Despre aurul, istoria și spiritualitatea geto-dacilor

golden-dacian-helmet-500-400-bc-prahova-romania-coiful-geto-dacic-aur-dacilor

Un număr tot mai mare de personalități din mediul cultural și artistic își exprimă public punctul de vedere în legătură cu istoria geto-dacilor, cu nevoia de a recupera adevărul, condamnând falsul istoric perpetuat de generații.

Una dintre aceste personalități este și cunoscutul actor Mihai Gruia Sandu, profesor la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

Poate cea mai pitorească dintre cele pe care le-am făcut, emisiunea pe care vă invit să o urmăriți aduce în prim plan lucruri inedite, unele absolut surprinzătoare.

O emisiune pe care nu o vei uita! Vizionare cu folos!

Citiți și aici https://thraxusares.wordpress.com/2015/01/25/romanii-constienti-de-ceea-ce-se-intampla-nu-pot-fi-infranti/

710px-KHM_Wien_VIIIb_11_-_Bull's_head_bowl,_Treasure_of_Nagyszentmiklós

 

Dacii ,Puterea si Adevarul

Decebal2

 

Din nou despre Tablite,fragmente din scrierea D-lui Constantin Olariu

1178

Dacă se ştia că tainele acestei religii erau scrise pe tăbliţe şi îngropate sub osia pămîntului înseamnă că şi în antichitatea tîrzie se ştia că geţii au reuşit să salveze din ghearele romanilor o parte din tăbliţele lor sfinte şi le-au îngropat la loc sigur. Iar nemernicii cînd le-au găsit în anul 1875 chiar la poalele cetății lui Dumnezeu – muntele Bucegi sau Cogaion, lîngă schitul Sf. Ana (Creator, Ziditorul Ceresc) – le-au şi făcut de petrecanie ascunzîndu-le iar pe cele mai multe făcîndu-le dispărute, astfel ca învăţăturile minunate ale Neamului Ales de Sîntu să nu le mai ştie nimeni. Și apelativul ,,măreţul şarpe” ne duce iarăşi la lumea ariminilor din Carpaţi unde şarpele era atît simbol sacru al mișcării eterne de naștere şi renaștere din moarte dar şi simbolul înţelepciunii şi cunoaşterii divine depline.

Mai punem aici și dovada venită din scrierea iudeo-cretină numită Apocalipsa, unde zărghitul spune, că tartorul lui Iahwe, fiind aburcat în ceruri de către tot cioporul de întunecați, ajungînd el în lumea veșnică a lui Dumnezeu, odată l-a înșfăcat de coală pe ,,șarpele cel vechi” care era simbolul Tatălui Ceresc, l-a făcut bici și l-a azvîrlit pe pămînt unde alte cete de întunecați l-au înhățat repede împreună cu ,,proorocul mincinos” – Ili marele preot get – și i-au pus la popreală în lacul de foc. Apoi s-au pus ei pe mare treabă, alungînd din ceruri pe toți îngerii șarpelui cel vechi și aciuindu-se în veșnicie toți iubitorii ieșiți din mădularul lui Avraam și tușinați la bărbăție……..http://www.ariminia.ro/ro/getia-sectiunea-1/

Într-o invocaţii către Hermes adoratorul zice: ,,Ştiu al tău nume ce strălucește în cer, ştiu şi ale tale forme, ştiu al tău pom şi ştiu al tău lemn. Te ştiu pe tine, Hermes, cine eşti tu şi de unde eşti şi care este cetatea ta. Ştiu numele tale în grai barbar şi numele tău adevărat scris pe sfînta tăbliţă din locul sfînt din cetatea lui Hermes, unde te-ai născut.” Prea multe ştia înfocatul discipol dar nu ne-a lămurit deplin cum suna numele lui Hermes în ,,grai barbar” poate n-ar mai fi rămas în istorie atîtea locuri întunecate. Dacă numele lui era scris pe ,,sfînta tăbliţă” într-un ,,loc sfînt”, atunci baştina lui nu poate fi decît Sfînta Getia pentru că numai aici în antichitate se scria pe tăbliţe, iar numeroase texte ale grecilor şi romanilor vorbesc timp de peste 1500 de ani de neamul divin al geţilor şi Ţara lor Sfîntă.

