Dintre toate marile spirite care au trait pe Terra, Iisus are cea mai perfecta acoperire stiintifica.

lumina-invierii-sabatoarea-pascala-copil-care-ia-lumina-invierii

” Eu nu cred in Iisus doar pentru ca asa am fost educat de parinti. Sunt un intelectual trecut prin scoli, care a cautat sa isi explice lumea. Dar dintre toate marile spirite care au trait pe Terra ( Budha, Confucius, Pitagora, etc) Iisus are cea mai perfecta acoperire stiintifica. Am luat la rand toate notiunile predicate de el si toate pot fi explicate in termenii stiintelor actuale. Va dau doar un exemplu. Ce inseamna iertarea ? Din punct de vedere spiritual, inseamna pace si armonie. Din punct de vedere stiintific, prin iertare, la nivelul ADN, modelul negativ este pur si simplu sters si se instaleaza in corp o buna chimie si un echilibru energetic. E fantastic, e pur si simplu ca resetarea unui computer. Despre puterea credintei […], Iisus ar fi putut zice ” eu te-am vindecat” , dar a ales sa spuna “credinta ta te-a vindecat”. Cand crezi, iti mobilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a sti ca Dumnezeu exista nu e totul. Doar religia iti da trairea emotiei transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care traiesti cu adevarat relatia cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserica e important, ci si puterea rugaciunii pe care o poti face oriunde.[…] Criza lumii actuale este in primul rand o criza morala, pentru ca oamenii nu stiu cine sunt cu adevarat. Omenirea se indreapta catre o noua constiinta, spre o noua umanitate.[…] Se crede si ca ADN-ul nostru ar putea sa ajunga, in plan energetic, la 36 de spirale in loc de 2. Lumea viitoare va fi a spiritualitatii si a celor supradotati”. D.C.Dulcan interviu .

Experienţa morţii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza că trebuie să schimbăm drumul pe care am mers până acum. Nu întâmplător, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” Este prima oară în istoria Universului când, în planul celest, s-a decis ca lumea noastră să fie izbăvită nu prin moarte, ci prin spiritualizare.Ni s-a arătat Adevărul, ni s-a arătat Calea. Este rândul nostru să răspundem chemării divine.Suntem cu toţii prinşi acum în marele val al purificării, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea că „ora astrală a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele şi toate avertismentele. Sper să avem înţelepciunea necesară de a nu pierde şi această ultimă şansă….Dumitru Constantin-Dulcan

 

Intre Oglinzi Paralele – Ştiinţă versus Ocultism

oglinzi

Tainele primordialității ,zestrea poporului român .

10349147_819522628069931_1329699429741777262_n

Maria_Tanase_1

PuiIeRacoviţa

 

M-am tot ferit să spun asta dar e extrem de util ,imaginați-vă crucea ca pe un buton de seif ,acum il intoarceți spre dreapta si devine X ,apoi gândiți-vă că totul e sub cheie ,seiful este inchis ,nu știu insă dacă pentru totdeauna sau urmeaza doar o perioadă ,un ciclu ,cert este că exact așa stă treaba cu adevărat informațiile reale sunt ținute la loc sigur de profani ,iar tot ceea ce apare pe tarabă ii duce pe drumul făr de intoarcere …Simbolul X dacă-l rotiți ca pe un buton ,la stânga ,veți avea impresia ca ați deschis seiful ,da,doar impresia …
Acum fixați cu atenție simbolul prezent pe pieptul călușarilor ..Gândiți liber dragilor si fiți convinși ca invațaturile predate in fața tarabelor nu sunt reale ,dimpotrivă va pun pecete pe minte ,trup si suflet si nu mă puteți contrazice nicicum ,ei vă spun ce vor ,voi la fel ascultați ce vreți ,nici nu-mi dați nimic,dar nici nu-mi luați …Totul e pentru cine are urechi ,să audă și ochi,să vadă ,,toată Taina e așezată cu grijă in folclorul românesc (rădăcini primordiale ) ,obiceiuri,tradiții,cultură ,simboluri ,au fost ascunse bine de tot și nu le va afla nimeni din carți niciodată ,adevărul vine din interior ,acesta este sămânța de care vorbea Mântuitorul,ea crește doar pe pământ imaculat ,de aceea e nevoie de smerenie,discernământ,puritate , ceilalți cu așa zisele învățături ale lor ,vă plimbă de la Ana la Caiafa …Zi frumoasă să aveți ,cine trebuie să priceapă, simte cu trup și suflet ,Adevărul joacă sub ochii voștrii .dansați împreună cu el dacă vreți să-i pătrundeți tainele !

