Paştele Blajinilor sau al Morților

angel138

Paştele Blajinilor (din prima luni de după Săptămâna Luminoasă a Paștilor) este una dintre sărbătorile precreştine, cu origini care se pierd în timp. Se spune că Blajinii sunt chiar primii oameni, moşi-strămoşii, cei care ar fi participat la facerea lumii. Se mai spune despre blajini că susţin pilonii pe care se sprijină Pământului; fără Blajini, lumea s-ar scufunda în haos.

Dincolo însă de legende, mai trebui spus că blajinii au fost adoptaţi de creştinism pentru calităţile lor morale: buni, blânzi, simpli şi înţelepţi.

În tradiția populară românească se spunea că în ziua de Paștele Blajinilor, Morților, Rohmanilor sau Pastele Mic, sufletele celor morți sunt eliberate și se plimbă pe pământ, în locurile dragi lor odată. Din această cauză, se obișnuiește să se gătească mâncăruri multe și gustoase, ce sunt împărțite vecinilor, sărmanilor sau oamenilor de la cimitir, astfel încât cei plecați de lângă noi să se bucure și să guste din ele. Potrivit superstiției, cine nu se conformează acestui obicei, și nu dă de pomană cu ocazia Paștelui Blajinilor, riscă să fie vizitat noaptea de către cei morți, care îi cer fără întârziere să li se dea de mâncare.

Potrivit credinței populare, Blajinii fac parte din cei dintâi oameni de pe pământ. Trăiesc fără femeile lor, conviețuiesc cu ele numai 30 de zile pe an în vederea procreației. Blajinii, incapabili de a face rău, s-ar afla dincolo de lumea văzută, pe unde se varsă Apa Sâmbetei, în delta ei, pe Ostroavele Albe. Preocupările Blajinilor sunt postul și rugăciunile pentru cei vii. Deși sunt virtuoși, nu știu cum să calculeze data Sfintelor Paști. Oamenii le vestesc acestora că a venit Paștele prin intermediul apei, aruncând pe ea coji de oua roșii.

În aceasta zi, în Botoșani, bătrânii dădeau de-a dura oua roșii în amintirea Blajinilor, iar în Bucovina se mânca la iarbă verde, unde multe firimituri erau lăsate să cadă intenționat pe pământ, întru pomenirea celor morți. În cele mai multe locuri din țara noastră, oamenii merg în această zi la cimitir, dând de pomană ouă roșii, pască și cozonac, punând flori pe morminte.

De Pastele Blajinilor nu se pomenesc doar morții cunoscuți pe linia ascendentă a unei familii, ci întregul neam al strămoșilor comuni: Uitații, Neștiuții, Albii.

Fiecare femeie aduce cu ea un ștergar strâns la un capăt și legat cu o lumânare. Aceste ștergare se dăruiesc preotului care citește pomelnicele.

În unele zone ale țării, preoții sunt chemați să săvârșească în lunea după duminica Tomei o slujba pentru sufletele celor răposați. Există credința că prin această slujbă sufletele celor trecuți în rândul celor drepți vor fi părtașe fericirii fără sfârșit.

Alte credințe despre Blajini

Exista și credința că ei provin din copii nebotezați, morți imediat după naștere.

În unele versiuni, Blajinii sunt identificați cu urmașii celor care n-au mai reușit să traverseze marea, atunci când Moise a eliberat poporul evreu din robia egipteană, despărțind apele. Aceștia au rămas pe o insulă foarte aproape de Rai, pe unde trece Apa Sâmbetei.

În Bucovina se spune că „Blajinii sunt jumătatea de sus om, iar jumătatea de jos pește și trăiesc într-un pârâu; femeile și fetele lor cântă foarte frumos, încât răsună văile de cântecele lor melodioase”.

Există credința că Dumnezeu a creat mai întâi uriașii. Pentru că se războiau între ei, Dumnezeu i-a lăsat să piară și i-a creat pe Blajini. Aceștia fiind prea mici, au fost mutați pe lumea cealaltă și apoi l-a făcut pe om.

Blajinii sunt cunoscuți și sub numele de Rohmani. Potrivit cercetătorilor, numele de Rohmani vine din limba tracă, de la supranumele Zeind-Roymenos (Sfântul Luminos) dat Cavalerului Trac, o zeitate prezentă în antichitatea dobrogeană, oltenească și transilvană…..sursa articol  http://legendeleromanilor.ro/2012/04/pastele-blajinilor-sau-al-mortilor/

Ordinul Solomonarilor. Enigmă sau adevăr istoric?

Quadratus

Ordinul Solomonarilor. Enigmă sau adevăr istoric?

Tradiţii…

Solomonarii, aceste enigmatice personaje ale mitologiei româneşti, trăiesc pe jumătate în legendă, pe jumatate în realitatea cotidiană a satului românesc. Personaje semidivine, aceşti solomonari investiţi cu puteri magice, sunt cunoscuţi în credinţele populare sub diferite nume precum: grindinari, hultani,gheţari, izgonitori de nori, salmani sauzgrebunţaşi. Legendele îi pun în legătură cu duhurile, mai ales cu Vântoasele, atribuindu-leputeri precum îmblânzirea şi călărirea balaurilor, ascensiunile cereşti, impunerea voinţei asupra fenomenelor meteorologice (mai ales grindina şi furtuna) sau harul vindecării.

Se crede că numele solomonarilor îţi are originea în numele regelui biblic Solomon, el însuţi socotita fi un mare vracişi uneori chiar patronul vrăjitorilor.

Imaginea solomonarului este una cât se poate de grotească. El este văzut ca un bărbat uriaş şi sălbatic, cu ochii bulbucaţi şi părul roşu, ţepos, înveşmântat fiind într-o haină albă ce atârnă peste 7 pieptare.

Din recuzita solomonărească fac…

View original post 2,473 more words

Evanghelia eseniana, a pacii

nephilim_ingerii-PAZITORII2

Evanghelia eseniana, a pacii(Evanghelia Luminii )

Alimentatia

“Nu ucideti nici oameni, nici animale, nici alimentele pe care le duceti la gura.” Mancati numai alimente vii, caci viata provine din viata. Nu trebuie sa mancati nimic din ce focul, frigul sau apa au distrus, caci alimentele gatite, inghetate, sau putrezite ard, ingheata sau putrezesc, de asemenea, corpul vostru.

Nu tratati alimentele cu focul mortii, care omoara atat hrana, cat si corpurile si sufletele voastre; acesta este focul care arde in afara corpurilor voastre, care este mai cald decat sangele vostru.

Mancati toate fructele pomilor, grauntele si plantele campurilor, laptele animalelor si mierea albinelor, care se potrivesc cel mai bine pentru hrana voastra.

Orice alt aliment este opera lui Satana si conduce la pacate, boli si la moarte. (Se refera la carne, oua, icre – si toate celelalte produse de origine animala.)
Nu mancati niciodata pana la saturatie.

Greutatea hranei voastre zilnice sa fie peste 0,6 kg, dar sub 1,2 kg.

Mancati numai de 2 ori pe zi: cand Soarele este la punctul sau culminant pe cer si a doua oara, cand apune.

Nu amestecati multe feluri de mancare la o masa; multumiti-va cu doua-trei feluri.

Nu consumati alimente aduse din tari indepartate, ci din cele produse in locul unde traiti, caci Dumnezeu stie bine de ce aveti nevoie si El acorda tuturor popoarelor hrana care se potriveste fiecaruia cel mai bine.

