Să vorbim românește

limba_romana-480x300

Citește și https://sssefora.wordpress.com/2015/03/05/traco-geto-dacia/

Să vorbim româneşte

Cugetarea românească
Are portul românesc:
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ni-o pocesc.

Când românul se-ndârjeşte
Din ţărână când mi-l scoţi,
El îţi toarnă româneşte
Un blestem de şapte coţi,
Când de dragoste s-aprinde
El vorbeşte lin şi blând,
Încât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.

Niciodată altă limbă,
De pre buze româneşti,
Nu se-ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândeşti.

La mânie, la iubire,
La suspin şi chiuit,
După chiar a noastră fire
Graiul nostru e croit.

La iubire, la mânie,
La chiot şi la suspin,
România-i România
Cu fagur şi cu pelin.

Sucind limba românească,
Stricând graiul strămoşesc,
După moda franţuzească,
Sau cu modul latinesc,

Ne-am strâns minţile cu fracul
Şi simţul ne-am îmbrăcat
Cu haina, de unde dracul
Copiii şi-a înţărcat.

Românimea cât trăieşte
Graiul nu şi-l va lăsa;
Să vorbim dar româneşte.
Orice neam în limba sa!
poezie de Bogdan Petriceicu Hasdeu

…………………………………………………………………..

Rumâni din Valea Timocului,Serbia 

Interesant portul popular,cu acel stil de pantaloni cu tur ,autentic

 

La România

Purtând pe trup înfipta gheară
Şi-n suflet drojdii de venin,
De zece ori sărmana ţară,
Rămasă-n voie la străin,
D-abia putând să mai respire,
Mereu lovită de călăi—
De ce te plângi c-a-ta peire
Îţi vine de la fii tăi?
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Trecut-au vagabunde gloate
Prin ospătosul tău ogor,
Şi ţi-au lăsat în urmă toate
Gogoşi de vierme rozător!
Un venetic îţi dă cu peatră,
Îţi dă un altul cu ciomag,
Primiţi la masă şi la vatră
În loc să zacă lângă prag!
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Ei nu-ţi sunt fii. Priveşte-i bine:
Cunoaşte-ţi laptele din sân
Şi din năpârcele străine
Alege puiul de român!
Nu blăstăma victima frunză,
Ci scutur-o de negrii gâzi:
În foi să nu se mai ascunză
Cumplita droaie de omizii
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Deschide cronica străbună
La anii marilor nevoi,
Când soartea fulgeră şi tună
Potop şi flacără pe noi:
Să vezi c-acea grozavă ciumă,
Ce-n veci de veci te-a otrăvit
Ş-acuma iarăşi te sugrumă—
E veneticul înfiat!
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Românul geme-n bătătură
Pe când străinii chiuiesc
Şi urlă cântece de ură,
Sugând pământul românesc!
Iar tu, o scumpo Românie,
Tu nu ştii singură ce zici,
Lovind, pe fii-ţi cu mânie
În loc să baţi pe venetici!
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Sunt mulţi românii prin cătune,
Sunt mulţi ca stelele din cer,
Dar norul greu când îi supune
Luceferii în ceaţă pier!
Sunt mulţi românii în tot locul,
Sunt mulţi ca floarea din grădini,
Dar nu s-a dezvălit bobocul
Impedecat de mărăcini!
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

De vrei să scapi duioasa rază
A mii de stele româneşti,
Tu norul ce le-nmormântează
Din cerul ţărei să-l goneşti!
De vrei să smulgi plăpânda floare
Din buruieni şi din scaieţi,
Tu-i fă curând un loc la soare:
Hai dară la plivit, băieţii
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

poezie de Bogdan Petriceicu Hasdeu

 12-525x376

Brățările radionice ale dacilor – Uriașii din Daia

Bratara_Dacica_3aa

Sursa articol : http://www.nymagazin.com/bratarile-radionice-ale-dacilor/

Brățările dacice descoperite de „braconierii arheologici” pe Culmea Căprăreața, la est de incinta sacră a Sarmisegetusei, aveau proprietăți radionice.

Conform unor specialiști militari în psihotronică și război radioelectronic, ele alcătuiau un dispozitiv radionic, folosit de sacerdoți atât pentru influențarea stării de sănătate, cât și pentru manipularea psihică a maselor.

 „7”, numărul magic

 Folosind un aparat de detecție a metalelor marca „Spectrum Wait”, „braconierii” din Deva au reușit ceea ce arheologii n-au reușit niciodată, descoperirea unor gropi sacre care demonstrează încă o dată cunoștințele extraordinare ale castei preoților daci. Cercetătorul Florin Medeleț a fost primul care, cercetând 25 de brățări spiralate de argint, descoperite în împrejurimile Sarmisegetusei, a remarcat că acestea depășeau sensul strict de podoabe, încadrându-le în „domeniul ritualico-magic”. Brățările studiate erau terminate la ambele extremități cu capete de șarpe, urmate de 7 palmete înfățișând „pomul vieții”. La fel cum sunt și brățările de aur recent descoperite. „7” este și modulul numeric folosit la construirea sanctuarului mare, care are 30 de formațiuni a câte 7 stâlpi.

Comoara de sub lespezi

Conform declarației dată la poliție de către săpători, în zona culmii  „ Căprăreața”  – punct arheologic al sitului „Sarmizegetusa Regia” –  „la distanță de 5 metri de o stâncă aflată pe pantă muntelui, s-a descoperit o lespede de piatră sub care se afla o groapă triunghiulară, cu dimensiunile de 50x50x60 cm, având pereții placați cu lespezi de piatră. În interiorul acesteia, după evacuarea pământului, s-au descoperit zece brățări spiralice  din aur masiv așezate perechi, câte două, respectiv câte o brățară mai mică introdusă într-una mai mare; trei perechi de câte două brățări erau așezate vertical, iar alte două perechi de câte două brățări erau așezate orizontal, la nivel inferior, separate de primele printr-un strat de pământ”.

Calea20Lactee

Misterele cultului solar

Ulterior, în zona bazinelor de apă de pe pârâul Godeanu, la poalele culmii Căprăreața, alți săpători neautorizați au mai localizat o groapă sacră, amenajată cu lespezi de piatră, deteriorată, în care au descoperit două brățări de tipul celor descrise mai sus. În ziua următoare, tot pe o pantă a culmii Căprăreața, aceștia au descoperit o a treia groapă triunghiulară de cult, în care au declarat că au găsit alte trei brățări din aur, toate cântărind peste un kilogram. Cele trei gropi de cult erau amplasate într-un triunghi imaginar cu vârful în jos, două pe panta culmii, iar a treia la poale, la est de incinta sacră unde se oficiau misterele cultului solar. Conform cercetătorului  Gheorghe Serbana, denumirea culmii burdușită cu brățările masive nu vine de la capră, ci de la Cap (de) Ra, zeul soarelui, al cărui cult era celebrat la Sarmisegetusa și care nu este exclusiv zeu egiptean. În afară de casta preoților, în misterele cultelor Soarelui erau inițiați și războinicii și capii familiilor aristocratice, șarpele fiind emblema religioasă, lupul – al castelor de luptători, iar ursul –  al familiilor aristocratice. De sărbătorile solstițiale, la aceste mistere participa și poporul.

Sistem energetic de mare putere

Observând schița „inginerească” a gropii de cult, un triunghi isoscel format din lespezi de piatră ce conțineau cinci „bobine” din aur despărțite printr-un strat de pământ, câțiva specialiști în război radioelectronic de la Academia Militară au recunoscut imediat o „cutie de rezonanță”. Dar când au aflat că este vorba despre mult controversatele brățări dacice, au cerut mai mult timp și detalii tehnice: număr de spire, grosime, înălțime etc. În urma recuperării câtorva brățări, generalul Emil Străinu, doctor în științe militare și specialist în psihotronică și război radioelectronic, și-a făcut o părere preliminară: pe Căprăreața  se afla un sistem de dispozitive radionice de mare putere.

Dirijarea energiei radionice

Conform generalului Emil Străinu, „cele trei dispozitive puteau focaliza, concentra și dirija energiile subtile”, unele brățări acționând ca bobine Tesla, captatoare de energie radionică. „Brățările, amplasate într-o cutie de rezonanță, jucau rolul de circuite oscilante și transformatoare de frecvență, putând induce maselor stări benefice sau negative, în funcție de ceea ce doreau sacerdoții care acționau dispozitivele, prin fluxuri radionice emise de la distanță”, subliniază gen.Străinu. De exemplu, se putea induce luptătorilor stări de mânie și curaj nebunesc. Așa și vorbesc anticii despre războinicii daci, acționând pe câmpul de luptă fără teamă, asemenea lupilor. Mircea Eliade, care a studiat îndelung mitologia populară românească, vorbește și despre puterea miraculoasă a războinicilor de a se transforma ritual în lupi. Eliade era de părere că războinicii se constituiseră într-o confrerie de luptători, la întrunirile cărora se oficiau ritualuri sacre, luptătorii fiind posedați de spiritele lupilor, ceea ce avea să fie denumit ulterior „furor heroicus”. Nenumărate triburi cu nume de lupi sunt atestate și în regiuni mai îndepărtate, în Spania (Loukentioi și Lucenses), în Galicia celtiberică, în Irlanda și Anglia. Cam pe unde au ajuns luptătorii-lupi, având ca steag de luptă șarpele cu cap de lup.