X = Z = 8 infinit …Și încă ceva ,la început a fost Verbul  !

S fi în X ..

Feriți-vă pe cât puteți de occidentalisme ,scrâșnet de dinți ,rătăcire,labirint …

 

PARINTEASCA DIMANDARE

Parinteasca Dimandare
Na sprigiura cu foc mare
Frati di muma si di-un tata,
Noi, Armani di eta toata.
Di sum plocile di murminta
Striga-a nostri buni parinta:
“Blestem mari s-aiba-n casa
Cari di limba-a lui s-alasa.
Cari-si lasa limba-a lui
S-lu-arda pira-a focului,
Si s-dirina viu pri loc,
Sa-li si friga limba-n foc.
El an vatra-li parinteasca
Fumealia s-nu-si hariseasca;
Di fumeli curuni s-nu base
Nic an leagan si nu-nfase.
Cari fudze di-a lui muma
Si di parinteasca-li numa,
Fuga-li doara-a Domnului
Si dulteamea-a somnului!”

leonardo-da-vinci-06

1238232_816163808405813_482641974294850096_n 1422376_819142938107900_6639274652005092217_n 1669952_819143048107889_6514400811548732327_o 1899991_819123731443154_5628193833568181404_n 1904118_819059254782935_8134102910069946601_n 1920382_819059214782939_8849148729418884385_n 1959889_819060561449471_4462283186683701083_n 1977342_816163835072477_4234711648380630511_n 10272641_819123591443168_7137705121349300343_o 10418985_819059598116234_1122897095534289242_n 10423857_819061568116037_2098441730990202469_n 10489675_815009501854577_3295834458671019695_n 10616693_719564721448622_858237307054344894_n 10626786_819059811449546_8479485851859823669_n 10645247_819060781449449_7163840358317506125_n 10659361_819060778116116_1184937016949319252_n 10668933_819221238100070_1386899363622495290_o 10682262_819071431448384_8499036568112915595_o 10703825_819059278116266_3168260526993594682_n 10712883_819060261449501_5554915118839307319_n calusari3 calusarii-anamaria-dascalu fl-296

 

Gnosa Maniheană

10661829_818742171481310_3032302654934989315_o

Gnosa maniheană…
Gnosa răspândită de Mani susține că la începuturi cele două substanțe primordiale, lumina și întunericul, binele și răul, Dumnezeu și materia, coexistau, dar erau bine despărțite de o graniță. La nord domnea Părintele Măreției (asimilat cu Dumnezeu tatăl la creștini), iar la sud Prințul Întunericului (identificat cu Ahriman, la perși și Diavolul la creștini). Din cauza „mișcării dezordonate a materiei”, Prințul Întunericului este împins către granița nordică a regatului său. El zărește splendoarea luminii și dorește să o cucerească. Atunci Părintele Măreției hotărărște să-l respingă el însuși pe dușman. O zămislește pe Mama Vieții, care la rândul ei dă naștere Omului Primordial. Având o armură alcătuită din cinci straturi de lumină, acesta coboară la graniță, dar este învins în lupta cu întunericul și cu demonii (arhonții). În urma acestei înfrângeri, lumina se amestecă pentru prima dată cu întunericul, iar materia deține o parte din sufletul divin.

În a doua etapă a creației, Părintele Măreției evocă Spiritul Viu, care coborând în întuneric îl prinde de mână pe Omul primordial și îl înalță către Paradisul Luminilor. Totodată, Spiritul Viu îi doboară pe demoni și făurește din pieile lor bolțile cerurilor, din oasele lor munții, iar din carnea lor pământul. Apoi creează soarele și luna.