Cand mancati ganditi-va ca aveti deasupra voastra pe Ingerul Aerului si dedesubt pe Ingerul Apei. Respirati profund si lent, pentru ca Ingerul Aerului sa poata binecuvanta mesele voastre. Mestecati hrana pana devine lichida, ca Ingerul Apei sa intre in sange in corpul vostru. Si mancati incet ca si cand ati face o rugaciune.

Nu va asezati la masa daca nu simtiti chemarea Ingerului Apetitului.

Nu uitati ca a saptea zi este sfanta si consacrata lui Dumnezeu. Timp de sase zile hraniti corpul vostru cu darurile Maicii voastre Pamantesti, dar in cea de-a saptea zi consacrati corpul vostru Tatalui Ceresc. Nu luati nici o hrana lumeasca, traiti numai cu cuvantul lui Dumnezeu.

In timpul acestei zile ramaneti in compania ingerilor Domnului in imparatia Tatalui Ceresc si lasati pe ingerii lui Dumnezeu sa construiasca imparatia cerurilor in corpurile voastre, dupa cum, timp de sase zile voi ati lucrat in imparatia Maicii Pamantesti. Nu permiteti nici unei hrane in aceasta zi sa impiedice in corpul vostru lucrarea ingerilor.

Somnul

Dumnezeu va va trimite in fiecare dimineata pe Ingerul Soarelui pentru a va destepta. Ascultati de indata apelul Tatalui vostru Ceresc si nu va lasati dominati de lene, nu mai ramaneti in patul vostru, caci afara va asteapta Ingerul Aerului si Ingerul Apei. (Treziti-va intotdeauna la rasaritul soarelui si nu ramaneti in pat dupa ce v-ati trezit.)

Lucrati tot timpul zilei cu ingerii Maicii Pamantesti, iar dupa apusul soarelui, cand Tatal Ceresc va va trimite Ingerul Somnului, dormiti si odihniti-va, ramaneti toata noaptea cu acesta; atunci Tatal Ceresc va va trimite ingerii Sai necunoscuti pentru a va tine companie in tot timpul noptii; acesti ingeri necunoscuti va vor invata multe lucruri privind imparatia lui Dumnezeu, astfel cand va veti destepta dimineata veti simti in voi puterea ingerilor necunoscuti.

Rezistati ispitelor lui Satana si nu stati treji noaptea, nici nu dormiti ziua.

Reguli generale de viata:

Nu va bucurati de nici o bautura si de nici un fum care va tin treji noaptea si va fac sa dormiti ziua, pentru ca toate bauturile si fumurile lui Satana sunt abominatii in ochii lui Dumnezeu.

Nu va prostituati nici ziua nici noaptea, pentru ca prostitutia este asemenea unui trunchi a carui seva a fost scursa din el, va pieri devreme si nici nu va da roade.

Evitati tot ce este prea fierbinte sau prea rece pentru ca nici caldura, nici frigul sa nu dauneze corpurilor voastre.

Rugati-va:

In fiecare zi rugati-va Tatalui Ceresc si Maicii voastre Pamantesti ca spiritul vostru sa devina tot atat de perfect ca Sfantul Spirit al Tatalui Ceresc si corpul vostru tot atat de perfect precum corpul Maicii voastre Pamantesti.

Rugati-va deci astfel Tatalui vostru Ceresc: “Tatal nostru Carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau. Vie imparatia Ta, faca-se voia Ta in cer ca si pe pamant. Da-ne noua astazi painea noastra cea de toate zilele. Si ne iarta datoriile noastre, precum si noi iertam datornicilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Caci ale Tale sunt in toti vecii, imparatia si puterea si marirea, Amin.”

Si rugati-va de asemenea Maici voastre pamantesti: “Maica noastra Pamanteasca, sfinteasca-se numele Tau. Vie imparatia Ta si fie ca voia Ta sa se faca in noi ca in Tine. Ingerii pe care ii ai in serviciul Tau, trimite-ni-i noua. Iarta-ne noua pacatele noastre, precum si noi ispasim pacatele noastre catre Tine. Nu permite ca sa cadem prada bolilor, ci elibereaza-ne de orice rau. Ca ale Tale sunt Pamantul, Corpul si Sanatatea. Amin.”

“Deveniti deci, adevarati Fii ai Tatalui vostru Ceresc si ai Maicii voastre Pamantesti si adevarati frati ai Fiilor Oamenilor. Pana acum ati fost in razboi cu Tatal vostru, cu Maica voastra si cu fratii vostri, si i-ati servit lui Satana. Fie ca singura voastra lupta sa fie impotriva lui Satana, ca el sa nu va rapeasca pacea. Eu va dau pacea Maicii voastre Pamantesti pentru corpul vostru si pacea Tatalui Ceresc pentru spiritul vostru. Fie ca dubla lor pace sa domneasca intre Fiii Oamenilor.” – Domnul Isus

Pace voua!
Salutati-va in acest mod unii pe altii, ca in corpul vostru sa coboare pacea Maicii voastre Pamantesti si in spiritul vostru pacea Tatalui Ceresc. Numai atunci veti trai in pace intre voi, caci imparatia lui Dumnezeu va fi in voi.

pe link-urile de mai jos cititi lucrarea completa Evanghelia eseniana a Pacii

http://toataviatalatot.com/descarcare/Evanghelia_Eseniana_a_Pacii_Cartea_Intai.pdf

http://www.scribd.com/doc/30278454/Evanghelia-Eseniana-a-Pacii-Font12

pe link-ul de mai jos gasiti informatii despre esenieni ,cine au fost ei si de unde si-au luat legile si invatatura …

Manuscrisul Comuniunea cu îngerul apei ne spune că: ,,Legea Sfîntă a Tatălui Ceresc este ca un rîu care șerpuiește prin pădure: toate creaturile se adapă din acesta. El nu este numai pentru unii ci pentru toți.” Și din aceste locuri pline de păduri, pajiști, rîuri sfinte, Legea a fost dusă în Palestina cum se scrie limpede în manuscrisul intitulat Evanghelia esenă a lui Ioan: ,,Din locuri îndepărtate deșertului veniră Frații pentru a purta mărturia luminii, ca toți oamenii prin ei să poată merge în lumina Legii Sfinte.” Un mic fragment de manuscris păstrat în arhiva Vaticanului spune că: ,,Legea a fost plantată în/ Grădina Frăției/ pentru a lumina inima omului/ și a întinde înaintea lor/ toate căile adevăratei virtuți.” Asta este Legea lui Dumnezeu, Legea Adevărului și Dreptății....http://www.ariminia.ro/ro/iisus-a-fost-get/

Din lada de zestre a neamului: „Cartea românească a morţilor” şi Moş Crăciun

Quadratus

 

În primul rând, aş dori să-mi cer scuze pentru îndelunga mea absenţă (trebuşoare personale), apoi aş vrea să vă urez La mulţi ani şi An Nou fericit, că aşa se face. Şi dacă tot am venit p-aici, nu am venit cu mâna goală, ci v-am adus cu mine şi nişte informaţii „mai d-alea” cum v-am obişnuit.

M-am hotărât să mă opresc un pic asupra a două noţiuni din folclorul românesc foarte puţin înţelese de către contemporanii noştri: moartea, de care omul modern se teme ca de dracu, atât de mult încât încercă să nici nu o aducă în discuţie dacă se poate, şi personajul central al sărbătorilor de iarnă, care aproape că au trecut, şi care la fel, este golit de aproape orice sens profund: Moş Crăciun.

