Intre Oglinzi Paralele – Ştiinţă versus Ocultism

oglinzi

Rugă !

romania-turistica

Bucurați-vă cu cei ce se bucură,plângeți cu cei ce plâng !

Îndură-te, Doamne, de ţara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească în sfârşit, calea cea dreaptă. Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă inimile la blândeţea şi frica de Tine, Doamne. Luminează, Doamne, minţile noastre, care din pricina amărăciunilor şi umilinţelor, nu văd calea cea dreaptă. Încălzeşte, Doamne, inimile noastre care, învrăjbite de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele .

Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului.

Învaţă-ne, Doamne, să ne rabdam unii pe alţii aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi.

Stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii.

Încălzeşte-le, Doamne, inimile, tămăduieşte-le rănile şi îmbrăţişează-i în neţărmurita Ta dragoste. Odihneşte, Dumnezeule, sufletele celor care şi-au dat bunul cel mai de preţ pentru credinţă şi dreptate.

Cu capetele plecate, genunchii îndoiţi şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, şi Ţie îţi strigăm: Auzi-ne, Doamne, şi trimite Mila Ta peste neamul nostru românesc.

Că numai a ta este puterea şi mărirea şi numai Tu vei întoarce râurile neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în veac, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Atât trupul cât și sufletul au nevoie de hrană pentru a trăi. Dar din păcate noi ne rezumăm doar la trup să-i oferim tot ceea ce îi place și de suflet uităm cu desăvârșire. Așa se face că sufletul fiind mai mult mort decât viu, nu se mai bucură de ce este frumos în viață și nu-L mai simte pe Dumnezeu în preajma lui, iar omul devine ateu nefericit.

 

 

 

Dumnezeu și Om ,de Mihai Eminescu

 

1402589368753cc224

Eminescu nu a fost ateu cum spun mințile strâmbe din lumi limitate  ,citiți aici : http://www.luceafarul.net/eminescu-intre-religie-si-credinta

Poezia Dumnezeu si om,de Mihai Eminescu

Cartii vechi, roase de molii, cu paretii afumati,
I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere batrane.
Strambe ca gandirea oarba unor secole straine.
Triste ca aerul bolnav de sub murii afundati.
Dar pe pagina din urma, in trasuri greoaie, seci,
Te-am vazut nascut in paie, fata mica si urata,
Tu, Christoase, -o ieroglifa stai cu fruntea amarata,
Tu, Mario, stai tacuta, teapana, cu ochii reci!
Era vremi acelea, Doamne, cand gravura grosolana
Ajuta numai al mintii zbor de foc cutezator…
Pe cand mana-nca copila pe-ochiul sant si arzator
Nu putea sa-l inteleaga, sa-l imite in icoana.
Insa sufletul cel vergin te gandea in nopti senine,
Te vedea razand prin lacrimi, cu zambirea ta de inger.
Langa tine-ngenuncheata, muma ta statea-n uimire,
Ridicand frumoasa, santa, catra cer a sale mane.
In padurile antice ale Indiei cea mare,
Printre care, ca oaze, sunt imperii fara fine,
Regii duc in pace-eterna a popoarelor destine
Inchinand intelepciunei viata lor cea trecatoare.
Dar un mag batran ca lumea ii aduna si le spune
C-un nou gand se naste-n oameni, mai puternic si mai mare
Decat toate pan-acuma. Si o stea stralucitoare
Arde-n cer aratand calea la a evului minune.
Fi-va oare dezlegarea celora nedezlegate?
Fi-va visul omenirei gramadit intr-o fiinta?
Fi-va bratul care sterge-a omenimei neputinta
Ori izvorul cel de taina a luminii-adevarate?
Va putea sa risipeasca cea neliniste eterna,
Cea durere ce-i nascuta din puterea marginita
Si dorinta far- de margini?… Lasati vorba-va pripita,
Mergeti regi spre inchinare la nascutul in taverna.
In taverna?… -n umilinta s-a nascut dar adevarul?
Si in fase d-injosire e-nfasat eternul rege?
Din durerea unui secol, din martiriul lumii-ntrege
Rasari o stea de pace, luminand lumea si cerul…
Sarcini de-aur si de smirna ei incarca pe camile
Si pornesc in caravana dupa steaua plutitoare,
Ce in aerul cel umed, pare-o aschie din soare,
Lunecand pe bolta-albastra la culcusu-eternei mile.
S-atunci inima crestina ea vedea pustia-ntinsa
Si pin ea plutind ca umbre imparati din rasarit,
Umbre regii si tacute ce-urmau astrul fericit…
Stralucea pustia alba de a lunei raze ninsa,
Iar pe muntele cu dafini, cu dumbrave de maslin
Povestind povesti batrane, au vazut pastorii steaua
Cu zambirea ei ferice si cu razele de neaua
S-au urmat sfintita-i cale catre staulul divin.
……………………………………………………………
Azi artistul te concepe ca pe-un rege-n tronul sau,
Dara inima-i desarta mana-i fina n-o urmeaza…
De a veacului suflare a lui inima e treaza
Si in ochiul lui cuminte tu esti om ­ nu Dumnezeu.
Azi gandirea se aprinde ca si focul cel de paie ­
Ieri ai fost credinta simpla ­ insa sincera, adanca,
Imparat fusi Omenirei, crezu-n tine era stanca…
Azi pe panza te arunca, ori in marmura te taie.

