Marsul National Avram Iancu ,Program desfasurare evenimente septembrie 2014 !!!

Modificare — 3 sept., 8,30 plecarea din Vidra de Sus – sosire Câmpeni 12,30 —- plecarea spre Abrud 13,30 —- sosire Abrud 15,30. Restul traseului este neschimbat….Laurian Stanchescu

PROGRAMUL MARŞULUI NAŢIONAL AVRAM IANCU //// 2 sept., Vidra de sus, plecarea ora 11,00 – sosire Câmpeni ora 14,30 / 3 sept., plecarea Câmpeni – ora 11,00 – sosire Abrud ora 13,00 / 4 sept., plecarea Abrud ora 11,00 – sosire Mihăileni ora 14 / 5 sept., plecarea Mihăileni ora 9 – sosire Crişcior – ora 10,30 – sosire Brad ora 12,30 – sosire Ribiţa 14,00 / 6 sept., ora 11, eveniment la Statuia Crăişorului din Brad – ora 12,00 plecarea spre Ţebea şi sosirea la ora 14,30. VOM FACE DE GARDĂ TOATĂ NOAPTEA LA MORMÂNTUL CRĂIŞORULUI CU LUMÂNĂRI APRINSE PÂNĂ LA CER ŞI CÂNTECE REVOLUŢIONARE!….Laurian Stanchescu
Doamne ajuta ! Va asteptam cu iubire de frate ,sa ne unim in cuget si simtiri ,a venit timpul sa ne recunoastem pe noi insine asa cum se cuvine si sa cinstim sfant pamantul si eroii nostrii asa cum e necesar ,impreuna pentru o Romanie asa cum au visat-o strabunii nostrii dragi si asa cum avem de Ea nevoie, pentru prezent si pentru mai tarziu ,sa o daruim mai departe copiiilor si nepotilor nostrii si sa dainuim in veacuri  !!!

Nene Iancule canta-ne ,Noi suntem romani !!!!!!!!! 

 

http://www.amosnews.ro/marsul-national-avram-iancu-debuteaza-anul-acesta-palatul-parlamentului-2014-08-31

 De mai bine de patru ani incoace, Omul Laurian Stanchescu va creeaza oportunitatea de a redeveni,n-o scapati ,iar cine o scapa sa nu se planga …

..Două inimi când se-mbină,
Când cufund pe tu cu eu,
E lumină din lumină,
Dumnezeu din Dumnezeu…Mihai Eminescu 

In Tara turmelor si-a Painii,o claie de cer si-o caciula de stele …

copil-de-taran-din-zona-sibiului-1206

Patriotismul… nu-i…
brățară sau papion… sau pălărie…
să-l porți sau nu,
să ți se pară că-ți vine sau nu-ți vine ție.
Te naști cu el, ți-e-n datul sorții,
n-ai cum să-l lepezi după* tine,
îl porți ca pe o cămașă-a morții,
nu-l cumperi de la curți străine.
Și de vândut, n-ai cum să-l vinzi
pe un fel de suferință crestată dureros
pe grinzi de suflet vechi și de credinți.
Aud și văd, citesc, și tac,
cuprins de o silă ancestrală,
plâng de rușine că am fost dac
și c-am ajuns acum zăbală
în gura știrbă a nu știu cui
care-mi molfăie mândria
și-mi bate lacrimile-n cui,
și-mi răstignește poezia…Tudor Gheorghe..

Iubesc pe cel care nu-şi pune de-o parte vreo picătură, măcar, dintr-al său spirit, spirit ce-i chintesenta propriei virtuţi, căci cu astfel de spirit ,neamul va trece puntea.

Copilul este constructorul spiritual al omenirii, iar obstacolele în calea dezvoltării sale libere sunt pietrele din zidul în care a fost închis sufletul omului….Frumoase sunt doar acele suflete demne care nu accepta niciodata sa se plece.Harpa sufletului omenesc e atat de mestesugit alcatuita, incat numai o lovitura care i-ar rupe dintr-o data toate coardele ar putea sa-i nimiceasca orice putinta de vibrare.Sufletul trebuie tratat ca pamantul, sa i se dea ce-i trebuie spre a fi productiv.Lasati cerul in pace,fiindca sufletul este ca si copacul,nu-i grijiti cu-atata patima ramurile,ci radacina ,n-o lasati sa moara …

…………………………………………………………….

FRAŢII MEI ROMÂNI!
IUBIŢI FRAŢI DE SÂNGE STRÂMOŞESC!
ŢARA NOASTRĂ ESTE SFÂNTA NOASTRĂ BIBLIE ROMÂNEASCĂ!
A FOST MARTIRIZATĂ ŞI RĂSTIGNITĂ PE TOŢI VIII ŞI MORŢII NOŞTRI!
VENIŢI ÎN APUSENI SĂ ÎI SACRALIZĂM RĂNILE ŞI DESTINUL!

Fraţilor, iubiţii mei fraţi!
Anul acesta sunt 190 de ani de la naşterea lui Avram Iancu!

“Martir şi Erou al Naţiunii Române”
— Declarat oficial în Senatul României! –..Laurian Stanchescu 

Pe 1 Septembrie o sa pornim de la Casa lui Avram Iancu, o sa parcurgem drumul pana la Tebea pe jos in etape, cu oprire la Campeni, Abrud, Mihaleni, Criscior, Ribita, Brad, Tebea. Sosirea la Tebea pe data de 7. Cine vrea sa ni se alature o poate face de la inceput, s-au in etape pe traseul parcurs…Serb Marcel..

CHEMARE

In muntii nostrii un Craisor
Lupta-ta pentru acest popor,
Iar steagul luptei el l-a dus
Pentru Moti si Cel de Sus.

Acum hai sa ne adunam
Pe Iancu sa-l veneram,
Sa plecam din casa lui
Pin la Tebea motului.

Daca aveti singe de Mot
Noi va asteptam pe toti,
Marsul lui sa infaptuim
Si spre Tebea sa pornim.

Si in prima zi din toamna
Din comuna lui natala,
Laurian ne va conduce
Pin la Tebea in deal la cruce.