Şi în Edda sînt amintite tăbliţele sfinte de aur ale asenilor sau geţilor cei înţelepţi, pe care era scrisă întreaga înțelepciune divină, iar graiul barbar pe care îl ştia elenul este graiul mioritic vechi de milenii și apropiat de cel al vechilor egipteni. Aceștia nu scriau decît pe papirus în perioada saită, așa că menționarea tăbliței sfinte dovedeşte că religia lui Hermes venea din altă cultură decît cea greacă sau egipteană şi acest adevăr se ştia atunci! Să mai dau citire acestei rugăciuni: ,,Vino către mine stăpîne Hermes, tu, cu, multe nume, ce cunoşti tainele ascunse sub polii cerului şi sub pământ. Tu eşti măreţul şarpe, căpetenia tuturor zeilor (duhurilor cerești după zisa geților), tu care deţii începutul Egiptului şi sfîrşitul lumii”. După tradiţia antică, polul sau axul lumii sau osia pămîntului era la geţi şi mai precis în Carpaţi unde se afla şi cetatea lui Dumnezeu, iar asta zic zău că este adevăr istoric scris de nenumărate ori de scriitorii antici latini, nu revelație sau vedenie puturoasă, ieșită din horn ivrit! Și le mai dau o poacă să le amuțească pe vecie fleanca: Hermes al pricepuților greci este un cuvînt preluat de la hiperboreeni cînd aceștia le-au trimis spre luminare prin fetitele/fecioarele Opis și Hecaerge – odată cu venirea zeilor – tablele triunghiulare cu scriere escatologică. Vechii greci citeau litera H, ca ,,i” iar cuvîntul ,,HER” citit ,,ier” are sensul de luminos, ceresc, Platon chiar a scris o lucrărică despre acest personaj Er. Cuvîntul ,,mes” în eme-gi înseamnă prinț sau fiu, iar textul în profunzimea lui chiar asta spune: Fiul Omului sau Fiul Luminii ca zidire neîntrupată a Tatălui Ceresc sau Sîntu era și căpetenia cetelor de îngeri, dracii îl aveau pe Satana fiul cel mai mare al lui Iahwe!

Dacă se ştia că tainele acestei religii erau scrise pe tăbliţe şi îngropate sub osia pămîntului înseamnă că şi în antichitatea tîrzie se ştia că geţii au reuşit să salveze din ghearele romanilor o parte din tăbliţele lor sfinte şi le-au îngropat la loc sigur. Iar nemernicii cînd le-au găsit în anul 1875 chiar la poalele cetății lui Dumnezeu – muntele Bucegi sau Cogaion, lîngă schitul Sf. Ana (Creator, Ziditorul Ceresc) – le-au şi făcut de petrecanie ascunzîndu-le iar pe cele mai multe făcîndu-le dispărute, astfel ca învăţăturile minunate ale Neamului Ales de Sîntu să nu le mai ştie nimeni. Și apelativul ,,măreţul şarpe” ne duce iarăşi la lumea ariminilor din Carpaţi unde şarpele era atît simbol sacru al mișcării eterne de naștere şi renaștere din moarte dar şi simbolul înţelepciunii şi cunoaşterii divine depline.

