TRANSFORMAREA ENERGIILOR -ALCHIMIE

21236_501831593203976_701162657_n

http://ro.scribd.com/doc/130777598/52822783-Transformarea-Energiilor

Originea omului-antropologie gnostica

http://ro.scribd.com/doc/52821524/Originea-omului
…………traditiile vechiului Mexic si ale diferitelor tari ale lumii, au fost uriase, si au pierdut din statura pâna au ajuns ceea ce sunt azi.
Din fericire stim ca în aceasta lume saraca, atât de nefericita, suntem cu exactitat
e, a cincea generatie. Este clar ca viitoarea Rasa, a Sasea, va fi înca si mai mica de statura si rezulta evident ca a Saptea generatie va fi de

Liliputani

.
În Fraternitatea Universala Alba, viitoarea rasa se numeste RASA KORADHI. Astfel, în acelasi fel în care actuala Rasa este RASA ARIANA, viitoarea Rasa este KORADHI.
ANTROPOGENEZA învata ca orice lume a spatiului infinit, mai devreme sau mai târziu,
devine scena a sapte rase umane.
Dupa cea de-a Saptea si ultima dintre aceste rase, planeta noastra, Pamânt, se va
vedea transformata într-o noua Luna, într-o planeta rece, cadaverica, fara nici o vi
ata.
Totusi, este clar ca înainte ca Pamântul sa treaca prin acest proces, specia umana s
e va reîntoarce la stadiul sau germinal.
Dupa moartea lumii fizice, germenii umani vor continua în dimensiunile superioare
ale Naturii pâna se vor reîntoarce la stadiul elementar, atomic, originar.
Este scris cu caractere de foc în Marea Carte a Vietii ca la sfârsitul
25
MARII ZILE COSMICE (Mahamvantara) orice germen vital trebuie sa doarma profund în
HAOS de-a lungul a sapte eternitati.
Numai pentru un nou ciclu de activitate muzica, Verbul, Logosul poate trezi germ
enii vitali în zorii oricarei MAHAMVANTARA.
Trebuie sa va spun în numele adevarului ca eu, în calitate de Initiat sau Bodhisattv
a, a trebuit sa lucrez în Mahamvantarele trecute si am cunoscut stravechiul Pamânt-Luna. Acest satelit era atunci o lume ca a noastra: avea o bogata viata minerala,
vegetala, animala si umana; mari zbuciumate si vulcani în eruptie, munti plini de viata etc. Toti satelitii Sistemului nostru Solar au facut parte din Sistemul Solar trecut, care în Esoterism sunt numiti

LANTUL LUNAR

.
Luna a avut sapte mari rase, însa la sfârsitul celei de-a saptea mari Rase, la sfârsit
ul Mahamvantarei, viata s-a reîntors în dimensiunile superioare ale Naturii si ale Cosmosului si scoarta geologica a fost abandonata, marile s-au golit încetul cu încet
ul si vulcanii si-au stins focurile.
Materia fizica a Lunii a murit. Astazi este un cadavru, cum au demonstrat astronautii care au pasit pe solul lunar. Dar viata în ea însasi, substanta vie a materiei, nu a murit, ea a ramas transferata în ceva ce am putea numi

ILIASTER


Aceasta samânta sau Iliasterul înteleptilor si-a continuat procesul în a patra coordon
ata, în a patra verticala, împreuna cu semintele a tot ceea ce exista.
Mai târziu, aceasta substanta materiala a continuat în a cincea coordonata si apoi în
a sasea, ulterior, în a saptea. Si când a ajuns în a saptea, s-a scufundat în sânul SPATIU
LUI ABSTRACT ABSOLUT. Era o samânta care nu se putea pierde, iar acum este depusa în
spatiul profund; în aceasta samânta, viata continua în stare latenta.
Ce ne spun nahuasii despre OMEYOCAN? Ca Omeyocan e

Locul Doi

,

Buricul Cosmic al Uni
versului

unde se afla numai vântul si întunericul.
Iliasterul, Pamântul Haotic Primordial, acest

Germene al Lumilor

, depus în spatiul pro
fund, este Omeyocan al Nahuasilor.
Când Pamântul se afla în stadiu germinal, când o lume oarecare, în stare de germen depus în sânul spatiului profund, doarme în asteptarea orei unei noi manifestari cosmice, atu
nci e Noaptea Cosmica, Marea Pralaya.
În acest Omeyocan, în acest Haos sau Spatiu Profund, orice samânta doarme timp de sapte eternitati. Dupa aceasta perioada de inactivitate, Impulsul Electric, Uraganul
Electric face sa palpite toti atomii în forma de vârtejuri în interiorul Omeyocan-ului, în Buricul Universului, în Matricea Cosmica. De aceea se spune ca în Omeyocan exist
a Vânt si Întuneric; iata-l aici pe Ehecatl, Zeul Vântului, al Uraganelor, al Miscarii
Cosmice.
26
Asadar, în acest Haos primordial se afla viata latenta, se afla samânta unui pamânt virginal, foarte pur, inefabil, pe care nu l-ar accepta niciodata antropologia materialista, acolo se aflau toate posibilitatile, pâna ce Focul Universal a fecundat
acel Haos.
Din acest Haos sau Buric al Universului s-au produs dedublari succesive prin mai
multe dimensiuni si omul pur germinal a trecut la protoplasma. Si viata, evoluând
si involuând prin mai multe dimensiuni, a ajuns sa se cristalizeze în final pe pamânt
ul protoplasmatic.
Iata aici RONDURILE sau perioadele de manifestare ale substantei prin diverse dimensiuni ale Spatiului . A existat o prima manifestare în lumea Mintii, în Regiunea
Mintii Cosmice sau a Inteligentei Universale (Primul Rond), o a doua manifestarea tot ceea ce este, a fost si va fi, în Lumea Astrala (al Doilea Rond). Si atunci
, ca rezultat, a aparut o a treia manifestare în Lumea Eterica sau Vitala (al Trei
lea Rond).
Astfel, viata s-a dezvoltat, a evoluat si a involuat în trei dimensiuni extraordinare, înainte sa apara în aceasta lume fizica (al Patrulea Rond). Viata a existat în primul rând în starea minerala, însa o clasa de minerale pe care antropologii si geologi
i materialisti nu le accepta astazi; ea s-a dezvoltat mult mai târziu în starea vegetala, si ulterior în starea animala. Dar aceste stari: minerala, vegetala si animala sunt necunoscute acum. Ele constituie un fel de arhetip al regnurilor minerale, vegetale si animale existente acum

