Intrebari si raspunsuri …..

pomul-vietii Să mai lămuresc niște gărgăuni de-ai mei, poate prind și câte un răspuns cu care sunt dator … Și încep cu firea noastră, relativă, schimbătoare și amăgitoare, noi fiind relativi în noi, ce vedem azi nu mai vedem mâine, și mai departe relativi cu restul. În lumea asta nu sunt doi ochi identici, nu doi oameni, fiecare cu știința și credința lui. Cine zice că e de stânga sau de dreapta se minte și ne minte. În esența noastră toți suntem și de stânga și de dreapta, egali, atât bărbați cât și femei. În fiecare bărbat plânge o femeie care e neglijată de câteva mii de ani, la fel cum femeile nu vor să vadă că undeva, cândva, au fost bărbați, și încă ce bărbați. Și D-zeu s-a săturat de noi de când l-am lăsat singur. În această manifestare suntem femei sau bărbați, mai mult sau mai puțin amestecați sau separați, în care scopul nostru în viață ar trebui să fie să ne echilibrăm, să găsim unitatea din noi, să egalăm bărbatul cu femeia din noi, mintea cu inima, logica cu intuiția, ce știm cu ce credem, într-un echilibru dinamic în acord cu legile cosmosului, cu natura, cu Dumnezeu dacă vreți așa. Fiindcă acolo e D-zeu, în noi, ne așteaptă în tăcere, în rugul inimii. Deci, separați acum în peste șapte miliarde de ființe omenești, și în restul animalelor și vegetalelor, în esența noastră toți suntem același lucru. Aceeași electroni din noi vibrează dragostea din flori, vibrează glastra din fereastră, vibrează galaxia noastră … nu poți rupe o floare fără să plângă o stea. Și plâng stelele odată cu florile, și plânge ceva și din noi, tot trecutul, prezentul și viitorul nostru. Dar omul a ajuns acum pe cea mai joasă treaptă de evoluție morală. Totul e o minciună, pe care încercăm fiecare să o ascundem și să ne ascundem după o mască a moralității. Știința e minciună, religia nu vorbesc, politica ce să mai zic, presa … Am fost separați noi în noi, mai departe în familie și mai departe întreaga societate, am fost dezbrăcați de hainele noastre originale, de originea noastră, am fost scoși din casele noastre, unde se închinau, doineau și corindau sfinții, și aruncați în închisori de betoane și fier. N-am știut nici noi, ne-am lăsat prostiți de o iluzie materială în defavoarea unei liniști sufletești, am lăsat raiul și am ales de bună voie iadul. Din păcate, trebuie să spun, că asta e, întreaga civilizație actuală e construită pe minciună, noi, ca fiind încă cei mai ʺnecivilizațiʺ, avem avantajul firului ierbii, căruia occidentul o să-și ceară scuze. Firului ierbii și opincii românești. Dacii nu au avut nevoie să-și scrie pe suport material învățăturile, fiindcă au știut că materia e degradabilă, se pierde, le-au transmis doar pentru cei care ajung la nivelul lor spiritual, și nici nu au avut nevoie să se remarce unul ca persoană, fiindcă ei erau toți unul. Ei ne-au lăsat doinele, baladele, colindele, încrustările în lemne cu un limbaj în semne, în alte semne cusute, țesute sau … durute. Atunci a fost adevărata creație, acum, de câteva mii de ani, e doar re-creație. Ce popor mai are în lumea asta așa învățătură? Dar cine să vadă? Cine să vadă durerea și-amarul când strigă paharul și materialul, într-o societate … idioată, care materializează toate ideile idioților. Tot ceea ce am modificat din natura asta, ca niște idioți ce suntem, totul se întoarce împotriva noastră. Din care timpuri sau istorii rămân construcții din materii, și-n care viitor celest va dăinui colb pământesc, ca să ne-ntrecem în mizerii, în lupta oarbă cu materii, construcții ce sfidează timpul luându-l ca zălog pe sfântul? S-a gândit cineva dintre scriitori sau poeți dacă înscrisurile lor valorează mai mult decât lemnul tăiat pentru hârtie? S-a gândit vre-un popă dacă la D-zeu îi place între betoane și fier sau în bisericuța aia de lemn lăsată în paragină? Nu ne lasă materia să gândim, dracul, în slujba căruia suntem. Lui D-zeu nu-i trebuie mii de hectare de păduri tăiate pentru slava lui, fiindcă slava lui e lemnul în picioare mai viu și mai simțit decât noi. Dar orgoliul nu e a lui că e al dracului, și lui ne-am predat și pentru el facem ceea ce facem, fiindcă credință nu e nici cât bobul de muștar. Ar fi și cazul să ne mai trezim la realitate, să ne dăm două palme, să ne oprim un pas din tot umbletul ce-a mai rămas, și să vedem unde suntem, ce căutăm. Dacă căutăm dezastrul și gălăgia le avem, dacă ne trebuie liniștea, să ne întoarcem fața spre natură, să însuflețim natura, câmpul, IA cea străveche cu forme fără pereche, horele și danțurile dumnezeiești, doinele, baladele, colindele noastre. Încet, încet, să dăm viață vieții în magia dimineții, să ne întoarcem fața spre inima noastră, care plânge în tăcere nemângâiată și nebăgată în seamă de o minte orgolioasă. Salvarea noastră ca neam și civilizație este satul, satul unde s-a născut veșnicia, cum zice Blaga, unde ne-am născut fiecare dintre noi, unii direct, alții trecând prin moși sau strămoși, cum zice Ana Blandiana, satul care ne așteaptă să-i aducem mângâiere și să ne dăruie iubirea, cea pierdută sau furată, zic eu. Ca să salvăm satul trebuie să ne salvăm pe noi, să ne întoarcem încet spre bucățica de pământ și să-i dăm viață. Ceea ce a fost de câteva mii de ani, materializarea ideilor, trebuie să ia calea inversă, spre idealizarea materiei, spre însuflețirea naturii, fiindcă natura aia suntem noi. VALOREAZĂ ÎNSCRISURILE CUIVA MAI MULT DECÂT COPACUL TĂIAT PENTRU HÂRTIE? RĂSPUNDE CINEVA LA ÎNTREBAREA ASTA?….( de Borbei Dan )