Mai punem aici și dovada venită din scrierea iudeo-cretină numită Apocalipsa, unde zărghitul spune, că tartorul lui Iahwe, fiind aburcat în ceruri de către tot cioporul de întunecați, ajungînd el în lumea veșnică a lui Dumnezeu, odată l-a înșfăcat de coală pe ,,șarpele cel vechi” care era simbolul Tatălui Ceresc, l-a făcut bici și l-a azvîrlit pe pămînt unde alte cete de întunecați l-au înhățat repede împreună cu ,,proorocul mincinos” – Ili marele preot get – și i-au pus la popreală în lacul de foc. Apoi s-au pus ei pe mare treabă, alungînd din ceruri pe toți îngerii șarpelui cel vechi și aciuindu-se în veșnicie toți iubitorii ieșiți din mădularul lui Avraam și tușinați la bărbăție…….http://www.ariminia.ro/ro/getia-sectiunea-1/

Oracolele caldeene este o altă scriere ce confirmă autenticitatea tăblițelor de plumb descoperite la Sinaia, și care vine de prin secolele Vll î.e.n. amintind în informațiile transmise, de monoteismul religie geților și a legăturii scrierilor trismegiste cu acest spațiu cunoscut atunci ca Țara Sfîntă sau Cetatea lui Dumnezeu/Sîntu, care veghează și învîrte osia lumii sau axis mundi cum au scris latinii: ,,Căci numai el (ionul),/ culegînd în deplina ei înflorire Floarea Minţii/ din Puterea Tatălui (Ceresc) / posedă puterea de a înţelege Mintea Tatălui/ şi de a aşeza acea minte asupra/ tuturor obîrşiilor şi asupra tuturor principiilor/ cît şi puterea de a învîrti/înţelege/ şi de a sălăşlui în veci pe axul Său neostenit’’.

     Filozoful Proclos (412-487) spune următoarele despre adepții acestor culte: ,,Teurgii spun că El – Timpul fără margini, Ionul – este Zeul, şi îi cîntă divinitatea, atît ca bătrîn cît şi ca tînăr, ca învîrtindu-se veșnic prin sine însuşi şi ca ion; ca atunci cînd concepe suma tuturor lucrurilor numărate, ce se mişcă în lumea Minţii Sale, fiind totuşi deasupra tuturor, ca infinit, datorită Puterii sale, şi totuşi este văzut în ele, înfăşurat ca un Şarpe.’’

     Şi tot ca un șarpe se ridică spre cer energiile din locul sfînt al munților Bucegi, iar șarpele ,,cel vechi” ca simbol al sacrului şi al înțelepciunii divine aruncat cu atîta furie de iubitorii lui Iahwe din ceruri, apare pe mai multe din tăblițele de plumb descoperite la Sinaia lîngă schitul Sfînta Ana cu peste 136 de ani în urmă.

DACĂ TE SIMȚI ROMÂN MAI MULT
DECÎT PE ACTUL DE IDENTITATE, ATUNCI
TREBUIE SĂ-ȚI ASUMI ACEST TRECUT FABULOS
ȘI ULUITOR AL NEAMULUI SCOBORÎTOR DIN ZEI ȘI SĂ
OBLIGI STATUL MAFIOT ROMÂN SĂ ȚI-L RECUNOASCĂ OFICIAL.

CONSTANTIN OLARIU ARIMIN

SURSA : http://www.ariminia.ro/ro/getia-sectiunea-1/

La Apa Sfanta ,erau multi ingeri …..Fie ca spiritul adevarului sa ne calauzeasca mereu !!!

CREȘTINISMUL ARIMIN-MITRAISMUL-Constantin Olariu Arimin

mithra sculpture 4159300310_1b55cc9fcc

De o cinstirea asemănătoare se bucura şi Luna ce umbla printre stele într-un car tras de patru tauri albi. Fiecare dintre cele şapte planete cunoscute în acele vremuri se afla în fruntea unei zile a săptămînii. Lumea era văzută ca un glob sau mai precis, un ou uriaş cum este menţionat în culturile emeş, egipteană şi orfism, în interiorul căruia plutea pămîntul de forma unei turte, pe oceanul primar. Cele două emisfere ale globului erau cei doi purtători de flacără, una în jos alta orientată în sus sau luceafărul de dimineaţă şi luceafărul de seară. Globul era ţinut în spate de un erou care descoperise şi astronomia, ştiinţă pe care geţii o stăpîneau foarte bine iar nouă de aminteşte de pelasgul Prometeu legat de muntele Caucaz de la Istru de către jupîn Zeus, pentru că le-a dat oamenilor dreptul la cunoaştere, adică să ştie cum să-şi rostuiască cele necesare vieţii. Şi Zeus era la fel de întunecat împotriva acestui creştinism gnostic, la fel ca fîrtatul lui de peste secoli, Iahwiţă cel cu corniţe sau Talpa Iadului. Unul dintre purtătorii de flacără care îl însoţeau pe Mitra, se numea Cauti(Veghetorul) iar celălalt se numea Cautopati(Judecătorul).

