Dansul Calusarilor sau Calusul si Purtata fetelor de la Capalna
Dansul era interpretat de un grup de treisprezece flăcăi “juraţi”, adică legaţi între ei printr-un legământ făcut într-un loc tainic, înainte de răsăritul soarelui.
Grupul se compunea dintr-un conducător – vătaful purtător al steagului cetei, unsprezece dansatori de rând şi un personaj cu rol deosebit – mutul sau mascatul.
Roiul de întrebări şi răspunsuri, născîndu-se unele după altele mi-au atenuat frisonul iniţial. O oarecare rutină din timpul a peste douăzecişicinci de ani de cercetare tehnică mi-a condus următorii paşi – confruntat cu ceva necunoscut, devenit însă palpabil, am început să-l demontez în “bucăţi”, desfăcîndu-i rând pe rând “şuruburile”, pînă la ultimul. Ceea ce am găsit nu m-a făcut deloc fericit. E doar confirmrea vulnerabilitătii noastre, a oamenilor, specie încă prizonieră pe globul de humă numit Terra, care nici măcar ea nu ne poate oferi deplina securitate pînă la momentul cînd vom putea să ne purtăm singuri de grijă. Consolarea că avem puterea ierbii de a renaşte după fiecare pîrjol e umbrită nu numai de ecourile dezastrelor prin care am trecut, înregistrate de memoria comună în diferite moduri, dar şi de teama pentru cele posibil să ne mai aştepte în continuare. Dar nu despre vreun pîrjol vorbeste Căluşul, ci despre evenimentul la scară cosmică resimţit pe Pămîntul oamenilor şi rămas în memoria lor ca Marele Potop Biblic.
Urmărind desfăsurarea dansului moment cu moment, reciteşti evenimentele pe care mii de ani mai tîrziu le vor înfăţişa din alt unghi de vedere cărţile sfinte ale Vechiului Testament.
Din bezna începuturilor se întrupează Soarele cu alaiul său de planete – grupul căluşarilor care se adună înainte de ivirea luminii pentru legămînt. Sistemul solar evoluează într-un adevărat balet cosmic, cu evenimente care se repetă aidoma de milioane de ani – ritmul şi măsura dansului constante pe tot timpul dansului. Drumul planetelor, al perechii Pămînt-Lună, legătura fiecărei planete cu astrul central, chiar şi mersul aştrilor vagabonzi – cometele, sunt înfăţişate surprinzător de clar prin figurile dansului – evoluţia armonioasă a întregului grup, a “fraţilor înlănţuiţi”, a fiecărui dansator din cerc dimpreună cu vătaful, purtătorul steagului care prin forma sa evocă aşa de clar soarele. Cel care nu-şi respectă rolul sau greşeşte paşii este pedepsit de “mutul mascat” cu lovituri reale ori cu scoaterea din joc – întruparea metaforică a acţiunii echilibrului natural ori mai mult chiar, a principiului care menţine lumea în marele joc – atracţia universală. Dezlănţuirea frenetică din finalul dansului, cînd mişcările spasmodice transformă sclipirile fluturaşilor lucitori de pe costume în adevărate fulgerări de lumină, asociate cu zornăitului clopoţeilor este o evidentă figurare a reechilibrării întregului sistemului planetar şi a efectelor ei resimţite pe Terra, mişcări seismice cu roiuri de meteoriţi-stele căzătoare şi diluvii prelungite.