  Spirala, șarpele totemic

Printre totemurile dacilor, trebuie menționat și șarpele, în forma lui naturală sau în cea fantastică, de balaur. șarpele în formă naturală, ca animal consacrat Soarelui și care reprezentă energia înmagazinată, spiralată, a fost folosit ca simbol din cele mai vechi timpuri, pe ceramică sacră, apoi de către casta războinică, pe scuturi și coifuri. șarpele fantastic, încoronat, cum avea să fie folosit și de faraonii egipteni, a fost considerat de arheologi un animal simbolic al localnicilor din Carpați încă din perioada culturii Hallstatt. Figurarea iconografică a Cavalerului trac moștenește în reprezentarea arborelui sacru încolăcit de un șarpe caracteristica totemică antică din epoca predacică.

3

Tratamentele radionice

Energia radionică manevrată de preoții daci prin aceste sisteme spiralate putea fi folosită și în scopuri terapeutice. Preoții daci erau recunoscuți ca cei mai buni lecuitori ai lumii antice. Pentru specialiștii în terapii radionice din ziua de azi, „podoabele” dacice, brățări spiralate sau sub formă de spirală strânsă ca o rozetă sunt tot atâtea instrumente radionice cu efect curativ. În practică, obiectivul radionicii este de a întări sistemul imunitar al omului și de a crește capacitățile organismului de autovindecare, ajutând la înlăturarea influențelor factorilor toxici, influențelor la nivel emoțional și psihologic. Totodată, crește potențialul energetic al pacientului, în sensul dobândirii unei stări de bine, nu numai la nivel fizic, ci și emoțional, mintal și spiritual. Adică, exact cum se spunea despre vindecătorii daci, aceștia lecuiau și trupul și sufletul, altminteri vindecarea nu ar fi fost completă. Radionica susține că fiecare persoană dispune de o forță vitală sau câmp energetic, care, atunci când este tulburat, produce manifestări și simptome de boală în corpul fizic. Tratamentele radionice încearcă să alinieze, să regleze câmpul energetic personal, acțiune cunoscută ca „normalizare”. Radionica a fost promovată în timpurile noastre de dr.Albert Abrams (1863-1924) și s-a dezvoltat  datorită unor practicieni renumiți precum dr.Ruth Drown (Ușă), șir George de la Warr, David Tansley și Malcom Rae (Anglia).

  „Rațiile” brățărilor dacice

Una dintre afirmațiile fundamentale ale lui Abrams este că tot ceea ce există într-o formă sau alta are o „semnatura vibrațională unică”. Aceste semnături sunt reprezentate în radionică printr-o serie de coduri numerice, așa numitele „rate” radionice. Dr. Albert Abrams consideră că dispozitivele metalice în formă de spirale dublu- concentrice influențează  sistemul nervos central. Purtate  ca brățări, pot avea un efect calmant, echilibrând sistemul nervos, inducând o stare de armonie. Cele de aur lucrează cu cea mai pură și nobilă energie, cea a Soarelui, căruia îi și este consacrat aurul. Încă de pe vremea masageților (mileniul ÎI i.C.) se purtau bijuterii spiralate din aur, la mâini și la picioare, acestea având efect benefic asupra organismului. Masageții, închinători exclusiv la Soare, purtau bentițe de aur, cu motive serpentiforme și spiralate, când plecau la război. Că preoții geto-daci cunoșteau efectele „bobinelor” ca generatoare de energie vitală o demonstrează sofisticatul sistem de pe culmea Căprăreața, din incintă sacră de la Sarmizegetusa. Nu se știe cu ce „rație” radionică lucrau, dar se presupune că întregul sistem concentra în interior energie radionică din mediul înconjurător, ca apoi să o emane pentru a insufla războinicilor „furor heroicus”  sau să o reverse asupra mulțimii pentru a o face să simtă energia cosmică. Citiți mai multe la http://www.nymagazin.com/bratarile-radionice-ale-dacilor/

Mai citiți și articolele de mai jos :

 http://www.enational.ro/dezvaluiri/romania-mea/uriasii-din-daia-parte-150412.html/

https://sites.google.com/site/seimenineoliticsipreneolitic/

Gnosa Maniheană

10661829_818742171481310_3032302654934989315_o

Gnosa maniheană…
Gnosa răspândită de Mani susține că la începuturi cele două substanțe primordiale, lumina și întunericul, binele și răul, Dumnezeu și materia, coexistau, dar erau bine despărțite de o graniță. La nord domnea Părintele Măreției (asimilat cu Dumnezeu tatăl la creștini), iar la sud Prințul Întunericului (identificat cu Ahriman, la perși și Diavolul la creștini). Din cauza „mișcării dezordonate a materiei”, Prințul Întunericului este împins către granița nordică a regatului său. El zărește splendoarea luminii și dorește să o cucerească. Atunci Părintele Măreției hotărărște să-l respingă el însuși pe dușman. O zămislește pe Mama Vieții, care la rândul ei dă naștere Omului Primordial. Având o armură alcătuită din cinci straturi de lumină, acesta coboară la graniță, dar este învins în lupta cu întunericul și cu demonii (arhonții). În urma acestei înfrângeri, lumina se amestecă pentru prima dată cu întunericul, iar materia deține o parte din sufletul divin.

În a doua etapă a creației, Părintele Măreției evocă Spiritul Viu, care coborând în întuneric îl prinde de mână pe Omul primordial și îl înalță către Paradisul Luminilor. Totodată, Spiritul Viu îi doboară pe demoni și făurește din pieile lor bolțile cerurilor, din oasele lor munții, iar din carnea lor pământul. Apoi creează soarele și luna.

În a treia etapă a creației, Părintele Măreției decide să recupereze toate particulele luminoase răspândite de Omul Primordial în întuneric. De aceea el îl emană pe al “Treilea Trimis”. Acesta organizează cosmosul ca pe o fântână de captat particulele de lumină. În primele cincisprezece zile ale unei luni, aceste particule urcă până în lună, care ajunge lună plină; în următoarele cincisprezece, lumina se mută în soare și în cele din urmă în Paradisul Luminilor. Cu toate acestea mai rămân particule captive, deoarece au fost înghițite de demoni. Atunci Trimisul se arată demonilor masculi sub înfățișarea unei tinere fecioare, iar demonilor femele sub chipul unui tânăr bărbat. Înflăcărați de dorință, arhondiții masculi își răspândesc sămânța și o dată cu ea și lumina pe care o înghițiseră, iar femelele nasc înainte de vreme, avortonii lor fiind aruncați pe pământ. Prințul Întunericului își face griji pentru pierderea prețioaselor particule și de aceea recurge la un gest disperat trimițând doi demoni, unul mascul și celălalt femelă, pentru a devora toți avortonii, care aveau închisă în ei lumina. După ce săvârșesc acest macabru proces, cei doi demoni se împerechează, zămislind-i astfel pe Adam și Eva, primii oameni. Astfel o mare cantitate de lumină ajunge în trupul oamenilor, ei devenind acum obiectul principal al răscumpărării. Conform religiei maniheiste, principalul obiectiv al omului este de a se mântui pentru a putea readuce particulele luminoase din corpul lui la origini, în Paradisul Luminilor.

Cel mai important principiu maniheist este cel al dualității. Mani propovăduia că încă de la începuturile creației, au coexistat două naturi opuse – întunericul și lumina. Pacea și liniștea erau apanajul luminii, pe când în întuneric existau constante frământări. Universul este rezultatul temporar al unui atac al întunericului asupra luminii, din mixtura cărora a luat naștere Spiritul Viu, o emanație alcătuită din lumină și întuneric. Maniheismul a făcut eforturi însemnate pentru a include în sfera proprie, principiile tuturor religiilor cunoscute în epocă. Un element cheie îl reprezintă non-omnipotența puterii lui Dumnezeu, negarea perfecțiunii infinite a divinității, acesta având o natură duală, compusă din două părți egale dar opuse (Bine-Rău).

