Arcanele 3 si 4- Simbolism


tarot_arcanul_3_imparateasa

Arcanul 3 (scris de editor Vopus)

Arcanul Nr.3 este “Împărăteasa”, este Lumina Divină, Lumina în sine însăşi, este „Mama Divină”. Corespunde acelei părţi din Geneză care spune: „Dumnezeu a Zis să se Facă Lumina, şi Lumina a fost Făcută”, din prima zi a creaţiei.

De asemenea este numărul celui de-al Treilea Logos, care domină în orice formă de creaţie, este ritmul Creatorului. Mama Celestă, în sfera materială semnifică Producţie Materială, şi la fel în sfera spirituală semnifică Producţie Spirituală.

Dacă se analizează mai profund se descoperă un aspect foarte interesant; Nr.1 este Tatăl care se află în Secret, Monada, şi de aici se naşte Mama Divină Kundalini, Duada; aceasta la rândul său se dedublează în Nr.3 care este Tată, Mamă şi Fiu; acesta este Spiritul Divin şi Nemuritor al fiecărei făpturi, iar cei trei, Osiris Tatăl, Isis Mama şi Horus Fiul, constituie ceea ce Cartea Sacră a mayaşilor, Popol Vuh, numeşte „Inima Cerului”.

Cel ce vrea să facă să urce prin canalul medular Sufletul Lumii, trebuie să lucreze cu Sulful (Focul), cu Mercurul (Apa) şi cu Sarea (Pământul Filosofic). Acestea sunt cele 3 Elemente, cele 3 Principii pentru a lucra în Forja Aprinsă a lui Vulcan.

Ternarul, Numărul Trei, este foarte important. Este Cuvântul, Plenitudinea, Fecunditatea, Natura, Generarea celor Trei Lumi.

Arcanul 3 al Kabalei este acea Femeie înveşmântată în Soare, cu Luna la picioarele ei şi încununată cu 12 Stele. Simbolul Reginei Cerului este Împărăteasa Tarotului, o misterioasă femeie încoronată, aşezată şi cu Sceptrul de Comandă la capătul căruia apare globul Lumii. Aceasta este Urania-Venus a grecilor, Sufletul Cristificat, Mama Celestă.

Mama Divină, Arcanul Nr.3, este Mama Particulară a fiecăruia dintre noi, este Mama Fiinţei noastre, care trebuie să calce în picioare Luna, Egoul Lunar pentru ca să strălucească deasupra capului său cele 12 Stele, cele 12 Facultăţi.

Pentru a crea sunt necesare 3 Forţe Primare care vin de sus, de la Tatăl şi care există în toată creaţia:

  1. FORŢA POZITIVĂ
  2. FORŢA NEGATIVĂ
  3. FORŢA NEUTRĂ

Cabaliştii spun că Sufletul are în realitate trei aspecte:

  1. NEPHESH – SUFLETUL ANIMALIC
  2. RUACH – SUFLETUL GÂNDITOR
  3. NESHAMAH – SUFLETUL SPIRITUAL

Numărului 3 îi corespunde Constelaţia Zodiacală a Gemenilor şi planeta Jupiter. Nota muzicală a Numărului 3 este MI, dintre culori Purpura, dintre metale Staniul, dintre plexuri Splenicul (splina) şi Hepaticul (ficatul).

Chakra Hepatică serveşte pentru Ieşirile în Astral. Corpul Astral este conectat cu ficatul. Trezind Chakra ficatului, toată lumea poate intra şi ieşi din Corpul Fizic după dorinţă.

Nr.3 este numărul celui de-al Treilea Logos, Binah, Spiritul Sfânt, care se manifestă ca forţă sexuală în tot ceea ce este, a fost şi va fi. Spiritul Sfânt se dedublează la rândul său într-o femeie inefabilă. Aceasta este Divina Mamă Kundalini: Shakti, Soţia lui Shiva, Spiritul Sfânt.

Despre Arcanul Nr.3 se spune că el este modelatorul, este clar că prin intermediul Verbului se modelează totul în Creaţie, în Natură. Arcanul Nr.3 semnifică Succes, este producţie atât Materială cât şi Spirituală.