În a treia etapă a creației, Părintele Măreției decide să recupereze toate particulele luminoase răspândite de Omul Primordial în întuneric. De aceea el îl emană pe al “Treilea Trimis”. Acesta organizează cosmosul ca pe o fântână de captat particulele de lumină. În primele cincisprezece zile ale unei luni, aceste particule urcă până în lună, care ajunge lună plină; în următoarele cincisprezece, lumina se mută în soare și în cele din urmă în Paradisul Luminilor. Cu toate acestea mai rămân particule captive, deoarece au fost înghițite de demoni. Atunci Trimisul se arată demonilor masculi sub înfățișarea unei tinere fecioare, iar demonilor femele sub chipul unui tânăr bărbat. Înflăcărați de dorință, arhondiții masculi își răspândesc sămânța și o dată cu ea și lumina pe care o înghițiseră, iar femelele nasc înainte de vreme, avortonii lor fiind aruncați pe pământ. Prințul Întunericului își face griji pentru pierderea prețioaselor particule și de aceea recurge la un gest disperat trimițând doi demoni, unul mascul și celălalt femelă, pentru a devora toți avortonii, care aveau închisă în ei lumina. După ce săvârșesc acest macabru proces, cei doi demoni se împerechează, zămislind-i astfel pe Adam și Eva, primii oameni. Astfel o mare cantitate de lumină ajunge în trupul oamenilor, ei devenind acum obiectul principal al răscumpărării. Conform religiei maniheiste, principalul obiectiv al omului este de a se mântui pentru a putea readuce particulele luminoase din corpul lui la origini, în Paradisul Luminilor.

Cel mai important principiu maniheist este cel al dualității. Mani propovăduia că încă de la începuturile creației, au coexistat două naturi opuse – întunericul și lumina. Pacea și liniștea erau apanajul luminii, pe când în întuneric existau constante frământări. Universul este rezultatul temporar al unui atac al întunericului asupra luminii, din mixtura cărora a luat naștere Spiritul Viu, o emanație alcătuită din lumină și întuneric. Maniheismul a făcut eforturi însemnate pentru a include în sfera proprie, principiile tuturor religiilor cunoscute în epocă. Un element cheie îl reprezintă non-omnipotența puterii lui Dumnezeu, negarea perfecțiunii infinite a divinității, acesta având o natură duală, compusă din două părți egale dar opuse (Bine-Rău).

În aceeași ordine de idei, în viziunea maniheistă, omul este privit ca un nesfârșit câmp de luptă al acestor două principii. Astfel, partea binelui este reprezentată de suflet, format din lumină, și partea negativă este trupul, compus din pământ negru. Sufletul definește persoana, neputând fi corupt.

Conform unor istorici arabi de mai tarziu, Mani a scris multe carti in care a pretins ca dezvaluia taine mentionate de Isus in mod indirect si enigmatic. I-a considerat pe Zarathustra, Budha si Isus predecesorii sai si a declarat ca el, ca si ei, primise din aceeasi sursa, aceeasi iluminare.

Doctrina sa consta dintr-un dualism gnostic imbinat cu o conceptie cosmogonica impresionanta si elaborata. Conflictul universal dintre lumina si intuneric era omniprezent si cel mai important camp de batalie al acestor doua principii opuse era sufletul omenesc!

Asemenea catarilor, Mani a adoptat teoria reincarnarii. Si tot asememenea lor, a insistat asupra existentei unei categorii a initiatilor, a unor alesi iluminati.

S-a referit la Isus numindu-l “Fiul Vaduvei” – o expresie pe care mai tarziu, francmasoneria avea sa si-o insuseasca. In acelasi timp, a afirmat ca acesta era muritor – sau ca ar fi putut fi considerat divin doar in sens simbolic sau metaforic, in virtutea iluminarii.

Așadar, noi oamenii suntem locuitori ai pământului,nu ai cerului,cu ghilimelele de rigoare,care este separat voit ,de aceea nu suntem nici luminoși nici nestricăcioși ,contrar celor inșiruite fals de către new age …

adameva

 

Despre Iubire si Cunoastere de Sine

Oamenii ar trebui să se roage să le fie îndepărtată experienţa iubirii fără înţelepciune şi forţă sau, dacă nu pot face altceva decât să iubească, atunci să roage înţelepciunea şi forţa divină sa le ghideze iubirea.