În aceeași ordine de idei, în viziunea maniheistă, omul este privit ca un nesfârșit câmp de luptă al acestor două principii. Astfel, partea binelui este reprezentată de suflet, format din lumină, și partea negativă este trupul, compus din pământ negru. Sufletul definește persoana, neputând fi corupt.

Conform unor istorici arabi de mai tarziu, Mani a scris multe carti in care a pretins ca dezvaluia taine mentionate de Isus in mod indirect si enigmatic. I-a considerat pe Zarathustra, Budha si Isus predecesorii sai si a declarat ca el, ca si ei, primise din aceeasi sursa, aceeasi iluminare.

Doctrina sa consta dintr-un dualism gnostic imbinat cu o conceptie cosmogonica impresionanta si elaborata. Conflictul universal dintre lumina si intuneric era omniprezent si cel mai important camp de batalie al acestor doua principii opuse era sufletul omenesc!

Asemenea catarilor, Mani a adoptat teoria reincarnarii. Si tot asememenea lor, a insistat asupra existentei unei categorii a initiatilor, a unor alesi iluminati.

S-a referit la Isus numindu-l “Fiul Vaduvei” – o expresie pe care mai tarziu, francmasoneria avea sa si-o insuseasca. In acelasi timp, a afirmat ca acesta era muritor – sau ca ar fi putut fi considerat divin doar in sens simbolic sau metaforic, in virtutea iluminarii.

Așadar, noi oamenii suntem locuitori ai pământului,nu ai cerului,cu ghilimelele de rigoare,care este separat voit ,de aceea nu suntem nici luminoși nici nestricăcioși ,contrar celor inșiruite fals de către new age …

adameva

 

Țara Zeilor, prima cultură a neamului omenesc

TZ_2

Pentru a ne cunoaște istoria străveche avem la îndemînă date și fapte demne de încredere și pline de învățăminte despre strămoșii noștri care s-au perindat pe toriștea carpatină timp de peste 40 de milenii, lăsînd în urma vremurilor pentru cei ce vor veni, legende, mituri și ziceri ce ar lumina și cel mai întunecat ungher al pămîntului, însă nu și scăfîrliile istoricilor și lingviștilor mioritici actuali. Din traista veleaturilor de demult voi scoate dovezi epigrafice venite de la grecii din vechime cît și de la latini, scăpate de urgiile timpului și ura nemărginită a celor ce s-au străduit cu o furie de neînchipuit să ne scoată pe vecie din istoria Europei și a lumii. Spațiul carpatin, luat într-un sens geografic foarte larg, ca matcă de cultură și civilizație, de unde au roit timp de milenii mai multe grupuri de populații către alte tărîmuri, era cunoscut din cea mai înnegurată antichitate ca Țara Zeilor sau ,,locul unde s-au născut zeii” fiind un ținut sfînt sau o Țară Sfîntă.
     Poetul grec Pindar (518-438 î.e.n.) în Ode Olimpiane și Pythiane îl amintește pe confratele Pherenicos din Heracleea, ce a trăit însă în vremuri mult mai vechi lăsîndu-ne scrise versurile: ,,Hiperboreii locuiesc în părţile îndepărtate lîngă templul lui Apolo. Ei sînt cu totul nedeprinși la război și se trag, după cum spun tradiţiile, din neamul titanilor celor vechi; ei sînt stabiliţi sub suflul cel rece al lui Boreas și cinstesc pe un rege din neamul arimaspilor… la hiperboreeni s-au născut zeii”. Tot în aceste ode ale lui Pindar mai găsim legenda potrivit căreia, Troia a fost înălțată de hiperboreenii conduși de Eac împreună cu zeul Apolo, iar după ce au isprăvit munca s-au întors toți în baștina din nordul Istrului. Ori aceste mituri arată că în secolele VIII-V î.e.n. în lumea grecilor era convingerea de neclintit că la nord de Istru unde locuia neamul hiperboreenilor, era și ținutul unde s-au născut zeii și însăși neamul omenesc, iar unele divinități încă mai sălășluiau în aceste tărîmuri pline de mister; deci Țara Zeilor era Țara Sfîntă, așa cum găsim scris de mai multe ori pe tăblițele de plumb. Pînă și această ,,ciudățenie” dovedește că felul meu de a citi tăblițele este cel corect și bun, chiar dacă despre el, unele lepre spun că este ne-bun.  
     Un alt autor de același neam, Pseudo-Apollodor (secolul II-I î.e.n.) în lucrarea Biblioteca (II,II.5,11 şi 119,120), scrie că ,,muntele Atlas este situat în ținutul hyperboreenilor, la nord de Marea Neagră. Nu există nici un motiv pentru a face altă legătură şi a căuta muntele Atlas în “Atlantida”, textul dezvăluindu-ne că pe Acropole deja se lucra drăcește (adică elinește) la falsificarea istoriei și mitologiei lumii de atunci, astfel ca grecii cei pretinşi pricepuți și isteți să apară moțul lumii în tot și în toate, iar ceilalți (și în special geții) pe nicăieri.
     Aceste mituri au dăinuit în cultura antichității ca un adevăr ce nu putea fi pus la îndoială, fiindcă este reluat de către Diodor din Sicilia (80-20 î.e.n.) în scrierea Biblioteca istorică, Cartea III, LX, unde găsim o legendă ce ne spune cum a fost împărțit pămîntul după zidirea lui între cei doi titani, Atlas și Cronos astfel: ,,După moartea lui Hyperion – se povesteşte – fiii lui Uranos şi-au împărţit între ei domnia. Cei mai vestiţi au fost Atlas şi Cronos, Atlas a primit domnia de lîngă Ocean (Marea Neagră), iar oamenilor de pe acele meleaguri li s-a spus atlanţi. Atlas şi-a dat numele său şi celui mai înalt munte din ţara sa. Se mai spune despre el că ar fi cunoscut cu deamănuntul legile mişcărilor cereşti, împărtăşind oamenilor şi teoria formei sferice; de aici vine legenda că Atlas duce pe umerii săi pămîntul… Atlanții care locuiesc în regiunile roditoare pe țărmurile Oceanului, întreceau cu mult – pare-se – pe vecinii lor prin evlavie și prin ospitalitate. Ei pretind că leagănul zeilor este țara lor… Atlas avu şapte fiice, cărora – după numele lui – li s-a dat un nume comun, Atlantide… Au fost aşezate pe cer şi au primit numele dePleiade.” Iscusitul grec ne spune că neamul de lîngă Ocean sau Marea Neagră cum este dovedit din descrierea geografică a ținutului, se numește ,,atlanți”, după întemeietorul țării și a neamului (titanul Atlas), însă atît el cît și ceilalți antici au folosit numele de hiperborean. În altă parte a lucrării ne precizează ce se înțelegea atunci prin marea de lîngă lacul Meotic (Marea de Azov) – numită ,,Ocean” – scriind că:,,regiunile udate de Tanais (Don) şi Istru, pe care antichitatea le numea hiperboreene”, lăsîndu-ne a ghici singuri unde este adevărul pe care a vrut sau nu a vrut să-l spună.
