Despre Daci

11667458_658741710933530_368089556142799052_n

Pe urmele strămoşilor
Cele ce vor fi prezentate în acest material se adresează acelor persoane care nu au încă lămurită idea continuităţii de limbă şi tradiţii a neamului nostru rumun pe plaiurile carpato-mioritice. Ele nu se adresează persoanelor străine de glia neamului şi nici celor rău intenţionaţi în afirmaţiile lor, fie că se auto numesc români sau nu. Am să încep prin a cita din marele patriot şi geniu rumun Mihail Eminescu:

“Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de a privi şi a recunoaşte adevărul. El e crud, acest adevăr, dar numai el foloseşte.”

“Va veni ziua când şi pietrele vor vorbi adevărul, în care CARTEA faptelor petrecute va sta deschisă şi se va citi atât de lămurit, încât toată doctrina paralogismelor nu va fi în stare să-i întunece inţelesul”.

Aceasta vine în completare a ceea ce a zis evanghelistul Marcu (4:22):

“Căci nu este nimic ascuns care să nu fie descoperit şi nimic tăinuit care nu va ieşi la lumină” (cine are urechi de auzit, să audă;).

Trăim o perioadă de timp în care neamul nostru este ameninţat cu dispariţia, fiind supus unui atac concertant şi concentrat foarte puternic. Şi asta pentru că forţele negative, slujitoare Satanei, ştiu că zilele lor ar putea fi numărate. E o ultimă încercare a forţelor întunericului de a învinge forţele luminii. ”CALEA LUMINII, ADEVĂRULUI ŞI DREPTĂŢII” se pare că a fost prima “CARTE” pe care neamul nostru primordial, cu a sa limbă edenică a fost ales să o răspândească în lume. Ce misiune nobilă au avut strămoşii noştri!

Sfântul din HAAR-DEAL, Arsenie Boca spunea: “Ştiam şi înainte de Hristos că avem o obârşie divină, că suntem nemuritori cu sufletul şi că este un singur Dumnezeu, nevăzut şi spiritual. Ştiau asta şi dacii lui Zamolxe, dar odată cu venirea lui Hristos pe pamânt se repară structural firea omenească”. Am dat acest citat pentru a face legătura cu cu ceea ce Papa Ioan Paul II spunea în 1999 cu ocazia vizitei în România. “România este Grădina Maicii Domnului”. Mai spunea sfântul Papă: “Cu ajutorul lui Hristos vei fi protagonista unei mari perioade de entuziasm şi curaj, vei fi naţiune prosperă, pamânt roditor de bine, popor solidar şi factor de pace. Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu”.

Acestea fiind zise aş dori să fac o remarcă la adresa neamului nostru care este în faza de trezire a conştiinţei ancestrale. Prea am fost obişnuiţi (instruiţi, dirijaţi) să ne uitam numai înspre 2 puncte cardinale din cele 6 existente. Ne-am uitat cu frică în est la ruşi şi ne-am uitat cu admiraţie (şi unii încă se mai uită spre vest, la aşa zisa “cultură”. Mulţi au uitat să-şi îndrepte privirea spre cel mai important punct cardinal dintre cele 6 existente: spre cer.

Iată câteva citate care arată unde este locul neamului nostru în rânduiala divină:

1. Sumerologul rus A. Kifisim: “Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”

2. Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri la valorile superioare ale geţilor. În “Legea 1143” el spune: ”Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.

3. Homer: “Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi.”

4. Platon (427 – 347 î.H.), elev a lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul “CARMIDES” o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a fost la oaste:
“Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vinde la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”.

Uimitoare aceasta viziune asupra medicinei lui Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani!

5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): “În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor.”

6. Marco Merlini, arheolog italian (n.1953), spunea referitor la plăcuţele de la Tărtăria: “Oasele ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.”

7. Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac: “Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin” (ambasadorul Vaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei acelaşi lucru, şi asta acum câţiva ani)

8. Alfred Hofmann 1820 – în Istoria Pământului: “Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamânt. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.

9. Marija Gimbutas – Profesor la Universitatea California din L.A.- Civilizaţie şi Cultură: “România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”

10. Louis de la Valle Pousin: “Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”

11. Gordon W. Childe: “Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul Romaniei. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.”

12. Eugene Pittard: “Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării”

13. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american: “Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”

14. William Schiller – arheolog american: “Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”

15. John Mandis: “România e vatra a ceea ce numim Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6500-3500 î.H. … cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”.

16. Olof Ekstrom: “Limba rumună este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”

17. Universitatea din Cambridge:
– în mileniul V î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;
– Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franta şi aşa-zisul spaţiu slav;
– VEDELE (RIG VEDA) cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”.

18. Bonfini: “Limba rumunilor n-a putut fi extirpată deşi sunt asezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă cât pentru o limbă”

19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec XVIII): “Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor propie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”.

20. Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza: “Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa”

21. Andre Armad: “Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa (… fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii continuitatea unui neam”

22. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, 1902): “Limba latinească în adevăr se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai. LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că ea latina, este cea mai nouă dintre toate”.

23. Huszti Andras: “Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor”.

24. Bocignolli (1524): “Rumunii despre care am spus că sunt daci”

25. L.A. Gebhardi: “Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci”.

26. Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal Blatter, 1808): “În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia”.

27. Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire roumaine, Paris, 1866): “Dacii sunt primii strămoşi ai rumunilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă”.

28. Universitatea din Cambridge (1922, The Cambridge History of India): “Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”

29. Jakob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863): “Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane”

30. Cronicile spaniolilor 25 (pag.179): “Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”

31. Carol Lundius (Cronica ducilor de Normandia): “Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”

32. Leibnitz (Collectanea Etymologica): “Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor”

33. Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): “Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers!
Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limba latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”.

34. Daniel Ruzo (1968): “Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”

35. Carlo Troya (1784-1858, istoric italian): “Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”

36. Harald Haarman (specialist în istoria culturii): “Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană;), iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie din istorie.”

37. Paul Mac Kendrick: “Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară”. “Rumunii sunt membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii.” “Sus în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent” (Europa de la Atlantic la Urali)

38. William Ryan şi Walter Pitman (geologi,1995): “Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de potop este cel al Mării Negre”.

39. Robert Ballard, (explorator 1999), confirmă cele spuse de Ryan şi Pitman

40. Cavasius (De la Administratione Regni Transilvaniae): “În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua rumunească, ca pe timpul lui Cicero”

41. Leclerc (Moldo-Valahia, Paris, 1866): “…nicaieri în lume nu vei găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii şi ca o completare, limba sa este atât de armonioasă şi bogată că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe pământ”

42. G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller: “Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari”.

43. Clement Alexandrinul (Stromatele): “În sfârşit o altă greutate de interpretare cu această metodă a unor învăţături din Scriptură constă în aceea că nu le avem şi în limba în care au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau în stăpânire”

44. Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona, 1928, în interviul dat lui Virgil Oghină): “Nu pot să înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”

45. Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio informatică la Universitatea Reading, Anglia): “Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”

46. Clemance Royer (în Buletin de la Societe d’Antropologie, Paris, 1879): “… celţii, germanii şi latinii vin din estul Europei… iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident… noi trebuie să le căutam leagănul comun la Dunarea de Jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”.

