Să vorbim românește

limba_romana-480x300

Citește și https://sssefora.wordpress.com/2015/03/05/traco-geto-dacia/

Să vorbim româneşte

Cugetarea românească
Are portul românesc:
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ni-o pocesc.

Când românul se-ndârjeşte
Din ţărână când mi-l scoţi,
El îţi toarnă româneşte
Un blestem de şapte coţi,
Când de dragoste s-aprinde
El vorbeşte lin şi blând,
Încât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.

Niciodată altă limbă,
De pre buze româneşti,
Nu se-ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândeşti.

La mânie, la iubire,
La suspin şi chiuit,
După chiar a noastră fire
Graiul nostru e croit.

La iubire, la mânie,
La chiot şi la suspin,
România-i România
Cu fagur şi cu pelin.

Sucind limba românească,
Stricând graiul strămoşesc,
După moda franţuzească,
Sau cu modul latinesc,

Ne-am strâns minţile cu fracul
Şi simţul ne-am îmbrăcat
Cu haina, de unde dracul
Copiii şi-a înţărcat.

Românimea cât trăieşte
Graiul nu şi-l va lăsa;
Să vorbim dar româneşte.
Orice neam în limba sa!
poezie de Bogdan Petriceicu Hasdeu

…………………………………………………………………..

Rumâni din Valea Timocului,Serbia 

Interesant portul popular,cu acel stil de pantaloni cu tur ,autentic

 

La România

Purtând pe trup înfipta gheară
Şi-n suflet drojdii de venin,
De zece ori sărmana ţară,
Rămasă-n voie la străin,
D-abia putând să mai respire,
Mereu lovită de călăi—
De ce te plângi c-a-ta peire
Îţi vine de la fii tăi?
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Trecut-au vagabunde gloate
Prin ospătosul tău ogor,
Şi ţi-au lăsat în urmă toate
Gogoşi de vierme rozător!
Un venetic îţi dă cu peatră,
Îţi dă un altul cu ciomag,
Primiţi la masă şi la vatră
În loc să zacă lângă prag!
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Ei nu-ţi sunt fii. Priveşte-i bine:
Cunoaşte-ţi laptele din sân
Şi din năpârcele străine
Alege puiul de român!
Nu blăstăma victima frunză,
Ci scutur-o de negrii gâzi:
În foi să nu se mai ascunză
Cumplita droaie de omizii
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Deschide cronica străbună
La anii marilor nevoi,
Când soartea fulgeră şi tună
Potop şi flacără pe noi:
Să vezi c-acea grozavă ciumă,
Ce-n veci de veci te-a otrăvit
Ş-acuma iarăşi te sugrumă—
E veneticul înfiat!
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Românul geme-n bătătură
Pe când străinii chiuiesc
Şi urlă cântece de ură,
Sugând pământul românesc!
Iar tu, o scumpo Românie,
Tu nu ştii singură ce zici,
Lovind, pe fii-ţi cu mânie
În loc să baţi pe venetici!
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Sunt mulţi românii prin cătune,
Sunt mulţi ca stelele din cer,
Dar norul greu când îi supune
Luceferii în ceaţă pier!
Sunt mulţi românii în tot locul,
Sunt mulţi ca floarea din grădini,
Dar nu s-a dezvălit bobocul
Impedecat de mărăcini!
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

De vrei să scapi duioasa rază
A mii de stele româneşti,
Tu norul ce le-nmormântează
Din cerul ţărei să-l goneşti!
De vrei să smulgi plăpânda floare
Din buruieni şi din scaieţi,
Tu-i fă curând un loc la soare:
Hai dară la plivit, băieţii
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

poezie de Bogdan Petriceicu Hasdeu

 12-525x376

Nedeile – mister ancestral al unitatii poporului român

juni

Eden , nedeie (ne deie ) cum se zice în Banat (sau rugă ) , petrecere câmpenească populară de origine pastorală organizată de obicei cu prilejul unei sărbători sau al unui hram.

…………………………..

În ortodoxismul românesc foarte multe sărbători, tradiţii și obiceiuri precreștine au fost incorporate cu firescul și încăpăţânarea unei memorii genetice venită din glasul sângelui, din moși strămoși, inexplicabilă dar atât de reală și de vie, încât s-a așezat cuminte și fără nicio frică, alături de sfinţi și evanghelii.

Unii ar putea-o numi înțelepciunea, alții rezistența sau încăpățânarea străvechiului nostru popor. Ce altceva ne-ar fi putut ajuta să rezistăm peste vremi cotropitorilor de tot felul?