     Un alt grec ce i-a fost o perioadă de timp chiar contemporan lui Diodor, capadocianul Strabon (63 î.e.n. – 21 e.n.), ne-a lăsat mărturie în lucrarea Geografia la 1,4,3 ca să băgăm la cap, următoarele adevăruri din vremea lui: ,,Cei dintîi care au descris diferite părţi ale lumii spun că hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului şi a Adriei”. Şi cu asta dăm la o parte abureala sau ceața lui Diodor, care nu prea știa să scrie cu precizie cîteodată, unde este ținutul hiperboreenilor (fiind și ținutul de naștere al zeilor).
     Latinul Pliniu cel Bătrîn (23-79 e.n.) este un alt martor al timpurilor trecute, pe care l-am chemat să ne lumineze în calea adevărului despre istoria ocultată a geților. Pentru trebuința noastră găsim în lucrareaNaturalis Historie IV, 26 că: ,,axa boreală, în jurul căreia se învîrtea Universul, atingea pămîntul la gurile Istrului, pe teritoriul hiperboreenilor sau geților”. Iar cu acest adevăr atît de limpede spus de un latin, ar trebui să vă frec mestecătoarea de trădători pînă veți amuți pe vecie, cu satanistele voastre făcături cu care ne-ați falsificat istoria și cultura identitară. Asta știa antichitatea chiar şi în secolul I al erei noastre: că neamul legendar al hiperboreenilor era în fapt neamul get, care a avut de strămoși această spiță scoborîtoare direct din zei sau titani.  
   Poetul latin Marţial (40-103 e.n.), ne-a lăsat și el mărturie în această direcție, despre strămoșii noștri istorici și adevărați, nu cei boiți de fel de fel de pricepuți cu mințile rătăcite. Într-o epigramă pentru prietenul său Marcellinus,  care era soldat în armata romană, scrie: ,,Soldat Marcellin tu pleci ca să iei pe umerii tăi cerul hiperboreean şi astrele polului getic”. Citatul care se referă la campania militară a romanilor din anul 89 e.n. împotriva geților, este încă o dovadă de cum ne-au falsificat tîrîturile, tîmpiții și trădătorii de Neam și Țară, adevărata istorie a strămoșilor noștri, fiind al doilea autor ce a lăsat mărturie peste timp că hiperboreenii erau strămoșii geților sau poate o poreclă dată chiar acestora de către pricepuții greci, cam tot așa cum i-au numit și pelasgi. Acelaşi autor numeşte biruința armatelor romane conduse de către împăratului Domiţian asupra mato Gezino, ,,hiperboreus triumphus” şi mai departe: ,,De trei ori a trecut prin coarnele perfide ale Istrului sarmatic; de trei ori şi-a scăldat calul în zăpezile geţilor; mereu modest, el a refuzat triumful pe care-l merita şi n-a adus cu sine decît renumele de a fi învins lumea hiperboreenilor”. El face aceleași precizări uluitoare pentru mințile noastre de azi, otrăvite de atîta lat(r)initate, că nu-și mai poate găsi și adevărul un cît de mic loc: hiperboreenii sînt strămoșii falnicilor geți, împotriva cărora  împăratul roman Domiţian purtase mai multe războaie, sau un alt nume ce era folosit în antichitatea clasică pentru neamul get. Dar asta nu înseamnă că și ei își spunea așa, fiindcă pe tăblițe și-au scris identitatea ca falnici geți sau rumuni.
     Alt izvor, venit din scrierea Stromate a alexandrinului Clement (150-215 e.n.), spune că marele înțelept al dacilor, Zamolsis este de neam hiperboreean. Şi iarăși mă înădușă năduful, că nu pot socoti cu parul sau măcar cu bățul, pe cei ce ne-au falsificat cu bună știință istoria veche, îndobitocindu-ne cu otrăvurile pregătite de către ticăloșii greci, diverşi papistași, istoricii germani și monstruoșii cazari.  
     Latinul Dio Cassius (155-229), în lucrarea Romaika (Istoria Romei), scrie despre bătăliile purtate de împăratul roman Domițian împotriva geților, că la Tapae, basoleo Diogio (care conducea armia geților) a fost înfrînt de generalul roman Tettius Iulianus – personaj născocit de el, fiindcă Suetoniu care a scris cu 100 de ani înainte despre aceleași fapte istorice, prezintă alte căpetenii. Pentru fapta lui, ce se vrea să rămînă în amintirea neamului, romanul își ia numele de Hiperboreanul (victor Hiperboreo namen ab orbe tulit – învingător, a luat de pe lume numele de hiperborean).
     Un alt scriitor al antichității tîrzii, Macrobiu (sec. IV-V e.n.), în lucrarea despre Scipio, zice căhiperboreenii sînt pelasgi locuind în nordul Traciei. Ori istoria ne spune că aici era hotarul de sud – Mesia – al Dio Getia, adică Țara Sfîntă a vechilor hiperboreeni, sau pelasgi cum i-a scris el cu acest nume venit de la vechii greci.   
     Cam pentru aceeași perioadă de timp avem mărturia venită și de la poetul latin Claudius Claudianus (370-406 e.n.), care în poemul neterminat De raptu Proserpinae (Răpirea Proserpinei), a scris despre pasărea fenix plină de mister că își are cuibul în munții titanilor de lîngă Ocean (Marea Neagră), adică în Carpații noștri, unde a fost prima împărăție a neamului omenesc condusă de titanul Atlas. Şi iarăși trebuie să-i pun sub aspru județ pe toți cei ce ne-au falsificat istoria cu știință, din prostie ori slugărnicie.   
     Din dovezile antice scrise prezentate mai înainte, este adeverit faptul istoric odată pentru totdeauna, că ținutul de la nordul Istrului a fost locuit în vechimea timpului pe o perioadă de peste 1000 de ani de un popor pe care grecii l-au numit hiperborean sau pelasg, însă unii antici fac precizarea explicită că geții erau urmașii acestora! 