Arcanului 3 îi corespund:

  • Sephirotul Cabalistic: „BINAH”
  • Litera Ebraică: „GHIMEL”
  • Axiomă Transcendentă: „Războiul tău ţese, pânze pentru folosinţa ta şi pânze pe care nu trebuie să le foloseşti.”
  • Plan Spiritual: Cunoaşterea ocultului
  • Plan Mental: Ideaţie
  • Plan Fizic: Expansiune de idei şi dorinţe

SINTEZĂ:

  • Discipolii noştri trebuie să înveţe să iasă în Corp Astral pentru a vizita toate Templele din lume, unde vor putea conversa personal cu Cristosul şi cu toţi Maeştrii Templelor.
  • Atomii Lenei sunt un grav obstacol pentru progresul spre Lumile Superioare.
  • Marea Lege este întoarcerea vieţii la Lumile Superioare.
  • Rugaţi-vă şi Meditaţi intens. Divina Mamă îi învaţă pe fiii ei. Rugăciunea trebuie să se facă combinând Meditaţia cu Somnul. Atunci, ca în viziunile din vise, apare Iluminarea. Vine Divina Mamă la devot pentru a-l instrui în Marile Mistere.

tarot_arcanul_4_imparatul

Arcanul 4 

Arcanul Nr.4 este „Împăratul” din Kabală, Intimul dinăuntrul nostru înşine. Trebuie să învăţăm întotdeauna să facem voinţa Tatălui. Să ne amintim de rugăciunea: „facă-se voia Ta precum în Cer aşa şi pe Pământ…”

Nr.4 este Tetrada. Înseamnă stabilitate, este baza pentru ceea ce vrem, fie că este vorba de formarea unui cămin, de afaceri, călătorii, slujbă etc. Ceea ce se cere să avem trebuie să fie perfect solidificat, trebuie să fie Piatra Cubică, concret de solidă, să nu punem o bază falsă, altfel, totul ni se năruie.

Cu Nr.4 trebuie să punem o bază fermă pentru a avea succes, să ne gândim că 4 este baza. Trebuie să facem lucrurile în mod corect, precis, solid, pentru a nu ajunge la eşec. Trebuie să punem o bază pentru relaţiile de familie. Trebuie să facem lucrurile reflectând într-un mod precis, solid, nimic a priori, întrucât altfel eşuează.

În Nr.4 se află aspectul economic şi pe acesta trebuie să-l dezvoltăm în mod corect. Economia are urcuşuri şi coborâşuri; de fiecare dată când avem nevoie de o ascensiune trebuie să existe baze solide.

În Numărul 4 întâlnim Iscusinţa în orice ramură, Ordine, Autoritate.

Numărul 4 reprezintă de asemenea cele 4 Elemente Fizice şi cele 4 Elemente ale Alchimiei:

PĂMÂNT – SARE
FOC – SULF
APĂ – MERCUR
AER – AZOTH

Spuneau vechii Alchimişti că Sulful trebuie să fecundeze Mercurul Filosofiei Secrete pentru ca Sarea să se regenereze; adică Focul trebuie să fecundeze Apa pentru ca Omul să se regenereze, să se Auto-Realizeze.

De asemenea în acest Arcan găsim secretul Sfinxului, şi ne aminteşte de cele Patru Animale Sacre ale Alchimiei Sexuale:

LEU: GHEARELE DE LEU – ASCUNDE ENIGMA FOCULUI
OM: APA – CHIPUL DE OM – INTELIGENŢĂ
VULTUR: AERUL – ARIPILE SFINXULUI – SPIRIT
TAUR: PĂMÂNTUL – PICIOARELE DINAPOI – TENACITATE

Acestea sunt valorile reprezentative ale Sfinxului, cele Patru Elemente ale Alchimiei Solare. Avem nevoie de tenacitatea taurului şi de aripile Spiritului. Sfinxul ne vorbeşte de Marea Operă ce se realizează cu cele Patru Elemente.

Arcanul Nr.4 este foarte interesant, se referă şi la Crucea cu Patru Vârfuri, Piatra Cubică ce este fundamentul Marii Opere, cea pe care trebuie să o dăltuim.

Crucea este hieroglifa antică, Alchimică, a Creuzetului, acela care înainte se numea în franceză cruzel, crucibile, croiset. În latină, crucibulum crisol, avea ca rădăcină crux, crucis, cruz. Este evident că toate acestea ne invită la reflecţie.

Trebuie să înţelegem faptul că prin cele 4 vârfuri ale sale simbolizează cele 4 Puncte Cardinale ale Pământului: Nord, Sud, Orient şi Occident. Cele 4 Vârste: Aur, Argint, Bronz şi Fier. Cele 4 Anotimpuri ale anului. Cele 4 faze ale Lunii. Cele 4 Drumuri: Ştiinţa, Filosofia, Arta şi Religia; vorbind de cele 4 Drumuri trebuie să înţelegem că toate sunt unul singur, acest drum este Drumul Îngust şi Strâmt al Tăişului de Cuţit, Drumul Revoluţiei Conştiinţei.