Credinţa de nezdruncinat în Supremul Divin este secretul existenţei nemuritoare în spirit. Credinţa face ca puterea lăuntrică a fiinţei să devină nemărginită ajutând-o să se desăvârşească prin unirea cu Dumnezeu în eternitate. Prin credinţa binefăcătoare, fermă, omul poate atinge fericirea divină. Iisus spune: “De veţi avea credinţă numai cât un grăunte de muştar, toate le veţi împlini, şi veţi zice muntelui acesta să se arunce în mare, muntele se va arunca”. În aceste cuvinte ni se descoperă taina puterii credinţei. Adevărul este că în timpurile care vor veni, pe tot globul, puţini vor fi oamenii care vor avea credinţă, iar aceia care nu vor avea credinţă vor fi dinainte morţi, deşi vor continua să trăiască trupeşte, fiindcă ei vor înceta să mai aibă legătura conştientă cu Dumnezeu.

Cel ferm în credinţa sa, chiar şi când există trupeşte, constată că toate minunile îi sunt cu putinţă şi astfel ajunge să se dezlege de materie şi legile ei, devenind atotputernic ,nemuritor ,prin trăirea sa spirituală, care îl va revela chiar şi pe Dumnezeu.

„Cum fără Eu nu există Dumnezeu, astfel fără naţiunea mea nu există lume.”Mihai Eminescu

Părinte,să mă îngropați la țărmurile mării și să fie într-o Mănăstire de Maici și să ascult în fiecare seară, ca la Mănăstirea Agafton ,cum cântă Lumină lină …Mihai Eminescu către Duhovnicul său …

http://www.ziaristionline.ro/2014/02/10/nationalismul-lui-eminescu-de-dumitru-murarasu-natura-nationalismului-eminescian-privire-sintetica-a-nationalismului-eminescian/

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/06/15/mihai-eminescu-125-ani-de-la-adormire/

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/01/15/mihai-eminescu-ortodoxie-elite-marturii/

http://www.dailymotion.com/video/xwvr0f_profesorul-constantin-barbu-despre-memorialul-mihai-eminescu_news?start=48

Romania vazuta altfel, cu Dan Puric

danpuric-1338932208

Prin țară mă întâlnesc cu enclave de popor român înconjurate de-o populație căsăpită.S-a dat drumul la prostituție politică,prostituție culturală ,s-a tras în tradiție ,în origini … Demitizarea,tradiția,biserica,credința erau zone de refugiu și astea toate sunt distruse ca să nu mai ai unde să te duci …Planul era ca noi să fim dependenți .Hrana spirituală s-a transformat in furaje… 
La revoluție n-a fost nimic anticomunist,s-a dorit DEZRĂDĂCINARE și-atât …Dan Puric..

Decât să mă păcălesc cu o mie de tâmpiți ,prefer să am dreptate de unul singur.