Fără ruşine, oamenii se vor lauda că au iubit, că iubesc sau speră să iubească.Ca şi cum iubirea ar fi de ajuns pentru a le acoperi mulţimea păcatelor. Dar iubirea, după cum am văzut, atunci când nu este vorba de iubire conştientă, adică doritoare să devină atât înţeleaptă, cât şi capabilă de a-şi servi obiectul ei, nu depinde decât de afinităţi favorabile sau defavorabile. In ambele cazuri, ea este la fel de inconştientă, adică fără control. A fi, într-o asemenea stare de iubire este cu siguranţă la fel de primejdios pentru sine, pentru celalalt sau pentru amândoi. Pentru că suntem atunci traversaţi de energia cosmică ce-şi urmează propriile sale finalităţi, cu totul indiferente de ale noastre şi iată-ne încărcaţi cu această forţă. Aceasta este o dinamită pe care o vehiculăm de aici înainte, fără a ne lua măsurile de protecţie. Trebuie să ne mai mirăm de numărul accidentelor? Să recunoaştem, deci că, fără cunoaştere şi putere, iubirea este demoniacă. Fără cunoaştere ea îşi poate distruge obiectul…..Gurdjieff 

Accesul la subconstient-Terapia Destinului-Vraji si Victime,Radiatiile ,un pericol invizibil-Vasile Andru

” Omul este un rezumat al universului ” …Nenea asta mi-e tare drag mie, este un Om complet ,aceste emisiuni chiar merita vazute de toata lumea   !

Accesul la Subconstient

Terapia Destinului

Vraji si victime ,Radiatiile,un pericol invizibil

 

 

Simbolul Solar -Simbolul Lunar

nature_16qSimbolul Solar

În Astrologie, Botanicã, în Chimie şi Alchimie, şi printre glifele şi semnele celor mai vechi culturi putem întâlni acest simbol ce reprezintã Soarele, fie în aspectul sãu pur material, ca astru care ne ilumineazã şi cu ale cãrui raze se face posibilã viaţa pe planetã, fie în aspectul sãu spiritual (Logosul), care tot cu razele sale ne ilumineazã şi ne dã viaţã interioarã.

Din vremurile strãvechi, cei mai Mari Înţelepţi au ferit Înţelepciunea de ochii profani; s-au preocupat mereu cu transmiterea acesteia, prin intermediul simbolurilor hieratice şi esoterice, pentru ochiul avizat, urechea atentã şi înţelegerea creatoare a acelui neofit care ar fi ştiut sã o capteze.

Aceste simboluri, figuri şi semne nu erau desenate sau alese în mod capricios. Dimpotrivã, întotdeauna sunt în acord cu Supremele Legi ale Naturii şi ale Cosmosului şi cu cele ale Drumului Secret de urmat pentru realizarea Universului Particular al Omului; bazate pe axioma hermeticã:

Ceea ce este sus este ca ceea ce este jos iar ceea ce este jos este ca ceea ce este sus.

Apreciem de asemenea cã în ciuda atât de diverselor domenii de studiu şi în ciuda atât de diverselor culturi distanţate în timp şi spaţiu, simbolul Solar este mereu acelaşi:

Aceasta ne permite sã afirmãm împreunã cu erudiţii de la Sorbona, Paris, care opineazã cã “Gnoza (Cunoaştere), este un fenomen ce are loc în interiorul omului, o Înţelepciune Transcendentalã ce produce profunde schimbãri în individ. Se poate da atunci, adaugã, în orice epocã şi loc, întrucât ea se aflã în omul însuşi”.

Astfel cã, aceste simboluri devin din chiar Conştiinţa Oamenilor Autentici care au existat în lume şi care au ştiut sã le perceapã prin intermediul propriilor lor facultãţi, lãsându-le umanitãţii şi posteritãţii din diverse regiuni, culturi şi şcoli de mistere.

