Analogii între realitatea spirituală și cea științifică .

GOD-JUPITER

Analogii între realitatea spirituală  și cea științifiică .

 

Deoarece ne aflăm într-o perioadă extrem de dificilă și agresivă .am ținut să fac niscaiva precizări în legătură cu tot ceea ce este ,vizavi de falsurile care se propagă cu rapiditate printre mințile neformate încă ,cu efect rapid dezastruos dar și contagios pe termen lung,în speranța că se vor însuși anumite informații care în cele din urmă ,vă vor fi de un real ajutor.Așa cum am spus mereu nici nu-mi dați nici nu-mi luați,însă simt din adâncul sufletului că  toate aceste lucruri trebuiesc spuse și repetate de câte ori va fi nevoie pentru binele nostru al tuturor ,întâi ca indivizi,apoi ca societate și evident ca Neam și de ce nu ,ca umanitate întreagă .

În primul rând voi relua demersul împotriva doctrinei new age care are un singur scop ,de a paraliza mentalul  și a așeza minciuna la rang de adevăr,în realitate este o doctrină de adormire ,plănuită minuțios  împotriva omenirii întregi ,cu repercursiuni grave asupra viitorului nostru ca umanitate,fiindcă ,dacă putem discuta de un viitor ,acesta nu se va putea desfășura sub stindardul instinctelor animalice și al ignoranței ,fiindcă ne așteaptă vremuri de o gravitate nemaiîntâlnită ,cel puțin la fel de însemnate ca Potopul lui Noe și nu sunt deloc pesimistă,ci realistă.

După cum știm deja din mitologiile antice ,pe pământ s-au oploșit cel puțin două civilizații ,una care aparținea de Marte,alta care aparținea de Jupiter.Cele două civilizații au ajutat,civilizat ,ori au manipulat fiecare dintre ei ,populații locale.Pe Columna lui Traian ,există o scenă în care este redat zeul Jupiter ,deasupra armatelor romane ,adică simbolizând făptura din alte planuri,care a stat în  spatele acelui neam .

 

Tot mitologia antică ne dă relații despre Zeul Marte , spunând că ,Marte provine dintr-o fuziune a zeului agrar și războinic Mavors, dintr-un vechi cult umbric, cu zeul etrusc Maris și cu zeul grec al războaielor, Ares. Până la cristalizarea acestui sincretism caracteristic mitologiei romane, Mavors era invocat ca protector al muncilor câmpului și chiar mai târziu, când se consolidează cultul lui Marte, noua divinitate e venerată mai ales tot ca ocrotitoare a activităților agricole, personificând totodată renașterea periodică a naturii. Problemele de delimitare a terenurilor agricole și de apărare a gospodăriilor și recoltelor contra incursiunilor de prădăciune îl învestesc pe același zeu cu atributul nou al patronării războiului, dar inițial aceste atribute se înrudeau strâns: preoții zeiței agrare Ceres, Arvales, îl invocau pentru ocrotirea ogoarelor și pe Marte, numindu-l Marmar, Marmor, Berber. Iar Cato lansase odată îndemnul de a se aduce sacrificii speciale lui Marte ca să aibă grijă de cirezile de boi. Printre vechile epitete ale zeului, două erau caracteristice: Rusticus și Silvanus. Când Marte devine, în epoca imperială, un zeu mai complex și în primul rând simbolul forței militare romane, începe să fie considerat fiul cuplului Jupiter-Iuno. Numit Mars Ultor (Marte Pedepsitorul) și Marspiter (Mars Pater, Tatăl), e inclus în triada protectoare a Romei, împreună cu Jupiter și Quirinus. Sunt tatal lui Romulus si Remus si sot cu Rhea Silva.( http://ro.wikipedia.org/wiki/Marte_%28zeu%29)

După cum ne spun autorii, în cartea Omenirea de la Alfa la Omega ,pe pământ după Potop ,au existat Trei mari Culturi,una Colaboraționistă ,una Necolaboraționistă și o a treia ,Izolaționistă,cea din urmă,domnia sa localizând-o în Munții Apuseni.