Cartea românească a morţilor

Cei pasionaţi de religie, ezoterism, spiritualitate probabil au auzit despre Cartea egipteană a morţilor

View original post 2,894 more words

Zânele – preotese ale Maicii Domnului

Quadratus

Zânele sunt semidivinităţi  reprezentate ca fături mitice tinere sau bătrâne, care de cele mai multe ori, sunt puse sub conducerea Zânei Zânelor sau a Sânzienei. Ele sunt închipuite de popor  în mod obişnuit în două ipostaze: zâne bune şi zâne rele. De altfel, Dicţionarul explicativ al limbii române ne spune:  „zână= personaj feminin fantastic din basme, închipuit ca o femeie frumoasă şi de obicei foarte bună, cu puteri supranaturale şi cu darul nemuririi”. În tradiţiile despre zâne ale poporului român predomină zânele bune văzute ca fecioare zvelte, frumoase, foarte tinere, năzdrăvane, prielnice omului cinstit şi dispunând întotdeauna de soluţii pentru impasurile în care se află eroul pornit pe drumul iniţiatic căci, despre un astfel de drum este vorba în toate basmele legate de zâne. Acest fapt le atribuie  un caracter de preotese care prezidau cultul iniţiatic al unei divinităţi feminine.

zana

 Primul care face referire la etimologia cuvântului zână este Dimitrie…

View original post 934 more words

Ritualul de nemurire al “lupilor” geto-daci

url

Ritualul de nemurire al „lupilor” geto-daci

Rezervatia arheologica Sborianovo, Bulgaria, unica din punct de vedere al pastrarii datinilor geto-dace, a dezvaluit un misterios ritual de nemurire.

Dausdava, Cetatea lupilor cum o numea Ptolomeu si dupa cum era trecuta pe hartile romanilor, se afla langa Sborianovo, Bulgaria si dateaza din secolul IV i.C.

Cetatea Lupilor geti

 

1. In camera mortuara a lui Dromihete se intra printr-o poarta „maramureseana” din piatra

Conform arheologilor, a fost cetatea de scaun a conducatorilor getilor odrisi. Complexul de sanctuare, Cetatea Lupilor si resedintele regilor sunt inconjurate de 150 de morminte tumulare, situate intre satele Zlatinita si Malomirovo. Rezervatia arheologica Sborianovo este unica din punct de vedere al pastrarii datinilor si simbolurilor sacre geto-dace din primul mileniu i.C., iar acest lucru se datoreaza influentelor elene de decorare a mormintelor, in locul sobrietatii arderii pe rug, care caracteriza ritualul de inmormantare mai inspre interiorul teritoriului geto-dac. Exceptie facand „hora mortului”, acel obicei care i-a uimit pe istoricii antici, dar care nu reprezenta decat bucuria dobandirii nemuririi prin trecerea sufletului dincolo de sfera terestra. Un mormant impresionant de la Svestari, aflat sub protectia UNESCO, se crede ca este al renumitul rege get Dromihete, cel care i-a dat o lectie de „strategie” trufasului macedonean Lisimah.

Cele sapte cai spre nemurire

 

2. Placa din zidul cetatii ce arata ca este vorba de Cetatea Soarelui, Helis, numita de greci

Ceea ce i-a uimit pe arheologii bulgari este complexul de piatra descoperit sub mormant, constituit din sapte straturi de placi rectangulare, cu rol sacru in ritualul getic de inmormantare, dupa cum crede Diana Georgova, de la Institutul National de Arheologie din cadrul Academiei de Stiinte. „Posibil sa fie un ritual legat de conceptul de nemurire al getilor, atat de specific lor”, spune Georgova. Complexul se afla sub camera mortuara a regelui, intr-o incapere destinata special asezarii acestor sapte straturi de placi de piatra.

 

3. Cetatile aveau functie dubla, administrativa si religioasa, cuprinzand cultul zeilor cabiri, asociati cu focul si metalurgia, dupa cum se vede din aceasta placa, desprinsa parca din „Miorita”

Cifra „7” in ritualurile preotilor daci era foarte importanta si avea legatura intr-adevar cu nemurirea. Amintim de cele 7 palmete de pe bratarile spiralate de aur, cu rol ritualic, care infatisau „pomul vietii”. Si in conceptia samanica intalnim copacul cosmic cu cele sapte brate prin care se iese din spatiul terestru. In credintele populare romanesti, Raiul are sapte trepte sau sapte etape de purificare a sufletului, o impletire a crezurilor stravechi cu invatamintele crestine. „7” este si modulul numeric folosit la construirea sanctuarului mare de la Sarmisegetuza, care are 30 de formatiuni a cate 7 stalpi. Cerul este impartit in 7 straturi: atmosfera, exosfera, ionosfera, termosfera, mezosfera, stratosfera si troposfera. Omul are 7 puncte energetice, chakrele potrivit mai multor credinte.

 Mormantul regelui  Dromihete

 4. Floarea cu patru petale este cunoscuta ca simbol regal, aflat pe scutul lui Decebal de pe Columna lui Traian de la Roma

Mormantul de la Sveshtari, la 84 de kilometri de Silistra, reprezinta un monument unic al arhitecturii funerare getice, iar importanta sa este cu atat mai mare de cand arheologii bulgari au avansat ipoteza ca aici ar fi fost depuse oasele partial calcinate ale renumitului rege Dromihete, conducatorul de la anul 300 i.Hr. al unor triburi getice care isi aveau centrul in Cetatea Soarelui, Helis dupa cum o numeau grecii. Relatarile istoricilor povestesc despre remarcabila diplomatie a acestui lider militar, datorita caruia multe dintre cetatile cucerite de macedoneni au fost returnate proprietarilor de drept.

 

Bucraniul este poate cel mai vechi simbol al puterii, intilnit inca de la Tartaria, iar simbolul regal avea culorile rosu, galben si albastru

Printre tintele macedonenilor se numarau si triburile getice aflate la vremea respectiva sub conducerea lui Dromihete. Lisimah, urmasul la tron al lui Alexandru cel Mare, a purces sa le cucereasca. Desi inferiori din punct de vedere numeric, getii foloseau un „truc” devenit peste timp strategie: pustiirea terenurilor pe care inamicii avansau, pentru a grabi epuizarea trupelor inainte de confruntare. Intr-unul dintre aceste episoade, insusi fiul lui Lisimah, Agatocles, avea sa fie luat prizonier. Pentru a fi sigur ca armata macedoneana o va lua pe traseul „otravit”, Dromihete l-a trimis pe aliatul sau, getul odirs Seutes, sa cistige increderea lui Lisimah. Acesta, ii rataceste pe macedoneni prin locuri grele de umblat, fara surse de alimente si fara apa, pentru ca Seutes ii avertizase din „prietenie” ca apa e ortavita. Istovita, armata macedoneana a sfirsit prin a fi inconjurata si capturata de getii lui Dromihete si dusa la Helis, cetatea de scaun a dinastului get. Desi acesta reprezenta o prada importanta de razboi, Dromihete, strateg cu planuri pe termen lung, l-a eliberat si l-a incarcat cu daruri, iar Lisimah i-ar fi dat fata de sotie.

Vartejul spre centrul Universului

 

Cupola mormintelor regale, cu vartejul de iesire din aceasta lume

Marimea mormantului arata importanta acordata acestui conducator, fiind cea mai impresionanta movila din cele 26 care se intind pe doi kilometri: 7,5 metri in lungime, o latime a fatadei de 6,5 metri si o inaltime interioara de 4,45 metri. Constructia se remarca prin cupola, stil atribuit de istorici vechilor masageti. Decoratiunile interioare rprezinta motivele religioase de origine getica. Bucraniul este poate cel mai vechi simbol al puterii, intilnit inca de la Tartaria.