Destinul neamului meu

428165_119914108184892_2096093331_n
DIN GRAIUL INGERULUI MEU, la aprinderea Focului Sacru Dacic (1):
“Dragilor dragi, iata-ne adunati in comuniune, unii cu altii si cu locul acesta investit cu o vibratie bine intretinuta de spatiul ce-i mentine valoarea de “pilon de rezistenta” in Panteonul zarandean al Ardealului nost’. In 12.11 s-a aprins focul pe altarul soare din andezit in Pasul Cotoncu al Apusenilor, la Valcanul Bucesului, iar azi in 11.12 a fost sa fie depusa stafeta la Uibaresti prin mai mult decat actul de prezenta, prin actul de traire iluminat de flacara Focului Viu ce dezgheata suflete prin caldura si le ofera perspectiva bunei cugetari ce coboara din vestigiile de mare pret ale orientarii schitate si elaborate mai ales pentru spiralarea ADN-ului nostru in “laboratoarele de spirit ale Kogaiononului”.Iubitii mei, ne traim, experienta spirituala, fiecare in parte si toti indeobste, ca omenire, urmand cai din itinerariile destinului in care ne putem asambla esenta vie si nemuritoare. Nu stiu daca omenirea face acest lucru constienta ca are sanse sa se inalte spre un alt nivel de libertate; sa intre intr-o era a eticii angelice, in care nu se mai bazeaza doar pe ea insasi, ci, conlucrand cu vointa, ratiunea si sentimentul cu care a fost investita, poate intra in tandem cu ingerii si fiintele superioare prin care poate primi indrumare. N-am putut fii prezent la lucrarile simpozionului unde prietenii mei dragi au vorbit despre stramosi si nu stiu daca s-a amintit despre sacerdotiul si ritualul dacice, despre perceptia ce le certifica rostul. Eu o amintesc generic ca unul prin care o frantura din ele ati putut s-o vedeti si s-o patrundeti macar cu ochii trupesti. Chiar daca, in mod traditional, fiecare individ incadrat intr-o cultura, raspundea pentru propriul suflet, slujitorii altarelor puteau sa sustina redresarea sau tamaduirea cuiva sau a altcuiva, puteau sa sustina orientarea acelora, dar adevarata lor raspundere era pentru sufletul comunitatii; menirea era sa stabileasca relatia dintre sufletul fiecarui ins si comunitate si sa stabileasca o legatura intre comunitate, intreaga planeta si Univers.Cred ca putem califica ceea ce punem acum in unda ” act de spirit bine-intentionat” , marcaj menit sa traseze segmentul de cultura a duhului retrezit, constienti ca nu e simplu de regasit sacrul in vremurile in care traim, dar ca merita sa investim forta prin virtutile iubire si nadejdea ca ne vom reactiva sacralitatea, ca sa fim deopotriva binecuvantati cu un suflet treaz si cu o cultura integral spirituala, pe Pamant.Pentru aceasta datori suntem sa fim cu luare-aminte la remarca parintelui nostru Arsenie Boca, celcare avertiza ca “Neamurile isi au destinul ascuns in Dumnezeu. Cand isi urmeaza destinul au binecuvantarea Lui; cand si-l tradeaza, sa se gateasca de pedeapsa”. Prin urmare, exista o responsabilitate absoluta in privinta sarcinilor fiintei umane, intrucat noi suntem particule constiente ale Universului! Ma bucura sa aud voci sau sa citesc despre dorinta de a ne salva din calea tavalugurilor dirijate de negustorii de popoare care au inventat instrumente de robire si dominare necrutatoare. Sunt dator sa amintesc ca, pentru supravietuirea unei culturi, este necesara o anumita conditie a psihicului: ipoteza unei existente pline de sens. Credinta religioasa a fost pentru strabuni rezultatul acestei ipoteze in civilizatia noastra. Ca teolog va spun ca, in cartile sfinte ale religiilor monoteiste se percepe ca o astfel de evolutie este deliberata si facuta cu intentie. Aproximativ acelasi lucru se poate deduce si din alte religii si din mituri.

Pasul spre reindumnezeire trebuie sa fie facut intr-un mod constient, intrucat reprezinta o sinteza a celor doua emisfere cerebrale – deci include si logica si simtirea. Acest pas inseamna recunoasterea si acceptarea responsabilitatii pentru intreaga creatie.