Despre cea Colaboraționistă ,spune că ,este provenită din salvările care ulterior au populat Euro Asia și o parte a Asiei .Cultura Necolaboraționistă provine din punctele de salvare situate în Piramide.,din care s-a dezvoltat cultura egipteană și parțial mediteraneană.

Cultura Izolaționistă ,fiind departe de lumea dezlănțuită a extratereștrilor și au dezvoltat o cultură proprie ,o tehnică utilă doar supraviețuirii și autoapărării cerute de acele vremuri…..bibliografie Omenirea de la Alfa la Omega ,autori Ing Ioan Micu,Ing Emil Godeanu ,Editura Info Craiova 2003 ,pag.51-52.

Mai departe e necesar să ne însușim faptul că,posibilitatea ,ca fiecare rasă să fi fost creată de o altă civilizație ,este extrem de mare.Așa cum chiar Rudolf Steiner ne prezintă în scrierile sale ,sau strămoșii noștri ,care ne transmit prin simbolistică și cultura populară ,că pe aceste meleaguri ,putem vorbi de o multitudine de entități creatoare,provenind de pe Saturn,ori din Pleiade ,ori din Sirius ,Lună sau Soare,arătându-ne diverse Constelații tradiționale  și multe altele ,prin urmare nici măcar noi ca neam ,nu avem același unic creator,sau cel puțin avem impulsuri diferite ,de aceea și suntem atât de diferiți .Doar că ,aici se mai pune întrebarea ,de unde venea Iisus ? Poate că nu știm foarte corect încă ,dar putem fi convinși că din același loc cu Marele Inițiat Zamolxis ,fiindcă purta cu sine învățături identice ,iar ca să realizăm acest adevăr ,trebuie să fim foarte buni cunoscători ai Bibliei , Apocalipsa este viitorul ,Revelația care ne trăiește sau ne rătăcește ,iar faptele noastre contează pentru a-l crea sau a-l refuza categoric.Iubirea de care se vorbește atât de lesne nu este în sine o soluție care poate evita finalul omenirii,eventual iubindu-ne, vom putea încheia un ciclu pe pământ cel mult îmbrățișați și îngenuncheați în fața furtunii fatale ,pe când forța gândirii ,acțiunea ,da poate,mentalul superior ,acel ce are forța de a crea ,lipsa acestei forțe duce la regres și condamnare la dispariție,nimic altceva .

Suntem recipiente,entități neevoluate la limita cerută,adică la acea limită pentru care am fost create cu adevărat , în forma pe care o avem acum ,suntem supuși transformărilor continue ,nu suntem lumină ,nu suntem zei și nici măcar nu am fost vreodată sămânță de iluminați sau treziți și nici măcar pene de îngeri ,suntem doar biete animale,oameni vor deveni foarte puțini dintre noi și abia după  următorul șoc cosmic.

New age-ul vă condamnă la acceptarea unui  zeu impersonal,un soi de egregor energetic și nimic altceva,socotind cu mințile lor alterate că ar avea dreptul de a vă opri din evoluție ,ținându-vă pe loc ,innoculându-vă falsa învățătură ,cum că ați fi suficienți așa cum sunteți și că nu mai aveți nevoie de nimic altceva ,decât de contemplare,un soi de ,ca boul la poarta nouă   .Ori dragii mei , Creatorul și civilizația creatoare nu sunt nici curenți de vânt ,nici fantasme energetice ,ele există și au corpuri ,au formă ,exact așa cum spun legendele românești,la începuturi ,trimișii lui Dumnezeu și chiar Dumnezeu în persoană ,locuiau printre oameni.

Așa cum spune Biblia :

  1. Iată eu astăzi plec în calea în care merg toţi pământenii, iar voi să recunoaşteţi cu toată inima voastră şi cu tot sufletul vostru că n-a rămas zadarnic nici un cuvânt din toate cuvintele bune pe care le-a rostit pentru voi Domnul Dumnezeul vostru: toate s-au împlinit pentru voi şi nici un cuvânt n-a rămas neîmplinit.