47. Jean Laumonier (în cartea La nationalite francaise, Paris, 1892): “Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene”…(Sursa text Nașul TV )

RACUL SIMBOLUL EZOTERIC AL MATRICEI COSMICE

Ancient Egyptian Scarab 2 (1)

Racul este un semn legat de solstițiul de vară, și reprezintă soarele in cel mai înalt punct pentru aceasta perioada. Constelația se identifica cu crabul, Karkinos , sau Carcinus, care a fost trimis de către Hera să muște piciorul lui Hercules deoarece el a luptat cu monstrul Hydra . Hercules a zdrobit crabul cu piciorul.Atunci Hera a plasat crabul în cer pentru acest serviciu. Crabul este un simbol de prindere puternic și de forță .Conform filozofiei Chaldaeene și Platoniste, Cancerul este considerat “Poarta oamenilor”, prin care sufletele coboara din cer în corpuri umane, sau în creație. Semn opus Capricornul(jumatate capra,jumatate peste) reprezintă “Poarta Zeilor”, în care sufletele răposaților se înălța la cer.În această constelație este o configurație cu doi magari, Aselli (gamma, Asellus Borealis , și delta, Asellus Australis ) invaluita intr-un roi de stele numit “iesle” – Praesaepe.

Bratara-lui-Psusennes-I-1024x840

Praesaepe
Unii cred că acest lucru ar putea fi la origine, așa cum se vede în imagine Nașterea Domnului, Nașterea lui Hristos, cu poziționarea unui măgar întotdeauna în spatele ieslei. Copilul născut într-o iesle s-ar putea referi la această idee a cancerului de a fi “Poarta
oamenilor”.
Cancerul este un animal de hard-decojit cu prindere puternică și care deține puterea în cleștii sai. Cuvântul Cancer vine din reduplicarea formei

kar-kr-o – a indo-europeana rădăcină -kar De asemenea, nucleele -. “Hard”. De asemenea, Ker-. “Hard”.
radacina(nucleu)-hard.

În Egipt Cancer a fost scarabeul:

“În înregistrările egiptene de aproximativ 2000 î.Hr. constelația Cancer a fost descrisa ca un Scarabaeus, sacru, așa cum semnifică numele său -sacer -specifice (SCARABEUS sacer-sunt gândacii de bălegar), și o emblemă a nemuririi. Aceasta a fost karabos grecesc(sauKharabos) , cuib-minge de pământ în ghearele sale.
“Hieroglifa unui Scarabeu în Egiptul antic are valoarea fonetică a (k) HPR (pronunția adaptata este Kheper, cu vocale adăugate) Aceasta acționează ca o ideogramă pentru următoarele cuvinte.:
(K) hprr: insecte în sine – bălegar-gândacul
(K) HPR: un verb care exprimă conceptul de a lua un loc în natura ciclică a lumii, de existență.
“Mai mult, în timp ce nu acționează ca o ideogramă, în acest context, Kheper adaugand valoarea fonetică a numelui lui Dumnezeu Khepri, prima etapă a zeului soare – cu cea de soare doar crescut Cuvântul are, de asemenea, asociații fonetice cu.:PNS: minge de bălegar, role gândac de bălegar, și PNS verbul pentru modelarea a ceva pe roata olarului “
Scarabeul Egiptean sacru (Scarabaeus sacer), este un gândac de bălegar care se rostogolește în praf, făcând pelete în care sunt stabilite ouăle Acest lucru este legat de conceptul că un gândac scarabeu ceresc împinge simbolic Soarele pe cer . “Uneori, scarabeul ar fi în picioare în barcă purtând Soarele în cleștii sai”
Cancer a fost “Poarta oamenilor”, prin care sufletele coborau din cer în corpuri umane, sau în creație. Zeul Khepri (“cel care a venit în ființă”) a reprezentat scarabeul. Se credea că gândacul de bălegar a fost doar de sex masculin , și reproducerea se facea prin depunerea de material seminal într-o minge de bălegar. Se credea ca auto-crearea gândacului se aseamănă cu cea a lui Khepri, care se creează din nimic.
În astrologie semnul Racului , împreună cu solstițiul de vară, reprezintă, de asemenea, Luna.Crabii sunt influentati de fazele Lunii și mareele care sunt guvernate de Luna. Cancer reprezintă, de asemenea, mama, care în mitologie nu are alta imagine care sa se asemene cu ea decat cea a zeitei Isis.
De asemenea intre scarabeu imagine si imaginea
zeitei Isis prin acele aripi curcubeu si discul solar
exista similitudini.

c2e88d4de60db6d1043dca4e1e2c65528dafc7aa

Zeita curcubeului,Iris si ea este reprezentata ca o tanara fecioara cu aripi de aur
dupa cum se precizeaza http://ro.wikipedia.org/wiki/Iris_%28mitologie%29.
O conexiune mai este cu
Khenti-Amentiu, de asemenea Khentiamentiu, Khenti-Amenti, Kenti-Amentiu și multe alte grafii, este o zeitate egipteană , al cărui nume a fost, de asemenea, folosit ca un titlu pentruOsiris și Anubis
http://en.wikipedia.org/wiki/Khenti-Amentiu
Isis este zeita ascunsa,secreta numita Ament.
La plante se gaseste aceasta titulatura de amenti
o inflorescenta de flori unisexuate insirate de a lungul
unui ax.De aici ajung la aceasta imagine de insiruirea
chakrelor intr-un sistem bine definit numit arborele vietii.

Ma’at, simbol al Ordinului Ma’at, zeita Adevărului, Balance, Ordinul …
Ma’at, spre deosebire de Hathor și Nephthys, părea să fie mai mult de un concept decât o zeiță reala. Numele ei, literalmente, a însemnat “adevăr” în egipteană. Ea a fost adevărul, ordine, echilibru și dreptate personificata. Ea a fost armonie, ea a fost ceea ce a avut dreptate, ea a fost ce lucruri ar trebui să fie. Se credea că, dacă Ma’at nu exista, universul ar deveni un haos, încă o dată!

scarabeu_egypt

Ma’at, simbol al Ordinului
Pentru Egipteni universul a fost mai presus de toate un loc ordonat și rațional. A funcționat cu predictibilitate și regularitate; ciclurile universului au ramas mereu constante; în sfera morală, puritatea a fost răsplătita și păcatul a fost pedepsit. Atât din punct de vedere moral și fizic, universul era în echilibru perfect.
Din cauza Ma’at, egiptenii știau că universul, că totul în univers, lucreaza pe un model, la fel ca și, mai târziu, grecii au numit ordinea de bază a logo-urilor universului sens pentru model.
“La început a fost logo-uri , și logo-urile erau cu Dumnezeu, și logo-urile erau Dumnezeu.” – Ioan 1:1

unnamed (1)

Logos a fost “Cuvântul”, un alt nume pentru Isus.
Egipt, apoi, a fost văzut a fi nimic fără Ma’at.