Vorbind despre nedeie ca o minunată sărbătoare a românilor ce s-a înveșnicit peste timp, voi menționa mai întâî cuvintele lui Mircea Eliade în calitate de reputat istoric al religiilor ”nu e vorba despre o formă care supraviețuiește pur și simplu, ci de o idee sau de un ritual care rămâne deasupra istoriei. Nu supraviețuiește o generație sau două, ci stă deasupra timpului: ca o normă etern valabilă, ca un Principiu, ca un Simbol”.

Așa a stat și nedeia deasupra timpului de pe când se crăinicea răsăritul soarelui din vârf de munte cu tulnice și buciume. Dacii se urcau pe platouri de munte la solstiții și echinocții, pentru cultul Soarelui sau al temutului zeu Gebeleizis. Apollo asimilat cu Sfantul Soare s-a născut în Tracia. La fel și Dyonisos. Romulus Vulcănescu afirmă că nedeile ar simboliza „urcări pe munte pentru contact direct cu Cerul, precum si oficierea de rugăciuni”. Legătura dacilor cu muntele sfânt este substratul de factură precreștină preluat de crestinism prin simplu sincretism. Procesul de asimilare al credințelor s-a făcut de la sine prin obiceiul moștenit și înrădăcinat. De atunci avem noi sărbătoarea muntelui.

Legendele și mitologia românească menționează vârfuri si platouri din Munții Carpați socotite a fi sfinte, unde de veacuri se desfăsoară serbări populare. Omul, Caraimanul, Cozia, Găina, Ceahlăul, Parîngul s.a., fac parte din categoria munților sfinți ai Daciei, de unde putem deduce că existau mai multe altare de tip Kogaion.

In traditia populara romaneasca, Gura de Rai aflată între cer și pământ are un caracter sacru, fiind un loc benefic, un drum spre Rai. Ea este întotdeauna situată pe un picior de plai în munte, unde se deschide o pajiște înaltă. Romulus Vulcănescu arată cum caracterul sacru al acestor zone mirifice (gură de rai sau plai) este relevat și prin titulatura mitropoliților români denumiți ”exarhi ai plaiurilor”. În zona gurilor de rai s-au încuibat nedeile, sărbători complexe etnoculturale cu implicații mitologice.

La români Sântilie este o divinitate care s-a contopit perfect cu Gebeleizis, Zeul Focului la geto-daci (asemănător cu Zeul Helios al grecilor).

”Faptul că mitologia folclorică a profetului Ilie conține un mare număr de elemente proprii unui zeu al furtunii, probează cel puțin că Gebeleizis era încă activ în momentul creștinizării Daciei, oricare al fi fost numele lui la acea epocă” (Mircea Eliade – de la Zamolxis la Genghis-han).

Zamolxis era zeul pământului , al morții și al nemuririi dar este posibil ca împreună cu Gebeleizis să reprezinte ipostaze ale uneia și aceleiași divinități.

Aducerea ortodoxiei la creștin în casă are loc prin pilde și povești prietenești. Astfel Dumnezeu nu îi spune Sfântului Ilie când este ziua lui pentru ca acesta să nu facă prăpăd cu furtuni, tunete și fulgere, iar dacă este întrebat îi răspunde că ziua lui a trecut demult.

Rămase de la daci, ca rituri și ceremonii arhaice, sărbători agrare de tradiție preceltică, nedeile erau inițial adunări rituale ale unor grupuri de ciobani care urcau la zi sfântă pe plai de munte. Ulterior ritualului magic precreștin i s-a adăugat și însușirea laică de petrecere pastorală, dar nedeile nu reprezentau petreceri câmpenești ale unei singure așezări, ci sărbători cu bâlciuri și târguri populare pentru toate satele dimprejur cu praznice, cântece și dansuri, ce se țineau întotdeauna la o zi sfântă. Este ca și cum un glas tainic poruncea din adâncuri și de dincolo de timp poporului să nu își uite rădăcinile. Și așa din vechiul rit au crescut mereu lăstare pentru păstrarea datinii din veac în veac.

De marile sărbători creștine sau de hramuri de biserică, nedeile se țin la marginea satului sau pe culmile munților însoțite de tărguri de fete, cel mai renumit fiind cel de pe muntele Găina. Pregătirile încep cu o săptămână înainte. Nedeia este un mijloc de comunicare între mai multe așezări. Satele ies din izolarea lor și se întrunesc în această zi de sărbătoare – ceea ce demonstrează caracterul unitar al poporului român păstrat din timpuri străvechi.

Cu acest prilej au loc discuții, se cântă cântece și se joacă dansuri din diferite zone. Nedeia nu este o sărbătoare de familie ci una de neam. Are și rolul de târg marital sau cum am spune astăzi ”rețea de socializare”. Tinerii din mai multe sate au prilejul să se cunoască și să se curteze. Dar nedeia este în primul rând un mijloc de conservare a legăturilor primordiale.