  
                                                                    Zidirea Neamului Omenesc

     Fiindcă zeilor le era urît de pustietatea pămîntului, s-au hotărît să-l umple cu ființe vii de tot felul dar și cu plante felurite, iar de folosul acestora trebuia să se bucure Omul, ultima ființă izvodită după chipul și asemănarea lor.
     Primul martor pe care îl aduc în fața timpului și a dreptei judecăți a adevărului este poetul latin Publius Vergilius Maro (70 î.e.n.-19 e.n.), ce ne-a lăsat nouă moștenire în Eneida VI, 580, un mit uluitor despre străbunii noștri carpatini sau neamul get, scriind că este ,,cel mai vechi popor de pe pămînt (genus anticum terrae) și fiii pămîntului (terrae filli)”!!!      
     După cîteva zeci de ani, un alt latin, Marţial în Epigrame IX, 46 – închinate prietenului său Marcellius (care era în armatele romane ale împăratului Domiţian venite la Istru că cotropească Dio Getia în anul 86), îi amintește că va sprijini pe ai săi umeri de viteaz ,,cerul de nord al hiperboreenilor şi astrele polului getic care de abia se mişcă. Iată şi stîncile lui Prometeu. Iată şi muntele acela faimos în legende. În curînd tu vei vedea toate acestea din apropiere cu ochii tăi proprii. Cînd tu vei contempla aceste stînci în care răsună durerile imense ale bătrînului, vei zice: da, el a fost încă mai tare decît aceste pietre tari, şi la aceste cuvinte tu vei putea să mai adaugi că: acela care a fost în stare să sufere astfel de chinuri, a putut într-adevăr să făurească şi neamul omenesc.” Să zăbovim o clipă în trecerea timpului și să înțelegem ce a spus latinul: în secolul I al erei noastre toată antichitatea știa că la nord de Istru, în Țara Zeilor, aceștia au izvodit Neamul Omenesc, iar titanul Prometeu i-a învățat toate cele trebuincioase, astfel ca oamenii să-și ducă viața pe pămînt cu bune și cu rele. Mitologia greacă a scris despre eroul civilizator că a fost fiul titanului Iapet și al Clymenei, fiică a Oceanului. El fură focul ceresc și-l dăruiește oamenilor, ca aceștia să-și facă viața mai ușoară și mai plăcută. Pentru aceasta, dar și alte fapte de neascultare față de tiranul cerurilor Zeus, este pedepsit de către acesta să fie înlănțuit în muntele Atlas, iar un vultur să vină zilnic să se hrănească ciugulind din ficatul lui care se regenera.
      Apollodor din Atena, ce a trăit în secolele II-I î.e.n., a scris că muntele Atlas unde a fost înlănţuit Prometeu era situat în ţara hiperboreilor, el stabilind aceste adevăruri pe baza unor scrieri mai vechi! Cînd grecii s-au decis să falsifice mitologia neamului carpatin ca să se pună ei moțul lumii, l-au mutat și pe Prometeu în Caucazul de la Marea Caspică, hotărînd că la nord de Istru era numai sălbăticie și mare pustietate. În unele legende eroul civilizator al neamului omenesc apare ca frate al titanului Atlas, iar chinurile înlănțuirii i-au fost curmate de viteazul elen Hercules, ce ar fi săgetat vulturul hămesit, eliberîndu-l și pe amărîtul pelasg.   
    În piesa Prometeu înlănţuit, grecul Eschil (525-456 î.e.n.), mutînd povestea mai în sud printre pelasgii care le erau vecini, scrie despre eroul carpatin că și-a civilizat neamul său, ce era contemporan cu Cronos. Astfel îi laudă grecul pe pelasgi: că erau atoate-ştiutori, stăpîni ai focului, că Prometeu i-a învățat arhitectura, cărămizile, calendarul, calculul, astronomia, tainele scrierii, creşterea animalelor – toate acestea fiind temelia civilizației antice. Trebuie să reținem afirmația lui Eschil, că pelasgii cunoșteau taina scrisului chiar de la zidirea neamului omenesc, primind-o de la titanul Prometeu.  
     Scrierea esenă Arborii este încă o mărturie peste timp, care ne spune că nașterea neamului omenesc a apărut în jurul Carpaților din urieși sau titani, după îndrăcita pană a grecilor. ,,În zilele de demult, cînd creația era tînără,/ Pămîntul era plin de arbori uriași/ Ale căror ramuri ajungeau deasupra norilor/ Și în care sălășluiau Vechii noștri Părinți/ Care au umblat cu îngerii,/ Și au trăit în Legea Sfîntă.” Manuscrisul care nu a suportat încă nimicirea “revelațiilor” mozaice, spune explicit că strămoșii geților au fost în vremurile de început ale creației ființe cerești care trăiau împreună cu îngerii în ceruri, de unde s-au pogorît pe pămînt, făcîndu-l pe om după chipul lor. Şi tot unul din acest neam al urieșilor sau titanilor, Prometeu, i-a învățat cele arătate mai înainte. Ideea zidirii neamului omenesc de către ființele cerești o găsim și în manuscrisul esen Îngeri, care ne spune: ,,Să lăudăm sfinţii îngeri… Noi lăudăm îngerii care, în primul rînd, ascultă gîndul şi învăţătura Tatălui Ceresc, ai cărui îngeri au format sămînţa neamurilor. Care au atins sprînceana părintelui nostru Eno şi au călăuzit Copiii Luminii pe şapte plus şapte căi care duc la Pomul Vieţii…” Descoperim în scrierile esene că mitul este identic cu ceea ce ne-a transmis și latinul Vergilius cam în aceeași perioadă de timp, iar adevărul ne obligă să tragem concluzia că aceasta era concepția generală a antichității despre apariția neamului omenesc. Însă pricepuții greci au reușit să falsifice în mare parte mitologia popoarelor antice, aratînd prin asta ura cu care au lucrat ei împotriva celorlalți, pentru a-și preamări cioara vopsită în alb, asfel ca să o considere lumea drept porumbel.  
     Chiar în secolul V al erei noastre, cînd procesul de falsificare a istoriei și culturii geților era în ,,plin avînt creator”, mai erau unii ce scăpau ceva fărîme din adevăr, așa cum găsim la filozoful grec Proclus (412-485 e.n.), care în Comentarii la Timaios ne-a lăsat mărturie peste timp că Tatăl Ceresc a creat totul după Lege: ,,Urmînd sfatul Nopții, aduce cu el un însoțitor și poruncește Legii să îi stea alături precum spune și Orfeu”. Trimiterea este făcută direct la religia geților, fiindcă Orfeu a fost unul dintre marii înțelepți ai neamului mioritic, chiar dacă îndrăciții greci l-au dus în Tracia, pe care au luminat-o ei cu pederastia și fățărnicia elenă. În lucrarea Cratylos același autor repetă ideea din scrierea precedentă: ,,Orfeu transmite tradiția că Tatăl Ceresc a zidit întregul creației cerești și a făurit soarele și luna și toți zeii înstelați, și a creat elementele de sub lună.” Dacă ne vom mai lăsa aburiți de vedeniile sau basmele ivriților și toate minciunile istorice ale vechilor greci (dar și ale atîtor nemernici din perioada modernă), nu avem cum să scăpăm de acest proces îngrozitor de spălare a creierelor românilor de azi și de maculare totală a istoriei și culturii identitare strămoșești.  
     Acest adevăr lăsat să ajungă pînă la noi de izvoarele scrise pomenite mai înainte, l-am descoperit și cînd am citit tăblițele de plumb găsite la Sinaia. După luptele de început din vara anului 89 cu armatele romanilor conduse de Fuscus (sau Fusco cum este scris pe tăblița 68), mato Gezino este nespus de amărît pentru neputinţa lui şi a armosei pe care o conducea, considerîndu-se vinovat în fața sfîntului Zabelo pentru nenorocirea venită ,,Neamului Ales de Dumnezeu”(On Sent Rodie). Conceputul de Neam Ales de Ziditor îl găsim repetat pe tăbliţa 57, care ne-a lăsat o meditație profundă asupra răstignirii lui Ili: ,,Neamul nostru a fost ales primul să iasă din gunoaie şi să aducă laude prin Miel, să se închine şi să ţină Calea Dreaptă. Această cinste nu s-a oprit aici şi a călătorit cu toiagul la urmaşii minunatei mame a geţilor şi tracilor”. Desigur că aceste informații nu vor fi discutate vreodată în cărțile de istorie ale românilor, fiindcă cei care ne-au pervertit trecutul ar trebui să-și taie limba și mîna dreaptă cu care ne-au falsificat și maculat istoria străbună, încît să fim pe vecie gunoaie și viermi de care să se rușineze întreaga lume.       
     Dar aducerea de laude prin Miel (practică ce era în religia străbună) o găsim și într-o povestioară neaoș mioritică – basmele ivriților fiind numai vedenii, adică adevăruri sacre după drăceasca lor făcătură – care ne spune că în vremurile de demult în ținuturile dinspre estul Carpaților, au plecat undeva în sud, foarte departe, un popor care se numea rohmani, rahmani sau blajini. Ei au fost primii oameni de pe pămînt și plecînd de la noi s-au stabilit undeva tare departe, dar și ei sînt creștini ca noi, iar cei mai de seamă sihaștri mioritici merg la ei pentru a se adînci în meditații și învățături de taină, de unde nu se prea mai întorc. Spun legendele noastre că acești creștini neștiuți încă de istorie ,,sînt tot creștini ca noi, dar au luat credința prin Fiul Oii”. Adică românii din secolul XIX știau că neamul lor strămoșesc a fost primul izvodit de Ziditor pe Pămînt, fiind iubitor de religia crucii (numită de furi iudeo-creștinism) şi au îndrăgit acest cult care i-a binecuvîntat prin Fiul Oii sau Miel, după cum găsim şi în Mitologia românească de Marcel Olinescu. Să precizez că Iisus a fost prezentat printr-un miel în iconografia iudeo-creștină pînă către sfîrșitul secolului VII.  
                                                   Cetatea lui Anu, Gog, Senta, Sîntu sau Dumnezeu