În total exista sapte Ronduri. Acum, noi ne gasim, deci, în al patrulea Rond care este Fizicul. Apoi, viata se va desfasura din nou în Lumea Eterica (al Cincilea Rond)
mai târziu, viata va continua în Lumea Astrala (al Saselea Rond); si ulterior, în Lumea Mentala (al Saptelea Rond). Apoi viata se va întoarce înca o data la Iliaster,
la germenul de unde a iesit, la samânta sa autentica. În cele din urma va veni destramarea acestei planete si a tuturor planetelor Sistemului Solar; iliasterul se va scufunda în sânul Soarelui Sacru Absolut si va veni Noaptea Cosmica, adica Marea Pralaya

ÎNTREBARI SI RASPUNSURI
Î:

Câtiva autori vorbesc de

Haos

si de

Cosmos

. Exista diferenta între unul si altul?
R:

Din Haos iese Cosmosul. Fara îndoiala, prin intermediul Legii Treiului, adica, prin SFÂNTUL TRIAMAZIKAMNO, se pot realiza creatiile noilor unitati. Atunci când cele
trei forte (pozitiva, negativa si neutra) coincid într-un punct dat, se realizeaza o creatie. Crearea oricarei noi unitati cosmice nu ar fi posibila fara conjunctia acestor trei forte care formeaza, în ele însele, Sfântul Triamazikamno. Aceste trei forte sunt: SFÂNTA AFIRMATIE,
27
SFÂNTA NEGATIE, SFÂNTA CONCILIERE.
Dar a crea este un lucru si a organiza este alt lucru. Se poate crea, însa daca nu
este organizare, la ce ar servi creatia? Pentru ca un Cosmos (care înseamna, între
paranteze,

ordine a lumilor

) sa apara la existenta, este necesara o alta Lege. Vre
au sa ma refer, în mod subliniat, la LEGEA ETERNULUI HEPTAPARAPARSHINOCK, adica LEGEA SAPTELUI. Prin intermediul Legii Sfântului Triamazikamno se face creatia, însa p
rin Legea Saptelui se face organizarea a ceea ce a fost creat.
Astfel, Sistemul nostru Solar exista gratie a doua legi: prima, cea a Sfântului Triamazikamno; a doua, cea a Eternului Heptaparaparshinock. Datorita acestor doua
Legi exista acum Sistemul nostru Solar si planeta noastra Pamânt. Din Haos a aparut, deci, un Cosmos; din Haos ies toate Cosmosurile. Apoi din Întuneric iese Lumina

Î:

De unde provine rasa iudaica?
R:

Este un amestec al Hiperboreenilor cu a patra subrasa Atlanta; de acolo s-a na
scut Semita originara. Hiperboreenii s-au amestecat cu a patra subrasa a Atlanti
lor si de acolo a provenit Semita Atlanta. Din Semita Atlanta provine Semita actuala.
Cu siguranta, în Palestina nu se gaseste Semita pura, trebuie tinut cont ca este deja foarte amestecata cu germani. Ati auzit din întâmplare vorbinduse de

Furtul de Sâng
e

? Când evrei din Palestina, din Israel au înteles ca rasa lor se afla pe cale de degenerare pentru ca nu s-a încrucisat, au selectionat un anumit numar de femei care
au plecat în Germania. Acolo ele s-au amestecat cu barbati si au procreat si de înda
ta ce ele procreau, se întorceau în Palestina. (Un anumit numar, foarte bine calcula
t, pentru a adauga o anume cantitate de sânge german, celui semit). În acest fel, eanu se afla complet pura.
În Arabia, în Desertul Sahara este complet pura. Acolo, sub pamânt, exista un oras subteran de Semiti puri, originari, fara nici un amestec, care au obiceiuri foarte
diferite: se îmbraca la fel ca arabii, se comporta ca arabii. Arabii cred de asemenea ca acestia sunt arabi, dar nu sunt; sunt evrei si traiesc în desert ca arabi, îmbracându-se în acelasi fel si pastrând toate obiceiurile evreiesti; nu s-au amestecat
niciodata.