 7. Caleasca regala din cortegiul funerar si calul preferat, care urma sa fie sacrificat

Floarea cu patru petale este cunoscuta ca simbol regal, aflat pe scutul lui Decebal de pe Columna lui Traian de la Roma. Mesterii de monumente funerare foloseau acest simbol obisnuind sa scrie sub el „rex” pina prin anii 1800. Mesterii picturii icoanelor pe sticla il folosesc pentru Iisus! Dar niciodata nu s-a stiut ce culori erau folosite, pana la  “Mormantul regal” de la Sveshtari: rosu, galben si albastru. Exact cum aveau sa le foloseasca mai tarziu mesterii Cosmati, tot de origine geto-daca, cei care au facut celebrul mozaic din Westminster Abbey pentru ritualul de incoronare al regilor britanici. Si tot pentru a „tivui” marginea universului, care desparte lumea terestra de cea cosmica. Frizele cupolei din registrul cel mai de sus formeaza un vartej al carelor, ca si cand astfel ar fi iesit din viata terestra marele rege razboinic. Camera mortuara principala este strajuita de patru coloane dorice si una in stil corintian care sustin o friza. Intre acestea sunt cuprinse reliefurile a zece cariatide, reprezentante cu mainile ridicate deasupra capetelor, jumatate femei si jumatate plante. Ornamentele din camerele mortuare ale regelui si sotiei nu sunt finalizate, lasand loc ipotezei ca cei carora le era destinat mormantul decedasera in mod neprevazut. Atat friza cat si decoratiunile interioare sunt unice surse ce arata cum se traia la curtea unui rege get, e adevarat, influentat de fastul grec, dar respectand vesmantul traditional al getilor. Demn de remarcat ca la acea vreme femeile gete purtau sorturi cu pieptar peste rochiile din panza topita, albe, cu cusaturi pe margini. O usa din piatra masiva, cu ornamente perpetuate in mestesugul portilor maramuresene, ascunde camera regelui defunct, sub care se afla acel misterios complex de sapte straturi de piatra, caruia nu i s-a gasit inca explicatia. Din nefericire, obiectele din metale pretioase au fost furate inca din antichitate.

Mormantul lui Seutes

 8. Friza de la Westminster Abbey, cu floricele rosii, galbene, albastre, care tiveste Universul, dupa conceptia mesterilor de origine getica

Mormantul de la Kazanlak a fost construit la sfarsitul sec IV i.C., inceputul mileniul III i.C. Are tot trei elemente: o antecamera rectangulara, un pasaj de trecere (dromos) care duce la camera mortuara, rotunda, terminata cu o cupola acoperita de picturi. Pe peretii pasajului de trecere sunt pictate scene de batalie. Doua armate sunt aliniate fata in fata, iar doi razboinici, cel mai posibil sefii armatelor respective, se lupta in fata acestora, dupa tipicul antic. Cupola are acelasi vartej pictat, element de credinta a getilor despre iesirea din lumea terestra. Nobilul sta pe un tron, cu o cununa de lauri pe cap. Cei doi sunt inconjurati de servitori care le aduc fructe, uleiuri, bijuterii si o manta. Alaturi de ei sunt muzicantii cu trompete, instrumente martiale. La sfarsitul procesiunii, doi ingrijitori conduc o caleasca trasa de patru cai si calul celui decedat, ale carui oseminte au fost descoperite in antecamera. Mormantul se afla langa Seutopolis, capitala regelui  getilor odrisi Seutes al III-lea. Setopolis era mai mult o cetate de scaun decat un oras, asa cum erau mai toate centrele de conducere ale printilor geto-daci. Cetatea avea o functie duala, de venerare a zeilor cabiri, asociati cu focul si metalurgia, si a lui Dionisos, si de centru administrativ, cu cladiri oficiale, locuintele fiind construite in afara zidurilor cetatii. Seutes al III-lea era un rege-preot, Marele Preot al cultului cabirilor. Cimitirul de la Seutopolis cuprinde mormintele tumulare ale elitei, razboinicii fiind ingropati cu caii lor de batalie, in timp ce supusii erau arsi si cenusa pusa in urne, langa care se depuneau ofrande alimentare si bijuterii pretioase.
Comentati si cititi aici: http://www.enational.ro/romania-mea/ritualul-de-nemurire-al-%e2%80%9elupilor%e2%80%9d-geto-daci-89169.html/#ixzz2GN2qXmAg

sursa articol : http://ioncoja.ro/amestecate/relicve-dacice-impresionante-la-sud-de-dunare/

Simbolism- Ciocarlia

Datorită felului său de a se înălţa ca o săgeată spre cer sau, dimpotrivă, de a se lăsa brusc să cadă, ciocârlia simbolizează evoluţia sau involuţia Manifestării. Ea este un fel de mediatoare: zborul ei de la pământ spre cer şi de la cer spre pământ leagă cei doi poli ai existenţei. Astfel, ciocârlia reprezintă unirea dintre terestru şi ceresc. Ea zboară sus şi-şi face cuibul pe pământ, din fire de iarbă uscată. Când îşi ia zborul în lumina zorilor, ea evocă ar­doarea unui elan juvenil, expresia bucu­riei de viaţă. Cântecul ei, spre deosebire de cel al privighetorii, este un cântec de bucurie: „Sus, sus, tot mai sus/ Din pământ ţâşneşti,/ Ca un nor de foc;/ Răsco­lind adâncul albastru. / Te înalţi cântând şi cântând te înalţi” (Shelley). Pentru teo­logi, cântecul ciocârliei înseamnă rugă răspicată şi veselă înaintea tronului lui Dumnezeu. Din cauza vitezei cu care zboară, a înălţimilor pe care le cucereşte, dar şi din cauza dimensiunilor ei mo­deste, ciocârlia nu poate fi văzută. Iată de ce ea devine un simbol al transparenţei, al materiei dure, al strigătului. Pasăre sa­cră pentru gali, în folclor şi în credinţe populare, ciocârlia este o pasăre de bun augur. 

Zborul ciocârliei este asociat, în poe­zia lui B. P. Haşdeu,cu ascensiunea spre eternitate a creatorului: „Se duce ciocârlia să-i cânte-n depărtare,/ Acolo unde vara mai poate străluci…/ Ce mai aştepţi, poete  E ziua de plecare/ Vei mai cânta o dată…dar numai nu aci! („Ciocârlia”)……

În „Legenda ciocârliei” de V. Alecsandri este evocată originea acestei păsări: o fată de împărat îndrăgostită de soare este blestemată de mama soarelui să nu ajungă niciodată la acesta: „/ar sufletu-i ferice luat-au formă vie/ De-o mică, dră­gălaşă, duioasă ciocârlie/ Ce veşnic către soare se-nalţă-n adorare / Chemându-l, primăvara, cu dulcea ei cântare”……..(sursa: http://www.referatexp.com/limba-romana/motive-si-simboluri-ciocarlia/)