     Și tot aici la nord de Istru, aceeași antichitate spune că era cetatea Ziditorului Neamului Omenesc sau a lui Dumnezeu cum sună astăzi povestea.
     Poetul latin Ovidiu pe la anii 10 ai erei noastre amintește în Fastele că ,,Ianus învîrteşte polul nordic al cerului – Geticus polus – ” și pune în gura chinuitului zeu vorbele: ,,Eu unul singur am dreptul să învîrtesc polul cerului. Eu veghez la porţile cerului… însuşi Jupiter nu poate să intre şi să iasă fără voia mea”. Adică să ne înțelegem ce a vrut să spună Ovidiu: aici la gurile Istrului era cetatea Ziditorului tuturor văzutelor și nevăzutelor, Ianus fiind cel ce învîrte universul, dar și paznic de nădejde la intrarea în ceruri unde se afla și Raiul. Și era îndîrjitul tare înciudat asupra tuturor, de se ținea țanțoș chiar în fața lui Jupiter ce îi era mare șef în cele sfinte. Pentru latinul pomenit dar și pentru întreaga lume a imperiului roman, aici în munţii Carpaţi unde era Muntele Sfînt al geților, se afla și cetatea Ziditorului (An/Anu/Gog/Senta) – părintele neamului omenesc -, tot aici fiind şi axul lumii sau polul getic, adevăr despre care astăzi nimeni nu mai îndrăznește a vorbi, fiindcă pe loc este acuzat de naționalism și antisemitism.
     Și pîrliții ivriți și-au trecut în făcătura lor acest mit al cetății zeilor în nordul cel mai îndepărtat, adică ținutul cel friguros și plin de mistere și groază. În scrierea Isaiia, plăsmuitorul se pune pe proorocit împotriva Babilonului stăpînit de caldeeni și spune că va fi nimicit de perși, iar ei iudeii vor fi eliberați din robie și vor cînta cîntece de slavă, prin care vor preamări pe Domnul Cel Prea Înalt, nu pe Iahweh, Elohim sau Adonai. Mai spune guristul vedenist despre regele babilonian că nu-l va primi nici ,,locuința morților”, chiar dacă el se fălea la 14,13:  ,,Tu ziceai în inima ta: «Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul domniei mai sus de stelele Domnului; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei, mă voi sui pe vîrful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.» Dar ai fost aruncat în locuința morților, în adîncurile mormîntului.” Mai face proorocul o precizare asupra locului unde este acest munte al adunării dumnezeilor la 2,2 ,,Se va întîmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălța deasupra dealurilor, și toate neamurile se vor îngrămădi la el.”
     Pentru a aduce un firicel de lumină în această întunecime ivrită și ca să aflăm ce neamuri sălășluiau ,,la capătul miază-noaptei” unde era cetatea lui Dumnezeu, Raiul din care creștea falnic Pomul Vieții sau Arborele Cosmic, și unde era chiar osia lumii, vin tot cu un priceput din tagma lor mincinoasă, proorocul Ezechiel. Acesta, neavînd nici urmă de ascultare la neamul său îndărătnic, îl afurisește cu o năvălire cumplită a celui mai mare popor în frunte cu Dumnezeul ,,Cel Prea Înalt” Gog din țara Magog, cum găsim la 38,14-16: ,,De aceea proorocesc fiului omului și spune lui Gog: «Așa vorbește Elohim: Da, în ziua cînd poporul meu Israel va trăi în liniște, vei porni din țara ta, și vei porni din fundul miază-noaptei…”  Adică și ei știau că țara Magog era Gitia, cum s-a știut la începuturile iudeo-creștinismului și tot aici era și cetatea adunării dumnezeilor, iar informația apare și în scrierile lor sub numele de Gitia, limpede ca apa de izvor!
     Legendele noastre spun că pămîntul se sprijină pe patru stîlpi şi o osie. Osia se reazemă pe un balaur care se încolăcește în jurul ei. Dar asta spun și scrierile latinilor, care le-au lăsat peste timp că la nordul Istrului este axa lumii sau osia pămîntului din muntele sfînt, iar Strabon arată că acesta este undeva aproape de gurile fluviului Istru! Ne mai spun aceste mituri că în centrul pămîntului este un munte pe care stă Dumnezeu, acolo este cetatea lui Dumnezeu şi Mărul roşu. Mărul roşu este osia pămîntului. El se găseşte acolo unde este buricul Pămîntului. Putem fi oricît de suciți sau îndrăciți, aceste ,,povești” însă ne fac lumină în întunecata noastră istorie și mitologie, că nu veți mai avea loc unde să o învîrți sau cotiți, cum ați făcut-o pînă acum.
     Altă legendă spune despre Anu, Gog, Senta sau Dumnezeu că este întruchipat ca un bătrîn sfătos (căci numai bătrînii sînt plini de înţelepciune), cu faţa albă frumoasă, acoperită de o barbă tot aşa de albă ca omătul şi de un păr bogat şi căzut în plete pe spate, ca la bătrînii şi cucernicii preoţi. Deşi bătrîn, e totuşi plin de vigoare şi conduce treburile lumii, ca şi la începuturile ei. O asemenea imagine ne-a lăsat și scrierea lui Marţial despre Prometeu, ce apare în unele legende ca ziditor al Neamului Omenesc pe care l-a făcut din lut, însă ea se vede și pe unele tăblițe de plumb, unde găsim numai capul bătrînului ce are lîngă el un miel, sau un bătrîn ce se sprijină într-un băț.
     În județul Buzău există în comuna Bozioru, un loc cu o semnificație aparte, unde legendele și trecutul fabulos se îmbină cu o istorie uitată, ce stă de mărturie prin acele locuri și așteaptă să fie descoperită. Respectiva parte a Carpaților de Curbură, localnicii o numesc Țara Luanei, iar numele se găsește în mai multe legende locale transmise din generație în generație prin viu grai. Ele evocă locurile ansamblului rupestru format din bisericuța lui Iosif, chilia lui Dionisie Torcătorul, Agatonul Mic, Agatonul Mare și Fundul Peşterii, unde se găsesc incizate și desenate semne din alfabetul get și simboluri străvechi.
     Ne spun legendele că în vremurile de demult ținutul era stăpînit de un bătrîn mai înțelept și mai vechi decît timpul, ce domnea peste o cetate puternică înălțată în piscul muntelui ale cărei ziduri sprijineau cerul. Iar cetatea era vegheată zi și noapte de un soare strălucitor care o și apăra. Bătrînul se numea Luana (lu: om, bărbat, puternic, a locui + Ana/Anu: Tatăl Ceresc). Iar în acest ținut miraculos erau multe izvoare tămăduitoare folosite de el pentru a vindeca pe cei răniți în apărarea ținutului, la fel și pentru învierea celor morți căzuți la datorie. Cei mișei care se încumetau să tragă foloase pe ascuns din întrebuințarea apelor minunate, se îmbolnăveau, fiindcă nu știau și descîntecele sau rugăciunile ce trebuiau spuse odată cu spălarea sau îmbăierea în ele.
     Și la emeșii bejeniți în ținutul dintre Tigru și Eufrat, legendele vorbesc despre ținutul Dilmun, unde cerul este unit cu pămîntul prin muntele Dilmun, ,,unde nu este moarte, nu este decît fericire și bucurie, fiind un loc luminos și strălucitor plin cu pomi fructiferi și ape răcoritoare, flori și plante hrănitoare, iar oamenii sînt veșnic tineri la fel animalele nu se omoară între ele sau nu sînt omorîte de oameni”. Dilmunul este Raiul sau grădina Ziditorului, unde își află sălaș sufletele celor virtuoși. Din muntele sfînt Dilmun (scris în akkadiană Tilmun) curge apă vie și tot aici s-a născut neamul zeilor și al oamenilor în a noua zi de la începuturile zidirii, și iarăși povestea ne aduce la rădăcinile ei carpatine, despre care însă românii nu au urechi de auzit. Am arătat că noi am avut pe Dunăre cetatea Dimum, menţionată Tilmun în secolul VII în Cosmografia de la Ravena, ca să nu mai fie vorba spusă în vînt!
     O ,,poveste” de-a noastră spune că în a noua zi de trudă a zidirii de început, Dumnezeu a făcut  Pămîntul, așezîndu-l să plutească pe marea de început, iar în mijloc este cetatea lui care ajunge pînă la cer. În fața acestor dovezi de netăgăduit, eu vă cer vouă “istoricilor” să vă plecați supuși la tălpile adevărului pentru a vă primi pedepsele cuvenite pentru toate nelegiuirile făcute împotriva neamului get și a urmașilor acestuia, rumunii de azi!
     Pentru a duce munca la capăt, le mai pun în nas acestor nemernici un adevăr ce stă sub ochii noștri zi de zi, dar nu-i avem deschiși a-l vedea, fiindcă am fost învățați să fim proști, slugarnici, tîmpiți și alte asemenea drăgălășenii cu care ei ne-au otrăvit mințile de peste 150 de ani, pentru a ne falsifica și fura istoria și cultura identitară. Carpații Orientali îi mai numim Răsăriteni, iar celor Meridionali, le mai spunem Sudici sau de Miazăzi și împreună cu Munții Apuseni formează împreună o cetate naturală cu două porți de intrare: Porțile Meseșului pe Someș și Porțile Mureșului. Însă denumirea munților – răsăriteni, miazăzi și apuseni – se putea face în vechime numai de cei ce locuiau în Ardeal, care se raportau în acest fel la cele trei lanțuri muntoase, fiindcă cei din afara arcului carpatic le-au dat alte nume pentru fiecare munte în parte. Deci cetatea sau muntele lui Dumnezeu sînt amintite mereu de către românii de astăzi fără a ști ce spun, pentru că falsificarea istoriei și limbii noastre nu ne lasă să mergem pe calea adevărului.    
                                                                                    Limba Zeilor