De aveti singe de Mot
O sa veniti si voi toti,
De nu…O sa fim noi doi.
Iancu va traii prin noi.

Hai in mars si hai la Tebea
Noi poporul, zis azi plebea,
Sa-l cinstim pe Craisor
In ciuda ciocoilor.

O sa vina si ciocoi
Sa cerseasca voturi noi,
Ca atunci isi amintesc
De acest tinut MOTESC.

Noi o-mere pentru Iancu
Pentru Craiul nostru dragu,
Vom merge pe drum , prin munti,
Pin la Tebea. Chiar desculti….de Serb Marcel

Avram_Iancu_batran-350x592

 

Voica ,o balada veche populara ,cutremuratoare ,interpretata de maestrul Tudor Gheorghe

TR030

VOICA — Balada populara (cantec batranesc), inclusa de cercetatori in categoria celor fantastice (si, uneori, familiale).

Consemnata si publicata relativ tarziu („Gazeta Transilvaniei”, 1886, „Revista noua”, 1889, „Tribuna”, 1899), ca a intrat mai anevoios in circuitul cullural si stiintific romanesc, facand obiectul unor analize mai consistente abia din 1929 incoace, cand D. Caracostea publica binecunoscutul sau studiu intitulat Lenore – o problema de literatura comparata si folclor. Logodnicul strigoi. Au mai abordat subiectul, din varii perspective, folcloristi precum Takc Papahagi, Ghcorghe Vrabie, Al. I. Amzulescu, Adrian Fochi s. a. Cea mai cuprinzatoare cercetare referitoare la versiunea romaneasca a motivului este cea a lui Gheorghe Vrabie (Voica sau Calatoria fratelui mort) tiparita in „Limba si literatura”, III, 1957, p. 257-294, si reluata apoi fara modificari in Balada populara romana, 1966, p. 108-l14 si cu unele detalieri in Eposul popular romanesc, 1983, p. 50-. Mai notam ca in 1885 George Cosbuc publica in „Tribuna” ,Blastam de mama”, o balada care fructifica motivul folcloric al calatoriei fratelui mort.

Gestul poetului si-ar putea gasi o explicatie si prin faptul ca una dintre zonele etnografico-folclorice de maxima circulatie a motivului a fost cea a Nasaudului si poate chiar prin acela ca din numarul de 79 de variante cunoscute, cele mai multe isi au originea in Ardeal si Banat. Mai tarziu, harta raspandirii baladei a fost completata treptat cu variante culese si in celelalte tinuturi ale tarii, asa incat se poate avansa afirmatia ca ea acopera intreg teritoriul romanesc. Balada este cunoscuta in realitatea folclorica sub diverse denumiri, dintre care cele mai frecvente ar fi: Bogita, Voica, Voichita, Bodita, Constantin. Voica reprezinta versiunea sud-est europeana (si romaneasca) a celebrului motiv-subiect Lenore. Acesta a devenit de notorietate mai cu seama dupa ce scriitorul german Burgera dat la iveala faimoasa balada cu acelasi titlu. In spatiul cultural vest-europcan este vorba de un set de legende despre „logodnicul strigoi”, in care Lenore, precum in balada lui Burgcr, „nu-i lasa iubitului ei mort linistea de dupa moarte, ceea ce il face sa se ridice din groapa si s-o caute pentru a o pedepsi, luand-o cu dansul in mormant”
(A. Fochi).

in textele sud-est europene motivul „logodnicului strigoi” este inlocuit cu cel al „fratelui strigoi”, fapt care imprima discursului narativ alte semnificatii.

Asa cum se intampla si in textele romanesti, in spatiul sud-est european „fratele strigoi” sau „fratele mort” este blestemat de mama, iar blestemul acesta matern „il impiedica pe tanar sa-si gaseasca odihna de dupa moarte si sa i-o aduca mamei pe sora maritata – la indemnul lui – in straini”
(Adrian Fochi).

Asa cum sustine Gheorghe Vrabie, motivul trece din sfera credintelor si primeste intrupare poetica (intocmai cum se intamplau lucrurile si cu jertfa zidirii) 

Ideea o gasim si la D. Caracostea:

„in basmele din Bucovina si Moldova a patruns ici-colo tipul nordic al motivului Lcnore; in balada poporana insa nu avem nici urma de existenta acestui tip”.

Verificand supozitiile pe care Ic facea savantul, D. Sandru sustine cu argumente ca in basmele romanesti se intalnesc ambele versiuni; ba, mai mult, lipul „logodnicului strigoi” ar avea o frecventa mai mare decat cel al „fratelui mort”.

Al. I. Amzulescu rezuma astfel continutul baladei, intemeindu-se pe intregul corpus de variante:

„Batrana Voica a crescut noua feciori si o singura fiica.

Fata primeste petitori, dar batrana maica nu vrea s-o instraineze. Ea consimte sa o marite numai la staruintele celui mai mare dintre feciori, care fagaduieste ca i-o va aduce acasa in fiecare an. Vine insa o ciuma care omoara pe toti feciorii Voicai. Ramasa fara speranta de a-si revedea fala, batrana urgiseste pe feciorul care a indemnat-o s-o marite.

In chip miraculos, feciorul cel mare iese din mormant si, calarind pe lemnul sicriului, isi aduce sora acasa, in toiul noptii. Abia cand fratele ei dispare in cimitir, ea intelege totul. La staruintele fetei, mama isi recunoaste fiica sosita in chip miraculos, ii deschide usa si mor amandoua”
(Balada familiala, Tipologie si corpus de texte, 1983, p. 48).

Comentand „scara motivelor” unui text din Bucovina, care „infatiseaza esentialul aspectelor romanesti ale baladei”, D. Caracostea nota in termeni aproape identici:

„o mama are noua feciori si numai o fata: vin petitori de departe s-o ceara in casatorie, unul dintre frati sfatuieste mama sa consimta, caci va aduce-o adesea acasa; in curand insa toti fratii mor si mama blestema pe cel ce-o sfatuise rau; el se scoala din mormant, devine strigoiji aduce calare pe sora lui la casa parinteasca. In cele mai multe variante, si mama si fata mor, cand afla ca acel care a adus pe fata acasa este fratele devenit strigoi” {Poezia traditionala romana, I, p. 413).