Continuare articol la http://www.frontpress.ro/2013/09/nedeile-mister-ancestral-al-unitatii-poporului-roman.html

Intrebari si raspunsuri …..

pomul-vietii Să mai lămuresc niște gărgăuni de-ai mei, poate prind și câte un răspuns cu care sunt dator … Și încep cu firea noastră, relativă, schimbătoare și amăgitoare, noi fiind relativi în noi, ce vedem azi nu mai vedem mâine, și mai departe relativi cu restul. În lumea asta nu sunt doi ochi identici, nu doi oameni, fiecare cu știința și credința lui. Cine zice că e de stânga sau de dreapta se minte și ne minte. În esența noastră toți suntem și de stânga și de dreapta, egali, atât bărbați cât și femei. În fiecare bărbat plânge o femeie care e neglijată de câteva mii de ani, la fel cum femeile nu vor să vadă că undeva, cândva, au fost bărbați, și încă ce bărbați. Și D-zeu s-a săturat de noi de când l-am lăsat singur. În această manifestare suntem femei sau bărbați, mai mult sau mai puțin amestecați sau separați, în care scopul nostru în viață ar trebui să fie să ne echilibrăm, să găsim unitatea din noi, să egalăm bărbatul cu femeia din noi, mintea cu inima, logica cu intuiția, ce știm cu ce credem, într-un echilibru dinamic în acord cu legile cosmosului, cu natura, cu Dumnezeu dacă vreți așa. Fiindcă acolo e D-zeu, în noi, ne așteaptă în tăcere, în rugul inimii. Deci, separați acum în peste șapte miliarde de ființe omenești, și în restul animalelor și vegetalelor, în esența noastră toți suntem același lucru. Aceeași electroni din noi vibrează dragostea din flori, vibrează glastra din fereastră, vibrează galaxia noastră … nu poți rupe o floare fără să plângă o stea. Și plâng stelele odată cu florile, și plânge ceva și din noi, tot trecutul, prezentul și viitorul nostru. Dar omul a ajuns acum pe cea mai joasă treaptă de evoluție morală. Totul e o minciună, pe care încercăm fiecare să o ascundem și să ne ascundem după o mască a moralității. Știința e minciună, religia nu vorbesc, politica ce să mai zic, presa … Am fost separați noi în noi, mai departe în familie și mai departe întreaga societate, am fost dezbrăcați de hainele noastre originale, de originea noastră, am fost scoși din casele noastre, unde se închinau, doineau și corindau sfinții, și aruncați în închisori de betoane și fier. N-am știut nici noi, ne-am lăsat prostiți de o iluzie materială în defavoarea unei liniști sufletești, am lăsat raiul și am ales de bună voie iadul. Din păcate, trebuie să spun, că asta e, întreaga civilizație actuală e construită pe minciună, noi, ca fiind încă cei mai ʺnecivilizațiʺ, avem avantajul firului ierbii, căruia occidentul o să-și ceară scuze. Firului ierbii și opincii românești. Dacii nu au avut nevoie să-și scrie pe suport material învățăturile, fiindcă au știut că materia e degradabilă, se pierde, le-au transmis doar pentru cei care ajung la nivelul lor spiritual, și nici nu au avut nevoie să se remarce unul ca persoană, fiindcă ei erau toți unul. Ei ne-au lăsat doinele, baladele, colindele, încrustările în lemne cu un limbaj în semne, în alte semne cusute, țesute sau … durute. Atunci a fost adevărata creație, acum, de câteva mii de ani, e doar re-creație. Ce popor mai are în lumea asta așa învățătură? Dar cine să vadă? Cine să vadă durerea și-amarul când strigă paharul și materialul, într-o societate … idioată, care materializează toate ideile idioților. Tot ceea ce am modificat din natura asta, ca niște idioți ce suntem, totul se întoarce împotriva noastră. Din care timpuri sau istorii rămân construcții din materii, și-n care viitor celest va dăinui colb pământesc, ca să ne-ntrecem în mizerii, în lupta oarbă cu materii, construcții ce sfidează timpul luându-l ca zălog pe sfântul? S-a gândit cineva dintre scriitori sau poeți dacă înscrisurile lor valorează mai mult decât lemnul tăiat pentru hârtie? S-a gândit vre-un popă dacă la D-zeu îi place între betoane și fier sau în bisericuța aia de lemn lăsată în paragină? Nu ne lasă materia să gândim, dracul, în slujba căruia suntem. Lui D-zeu nu-i trebuie mii de hectare de păduri tăiate pentru slava lui, fiindcă slava lui e lemnul în picioare mai viu și mai simțit decât noi. Dar orgoliul nu e a lui că e al dracului, și lui ne-am predat și pentru el facem ceea ce facem, fiindcă credință nu e nici cât bobul de muștar. Ar fi și cazul să ne mai trezim la realitate, să ne dăm două palme, să ne oprim un pas din tot umbletul ce-a mai rămas, și să vedem unde suntem, ce căutăm. Dacă căutăm dezastrul și gălăgia le avem, dacă ne trebuie liniștea, să ne întoarcem fața spre natură, să însuflețim natura, câmpul, IA cea străveche cu forme fără pereche, horele și danțurile dumnezeiești, doinele, baladele, colindele noastre. Încet, încet, să dăm viață vieții în magia dimineții, să ne întoarcem fața spre inima noastră, care plânge în tăcere nemângâiată și nebăgată în seamă de o minte orgolioasă. Salvarea noastră ca neam și civilizație este satul, satul unde s-a născut veșnicia, cum zice Blaga, unde ne-am născut fiecare dintre noi, unii direct, alții trecând prin moși sau strămoși, cum zice Ana Blandiana, satul care ne așteaptă să-i aducem mângâiere și să ne dăruie iubirea, cea pierdută sau furată, zic eu. Ca să salvăm satul trebuie să ne salvăm pe noi, să ne întoarcem încet spre bucățica de pământ și să-i dăm viață. Ceea ce a fost de câteva mii de ani, materializarea ideilor, trebuie să ia calea inversă, spre idealizarea materiei, spre însuflețirea naturii, fiindcă natura aia suntem noi. VALOREAZĂ ÎNSCRISURILE CUIVA MAI MULT DECÂT COPACUL TĂIAT PENTRU HÂRTIE? RĂSPUNDE CINEVA LA ÎNTREBAREA ASTA?….( de Borbei Dan )