Cartea întâia Paralipomena (întâia a Cronicilor)

Cap. 28

  1. Şi tu, Solomon, fiul meu, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi ii slujeşte din toată inima şi din tot sufletul, căci Domnul cercetează toate inimile şi cunoaşte toată mişcarea gândurilor. De Îl vei căuta pe El, Îl vei găsi, iar de Îl vei părăsi şi El te va părăsi.

PsalmiCap. 99

  1. Cunoaşteţi că Domnul, El este Dumnezeul nostru; El ne-a făcut pe noi şi nu noi.

Cartea IuditeiCap. 8

  1. Căci dacă adâncimii inimii omului voi nu-i puteţi da de fund şi nici nu puteţi să cuprindeţi şirul cugetării ei, cum aţi putea voi, oare, să pătrundeţi pe Dumnezeu, Care a făcut toate acestea, şi să cunoaşteţi mintea Lui şi să înţelegeţi gândurile Lui? Niciodată, fraţilor! Nu întărâtaţi pe Domnul Dumnezeul vostru!

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel

Cap. 1Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere..

Într-un cuvânt,Cunoaște pe Domnul Dumnezeul tău,nu făcăturile și idolii de carton ai altora !

 

Numai că ,pentru o înțelegere corectă a Ierarhiilor de deasupra noastră,e necesară cunoașterea ,fără de care ,suntem praf cosmic ,oricât ne-am iubi ,oricâte suflete pereche ne-am adăuga ,fatalitatea nu ne va ocoli nici în ruptul capului dacă nu cercetăm și acționăm cu toată voința și limpezimea gândului și-a minții.Suntem musafiri pe această planetă la propriu ,de aceea trebuie să predăm ogorul pe care l-am primit intact ,așa cum l-am avut noi la venire.

. Ucenicii i-au spus lui Iisus: “Spune-ne cum va fi sfârsitul nostru.” Iisus a spus: “Oare ati descoperit începutul ca sa cautati sfârsitul ? Caci în locul unde este începutul, acolo va fi si sfârsitul. Ferice de cel care sta întru început, caci el va cunoaste sfârsitul si nu va gusta moartea.”

Maria i-a spus lui Iisus: ” Cu cine se aseamana ucenicii tai ? ” Iisus a spus: ” Seamana cu niste copii mici care locuiesc pe un ogor care nu este al lor. Atunci când proprietarii ogorului vor veni, vor spune: ‘Dati-ne înapoi terenul nostru’. Ei se vor despuia în fata lor ca sa-l dea înapoi, si le vor înapoia ogorul lor. De aceea va zic ca daca stapânul casei stie ca vine hotul, el va veghea înainte ca acesta sa vina si nu-i va îngadui sa patrunda pe proprietatea, si sa-i ia bunurile. Vegheati înaintea lumii, fiti încinsi cu putere multa încât hotii sa nu afle vreo cale de a ajunge la voi, caci nenorocirea pe care o asteptati va veni. De-ar fi printre voi un om care sa priceapa ! Când rodul s-a copt el a venit în grabă cu un sac și l-a cules. Cine are urechi de auzit, sa audă! “( sursa text http://www.vangeloditommaso.com/romania/cat042.htm)

Cine are urechi să audă ,nu luați de bună tot ce stă pe tarabă,cercetați  și gândiți liber ,nu lăsați pe nimeni să vă piardă cu teoriile sale ,sunteți datori să verificați orice detaliu 

Recomand lecturarea cărții ,Omenirea de la Alfa la Omega ,de autorii Ing.Ioan Micu și Ing. Emil Godeanu ,o altă piesă de puzzle adăugată cu brio, la cunoașterea a ceea ce a fost și a ceea ce va urma, în viitorul atât de apropiat nouă tuturor .