Crucea este un simbol foarte vechi, folosit din totdeauna, în toate religiile, la toate popoarele şi ar greşi acela care ar considera-o drept o emblemă exclusivă a vreunei secte religioase; atunci când conchistadorii spanioli au ajuns pe pământul sfânt al aztecilor, au găsit crucea pe altare.

Numărul 4 este Tetrada, planeta care îi corespunde este Uranus, şi este clar că atunci Constelaţia Racului este a patra constelaţie. În ceea ce priveşte culoarea este Roşul Închis, iar metalul este Platina. Nota muzicală este FA, Numărului 4 îi corespund fluidele, hormonii.

Numărul 4 este Magnificenţa. Are 72 de Porţi pentru a administra Justiţia, iar aceasta se administrează prin intermediul celor 35 de Principii ale Milei. Suntem magnifici în funcţie de cum procedăm în acord cu fiecare dintre aceste principii. Justiţia se administrează în acord cu cele 35 de Principii ale Milei. Justiţia fără milă ar fi Tiranie. Justiţia şi Mila funcţionează perfect echilibrate.

72 de PORŢI = 7 + 2 = 9 (A NOUA SFERĂ)

Nu am putea fi juşti, cu adevărat juşti, dacă nu am ajuns la a Doua Naştere. Când depăşim a Noua Sferă primim Spada Înflăcărată, atunci se spune că suntem Juşti. Cine nu a muncit în a Noua Sferă nu are dreptul la Spada Justiţiei. 35 de Principii ale Milei = 3 + 5 = 8 (Justiţia). În Arcanul Nr.8 femeia ţine Spada Justiţiei şi o Balanţă pentru a cântări faptele bune şi rele.

Arcanul 4 al Tarotului este Sfântul şi Misteriosul TETRAGRAMMATON. Numele Sacru al Eternului are 4 litere: IOD, HE, VAU, HE.

IOD – PRINCIPIUL MASCULIN – BĂRBAT
HE – PRINCIPIUL FEMININ – FEMEIE
VAU – PHALLUS – FOC
HE – UTER – APĂ

Dacă facem următoarea sumă cabalistică a Arcanului 4: (1 + 2 + 3 + 4 = 10) aflăm că (10 = 1 + 0 = 1), Monada. Tetragrammaton egal Monada. Din Ain Soph care este Un Atom Supradivin al fiecăruia dintre noi, emană cele Trei Forţe Divine, a Tatălui, a Fiului şi a Spiritului Sfânt, dând ultima sa sinteză, 3 + 1 = 4

Arcanului 4 îi corespund:

  • Sephirotul Cabalistic: „HESED”
  • Litera Ebraică: „DALETH”
  • Axiomă Transcendentă: „Binecuvântează munca mâinilor tale, iar în cea a gândului pune inimă.”
  • Plan Spiritual: Manifestare a virtuţilor divine
  • Plan Mental: Soluţie finală
  • Plan Fizic: Realizare a lucrurilor materiale

SINTEZĂ:

  • Maestrul este format din Atman-Buddhi.
  • Atman este Intimul.
  • Buddhi este Sufletul Divin, anume Conştiinţa Divină a Intimului.
  • Când un Logos doreşte să mântuiască o lume, emană din sine însuşi un prototip celest format din Atman-Buddhi.
  • Logosul este Coroana Sephirotică, este Raza Individuală, de unde emană Intimul însuşi. Această Rază este triună, este Preasfânta Treime din interiorul nostru.
  • Astfel, fiecare Logos este un triun.
  • Tatăl este Ketherul, Bătrânul Zilelor.
  • Fiul este Cristosul Cosmic în noi.
  • Spiritul Sfânt este Divina Mamă în noi.
  • Mama poartă o lampă în mână. Această lampă este Intimul, ce arde înăuntrul inimii noastre.(sursa http://www.vopus.org/ro/gnoza-gnosticism/tarot/tarot-arcanul-nr-4.html)

2 thoughts on “Arcanele 3 si 4- Simbolism

  1. …cei ce vor deschide aceste porti fara a fi priceput taina lor , amarnic se vor cai…Intotdeauna avem doua polaritati ..usor dupa greu si greu dupa usor …ascunsul sta in neascuns si neascunsul in ascuns ..

    • Asa este ,calea nu o stim noi,doar pare ca o pricepem ,in realitate nu stim nimic,dar nevazutul prin puterea lui ne creeaza tot ce e nevoie pentru a pasi ,in functie de meritele fiecaruia ,dobandim Calea .Mereu am spus,ca Dumnezeu nu ne initiaza ,dar ne Imbratiseaza cu totul ,atunci cand avem smerenia necesara si vointa de a pasi …

trimite un comentariu

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s