Omul sfinteste locul …

foc Se spune ca omul sfinteste locul si asa este .Ticalosii lumii,in goana lor dupa avutiile romanesti ,au imprastiat neamul nostru in lumea intreaga .La prima vedere e trist ,pare ca ticalosii au invins si ne stapanesc pamantul ,in profunzime insa ,pamantul sacru,nu poate fi stapanit de cei straini lui ,ci doar sa-i hranesca si acopere, o vreme…. Romanii au cucerit lumea intreaga ,ei cei plecati ,cu intelepciunea si cumintenia lor si noi cei care am ramas aici pe meleagurile Mioritei,suntem legatura lor sufleteasca ,prin sacrificiu ne-am unit toti cu Sursa ,iar Sursa acum este una cu noi ,pentru ca cea mai importanta avutie este Spiritul romanesc ,Nemuritor ,pe care nu-l poate infrange nici mii de legiuni de pamanteni ,asadar veseliti-va ,ticalosii au reusit sa strice niscaiva trupuri, dar suflete nu si nu vor reusi niciodata ,adevaratul roman acolo pe unde paseste ,sacralizeaza ,uneste ,trezeste ,intareste si castiga sufleteste ,pentru noi romanii nimic nu e prea mult ,sa recunoastem ca Zamolxis si urmasii sai ,in frunte cu Mantuitorul ,traiesc inca prin noi si in exterior si cuceresc din nou lumea intreaga,e ca si cum ne-am recapata ,reintregi  Familia ,asa-mi vorbeste sufletul,asa v-am scris .Doamne ajuta tuturor ,apa spala ,purifica si pregateste(boteaza in Duh Sfant),focul intareste si inteteste curajul si intelepciunea,iar impreuna cultiva si cresc samanta Gradinii Maicii Domnului ,cea trecuta ,prezenta si viitoare , dincolo de timp,de eternitate,de meleaguri ,pentru ca samanta adevarului  este ca si ghiocelul,aparent mic si gingas ,dar niciodata neputincios,indiferent de asprimile vremii ,din verdele vietii  si aburul ghetii ,el rasare ,pentru ca nu exista materie sa poata stapani Spiritul vreodata …Neamul nostru nu piere fratilor,tocmai s-a extins ca Pomul Vietii .. 🙂draco9 8 Romani dragi luati aminte …. P-un picior de plai, pe-o gură de rai, strânsu-ne-am în vale, o mulţime mare. Rugul am aprins, focul am încins. La Zamolxe vrem, să ne închinăm. Doamne ne-om ruga, la puterea ta, trezire ne dai, pe-o gură de rai. Doamne, tu Stăpâne, cuvinte ne spune, de înţelepciune. Focul sa-nteţit, Zamolxe a privit, Şi-astfel ne-a grăit: – Tu poporul Meu, să ai Dumnezeu, căci preotul tău, e un deceneu. Oriunde umblaţi, voi să nu uitaţi, rugul aţâţaţi, la Domn vă rugaţi. Că din zori de zi, Eu cu voi voi fi. Iar de o fi noapte, să priviţi departe, ochiul de Mi-oţi vede, atuncea veţi crede, că la voi Mă uit, vrerea v-o ascult. Să mai luaţi aminte, crestele sunt sfinte, la popor de zei, Carpaţii-s temei. ’N codru de umblaţi, aminte să luaţi, când frunza foşneşte, Deceneu vorbeşte. Voi să-l ascultaţi, şi să vă-nchinaţi, binecuvântează, s-aveţi mintea trează. Sacru vă e plaiu, sfânt vă este graiu, inimii de foc, viaţa-i cu noroc. Voi oameni frumoşi, să fiţi drăgăstoşi. Drepţi vă ridicaţi, oamenii vi-s fraţi, ajutor să daţi. Pe cei oropsiţi, să nu-i părăsiţi. Cel ce vă mângâie, la Mine-o să vie. Viaţa de v-o daţi, să vă apăraţi, asta nu uitaţi: Veţi fi înviaţi! Vieţile-n dreptate, sunt nenumărate. Cel ce-n Mine crede, lacrima nu vede, iau suspinul greu. De poporul Meu, voi vorbi mereu, sus la Dumnezeu. Când hora-ţi încinge, la Mine-o ajunge, cântec bucuros, din omul frumos. Atunci şi alţi zei, vor avea temei, să se-nveselească, doina să pornească, şi să vă iubească. Şi când vă vorbiţi, să vă amintiţi, graiul omenos, e cel mai frumos. C-al zeilor grai, e-n cântul de nai, p-un picior de plai, pe-o gură de rai…..Balada lui Zamolxe ,Zeul Taramului de dincolo,al viilor si al mortilor ! Romani dragi ridicati-va si umblati,aratati lumii intregi ca stramosii nostrii au fost cei mai virtuosi si fiti asemeni lor ,in curatenie,discernamant si intelepciune se pogoara puterea zeilor ,fiti blanzi ca porumbeii si intelepti precum sarpele ,va veni si ziua in care lumea intreaga se va prinde in Hora noastra,a fratiei  !!! Va las acum sa vizionati calucenii, purtatorii palariei lui Saturn si al Curcubeului,Legamantului Sfant,un drept si-o responsabilitate dobandita prin Nastere  !