Textele epice despre „calatoria fratelui mort” apartin baladei fantastice. Ele au la baza un set de credinte, ilustrand un univers mentalitar de o anume arhaicitale, dar cu prelungiri pana in contemporaneitate. De altfel, baladele fantastice (mitologice) fac parte, considera exegetii, din fondul cel mai vechi al cantecului nostru batranesc. Textele, citite atent, ofera informatii de cel mai marc interes referitoare la relatiile interumane caracteristice unor vremi trecute, la structura familiei traditionale, la raporturile dintre parinti si copii, dintre frate si sora etc. Ele pot, de asemenea, revela lucruri importante referitoare la modul de concepere a casatoriei (si nuntii), la obiceiurile legate de moarte si inmormantare (cultul mortilor) si, inclusiv, la raporturile dintre cei vii si cei morti, dintre lumea de aici si lumea de dincolo. intre cele doua universuri nu exista, conform mentalitatii arhaice, o ruptura definitiva, ci dimpotriva, o comunicare permanenta, cu momente marcate ritual, de-a lungul anului ori de-a lungul diferitelor etape ale vietii. De aici si grija de a se respecta cutuma si de a-i impiedica astfel pe cei dusi in lumea de dincolo de a reveni sub forma de strigoi si de a pune in pericol viata celor (inca) vii.

O astfel de norma de comportament cultural si care ne duce cu gandul la perioada marcata, posibil, de trecerea de la casatoria endogama la cea exogama era si aceea care statua ca fata sa nu se instraineze, sa nu se indeparteze prea mult, prin casatorie, de familia ei. In centrul baladei pe care o discutam, accentul nici nu cade pe „fratele strigoi”, cat pe fata maritata departe si, in consecinta, pe suferinta mamei provocata de instrainarea odraslei. Constantin (fratele) nu are liniste si devine strigoi tocmai pentru a ispasi o vina, aceea de a o fi sfatuit pe mama sa-i ingaduie fetei sa se marite peste mari si tari, sa se indeparteze, asadar, de familia ci. Dupa ce-si aduce sora acasa, el se intoarce in mormant. Abaterea de la norma este resimtita si de mama, si de fata, care, in finalul unor variante, mor si ele ori sunt transformate in stei de piatra (Gh. Vrabie).

Balada este, pana la urma, o meditatie grava in marginea vietii si a mortii, asa cum au fost ele imaginate de omul societatilor folcloric-traditionale. Fantasticul si fabulosul, un anume mister intretinut cu abilitate de cantaretii si poetii populari se imbina in chip fericit in cuprinsul acestei balade, dand, in variantele cele mai izbutite, stralucire unui discurs narativ de o mare densitate ideatica si de o admirabila coerenta si sensibilitate poetica.

……………………………………………………………………………………..

”Nu mă tem de moarte. Mă tem de însingurare. Eu, care am fost prezent la toate tragediile şi victoriile acestei ţări, mă simt ca un par în mijlocul furtunii. Singura nădejde este că, om cum sunt, Dumnezeu mă iubeşte şi aşa…”..Petre Ţuţea
“Patriotismul, nu-i brăţară sau papion sau pălărie, să-l porţi sau nu. Să ţi se pară că-ţi vine sau nu-ţi vine. ŢIE. Te naşti cu el. Ţi-e-n-datul sorţii, n-ai cum să-l lepezi după tine. Îl porţi ca pe o cămaşă a morţii, nu-l cumperi de la curţi străine.
Şi de vândut n-ai cum să-l vinzi.
E un fel de suferinţă crestată dureros, de suflet vechi şi de credinţă..”
(Tudor Gheorghe)
Ma tem si eu, ca desi sunt printre romani,rar mai vad cate unul ….

TR031

 

 

Blăstăm de mamă,de George Cosbuc 

Frunză verde tulburea,
Avea Lena nici ca ea
Trei feciori frumoşi avea;
Trei feciori şi-o fată mare
Lena cea veselă are.
Trei feciori ca nişte zmei,
De-a dragul să cauţi la ei,
Iar copila râzătoare,
Subţirea şi-ncântătoare
Ruptă dintr-un raz de soare:
Mult cu mă-sa sămăna,
Deci Lenuţă-o boteza
Pe numele maică-sa.
Câţi feciori au fost prin ţară
Toţi venit-au să o ceară,
Mândri şi viteji feciori,
Venit-au ca peţitori.
Dar Lenuţa, ţi-e mirare,
Răspundea la fiecare,
Că-i prea tânără şi-aşa
Încă nu s-a mărita.
Mai la urmă s-arătară
Peţitori din altă ţară:
Doi feciori, ca două flori.
Lenuţa cât ce-i vedea
Mamei sale-aşa zicea:
Vezi, iubită maica mea!
Din voinicii aceşti doi,
Cari au venit azi la noi,
Mie-mi place unul tare
Şi la mers şi la cătare,
Că-i înalt şi subţirel
Şi m-aş duce după el!
Dar Lena pe gânduri sta;
Gândurile-o frământa
Şi cu jale cuvânta:
Draga mea, Lenuţă fată!
Fiind aşa-ndepărtată
Dor de tine-o să m-apuce,
La mine cin te-a aduce!?
Doi fii ai Lenei strigau
Şi din gură cuvântau:
Pe Lenuţa nu o da
Şi de noi n-o strămuta!
Dar feciorul cel mai mic,
Constantin, copil voinic,
Lăcrima din ochi cu jale
Şi-aşa-i zise mamei sale:
Nu eşti, mamă, cu dreptate
Nici la soră, nici la frate!
Că suntem doară trei fraţi,
Toţi crescuţi ca nişte brazi
Şi noi ţi-om pute aduce
Pe Lenuţa ta cea dulce!…
Aşcultă, mamă iubită,
Pe Lenuţa o mărită:
N-o lasă nemăritată,
Pire-ar cât de-ndepărtată:
Căci, de te-a ajunge dor
Io-ţi rămân doară fecior.
Eu la dânsa duce-m-oi,
Acasă aduce-o-voi.
Şi Lena se-ndupleca
Pe Lenuţa-o mărita.