Simboluri sfinte ( 1 )…

strigatul-strabunilor-2

Să începem cu începutul, adică fața A a amuletei de la Mitoc, care este prima poză din stînga a rîndului unu, fiindcă despre fața B, poza din stînga a rîndului doi, nu voi discuta, liniile nefiind suficient de explicite pentru o concluzie privind semnificația lor. Pe această față A se vede o pasăre cu capul către dreapta, iar sub cioc se observă mai multe semne ce ar aduce cu unele litere de pe tăblițele de plumb ale strămoșilor noștri geți. În spatele păsării, în dreptul picioarelor se văd alte semne despre care nu pot spune încă nimic. Am decupat pasărea din imaginea inițială și ea reprezintă în fapt un cocostîrc sau o barză care se așează în cuib sau se pregătește să-și ia zborul din el. Imaginea 3 spre dreapta este a unui stîc iar fotografia 4 este a unei berze. Imaginile 5 și 6 către dreapta reprezintă stîrcul din mitologia egiptenilor așa cum a fost el pictat cu mii de ani în urmă pe pereții unor temple fiind totemul unor divinități printre care și Pitah. Ulterior el a fost înlocuit cu un ibis. Iar în capătul din dreapta a primului rînd este fotografia unui stîrc din zilele noastre. Dar în mitologia Egiptului timpuriu, adică mileniul lll î.e.n. apare pasărea Benu care era inițial zeul morții, dar în timp a ajuns să fie adorată ca pasăre sfântă, Ardea purpurea, o specie de stîrc. În astronomia veche egipteană Benu reprezenta planeta Venus. Stîrcul sfînt era considerat zeul ocrotitor al berbecului sfânt. În perioada Regatulului Mijlociu din Egipt, vechii egipteni credeau că la apusul soarelui zeul Benu este un șoim, care în zori sub formă de stârc aduce înapoi soarele. Zeul mai era considerat că până la reînviere, el îngrijește sufletul lui User say Osiris cum l-au grecizat vorbitorii de koine. Unul din munții sfinți din religia egiptenilor care sprijină cerul se numește Manu iar celălalt Bacau. Ori ,,manu” în limba lor dar și emegi înseamnă soț, soție, bărbat, însoțitor, iar noi mai zicem și ,,Omu”. Cît privește numele de Bacau, noi îl mai folosim și azi prin expresia: a-și găsi Bacăul; însemnînd a da de bucluc, adică a fi judecat pentru faptele săvîrșite. Ori dădeai de bucluc numai în fața unei judecăți sau a unui judecător, iar dacă acesta era ceresc, atunci chiar te înghesuia rău buclucul. Orașul Bacău este nu prea departe de muntele Ceahlău. În eme-gi bini este un rîu plin cu pești, dar mitologia noastră spune că neamul mioritic a fost zidit în zodia peștilor, iar pe cer este o constelație cu același nume!!!

Un obiect asemănător acestei păsări sacre a fost descoperit în situl de la Gîrla-Mare (3200 – 1000 î.e.n.) unde au fost găsite trei păsări stilizate cu diferite semne pe ele și cred că erau ofrande aduse unei divinități cerești. Ele sînt goale în interior iar în cavitate se aude zornăind o pietricică. Una are pe cap un fel de moț la fel cu a stîrcului, pe piept are patru linii orizontale incizate, pe aripă are trei linii realizate în aceeași tehnică iar către spate sau coadă are două linii. Liniile de pe aripă sînt la fel cu cele care se văd pe fața A a amuletei descoperită la Mitoc.

Cuvîntul cocostîrc în Moldova se spune la barză, iar în Banat se spune stîrc la aceeași barză. Am crede, citind aceste cuvinte că românii din est cît și cei din vest sînt cam zevzeci de nu știu cum se numește pasărea, care potrivit tradițiilor noastre, aduce copiii abia născuți/plozii familiilor doritoare de a-și perpetua cinul și neamul. Le spun de la obraz că acești români sînt cu mintea acasă, însă rău ne-a pocit limba îndrăcita Academie Română cu latrinismul, slavismul, panslavismul, hungarismul, turcismul, pupincurismul și alte izme la fel de puturoase și otrăvitoare.

Tot în Moldova, la copilul mic se mai spune coca, iar numele păsării tocmai asta subliniază, stîrcul ce aduce coca într-o familie doritoare de iubire pentru neamul lui și pentru Ziditorul Ceresc. În vechime, venirea pe lume a unui copil nu era înțeleasă ca un rezultat direct al împerecherii, fiindcă atunci se considera factorul biologic – sterilitatea sau unele boli cu implicații directe asupra fertilității – numai ca un purtător al darului ceresc de renaștere a vieții pămîntești dar și a celei cerești printr-o nouă ființă omenească. Iar infertilitatea era privită ca o pedeapsă pentru fapte aduse împotriva zidirii de început a Tatălui Ceresc și a Fiului Omului sau Fiul Luminii. Deci darul apariției unui copil în familie era înțeles ca o binecuvîntare a Ziditorului Ceresc pentru neamul muritor, iar lumina divină pentru noua ființă era adusă de această pasăre. De ce a fost aleasă ea și nu alta, nu pot să spun ceva concret, poate că stîrcul a ajuns totem matern datorită unui comportament deosebit în timpul cuibăritului și creșterii puilor sau legat de altceva pe care noi încă nu îl știm. Să-i descoasem pe ornitologi, poate ne luminează ei mai mult cu felul de a cuibări a stîrcului și de a-și crește puii. De ce stîrcul și barza au ajuns totemuri ale nașterii la români și numai la români, nu se poate răspunde bazat pe niște dovezi care nu mai pot fi clintite. Dar gîndul mă duce la presupunea că oamenii își coordonau aducerea pe lume a copiilor odată cu fătarea oilor, fiindcă aveau o sursă de hrană sigură și consistentă, însă mai trebuie să ținem seama și de factorul termic foarte important la copiii mici care se pișorcesc mereu și tot mereu erau uzi, care, la condițiile vitrege de atunci, iarna ar fi umblat nebuna rău cu coasa printre cocuțe și cocuți. Și tot primăvara veneau la cuibărit pe meleagurile noastre, atît stîrcul cît și barza. În religia egipteană există o poveste care spune că stîrcul a fost prima pasăre care a apărut după ce, din apele de început s-a format prima movilă de pămînt. Cum ei au plecat cei mai mulți de aici, cred că acest concept teologic a existat mult timp în cultura strămoșilor noștri, și atunci era în firescul lucrurilor ca stîrcul să aducă muritorilor zidirea unei noi vieți, binecuvîntate de Tatăl Ceresc.

În rîndul 2 de fotografii am pus de la stînga spre dreapta, fața B a amuletei, o bijuterie descoperită în Forum Traiani, locul blestemat unde căpetenia romană și-a glorificat robirea geților, iar podoaba este dovada jafului făcut de prădătorii civilizatori asupra strămoșilor noștri. Dar mai este și dovada materială că geții aveau în mitologia lor povestea cocostîrcului sau a berzei, fiindcă bijuteria seamănă cu imaginea decupată de mine din fața A a amuletei descoperită la Mitoc. Mai departe spre dreapta am pus o imagine dintr-un templu egiptean cu Iaho, User și fiul lor Horus care are un cap totemic al șoimului ceresc, apoi inelul cu scrierea hieroglifică a numelui lui Pitah. Pe această bijuterie se vede o pasăre foarte asemănătoare cu pasărea din partea stîngă a imaginii următoare. Aceasta îl reprezintă pe Bunul Păstor, adică Iisus Cristos, așa cum îl știau iudeo-creștinii în secolul lV al erei noastre. În partea dreaptă a capului Bunului Păstor este o pasăre care aduce cu cea decupată de pe fața A a amuletei, dar și cu un stîrc sau o barză. Dar este năucitor în această imagine vestimentația Bunului Păstor, fiind identică cu a geților de pe columna lui Traian, adică pantaloni, încălțăminte și un fel de cămașă lungă pînă deasupra genunchilor și nu cea purtată de ivriți în acele vremuri formată dintr-un fel de antereu lung pînă la pămînt.