Asta explica de ce Dumnezeu nu anihileaza intregul univers al unei fiinte umane, fiindca, daca ar face asta nu s-ar observa nimic pe suprafata Creatiei! Fiinta umana este un experiment biologic al naturii, pentru a i se adauga materiei, constiinta. Natura va avea destul timp ca sa faca alte experimente, dar fiinta umana nu are! Asa ca, pentru supravietuirea unei civilizatii este esential cat de puternic este motivat comportamentul omenesc. Aceasta decide existenta unei civilizatii. Daca, in viitor, Occidentalul Il va cauta pe Dumnezeu in exclusivitate in materia moarta, el, Occidentul va deveni, el insusi, o astfel de materie moarta si se va indeparta de natura sa primordiala care l-a adus la conceptul de Dumnezeu – printre alte lucruri.

Traim, dragii mei, intr-o tara de pe continentul care e administrat de cei ce-si zic creditori nostri si, astfel, emit pretentia de a ne resemna sub criza duhovniceasca, sociala si economica care merg mana-n mana cu rasturnarea intregii firi. Dezradacinarea si distrugerea traditiilor noastre ancestrale e costul cel mai mare pe care greu il suportam. Esentele crizei duhovnicesti lasa amprenta, brazdeaza sensul vietii cum nu se cade, asa incat, semanate semintele instinctului egoist, rodeste incadrarea omului in prezentul rectiliniu, unidimensional. Intr-o asemenea perspectiva, desertaciunea se ia la intrecere cu irationalul si lupta o castiga totdeauna tragicul.

Va spun acestea fiindca vad adunate aici persoane care pot intelege mesajul meu. El nu instiga, e doar punct de vedere pe care-l exprim, dar il acopar cu nadejdea ca impreuna suntem puternici si vom gasi solutii pentru reimbogatirea vietii cu SENS. Cred ca putem face asta prin ceea ce ne uneste, IUBIREA, coroborata deciziei prin care s-a dat tonul reaprinderii Focului Viu in vetrele din a caror cenusa se poate lua materia a ceea ce ne poate reface vrednici sa ajungem la izvoarele de cultura si spiritualitate care ne proclama NEMURITORI, parte a civilizatiei ce respecta Legile Frumoase.

Si, pentru ca am amintit de Legile Belagine sau Frumoase, inchei, amintindu-le pe primele doua:
1. “Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina prinde viata si ia faptura”.
2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumina tunetul si focul ce se revarsa , asa este si gandul omului, el trece in vorba omului si apoi in fapta sa. Deci, ia aminte la asta, caci pana la focul ce arde trebuie sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului este gandul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau.”HELIS ALMIIS ABA TANI! Amin!”

Redeșteptarea spiritului ancestral este efectul legic al forței cu care conștiința neamului conjugă starea de ”a fi” prin dacii nemuritori care-și trăiesc nemurirea prin noi… Astfel, suntem acum în măsură să trăim cu simțurile activate de sensibilitate pentru autenticitatea izvorâtă din spațiul care ne-a plămădit, pentru valorile neprețuite conservate în leagănul de cultură și civilizație al țării. Aceasta este cauza noastră, le convine ori ba neguțătorilor de neamuri și trădătorilor de neam, o cauză a tuturor celor care înțeleg a se raporta la ea, pe cât de concentrați asupra ei, pe atât de conștienți că suntem ceea ce rămâne în urma noastră. Paradoxal, deși este greu să ne redescoperim condiția ancestrală și să urmăm pilda străbunilor noștri, de a căror consângenitate suntem legați ca neam, ca destin, în funcție de această condiție rezonatorii noștri își dobândesc binecuvântare sau blestem.
Constantin Biriș Jr.
”Neamurile își au destinul ascuns în Dumnezeu. Când își urmează destinul, au binecuvântarea Lui; când și-l trădează, să se gătească de pedeapsă”
Părintele Arsenie Boca