II

Dar a fost ce-a fost să fie,
C-au fost boale şi urgie
Şi-a dat Dumnezeu cel sfânt
Vremuri grele pe pământ.
Şi de multă răutate
Mureau oamenii pe sate
Şi-au murit şi trei feciori
Ai Lenuţei frăţiori:
Constantin încă-a murit
Gândul nu şi l-a-mplinit.
Lena singură rămase,
Fără de feciori în casă:
e dor o inimă arsă.
Şi ea, biata, supărată,
De jale multă sfărmată,
Se ducea pe-al lor mormânt
Şi se văieta plângând
Şi plângea şi suspina
Şi din suflet cuvânta:
Dragii mei! D-al vostru dor
Stau pe gândul să mă-omor,
Fie-vă somnul uşor!
De-altă dată blăstăma
Şi blăstămând cuvânta:
Constantine, Constantine!
Blăstămat să fii de mine!
Blăstămat de mamă-ta
Că ai dat pe soră-ta!
Fraţii tăi mie-mi striga:
Pe Lenuţa nu o da!
Tu ai dat-o, blăstămate,
Pe hotară-ndepărtate;
Dar te blăstăm, blăstăm greu
Din tot sufleţelul meu:
Pământul nu te primească,
Ţărna nu te mai voiască,
Lutu-afară te izbească,
Căci de dorul Lenuţei
Rumpu-mi firul vieţii!
Astfel dânsa blăstăma
Şi-azi şi mâini şi-alaltă mâini
Şi zile şi săptămâni.
Şi de multul blăstămat,
Vai, blăstămul s-a legat.

III

Într-un amurgit de seară,
Constantin ieşi afară
Din groapa, galben la faţă,
Cu trup rece ca de gheaţă.
El plângea şi lăcrăma
Şi cu jale cuvânta:
Duce-m-aş, că-s blăstămat,
Dar nu pot, că-s îngropat,
Duce-m-aş, că maica cere,
Dar nu pot, că n-am putere;
Nici am cal, nici căpeneag;
N-am pe lume om cu drag,
Căci oricine m-a vede
S-a-nfrica, s-a spăria
Făcându-şi răpede cruce…
Nici la mama nu m-oi duce,
Căci m-a blăstămat măicuţa,
Că eu i-am dat pe Lenuţa!
Şi cum sta şi cugeta
Gândurile-l asudă,
El prin lacrămi se ruga:
Şălaş, mândru sălăşel,
Fă-te-un şoim de căluşel,
Şi tu, pânză din sălaş,
Fă-te un căpenegaş,
Şi tu, cruce, schimbă-te,
Spadă de fier fă-mi-te,
Iar tu, Doamne, mă învie,
Dă-mi putere astăzi mie:
La Lenuţa duce-m-oi,
Acasă-aduce-o-voi.
Dumnezeu l-a ascultat:
Putere de viu i-a dat;
Sălaşul l-a ascultat:
Şi-ntr-un cal s-a preschimbat;
Giolgiu-n căpeneag îndată,
Crucea-n spadă de fier, lată.
Constantin suie călare
Şi porneşte-n fuga mare;
Şi fugea calul ca vântul,
De-abia atingea pământul,
Şi zbura, dar nu glumea,
Căci ca dorul se ducea,
Căci stăpânul îi zicea:
Zboară, murgule, cu mine,
Căci zbor alături de tine,
Zboară, murgule, pe cale,
Căci zbor pe urmele tale!
Şi murguţul, pui păgân,
Duce-se cu-al său stăpân,
Încât n-a fost bine seară,
Când ei îşi descălecară,
La Lenuţa-n altă ţară.

IV

Lenuţa cât ce-a zărit
P-al său frăţişor iubit,
Din grai dulce i-a vorbit:
Constantine, Constantine,
Spune-mi dacă-i rău sau bine;
Nouă ani, vezi, au trecut,
Că pe voi nu v-am văzut,
Ba nici veşti nu mi-aţi trimis,
Nice carte nu mi-aţi scris!
Constantin a cuvântat:
De când tu te-ai măritat
Rău nimic nu s-a-ntâmplat.
Suntem sănătoşi acasă,
Mama înca-i sănătoasă.
Veste nouă n-am ce-ţi spune
Totuşi îţi aduc veşti bune:
Fraţii noştri se-nsurară,
Dar ei pe gând se luară,
La nuntă nu te chemară!
Eu ţi-s frate mai cu dor,
Şi fiindcă eu mă-nsor,
Am grăbit aici; de-i vre,
Vino dar la nunta mea!
Astfel zise Constantin
Cu glasul de jale plin,
Din ochi lacrimi îi cădea
Şi suspine-l năpădea;
Dar Lenuţa-l cunoştea
Şi de nou l-a întrebat:
Spune-mi, frate,-adevărat
De mă chemi la veselie,
Să mă-mbraca bucurie,
Să-mi pun struţ roşu şi dalb
Şi cai suri la hinteu alb;
Dar de mă chemi la jelane,
Eu să-mbrac de jale haine;
Să iau cai şi hinteu negru
Să pornim, frate, pe-ntregu!
Ba io-ţi spun drept, soră, ţie,
Că te chem la veselie.
Şi ea mândru s-a gătat,
Haine albe şi-a luat
Şi-apoi ambii au plecat
Pe cărarea cea mai lată
De voinici codreni călcată,
Pe cărarea cunoscută
De codreni voinici bătută.
Iar pe cale cum mergeau
Păsările-i urmăreau,
Munţii răi din grai grăiau:
De când soarele e soare
Şi pe câmpuri floarea-i floare,
Şi de când e lumea lume
N-a mai fost aşa minune:
Să meargă viul cu mortu
Tot alăturea cu codru,
Să meargă viul aproape
Cu cel mort, ieşit din groape!
Alelei! minune mare,
Viu cu mortu p-o cărare!
Constantin bine-auzea,
Lenuţa nu-nţelegea,
Dar glumind aşa zicea:
Auzi, frate Constantine,
Ce vorbesc munţii de tine?!
Constantin din greu gemând
Îi răspunde-aşa zicând:
Lasă-i, soră, să vorbească,
Minţile să-şi prăpădească;
Ei să fie cu cântatul,
Noi să fim cu ascultatul,
Ei păzească-şi cântecul
Cum păzim noi umbletul
Asta-n seamă n-o băgară,
Calea lor că şi-o urmară.
Patru zile lungi de vară
Ei au tot călătorit,
Puţintel au odihnit.