Cercul cu un punct în centru a fost, este si va fi simbolul prin excelenţã al Soarelui, cum am spus deja, înãuntru şi afarã; din acest motiv vedem acea sintezã conceptualã a Dialecticii sau Limbajului Conştiinţei, exprimatã în acest semn simplu.

De ce un cerc cu un punct în centru şi nu altã glifã?

Pentru cã el, (Soarele), în Astronomie şi Psiho-Astronomie, este centrul Universului în jurul cãruia se învârte totul, de care depinde totul şi din care totul pleacã, totul se naşte

De altfel, în Alchimie, Soarele reprezintã Aurul, Lumina, Regele sau Fiinţa Realã Interioarã Profundã, de care de asemenea depindem şi datoritã cãreia am luat fiinţã, şi la care trebuie sã ne întoarcem realizând-o în interiorul nostru. Reprezintã misterele generatoare ale lui Lingam-Yoni. Cercul este feminin, receptiv, Punctul este masculin, proiectiv. Universul întreg este un produs al Energiei Creatoare.

În Kabala reprezintã Regatul Vital, adicã Rãdãcina care Plasmeazã toate legile Naturii şi ale Cosmosului, toate lucrurile.

Pentru I-King este Wu-Ki (fãrã început nici sfârşit) care corespunde anticului simbol Uroboros: şarpele care îşi muşcã coada.

În Creştinismul Esoteric, este Absolutul şi de asemenea Logosul (Cristosul Cosmic), reprezentat cu o aurã sau nimb de sanctitate, la oamenii care s-au apropiat de el din merit şi realizare interioarã.

În cele din urmã pentru a confirma cele spuse (faptul cã îl posedã culturi distanţate în timp şi spaţiu, cu concepţii şi abstracţii similare), spunem urmãtoarele: când conchistadorii au ajuns în Mexic i-au întrebat pe mayaşi cine era Dumnezeul lor iar ei i-au rãspuns desenând un cerc cu un punct în centru, afirmând: „Hunab-Ku”.

31n

Simbolul Lunar

Am explicat într-un articol trecut, o dată cu Simbolul Solar, faptul că semnele şi simbolurile prin care vechii înţelepţi şi maeştri au transmis cunoaşterea iniţiatică şi înţelepciunea neofiţilor, şi care în acelaşi timp au servit drept văl pentru ochii profanilor, nu au fost elaborate sau concepute la întâmplare.

Dimpotrivă, ele erau în acord cu Supremele Legi ale Naturii şi ale Cosmosului, şi cu cele ale Drumului Secret de urmat pentru realizarea Universului Particular al fiinţei umane, bazate mereu pe axioma:

Ceea ce este sus este ca ceea ce este jos.

Ei bine, să continuăm acum analizând Simbolul Lunar… Dacă în cel anterior, Soarele era cercul cu un punct în centru, acum aflăm că acest cerc se divide în două.

Aceasta simbolizează dedublarea Primei Forţe (Principiul Universal de Viaţă), în a Doua (care este Marele Alaya al Universului), adică Dualitatea, aspectul feminin, receptiv şi în acelaşi timp generator al Naturii.

Cu alte cuvinte, Dumnezeul Mamă, Marele Pântec Genezic, pe care Logosul, ca forţă activă, îl fecundează în aurora Creaţiei, făcând posibilă viaţa.

Ea este, deci, Simbolul sânului fecund de unde totul se naşte şi unde totul se întoarce.

Iată aici primul motiv al formei sale simbolice. Însă există şi altele pe care le vom analiza în continuare.

Luna se relaţionează cu apa, nu doar pentru că satelitul planetei noastre guvernează mareele, şi în general toate lichidele, ci şi pentru că, aşa cum deja stă spus:

Isis

“După Soare şi focul său, adică, vibraţiile sale fecunde, este apa baza întregii vieţi, este Elementul Feminin Terestru, Marea Mamă sau Vaca Hrănitoare (şi coarnele sale în formă de Lună crescătoare), simbolizată în toate teogoniile religioase cu mii de nume lunare adorabile: IO, Maya, Isis, Diana, Lucina, Ataecina, Calquihuitl, Nut, Isoberta, Rea, Cibeles, Opis, Der, şi atâtea altele“.