DIN GRAIUL INGERULUI MEU, la aprinderea Focului sacru Dacic (2):
“Dragii mei dragi, exista un destin al adevarului iar acesta are nevoie sa fie rostit ca sa fie auzit. El are reverberatia in stare sa treaca dincolo de vrerile celor care doresc sa ramanem asa cum ne-au asezat: cu capetele plecate. Ei stiu ca, daca vom privi in urma, nu mai privim in jos. Ma bucura ca ne gasim aici, in spatiul acesta, mediul propice pentru a aprofunda indeobste ideea ca e timpul sa ne citim corect certificatele de nastere. Noi, dacii, suntem mai multi decat au impresia cei care ne-au numarat la ultimul recensemant. Daca ni se intampla ca din gratie divina sa fim vesnici, atunci e normal sa invesnicim si ceea ce ni se intampla. Iata-ne stransi in jurul focului sacru dupa pilda lasata noua de strabunii din care suntem zamisliti. Iata-ne razbind, prin ignoranta, spre un liman al recunoasterii valorilor noastre ancestrale. Daca e sa recunoastem ca ignoranta este piedica trecatoare pusa de noi toti in calea luminii, va indemn pe toti sa ne tinem bine suflarea ca sa nu gonim clipa. Sper sa ne ramana pe retina lumina acestei Flacari si dupa ce vom pleca de aici fiindca in ea sta informatia originara daruita Kogaiononului multimilenar de baletul divin al fotonilor de lumina emisi de focul dacic. Dacii divinitatii fundamentale, fondul conceptiilor religioase la care acestia au facut referire, nu-s aparute ca inchipuiri, din senin, ci prin sedimentarea valorilor primei religii monoteiste din Istoria Spiritualitatii Universale. Metamorfoza energiei conservate legic – in plan spiritual – a dat fenomenul ce a facut posibila, de pilda, trecerea de la zalmoxianism la crestinism, dintr-o structura in alta la nivel de traire in sublimul armoniei universale, a microcosmosului nostru raportat la macrocosmos, in care Dumnezeu Este si Va Fii Creeatorul si Proniatorul Perfect, iar prin noi, Fauritorul unei civilizatii arhetipale cu nucleul in Bazinul Dunarii.
Spatiul carpato-danubiano-pontic trebuie sa devina ceea ce nazuintele stramosilor nostri au cerut si cer. Chiar daca vom traversa, curand, evenimente declansate prin ignoranta de factorii de constiinta ai omenirii si ele vor fi insotite de cataclisme tectonice si geoclimaterice, nadajduim ca vom ramane in gratia divina. Acest crez va sta de acum inscris pe una din cele zece alveole ale Altarului acestuia, altar care e vatra in care a fost aprins focul luat de la mormantul Parintelui Boca, botezat “Zian-Valean” si calugarit Arsenie, din oaza de pace, liniste si armonie legat de care, nu doar metaforic a lasat profeticul sau cuvant: “va lua foc, tara, din Prislop!”
L-am luat si adus astazi aici, iar de aici Focul acesta va aprinde alt altar si altul, pana va ajunge in Bucegi, la Sfinx. Asa ne urmam in sfarsit destinul si purcedem spre sansa de a primi binecuvantare, fiindca tot Parintele Arsenie Boca avertiza: “Neamurile isi au destinul ascuns in Dumnezeu. Cand isi urmeaza destinul au binecuvantarea Lui; cand si-l tradeaza, sa se gateasca de pedeapsa”. Nadajduiesc ca ne-om purta cum se cuvine destinul, in lumina Focului Viu reaprins astazi, ca unii in stare sa-si reevalueze zestrea genetica pastrata greu dar cu demnitate in leaganul de cultura si civilizatie geto-dac. Asociez nadejdii si iubirea – virtutea ce-i in stare sa dezamorseze tot ce e nociv in noi si pe langa noi si va trimit acolo unde v-ar trimite buna cugetare daca: in Nemurire!”

Valentina Muresan 

In Tara turmelor si-a Painii,o claie de cer si-o caciula de stele …

copil-de-taran-din-zona-sibiului-1206

Patriotismul… nu-i…
brățară sau papion… sau pălărie…
să-l porți sau nu,
să ți se pară că-ți vine sau nu-ți vine ție.
Te naști cu el, ți-e-n datul sorții,
n-ai cum să-l lepezi după* tine,
îl porți ca pe o cămașă-a morții,
nu-l cumperi de la curți străine.
Și de vândut, n-ai cum să-l vinzi
pe un fel de suferință crestată dureros
pe grinzi de suflet vechi și de credinți.
Aud și văd, citesc, și tac,
cuprins de o silă ancestrală,
plâng de rușine că am fost dac
și c-am ajuns acum zăbală
în gura știrbă a nu știu cui
care-mi molfăie mândria
și-mi bate lacrimile-n cui,
și-mi răstignește poezia…Tudor Gheorghe..