De aceea trebuie sa devenim purtatorii iubirii prin cunoastere,daruire si adevar ca
forta de coagulare in socitate si in lume.
Sa fim purtatorii de “polen”productiv -evolutiv pentru a crea o lume mai buna,
mai solidara,mai inteleapta,constructiva,armonioasa
si neconflictuala ca o balanta perfect echilibrata,centrata pe soarele nostru spiritual precum imaginea acestei zeite,simbol al matricei cosmice.
“Poate cel mai important simbol ezoteric al Racului este cel al mamei. Racul fiind poarta de intrare in manifestare, mama reprezinta prin excelenta poarta matriciala, prin care apar noi si noi generatii. Mama divina simbolizeaza matricea cosmica prin care apare intreaga creatie, sub influenta spirituala si fertilizatoare a Tatalui divin. Racul este, dealtfel, semnul cel mai yin, cel mai feminin al zodiacului. Simbolismul mamei se leaga de acela al marii, ca si de cel al pamântului, al gliei, in sensul ca toate sunt receptacule si matrice ale vietii. Maica Domnului este, in traditia crestina, Fecioara Maria, care l-a zamislit pe Iisus din Duhul Sfânt. Gasim in simbolul mamei aceeasi ambivalenta ca si in cele ale marii si pamântului: viata si moartea sunt corelate. Nasterea inseamna iesirea din pântecul mamei, iar moartea inseamna o reintoarcere in pamânt. Potrivit transpunerii mistice din crestinism, Mama este Biserica, inteleasa ca obste si de la care crestinii primesc viata si har.

scarabstele
Fiind zodia cea mai feminina, Racul este corelat profund cu ideea de receptivitate. De aceea, femeia este un important simbol ezoteric al zodiei. Racul se polarizeaza perfect cu semnul Leului, care este zodia cea mai masculina, cea mai yang. Spiritual vorbind, femeia sau principiul spiritual feminin poate juca multiple roluri: rolul de mama (matrice creatoare fertilizata de principiul masculin, sustinatoare a manifestarii), rolul de regina (principiul feminin conducator, in armonie cu cel masculin), rolul de energie teribila (dakini-urile din traditia orientala, cu rol de indepartare a fortelor malefice), rolul de energie benefica (manifestare a gratiei divine). Conform Genezei biblice, Dumnezeu a creat intâi barbatul, pe Adam, care se afla intr-o stare androginala. Ulterior, elementul feminin este extras din Adam si materializat sub forma Evei.
Uterul sau matricea este un alt simbol al Racului. Simbolismul matricii este universal corelat cu manifestarea si fecunditatea naturii si cu regenerarea spirituala. In traditia hindusa acest element creator este numit yoni, dar isi poate exercita functia doar in corelatie cu elementul corespondent masculin (phallus sau lingam). In crestinism, matricea creatoare este figurata sub forma unei migdale, in care se afla Fecioara Maria (numita mandorla) care isi exercita puterea creativa fecundata de Verbul divin (logos spermatikos). Si in cazul initierii spirituale se vorbeste de etapa „regresum ad uterum” (moartea spirituala), urmata de trezirea la o noua viata, cea a spiritului.

50dd47403a695
Samânta sau germenul constituie un alt simbol ezoteric al Racului. Referindu-se la simbolismul ideogramei Racului, Rene Guenon Afirma: „In simbolismul astrologic al Cancerului, se poate vedea acest germen in starea de semidezvoltare care e tocmai starea subtila; este vorba deci nu de embrionul corporal, ci de prototipul formal (…) germenul este aici dublu, plasat in doua pozitii inversate una fata de cealalta si reprezentând prin aceasta doi termeni complementari: este vorba despre yang si yin (…) sunt cele doua jumatati ale „Oului Lumii”, asimilate Cerului, respectiv Pamântului.” In ezoterism, germenul cosmic este numit si Hiranya-garbha, Oul de Aur, prin impartirea caruia rezulta jumatatea celesta si jumatatea terestra.
Luna simbolizeaza, ca guvernator al Racului, hrana esentiala. Aceasta este numita in traditia hindusa soma sau amrita. In mitologia greaca se vorbeste despre ambrozie si nectar ca fiind hrana zeilor. In fond este vorba de o energie cosmica, profund benefica si hranitoare pe multiple planuri de vibratie.
Un simbol nu mai putin interesant al acestui semn de apa este cel al familiei. Sigur, nu vom insista asupra ideii de familie inteleasa la modul uzual, ci asupra conceptului de familie spirituala. In crestinism, familia Divina este formata din Tata (a carui imagine fizica sau substitut este Iosif), Mama (reprezentata de Fecioara Maria) si Fiu (Iisus). Iisus este totodata Fiul Omului, dar si Fiul lui Dumnezeu. In Orient, ideea de familie spirituala si de filiatie spirituala este destul de raspândita. Starea de rudenie spirituala este mai profunda si mai elevata decât rudenia de sânge, caci se bazeaza pe profunde legaturi afective si spirituale. Maestrul devine un tata spiritual, iar discipolii sai niste fii spirituali. Intreaga omenire consta din copii ai Tatalui Ceresc si ai Mamei Divine; cei care sunt „de doua ori nascuti” devin insa Fii ai lui Dumnezeu.
Semn al verii si al apei, Racul continua sa ne fascineze cu magia si secretele sale abisale”.

Sursa articol http://sfatuitoarea.blogspot.ro/2014/07/racul-simbolul-ezoteric-al-matricei.html

Citiți și aici http://www.almeea.ro/scarabeul-egiptean-cel-mai-remarcabil-simbol-al-umanitatii-scarabeul-reprezinta-invierea-sufletului/

Osia pământului-Taina cunoașterii-Păstorii neamurilor-Osiris zeu getic

strigatul-strabunilor-1 (1)

Am pus lîngă acestea caduceul lui Hermes/Sarmis care reprezintă doi șerpi înfășurați în jurul osiei pămîntului fiind simbolul înțelepciunii cerești dăruită neamului omenesc pentru dreaptă rînduială și cumpănire a vieții lor pe pămînt. Lîngă el este hieroglifa lui Pitah, ce simbolizează înțelepciunea cerească venită din vorbirea Ziditorului și care arată atît taina cunoașterii cît și a necunoașterii. Darul înțelepciunii cerești este o continuă muncă de cunoaștere și re-cunoaștere a trecutelor astfel să se găsească drumuri prielnice pentru cele ce vor veni și se vor rîndui în firescul judecății Tatălui Ceresc. În sanscrită acești doi șerpi ce se înfășoară pe coloana vertebrală a omului și se cuibăresc în cap pentru a aduce cunoașterea sau a înstăpîni uitarea și necunoașterea, se numesc Ida și Pingala. Lîngă aceasta spre dreapta, am pus un șarpe de aur descoperit într-o mină care se află în prezent la muzeul din Brad, județul Alba. Tot spre dreapta este oul universului care are pe el săpat un șarpe ca simbol al cunoașterii divine, fiind foarte asemănător cu cel descoperit la Brad și hieroglifa lui Pitah. Lîngă șarpe este stilizat pomul cunoașterii binelui și răului, dar numai cu trei ramuri, simbol ce vine din obiectul religios descoperit la Brînzeni, și tot aici apare spicul de grîu pe care îl găsim imprimat atît la Tărtăria cît și în Sumer/Ki-en-gi. Dar acest ou din piatră ce simbolizează universul, a fost descoperit la Gobekli Tepe, în Turcia fiind vechi de prin mileniul Xll î.e.n.
Dovezile arheologice și mitologice aduse în discuție, arată fără putință de tăgadă că populația care a făcut obiectul descoperit la Brînzeni în mileniul XXV î.e.n., a dăinuit pe aceste locuri pînă în timpul geților altfel nu puteau fi transmise miturile despre zidirea lumii de către Tatăl Ceresc și a Muntelui Sfînt Ceahlău. Dar mai arată că această cultură s-a răspîndit la mii de kilometri atît către sud unde a prins rădăcini trainice prin templul de la Gobekli Tepe din mileniul Xll î.e.n., dar și către vest, dovedite prin descoperirile de la Vincea și datate pentru începutul mileniului Vll î.e.n. Iar Tărtăria vine să completeze aria dăinuirilor noastre pe aceste meleaguri din cele mai înnegurate timpuri ale preistoriei…continuarea la http://www.ariminia.ro/ro/getia-sectiunea-1/