     Toţi ,,specialiştii” care au scris despre ariminism/mitraism nu au înţeles sensul acestor cuvinte pentru că ei nu purtau freză mioritică iar zicerile nu veneau din greacă sau latină, cele două tălpi ale scorţoasei culturi occidentale. Cuvîntul cauţi are sensul de atenţi, cu băgare de seamă, a căuta, a aprecia iar păţ are sensul de păţanie, întîmplare neprevăzută. Aceşti doi dadofori sau dioscuri împreună cu Mitra/Sarmis formau o triadă care era văzută fie ca astru al zilei a cărui sosire era anunţată de cocoş, care la amiază trecea triumfător la zenit iar seara cădea cu melancolie spre asfinţit; fie ca soare divin, și pe măsură ce creşte intră în constelaţia Taurului şi marca începutul primăverii – soarele a cărui căldură biruitoare izvodea natura, în mijlocul verii o aducea la împlinire şi rodire, şi soarele care după aceea, slăbit, traversa semnul Scorpionului şi anunţa apropierea iernii. După alte mituri, unul dintre aceşti purtători de torţă era privit ca un simbol al căldurii şi al vieţii iar celălalt ca un simbol al frigului şi al morţii sau ca dimineaţa şi seara. O altă legendă spune că însoţitorii lui Mitra erau chiar Soarele şi Luna.

     Diogenes Laertios în scrierea Despre vieţile şi doctrinele filozofilor spune despre Pitagora că interzicea consumarea cocoşului alb, pentru că ei sînt consacraţi lunii şi sînt rugătorii ce vestesc orele noaptea. Pe iconiţele geţilor apar aceste păsări la fel şi pe tăbliţa ritualică descoperită la Romula, cocoşul ţinînd alături de leu, vasul cu apă vie sau al cunoaşterii. Iar pentru această povestioară ne vor trăsni specialiştii în moalele capului că sîntem şi pitagoreici, dacă nu ne-am simţit bine să fim numai urmași de latini, dar şi aceia degeneraţi, adică tîlharii sau mîlul imperiului roman!

     Semnele zodiacale cunoscute astăzi în ezoterism erau parte integrantă din religia creştinismului arimin a geţilor, numită şi mitraism.

     În mitologia emeş avem o zicere plină de har şi înţelepciune numită Moartea păstorului Dumuzi, care este o variantă foarte veche a uciderii ciobanului bun şi milostiv, iubitor de animale şi natură, de către nişte fiinţe demonice. El are un vis în care vede cum copacii şi trestiile din jurul lui se cutremură de groază ştiind că viaţa bunului păstor va fi curmată de aceste fiinţe rele. Putineiul pentru lapte era spart, apa a curs peste vatra sfîntă strămoşească iar mioarele scormoneau pămîntul cu picioarele pentru a-l avertiza pe Dumuzi(fiul luminii) de pericolul ce vrea să vină peste el. Se trezeşte şi povesteşte visul surorii sale Gestinanna, poetesă divină, cîntăreaţă şi tîlcuitoare de vise. Aceasta îl sfătuieşte să se ascundă de fiinţele terifiante, dar cade ea victimă urdiilor drăceşti. Dumuzi(Fiul luminii) se roagă cu multă rîvnă către Utu(Sfîntul Soare) şi Inanna(Sfînta Lună), soţia sa, să-l facă o gazelă ca să poată fugi de monştri, dorinţa îi este îndeplinită şi reuşeşte să se salvează. Dar dracii îl prind de mai multe ori, din chinurile cărora Dumuzi se salvează şi cînd se refugiază la stîna surorii sale, aceştia îi aruncă în faţă cuie şi ace, eroul murind, turma lui fiind ameninţată cu răzleţirea.