Rudolf Steiner ,în lucrarea sa Despre lucrarea îngerilor şi a altor entități ierarhice .IX. VIITOAREA EXISTENŢĂ JUPITERIANĂ ŞI ENTITĂŢILE SALE ,ne transmite astfel : ….Şi noi ne datorăm fiinţa procesului de expiraţie a îngerilor, care a avut loc pe vechea Lună, şi una dintre trăirile cele mai zguduitoare ale vieţii spirituale este aceea prin care aflăm, pornind de la cunoaşterea acestor lucruri, că în expiraţie se pregătesc viitorii oameni jupiterieni, că din ceea ce oamenii expiră azi se vor dezvolta viitorii oameni de pe Jupiter. Dacă luăm în mână Biblia, cunoscând un asemenea lucru, şi citim primele ei cuvinte, ne vom putea spune: Acum încep să înţeleg ce înseamnă că Elohimii au trimis suflul lor în oameni şi prin aceasta l-au format pe omul pământesc.

 Vă pot mărturisi că eu n-aş fi înţeles niciodată ce este cu această insuflare a Elohimilor, cu faptul că ei au suflat în gură şi în nas entitatea vie a omului, dacă n-aş fi ştiut mai înainte că şi în ceea ce expiră omul pământesc sunt conţinuţi primii germeni ai entităţilor care vor deveni oameni de-abia pe Jupiter. Dar pot deveni oameni jupiterieni numai acele expiraţii care-şi datorează existenţa faptelor izvorâte din „tu să”, adică din faptele morale.

 Vedem astfel cum noi intervenim cu moralitatea noastră pământească în întreaga ordine cosmică. Vedem că moralitatea noastră pământească este cu adevărat o putere creatoare şi mai vedem că în ştiinţa spiritului există ceva care dă impulsuri pentru un mod de a făptui moral, fiindcă noi ştim că ne punem împotriva creării omului jupiterian dacă, pe Pămînt, nu acţionăm în mod moral. O moralitate care este o expresie a lui „tu să” dobândeşte astfel o valoare reală, o valoare existenţială. Comportamentul nostru uman modelează în mod energic ceea ce noi ne putem însuşi din ştiinţa spiritului, când ajungem să cunoaştem nişte mistere legate în mod real de Cosmos.

 Am atras atenţia deja mai înainte asupra unor lucruri asemănătoare, când am spus ce fel de simbol este valoarea pentru crearea viitoare a omului însuşi. Dar azi nu vreau să intru în detalii, am vrut dor să arăt, deocamdată, ce importanţă are pentru marele Tot cosmic comportamentul moral.

 Dar dumneavoastră puteţi pune acum întrebarea: Cum stau lucrurile cu comportamentul imoral? Şi comportamentul imoral se exprimă în modelarea interioară, în formarea suflului. Dar comportamentul imoral întipăreşte în suflu o formă demonică. Prin comportamentul imoral al omului iau naştere demoni. Să încercăm să ne lămurim mai întâi asupra deosebirii dintre demonii care se formează prin comportamentul imoral şi entităţile spirituale – spirituale în măsura în care, pe Pământ, ajung numai până la o existenţă lichidă – care sunt create prin faptele morale.

 Entităţile care ajung până la o existenţă lichidă trecătoare, în suflu, şi provin din comportamentul moral sunt nişte fiinţe care au un corp astral, un corp eteric şi, în fine, un corp fizic, densificat numai până la starea lichidă, aşa cum în timpul existenţei lunare noi am avut un corp eteric, un corp astral şi un corp fizic, iar corpul fizic era densificat numai până la un fel de stare lichidă. Aşa a fost şi cu noi în timpul existenţei lunare, chiar dacă nu exact la fel. Şi în formaţiunea care ia naştere din faptele morale şi e constituită dintr-un corp fizic, un corp eteric şi un corp astral există premisa primirii eului, la fel cum în corpul nostru fizic, în cel eteric şi în cel astral există, în perioada lunară, premisa primirii unui eu.

Premisa primirii unui eu se află, deci, înăuntru. Asemenea entităţi sunt chemate să ducă în Cosmos o existenţă, înaintează în mod normal, iar cele create ca demoni, prin faptele imorale, au şi ele, bineînţeles, un corp astral, un corp eteric şi corpul fizic densificat până la starea de lichid, dar nu au în ele premisa dezvoltării unui eu. S-ar putea spune că ele vin pe lume decapitate. În loc să primească în ele această premisă, în loc să înainteze în mod normal spre existenţa jupiteriană, ele resping această premisă.