Citiți și la https://sssefora.wordpress.com/2015/01/29/taurul-ceresc-la-sumeri-e-gugulanna/

https://sssefora.wordpress.com/2015/01/29/cultul-soarelui-simboluri-solare/

https://sssefora.wordpress.com/2015/01/29/boneta-dacica-purtata-de-nobilii-tarabostesa-ajuns-pana-in-la-ventamexic/

În imaginea de mai jos,soldați păstori, sumerieni 

ur-boys uraeus, vulture lower,upper egypt tumblr_laatsgnjzv1qdtnx1o1_500 sumerian-harvest sumerian-bee-goddess sumerian1 (1) sumer4-1024x308 sumarian-snake-and-mushroom snake_goddess poison acient logo NInurtaSitchin78p106 k1 geants-de-sumer-mardouk-543po Fig151b f009fdbd5195ab6056915a92bce364b2 essay_7_snakegoddess enkit DSC_9418 coiling-snake-1 Chaos_Monster_and_Sun_God assyrian7 anunnaki_gods Annunaki3 annunaki2-250x375 9142846_orig 8841551

 

 

Sfinxul Cleopa-trei

 

sfinx-bucegi (1)

………………….

CleopatraColor1

cleopatra-sphinx-front-US-WU75693V4

…………………….

Țărancă ,in costum popular,Urseni,județul Timiș 

urseni_taranca_in_costum_popular

Port popular din zona Argeșului

port-popular-din-zona-argesului-1488

Unele dintre imagini ,conțin copii după cele originale ,foto de pe net …

Sub imaginea Cleopa trei ,femei în port popular din zona Sibiului 

12856685_1_l f_iisibiu

 

Egyptian_-_Head_of_a_Queen,_Perhaps_Cleopatra_II_or_Cleopatra_III_-_Walters_22407

……………………….

bratara 1973.164_1a

Cleopatra_by_William_Wetmore_Story_03 CLEOPATRA 90075-050-5D7FFD79 4f165263dc85e-cleopatra-the-search-for-the-last-queen-of-egypt-review-11

Cultul Soarelui – Simboluri solare

În imagini ,Simbolistica Șarpelui reprezentată… in boneta frigiană ,căciula purtată de nobilii tarabostes ….Prima imagine ,din Piatra Craiului ,vizionarii :)) spun că este falus ,mai există așa reprezentare și în Bucegi ,defapt este reprezentarea capului de Șarpe ,simbol solar ,Ouroboros sau mai bine zis Logos-ul ,reprezentând Creația ,primordialitatea,Cultul Soarelui ….simboluri care ulterior din ignoranță sau rea voință au fost demonizate …

4887816603_dcb03e0795_b

Aceste simboluri, figuri şi semne nu erau desenate sau alese în mod capricios. Dimpotrivã, întotdeauna sunt în acord cu Supremele Legi ale Naturii şi ale Cosmosului şi cu cele ale Drumului Secret de urmat pentru realizarea Universului Particular al Omului; bazate pe axioma hermeticã: Ceea ce este sus este ca ceea ce este jos iar ceea ce este jos este ca ceea ce este sus.

Se știe că șarpele nu moare până când nu-i tai capul,ironic, sau nu ,istoria poporului nostru e plină de voievozi care și-au pierdut capul, în urma trădărilor …

Marca Eroului Civilizator ,izvorul neamurilor,Carpații …Simbolul x sau runa Gebo ce semnifică Darul Divin ,Harul ,sau scoborâtorii ceriului ,așa cum sunt ,în ciuda faptului că unii istorici și numeroși etnografi afirmă cum că x-ul ar reprezenta hamurile cailor ,fiind un ritual al călușului ,în fapt calul tot simbol solar și este reprezentat separat printr-o multitudine de simboluri ,chiar și în dans ,iar călușerul ,individual exprimă dansul șarpelui ,dansul ritualic,așezându-și în scop sacru ,clopoțeii la picioare ,imitând sunetul șarpelui cu clopoței ,coada șarpelui cu clopoței reprezentând chiar simbolistica glandei pineale și aș mai adăuga încă o dovadă de prezență a șarpelui ,doar privind la tehnica de împodobire a toiagului ,panglica este așezată mereu în spirală,de jos în sus . .E necesar însă să mai dăm un ochi și prin ceea ce ne-a mai rămas astăzi din vechiul ritual,dansul călușarilor ,să mai desușim din elementele de dans și execuții ,așa ar fi posibil să aflăm mai multe .

Mai multe despre simbolistica șarpelui găsiți la linkurile de mai jos :

https://sssefora.wordpress.com/2014/06/26/elementul-apa/

Citiți și aici http://mindporn.org/varia-et-curiosa/calusarii-rit-mit-si-desacralizare/

bratarile-dacice

dscn1335

 

uroboros

calusari3 OLYMPUS DIGITAL CAMERA calusari babcb9a7b1af653f6904dc1c06526615 Anunnaki_King_Gate

1379803_602677686437266_1606913431_n 220px-Mithras

 

Cât de frumos este reprezentat Leul Legii pe pieptul Mesagerului Divin…din nou simboluri ,care ulterior din ignoranță sau rea voință au fost demonizate ..

dollar-serpent (1)

……………………………….

Anunnaki-with-ME-purse

……………………………….

c2c_p8 SumerMedicine serpents_mexico serpenteZEUS_jp5 maya-cosmic-serpent (1) coiling-snake (1) snake-ciphers Mithras leonardo-da-vinci-pregnant lupul-01

 

 

Mistere din Muntii Buzaului,Lentila de chihlimbar, Tara Luanei ,Bozioru,Agatonul Mare,Agatonul Mic

 

XXX_2d

Sursa articol : http://www.ariminia.ro/ro/si-pietrele-vorbesc-adevarul-sectiunea-2/