     Este uimitoare asemănarea acestui mit cu poezia noastră populară Mioriţa, dovedind unitatea spirituală a celor două culturi, chiar dacă lepre de pe la noi au scris despre baladă cu o ură fără margini, că ar fi o plăsmuire a lui Alecsandri, fiind răspîndită de făcător printre secretoșii ciobani mioritici ca să-și pună el un soclu măreț în faimoasa cultură ciocoiască. Și așa un Manole trei fasole, cercetător de făcătură într-o cultură de maculatură a zăpsit mișelia și l-a dat pe goarnă pe lotru. Mai este și un profesor de filozofie de prin părțile Bărăganului, care, suferind nevolnicul de insolație și prostie siderală, a devenit repede pupincuristul magistrului făcîndu-se părtaș la această nelegiuire criminală. Le zic acestor culturnici de trei parale şi acelea bortilite/chioare şi o apă de closet, că acţinnea lor este un act de înaltă trădare de neam şi ţară fără de care nu şi-ar fi cîştigat arginţii simbriei sataniste!

     Dumuzi este însoţit de Ningizzida, duhul/zeul şarpe, ca simbol al fertilităţii şi cunoaşterii divine, numit şi ,,Stăpînul Pomului Vieţii”, ulterior el devine zeul vindecător şi al magiei. În imaginile cu Mitra sacrificînd taurul ceresc, şarpele este prezentat jos ca simbol al înţelepciunii divine.

     În scrierea Bocet la dispariţia lui Dumuzi, acesta este numit ,,sălbaticul taur”, „stăpînul din Bad – Tibira” adică pe înţelesul nostru cetatea vieţii cereşti sau veşnice, „Păstorul”, „stăpînul colibelor de păstori”, ,,părintele recoltei”, sau ,,Poimandres” cum apare în scrierile trismegiste, iar toate aceste epitete găsindu-se identic în cultul lui Mitra. Inanna, fiica lui Suen şi soţia lui Dumuzi, mai era numită şi ,,sălbatica juncană iute”. Dar şi Suen este numit ,,taur strălucitor” care a rînduit rituri de purificare plăcute lui An, Creatorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor şi care veghează cum corabia magur – ca la egipteni corabia lui Ra – străbate cerul spre liniştea muritorilor. Personajul apare şi pe iconiţele strămoşilor noştri iar corabia divină cu care trecea soarele pe cer, este un simbol sacru pe meleagurile noastre încă din mileniul Vl î.e.n. fiind dus în această formă de către urdiile arimine ce s-au revărsat pe la începutul mileniului lV î.e.n. pe valea Nilului. Dumuzi mai este numit în scrierile emeş cu epitetul de ,,copil cu chip de erou”, expresia care îi este atribuită şi lui Mitra. Împreună cu Utu, Suen sînt păstorii ţării Ki-en-gi sau Pămîntul Sfînt, denumire ,,uitată” de specialiști și înlocuită cu Sumer ca să dea bine la făcăturile ivriților și a altor înveninați sutași ai Satanei (iahwe)

În Pont, Mitra apare urcat pe un cal asemenea lui Men, zeul lunii venerat de-a lungul întregii peninsule. Dar această imagine mitraică apare în iconiţele geţilor şi pe placa de la Romula, iar pe istorici i-a apucat bezmeticeala cu ,,cavalerul trac” aşa, ca să ne vină de hac întru totul cum ne fac.      Chiar Nero(54-68), veselul şi ciudatul împărat de tristă amintire – e bine că şi alţii au triste amintiri – îşi arătase interesul pentru a fi iniţiat în misterele lui Mitra.

Lucrarea completa a lui Constantin Olariu Arimin, o gasiti la link-ul de mai jos :

http://www.ariminia.ro/ro/crestinismul-arimin-sectiunea-1/