V

Când a fost a cincea zi,
Soarele când răsări,
Au zărit şi satul lor,
Plin de negură şi nor.
Când aproape-au fost de sat,
Constantin a cuvântat:
Lenuţă! Cu-al tău căruţ
Vină mai câtelenuţ,
Căci eu cu-al meu căluşor
O să merg mai tărişor,
Ca să dau mamei de ştire
Să-ţi facă bună primire,
Să-ţi deschiză porţile,
Să-ţi aştearnă mesele,
Să-ţi umple paharele!
Şi el frâu calului da,
Calul îşi împintena
Şi-ntr-o fugă alerga,
Nu la mă-sa, pe cuvânt,
Ci de-a dreptul la mormânt
Aci a descălecat
Şi din gură-a cuvântat:
Cal crescut sub glii ierboase,
Sălaş strângător de oase!
Dusu-m-ai şi m-ai adus
Şi pe cale şi pe sus
Şi-ai făcut un mare bine
Pentru mama, pentru mine,
Pentru mamă, pentru fată,
Pentru mine totodată!
Şi tu, căpeneag iubit,
Pânză albă de-nvălit,
Şi tu, spadă lucitoare,
Crucea mea de la picioare:
Ne-a sosit vremea, sosit,
Să-ntrăm de unde-am ieşit!
Tu, cal bun năzdrăvănaş,
Schimbă-ţi trupul în sălaş,
Şi tu, spadă lucitoare,
Fă-te cruce la picioare,
Şi tu, căpeneag iubit,
Fă-te pânză de-nvălit,
Iar tu, Doamne, Doamne sfânt,
Dă-mi iar locul din mormânt,
C-am scăpat de ce fu greu,
Împlinit-am gândul meu:
La Lenuţa dusu-m-am,
Acasă adus-o-am!
Dumnezeu l-a ascultat,
Pământul s-a despicat,
Lutul iar s-a ridicat:
Constantin era-ngropat

VI

Şi Lenuţa cât ce-ntra
În sat, mult se minuna,
Căci erau toate schimbate,
Toate de jale sfărmate,
Dar mai mult s-a minunat
Când acasă c-a aflat
Porţile stricate, rele,
De puteai sări prin ele,
Staulul stricat şi gol,
Iarbă mare prin ocol.
Ea sărmana aştepta,
Că fraţii vor alerga
În prag a o-ntâmpina,
Dar nimeni nu s-a ivit:
Constantin n-a fi venit.
Ea la uşă se repede,
Uşa încuiată-o vede;
Deci începe ca să bată
În cea uşă încuiată:
Lasă-mă, mămucă, lasă,
Lasă-mă să intru-n casă,
Că îţi sunt iubita fată,
Lenuţa cea-ndepărtată!
Mă-sa, din casă, plângând,
O alungă blăstămând:
Du-te-n foc şi-n câte rele,
N-amărî zilele mele,
Du-te-n foc, te du d-aci
Şi nu mă batjocori!
Trei feciori eu am avut,
Pe toţi trei i-am pus sub lut,
Pe toţi trei i-am pus sub glie,
Sfântul Dumnezeu să-i ştie!
Iar Lenuţa, scumpa-mi fată,
Măritată-i, măritată,
Într-o ţară depărtată:
N-oi vedea-o niciodată!
Însă fie blăstămat
Cine o a-ndepărtat!
Dar Lenuţa nu-nceta,
Tot bătea şi se ruga:
Lasă-mă să intru, lasă!
Şi mă-sa cu greu o lasă,
Şi pe scaun o punea
Şi la dânsa cum privea,
Pe Lenuţa-o cunoştea.
Draga mea şi-a mamei floare:
Nu mă-ncred, că tu eşti oare?
Oh, că nice n-am visat,
Că te-oi mai vede vrodat!
Şi plângând, Lena spunea
Câte-a mai suferit ea:
A dat sfântul Dumnezeu
Multe boale şi mult rău
Şi-au murit feciorii mei
Şi-am rămas fără de ei!
Măcar tu, scumpa mea fată,
De nu erai măritată
Într-o ţară-ndepărtată!…
Mi-ar fi traiul mai uşor
Şi mi-aş mai uita de dor;
Tu m-ai ajuta pe mine,
Eu m-aş bucura de tine!
Dar să fie blăstămat
Cine mi te-a-ndepărtat:
Pământul să nu-l primească,
Ţărna să nu-l mai voiască,
Lutu-afară să-l izbească!
Lenuţa se-nfiora,
Reci fiori o-mpresura
Şi cu glas rupt cuvânta:
Vezi, măicuţă,-ai blăstămat
Şi blăstămul s-a legat!
Constantine, Constantine,
Cum m-ai amăgit pe mine
Ca să plec pe drum cu tine!
Şi spunea măicuţii sale
Cum a venit ea pe cale,
Cum Constantin o aduse
Şi câte mai câte-i spuse.
Lena-atunci se-nfiora
Şi cum sta, cum asculta,
Lacrămile-o îneca,
Trupu-ntreg îi tremura,
Minţile-i se tulbura,
Fruntea i se înnora,
Pe Lenuţa săruta
Şi i-a zis cu glas înfrânt:
Haid, Lenuţă, la mormânt,
Haid, Lenuţă, să grăbim
La morminte-n cintirim!