În rîndul de sus am pus două vase emeș/sumeriene de pe la anii 3000 î.e.n. cu semnul crucii înscris în romb ca simbol-concept al binecuvîntării întregului univers(forma de ou stilizat cum o găsim mai tîrziu în scrierile orfice și esene, ori ,,caldeene”) de către puterea ziditoare a lui An sau Anu, iar în partea dreaptă este un talisman cu crucea înscrisă în cerc și semne care reprezintă sfînta colibă(triunghiul cu cercul pus pe un vîrf) și cel al Tatălui Ceresc(cercul cu un punct în mijloc). În rîndul doi am pus același simbol al crucii în cultura egipteană; primul de la stînga folosit în scrierea sfîntă și înseamnă cetatea principală sau centrul puterii supreme, adică o cetate a divinității principale, al doilea este semnul vieții veșnice, al treilea are sensul de dreptate, al patrulea spre dreapta este o podoabă simbol purtată și azi de către kabilii din nordul Africii. În capătul rîndului am pus un sigiliu egiptean de pe la anii 2970 î.e.n. unde se vede atît pasărea cerească, cît și peștele și coliba sacră, dovedind prin aceasta rădăcinile spiritualității vechi de pe valea Nilului. Dar nu toți au plecat în timpul acelor roiri către cele patru zări fiindcă pietrele și cioburile de ceramică precum și desene din peșterile României ne arată că o mare parte a rămas în glia carpatină continuîndu-și existența cu bune și rele așa cum le-a fost sorocul și norocul. Iar cel mai bun exemplu pentru a dovedi cele spuse, sînt semnele și desenele lăsate pe pereții peșterilor din munții Buzăului ori pe stînci.
O parte din ținutul de munte al județului Buzău din Curbura Carpaților, este numită de către localnici Țara Luanei, iar această denumire se găsește în mai multe legende locale transmise din generație în generație prin glasul bătrînilor, din care am să dau în continuare ceva ziceri cu folos pentru osteneala la care m-am înhămat. Aceste povestiri evocă locurile ansamblului rupestru format din bisericuța lui Iosif, chilia lui Dionisie Torcătorul, Agatonul Mic, Agatonul Mare și Fundul Peşterii, pe pereții căreia se află incizate misterioasele scrieri încă nedescifrate și simboluri străvechi, precum crucea malteză, peștele, un fel de pumnale sau vîrfuri de lance și altele.
Zic legendele că în vremurile fără de început, acest tărîm minunat era stăpînit de un bătrîn mai înțelept și mai vechi decît timpul, care domnea peste o cetate puternică înălțată în piscul muntelui ale cărei ziduri sprijineau cerul. Iar cetatea era vegheată zi și noapte de un soare strălucitor care o și apăra de răi sau rele. Tot pe aceste tărîmuri binecuvîntate de Ziditorul cerurilor și pămîntului, erau mai multe izvoare cu ape tămăduitoare unde boala era alungată prin îmbăierea în ele sau spălarea ori descîntarea cu apa lor făcătoare de minuni. Însă totul era sub veșnica veghere a bătrînului Luana, iar cei care se încumetau să tragă ceva cîștiguri pe ascuns folosindu-se de puterea tămăduitoare a apelor, se îmbolnăveau fiindcă nu știau și descîntecele sau rugăciunile care trebuiau spuse odată cu spălarea sau îmbăierea în ele. De mare grijă se bucurau în ochii bătrînului înțelept și părinte ocrotitor, cei răniți în războaie cu mișeii pofticioși de avere sau putere, ei fiind vindecați cu mare grijă, iar atunci cînd mureau bătrînul înțelept îi stropea cu apă vie luată din Valea Izvoarelor pentru a-i aduce din nou la viață. Aceste locuri binecuvîntate la propriu de natură(la vechii egipteni cuvîntul ,,natura” însemna chiar divinitate) sau Ziditor, situate în zona Nucu, sînt și astăzi o adevărată vale a apelor tămăduitoare. Pentru a înțelege mai bine legenda venită din străvechime, dau mai jos cîteva fotografii care ne vor ajuta să punem istoria și tradiția orală în lumina adevărului.
În stînga sînt urmele unor construcții ciclopice sau poate un hazard al naturii pe care oamenii din vechime l-au considerat ca o acțiune a Ziditorului din ceruri. În mijloc se văd urme clare ale acțiunii omului de a face niște locașuri dreptunghiulare pentru a fixa în ele pari care să fie folosiți în poziție verticală. Iar în partea dreaptă este o bucată de piatră ce făcea parte dintr-un altar sub formă de disc, avînd două nivele săpate în interior, poate cu trimitere directă la cele trei trepte de inițiere din religia geților.
Dar bunăstarea și liniștea locuitorilor a fost nimicită de către vrăjmași înzăuați veniți în care de foc ca să doboare soarele Luanei. Mare prăpăd a fost atunci pe pământ care s-a cutremurat din toate încheieturile. Zidurile cetății şi împrejurimile au fost arse, iar ținutul a rămas pustiu multă vreme nefiind călcat de vreun animal sau pasăre venită din cer. Ca o amintire de neșters a vremurilor trecute în arealul muntos arătat, se găsește Peştera Înţeleptului, unde este tăinuită bine toată cunoașterea care ne-ar duce pe cale adevărului după zisa legendelor.
Să încercăm a aduce lumină și asupra acestui bătrîn îmțelept care le-a fost vrednic cîrmuitor poporului din curbura Carpaților multă vreme pînă ce cetatea lui și soarele care o lumina, au fost nimicite de către vrăjmașii înzăuați. Numele de Luana îl găsim în istoria mitică a emeșilor/sumerienilor fiind purtat de către un lugal ce a domnit în acele locuri înainte de Potopul cel Mare, iar legenda spune că au fost Alulim de Eridu(g) care a domnit 8 sars(28800 ani), Alalgar de Eridug a domnit10 sars(36000 ani), En-Men-Lu-Ana din Bar-Tabira a domnit 12 sars (43200 ani) și En-Men-Ana despre care nu se știe cît a domnit. Cum emeșii au plecat din ținuturile carpatine, iar studiul comparativ pe care l-am făcut între cele două limbi arată că cele mai multe cuvinte sînt comune cu graiul din Moldova, povestea bătrînului înțelept Luana din munții Buzăului are fire nevăzute cu En-Men-Lu-Ana din mitologia emeșilor. Să ne deslușim pe îndelete cu aceste legende care au în miezul lor ceva adevăr istoric ce se cheamă a fi scos la lumină. Cei plecați din Carpați în prima migrație în tărîmul dintre fluviile Eufrat și Tigru care a avut loc pe la mijlocul mileniului Vl î.e.n. nu ne-au lăsat răvășele ca să știm ce gîndeau și ce ziceau. Dar al doilea val de migratori a dus cu ei și năravul scrisului, astfel că timpul ne-a lăsat o scînteie din viața acestor pribegiți în lumea albastră, găsindu-se mii de tăblițe, iar unele precizează lista regilor din Larsa care începe așa: ,,Cînd împărăţia a coborît din ceruri, împărăţia se afla la Eridu. În Eridu era rege Alulim, a domnit 28800 ani. Alalcar a domnit 36000 ani, alţi doi au domnit 64000 ani. Eridu a fost nimicit, regatul lui a fost mutat în Badtabira. În Badtabira a domnit Enmenluana 48200 ani’’ pînă a ,,venit potopul lumii, iar după potop au preluat puterea regii popoarelor din munţi’’. Și astfel aflăm despre ei că se considerau Neam Scoborîtor din Zei, isteți și cu darul glagoriei acasă nu ca românii de azi. Își spunea sang-gi care are sensul de neam ales de Ziditorul cerurilor și pămîntului(sang: neam, clan + gi: nobil, ales) iar noua baștină au considerat-o ţară sfîntă, Ki-en-gi(ki: pământ, ţarină, aşezare + en: profet, strămoş + gi: nobil, ales).
Dar numele En-Men-Lu-Ana înțeles prin semantica eme-gi are sensul de profetul/preotul care a condus neamul creat de Dumnezeu(en: demnitate, preot, strămoş + men: putere regală, faimă, cinste + lu: om, soț, familie, neam, a locui, puternici, bărbat, a se naște, supărare, necaz, chin, a aprinde focul; + Ana: Creatorul, Ziditorul lumii), iar scaunul lui de domnie din Bad-Tabira însemna ,,cetatea Tatălui Ceresc”(bad: zid, a împrejmui cu ziduri + ta: tată + bir-a: a străluci, căpetenia păstorilor) ca o amintire de neșters în mentalul colectiv al celor plecați din curbura Carpaților, a cetății Ziditorului lăsată în acești munți sau a Raiului cum zice mitul lui Ziusudra. Sensul larg al cuvîntului En-Men-Lu-Ana așa cum l-au scris sumerologii, cuprinde tocmai conținutul legendei cunoscută de țăranii din munții Buzăului și nu cred că ne mai trebuie binecuvîntarea istoricilor români care numai rău ne-au făcut și ne-au împuiat capetele cu fel de fel de minciuni pentru a le fi bine lor și stăpînilor care îi strunesc. Țara Luanei din legendele noastre înseamnă Țara binecuvîntată de Tatăl Ceresc sau Țara Sfîntă așa cum apare pe tăblițele de plumb expresia Dio Geta sau Dio Gitii cu același sens religios. Și bătrînul înțelept din legenda noastră este cîrmuitorul unui loc iubit de Ziditor, iar faptul că cetatea lui se înalță pînă la cer, arată că chiar el era puterea divină supremă. Cred că legenda noastră ne transmite indirect și discret timpul cînd iudeo-satanismul creștin a fost impus neamului rumun de către o putere militară dușmănoasă înzăuată și venită cu care de foc – expresia este în Făcă-Tora Satanei – ce a distrus soarele cunoașterii divine așa cum scriau vechile manuscrise strămoșești, scăpate foarte puține de ura nemărginită a Militia Cristi și numite în fals ,,scrieri esene” sau ,,scrieri caldeene”.