În sprijinul ideii de mai sus vine şi numărul dansatorilor care încep dansul, doisprezece, excluzînd mascatul, evident cu alt rol decît al celorlalţi. Asociind fiecăruia cîte o planetă a sistemului solar şi vătafului steaua centrală, rămîn liberi doi dansatori de rînd. Primul se leagă de bănuita planetă a zecea, a cărei prezenţă devine tot mai certă pe filmele observatoarelor astrale. Ce palmă în orgoliul lui Sapiens, obligat să redescopere ceea ce cunoşteau stră-stră-strămoşii lui şi el a uitat… Al doilea nu poate fi decît corespondentul pierdutei planete a cincea, legendara Phaeton, regăsită în centura de asteroizi dintre orbitele lui Marte şi Jupiter şi totodată argumentul forte pentru vechimea greu de cuprins cu mintea noastră trufaşă de oameni ai secolului XXI a mesajului transmis de Dansul Căluşarilor. Întîmplător oare în anticul mit al lui Phaeton, nesăbuitul personaj care a dorit să conducă pentru o zi carul Soarelui, totul se termină tragic din cauza neputinţei lui de a mai stăpînii caii cereşti ? Poate că da, poate că nu, grecii sunt recunoscuţi doar ca cei mai mari colportori ai antichităţii…
Despre acestea ne povesteşte Căluşul într-un limbaj de nerecunoscut acum pentru că l-am uitat noi, ori pentru că s-au stins de mult toţi cei care, la anume prilejuri, aveau datoria de a ne reaminti înţelesul său. Faptul că eu, oarecare trăitor pe meleagurile celor mai bătrîni zei ai Europei, am întrezărit o faţă a acestui mister poate fi o întimplare sau poate doar o amăgire. Dar dacă nu e ?!…
Şi mi-l cunosc di pe mersu’.Şi-are mersul legănatu’
Cu dragoste amestecatu’.Cînd mere gîndeşti că scrie
Ca ţăruza pe hîrtie.Badeo, spicule de grîu,
Mult aş da să nu te ştiu…”
Care bărbat ar rămîne de piatră în faţă acestei curate destăinuri de supunere din dragoste?
Împins de curiozitate, am marcat pe ecran urmele paşilor purtătoarelor.
… cercuri, spirale, sinusoide line şi în final acel “opt culcat” prin care matematicienii lumii simbolizează infinitul, acestea sînt semnele scrise “ca ţăruza pe hîrtie” de paşii femeilor care aduc din timpuri fără de vîrstă Purtata.
Autor OLDHASHU alias Victor Argesanu
IUNIE 2005
Versurile Purtatei vorbesc în special de dragoste:
“Io-s în deal și badea’n șesu
Și mi-l cunosc de pe mersu’,
Că mere gândești că scrie
Ca țăruza (creionul — n.r.) pe hârtie,
Și-i mersu’ legănatu’
Cu dragoste-amestecatu’.
Badeo, spiculeț de grâu
Mult am vrut să nu te știu.
Că de când te știu pe tine
Nu-mi trebuie’ altu-n lume
Numai tu, bădițo, tu
Altul bade, nu și nu”.
La fel și cele ale Drâmbolicului, care se joacă în cerc:
“Suie-aș cărarea-n Grui
Da n-am pentru cin’ s-o sui
C-am un bădiț tinerel
N-aș sui-o pentru el
Tinerel ca lujeru
Și mi drag ca sufletu
Și ca lujeru din vie
Drag la toate, drag și mie”.
Ultimul joc, Purceii, are un text cu trimitere tot la iubit:
“Bade, pălărie nouă,
Gurița ți-i ca o fragă
Ochii ți-s ca două mure
Trupul ți-i brad din pădure.
Ș-am un bădiț tinerel
Mor fetele după el
De-ar muri fetele toate
Din mâna mea nu l-or scoate”.
Petruța Pop apreciază că acest dans al fetelor de la Căpâlna trebuie pus în directă relație cu misterul fertilității.
“Structura dansului are elemente ce trimit la un rit de fertilitate. Am putea chiar să considerăm această Purtată drept un dans colectiv prin care, în societățile arhaice, se marca sfârșitul perioadei de inițiere a unui număr de fete. Cele mai semnificative în încercarea noastră de descoperire a sensului acestui dans sunt formele coregrafice cu care dansul operează, și anume, linia pe orizontală și spirală. Linia orizontală ne trimite la simbolismul pământului, fiind un semn al apropierii dansului de un rit agrar. Linia se transformă apoi în spirală, care a fost considerată, în general, ‘un puternic simbol de fertilitate și a fost asociat cu uterul’, dar și cu fazele lunii sau ale Soarelui”, a mai spus Petruța Pop….mai multe citiți la : http://www.agerpres.ro/destinatie-romania/2014/06/21/destinatie-romania-fetele-de-la-capalna-alba-au-scos-in-lume-jocul-popular-romanesc-10-21-07
Mulţumesc!
Și eu vă mulțumesc !