Atentiune Barbati …de Dan Borbei

boinesti-casa-taraneasca-e1362667630184

ATENȚIUNE BĂRBAŢI!!

Care nu sunteţi bărbaţi, bărbați din cei adevăraţi,
Luaţi aminte, ţineţi seama, că aţi ajuns să treceţi vama,
Aţi ajuns să daţi socoată pentru mârşăvia toată
Ce de mii de ani în lume aţi impus a voastre nume,

Ce-aţi impus puterea voastră peste fericirea noastră,
Aţi impus o grea voinţă peste-a iubirii dorinţă,
O gândire de doi lei, gândită de derbedei,
Puşlamale de tromboni, evoluţii din giboni,

Ce-aţi acaparat puterea aruncând în foc iubirea,
Aţi luat la voi şi cheia neglijând de tot femeia,
Scăldaţi în propriile lături şi-ale voastre acrituri,
Va ajuns din urmă timpul şi se-ncheie anotimpul,

Va ajuns acum chemarea că se termină cărarea,
Se apropie sfârşitul că-l așteaptă începutul,
Începutul din mistere, proslăvit din alte ere,
C-o preasfântă în IUBIRE şi o sfântă din GÂNDIRE …

Faceţi repede socoata şi predaţi cuspor ştacheta,
Până-i vreme să plecaţi, fără avere, da-îmbrăcaţi,
Că se apropie răsplata şi plătiţi şi cu prelata
Ce-aţi purtat-o fără drept într-un joc perfid, nedrept …