Iubesc pe cel care nu-şi pune de-o parte vreo picătură, măcar, dintr-al său spirit, spirit ce-i chintesenta propriei virtuţi, căci cu astfel de spirit ,neamul va trece puntea.

Copilul este constructorul spiritual al omenirii, iar obstacolele în calea dezvoltării sale libere sunt pietrele din zidul în care a fost închis sufletul omului….Frumoase sunt doar acele suflete demne care nu accepta niciodata sa se plece.Harpa sufletului omenesc e atat de mestesugit alcatuita, incat numai o lovitura care i-ar rupe dintr-o data toate coardele ar putea sa-i nimiceasca orice putinta de vibrare.Sufletul trebuie tratat ca pamantul, sa i se dea ce-i trebuie spre a fi productiv.Lasati cerul in pace,fiindca sufletul este ca si copacul,nu-i grijiti cu-atata patima ramurile,ci radacina ,n-o lasati sa moara …

…………………………………………………………….

FRAŢII MEI ROMÂNI!
IUBIŢI FRAŢI DE SÂNGE STRÂMOŞESC!
ŢARA NOASTRĂ ESTE SFÂNTA NOASTRĂ BIBLIE ROMÂNEASCĂ!
A FOST MARTIRIZATĂ ŞI RĂSTIGNITĂ PE TOŢI VIII ŞI MORŢII NOŞTRI!
VENIŢI ÎN APUSENI SĂ ÎI SACRALIZĂM RĂNILE ŞI DESTINUL!

Fraţilor, iubiţii mei fraţi!
Anul acesta sunt 190 de ani de la naşterea lui Avram Iancu!

“Martir şi Erou al Naţiunii Române”
— Declarat oficial în Senatul României! –..Laurian Stanchescu 

Pe 1 Septembrie o sa pornim de la Casa lui Avram Iancu, o sa parcurgem drumul pana la Tebea pe jos in etape, cu oprire la Campeni, Abrud, Mihaleni, Criscior, Ribita, Brad, Tebea. Sosirea la Tebea pe data de 7. Cine vrea sa ni se alature o poate face de la inceput, s-au in etape pe traseul parcurs…Serb Marcel..

CHEMARE

In muntii nostrii un Craisor
Lupta-ta pentru acest popor,
Iar steagul luptei el l-a dus
Pentru Moti si Cel de Sus.

Acum hai sa ne adunam
Pe Iancu sa-l veneram,
Sa plecam din casa lui
Pin la Tebea motului.

Daca aveti singe de Mot
Noi va asteptam pe toti,
Marsul lui sa infaptuim
Si spre Tebea sa pornim.

Si in prima zi din toamna
Din comuna lui natala,
Laurian ne va conduce
Pin la Tebea in deal la cruce.

De aveti singe de Mot
O sa veniti si voi toti,
De nu…O sa fim noi doi.
Iancu va traii prin noi.

Hai in mars si hai la Tebea
Noi poporul, zis azi plebea,
Sa-l cinstim pe Craisor
In ciuda ciocoilor.

O sa vina si ciocoi
Sa cerseasca voturi noi,
Ca atunci isi amintesc
De acest tinut MOTESC.

Noi o-mere pentru Iancu
Pentru Craiul nostru dragu,
Vom merge pe drum , prin munti,
Pin la Tebea. Chiar desculti….de Serb Marcel

Avram_Iancu_batran-350x592

 

Rugaciune catre Santul…

Romani-saraci

Fraţilor, iubiţii mei fraţi!
Anul acesta sunt 190 de ani de la naşterea lui Avram Iancu!

