Dumnezeu și Om ,de Mihai Eminescu

 

1402589368753cc224

Eminescu nu a fost ateu cum spun mințile strâmbe din lumi limitate  ,citiți aici : http://www.luceafarul.net/eminescu-intre-religie-si-credinta

Poezia Dumnezeu si om,de Mihai Eminescu

Cartii vechi, roase de molii, cu paretii afumati,
I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere batrane.
Strambe ca gandirea oarba unor secole straine.
Triste ca aerul bolnav de sub murii afundati.
Dar pe pagina din urma, in trasuri greoaie, seci,
Te-am vazut nascut in paie, fata mica si urata,
Tu, Christoase, -o ieroglifa stai cu fruntea amarata,
Tu, Mario, stai tacuta, teapana, cu ochii reci!
Era vremi acelea, Doamne, cand gravura grosolana
Ajuta numai al mintii zbor de foc cutezator…
Pe cand mana-nca copila pe-ochiul sant si arzator
Nu putea sa-l inteleaga, sa-l imite in icoana.
Insa sufletul cel vergin te gandea in nopti senine,
Te vedea razand prin lacrimi, cu zambirea ta de inger.
Langa tine-ngenuncheata, muma ta statea-n uimire,
Ridicand frumoasa, santa, catra cer a sale mane.
In padurile antice ale Indiei cea mare,
Printre care, ca oaze, sunt imperii fara fine,
Regii duc in pace-eterna a popoarelor destine
Inchinand intelepciunei viata lor cea trecatoare.
Dar un mag batran ca lumea ii aduna si le spune
C-un nou gand se naste-n oameni, mai puternic si mai mare
Decat toate pan-acuma. Si o stea stralucitoare
Arde-n cer aratand calea la a evului minune.
Fi-va oare dezlegarea celora nedezlegate?
Fi-va visul omenirei gramadit intr-o fiinta?
Fi-va bratul care sterge-a omenimei neputinta
Ori izvorul cel de taina a luminii-adevarate?
Va putea sa risipeasca cea neliniste eterna,
Cea durere ce-i nascuta din puterea marginita
Si dorinta far- de margini?… Lasati vorba-va pripita,
Mergeti regi spre inchinare la nascutul in taverna.
In taverna?… -n umilinta s-a nascut dar adevarul?
Si in fase d-injosire e-nfasat eternul rege?
Din durerea unui secol, din martiriul lumii-ntrege
Rasari o stea de pace, luminand lumea si cerul…
Sarcini de-aur si de smirna ei incarca pe camile
Si pornesc in caravana dupa steaua plutitoare,
Ce in aerul cel umed, pare-o aschie din soare,
Lunecand pe bolta-albastra la culcusu-eternei mile.
S-atunci inima crestina ea vedea pustia-ntinsa
Si pin ea plutind ca umbre imparati din rasarit,
Umbre regii si tacute ce-urmau astrul fericit…
Stralucea pustia alba de a lunei raze ninsa,
Iar pe muntele cu dafini, cu dumbrave de maslin
Povestind povesti batrane, au vazut pastorii steaua
Cu zambirea ei ferice si cu razele de neaua
S-au urmat sfintita-i cale catre staulul divin.
……………………………………………………………
Azi artistul te concepe ca pe-un rege-n tronul sau,
Dara inima-i desarta mana-i fina n-o urmeaza…
De a veacului suflare a lui inima e treaza
Si in ochiul lui cuminte tu esti om ­ nu Dumnezeu.
Azi gandirea se aprinde ca si focul cel de paie ­
Ieri ai fost credinta simpla ­ insa sincera, adanca,
Imparat fusi Omenirei, crezu-n tine era stanca…
Azi pe panza te arunca, ori in marmura te taie.

