Mithraea in Dacia-Temple mithraice pe teritoriul Romaniei

Mithras_banquet_Louvre_Ma3441

Descoperiri ,Mithrae in Dacia,temple mithraice pe teritoriul Romaniei, pe link-ul de mai jos,o lucrare scrisa de Mariana Pintilie …..

http://www.institutarheologie-istoriaarteicj.ro/Articole/eph-IX-X-11.pdf

Cultul lui Mithra in Dacia ,Arborele vietii,Despre Marele rege al getilor,Dromichaites,gasiti pe link-ul de mai jos

http://revistahiperboreea.com/wp-content/uploads/2012/12/Nr-8.pdf

La portile ceriului,in Moisei,cu Grigore Lese,despre cunoasterea lucrurilor,spusa de batrani …

Arborele vietii

occult-imagery-serpent-of-wisdom-on-the-tree-of-lifehr515a6587Extrem de Important !!! Cititi  Zamolxiana Ezoterism Zamolxian ,de Octavian Sarbatoare ,cartea este in  legatura cu subiectul de fata ,cu ajutorul ei,evitam insusirea unor date ce vin din alte religii si taramuri ,nefiind foarte corecte….Pentru o intelegere perfecta am rugamintea sa cititi cartea :

Zamolxiana, ezoterismul neozamolxian
structurare si hermeneuticã AICI

600331_459160447445227_1009635520_n1

sarcofag cu Arborele vietii,Arges Romania

sarcofag-arges-ansamblu1  Cititi si Zamolxiana Ezoterism Zamolxian ,de Octavian Sarbatoare ,cartea este in  legatura cu subiectul de fata ….

6238433527_65ec489d64

Sărindarul de tinereaţă

focul-lui-sumedru

Autor: Conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin • Rubrica: Permanenţe • Sep 2012  

A da de pomană în numele celor morţi este un ritual tradiţional cunoscut. A-şi da pomană de viu, „a da înaintea sufletului” este un scenariu ritual complex, ce se desfăşoară în sudul ţării, în judeţul Dolj (Desa, Rast, Hunia-Maglavit ş.a.). Obiceiul este cunoscut sub numele de Sărindarul mare sau Pomana de voie (Hunia-Maglavit), Sărindar de vii (Rast), Sărindar de goniţă sau de tinereaţă (Desa).

Cercetările de teren, realizate de reputatul folclorist Al. I. Amzulescu, au evidenţiat trisecvenţialitatea acestui obicei.

Un prim moment, „purtarea sărindarului”, are loc în lunile februarie-martie când familiile fiecărei uliţe se leagă într-o ceată pentru a prăznui sărindarul lor de obşte.

Al doilea moment, „slobozirea apelor”, se desfăşoară în prima săptămână a lui septembrie.

În ambele momente, bărbaţii nu participă. Al treilea însă, ce se petrece de Sfântul Dumitru, denumit „spargerea sărindarului de obşte”, reuneşte pe toţi mem brii comunităţii.

Ineditul şi frumuseţea obiceiului l-au determinat pe marele folclorist Al. I. Amzu lescu să realizeze un film, în anul 1968, film circumscris în seria de circulaţie inter naţională Enciclopaedia Cinematographica. Acesta a fost produs de Institutul de Film ştiinţific din Gottingen, Germania.

Purtatul sărindarului se face cu o săptămână înainte de Postul Paştelui.

Slobozitul apei sau slobozitul sărindarului este secvenţa care se desfăşoară la începutul toamnei (până la Sfânta Măria Mică, 8 septembrie sau chiar în această zi de sărbătoare populară şi religioasă).

Spargerea  sărindarului reprezintă o sărbătoare mare în ajunul lui Sân-Medru (25 octombrie).

În toate cele trei secvenţe ale obiceiului, practicile rituale sunt săvârşite numai de către femei. Bătrâna „curată” sau „iertată” e singura în măsură să poarte sărindarul, pentru că doar ea îi va putea păstra puritatea („altfel e greu când ai bărbat în casă, şi mâna de-o pune pe tine nu-i de bine pentru sărindar”, spune tanti Lelia Bîzoi din Desa). „Slobozitul apei” sau „slobozitul sărindarului” este organizat de bătrână, dar însoţită de doi copii, un băiat şi o fetiţă. Spartul sărindarului îl fac femeile măritate, pentru că semnifică petrecere cu masă bogată, iar preparatele sunt făcute de către femeile „care ţin casa”.

Slobozitul sărindarului se face la început de toamnă întrţun ceremonial ritual care aminteşte de slobozitul apei la 40 de zile după trecerea într-o altă Lume. Şi totuşi obiceiul se face în numele celor vii. Este datul înaintea sufletului, din timpul vieţii, ca o grijă pentru respectarea tradiţiei, chiar cu devansarea termenelor şi a pragurilor existenţiale. Scenariul este următorul: bătrâna merge la o fântână împreună cu cei doi copii. Se „slobod” 44 de găleţi de către fetiţă. Băiatul e martor, ca şi-n viaţă! Pe un băţ de dud, fetiţa încrustează atâtea semne câte găleţi a cărat. „Mai trece şi tu plus, să fie ale fântânii şi ale babii, trei la fântână, trei la babă” – zice tanti Vasilica, având grijă şi de sufletul ei. Merg la jgheab (altădată la baltă) şi dau „torchiţele” pe apă. „Le aprind”. Fetiţa îi spune băiatului: „Fii martor c-am cărat apă la tineret“.. Băiatul răspunde: „Fiu!”, după care rupe răbojul (jordiţa pe care au fost consemnate cele 44 de găleţi duse la vecinii din apropierea fântânii). După ruperea băţului, copiii vor primi câte o farfurie cu mâncare, pe care o vor schimba între ei, prosop, cănuţă cu apă şi batistă „aprinsă” (batistă cu lumânare aprinsă). Sărindarul de tinereaţă de la Desa reuneşte şi azi femei tinere care „îşi dau înaintea sufletului”. Majoritatea sec venţelor amintesc de datul de pomană în numele unui mort. Tămâiatul bătrânelor, ca şi vorbele spuse în timp ce se tămâie amintesc de cele două atribute ale mesei: pentru suflet şi pentru petrecerea din această viaţă. Bătrânele „petrec” tămâia peste bucate şi hainele puse „la pom„ şi zic: „Să le primească Dumnezeu! Să petreceţi!”