VII

La mormânt dacă sosiră,
Jos pe el se prăvăliră
Şi-ncepură-a lăcrima
Şi din gură-a cuvânta:
Constantine, ieşi afară;
Vină, Constantine, iară;
Mai ieşi, dragă Constantine,
Că ni-e dor, ni-e dor de tine!
Pământul însă râdea,
Groapa de râs hohotea;
Constantin amar gemea.
Ieşi din groapă şi vorbeşte,
Spune şi ne povesteşte
Cum trăieşti în groapă, cum?
Vină şi ne spune-acum!
Vină să ne vezi măcar,
Vină, Constantine, iar!
Pământul nebun râdea,
Groapa de râs hohotea,
Lutul glumind răspundea:
Nu te mai ruga de mine,
Blăstemă, Lenă, mai bine,
Nu te tot ruga mereu:
Ce-i al nostru, nu-i al tău!
Pământul mereu râdea,
Groapa de râs hohotea,
Lutul nencetat glumea.
Morminte, nu fi păgân,
Slobozi-mi pe Constantin;
Oh, nu fi, morminte, rău,
Slobozi-mi copilul meu,
Ori măcar dă-i glas, morminte,
Pentru câteva cuvinte!
Pământul atunci tăcea,
Groapa nimic nu vorbea,
Constantin din greu zicea:
Oh, mamă, tu eşti de vină,
Că n-am pace şi odihnă,
Că n-am loc nici în mormânt,
Că n-am stare sub pământ
Nici sunt mort, nici cu viaţă,
Nici sunt foc şi nice gheaţă,
Nici în groapă nu pot fi,
Nici afar nu pot ieşi,
Căci m-ai blăstămat, măicuţă,
Pentru scumpa ta Lenuţă,
Pământul nu mă primească,
Ţărna să nu mă iubească,
Lutu-afar să mă izbească;
Lutu-afară m-a izbit,
Ţărna m-a batjocorit,
Pământul m-a prigonit!…
Mamă, dacă-mi vrei tu bine,
Fă-l acuma pentru mine
Şi-mi dezleagă blăstămul
Că-mi apasă sufletul!
Lena din suflet ofta,
Gânduri grele o mustra
Şi ea, biata, cuvânta:
Dragul meu! Să fii iertat
Şi de blăstăm dezlegat.
Însa… fie blăstămat
Pământul, că nu m-ascultă,
Bată-l jalea mea cea multă,
Şi nu te mai lasă-afară,
Bată-l jalea mea amară!
Ţărna-atuncea tremura,
Lutul mânios urla;
Pământul se despica:
Nu-i destul c-ai blăstămat
Pe-un copil nevinovat,
Acum mă blăstămi pe mine,
Blăstâmu-te eu pe tine!
Căci n-ai inimă de mamă,
Nu ţi-e sufletul de seamă,
Nici eşti vrednică sub soare
Să mori cum tot omul moare,
Ci pământul prin urgie,
Să te înghiţă de vie!
Ţărna-n laturi se-mprăştia
Pământul se deschidea;
Lena din mormânt zicea:
Blăstămată să fiu eu,
Vai, pentru blăstămul meu!
ca mine pe vecie
Fie blăstămată, fie
Orice mamă s-ar afla
Pe copil a-şi blăstăma!
Fie dânsa blăstămată,
N-aibă pace niciodată,
N-aibă prapori la-ngropare,
Nici popă la comandare!
Vai de-aceea mamă, care
Blăstămă fără mustrare
Pe copilul ei, căci ea
Blastămă pe fiul său,
Dar pe dânsa Dumnezeu!..

 

 

SACRUL SI PROFANUL

foc

Societăţile tradiţionale se caracterizează prin opoziţia implicită între teritoriul locuit şi spaţiul necunoscut şi nedeterminat care înconjoară acest teritoriu: primul este „Lumea“ (mai precis „lumea noastră“)Cosmosul; celălalt nu mai este un Cosmos, ci un fel de „altă lume“, un spaţiu străin, haotic, plin de larve, demoni, „străini“ (asimilaţi de altfel duhurilor şi fantomelor). Această ruptură în spaţiu s‑ar datora, la prima vedere, opoziţiei între un teritoriu locuit şi organizat, deci „cosmicizat“, şi spaţiul necunoscut care se întinde dincolo de graniţele sale: pe de o parte există un „Cosmos“, pe de altă parte un „Haos“….Sacrul si Profanul-Mircea Eliade

http://www.miscarea.net/sacrul-profanul.htm

 

Rugaciune catre Santul…

Romani-saraci

Fraţilor, iubiţii mei fraţi!
Anul acesta sunt 190 de ani de la naşterea lui Avram Iancu!

“Martir şi Erou al Naţiunii Române”
— Declarat oficial în Senatul României! —

Vă strig pentru ultima oară, ca şi cum ar fi ultima mea suflare! Săriţi în Apuseni să dăm drumul Istoriei şi Culturii pe o nouă albie, săriţi cu tot curajul şi cu toată frica voastră, săriţi cu toată puterea şi cu toată slăbiciunea voastră! Adunate la un loc dau cât un fulger uriaş! Adunaţi-vă la “Marşul Naţional Avram Iancu” din Septembrie 2014, să răsune în Apuseni o nouă Câmpie a Libertăţii. Pe 2 septembrie dimineaţa, plecăm de la Casa Iancului din Vidra de Sus spre Ţebea. Sunt aproape 100 km, de fiecare dată i-am făcut în şase zile. În drum ne oprim şi sărbătorim toate statuile Crăişorului, iar Bisericile oficiază slujbe de pomenire pentru sufletul Eroului. În a şaptea zi este Marea Sărbătoare de la Mormântul Eroului din Ţebea.

Fraţilor, iubiţii mei fraţi!
Dăruiţi câteva zile din viaţa voastră lui Avram Iancu, el şi-a dăruit toată viaţa urmaşilor săi. Numai moartea şi-a dăruit-o sieşi!