Acest fluid se prezintă sub două aspecte opuse: cel static şi cel dinamic; încântătorul lac mereu liniştit şi vijeliosul râu.

În lacustrul calm (de o activitate teribilă) vedem încă o dată Simbolul Lunar, ca recipient ermetic (conţinător al Apelor Spermatice ale primei clipe), Yoni-ul feminin, sau în orice caz potirul creierului; în vijeliosul râu sau Apele Fecundatoare apare dubla linie a Vărsătorului ( ), hieroglifă de asemenea a Eternului Feminin: Mamă, Mater, Madre, Mère, Mother, Maria, Maya, Mar…

Din acest motiv se asociază şi cu Mercurul Filosofiei Secrete. Şi curios este că, metalul său fiind Argintul, acesta este reprezentat în tabelul periodic al elementelor prin literele Ag, radical al lui “Aqua”.

Statuie KA

Egiptenii, au Vaca Hrănitoare Cerească şi coarnele sale în formă de Lună crescătoare, şi în plus, în reprezentarea “Ka”-ului sau a Corpului Astral şi a Lumii Astrale, au o mică statuie de lemn cu cele două braţe în formă de semilună deasupra capului şi tocmai Lumea Astrală este complet Lunară, este Sălaşul Îngerilor.

Toate Energiile Siderale cristalizează prin intermediul Lunii şi astrologii ştiu acest lucru.

Luna guvernează gestaţia şi naşterile. Neignorând cele spuse anterior, din acest motiv, mayaşii au conceput pentru a desemna Luna, litera “U”, a cărei semnificaţie şi alegorie este evidentă.

Scris de Editor VOPUS…sursa : http://www.vopus.org/ro/gnoza-gnosticism/simboluri-universale/simbolul-solar.html

cititi si Dictionar de Motive si Simboluri Literare pe link-ul de mai jos …

http://ro.scribd.com/doc/30582507/Dictionar-de-Motive-Si-Simboluri-Literare

Luna-Simbolistica- Lucrarile lui Mihai Eminescu

Dictionarul explicativ al limbii romane ofera o alta perspectiva asupra lunii, una stiintifica: aceasta este definita ca “astru, satelit al pamantului, care se invarteste in jurul acestuia si care il lumineaza in timpul noptii.”

Luna este simbol al ritmurilor biologice, este un astru care creste si descreste, care dispare, a carui viata este supusa legii universale a devenirii, a nasterii  si a mortii. Reprezinta si timpul care trece, timpul viu pe care-l masoara prin fazele ei succesive si regulate.

            Luna este simbolul primului mort. Timp de trei nopti, in fiecare luna, ea e ca moarta. Dispare. Apoi reapare si sporeste in stralucire.

            Luna este cunoasterea indirecta, discursiva, progresiva, rece. Astru al noptilor, evoca in plan metaforic frumusetea, dar si lumina in imensitatea intunecimii. Dar prin aceasta lumina, care nu este decat o reflectare a luminii soarelui, luna este simbolul cunoasterii teoretice, conceptuale, rationale.

            Cea mai frumoasa imagine a lunii ne este oferita de poezie. Si daca luam in considerare faptul ca luna este un element al naturii intalnit mai ales in poeziile romanticilor, atunci cel mai bine se va regasi in lucrarile unuia din marii poeti romani, a carui “intreaga creatie se naste din nostalgia paradisului” (Nichifor Crainic), Mihai Eminescu.

            Rolul naturii este deosebit de important in opera lui Eminescu. In poeziile din adolescenta, natura apare sub trei forme: pentru a crea o atmosfera; in metaforele figurilor sau sentimentelor umane, si ca un mediu atotcuprinzator, caruia i se integreaza si omul. Cerul, luna, luceafarul, stelele, noaptea, furtuna, marea, raul, luciul si murmurul apei, fosnetul frunzelor, codrul, campia, florile si pasarile, toate se imbina creand atmosfera tipic eminesciana, plina de culori si sunete exprimand comunicarea si corespondenta armonioasa dintre elemente.

            Dintre toate motivele eminesciene legate de natura, cel mai des, si poate mai important, este luna.