Se configurează o vie mitologie a cultului strămoşilor şi credinţa în unitatea obştii. Este o perindare a generaţiilor, legate prin sărindarul de obşte, care trimite la ideea de perenitate.

Spargerea sărindarului se încheie cu un foc mare, peste care sar tinerii, focul ştiut drept Focul lui Sâmedru. Este un prilej de petrecere şi de revigorare a legăturilor cu ceata de vârstă, de implicare în viaţa comunităţii a tinerilor familii şi de amintire a celor plecaţi în Lumea fără dor.

Sărindarul mare sau Pomana de voie (Hunia-Maglavit), Sărindarul de vii (Rast), Sărindarul de goniţă sau de tinereaţă (Desa), ca şi Sărindarul de obşte sunt momente semnificative ale acestui ceremonial complex cu evident rol de reunire a comunităţii pentru sărbătorirea participanţilor şi cu grija pentru datul „înaintea sufletului”. În mentalitatea populară românească grija era deopotrivă pentru cele două Lumi, orice masă se făcea pentru membrii familiei, nu înainte de a se da din primele fructe sau bucate preparate în numele celor „călătoriţi” în Cea Lume. În Oltenia însă pomana de viu este un moment semnificativ pentru grija excesivă pentru suflet. Practicile actuale au deviat uneori de la schemele tradiţionale şi au adăugat gesturi şi acţiuni care pot fi înţelese doar apelând la spiritul hâtru al olteanului: cel care şi-a dat înaintea sufletului derulează şi secvenţa din ceremonialul înmormântării care precede pomana, cea a punerii în sicriu a trupului defunctului. În cazul pomenii de viu cel ce şi-a dat  „de viu” şi- a cumpărat şi recuzita necesară înmormântării şi, ca un apogeu al grotescului, s-a aşezat în sicriu şi a cerut „gorniştilor” să-i cânte „la cap” (secvenţă mediatizată suficient de televiziuni, făcând un deserviciu evident înţelegerii semnificaţiilor sărindarului de viu sau de tinereaţă).

Pomana de vii sau sărindarul de tinereaţă se dă, în fapt, pe nume: numele bunului Dumnezeu care le primeşte, le rânduieşte. Se crede că le găseşti în cer după ce pleci din lumea aceasta. Şi multe femei fac sărindarul pentru că, Doamne! cu vremurile de acum şi cu copiii care nu ştiu şi nici nu prea vor să ştie de obiceiuri, cine să-ţi mai dea de pomană pe lumea cealaltă? Aşa că, zic bătrânele,  bine e să-ţi dai din timpul vieţii: îi fericeşti şi pe cei cărora le dai, şi stai liniştit că ţi-ai dat înaintea sufletului.

Dar cine a povestit vreodată că şi-a găsit pomana de viu pe Cea Lume? Şi-apoi orice lucru este bun la timpul lui! Dar vremea vremuieşte şi omul îmbătrâneşte. Şi-atunci de unde puteri să mai faci sărindar de tinereaţă? Aşa gândesc şi azi bătrânele din Oltenia de câmpie, nelăsând să se uite obiceiurile care aveau ca prim scop coeziunea colectivităţii, reunirea neamurilor la momentele semnificative ale derulării anului şi, mai ales, păstrarea memoriei neamului….

Marea sărbătoare religioasă şi populară, Sfântul Dumitru este momentul când, prin practici rituale, se face liantul între Lumea cu Dor şi Lumea fără Dor. Moşii de Sâmedru ocupă un loc prioritar în complexul sistem al practicilor şi obiceiurilor reunite de cultul morţilor.

În Oltenia, de Sâmedru, în zona Calafatului, la Desa, se derulează o secvenţă importantă obiceiului tradiţional cu amplu scenariu ritual, ceremonial cunoscut în această zonă sub numele de  Sărindarul de obşte.

Spargerea sărindarului de obşte, ultima secvenţă a acestui ceremonial, are câteva detalii semnificative: este un ospăţ bogat făcut de cetele de sărindar, la care participă toţi sătenii, timp de două zile. Este prilej de cântec şi joc, în preajma fântânii (simbolul apei), la care nu lipsesc „pomii vieţii” împodobiţi cu ghirlande şi dulciuri.

Elementul care trimite cu gândul la cinstirea moşilor îl constituia apariţia măştilor închipuind bătrânii bărboşi. Apar astfel simbolic viii şi morţii, o „întâlnire” a generaţiilor….Sursa articol Revista Clipa http://www.revistaclipa.com/6921/2012/09/permanente/sarindarul-de-tinereata

si o piesa deosebita din zona Oltului :