Urme de aur !!! Dumnezeu milostivul, ca să nu piardă pe oameni, Ie rânduieşte o chemare mai tare-Chemarea strabunilor !!!


TR027

“De la început România a fost o ţară supusă năvălirilor. Un stăpân tiranic după altul i-a pus manile grele asupra acestui popor; el a fost deprins a fi stăpânit, apăsat, maltratat. Rareori i-a fost îngăduit să se afirme, să-şi ridice capul, să fie neatârnat, fericit ori liber; totuşi, în ciuda luptelor şi a robiei, n-a fost un neam sortit să piară. A biruit orice asprime a sorţii, a înfruntat orice mizerie, a biruit orice subjugare, şi n-a putut fi strivit pană la moarte; dar de aici a ieşit că poporul romanesc nu e vesel. Cântecele lor sunt triste, încete dansurile lor, petrecerile lor rare ori aprinse, rar se aud tare glasurile lor. In zilele de sărbătoare îmbracă hainele cele mai vesele şi, strânşi laolaltă în praful drumului, ei dănţuiesc în grupe sau în cercuri largi, neobosiţi, ceasuri întregi; dar nici atunci nu sunt vioi sau gălăgioşi, ci solemni şi plini de demnitate, părând a-şi face cheful cumpătat, fără patimă, fără grabă. Cântecele lor sunt plângeri îndelungi; ariile ce cântă pe fluierile lor plâng fără sfârsit aspiraţia lor şi dorul care se pare a rămânea veşnic nemulţumit, a nu cuprinde nici deznădejde, nici îndeplinire.”….Maria Regina României: Ţara mea, traducere din englezeşte de Nicolae Iorga, Bucureşti, Sibiu: Pavel Suru, 1919 (ediţia a treia).

bordei

Bordei ,zona Harlau,asa traiau oamenii pe-atunci …si erau sanatosi ,frumosi,cu pofta de munca ,de viata ,iubire de adevar si glie stramoseasca ,traind o viata normala in spirit ,armonizand cu totul ,respectand totul,iubind totul ….

 Au trait iubitii nostrii buni si s-au inmultit ,in ciuda vicisitudinilor vietii ,au fost puternici si la trup si la suflet ,iar spiritul lor a dainuit,mai dainuie inca ,doar Dumnezeu mai stie pana cand 😦

In imaginea de mai jos : Taranul roman ,Maria Sa !!!

1931_vrancea_taran_roman

Patriotismul nu-i brăţară sau papion sau pălărie. Să-l porţi sau nu. Să ţi se pară că-ţi vine sau nu-ţi vine, ţie. Te naşti cu el. Ţi-e-n datul sorţii. N-ai cum să-l lepezi de pe tine. Îl porţi ca pe-o cămaş-a morţii, nu-l cumperi de la curţi străine. Şi de vândut n-ai cum să-l vinzi. E un fel de suferinţă crestată dureros pe grinzi de suflet vechi şi de credinţă. Aud şi văd, citesc şi tac cuprins de-o silă ancestrală. Plâng de ruşine c-am fost dac şi c-am ajuns acum zăbală în gura ştirbă a nu ştiu cui, care-mi molfăie mândria şi-mi bate lacrimile-n cui şi-mi răstigneşte poezia.”(Tudor Gheorghe)

Dumnezeu mi-ajute Tara mea  / Nu stiu cat poate rabda  / Santul Soare sa mi-i tina / Pa-i cu inima, blanda,buna !!!

taranul roman oras sat urban rural copilarie digi tv romania-old-4-350x491

Rugaciunea Domneasca a Dacilor – Tatal Nostru Dumnezeu

“Tatal Nostru Dumnezeu, Mama Noastra Doamnazana, voi care traiti In lumina, Intelepti sunteti In cer si pe pamant. Astept darul Inaltarii Voastre In mine. Vreau sa primesc harul Vostru In fiecare zi. Lumina Voastra sa-mi fie ca painea de zi cu zi. Sa-mi dea Intelepciune sufletului care sa-mi lumineze cu putere viata. Tata Dumnezeu si Mama Doamnazana rogu-va sa-mi dati binecuvantarea Voastra cu lumina sa pot trai In Intelepciune, multumire si har si focul din inimile voastre sa fie si In inima mea. Asa sa fie, asa sa fie, ZAU.”

Dumnezeu milostivul, ca să nu piardă pe oameni, Ie rânduieşte o chemare mai tare….Arsenie Boca ….Chemarea strabunilor !!!!!!!!!!!

Lumina se ofera ,s-o crestem ca pe Paine

Voi amanati mereu si spuneti : Maine !

Si daca Painea se face din grau si din faina

Ce Paine face Lumea, din bobul de neghina ?….de C.J

covata-de-lemn

ETNO_1

Lupul si Sarpele vor salva Lumea !

Cititi si https://sssefora.wordpress.com/2013/06/28/simbolistica-la-pelasgi/

trimite un comentariu

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s