ztimthumb

Kogaionul și secretele sale.

t2-2Cunoașterea geto-dacilor este cu mult mai profundă decât bănuiesc cei mai mulți dintre noi. Sacerdoții geto-daci par să fi cunoscut tainele vieții și ale morții, iar cercetările multidisciplinare de la sanctuarele dacice din Munții Orăștiei (1982 – 2010) ne oferă informații absolut uimitoare. Invitatul emisiunii, profesorul Timotei Ursu, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România, unul dintre participanții la aceste cercetări, ne prezintă, cu această ocazie, o perspectivă surprinzătoare asupra istoriei noastre străvechi.

Pentru o intelegere mai exacta este extrem de utila si emisiunea de mai jos :

harta_google_borascu

Dacii n-au pierit niciodata !

Si uitati dragilor ,cum tinerii se trezesc ,melodia este moderna dar spiritul dintr-ansa este acelasi , vechi si nemuritor ,Sarut mana copiiilor acestora ,pentru vrednicia lor si Dumnezeu sa-i calauzeasca si sa-i ajute, la ce va urma !!!!! Mi-a fost dat sa traiesc inceputul ,de aici mai departe nu mai am deznadejde si  nu m-au convins cuvintele din muzica ,atat cat m-a convins emotia pe care am trait-o ,venind din sufletele lor ,Doamne ajuta !!! …

Dacii n-au pierit ,tocmai i-ati trezit !!!!!!

 

Cateva raspunsuri la intrebarea Cine au fost Daco-getii ?

tumblr_loviqec2w41qa6il5o1_500

[ Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii – Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată   …(Mihai Eminescu)

Limba lor [românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru limbă.
(Bonfini)

Cantitatea de grâu adusă din Pont e mai mare decât tot ceea ce ne devine din celelalte porturi comerciale, deoarece, acest ţinut produce cea mai mare cantitate de grâu.

(Demostene, Discursuri)

Ar fi mai uşor a smulge ghioaga din mâna lui Hercule decât a abate lesne şi degrabă pe români de la vechile lor datini si credinte stramosesti .
(Alecu Russo)

(Dacii au) pielea rece şi umedă şi din această pricină moale, albă şi fără păr.