Şi astfel se condamnă la soarta de a ieşi din cadrul evoluţiei. Dar prin aceasta ele sporesc numărul celor din cetele lui Lucifer. Ele ajung în puterea entităţilor luciferice. Şi, pentru că nu pot ajunge să ducă o existenţă normală, ele trebuie să ducă o existenţă parazitară; trebuie, pentru a înainta, să se incuibeze în altă parte. Mai ales entitățile care iau naştere prin faptele imorale au tendinţa de a duce o existenţă parazitară, prin faptul că iau în stăpânire evoluţia umană de pe Pământ sub conducerea lui Lucifer, căruia i s-au subordonat, luând în stăpânire dezvoltarea omului înainte ca el să fi venit în mod fizic pe lume.

Ele îl năpădesc pe om în perioada embrionară şi duc o existenţă parazitară la omul încă nenăscut, în viaţa dintre concepere şi naştere. Unele fiinţe, care sunt suficient de puternice, pot să-şi continue această existenţă şi după ce omul a venit deja pe lume şi ele fac să apară apoi fenomenele care pot să se manifeste la anumiţi copii posedaţi.

 Aceste lucruri, provenite din existenţa parazitară, pe care demonii crimei le duc în oamenii încă nenăscuţi, înrăutăţesc şirul generaţiilor, îi rod pe oameni, aşa că ei nu pot deveni atât de buni cum ar fi dacă n-ar exista asemenea demoni. Tot ceea ce e în legătură cu decăderea neamurilor, triburilor, popoarelor şi naţiunuilor are mai multe cauze, dar şi pe aceea că, în perioada la care m-am referit, demonii criminalităţii duc o existenţă parazitară în om.

Acestea sunt nişte lucruri care joacă un rol important în întreaga evoluţie a Pământului şi cu asemenea lucruri atingem, după cum am spus, nişte mistere adânci ale existenţei umane. Adeseori, anumite prejudecăţi, anumite concepţii li se imprimă oamenilor înainte ca ei să fi intrat în existenţă. Și în felul acesta oamenii sunt chinuiţi în viaţă de îndoieli, de nesiguranţă, de tot soiul de alte lucruri, din cauză că nişte fiinţe demonice duc o asemenea existenţă.( Sursa text Rudolf Steiner : http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GAIngeri/Ingeri_CF09.html)

 Falsele învățături vor ști să mângâie din cuvinte ,nu în realitate,ei vă cunosc rănile mai bine decât voi înșivă,sunt pricepuți în a manipula și vă cunoaște slăbiciunile cele mai mari și unde este omul mai slab și mai nemulțumit ,dacă nu în iubire,oricât ar avea de multă, omul ,tot nu i-ar recunoaște măsura și meritul ,așa că va fi deschis mereu spre alte și alte cuceriri ca un vrăjmaș nesătul  ,numai că lăcomia și toate acestea sunt praf în vânt ,iluzii deșarte ,cosmosul nu stă în cele trecătoare ,ci în cele mișcătoare și eterne și cum altfel ,dacă nu prin cunoașterea firii sale și prin abținere de la cele lumești ,chiar începând din acest moment .

Aceasta este realitatea ,pe care nu o poate nimeni nega,știința o aprobă,religia la fel .Dacă n-am fost niciodată  unul,oare cum am avea o șansă să devenim ? Gândiți liber.

Câți dintre d-voastră vă cunoașteți Dumnezul cu adevărat ? Fiți sinceri cu d-voastră înșivă și încercați să vă răspundeți la întrebări ….

Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca: Fragment din capitolul „Împărăţiile iubirii”

1016119_541394369253158_725574144_n

Trupul trăieşte, dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte dacă e locuit de Dumnezeu. Aşadar, sunt oameni care au într-înşii suflete vii, şi sunt oameni care au suflete moarte (Apocalipsă 3,1). Moartea trupului este despărţirea sa de suflet; iar moartea sufletului e despărţirea lui de Dumnezeu. Astfel, un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet mort.

Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte. Cel ce a înviat în sufletul său conştinţa şi iubirea lui Dumnezeu, câtă vreme era pe pământ, acela a înviat pentru veşnicie; iar cel ce a omorât acestea în sufletul său şi moartea l-a prins în acestea, acela a murit pentru veşnicie. Acela a omorât Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul său şi a înlocuit-o cu împărăţia chinurilor veşnice, în care a intrat încă din viaţa pământească.

Trupul nu are o consistenţă sau temei în sine însuşi, ci dăinuieşte în temeiul sufletului, al acestei făpturi spirituale, nemuritoare, de obârşie divină. Iar ceea ce dă sufletului pecetea de fiinţă spirituală e funcţiunea conştiinţei, a acelei cunoştinţe de sine însuşi, în relaţie cu Dumnezeu, Tatăl său, şi cu toate câte decurg din rudenia aceasta. (Fapte 17, 19). Acestei fiinţe spirituale i s-a dat trupul ca o unealtă, nu ca un tovarăş. Iar dacă un om oarecare nu ascultă de conştiinţă, ci de animalitate, se întâmplă că glasul conştiinţei tot mai slab se aude, mintea tot mai mult se întunecă, şi aşa, faptele trupului, pun pecetea lor întunecoasă pe suflet. Sufletul, cu negrija lui, se face el o unealtă a trupului.

Sufletul, amăgit de convieţuirea cu animalitatea trupului, are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărţirea sa din robia uneltei sale.”

 

Într-un cuvânt de mai-nainte s-a văzut că orice faptă trupească a fost mai întâi o faptă sufletească. O cădere în desfrâu este mai întâi o cădere în spirit. În spirit e înclinarea şi căderea. Iar aceasta e de la convieţuirea cu trupul în care s-a retras ispititorul şi-l munceşte cu pofte. Dar ispititorul nu poate face nimic fără consimţirea spiritului. Această consimţire însă înnegreşte sau spurcă faţa sufletului, îl face din ce în ce mai mânjit de poftele împotriva firii. Iar cu trecerea vremii, trupul slăbeşte şi se satură de pofte, pe când sufletul, fiind nemuritor, nărăvindu-se cu ele, caută să le împlinească, chiar dacă trupul nu mai e în stare să le facă. Sunt patimi trupeşti care înrâuresc sufletul şi sunt patimi sufleteşti care se răsfrâng asupra trupului. Slava deşartă, mândria, orgoliul, viclenia, părerea de sine şi altele asemenea, se văd de departe în ţinuta dinafară a trupului. Această spurcare a obrazului, sufletul are să o plătească de pe urma consimţirii cu patimile iscate de vrăjmaş contra firii, printr-un chin de nedescris. Totuşi încerc.

Deci, în cazul în care trupul şi-a robit stăpânul, când petele animalităţii s-au întipărit pe făptura nemuritoare a sufletului, când sufletul s-a aprins de dorinţele trupului, aceste pofte, toate, însoţesc sufletul,şi-l aprind mereu, zorindu-l să le împlinească în faptă, chiar dacă nu mai are unealta trupească, precum o avea în viaţa pământească, nu avea o corvoadă aşa grea de purtat cu poftele, pentru că ele, împlinite cu trupul, îi dădeau sufletului iluzia stingerii lor şi deci, mulţumirea odihnei. Dar de îndată după încetarea trupului, poftele, stropii aceştia de noroi împroşcaţi din trup pe suflet, strârnesc în sufletul desfăcut de trup, o văpaie de pofte, care-l muncesc cel puţin tot atâta, cât l-ar chinui setea până la moarte, pe unul care ar trece Sahara şi n-ar găsi apă.”