“Martir şi Erou al Naţiunii Române”
— Declarat oficial în Senatul României! —

Vă strig pentru ultima oară, ca şi cum ar fi ultima mea suflare! Săriţi în Apuseni să dăm drumul Istoriei şi Culturii pe o nouă albie, săriţi cu tot curajul şi cu toată frica voastră, săriţi cu toată puterea şi cu toată slăbiciunea voastră! Adunate la un loc dau cât un fulger uriaş! Adunaţi-vă la “Marşul Naţional Avram Iancu” din Septembrie 2014, să răsune în Apuseni o nouă Câmpie a Libertăţii. Pe 2 septembrie dimineaţa, plecăm de la Casa Iancului din Vidra de Sus spre Ţebea. Sunt aproape 100 km, de fiecare dată i-am făcut în şase zile. În drum ne oprim şi sărbătorim toate statuile Crăişorului, iar Bisericile oficiază slujbe de pomenire pentru sufletul Eroului. În a şaptea zi este Marea Sărbătoare de la Mormântul Eroului din Ţebea.

Fraţilor, iubiţii mei fraţi!
Dăruiţi câteva zile din viaţa voastră lui Avram Iancu, el şi-a dăruit toată viaţa urmaşilor săi. Numai moartea şi-a dăruit-o sieşi!

Doamne, şi noi suntem neamul Tău! …Laurian Stanchescu

Doamne
Io ti-as da si sufletul din mine
De-acum l-as da,daca as stii
Ca neamul meu odihna are
Si tu ,din morti o sa-l invii .
Doamne
Tu cere-mi orisice
Ca stii ce am si ce nu pot
Nu-mi cere stelele
Ca ti-i le dau, cu cer cu tot.
Doamne
Ma duc sa pun banutul
In traista care tu mi-ai dat
Sa-mi fie de ajutor pe drumul
Ce-l am eu de urmat.
Doamne
Cu mila de la Inceput
Intoarce ochii ,nu zuita
Si intinde mainili amandoua
Si fa lumina-n tara mea .
Doamne
Ma plec nainte-ti
Si-ti cer pentru ultima data
Fa ,sa coboare ingerii
Asa cum or mai fost odata.
Doamne
Tu esti si-n cer si pe pamant
Fa omul ca sa fie drept
Iar eu credinta nu m-o pierd
Ca te stiu Doamne ,de Cuvant .
Doamne
Acu ma duc sa pun banutul
In traista veche, ce mi-ai dat
Sa-mi fie de-ajutor pe drumul
Ce-l mai am eu de urmat.
Poti sa ma bati Doamne si-n cui
Ca n-am sa zic nimanui ….
de C.J

image (1)

Intrebari si raspunsuri …..