În zona comunei Bozioru, unde se află aceste vechi așezări rupestre, cea mai importantă ca valoare a informațiilor ce le deține este Fundul Peșterii, pe a cărei pereți se văd incizate vîrfuri de lance, săbii scurte și o mulțime de litere puse în ordine care formează cuvinte, iar majoritatea sînt identice sau asemănătoare cu cele folosite pe tăblițele de plumb descoperite la Sinaia. Aici găsim și imaginea explicită că zona se numea ,,cetatea lui Dumnezeu” cum ne-a fost transmis prin legendele locale care au răzbătut pînă la noi. Pe perete este zgîrîiat un cerc cu un punct în mijloc și care în simbolistica strămoșească însemna Tatăl Ceresc, iar în alfabetul get era litera T(a), sens identic pentru cuvîntul ,,tată” așa cum s-a folosit pînă mai ieri în Moldova. Sub acest semn(vezi fotografia de mai sus din rîndul doi sub cea de culoare gri) este un altul care seamănă cu litera E puțin modificată. Dar semnul mai seamănă cu un jug cu capetele ridicate din care lipsește partea de jos, divinitățile emeș erau reprezentate purtînd pe cap un fel de pălărie cu mai multe nivele, iar borurile erau ridicate în sus. Și altarul descoperit la Trușești – Botoșani are tot trei spații distincte în soclu, iar marginile acestuia sînt ridicate în sus ca niște coarne, trimitere fără echivoc la taurul ceresc. În emegi litera ,,e” avea și rolul unui cuvînt de sine stătător cu mai multe sensuri din care dau în continuare cîteva: casă, locuință, cetate, autoritate supremă, templu, a conduce, origine, naștere, a izvorî, adică taman ce spune legenda noastră că zidirea era cetatea Ziditorului tuturor văzutelor și nevăzutelor, fiindcă în teozofia străbunilor mei, Creatorul era un bătrîn bun și plin de înțelepciune față de neamul omenesc. Însă numele lui în timpul cînd s-au făcut scrijelările pe pereții peșterii nu era nici Dumnezeu, nici Senta, Santa ori Sîntu, ci AN sau ANU și GOG. Dacă ne uităm cu atenție pe imaginea mare din stînga sus, vedem în centrul ei o cetate cu ziduri foarte înalte și care are sus pe marginea celor două ziduri de pe laterale, cîte o cruce cu bratele egale, nimită de hoții și sutașii lui Ucigă-l Toaca, ,,cruce greacă”. Acoperișul este sub forma unui triunghi – alt simbol al Tatălui Ceresc – care și el are în vîrf o cruce, însă cu un braț mai lung, botezată de pricepuții în făcături drept ,,cruce italică”! Deasupra acestei cruci, este scris de la dreapta la stînga cuvîntul GOG(primul desen din rîndul de jos). La stînga cetății este șarpele ceresc care se înalță de jos pînă sub acoperiș, iar lîngă el este Pomul Vieții, Pomul Cunoașterii Binelui și Răului, Osia Pămîntului, prezentat sub forma unui brad cum ne spun unele legende ale noastre avînd niște fructe aproape de vîrf. Lîngă acesta este scris cuvîntul ANU, însă deasupra cuvîntului GOG, apare incizat cuvîntul AN cu o buclă asemănătoare cu hieroglifa lui Pitah care are un semn cu 3 bucle. În religia vechilor egipteni aceasta simboliza înțelepciunea cerească venită din vorbirea Ziditorului Pitah și care arată atît taina cunoașterii cît și a necunoașterii, fiind un șarpe care urcă și coboară la nivelul cozii formînd prin răsucire 3 bucle și avea valoarea fonetică a consoanei H. Pomul Vieții cu 9 și 15 ramuri apare și la Gaura Chindiei.
Tot aici mai găsim semnul din fotografia a patra spre dreapta, care este folosit și astăzi de creștinii copți din Egipt, dar cu mici modificări, dovadă indubitabilă că ,,vizita” hicsoșilor în secolul XVll î.e.n. în țara lui Hapy, a lăsat urme în mentalul colectiv al băștinașilor sau poate se datorează subțirilor ,,terapeuți” pe care îi admira cu atîta respect rabinul ivrit și cam eretic Filon din Alexandria, dar nu s-a rușinat deloc să le ,,împrumute” tainele cele mari, și pe care iudaizîndu-le, le-a dăruit iudeo-cretinilor ca vedenii ivrite.
Dar cuvîntul An așa cum apare la noi incizat în situl de la Fundul Peșterii a fost scris de emeșii pe mii de tăblițe fiindcă era duhul principal al panteonului lor, dovedind vechimea acestor așezări religioase ale strămoșilor noștri care înaintează în timpul încă nescris pe răboj, undeva la trecerea dintre mileniile lV-lll î.e.n. fiindcă apar pentru Ziditorul lumii ambele cuvinte: An și Gog!
Mai avem din mitologia emeș o altă confirmare că legendele noastre privitoare la cetatea Ziditorului din munții Buzăului, au o parte de istorie adevărată a neamului carpatin ce a trăit în străvechime pe aceste meleaguri. Găsim în teologia lor că sufletele celor vrednici se duceau în ținutul Dilmun, iar Enlin(cerul sau Tatăl Ceresc de la noi) este unit cu Enki(ținutul pămînt sau Maica Pămîntească) prin muntele Dilmun, unde nu este moarte, nu este decît fericire și bucurie, fiind un loc luminos și strălucitor plin cu pomi fructiferi și ape răcoritoare, flori și plante hrănitoare, iar oamenii sînt veșnic tineri la fel animalele nu se omoară între ele și nici nu sînt omorîte de oameni. Dilmun este raiul sau grădina lui Dumnezeu. Din acest munte sfînt Dilmun curge apă vie, și tot aici s-a născut neamul duhurilor cerești și al oamenilor în a noua zi de la începuturile zidirii. O poveste de-a noastră – ale lor sînt toate numai revelații cum zic azi, dar vedenii cum erau cunoscute în trecut – ne spune că în a noua zi de trudă Dumnezeu a făcut Pămîntul și îl așează să plutească pe marea de început iar în mijloc este cetatea lui care ajunge pînă la cer. Și tot nouă siluete de om sînt pe altarul descoperit la Trușești, dovedind fără putință de tăgadă că primul calendar care era și cel religios, avea săptămîna de cîte nouă zile, iar emeșii cînd au plecat în Ki-en-gi a doua oară, teologia lor era bine conceptualizată.
Un alt sprijin este legenda lui Ziusudra(Zin Suddu), considerat în mitologia lor ca un vrednic pămîntean care a salvat neamul omenesc de la dispariție din calea unui mare potop, iar după ispravă a fost chemat în ceruri pentru dreaptă judecată: ,,În ținutul de trecere/ în muntele Dilmun/ locul unde se înalță Sfintul Soare/ ei l-au pus să locuiască”. O altă variantă a textului spune că Ziusudra s-a prezentat înaintea lui An închinîndu-se de la care a primit veșmîntul de OM, fiind așezat în ,,muntele Dilmun, locul unde soarele răsare”. Pe altă tăbliță se precizează că în muntele Dilmun a ajuns Ziusudra ,,trăitor spre est, peste munţi” iar dacă raportăm conținutul textului la poziția geografică a cetății Dilmun, adică toriștea străbună cu Carpații de curbură unde se afla și cetatea lui Anu sau Dumnezeu, dar și Raiul, Ki-en-gi/Sumer era în est și atunci totul se limpezește.
Mai multe inscripții de pe tăblițele de lut descoperite în Iraq arată faptul că strămoşii emeșilor sau sumerienilor au venit din ținutul Dilmun pe malurile Tigrului și Eufratului, si că în vechea lor baștină, au învăţat a scrie!!! Originea numelui Dilmun, precum și sensul lui, l-am lămurit în altă parte.
O altă legendă despre Țara Luanei spune că Luana era o fată foarte frumoasa care a coborît din cer venind cu un car de foc. Pe acest tărîm ea a prins drag de un localnic și nu a mai vrut sa plece de aici, învățîndu-i pe băștinași medicina, scrisul, cititul, vindecîndu-i de toate bolile. După ceva vreme fostul ei iubit a găsit-o și făcîndu-se chibrit de supărare a venit hotărît să distrugă ținutul. Din dragoste pentru neamul omenesc Luana i-a învățat pe localnici să se ascundă sub stînci acolo unde nu ajungea focul aruncat de ofuscatul iubăreț, ceea ce ar explica existenta asezărilor rupestre de la Bozioru. Se înțelege din conținutul legendei că atunci cînd unul dintre localnici era atins de foc, Luana il vindeca pe loc cu apa moartă și apa vie. Stîncile sau peșterile unde se ascundeau localnicii sînt cele din zona Cozanei, iar atacul s-a petrecut pe Platoul Martirei.