(Galenus)

Zopyrion, comandantul Thraciei, în timp ce făcuse o expediţie împotriva geţilor, adunându-se pe neaşteptate furtuni şi vijelii, a fost copleşit împreună cu întreaga armată !!!!!!!!!!
(Custius Rufus, Historia Alecsandri,X,1,43)

Getul zdrenţăros sau scitul pribeag târându-şi avutul de ici-colo, n-au de ce să-l pizmuiască pe stăpânul celei mai întinse moşii…Căci nicăieri ca printre aceşti pribegi nu întâlnesti mame maştere care-şi iubesc cu duioşie de adevărată mamă copiii vitregi. Aici nu întâlneşti soţie îngâmfată de zestrea ei şi mândră de adulterele ei sau de soţul ei din care a făcut un sclav! Zestrea cea mai frumoasă e socotită aici cinstea tatălui, virtutea mamei şi credinţa sotiei!

(Horaţiu)

(Deceneu) i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învăţat morala (…), i-a instruit în ştiinţele fizicii (…), i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare (…), demonstrându-le teoria celor 12 semne ale zodiacului, le-a arătat orbita lunii, şi cum globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit şi până la apus, spre a se apropia sau îndepărta de polul ceresc.

(Iordanes, Getica, XI, 69-70)

Neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că astfel îi convinsese slăvitul lor Zamolxes. Crezând că nu mor, doar că îşi schimbă locuinţa, ei sunt mai porniţi pe lupte, decât ar fi înclinaţi să întrepindă o călătorie.

(posibil citat din Getica lui Traian)(Iulian, Cezarii,Traian,22)

(Cato:) Feriţi-ne, zei ceresti, ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mişcare pe daci şi pe geţi, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr…(Lucanus, Pharsalia, II, 295-297)

“Martial îi scrie unui prieten că în ţara Geţilor va găsi stânca lui Prometeu.

(Martial, Epigr., IX, 46)

Zamolxis, care învăţase pe druizi, printre altele şi divinaţia prin fise şi numere.

(Origenes, Philosophumena, I, 2, 22)

 Într-un glas se roagă ţăranii romani să-i lase a trăi cu barbarii…Şi apoi să ne mirăm că nu pot fi învinşi goţii (geţii) când sătenii sunt mai bucuroşi să fie cu ei decât cu noi.(Salvianus, De gubernitone, V, 8)

Geţia: este o lege a geţilor, să cânte din cythare când merg în solii.

(Theopompos, 40)

 

Românii despre care am mai spus că sunt daci.

(Bocignoli, 29.6.1524, la Răgusa)

Cu ocazia intrării triumfale în Roma a lui Constantin cel Mare) s-au strâns în jurul draconilor, legaţi cu vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample.

(Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17)

Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceata este puterea noastră.

(Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc în Enciclopedia României)

Da, am zis-o şi o voi repeta până voi putea fi auzit, că misiunea noastră este să dăm ştiinţelor arheologice pe omul Carpaţilor preistoric, anteistoric.

(Cezar Bolliac)

Din emoţie în emoţie, am simţit de câteva ori o lacrimă căzându-mi pe câte o filă. O să mă duc de m-ar lăsa puterile, la Orăştie să plâng la zidurile ei. Un nou univers mi s-a deschis fulgerător. Mi-aş permite să spui că sunt un om fericit, între constelaţii şi balsamuri.

(Tudor Arghezi, 7.4.1966)

Descoperirea sinelui adânc al părinţilor celor mai vechi e supremul act de orgoliu al unui neam.

(Nicolae Iorga)

 

[La soldaţii români] Dogma nemuririi sufletului îi făcea curajoşi fără margini, dispreţuitori faţă de orice pericol, poftitori de moarte (apetitus morti) luptători cu hotărâre şi cu o întreprindere de speriat.

(Metianus Capella)

Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.

(Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)

Sunt dac, nu sunt roman / Pe romani îi dispreţuiesc.

(B.P. Haşdeu)

 

Pe tăbliţele de la Tărtăria, scrisul apare în teritoriile carpato-danubiano-pontice cu mult înainte de Sumer.

(R. Schiller, Reader`s Digest, 7, 1975)

 

Da! Acele cuvinte vii ale Tărtăriei, n-au răsunat încă.

(Boris Pertos)

Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.

(W. Schiller, arheolog american)

Neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că astfel îi convinsese slăvitul lor Zamolxes. Crezând că nu mor, doar că îşi schimbă locuinţa, ei sunt mai porniţi pe lupte, decât ar fi înclinaţi să întrepindă o călătorie.(posibil citat din Getica lui Traian)…(Iulian, Cezarii,Traian,22)

……………………………………………………………………………………………………………………..

