Brâul – simbolism


144764input_file0090037

Brăul are valoare de simbol sau semn duhovnicesc, al curației sufletesti si trupesti. Este Braul cu care se incinge Fecioara; este simbol al luptei si biruintei duhovnicesti asupra pacatelor, al slujirii cu smerenie fata de Dumnezeu si față de semenii noștri, este Braul cu care se incing preotii cand slujesc.
De asemenea, Braul inseamna adunarea noastra interioara in rugaciunea mintii si a inimii; este simbolul adunarii noastre in rugaciunea sau sinaxa liturgica a Bisericii, precum si al adunarii noastre in savarsirea-impreuna a faptelor bune pentru cei din jurul nostru pe care ii imbratisam cu dragoste si cu fapte bune.

Brâul ne aduce aminte şi de ştergarul cu care Hristos S-a încins în seara Cinei celei de Taină, atunci când a spălat picioarele ucenicilor.

Brâul – se poartă la mijloc, nu doar cu scopul practic de a fixa pe lângă corp celelalte veşminte, ci semnifică şi atenţia neîntreruptă pentru cumpătarea şi virtuţile pe care trebuie să le cultivăm pentru păstorirea sufletelor.

Brâul lui Isis, un simbol al eternitatii. Semnul nu are in vedere asemanarea cu infinitul ci faptul ca bucla revine in acelasi punct simbolizand forta nesecata a vietii, identificata cu Isis din care curge viata in toate formele sale. Ankh-ul se poate identifica astfel cu Copacul Vietii iar cei care il poarta se identifica cu zeita. Asocierea ankh-ului cu cordonul zeitei Isis este mult mai complexa infuzand conceptul de viata si imortalitate cu cel al franghiilor care leaga de pamant viata muritorilor, si care trebuie desfacute pentru a atinge nemurirea „Rupe-ti legaturile!” „desfa nodurile lui Nephtys” spune Cartea Egipteana a Mortilor. Si din nou, aceeasi sursa preamareste pe purtatotul Braului „Stralucitori sunt purtatorii cordonului, Oh, Fericiti purtatori ai Braului!”(aceeasi semnificatie apare in cartea budistilor tibetani numita „Desfacerea Nodurilor”). Deci, in timp ce crucea buclata simbolizeaza imortalitatea zeilor, cordonul lui Isis pune si conditia obtinerii ei de catre muritori: prin desfacerea legaturilor („A Dictionary of Symbols”-, Jean Chevalier and Alain Gheerb).

Brâul și-n Miorița … “Măicuță bătrână, / Cu brâul de lână, / Din ochi lăcrimând”………

BRAUL DIN PORTUL BARBATESC AL MOTILOR

Deci, putem spune că în portul popular românesc se îmbină utilul cu frumosul, realizând echilibrul necesar între suflet şi trup, fără ca importanta unuia să fie exacerbată în detrimentul celuilalt, iar românul creştin şi ortodox, creatorul şi purtătorul acestor haine, avea mereu în gând afirmaţia Apostolului Pavel: „trupul vostru este templu al Duhului Sfânt”….citiți mai multe, la link-ul de mai jos 

https://vestea.wordpress.com/traditie-si-cultura-crestina/pavel-pandurusemnificatia-costumului-national-romanesc/

1 brau margele brau-traditional-tesut-multicolor-visiniu-02-933x1400 camasa-populara-traditionala-banat-cu-brau_2450_4_1382985941

1 thought on “Brâul – simbolism

  1. Pingback: Credințe și practici magice în Banat – Leuca,Osia Lumii | sssefora

trimite un comentariu

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s