Atenţie voi politruci, din „baligi şi cuib de cuci”,
Popândăi din alte sfere agăţaţi prin ministere,
Şi toţi restul ce vă ştiţi, că sunteţi tâmpiţi clociţi
Şi vă ţine-n spate şpaga, dezmăţul şi cu oiaga,

Treziţi-vă-n ultim ceas pentru cât va mai rămas
Şi faceţi un ultim gest pentru tot ce-i indigest,
Să vedeţi unde vi-i rostul, să staţi unde vă e postul,
Nu cocoţaţi ca nebunii pe unde vă mână unii ..
……………………………………………………………
Într-o lume dezaxată şi la maxim decentrată
Unde doar prostia-i bună şi inţelepciunea nebună,
Nu poate să meargă treaba când faci totul pe degeaba,
Când rezolvi numai probleme, toate cu-ale lor dileme,

Unde-i stăpână gândirea neglijând de tot iubirea,
Unde inima-i nebună şi mintea grozavă-i bună,
Iar femeia este sclavă vânturată ca o pleavă,
Unde dragostea-a ajuns cumpărată pe ascuns,

Unde nu găseşti dreptate decât doar absurditate,
Unde marele maestru e mai mult extraterestru,
Unde limbuţi de doi bani, filfizoni de gologani,
Se hlizesc c-o veselie cu-a lor moacă de prostie,

Împreună cu borfetul ce-şi etalează săcretul,
Îmbuibaţi ca aurolacii, înfrăţiţi cu vârcolacii,
Dar faţa de mare domn, ochii traşi de la nesomn,
Cu un rânjet de mârlan sau mai mult de ţopârlan …

ATENŢIUNE BĂRBAŢI!! Care nu sunteţi bărbați,
Ci-o grămadă de rahaţi din lumea sacră ejectaţi,
S-a terminat cu minciuna de azi pentru totdeauna,
Se îndreaptă o lume strâmbă ce-n durerea ei se schimbă,

Se revine la IUBIRE, vibrând dulce fericire,
Se învârte a lumii roată întorcând-o-n jos pe toată,
Să regleaze omenirea cu GÂNDIREA şi IUBIREA,
Transformând o raţiune într-o sfântă ÎNŢELEPCIUNE …

Care aveţi tărie-n sânge şi vână de dac pursânge,
De străbunii dragi transmisă, cu slove de aur înscrisă,
Să staţi drepţi în faţa sorţii şi a vieţii şi a morţii,
Vă invit să îmi fiţi fraţi cum am fost cândva fârtaţi,

Să zidim o Românie dintr-o sacră temelie,
Unde toţi să-şi afle locul atât cât îi duce capul,
Iară doina să răsune în poemele străbune,
IA noastră cea slăvită s-o vedem iar înflorită,

Iubirile de sub tei să coboare pe alei,
Să egalizăm ştiinţa cu ce crede și credinţa,
Inteligenţa străbună cu înţelepciunea bună,
A mândruțelor iubire să ne mângâie-n gândire …
……………………………………………………
Care nu-nţelege rostul şi se uită ca şi prostul,
Cum se uită un bou la nou fără a şti că e tot bou,
Acela să-şi ţină gura că-l ajung cu anvergura
Şi scot al meu buzdugan ca să ştie cine-i Dan,

Că loveşte barosan din dureri de MOROŞAN,
C-are-n braţe fulgerul, trăsneşte ca trăznetul,
Cu o mână ştie a iubi cu cealaltă a urî,
Într-o mână-i dragostea în cealaltă pacostea,

În el e-o amestecătură de iubire şi de ură,
De demoni urăţi şi răi şi de ingeri cuminţei,
Ce se luptă ne-ncetat ca să-l pună la-ncercat,
Dar învinge purul nufăr şi iubirea din Luceafăr,

Învinge dreptatea sfântă ce Eminescu-o cuvântă,
Iubirea scumpă și sacra de prea mulţi ani masacrată,
Știința veche a fericirii scrisă-n taina nemuririi,
Bunul șimț și omenia ce sunt însăși România!

Bordan-,Borbei Dan – 13 ianuarie 2014