  1.  Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina este viata si ia faptura.
  2.  Precum fulgerul aduce lumina, si din lumina tunetul si focul ce se revarsa, asa este si gandul omului, el trece in vorba omului si apoi in fapta sa. Deci, ia aminte la asta, caci pana la focul ce arde trebuie sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului este gandul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau.
  3.  Fii ca muntele cel semet si ridica a ta lumina mai presus de cele ce te inconjoara. Nu uita ca aceiasi pasi ii faci in varful muntelui ca si in josul sau, acelasi aer este sus, ca si jos, la fel creste copacul in varf de munte, ca si in josul sau, la fel lumineaza soarele piscul cel semet, ca si pamantul cel neted.
  4.  Fii cumpatat ca pamantul si nu vei duce lipsa de nimic. Creanga prea plina de rod este mai repede franta de vant, samanta prea adanca nu razbate, iar prea multa apa ii stinge suflarea.
  5.  Ia aminte la copacul cel falnic, cu cat este mai inalt cu atat radacinile sale sunt mai adanci in pamant, caci din pamant isi trage taria, nu uita asta. Cu cat te ridici mai mult, cu atat trebuie sa cobori mai mult, caci masura ridicarii este aceeasi cu masura coborarii.
  6.  Puterea omului incepe cu vorba nerostita, ea este asemeni semintei care incolteste, nici nu se vede cand prinde suflare de viata. Lumina semintei este cea care o ridica, pamantul este cel ce-i da hrana, apa ii da vigoarea, iar rabdarea o imbraca cu tarie.
  7.  Priveste raul si ia aminte la invatatura sa. La inceput este doar un firicel de apa, dar creste tot mai mare, caci vine de la ce este mai mare si lucrurile asa trebuiesc implinite, prin firea lor. Asemenea este si gandul cel bun si drept randuit, el isi face loc printre pietre si stanci, nu tine seama de nimic, isi urmeaza drumul si nimic nu-i sta in cale. Apa cu apa se aduna, si impreuna puterea este si mai mare.
  8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita: acel firicel de apa stie unde va ajunge, caci una este cu pamantul si toate cele ce-i vin in cale nu il pot opri pana la sfarsit. Astfel sa iei seama la gandul tau unde trebuie sa ajunga si vei vedea ca nimic nu poate opri drumul sau. Sa-ti fie gandul limpede pana la sfarsit; multe se vor ivi in calea sa, caci firea lucrurilor din jur este miscatoare asemeni apelor. Apa cu apa se intalnesc, pamant cu pamant si munte cu munte.
  9.  Ia seama la gandul cel rau, fereste-te de el ca de fulger, lasa-l sa se duca precum a venit, caci te‑ndeamna la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevar, sunt ca pulberea campului ce‑ti acopera ochii, ca plasa paianjenului pentru mintea si sufletul tau. Ele te indeamna la trufie, inselaciune, hotie si varsare de sange, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, saracia, boala, amaraciunea si moartea.
  10.  Nu judeca oamenii dupa greutatea lor, dupa puterea lor, dupa averea lor, dupa frumusetea lor sau dupa ravna lor, caci si unul si altul a lasat din ceva pentru a creste in altceva. Cel bogat este sarac in liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are taria lui ascunsa. Cum firea lucrurilor este miscatoare, asemeni este si omul. Ce da valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea? Duce un om mai mult decat boul? E mai bogat vreunul ca pamantul? Doar cunoasterea si intelepciunea il ridica pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoasterea daca ea nu este lamurita de vreme.”…cartea Legile lui Zamolxe aparuta la Editura Deceneu.

3794444399_01bc19cd80_b

Dacii ,Puterea si Adevarul

Decebal2

 

Inaltare ….

1010024_488757871206091_536471066_n(1)

Inaltare…de Carla Jaklyn

Doamne ,Tu mai tii minte ?

Cand prin trimis, m-ai intrebat

Daca singura printre morminte

Cu pasii mei ,eu am calcat ?

Eu ti-am raspuns la randu-mi

Din morti,blajina am inviat

Cand te-am cuprins atunci in ganduri

In brate ,Soare,m-ai purtat.

Credinta mi-este acum in sange

Cu ea prin lume-am biruit

Lumina asupra-mi se rasfrange

Si tot cu ea m-ai curatit.

Prin foc si para eu trecut-am

Luna cea scumpa-am dobandit

Cand eu ,Tata pierdut-am

La tine,Maica am venit .

Iar tu blanda, in taina

Misterele mi-ai deslusit.

Mi-ai asezat ochii in tihna

Iar chipul palid,tu mi-ai mangaiat

La tine mi-am gasit odihna

A doua viata tu mi-ai dat.

Cu ochii reci catam seninul

Si-n ochi vapai mi-au scaparat.