În rîndul 3 am pus imagini cu Anu din religia emeșilor care se trudește la zidirea pămîntului și începe cu apele curgătoare prin care sar mulțimi de pești. Deasupra apei se vede o pasăre cu aripile desfăcute, asemănătoare cu cea descoperită la Mitoc. Spre dreapta am pus o imagine a lui Pitah cu cap de ibis care notează ceva pe o tăbliță fiindcă el era și veghetorul sorții tuturor ființelor de pe pămînt și din ceruri, iar la atîta lume fără nume și fără număr, trebuia socoată serioasă, altfel se trăia într-o veselie și uitare iar zidirea dintru început s-ar fi înțelenit în împietrire și nu ar mai fi fost un veșnic ciclu al nașterilor, morților și renașterilor, adică a întrupărilor nemărginitului în mărginit și a mărginitului în nemărginit ca putere a distrugerii și refacerii vieții și lumilor cu chip. La început Pitah avea ca totem un stîrc dar fiind adoptat de către mare parte a triburilor de pe valea Nilului, acestea au înlocuit pasărea migratoare cu una pe care o vedeau mereu, ibisul. După această fotografie urmează chiar Pitah așa cum îl vedeau egiptenii foarte vechi, cu o parte a creștetului vopsită în albastru simbolizînd bolta cerească iar în mîini ține un toiag sau caduceu care se termină cu o cruce ankh, și pe partea de sus a acesteia este un cap de pasăre asemănător cu al berzei sau al stîrcului. Ultima poză din rînd, spre dreapta este Thot, după pricepuții greci, așa cum a fost Pitah asimilat destul de repede în imperiul mijlociu prin noul nume dar cu simbolistica și atribuțiile religioase ca ale vechii divinități.

În rîndul 4 am pus o imagine cu o pasăre în zbor – Șaue – așa cum este ea cioplită pe peretele stîncii de la schitul Sfînta Ana din Bucegi și o barză în zbor ca să nu ne mai aburească pricepuții cu inspirațiile lor sataniste pline de adevăruri pe care nu le poate desluși și înțelege orice Guguță.

Cuvîntul Pitah poate fi înțeles prin două variante raportate la vechea limbă vorbită de neamurile carpatine și pe care o găsim în eme-gi. Prima variantă este bi: vorbă, a cerceta, a urmări + tah: înlocuitor, a înlocui, sens profund care vine tocmai din calitatea divinității ca veghetor a sorții muritorilor. A doua variantă a numelui ar veni de la cuvîntul vechi pita cu sensul de slujbă sau demnitate, adică el era cel mai mare cîrmuitor al văzutelor și nevăzutelor. Dar cuvîntul ne poate duce și la sanscritul pitar care înseamnă chiar tată, titlu purtat și de duhul vechilor egipteni. Dar Pitah a fost înlocuit destul de repede de primul Thot, după scrierile grecilor care însă i-a luat toate atribuțiile. Ori egiptenii îl scriau pe Thot sub forma Dahau-ti, iar din istorie cunoaștem pe sciții dahue care trăiau în Asia Mică în secolul lV î.e.n., cuvîntul însemnînd, neamul sciților sau Legea sciților, adică o doctrină teologică dusă din Carpați în Egipt la începuturile rînduirii acestei civilizații…..http://www.ariminia.ro/ro/getia-sectiunea-1/

Despre Fiii Luminii si Legea Sfanta

iisus-get-2 iisus-get-3

“Nu dati cele sfinte cainilor, nici nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si, intorcandu-se, sa va sfasie pe voi.”

Lumina a coborat la tenebre,dar tenebrele nu au cunoscut-o !!!

Fiii Luminii

 

Un alt manuscris descoperit tot la Qumran ce dovedește că Iisus/Ili nu a fost de neam ivrit, este Evanghelia esenă a păcii, unde păstrăm pentru trebușoara noastră următorul tras: ,,Toți aceia care erau în jurul lui Iosius ascultară aceste cuvinte cu uimire, căci ele erau pline de forță și îi învățau într-un fel cu totul nou decît o făcuseră rabinii și scribii.  Soarele asfințea și totuși ei nu s-au înapoiat la casele lor. Așezîndu-se în jurul învățătorului întrebară: «Doamne care sînt aceste legi ale vieții?» Atunci Iosius s-a așezat în mijlocul lor și le-a vorbit astfel: «Adevăr zic vouă, nimeni nu poate fi fericit dacă nu cunoaște Legea.» La aceasta cei din jurul Învățătorului îi spuseră: «Noi toți urmăm legile lui Moșe, legiuitorul nostru, așa cum sînt consemnate în scrierile noastre sfinte.» Atunci Iosius le-a zis: «Nu căutați Legea în scripturile voastre, căci Legea este viață, în timp ce scrierea este moartă… Voi nu puteți înțelege cuvintele vieții, pentru că trăiți în moarte. Patimile și urile vă întunecă vederea, iar urechile voastre sînt atinse de surzenie. Totuși vă spun că nu vă este de nici un folos să aveți ochii fixați pe scrierile a căror literă este moartă, dacă prin faptele voastre, voi huliți pe Acela care va dat Legea…. Eu sînt trimis de Tatăl pentru a face să strălucească în fața voastră lumina vieții… Li s-a spus strămoșilor voștri să-l respectați pe Tatăl vostru Ceresc și Maica voastră Pămîntească și să urmați poruncile Lor ca zilele voastre să fie nenumărate pe pămînt.»” Poate că Ili vrea să le amintească ivriților că strămoșii lor de demult în frunte cu Avraam, se închinau aceluiași Tată Ceresc ca și geții așa cum rezultă din Apocriful facerii, dar îmbolnăvindu-se rău de turbarea numită vedenie, au dat de Talpa Iadului cu care au ajuns la mare iub. Continui cu citatul din manuscrisul de mai sus: ,,Un altul spuse de asemenea: «Moșe care a fost cel mai mare în Israel, a lăsat părinților noștri a mînca carnea animalelor pure și a interzis numai carnea animalelor impure. Pentru ce ne interzici tu folosirea cărnii tuturor animalelor? Care este Legea care vine de la Dumnezeu? Este a lui Moșe sau este Legea Ta?» Atunci Iosius le răspunse: «Iahwe a dat strămoșilor voștri prin mijlocirea lui Moșe cele zece porunci… scribii și fariseii au făcut din ele de o sută de ori cîte zece porunci și au încărcat umeri voștri cu poveri zdrobitoare, poveri pe care ei înșiși n-au știut să le poarte… Iată pentru ce scribii și fariseii au atît de multe legi.»” Vedem limpede ca apa de izvor că vorbitorul și ascultătorii iudei aparțin a două popoare diferite, avînd religii diferite cu texte sacre care, se contrazic în întregul lor. Interzicerea consumului de carne era specific numai religiei geților, pe care unii răuleni, numiți eseni, o practicau sub nasul ivriților în toată Palestina și mult venin și ură le-au făcut întunecaților rabini. Și aceste fărîme de adevăr sînt o mică parte din istoria și cultura noastră identitară, falsificată și ocultată de organizații criminale care ne-au scris istoria după interesul lor.

     În manuscrisul esen intitulat Legea Sfîntă avem informații despre apariția pe pămînt a acestei Legi a Tatălui Ceresc, loc binecuvîntat de Ziditor cu numele de Țara Sfîntă: ,,Tu, O, Lege Sfîntă/ Arborele Vieții/ Care te înalți în mijlocul/ Mării Veșnice./ Care ești numit/ Pomul Vindecărilor sufletești/ Pomul uimitoarelor vindecări/ Al tuturor Vindecărilor/ Și pe care se sprijină semințele/ Tuturor chemărilor noastre… Fiii Luminii/ Care lucrează în Grădina Frăției/ Se adăpostesc în Legea Sfîntă/ Binecuvîntați sînt aceia care sălășluiesc în Ea!” Numai la neamul get sau Neamul Scoborîtor din Zei cum îl numea poetul latin Ovidiu, apar aceste concepte teologice Pomul Vieții sau al Cunoașterii, Marea Veșnică, Frăția Celui Ales, Fiii Luminii, Legea Sfîntă – atît în cult, cît mai ales în mitologia noastră populară, adică stratul din mentalul colectiv care a păstrat mult din vechea religie strămoșească, dar nu se găsesc deloc în scrierile pretins revelate mozaicilor.