 

Sufletul, izgonit din trup de moartea acestuia, are să se chinuiască în felul fiecărei patimi, care l-a ros în viaţa pământească. Orice întoarcere a voinţei, deci orice faptă, dincolo e cu neputinţă. Deci uşor putem pricepe că fiecare patimă pe care a iubit-o sufletul nemaiavând, nemaiavând cum să se împlinească, se stârneşte mereu, creşte mereu şi-l chinuieşte pe clipă ce trece cu o tot mai aprinsă văpaie. Sufletul, deşi chinuit de zădărnicia văpăii, nu mai are libertatea voinţei de-a scăpa de muncirea aceasta, cum o avea pe pământ. Dacă n-a vrut să scape de poftă câtă vreme putea s-o facă, acum, trecând vremea, a ajuns să nu mai poată voi una ca aceea, ci culege silit roadele amare ale robiei cu voia. Chinuirea poftelor ce cresc  – şi, pe măsură ce cresc, măresc chinuirea – nu are nicio izbăvire, de vreme ce sufletul e nemuritor şi nu se poate ucide pe sine, ca să nu mai simtă văpaia care-l arde cu o iuţime din ce în ce mai mare. Un iubitor de argint, un lacom de avere, un lacom de mâncare, un beţiv, un desfrânat, nu scapă de tirania poftelor sale, ci acestea îl chinuiesc fără de sfârşit şi se măresc pe măsură ce nu pot fi satisfăcute – lipsind trupul, iar conştiinţa îi strigă mereu osânda lui Dumnezeu şi zadarnicia suferinţei sale. Invidiosul, trufaşul, iubitorul de sine, sunt roşi de ură asupra oamenilor, asupra sufletelor pe care nu le cunosc şi asupra lui Dumnezeu. Ura creşte mereu şi le macină mintea, zvârlindu-i într-o mare nebunie furioasă, dar desăvârşit neputincioasă. Iar chinul cel mai mare tocmai acesta este, că răutatea se vede pe sine mărindu-se  în deşert şi zvârcolindu-se , în neputinţa de-a mai face ceva. Toată isprava acestor patimi e muncirea neîncetată, până la nebunia absolută a sufletului. Sufletul arde ca într-o mare de foc. Conştiinţa îi vesteşte neîncetat pedeapsa lui Dumnezeu, îi arată sufletele drepţilor în Rai – ceea ce îi măreşte suferinţele – dar nu se vede pe cei ce se muncesc ca şi el în văpaia aceloraşi pofte; vede însă chipurile fioaroase ale demonilor, care înteţesc văpaia care-i arde.

Precum în viaţa pământească, lucra Harul asupra celor ce se sfinţeau şi sporea în ei iubirea, iar la dezlegarea lor din trup, rămânând în Împărăţia Harului, acesta sporeşte, desăvârşind în ei iubirea; aşa prin contrast, în starea de iad a conştiinţei, în împărăţia fără de Har, lucrează demonii asupra sufletelor chinuite şi sporesc în ele ura. Ura aceasta care nu poate face nimic, zvârcolirea neputinţei furioase, ura demonilor care chinuiesc sufletele şi văd că nu isprăvesc nimic, ura aceasta arde, ura aceasta infernală e focul nestins, care nu luminează nimic. Sufletele acelea, care s-au amăgit de poftele lumii, de slava deşartă şi de trufia vieţii (Ioan 2,16), înşelate de iubirea de sine, care le-a povăţuit la toate poftele, iată-le înecându-se în ura care le arde şi care s-a întărit peste ele ca o mare împărăţie a răului. În această împărăţie infernală i-a dus iubirea de sine, primul pui al diavolului şi tată a toată amăgirea.

Într-o aşa împărăţie au să sufere toţi cei care n-au scos cu desăvârşire iubirea de sine din lăuntrul lor, ci au mângâiat-o cu toate plăcerile, şi i-a surprins moartea încă neînţelepţiţi la mine şi necurăţiţi la inimă. Au plecat cu nădejde, le rămâne nădejdea. Şi dacă se va afla cineva dintre rudenii sau urmaşi, ca să împlinească pentru ei faptele iubirii, cu acestea acopăr mulţime de păcate şi-i scot din moarte (Tobit 4, 10). Iar dacă Dumnezeu nu pune nimănui în gând să împlinească mila şi pocăinţa pentru ei, e semnul că nu are planul să-i scoată din muncă.”

 

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006