Doamne, şi noi suntem neamul Tău! …Laurian Stanchescu

Doamne
Io ti-as da si sufletul din mine
De-acum l-as da,daca as stii
Ca neamul meu odihna are
Si tu ,din morti o sa-l invii .
Doamne
Tu cere-mi orisice
Ca stii ce am si ce nu pot
Nu-mi cere stelele
Ca ti-i le dau, cu cer cu tot.
Doamne
Ma duc sa pun banutul
In traista care tu mi-ai dat
Sa-mi fie de ajutor pe drumul
Ce-l am eu de urmat.
Doamne
Cu mila de la Inceput
Intoarce ochii ,nu zuita
Si intinde mainili amandoua
Si fa lumina-n tara mea .
Doamne
Ma plec nainte-ti
Si-ti cer pentru ultima data
Fa ,sa coboare ingerii
Asa cum or mai fost odata.
Doamne
Tu esti si-n cer si pe pamant
Fa omul ca sa fie drept
Iar eu credinta nu m-o pierd
Ca te stiu Doamne ,de Cuvant .
Doamne
Acu ma duc sa pun banutul
In traista veche, ce mi-ai dat
Sa-mi fie de-ajutor pe drumul
Ce-l mai am eu de urmat.
Poti sa ma bati Doamne si-n cui
Ca n-am sa zic nimanui ….
de C.J

image (1)

Despre Iubire si Cunoastere de Sine

Oamenii ar trebui să se roage să le fie îndepărtată experienţa iubirii fără înţelepciune şi forţă sau, dacă nu pot face altceva decât să iubească, atunci să roage înţelepciunea şi forţa divină sa le ghideze iubirea.

Fără ruşine, oamenii se vor lauda că au iubit, că iubesc sau speră să iubească.Ca şi cum iubirea ar fi de ajuns pentru a le acoperi mulţimea păcatelor. Dar iubirea, după cum am văzut, atunci când nu este vorba de iubire conştientă, adică doritoare să devină atât înţeleaptă, cât şi capabilă de a-şi servi obiectul ei, nu depinde decât de afinităţi favorabile sau defavorabile. In ambele cazuri, ea este la fel de inconştientă, adică fără control. A fi, într-o asemenea stare de iubire este cu siguranţă la fel de primejdios pentru sine, pentru celalalt sau pentru amândoi. Pentru că suntem atunci traversaţi de energia cosmică ce-şi urmează propriile sale finalităţi, cu totul indiferente de ale noastre şi iată-ne încărcaţi cu această forţă. Aceasta este o dinamită pe care o vehiculăm de aici înainte, fără a ne lua măsurile de protecţie. Trebuie să ne mai mirăm de numărul accidentelor? Să recunoaştem, deci că, fără cunoaştere şi putere, iubirea este demoniacă. Fără cunoaştere ea îşi poate distruge obiectul…..Gurdjieff 

Intrebari si raspunsuri …..

pomul-vietii Să mai lămuresc niște gărgăuni de-ai mei, poate prind și câte un răspuns cu care sunt dator … Și încep cu firea noastră, relativă, schimbătoare și amăgitoare, noi fiind relativi în noi, ce vedem azi nu mai vedem mâine, și mai departe relativi cu restul. În lumea asta nu sunt doi ochi identici, nu doi oameni, fiecare cu știința și credința lui. Cine zice că e de stânga sau de dreapta se minte și ne minte. În esența noastră toți suntem și de stânga și de dreapta, egali, atât bărbați cât și femei. În fiecare bărbat plânge o femeie care e neglijată de câteva mii de ani, la fel cum femeile nu vor să vadă că undeva, cândva, au fost bărbați, și încă ce bărbați. Și D-zeu s-a săturat de noi de când l-am lăsat singur. În această manifestare suntem femei sau bărbați, mai mult sau mai puțin amestecați sau separați, în care scopul nostru în viață ar trebui să fie să ne echilibrăm, să găsim unitatea din noi, să egalăm bărbatul cu femeia din noi, mintea cu inima, logica cu intuiția, ce știm cu ce credem, într-un echilibru dinamic în acord cu legile cosmosului, cu natura, cu Dumnezeu dacă vreți așa. Fiindcă acolo e D-zeu, în noi, ne așteaptă în tăcere, în rugul inimii. Deci, separați acum în peste șapte miliarde de ființe omenești, și în restul animalelor și vegetalelor, în esența noastră toți suntem același lucru. Aceeași electroni din noi vibrează dragostea din flori, vibrează glastra din fereastră, vibrează galaxia noastră … nu poți rupe o floare fără să plângă o stea. Și plâng stelele odată cu florile, și plânge ceva și din noi, tot trecutul, prezentul și viitorul nostru. Dar omul a ajuns acum pe cea mai joasă treaptă de evoluție morală. Totul e o minciună, pe care încercăm fiecare să o ascundem și să ne ascundem după o mască a moralității. Știința e minciună, religia nu vorbesc, politica ce să mai zic, presa … Am fost separați noi în noi, mai departe în familie și mai departe întreaga societate, am fost dezbrăcați de hainele noastre originale, de originea noastră, am fost scoși din casele noastre, unde se închinau, doineau și corindau sfinții, și aruncați în închisori de betoane și fier. N-am știut nici noi, ne-am lăsat prostiți de o iluzie materială în defavoarea unei liniști sufletești, am lăsat raiul și am ales de bună voie iadul. Din păcate, trebuie să spun, că asta e, întreaga civilizație actuală e construită pe minciună, noi, ca fiind încă cei mai ʺnecivilizațiʺ, avem avantajul firului ierbii, căruia occidentul o să-și ceară scuze. Firului ierbii și opincii românești. Dacii nu au avut nevoie să-și scrie pe suport material învățăturile, fiindcă au știut că materia e degradabilă, se pierde, le-au transmis doar pentru cei care ajung la nivelul lor spiritual, și nici nu au avut nevoie să se remarce unul ca persoană, fiindcă ei erau toți unul. Ei ne-au lăsat doinele, baladele, colindele, încrustările în lemne cu un limbaj în semne, în alte semne cusute, țesute sau … durute. Atunci a fost adevărata creație, acum, de câteva mii de ani, e doar re-creație. Ce popor mai are în lumea asta așa învățătură? Dar cine să vadă? Cine să vadă durerea și-amarul când strigă paharul și materialul, într-o societate … idioată, care materializează toate ideile idioților. Tot ceea ce am modificat din natura asta, ca niște idioți ce suntem, totul se întoarce împotriva noastră. Din care timpuri sau istorii rămân construcții din materii, și-n care viitor celest va dăinui colb pământesc, ca să ne-ntrecem în mizerii, în lupta oarbă cu materii, construcții ce sfidează timpul luându-l ca zălog pe sfântul? S-a gândit cineva dintre scriitori sau poeți dacă înscrisurile lor valorează mai mult decât lemnul tăiat pentru hârtie? S-a gândit vre-un popă dacă la D-zeu îi place între betoane și fier sau în bisericuța aia de lemn lăsată în paragină? Nu ne lasă materia să gândim, dracul, în slujba căruia suntem. Lui D-zeu nu-i trebuie mii de hectare de păduri tăiate pentru slava lui, fiindcă slava lui e lemnul în picioare mai viu și mai simțit decât noi. Dar orgoliul nu e a lui că e al dracului, și lui ne-am predat și pentru el facem ceea ce facem, fiindcă credință nu e nici cât bobul de muștar. Ar fi și cazul să ne mai trezim la realitate, să ne dăm două palme, să ne oprim un pas din tot umbletul ce-a mai rămas, și să vedem unde suntem, ce căutăm. Dacă căutăm dezastrul și gălăgia le avem, dacă ne trebuie liniștea, să ne întoarcem fața spre natură, să însuflețim natura, câmpul, IA cea străveche cu forme fără pereche, horele și danțurile dumnezeiești, doinele, baladele, colindele noastre. Încet, încet, să dăm viață vieții în magia dimineții, să ne întoarcem fața spre inima noastră, care plânge în tăcere nemângâiată și nebăgată în seamă de o minte orgolioasă. Salvarea noastră ca neam și civilizație este satul, satul unde s-a născut veșnicia, cum zice Blaga, unde ne-am născut fiecare dintre noi, unii direct, alții trecând prin moși sau strămoși, cum zice Ana Blandiana, satul care ne așteaptă să-i aducem mângâiere și să ne dăruie iubirea, cea pierdută sau furată, zic eu. Ca să salvăm satul trebuie să ne salvăm pe noi, să ne întoarcem încet spre bucățica de pământ și să-i dăm viață. Ceea ce a fost de câteva mii de ani, materializarea ideilor, trebuie să ia calea inversă, spre idealizarea materiei, spre însuflețirea naturii, fiindcă natura aia suntem noi. VALOREAZĂ ÎNSCRISURILE CUIVA MAI MULT DECÂT COPACUL TĂIAT PENTRU HÂRTIE? RĂSPUNDE CINEVA LA ÎNTREBAREA ASTA?….( de Borbei Dan )

