Familia,spațiul sacru și rolul Femeii .


taranca alaptand

Sursa Foto :Femeie alăptând , Nica So – Historia

Făcutul pâinii și pregătirea hranei ,nu era o aflare în treabă a muierilor de demult ,era un ritual cu valențe spirituale ,Hrana este cea care unește sau desparte .Strângerea familiei în jurul mesei era un fapt extrem de important ,toate mesele începând cu o rugăciune de mulțămire și nu oricum..Cozonacii,colacii și plăcințile ,toate aveau un rost bine definit cu semnificație spirituală.Rolul femeii în casă era altul decât se dorește acum .
Bucătăria ,casa și ograda erau pe drept considerate ,spații sacre ,familia la fel,era sacră .Femeia gospodină și credincioasă era altarul casei .Păi de la ce vine Gospodină ? gospode înseamnă Dumnezeu ,Divinitatea ,adică o copie fidelă pe pământ a Maicii Domnului .

Colac

 

Îi rugă iar și îi sărbătoare , Petrică Moise din Banat

 

Îi rugă iar și îi sărbătoare la tot natu-n satul nost

Numa io la noi acasă ,nu mi-s gazdă și nici gost

Dășcui poarta ge la drum,dar nu strâg,că n-are cine

Ge drag că am vinit acas,să mă țuce și pră mine.

Neamurilese-ntâlnesc,povestesc de câce toace

Prăstă sat miroase a sarmă și-a tot felul ge bucace.

Numa-n cuina bunii mele ,paianjenii își țes fuiorul

Și-n oala ei de sarme nu mai fierbe,numa dorul

Din fântâna de sub șopru,scot o vădruță cu apă

Beau din șol apă cu lacrimi și-alce lacrimi mă îneacă.

Slujba de sărbătoare s-o gătat și mă-nchin

Vecinii să-ntorc acasă,numa moșii mei nu vin.

Nu să mai grăbesc să vină ori nu șciu ,ori nu le pasă

C-am vinit și îi aștept ,să ne punem toți la masă.

La cămin cântă muzica,joacă lumea și-și petreșe

Numa-n casa noastră mică,umbra morții tristă rece

Trec și io cu ea ge mână,ulița pân la mormânt,

Unge buna,moșul ,Maica ,își dorm somnul lor cuminți .

Că la ruga lor din rai,fiindc-or fost de omenie

Musai s-or fi dus la ei,înjerii toți la gostie.

Parcă-l văd pă tata moșu cu toți sfinții givănind

Și pă buna cum l scoace ,înjerilor ,zupă-n blid .

Fă-mă doamne și pă mine,înjer mic,să pot să zbor

Ca s-ajung ,macar un cea și io gost,la ruga lor.

 

 

Pro 31:10 Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decît mărgăritarele.
Pro 31:11 Inima bărbatului se încrede în ea, şi nu duce lipsă de venituri.
Pro 31:12 Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale.
Pro 31:13 Ea face rost de lînă şi de in, şi lucrează cu mîni harnice.
Pro 31:14 Ea este ca o corabie de negoţ; de departe îşi aduce pînea.
Pro 31:15 Ea se scoală cînd este încă noapte, şi dă hrană casei sale, şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale.
Pro 31:16 Se gîndeşte la un ogor, şi-l cumpără; din rodul muncii ei sădeşte o vie.
Pro 31:17 Ea îşi încinge mijlocul cu putere, şi îşi oţeleşte braţele.
Pro 31:18 Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea.
Pro 31:19 Ea pune mîna pe furcă, şi degetele ei ţin fusul.
Pro 31:20 Ea îşi întinde mîna către cel nenorocit, îşi întinde braţul către cel lipsit.
Pro 31:21 Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărmiziu.
Pro 31:22 Ea îşi face învelitori, are haine de in supţire şi purpură.
Pro 31:23 Bărbatul ei este bine văzut la porţi, cînd şade cu bătrînii ţării.
Pro 31:24 Ea face cămăşi, şi le vinde, şi dă cingători negustorului.
Pro 31:25 Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă, şi rîde de ziua de mîne.
Pro 31:26 Ea deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sînt pe limbă.
Pro 31:27 Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, şi nu mănîncă pînea lenevirii.
Pro 31:28 Fiii ei se scoală, şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală, şi-i aduce laude zicînd:
Pro 31:29 „Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate.”
Pro 31:30 Desmerdările sînt înşelătoare, şi frumuseţa este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.
Pro 31:31 Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s’o laude la porţile cetăţii” Cuvintele împăratului Lemuel. Învăţătura pe care i-o dădea mama sa.
Frumusețea nu recomandă pe nimeni înaintea lui Dumnezeu ,dar faptele devin poarta noastră către nemurire .
Nu vă uitați la oameni ,ci la roadele lor ,așa-i cunoașteți pă fiecare în parte.

Familie de Moti

 

trimite un comentariu

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s