     Manuscrisul Comuniunea cu îngerul apei ne spune că: ,,Legea Sfîntă a Tatălui Ceresc este ca un rîu care șerpuiește prin pădure: toate creaturile se adapă din acesta. El nu este numai pentru unii ci pentru toți.” Și din aceste locuri pline de păduri, pajiști, rîuri sfinte, Legea a fost dusă în Palestina cum se scrie limpede în manuscrisul intitulat Evanghelia esenă a lui Ioan: ,,Din locuri îndepărtate deșertului veniră Frații pentru a purta mărturia luminii, ca toți oamenii prin ei să poată merge în lumina Legii Sfinte.” Un mic fragment de manuscris păstrat în arhiva Vaticanului spune că:  ,,Legea a fost plantată în/ Grădina Frăției/ pentru a lumina inima omului/ și a întinde înaintea lor/ toate căile adevăratei virtuți.” Asta este Legea lui Dumnezeu, Legea Adevărului și Dreptății dar numită și în alte forme în scrierile din Noul Legămînt și care nu are nimic comun cu mozaismul sau cu iudeo-creștinismul.

     Mai este un document care aruncă în aer toată plăsmuirea celor ce au scris în numele religiei crucii în primele secole. Se numește Scrisoarea lui Lentulus iar autorul care era proconsulul Tigrului și Sidonului în acele vremuri a trimis-o împăratului Tiberiu și Senatului roman. Manuscrisul a apărut menționat pentru prima dată în anul 1421 la Roma de un italian ce l-ar fi tradus după unul grecesc ceva mai vechi care a fost adus de la Constantinopol. ,,…poporul îl numește «Profet al Adevărului», iar ucenicii zic că este Fiul lui Dumnezeu, cel ce a făcut cerul şi pământul și toate cele ce au fost şi vor mai exista în univers! Omul acesta are o înfățișare simplă, e de statură mijlocie, are o faţă minunată, nobilă. Uitîndu-te la el, poţi să-l îndrăgești şi să te temi de el totodată. Părul, de culoarea nucii coapte, îi atîrnă drept pînă la urechi, iar mai jos e răsucit în inele de culoare ceva mai deschisă şi strălucitoare, pe umeri îi este ciufulit, iar la mijlocul capului despărțit – cum se obișnuiește la nazariteni; fruntea îi este senină şi netedă, faţa fără riduri şi pete arată liniște și forță. Nu poți găsi nici un cusur formei nasului şi gurii, barba este deasă, de culoarea părului, nu prea lungă, în mijloc despărţită. Privirea dreaptă și pătrunzătoare, iar ochii albaştri-verzi, senini şi vioi. Cînd tună e înspăimîntător – cînd dojenește e prietenos şi delicat, vioi în gravitatea lui. Cîteodată a plîns, dar niciodată nu a rîs. Ținuta corpului mîndră şi dreaptă, mîinile şi brațele pline de farmec, în discuție serios, modest și sobru, așa că poate fi pe drept cuvînt denumit după prooroci: cel mai frumos dintre fiii oamenilor… Cât despre învățătură, el atrage atenția întregului Ierusalim. Cunoaște pe dinafară toate științele, fără a fi studiat vreuna. Călătorește desculț, sau încălțat în sandale romane și cu capul descoperit. Se vorbește pe aici că asemenea om nu s-a mai văzut până acum prin părțile acestea. Mulți iudei îl consideră chiar ca trimisul lui Dumnezeu; alții îl denunță că lucrează contra legilor imperiale romane. Mă revolt foarte contra acestor iudei pizmași. Omul acesta nu a cauzat nicio nemulțumire niciunui om, niciodată.”

     Textul a fost cunoscut pentru prima dată în secolul Xlll iar în prezent este considerat apocrif sau chiar fals. Asemănarea pînă la identificare cu portretul lui Ili de pe tăbliţa 55 este năucitoare! Ideea coincidenței este exclusă pentru oricine sau orice, iar informațiile manuscrisului trebuie luate ca autentice pentru adevărata noastră istorie veche și nu cea falsificată din manuale. În manuscrisul descoperit la Qumran și intitulat Evanghelia esenă a păcii Ili chiar așa le spune iudeilor: ,,eu sînt trimis de Tatăl” ceea ce dovedește autenticitatea informațiilor din scrisoarea romanului Lentulus. Dar și expresiile din text, ,,profet al Adevărului” și ,,Fiul lui Dumnezeu” arată că personajul din scrisoare era adeptul religiei geților și cunoștea foarte bine Calea/Legea Adevărului și Dreptății fiindcă numai în textele sacre ale geților și esenilor găsim aceste formule teologice, ele lipsind cu desăvîrșire din scriiturile mozaicilor pretins a fi revelate, adică șoptite de Întunecimea Sa Iahwe!

     Într-o traducere a Scrisorii lui Lentulus în limba engleză, am găsit următorul paragraf care lipsește din cele apărute în limba română: ,,în acest moment trăiește în Iudeea, un om de o virtute unică, al cărui nume este Isus Cristos, pe care barbarii îl cinstesc ca pe un profet, dar discipolii lui din dragoste îl adoră ca pe fiul nemuritorului Dumnezeu.” Dacă propoziția ,,pe care barbarii îl cinstesc ca pe un profet” există cu adevărat în textul latin și cel grec și eu asta cred, atunci cei care au făcut ,,șmecheria” eliminării citatului, știu mult mai multe despre adevărata origine a iudeo-creștinismului și îi țin pe tîmpiți tot în ceața revelațiilor iudeo-sataniste. Nici Vaticanul nu s-a sfiit să dosească ceva scrisorele descoperite la Qumran motivînd că nu dau bine la urdoarea mozaică poleită ca vedenie cerească! Paragraful eliminat, menționat mai sus, arată fără dubii că Ili/Iisus era ,,barbar”, adică străin din nordul Istrului, adevărul fiind tocmai cel dezvăluit și de tăblițele de plumb găsite la Sinaia, dar și de textele iudeo-creștinilor Justin Martirul și Meliton din Sardes scrise în partea a doua a secolului ll și folosite de Eusebiu din Cezareea în Istoria bisericească!

      Faptele povestite de scrisorile lui Lentulus și Pilat – persoane care au trăit evenimentele pe viu ca oficiali ai imperiului roman – sînt confirmate pe deplin de informațiile descoperite pe tăblițele de plumb ale geților și de scrierile esene Evanghelia Păcii și Cartea esenă a Învățătorului iubirii, dovedind autenticitatea evenimentelor istorice prezentate și, pe cale de consecință, marea făcătură a ivriților zeloți și a iudeo-sataniștilor numită ca religie creștină, însă corect iudeo-creștinism.