     Și în astă direcție am adunat cele trebuincioase tot de la vechii greci și romani, date și fapte demne de luat aminte și care puse în cîntarul adevărului ne vor ajuta să ne mîntuim de otrava iudeo-satanistă, de latinism, de indo-germanism sau indo-europenism și alte făcături drăcești cu care ne-au otrăvit pricepuții de la noi și de aiurea, mințile și sufletele. Mai mulți greci au lăsat mărturie că numele zeilor și cele sfinte în ale înțelepciuni au venit la ei din ,,limba zeilor”, fără a preciza uitucii cine vorbea această limbă atît de dragă și lor cîteodată. Amintesc aici că primele învățături religioase, vechii greci le-au primit de la hiperboreeni prin cele trei fecioare – Opis, Hekaerge și Ahaia – care le-au dus niște table triunghiulare cu astfel de învățături, pentru oameni cuminți, nu pentru furi!
     Găsim unele indicii despre ,,limba zeilor” la filozoful Iamblichos (240-320 e.n.), ce ne lămurește în scrierea De Mysteriis vii, 4 astfel: ,,Căci zeii au fost cei care i-au învățat pe oamenii din națiunile sacre… întreaga lor limbă sfîntă. Cei care au învățat primele nume ale zeilor, le-au amestecat cu propriile lor limbi… și ni le-au transmis astfel.” Autorul recunoaște explicit că ei, grecii cei pricepuți în toate ale filozofiei, au primit înțelepciunea de la ,,națiunile sacre” prin ,,limba sfîntă”! Mai înainte am arătat că aici, în jurul Carpaților, a fost zidit Neamul Omenesc. Iar acest adevăr îl știa toată antichitatea, pînă după lovitura de stat dată de leprele iudeo-cre(ş)tine în imperiul roman în anul 380 – moment de la care a început marele proces de falsificare a istoriei și religiei geților (ce a fost și religie oficială a imperiului aproape 200 de ani). De pe aceste meleaguri au plecat în mai multe direcții migrații pe parcursul a cîtorva milenii, iar neamurile respective se considerau ,,sfinte”, ,,sacre” sau ,,scoborîtoare din zei”. Aceştia au fost cunoscuţi ca egipteni, filisteni, martu și emeși (sumerieni). La aceste popoare făcea trimitere filozoful grec în scrierea sa. Dar cum istoria a fost falsificată atît de amarnic de către greci și iudeo-creștini, din ,,națiunile sacre” s-a ales praful și pulberea, stăpînirea Neamurilor luînd-o ,,națiunile care trăiesc în sinagoga Satanei”, adică mozaicii și iudeo-creștinii Neamurilor! Așa cum la egipteni religia se slujea într-o limbă aparte folosindu-se și o scriere particulară, tot așa și pe tăblițele de plumb ale geților, apare pe lîngă scrierea obișnuită și una religioasă, adică a zeilor. 
     În lucrarea Getica scrisă de Iordanes, la paragraful XXV,133 avem mărturia peste timp a faptului că religia geţilor (numită de sataniştii iudeo-creştini arianism) era slujită numai în limba getă sau rumună, învăţățînd-o atît  goţii cei iubitori în ,,religia lui Zamolxe”, cît şi alte seminţii care au practicat acest cult al crucii. El scrie despre intrarea goților în imperiului roman pe timpul împăratului get Valens (pe la anul 375) și trecerea acestora la religia geților, ajutați de clerici imperiali astfel: ,,De astfel propovăduind evanghelia cu multă dăruire atît ostrogoţilor cît şi gepizilor, rude ale acestora, i-au învăţat pe aceştia nu numai limba acestui neam, dar şi dogmele acestei secte. Ei înşişi, precum s-a spus, trecînd peste Dunăre în Dacia Ripensis cu îngăduinţa împăratului, s-au aşezat în Moesia şi Tracia.” O altă mărturie că mitraismul sau arianismul, adică ,,religia lui Zamolxe” sau religia geților se slujea numai în limba getă sau rumună (considerată ca limbă a zeilor ce le-a adus neamurilor carpatine primele dogme în religia crucii în urmă cu multe mii de ani), o găsim la latinul Firmicus Maternus în lucrarea De errore profanarum religionum, scrisă pe la anii 346-350, unde spune supărat că limba de cult în mitraism nu era nici greaca (corect era koine, fiindcă ei nu mai vorbeau greaca lui Pericle, Socrate și Tucidide de peste 700 de ani), nici latina, ci limba lui originală, fără a ne lumina unde trebuie să-i căutăm originea respectivei limbi liturgice.
     Și acum am să vin cu cel mai puternic argument, ca să dovedesc că limba geților era considerată în antichitate ,,limba zeilor”, prin care s-a primit toată înțelepciunea. Limbă română veche are comun cu emegi în formă identică sau asemănătoare 3184 de cuvinte, iar 4405 cuvinte din româna veche sînt compuse din două sau mai multe cuvinte emegi. Știm despre eme-gi (sau sumeriană cum au botezat-o mincinoșii în partea a doua a secolului XIX) că a fost limbă liturgică, adică ,,limba zeilor” şi a fost folosită apoi și de către popoarele semite ce au cotropit Ki-en-gi / Sumer de mai multe ori de-a lungul istoriei, realitate pomenită și de cele două izvoare latine aminte mai înainte. Dar și în secolul XVIII în Țara Galilor se folosea limba getă sau rumună ca limbă liturgică, așa cum am găsit rugăciunea Tatăl Nostru folosită de către gali! Și prin aceste argumente existente la îndemîna oricui vrea să-și cunoască adevărata istorie străbună, este dovedit că limba rumună sau getă avea statut de ,,limba zeilor” în antichitate,iar religia geților a fost slujită numai în această limbă aproape 200 de ani în imperiul roman, unele rugăciuni fiind rostite în getă încă multe sute de ani.     
                                                                            Scrierea Zeilor

     Romanul Cato cel Bătrîn (234-149 î.e.n.) în lucrarea Origines, din care timpul ne-a lăsat mărturie numai cîteva rînduri, scrie despre neamul get că ,,aveau o scriere cu mult mai înainte de întemeierea Romei, căci ei cîntau faptele de vitejie ale eroilor lor în ode scrise și acompaniați la fluier; așa ceva s-a înfăptuit de romani la multă vreme după ei”. În alte resturi de informații venite de la același autor, ni se spune despre geți că au primit semnele alfabetului de la urieși pe o stîncă mare, adevăr dovedit arheologic de stînca din peștera Gaura Chindiei, unde sînt scrise cu vopsea roșie cîteva zeci de semne din mileniile XV-XI î.e.n., din care cea mai mare parte se găsesc folosite și pe tăblițele de plumb ale geților descoperite la Sinaia. Dacă coroborăm aceste informații ale romanului Cato și punem alături legendele întemeierii Romei pe la anii 753 î.e.n., atunci trebuie să înțelegem că strămoșii noștri erau în timpurile străvechimii pricepuți în ale scrisului față de populațiile din peninsula italică, după adevărul scris chiar de ei. Mai înainte am arătat că poetul grec Eschil (ce a trăit în secolele VI-V î.e.n.) scrie în piesa Prometeu înlănţuit, cum titanul Prometeu, frate cu Atlas, a dat neamului pelasg (adică geților din nordul Istrului) taina scrisului, adevăr repetat și de Cato cel Bătrîn şi confirmat arheologic prin descoperirea din peștera Gaura Chindiei. Dar dovada este ținută “la secret”, fiindcă ar tulbura amarnic toate întunecimile sinagogii Satanei și alte cuibare la fel de cețoase, necurate și otrăvitoare pentru mintea și sufletul românului. Din aceste informații trebuie să reținem pentru veșnicie că strămoșii noștri scriau din negura timpului, de cînd zeii le-au dat aceste semne, cu care să-și facă răboj de înțelepciune și luare-aminte.
Simbolurile Tatălui Ceresc (triunghiul în diferite poziții și cercul cu punct în mijloc, simbolul crucii cu brațele egale înscrisă în cerc, precum și cea cu brațele libere), alfabetele de la Gaura Chindiei, precum și numeroasele artefacte descoperite în sute de locuri de pe teritoriul locuit în prezent de români, dovedesc continuitatea noastră ca neam pe aceste meleaguri și a cultului solar timp de peste 40 de milenii!

Constantin Olariu Arimin

 http://www.ariminia.ro/ro/

P.S. Am rugamintea ,pentru cei care preluati materialele scrise de D-nul Constantin Olariu ,sa ceara aprobarea domniei sale ,iar daca preluati fara aprobarea prealabila ,va faceti direct raspunzatori , e de bun simt sa atasati sursa de unde provin toate aceste informatii pentru a urma cursul lor in totalitate si in mod firesc,ele nefiind munca d-voastra ,prin urmare am rugamintea sa dati link obligatoriu catre Ariminia.ro ,sau chiar catre blogul meu sssefora.wordpress.com ,eu am aprobarea dumnealui si fac trimitere expresa la Autorul lor de drept ,va multumesc de intelegere  !

……………………………………………………………………………………………………………………………..

 

`10533833_682827671789280_7023221855749065671_n

`TATĂL NOSTRU“ in lb celtă, dialectul vb. in Tara Galilor / Wales din Regaul Unit ( Publicat de către istoricul englez Chamberlayn in anul 1715 / `Dacia Magazin` nr 5, iunie 2003 ).
.
.“ Poerinthele nostru, cela ce esti en cheri
. Svintzasca-se numele Teu
. Vie emperetzia Ta
. Facoesa voe Ta
. En tzer asa si pre poement
. Poene noastre datorii le noastre
. Cum si noi le loesoem datornicilor nostri
. Si nu dutze pre noi la ispitire
. Tze ne mentuieste pre noi de vi(c)leanii ! “
. ……… Amin ………
.
. Desi scris aproape in lb română*, acest text păstrează o multime de arhaisme gramaticale, TOATE găsite şi in textele `tablitelor` ! Interesant : NU se intrebuinteaza aproape deloc `comprimarea cuvintelor`- element specific lb dace / gete !.
.
.* La sfarsitul sec XIX, citind acet text, istoricul…ungur Samuil Kolescri, afirma : “Românii de la Dunăre si celţii din Wales vorbesc una si aceeasi limbă !“….
.
. VOM REVENI !!!!
.
.G. Sorge Timisoara….Limba si scrierea dacilor..