Dacia Magică – cu Paul Buică

sfinxul-din-bucegi

sursă foto : lupuldacic.wordpress.com

Dacia Magică, țara Stră-Moșilor noștri, este un continuu Spațiu-Timp al Înțelepciunii Uni-Versului, un prezent continuu al acestui Plai de Rai sau, cum am spune astăzi, al acestei Poarți Stelare, în care Știința, Tehnologia și ceea ce numim astăzi Spiritualitate nu erau încă diferențiate ci studiate împreună în cea dintâi universitate a lumii, Androniconul.

Codul Traco-Geto-Dac al Limbii Române și aplicația sa Terapia prin Cuvânt, numită în zilele noastre Sermoterapie de cel care a redescoperit-o și ne-a daruit-o, Prof. Grigore Albu Gral; Radionica și Radiestezia; Transmutarea alchimică a elementelor numită mai târziu Alchimie – știință pentru dezvăluirea căror secrete au fost arși pe rug de Instituția criminală a inchiziției mii de Înțelepți Daci, Kapnobatai și Tămăduitoare numite vrăjitoare de asasinii lor; Medicina Isihastă practicată cu multe mii de ani înainte ca hoardele de tâlhari mercenari din timpurile mai vechi și mai noi să invadeze Regatul Dac; Tainele Agarthei din care își trag numele Stră-Moșii Agatârși; Tehnologia oțelului și a acoperirilor galvanice; Tainele păstrate în dansul inițiatic al fetelor de la Căpâlna, în dansul tămăduitor al Călușului, în dansul inițiatic Ciuleandra și dansurile de mulțumire și bucurie a vieții închinate Soarelui, Sârba (Za-Ra-Ba) și Hora (Horus); Tainele Geometriei Sacre a Energiei Uni-Versului reprezentate în Floarea Vieții și în Sămanța Vieții cu mii de ani înainte ca acestea să fie redescoperite și demonstrate matematic de geniul Nassim Haramein, în cusătura portului național, în ciopliturile porților, pe obiectele de uz casnic; tunelurile Dacilor și ele subiect de intense discuții și, mai presus de toate, Taina Nemuririi, de dobândirea căreia erau atât de invidiați Dacii, toate acestea și încă multe alte comori ale Dacilor au fost râvnite de de toți cei care într-un fel sau altul au încercat să ne înrobească și dacă ar fi fost posibil, să ne facă să dispărem pentru totdeauna. Aurul era doar pretextul, doar solda cu care trebuiau plătiți mercenarii și ca bonus, mai primeau libertatea de a jefui, tâhări, pângări, tot ce a fost și este mai frumos, mai luminos și mai bun.

În această scurtă emisiune, am deschis o poartă către un Tărâm necunoscut încă marelui public, dar, sperăm că, în perioada următoare tot mai mulți semeni vor trăi și vor urma chemarea de a cerceta aceste Taine, de a scoate la lumină și de a dărui în beneficiul tuturor Ființelor Pământului, soluții tehnice și practici interioare care să contribuie la crearea unei Noi Omeniri, o Omenire a Prosperității, Bună-Stării, Armoniei și Iubirii…Daniel Roxin

Citiți și aici https://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2012/01/28/tudor-diaconu-scrierea-secreta/