Allegria

jugarita[1]

Bucuria este piatra filozofală care transformă totul în aur….B.Franklin

Bucuria e minunea minunilor. E coroana iubirii…

Pe cel ce se bucură în Domnul, nici un necaz nu-l va scoate din bucuria lui….Sf Ioan Gura de Aur

Aici, pe pământ, bucuria intră în inima sfinţilor; în cer, sfinţii vor intra în bucurie.

Bucuria nu este decât semnul că emoţia creativă şi-a îndeplinit scopul.

Lupii Albi,de Vlad Coceriu

493446-gandalf3

Lupii Albi

de Vlad Coceriu…

Venit-a vremea Lupilor cei Albi,

Ajuns-am iarăși timpuri tulburi tare
Și fiecare lup ce-a mai rămas,
Cuprinsu-i iarăși de turbare. În fiecare din nepoții săi
Un Decebal se scoală în picioare,
Ajuns-am iarăși timpuri tulburi tare
Și ochi de lup sticlesc în ochii tăi! Din fiecare sat răsună, sus pe deal,
Urletul lung al buciumului vostru,
Adună lupii-n haite de război,
Fierarul bate-n fier și zice “Tatăl Nostru”. Ajuns-am iar la capăt de răbdări
Și inima ne e amară,
Venit-a vremea Lupilor cei Albi
Și a bărbaților de neam și țară.

E totul pân’ aici și nu mai merge!
Ce-a fost de dres, nu se mai poate drege…
Nu-i dregător să dreagă ce-ați făcut
Neamului asta răbdător și mut!

Ne-ați luat pământuri, codrii și copii,
Din lemn făcut-ați arme și din copii spahii,
Cu-al nostru aur țări ați cumpărat
Și din al nost pământ bucate ați mâncat.

Și rupt-ați țara asta în bucăți,
Ați sfâșiat-o toți, hiene ce sunteți!
Am plâns prin codrii și prin țări străine
Și lupii ies pe rând din strănepoți!

Venit-a vremea Lupilor cei Albi
Și suntem plini de foc nevoie mare,
Răbdare doar s-aveți să ne vedeți,
Din oameni cum ne vom preface-n fiare!

Noi n-am murit, noi Lupii Albi,
Am stat și am crescut în fiecare.
Preoții noști ne-au binecuvântat
Și haitele se-ndreaptă spre altare.

Ceahlău, al nostru Kogaion,
Bucegi cu Sfinxul pân’ la Baia Mare
Și Apusenii cu ai noștrii moți,
Ce pus-au căpetenii la hotare.

Noi zâcem GATA, ne-a ajuns
Și duce-ți-vă unde dracu-i dus!
De nu, jurăm cu sacru jurământ
Scula-vom chiar și morții din mormânt
Și ne vom bate aprig pentru-acest pământ!

N-om mai fi slugă la-mpărat,
Tătuca n-o mai sta îngârbovat,
Măicuța mea nu va mai plânge-n prag
După feciorul ei cel drag…

Și al meu steag zbura-va-n sus,
Drakones-ul pe munte va fi pus
Acolo lângă Cruce-n Craiman,
Zidi-vom iarăși tot ce-a fost distrus.

Să știe tot românu că trăim,
Că lupi suntem cu toți și nu murim,
Că nu ne închinăm nicicând,
Că nu putem trăi din nou decât luptând.

Să știe lumea-ntreagă despre noi,
Când noi scriam pe lut, ei umblau goi,
Când noi aveam un singur Dumnezeu
Ei nici n-aveau pământ…