 

Despre karma si lumile infernale ….

temperaturile-iad-rai-640x373

Da, Există Infern… Da, Există Diavol… Da, Există Karmă…

A coborî în Lumile Infernale, Infradimensiunile Planetare sau Abisurile Tenebroase, citate în toate textele religioase ale antichităţii, a constituit întotdeauna o sarcină impunătoare, cu care eroii antici, Titanii, Zeii sau Semizeii şi-au câştigat dreptul de a abandona lumea terestră cu mizeriile sale, pentru a se înălţa în sferele infinitului şi eternului.

Deja marele iniţiat al Italiei florentine, Dante Alighieri, a evocat în a sa Divina Comedie, teribilele pedepse care le aşteptau pe sufletele pierdute, condamnate la dezintegrarea materialului lor Psihic, în Arcadele sau Cercurile Lumii Subterane sau Tartarului, după cum le numeau grecii susţinători ai Metafizicii.

O aventură similară a parcurs, cu secole în urmă, în Creta ezoterică, acel hierofant grec numit Tezeu, atunci când a coborât în labirintul blestemat, în interiorul căruia îl aştepta tăcut şi răutăcios scârbosul Minotaur, acela care multor îndrăzneţi le-a luat viaţa, devorându-i fără milă. Totuşi Tezeu, inteligent şi supus Zeilor tutelari, a coborât ajutat de Divina Ariadna, care i-a dat un fir de păr de-al său ca să-i servească drept ghid pentru a intra şi pentru a ieşi din acel coridor, fără riscul de a rămâne prins în acele enigmatice abisuri. În sfârşit, înarmat cu o spadă simbolică şi cu o îndrăzneală fără limite, nobilul erou îl decapitează pe Minotaur şi îi smulge bijuteria sacră, care timp de milenii a fost în mâinile acelui monstru.

Toate aceste povestiri, prietene cititor, poartă pecetea simbolismului ermetic, iar fără ajutorul Gnozei (Cunoaşterea Divină), ar fi imposibil să vrei să descifrezi conţinuturile înalte ale acestor călătorii pe tărâmurile tenebrelor. A descoperi, a verifica, a aspira la suprema cunoaştere care este cuprinsă în aceste povestiri, reprezintă nu numai un drept Legitim, ci chiar o datorie pe care fiecare fiinţă umană trebuie să o împlinească, dacă doreşte să ajungă la găsirea rădăcinilor existenţei sale şi la partea nevăzută pe care aceasta o cuprinde.

Hermes Trismegistus deja a spus: Înainte de a urca este necesar să cobori, iar V.M. Samael Aun Weor, ca interpret fidel al tradiţiei ocultiste a afirmat solemn: Înaintea oricărei exaltări există o înspăimântătoare umilire. Însuşi Isus Cristos, înainte de a urca până la Tatăl tuturor Luminilor (Keterul kabalistic al fiecăruia dintre noi), a coborât în Infernuri şi în a treia zi (alegoric) s-a înălţat la Ceruri, pentru a rămâne stabilit la dreapta Atotmilostivului.

Din tot ceea ce am expus înainte este uşor să deducem că orice adevărat aspirant la Lumina Supremă, trebuie să ducă la bun sfârşit sarcini similare, în interiorul propriilor Infernuri Atomice, pentru a smulge Tenebrelor acea Lumină care odinioară strălucea în inima omului şi care, după ce umanitatea a căzut în reproducerea animalică, a rămas captivă printre entităţile demonice, pe care într-o manieră gnostică le definim cu terminologia de Euri sau Agregate Psihologice Nedorite.

Da, preafericitule cititor, Lumina este fiica tenebrelor, a suferinţelor voluntare şi a sacrificiilor conştiente, realizate în Anatomia noastră Ocultă, Psihică sau Spirituală. Acesta este marele mister al Sophiei (Sufletul), afundată în Haos şi implorând Cerul eliberarea ei rapidă, în timp ce diferiţi duşmani ai Luminii luptă din greu pentru a o scufunda tot mai mult în abisul propriei sale pierzanii.

Acest tratat, ilustru cititor, descoperă una dintre operele magistrale ale literaturii ermetice: Divina Comedie. Acest lucru îl face prin intermediul folosirii unui instrument preascump, numit Experienţă Mistică Directă. Doar prin intermediul calităţilor celor mai elevate ale Conştiinţei Trezite este posibil să realizezi toate investigaţiile minuţioase care sunt descrise în această operă şi care dau mărturie, lăsând la o parte pe materialiştii dialecticii sau pe istorici, despre faptul că într-adevăr DA, EXISTĂ INFERN…, DA, EXISTĂ DIAVOL…, DA, EXISTĂ KARMA…

Pseudoezoterismul a negat de multe ori, ducând lipsă de metode riguroase de investigaţie, existenţa Diavolului din religii, a Locuinţelor Infernale şi a Pedepsei sau a Karmei la care sufletele sunt supuse. Totuşi, în acest tratat, toată această tematică este dezvoltată ştiinţific şi cu ajutorul unei logici transcendentale şi transcendente.

Legea acţiunii şi a Consecinţei întotdeauna s-a manifestat de-a lungul eternităţii, iar a vrea să o ignori este caracteristic miopilor care încearcă să atingă soarele cu degetul. Bine, acum nu ajunge doar să ştim că suntem vizaţi de o Justiţie Cosmică; important este să ajungem să cunoaştem formule practice pentru a scăpa de persecuţia Arhonţilor Destinului, iar acest lucru, apreciat cititor, este unul dintre parametrii care ghidează lectura acestor pagini sacre.

Anumiţi atei sau duşmani ai eternului au spus odată: Infernul nu există, el este chiar aici în această lume şi atâta tot. Noi răspundem odată cu domnul Immanuel Kant (marele filozof din Konigsberg): Exteriorul este reflectarea interiorului, iar ca să vorbim drept, lumea de astăzi s-a transformat într-un Infern viu; cu toate acestea, cauzele acestei anomalii mondiale trebuie să le căutăm chiar în interiorul nostru înşine, aici şi acum.

Materialiştii iluştri ignoră că dincolo de viaţa tridimensională noi continuăm să existăm în alte dimensiuni deja bănuite de fizica contemporană şi în care, atunci când vine ceasul morţii, propriile noastre condiţionări energetice (Eurile Psihologice care se ceartă între ele) ne vor conduce, datorită afinităţii vibratorii, la sferele dimensionale asemănătoare cu tot ceea ce deja a fost descris în nobilele tratate teologice ale diferitelor popoare ale antichităţii, acolo unde se aude doar plânsetul şi scrâşnetul dinţilor.

Materialiştii pozitivişti trebuie să înţeleagă că nu există doar Evoluţie în mecanica universală, ci de asemenea există şi sora sa geamănă, Involuţia. Şi aceste două Legi îşi împart toate fenomenele fizice şi metafizice. În acest mod, vorbind aşa cum a făcut-o Marele Avatara Krishna în doctrina sa Transmigraţia Sufletelor, nu este nimic ciudat în a cunoaşte că un suflet care nu îşi încarnează principiile sale energetice divine şi care şi-a irosit inutil ciclurile de manifestare cosmică, a întărit atunci în interiorul său tot ceea ce este contrar Luminii, Adevărului, Fiinţei şi din această cauză va involua în Infernurile Atomice ale Naturii, cu scopul de a elibera, prin intermediul unor procese dureroase, ceea ce este esenţial, şi care trebuie să se reunească într-o bună zi cu Eternul.

Toată această introducere despre peregrinajele Sufletului din abis în abis, rămâne magistral explicată de-a lungul acestei opere superbe, pentru ca în acest fel să se împlinească cuvintele lui Hermes Toth, care, prezicând reîntoarcerea ocultismului autentic, a exclamat: Începând de acum vine ceea ce a fost înainte şi înainte a fost ceea ce este acum. Ioan, marele clarvăzător din Patmos a exprimat aceasta astfel: Încă din timpurile profeţilor cerul s-a luat cu asalt şi doar cei curajoşi l-au obţinut. Gnoza s-a împlinit deja, apropiindu-se de poarta ta, iar acum ţie îţi revine sarcina, amabil cititor, să dai sămânţă aceluia care nu are şi vrea să semene şi să dai sfat aceluia care nu ştie şi vrea să izbutească.

Thelema (Voinţa) să-ţi fie gloria!

sursa : http://www.vopus.org/ro/publicatii/carti-samael-aun-weor/da-exista-infern-diavol-karma.html/

Magia Elementalilor

560173_471757319544737_14824907_n

Magia Elementalilor ,brosura se poate citi pe link-ul de mai jos

http://ro.scribd.com/doc/52821215/Magia-Elementalilor

1013918_541910872512775_541144792_n