pomul-vietii Să mai lămuresc niște gărgăuni de-ai mei, poate prind și câte un răspuns cu care sunt dator … Și încep cu firea noastră, relativă, schimbătoare și amăgitoare, noi fiind relativi în noi, ce vedem azi nu mai vedem mâine, și mai departe relativi cu restul. În lumea asta nu sunt doi ochi identici, nu doi oameni, fiecare cu știința și credința lui. Cine zice că e de stânga sau de dreapta se minte și ne minte. În esența noastră toți suntem și de stânga și de dreapta, egali, atât bărbați cât și femei. În fiecare bărbat plânge o femeie care e neglijată de câteva mii de ani, la fel cum femeile nu vor să vadă că undeva, cândva, au fost bărbați, și încă ce bărbați. Și D-zeu s-a săturat de noi de când l-am lăsat singur. În această manifestare suntem femei sau bărbați, mai mult sau mai puțin amestecați sau separați, în care scopul nostru în viață ar trebui să fie să ne echilibrăm, să găsim unitatea din noi, să egalăm bărbatul cu femeia din noi, mintea cu inima, logica cu intuiția, ce știm cu ce credem, într-un echilibru dinamic în acord cu legile cosmosului, cu natura, cu Dumnezeu dacă vreți așa. Fiindcă acolo e D-zeu, în noi, ne așteaptă în tăcere, în rugul inimii. Deci, separați acum în peste șapte miliarde de ființe omenești, și în restul animalelor și vegetalelor, în esența noastră toți suntem același lucru. Aceeași electroni din noi vibrează dragostea din flori, vibrează glastra din fereastră, vibrează galaxia noastră … nu poți rupe o floare fără să plângă o stea. Și plâng stelele odată cu florile, și plânge ceva și din noi, tot trecutul, prezentul și viitorul nostru. Dar omul a ajuns acum pe cea mai joasă treaptă de evoluție morală. Totul e o minciună, pe care încercăm fiecare să o ascundem și să ne ascundem după o mască a moralității. Știința e minciună, religia nu vorbesc, politica ce să mai zic, presa … Am fost separați noi în noi, mai departe în familie și mai departe întreaga societate, am fost dezbrăcați de hainele noastre originale, de originea noastră, am fost scoși din casele noastre, unde se închinau, doineau și corindau sfinții, și aruncați în închisori de betoane și fier. N-am știut nici noi, ne-am lăsat prostiți de o iluzie materială în defavoarea unei liniști sufletești, am lăsat raiul și am ales de bună voie iadul. Din păcate, trebuie să spun, că asta e, întreaga civilizație actuală e construită pe minciună, noi, ca fiind încă cei mai ʺnecivilizațiʺ, avem avantajul firului ierbii, căruia occidentul o să-și ceară scuze. Firului ierbii și opincii românești. Dacii nu au avut nevoie să-și scrie pe suport material învățăturile, fiindcă au știut că materia e degradabilă, se pierde, le-au transmis doar pentru cei care ajung la nivelul lor spiritual, și nici nu au avut nevoie să se remarce unul ca persoană, fiindcă ei erau toți unul. Ei ne-au lăsat doinele, baladele, colindele, încrustările în lemne cu un limbaj în semne, în alte semne cusute, țesute sau … durute. Atunci a fost adevărata creație, acum, de câteva mii de ani, e doar re-creație. Ce popor mai are în lumea asta așa învățătură? Dar cine să vadă? Cine să vadă durerea și-amarul când strigă paharul și materialul, într-o societate … idioată, care materializează toate ideile idioților. Tot ceea ce am modificat din natura asta, ca niște idioți ce suntem, totul se întoarce împotriva noastră. Din care timpuri sau istorii rămân construcții din materii, și-n care viitor celest va dăinui colb pământesc, ca să ne-ntrecem în mizerii, în lupta oarbă cu materii, construcții ce sfidează timpul luându-l ca zălog pe sfântul? S-a gândit cineva dintre scriitori sau poeți dacă înscrisurile lor valorează mai mult decât lemnul tăiat pentru hârtie? S-a gândit vre-un popă dacă la D-zeu îi place între betoane și fier sau în bisericuța aia de lemn lăsată în paragină? Nu ne lasă materia să gândim, dracul, în slujba căruia suntem. Lui D-zeu nu-i trebuie mii de hectare de păduri tăiate pentru slava lui, fiindcă slava lui e lemnul în picioare mai viu și mai simțit decât noi. Dar orgoliul nu e a lui că e al dracului, și lui ne-am predat și pentru el facem ceea ce facem, fiindcă credință nu e nici cât bobul de muștar. Ar fi și cazul să ne mai trezim la realitate, să ne dăm două palme, să ne oprim un pas din tot umbletul ce-a mai rămas, și să vedem unde suntem, ce căutăm. Dacă căutăm dezastrul și gălăgia le avem, dacă ne trebuie liniștea, să ne întoarcem fața spre natură, să însuflețim natura, câmpul, IA cea străveche cu forme fără pereche, horele și danțurile dumnezeiești, doinele, baladele, colindele noastre. Încet, încet, să dăm viață vieții în magia dimineții, să ne întoarcem fața spre inima noastră, care plânge în tăcere nemângâiată și nebăgată în seamă de o minte orgolioasă. Salvarea noastră ca neam și civilizație este satul, satul unde s-a născut veșnicia, cum zice Blaga, unde ne-am născut fiecare dintre noi, unii direct, alții trecând prin moși sau strămoși, cum zice Ana Blandiana, satul care ne așteaptă să-i aducem mângâiere și să ne dăruie iubirea, cea pierdută sau furată, zic eu. Ca să salvăm satul trebuie să ne salvăm pe noi, să ne întoarcem încet spre bucățica de pământ și să-i dăm viață. Ceea ce a fost de câteva mii de ani, materializarea ideilor, trebuie să ia calea inversă, spre idealizarea materiei, spre însuflețirea naturii, fiindcă natura aia suntem noi. VALOREAZĂ ÎNSCRISURILE CUIVA MAI MULT DECÂT COPACUL TĂIAT PENTRU HÂRTIE? RĂSPUNDE CINEVA LA ÎNTREBAREA ASTA?….( de Borbei Dan )