            In general, soarele nu este un astru romantic. El sfasie cu lumina lui divina cuibul nocturn al viselor. Poezia romantica apare odata cu  acea atractie spre luna. Contemplatia romantica a lunii anuleaza total ori partial simtul gravitatiei pe pamant.

            Imaginile lunii la Eminescu sunt uneori asemanatoare cu cele din lirica sanscrita. In literatura sanscrita, de obicei luna trezeste durere de dragoste. In “Śakuntala”, eroul Dusyanta isi zice: “Desi credeam ca luna e racoroasa, intr-adevar razele ei stropite de roua varsa foc. Luna ne chinuieste pe noi, cei care iubim”. Asemenea imagine se gaseste si la Eminescu. De exemplu, in poezia “Cand…”:

“Cand luna prin nori pe lume vegheaza

Cand fie-ce unda se-mbraca c-o raza

Cand canta ai somnului ginii natangi

Tu tremuri si plangi.

Cand luna arunca o pala lumina

Prin merii in floare-nsirati in gradina

La trunchiul unuia pe tine te-astept

Visand destept.”

            Asocierea lunii cu durerea umana se intalneste si la poetul Tagore: “Luna, tu trezesti valuri de lacrimi in oceanul tristetii mele”.

            Dar astrul nocturn are o alta pondere in creatia lui Eminescu; vapaia lunii il transpune intr-un alt nivel spiritual si ii dezvaluie tainele creatiei ca si zadarnicia vietii. Conceptia despre luna a lui Eminescu, ca o putere care invie ganduri si intuneca suferinte isi are rezonanta in conceptia vedica de Varuna, zeul cerului, care vegheaza gandurile omenesti, gandirea si imaginatia poetului devenind ecouri ale textelor indiene pe care le-a citit; un sambure al acestei imagini transpare in “Misterele noptii”:

“Razele din alba luna

mi le torc, mi le-mpreuna

pentru-ntregul viitor”.

            Balada “Fat – Frumos din tei” cuprinde acel efect de lumina de luna proiectat cu un gest cosmic pe mari intinderi:

“Lun-atunci din codri iese,

Noaptea toata sta s-o vada,

Zugraveste umbre negre

Pe camp alb ca de zapada.

Si mereu ea le lungeste,

Si urcand pe cer le muta,

Dar ei trec, se pierd in codri

Cu viata lor pierduta.”

            Predilectia pentru efectele de luna ramane o inclinatie statornica.  Se intalneste in poeziile acestei perioade a creatiei poetului, dar si mai tarziu. O intampinam in “Melancolie” , in “Craiasa din povesti”, in “Lacul”, in “Calin”, in “Povestea codrului”, pana la acel efect maret din “Scrisoarea I”:

“Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta

Prin care trece alba regina noptii moarta.

O, dormi, o, dormi in pace printre faclii o mie

Si in mormant albastru si-n panze argintie,

In mausoleu-ti mandru, al cerurilor arc,

Tu adorat si dulce al noptilor monarc!”

(Melancolie)

***

“Neguri albe, stralucite

Naste luna argintie,

Ea le scoate peste ape,

Le intinde pe campie;

(…)

Langa lac, pe care norii

Au urzit o umbra fina,

Rupta de miscari de valuri

Ca de bulgari de lumina.”

(Craiasa din povesti)

***

“Sa plutim cuprinsi de farmec

Sub lumina blandei lune “

(Lacul)

***

“Peste albele izvoare

Luna bate printre ramuri

Imprejuru-ne s-aduna

Ale Curtii mandre neamuri”

(Povestea codrului)

***

“Caci perdelele-ntr-o parte cand le dau, si in odaie

Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie,

Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate

De dureri, pe care insa le simtim ca-n vis pe toate”

(Scrisoarea I)

            “Scrisoarea I” sugereaza cum dintr-un colt de univers scaldat de lumina palida si rece a lunii, pornesc gandurile poetului, amplificate pana la hiperbolizare de frumusetea noptii, dar si de izolarea intre peretii austeri ai unei odai sarace, unde “doar ceasornicul strabate lunga timpului carare”. Cadrul romantic anesteziaza simturile, din “noaptea amintirii” ies dureri pe care poetul le percepe ca-n vis, si din acest joc al alternativelor intre luciditate si visare, meditatia eminesciana trece cu usurinta de la indignare la intelegere, de la tonul vehement la cel elegiac. Distantarea de lume a eu-lui poetic si patrunderea in spatiul gandirii si al inchipuirii se petrece in regimul nocturn prin contactul cu energia magica selenara.

