Gnosa Maniheană


10661829_818742171481310_3032302654934989315_o

Gnosa maniheană…
Gnosa răspândită de Mani susține că la începuturi cele două substanțe primordiale, lumina și întunericul, binele și răul, Dumnezeu și materia, coexistau, dar erau bine despărțite de o graniță. La nord domnea Părintele Măreției (asimilat cu Dumnezeu tatăl la creștini), iar la sud Prințul Întunericului (identificat cu Ahriman, la perși și Diavolul la creștini). Din cauza „mișcării dezordonate a materiei”, Prințul Întunericului este împins către granița nordică a regatului său. El zărește splendoarea luminii și dorește să o cucerească. Atunci Părintele Măreției hotărărște să-l respingă el însuși pe dușman. O zămislește pe Mama Vieții, care la rândul ei dă naștere Omului Primordial. Având o armură alcătuită din cinci straturi de lumină, acesta coboară la graniță, dar este învins în lupta cu întunericul și cu demonii (arhonții). În urma acestei înfrângeri, lumina se amestecă pentru prima dată cu întunericul, iar materia deține o parte din sufletul divin.

În a doua etapă a creației, Părintele Măreției evocă Spiritul Viu, care coborând în întuneric îl prinde de mână pe Omul primordial și îl înalță către Paradisul Luminilor. Totodată, Spiritul Viu îi doboară pe demoni și făurește din pieile lor bolțile cerurilor, din oasele lor munții, iar din carnea lor pământul. Apoi creează soarele și luna.

În a treia etapă a creației, Părintele Măreției decide să recupereze toate particulele luminoase răspândite de Omul Primordial în întuneric. De aceea el îl emană pe al “Treilea Trimis”. Acesta organizează cosmosul ca pe o fântână de captat particulele de lumină. În primele cincisprezece zile ale unei luni, aceste particule urcă până în lună, care ajunge lună plină; în următoarele cincisprezece, lumina se mută în soare și în cele din urmă în Paradisul Luminilor. Cu toate acestea mai rămân particule captive, deoarece au fost înghițite de demoni. Atunci Trimisul se arată demonilor masculi sub înfățișarea unei tinere fecioare, iar demonilor femele sub chipul unui tânăr bărbat. Înflăcărați de dorință, arhondiții masculi își răspândesc sămânța și o dată cu ea și lumina pe care o înghițiseră, iar femelele nasc înainte de vreme, avortonii lor fiind aruncați pe pământ. Prințul Întunericului își face griji pentru pierderea prețioaselor particule și de aceea recurge la un gest disperat trimițând doi demoni, unul mascul și celălalt femelă, pentru a devora toți avortonii, care aveau închisă în ei lumina. După ce săvârșesc acest macabru proces, cei doi demoni se împerechează, zămislind-i astfel pe Adam și Eva, primii oameni. Astfel o mare cantitate de lumină ajunge în trupul oamenilor, ei devenind acum obiectul principal al răscumpărării. Conform religiei maniheiste, principalul obiectiv al omului este de a se mântui pentru a putea readuce particulele luminoase din corpul lui la origini, în Paradisul Luminilor.

Cel mai important principiu maniheist este cel al dualității. Mani propovăduia că încă de la începuturile creației, au coexistat două naturi opuse – întunericul și lumina. Pacea și liniștea erau apanajul luminii, pe când în întuneric existau constante frământări. Universul este rezultatul temporar al unui atac al întunericului asupra luminii, din mixtura cărora a luat naștere Spiritul Viu, o emanație alcătuită din lumină și întuneric. Maniheismul a făcut eforturi însemnate pentru a include în sfera proprie, principiile tuturor religiilor cunoscute în epocă. Un element cheie îl reprezintă non-omnipotența puterii lui Dumnezeu, negarea perfecțiunii infinite a divinității, acesta având o natură duală, compusă din două părți egale dar opuse (Bine-Rău).

În aceeași ordine de idei, în viziunea maniheistă, omul este privit ca un nesfârșit câmp de luptă al acestor două principii. Astfel, partea binelui este reprezentată de suflet, format din lumină, și partea negativă este trupul, compus din pământ negru. Sufletul definește persoana, neputând fi corupt.

Conform unor istorici arabi de mai tarziu, Mani a scris multe carti in care a pretins ca dezvaluia taine mentionate de Isus in mod indirect si enigmatic. I-a considerat pe Zarathustra, Budha si Isus predecesorii sai si a declarat ca el, ca si ei, primise din aceeasi sursa, aceeasi iluminare.

Doctrina sa consta dintr-un dualism gnostic imbinat cu o conceptie cosmogonica impresionanta si elaborata. Conflictul universal dintre lumina si intuneric era omniprezent si cel mai important camp de batalie al acestor doua principii opuse era sufletul omenesc!

Asemenea catarilor, Mani a adoptat teoria reincarnarii. Si tot asememenea lor, a insistat asupra existentei unei categorii a initiatilor, a unor alesi iluminati.

S-a referit la Isus numindu-l “Fiul Vaduvei” – o expresie pe care mai tarziu, francmasoneria avea sa si-o insuseasca. In acelasi timp, a afirmat ca acesta era muritor – sau ca ar fi putut fi considerat divin doar in sens simbolic sau metaforic, in virtutea iluminarii.

Așadar, noi oamenii suntem locuitori ai pământului,nu ai cerului,cu ghilimelele de rigoare,care este separat voit ,de aceea nu suntem nici luminoși nici nestricăcioși ,contrar celor inșiruite fals de către new age …

adameva

 

1 thought on “Gnosa Maniheană

  1. Pingback: Gnosa Maniheană | sssefora | radupopescublog

trimite un comentariu

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s