Cred că această formă a legendei conține în fapt vechiul mit al geților privind formarea neamului omenesc și implicit al geților scoborîtori din zei, fiindcă ei se considerau că vin din Maia, una din fiicele titanului Atlas cu Pleona, iar strămoșii mei spuneau că sînt scoborîtori din pleiade. La vechii romani, înainte de a-i aburi șmecherii greci cu limba lor koine(și nu greaca cum mîncă lături toți precepuții!) și toate cele venite din țîșnitoarea vînjosului Hercule, Maia era o divinitate străveche a renașterii naturii, adică a primăverii, anotimp după religia strămoșească cînd s-a zidit neamului omenesc. Fiul titanului Iapet, Atlas(ad : strămoș, tată, cer + laze: tăietură în pădure, poiană defrișată cu toporul sau prin foc) a fost primul dintre regii mitologici ai tărîmurilor de la nordul Istrului avînd împreună cu Pleione, fiica lui Oceanos și Thetis. șapte fete pe care antichitatea greacă le-a numit pleiade. Cea mai frumoasă și mai cunoscută dintre ele, pe care o găsim și în scrierile sanscrite din India, este Maia, iar aici în toriștea carpatină au fost găsite zeci de monede care purtau pe ele această inscripție Maia. În timp Maia a fost asimilată numelui de Luana, după țara pe care o zidise Anu în jurul Carpaților și astfel mentalul colectiv al românilor a păstrat atît substratul religios getic peste care s-a suprapus un eveniment istoric la fel de vechi ca și legenda.
Carul de foc cu care a venit Maia pe pămînt este în fapt acel vehicul de lumină ce ajuta sufletul să urce la Judecata Tatălui Ceresc fiind amintit în toate scrierile esene și gnostice, iar pe teritoriul țării noastre găsindu-se zeci de asemenea care unde se punea urna cu cenușă a mortului, dar și ca dispozitiv pentru incinerare. Chiar dacă adevărata noastră istorie a ajuns o otravă pentru făcătorii de istorii sacrosancte, inclusiv pentru istoricii români, de data aceasta îi vom ajuta pe toți să bea cupa Luminii și Dreptății pînă la fund să scăpăm odată pentru totdeauna de iadul iudeo-satanist și la fel de cel latrinist care ne-au distrus mințile și sufletele.
Pentru bunătatea arătată față de localnici, aceștia i-au dăruit Luanei o lentilă de chihlimbar dintr-un singur bulgăre de chihlimbar după cum ne spune altă legendă a locului, aceasta fiind de mărimea unei coroane regești, adică o semisferă foarte mare după înțelegerea de azi. Poate că legenda s-a născut datorită zăcămintelor de chihlimbar din zonă și a descoperirii unor pietre de mărimi impunătoare pe care le puteau merita numai persoanele foarte importante. Legenda legata de lentilă precizează faptul că Luana era o femeie venită din ceruri, nemăritată – la fel ca Maia – și care s-a comportat ca o mamă față de băștinașii carpatini. Pentru cîte i-a învățat pe localnici, aceștia, după ceva vreme, i-au dăruit obiectul șlefuit, fără a bănui puterea lui miraculoasă. Culoarea galben spre alb a lentilei, asemănătoare cu cea a părului Luanei, priceperea deosebită cu care era șlefuită și felul în care era ținută față de cel cercetat, toate acestea făceau ca aura celui privit să se vadă limpede prin lentilă, apărînd în frumusețea naturală dacă persoana era sănătoasă și cu neregularități dacă aceasta avea vreun beteșug la vedere sau nu. Cereasca ființă Luana folosea în chemarea puterii cerești, praf asemănător cu culoarea lentilei și tot cu acest praf își întreținea părul avîndu-l totdeauna acoperit cu bulbucei și inele. Mai spune legenda că miraculosul obiect avea mîner diferit ca culoare de cea a lentilei, dar tot din chihlimbar, străpuns de un tunel(imaginea de mai jos), iar partea dinspre mînă de unde se ținea mînerul, se termina cu un fel de semisferă. Un alt tunel intra în ghiventul semisferei și chiar mai adînd în aceasta, rostul lor fiind ca odată cu mișcarea lentilei să apară lumile chemate, unii le-au spus ape, iar alții flăcări în mînerul de chihlimbar. Dacă obiectul era mișcat continuu, atunci flăcările se mișcau mereu într-un fel de dans, cunoscut de localnici ca dansul focului în chihlimbar.
Aceste legende vorbesc de existenta altor douăsprezece lentile mici ce formau suita pentru lentila principala, așa cum dovedește și fotografia de mai sus, dar fiecare avea o alta nuanță și era folosită cu un scop diferit decît celelalte. Fiecare lentilă mică din cele douăsprezece avea un scop unic, iar lentila mare folosea la a fi văzută aura cuiva. Rama de prindere a lentilei se compune din douăsprezece bucăți de forma cilindrică așa de măiestrit șlefuite la capete că numai nuanțele diferite ale chihlimbarului făceau posibilă observarea locului de îmbinare. Prin inima ramei trecea un tunel tot de forma rotundă; rama era prinsă în vergele răsucite de chihlimbar care mergeau în spirală după forma semisferică a obiectului. Luana i-a învățat pe localnici arta vindecării, iar legenda spune că prescria leacul pentru fiecare bolnav în timp ce privea prin lentila mare, numai dacă era simțită nevoia mai erau cercetate și unele lentile din cele mici. Legenda mai spune că după Luana, mai toți conducătorii geților și marii lor preoți au ținut în mînă această lentilă, chiar și unii domnitori ai românilor. Ultimul, spune legenda, ar fi fost A. I. Cuza, care vizitînd în mare secret ținutul, călugărul păstrător al lentilei și al credinței străbune i-ar fi vorbit privind prin lentila și de cele trecute, dar și de cele prezente, precum și cele viitoare cu așa corectitudine încît domnitorul ar fi oftat adînc la sfîrșitul expunerii. Legenda se termină spunînd că lentila miraculoasă a Luanei se află undeva într-o ascunzătoare plină ochi cu bulgări de chihlimbar, iar valoarea ei este cît greutatea în aur a Carpaților de Curbură.
Tot în acești munți, în spațiul localităților Bozioru-Fisici-Nucu este locul cunoscut de specialiști ca ,,cer straniu”, datorită faptului că cerul capătă o strălucire mult peste normal. Și tot aici a fost culeasă balada sufletului neamului nostru Miorița, născută din durerea păstorilor din Muntenia, Moldova și Transilvania care se întîlneau aici. Spune ea că faptele s-au petrecut ,,Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai”, taman cum zic și vechile izvoare că aici era Cetatea lui Dumnezeu și Raiul unde se întorceau și sufletele emeșilor la baștina străbună. În vechile noastre basme și povești, există o confuzie vădită între Maica Pămîntească(sau Cybele cum o numeau frigienii) și Maica Domnului încît aceasta din urmă pornește în căutarea fiului ei pierdut sau ucis, motiv cosmogonic dezvoltat și în Miorița unde se regăsesc părți din mitul emeș al divinităților Dumuzi și Inana.
Dar aici în munții Buzăului, vechile locuri păstrează zeci de cruci, unele cu un braț mai lung și diferite litere puse la îmbinarea celor patru direcții, altele avînd forme aparte sau identice cu crucea malteză apărută însă după mai bine de 3000 de ani față de cele incizate aici. Gunoaiele pricepute vor striga în gura mare că simbolul nu are nici o legătură cu iudeo-cretinismul, dar nu este decît răgetul fiarelor ieșite din străfundurile iadului, care, după ce ne-au falsificat istoria și cultura identitară, acum își apără cu disperarea morții ce se apropie toată făcătura satanistă cu care ne-au împuiat mințile și inimile.
Să pornim a ne scrie un dram de istorie dar din cea adevărată și nu făcută de către cei năimiți a ne distruge ființa duhului ceresc din noi ca să robim pe vecie lui Ucigă-l Toaca și cioporului de sutași ai întunericului care ne învață de ceva vreme cine sîntem, de unde venim și încotro trebuie să ne îndreptăm. În primul rînd de sus, am pus mai multe forme de cruci incizate pe diferite pietre sau pereți de stîncă ori de peșteră din munții Buzăului, acolo unde în străvechimea lumilor era cetatea lui Anu sau Gog de care s-a ales praful și peste care s-a așezat cea mai cumplită uitare și nepăsare. În capătul rîndului din dreapta am pus o statuetă a Maicii Pămîntești descoperită la Gîrla Mare, județul Mehedinți, veche din secolul XV î.e.n. care are crucea pe cap simbolizînd sfințenia pămîntului de unde s-a născut neamul omenesc și în care se întoarce trupul fiecăruia dintre noi atunci cînd se termină caierul zilelor.