Cand experimentam veninul,

Tu m-ai iubit,m-ai vindecat.

Din arbori tu facut-ai lespezi

Cu iarba verde, m-ai acoperit.

Viata mi-ai dat din ape repezi

Mi-ai pus cununa si m-ai adormit.

Cand ochii verzi mi-i s-au deschis

Vedeam nestricacioase trupuri.

Venind,plecand din paradis

Cu legi scrise, tinute-n suluri.

Stateam in varful muntilor

Uitandu-ma la calea larg deschisa

Priveam in zorii diminetilor

La lumea aceea,deja promisa .

Doamne ,Tu mai tii minte ?

Cand prin trimis, m-ai intrebat

Daca singura printre morminte

Cu pasii mei ,eu am calcat ?

Eu singur-am ajuns printre morminte

La poarta alba cu doua altare

Ajuns-am Doamne si am asteptat cuminte

Pana mi-ai asezat, viata din nou in trastioare.

Mi-ai dat traistuca Doamne si m-ai trimis in lume

Eu am plecat atunci,dar Tu, Tu n-ai uitat de mine…..

—————————————————————————————————————–

Poate ca a apus vremea Cuvantului si ne-a ajuns Vremea Faptelor,Barbatii sa fie barbati ,iar femeile femei si in interior si in exterior ,vremea nu asteapta pe nimeni ,binecuvantati fie Cei ce au cautat pana acum Cuvantul ,caci ei vor fi cei dinainte  ,avem nevoie de verticalitate,intelepciune,iubire ,armonie,curaj,caci toate celelalte le vor urma indeaproape ….

Pentru ca avem nevoie de stari si cine ar fi mai potrivit sa ne transmita starea de care avem nevoie cu totii ,decat Eminescu .Mai mult ca oricand avem nevoie de eliberare din dogmele vechi ,avem nevoie de intelepciune ,de iubire ,de sufletul nostru viu si de curaj ,caci nu am cunostinta ,gandindu-ma la stramosii nostrii ,de oameni lasi si indaratnici ,ci de adevarati Oameni ,care stiau manui la fel de bine si plugul si sabia .Sa nu mai incercam a ne cantari scolile,pentru ca intelepciunea fiecaruia ne este necesara deopotriva,acolo unde este Dumnezeu ,nu este loc de orgoliu ,smeriti sa ne intampinam unii pe ceilalti si sa ne aflam grijile ,mana in mana vom reusi .A venit timpul sa ascultam glasul Bunilor nostrii ce ne indeamna la armonie,adevar,intelepciune si nu in ultimul rand la Iubire ,sa ne cautam unul pe celalat ,la fel cum Luna isi cauta Soarele ,sa ne luminam vietile noastre si ale urmasilor nostrii ,de asta ne-am nascut pe acest pamant bun si frumos ,sa fim responsabili pentru ziua ce va urma ,asa sa ne ajute Dumnezeu !!!

Straluciti fratii mei, straluciti,cei care sunt diamante, sa nu lasati noroiul sa va cuprinda ,nu exista noroi indeajuns cat sa acopere stralucirea diamantelor,straluciti fratii mei ,din inima si minte …

Romanul s-a nascut Zamolxian

in Lucrarea de fata veti intalni gramezi intregi de motive care ne fac sa ne intoarcem la traditiile ,obiceiurile si intelepciunea si cultura strabunilor nostrii .Istoria ne obliga sa fim in armonie cu natura ,invatatorul lumii ne spunea:” vreti sa cunoasteti viitorul ?cunoasteti-va inceputul,caci acolo va sta viitorul vostru” .Romanul s-a nascut in Rai ,cantandu-i balade de recunostinta ,asa spune sufletul meu,sa invatam sa ne pastorim dupa legile stramosesti ,asa sa ne ajute Dumnezeu   !!!

 

O lucrare de zile mari,care scoate in evidenta absoluta, capcanele introduse in doctrina religioasa ,rezultatul neintelegerii acestor capcane, este in fapt,individul insasi si societatea naiva si decadenta de astazi ,explica in detaliu nevoia de schimbare ,veti gasi cu siguranta toate argumentele necesare ,lectura placuta !!!!!

lucrarea completa a D-lui Octavian Sarbatoare o gasiti urmand link-ul de mai jos

http://ro.scribd.com/doc/29202110/Romanul-s-a-nascut-zamolxian-Autor-Octavian-Sarbatoare-Australia

ochii spun totul ,in ochi gasim imaginea vietii,trecutul,prezentul si viitorul  ….

Zanele ,cu Coroane de Musetel si nu de aur,aur-ul trebuie sa fie  in suflet ,acolo e locul lui adevarat ,sufletul omului e comoara cea mai scumpa ….