     Dar sare în ochi în cele două scrisori, descrierea personajului Iisus care nu aparține rasei semite, autorii scoțînd în evidență contrastul uluitor de fizionomie dintre vorbitor și ascultătorii iudei, iar prin aceasta se infirmă toate scrierile ,,revelate” înguste sau late, ale religiei iudeo-creştine și implicit originile ei. Este firesc ca documentele menționate mai sus să fie negate de către frăția întunecaților Militia Crsiti, autoarea acestei monstruozități și beneficiara făcăturii! Dacă pretinsul fals ar fi fost făcut de către un roman, el nu are logică fiindcă atunci nu exista iudeo-creștinism, iar dacă a fost făcut mai tîrziu chiar de către un iudeo-creștin atunci ipoteticul autor nu dă dovadă că era întreg la minte fiindcă un fals are o logică a lui și sprijină un interes. Însă conținutul scrisorilor tocmai distrug fundamentele dogmei iudeo-creștine, arătînd că Iisus cel din antichitate, și nu cel născocit de către ivriți, nu aparținea acestui neam, ci el era venit din altă parte acolo și a fost crucificat de către fanaticii farisei fiindcă le-a demascat făcăturile și golăniile cu care umblau să zăpăcească lumea.

 

Înscrisurile amintite mai înainte nu descriu genotipul semit cu fețe întunecate, păr negru, creț, aspru și sîrmos, nas mare și coroiat și bărbi stufoase(cele două fotografii din dreapta), nici tipologia populației mediteraneene, nordice ori galice, ci numai pe cea din Carpaţi, adică strămoșii noștri geţi aşa cum dovedesc şi tăbliţele ce ne dau informaţii exacte despre fizionomia lui Ili, martirul crucificat de fanaticii ivriți farisei și zeloți pe care noi încă nu vrem să ni-l revendicăm cu mare respect şi pioşenie ca unul din marii martiri ai neamului mioritic. Pentru a le demasca mișelia, am pus la stînga imaginea cunoscută a lui Iisus Cristos în ipostaza de Păstor al Neamului Omenesc, unde el apare cu vestimentația specifică populației ivrițe deși pînă pe la anii 400 el era prezentat cum se vede în fotografia de jos. Spre dreapta am pus statuia unui get aflată în prezent în Muzeul Vaticanului și capul acestei sculpturi separat. Lîngă el am pus capul Marelui Preot al Neamului Scoborîtor din Zei, Ili așa cum apare el pe tăblița 54 dovedind prin asta că românii de azi păstrează în fizionomia lor foarte mult din cea a strămoșilor noștri, falnicii geți. Dacă născocitul ivrit Ioshua ajuns la noi ca Iisus ar fi fost semit trebuia să aibă o mutră ca a celor ce își spuneau ,,Beni Israel” sau ca a marelui lor plăsmuitor Josephus Flavius, ultimele două fotografii spre dreapta…..

 

  Bunul Păstor, iudeo-creștinism așa cum și-l imaginau ei în secolul lV cînd încă nu erau stăpînii imperiului roman. Spre dreapta, următoarea vedere este a unuia dintre cei doi însoțitori ai Sfîntului Soare din creștinismul arimin, numiți de greci cabiri sau dendrofori. Mai departe spre dreapta este o iconiță a geților cu un cabir care săvîrșește un ritual de purificare pentru însănătoșirea unei persoane bolnave. Practica a ajuns pînă la începutul secolului XX prin dansul călușarilor. Cei doi bărbați care îl însoțesc pe călăreț, au aceeași vestimentație ca Bunul Păstor! În margine este o carpetă oltenească de pe la anii 1890-1920 cu Pomul Vieții pe care sînt așezate patru păsări. Trei sînt mai mici și seamănă foarte bine cu pasărea mică din imaginea cu Bunul Păstor, fiind situată la stînga capului, iar pasărea mai mare de pe mijlocul Pomului Vieții sau al Cunoașterii, este situată la dreapta capului Bunului Păstor. Poate că pasărea mică este o ciocîrlie, așa cum a fost numit de mai multe ori Ili pe tăblițele de plumb, iar cea mare este pasărea măiastră sau fenixul cum i-au zis pricepuții greci.

     Un alt document care confirmă informațiile de pe tăbliţele geţilor dar şi a celor din scrisoarea menţionată este o traducere a lucrării lui J. Flavius Istoria războiul iudeilor împotriva romanilor în limba rusă, făcută în secolele Xl-Xll şi care ne dă alte date despre moartea lui Iisus dar foarte asemănătoare cu conţinutul tăbliţelor noastre dovedind faptul că tălmăcitorii s-au folosit de unele scrieri religioase apocrife dar care sînt autentice. ,,Şi a poruncit (Pilat) să fie adus în faţa sa făcătorul de minuni. Punînd să fie cercetat a recunoscut că acesta era un binefăcător şi nu un răufăcător sau răzvrătit sau unul din cei care vrea să ia puterea şi i-a dat drumul. Şi într-adevăr i-a vindecat soţia ce îi era pe moarte. Şi s-a îndepărtat la locul său obişnuit şi faptele sale obişnuite le făcea. Cărturarii, otrăviţi de invidie, i-au dat lui Pilat 30 de talanţi pentru a-l omorî. Iar acesta luînd banii, lăsă voinţei lor executarea acestei mişelii. Aceştia îl prinseră şi îl răstigniră împotriva Legii părinţilor lor… Unii susţin acum că a fost înviat, alţii că a fost furat de prieteni. Cine are dreptate nu ştiu”. Tăbliţele strămoşilor noştri chiar asta spun despre soarta lui Ili, că iudeii l-au ucis din ura fără margine împotriva a tot ce nu ieşea de sub freza lor iar fapta este confirmată şi de J. Flavius. Tăbliţele 55 şi 56 spun cum Noe împreună cu ceata lui au luat trupul lui Ili l-au pus la poarta cetăţii, după ce au plătit o taxă autorităţilor romane şi l-au adus în Geţia, informația fiind confirmată de tălmăcirea rusă a scrierii lui J. Flavius.

     Urmele adevărului istoric le mai găsim și în scrierile talmudice din secolul l sau ll care spun numai pentru luminarea lor, despre Ili sau Iisous astfel: ,,Ieshu practica vrăjitoria și uimea pe Israel” (B. Sanhendrin 43,a, amintit de Mircea Eliade în Istoria ideilor și credințelor religioase, vol. ll, pag. 305 ediția 1992.) Chiar scrisoarea lui Lentulus spune despre iudeii pizmași că umblau peste tot cu pîra, acuzîndu-l pe Ili de cîte în lună și pe pămînt, inclusiv că ar cloci ceva împotriva împăratului! Expresia ,,uimea pe Israel” arată tocmai ura și înveninarea ce o arătau rabinii și fariseii din Iudeea marelui preot al geților adeptul unei religii opuse mozaismului.

     Epistola luiPavel către iudei aminteşte de locul martirajului lui Ili la 13,12: ,,De aceea şi Iisus ca să sfinţească norodul cu însăşi sîngele Său, a pătimit dincolo de poartă”, adică hoţie şi făcătură toată făcută din vedenie dar ţinută ca har divin. Grozăvia acestei crime este menționată și în manuscrisul descoperit la Qumran și intitulat Documentul sadochit, unde la capitolul Despre pedeapsa viitoare a celor nesupuşi, spun despre conducătorul casei Pelag, că a fost crucificat fiindcă a pîngărit templul mozaicilor, iar prin sîngele lui s-a făcut purificare prin ispășirea sacrilegiului după căpățînele lor. Ambele izvoare confirmă faptul că Ili a fost victima unui act de sacrificiu ritualic al rabinilor mozaici, astfel ca prin sîngele său să fie ,,curățat” templul Satanei de ,,pîngărirea” adusă de Marele Preot al geților.

Sursa : http://www.ariminia.ro/ro/iisus-a-fost-get/

cititi si http://www.ariminia.ro/ro/imperiul-romano-get/