            Poetul contempla luna, o invoca:

“Luna tu, stapana marii, pe a lumii bolta luneci

Si gandirilor dand viata, suferintele intuneci”.

            Se produce o modificare in sistemul de referinta. Din perspectiva cosmica, privind spre pamant, se releva un spectacol grandios si tragic. Sub lumina “fecioara” a lunii, scanteiaza pustiuri si codri, mari nesfarsite si tarmuri inflorite, cetati si case. Luna ii vede deopotriva si pe rege si pe sarac, atat de diferiti in destinul lor social, dar nivelati in absolut de “geniul mortii”; pe cei slabi si cei puternici, pe mediocrul cochet, dar si pe inteleptul solitar.

            Printre atatea aspecte ale luminii, Eminescu alege mai cu seama pe cele ale lunii. Efectul de luna, care alcatuieste un motiv atat de general al romantismului, poate aparea ca un element al peisajului in trei feluri deosebite. Exista o luna vazuta ca un obiect izolat al cerului, astru solitar catre care privirile sunt rapite:

“Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta

Prin care trece alba regina noptii moarta”.

            Exista apoi o lumina de luna resimtita ca o insusire generala a atmosferei, ca o baie de influente difuze:

“Neguri albe stralucite

Naste luna argintie,

Ea le scoate peste ape,

Le intinde pe campie”.

            Dar exista o lumina de luna insotita cu vreun aspect material al pamantului si prin care acesta din urma dobandeste o adevarata stralucire fantomatica:

“Vazduhul scanteiaza, si ca unse cu var

Lucesc zidiri, ruine pe campul solitar”.

            In multe din poeziile sale, Eminescu insoteste lumina lunii cu apa lacului:

“Peste albele izvoare

Luna bate printre ramuri”

***

“Ce cauti pe unde bate luna

Pe-un alb izvor tremurator?”

***

“Tresarind scanteie lacul

Si se leagana sub soare”.

            Aceasta alaturare a luminii cu apa, reflectata ca o tainica imbratisare a lor, mistica pasiune a elementelor, a fost exprimata de Eminescu cand in poezia “Lasa-ti lumea…” a scris strofa simbolica:

“Iata lacul. Luna plina

Poleindu-l, il strabate;

El, aprins de-a ei lumina,

Simte-a lui singuratate”.

            Motiv “atat de romantic”, izvor a nenumarate mituri, legende si culte care daruiesc zeitelor chipul lunii (Isis, Ishtar, Artemis sau Diana, Hecate, …), luna este un simbol cosmic extins la toate epocile, din vremuri imemoriale si pana in zilele noastre, si generalizat la toate orizonturile.

BIBLIOGRAFIE:

1.     George Calinescu – “Opera lui Mihai Eminescu”, Ed. Minerva, Bucuresti, 1970, vol. II, pag. 135-138.

2.     Tudor Vianu – “Scriitori romani”, Ed. Minerva, Bucuresti, 1970, vol. I, pag. 224-230.

3.     Amita Bhose – “Eminescu si India”, Ed. Junimea, Iasi, 1978, pag. 37-40.

4.     Mircea Eliade – “Istoria credintelor si ideilor religioase”, Ed. Universitas, Chisinau, 1992, vol. III, pag. 5-17.

5.     Mihai Eminescu – “Poezii. Proza literara”, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1984, vol. I

6.     Jean Chevalier & Alain Gheerbrant – “Dictionar de simboluri”, vol. II, Ed. Artemis, Bucuresti, 1995, pag. 244-250.

7.     Dictionar explicativ al limbii romane.

Sursa articol : http://www.referate-scolare.ro/romana/Luna-Demonul-Straveziu—Mihai-Eminescu/