Lentila de chihlimbar 

XXX_2h

 

XXX_2e XXX_2f XXX_2g XXX_2i

Mai vechi decat hieroglifele !!!

.1621771_609835439088504_1685157437_n

INTERESANT – NU ?
.
. Am gasit intâmplător un mic decupaj din revista `Lumea`ce preia un articol ( +foto) dintr-o revistă germană… Hieroglifele din poza sunt de fapt PALEO-hieroglife, cele mai vechi cunoscute până in prezent pe teritoriul Egiptului. După aspect, ele sunt in mod cert `veriga` intre hieroglifele propriuzise si …scrierea de la Tartaria ! ..Iar Tartaria se află, după cum ştim in…Carpaţi !!
. FAPT CU TOTUL REMARCABIL: – Placuţa pe care apare textul e prevazută cu ORIFICII pt. a putea fi purtată la gât, cu ajutorul unui snur, tercut prin resp. orificii … Apartine deci, in mod clar aceleiaşi `şcoli` – evidenţa e zdrobitoare !
.
.— CITESTE SI DISTRIBUIE MAI DEPARTE ! —
.
. G Sorge Timisoara- Limba si scrierea dacilor (pagina de facebook)

Multumiri din suflet D-lui Gene Sorge !!!!!!!! Mai multe detalii despre scrierea si limba dacilor ,gasiti pe pagina domniei sale de facebook , Limba si scrierea dacilor !!!

……………………………………………………………………………………………

Si uite cum Vremea si Natura scoate la iveala Adevarul ,acum ce mai spuneti   ,mai aruncati cu pietre sau le purtati la gat ??????? Nu mai vrem religie,nu mai vrem istorie,nu mai vrem adevar,nimic nu ne mai este pe plac ,dar ce vrem oameni buni ?Fara spirit nu se poate trai ,asa-i vremea si asa a fost mereu ,ori avem vointa si suntem ,ori suntem lipsiti de totul si morti de-a binelea …. 

Dacia este Poarta prin care Dumnezeu călătoreşte prin Lumea Sa pământeană… Laurian Stanchescu 

1932451_609840509087997_1162933309_n

Dacii si Energia Libera-Rosia Montana-Orase Subterane

energ_7

http://blog.catalindancarnaru.ro/dacii-si-energia-libera-partea-intai/

http://blog.catalindancarnaru.ro/dacii-si-energia-libera-partea-a-doua/

http://www.efemeride.ro/orasul-subteran-al-zeilor-din-rosia-montana

http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/category/tunele-si-orase-sub-pamant/

Multumiri Codul lui Zamolxis pentru imagini !

61353_433668843432828_883591326_n 1511597_433668780099501_2065585074_n 1549233_433669913432721_1370043584_n 1618467_433668620099517_112309946_n 1620501_433668533432859_600297746_n 1779349_433668386766207_387268229_n 1896859_433667653432947_1081309756_n 1898259_433671056765940_501885138_n 1912472_433671103432602_235493701_n