Credinţa de nezdruncinat în Supremul Divin este secretul existenţei nemuritoare în spirit. Credinţa face ca puterea lăuntrică a fiinţei să devină nemărginită ajutând-o să se desăvârşească prin unirea cu Dumnezeu în eternitate. Prin credinţa binefăcătoare, fermă, omul poate atinge fericirea divină. Iisus spune: “De veţi avea credinţă numai cât un grăunte de muştar, toate le veţi împlini, şi veţi zice muntelui acesta să se arunce în mare, muntele se va arunca”. În aceste cuvinte ni se descoperă taina puterii credinţei. Adevărul este că în timpurile care vor veni, pe tot globul, puţini vor fi oamenii care vor avea credinţă, iar aceia care nu vor avea credinţă vor fi dinainte morţi, deşi vor continua să trăiască trupeşte, fiindcă ei vor înceta să mai aibă legătura conştientă cu Dumnezeu.

Cel ferm în credinţa sa, chiar şi când există trupeşte, constată că toate minunile îi sunt cu putinţă şi astfel ajunge să se dezlege de materie şi legile ei, devenind atotputernic ,nemuritor ,prin trăirea sa spirituală, care îl va revela chiar şi pe Dumnezeu.

„Cum fără Eu nu există Dumnezeu, astfel fără naţiunea mea nu există lume.”Mihai Eminescu

Părinte,să mă îngropați la țărmurile mării și să fie într-o Mănăstire de Maici și să ascult în fiecare seară, ca la Mănăstirea Agafton ,cum cântă Lumină lină …Mihai Eminescu către Duhovnicul său …

http://www.ziaristionline.ro/2014/02/10/nationalismul-lui-eminescu-de-dumitru-murarasu-natura-nationalismului-eminescian-privire-sintetica-a-nationalismului-eminescian/

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/06/15/mihai-eminescu-125-ani-de-la-adormire/

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/01/15/mihai-eminescu-ortodoxie-elite-marturii/

http://www.dailymotion.com/video/xwvr0f_profesorul-constantin-barbu-despre-memorialul-mihai-eminescu_news?start=48

Ruga pentru Romania….

 

 

flacara-olimpica-a-fost-aprinsa-de-inalta-preoteasa-si-si-a-inceput-drumul-spre-londra-video-11779270

http://www.agerpres.ro/comunicate/2014/09/10/comunicat-de-presa-scriitorul-laurian-stanchescu-12-13-14#.VBAm_VGJzgg.facebook

Vom purcede-n rugaciune
La Regia, in padure
Sa-ntrebam al sau izvor
Sa aflam de viitor
Sa-nchinam ruga pentru tara
Sacerdoti ne-nvete iara
Sa stie poporul meu
Sa-si scoboare al sau zeu
Sa-mi ajute ,sa-mi trezeasca
Sfanta glie romaneasca.
Pe pamantul meu sa vina
Doar Lumina,din Lumina.
Pogoara-se luminatori
Din toate cele patru zari
Ei sunt parte din Cuvant
Din Zabelio cel sfant.
Ma duc,cu suflet cu tot
Aproape,ca nu mai pot
Mi-e inima stransa tare
Ma duc sa cer indurare
La Regia,la Tartaria
Chem sfintii din Romania
Sa se prinda-n ruga mare
Ajuta-ne Santul Soare.
Invit apele izvoare
Sa ia parte la chemare
La chemarea de strabuni
Veghetorii acestei lumi.
Sa-i ajute si pe moti
Sa ni-i trezeasca din morti.
Din Banat si Apuseni
Din Ceahlau ,la moldoveni
Ca toti ni-s nazariteni.
Ne-ar ajuta si rohmanii
Din pesterile Maicii Danii
Bateti toaca la Prislop
Si clopotele ,peste tot
Dumnezeu asta asteapta
Ridicati voi,mana dreapta
Si dacii de pe columna,
Se ridica toti si umbla.

C.J

…Ei numai doar dureaza-n vint
Deserte idealuri –
Când valuri afla un mormânt,
Rasar în urma valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Si prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Si nu cunoastem moarte.

Din sinul vecinicului ieri
Traieste azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarasi soare;

Parind pe veci a rasari,
Din urma moartea-l paste,
Căci toti se nasc spre a muri
Si mor spre a se naste. ..Luceafarul, Mihai Eminescu

Atentiune Barbati …de Dan Borbei

boinesti-casa-taraneasca-e1362667630184

ATENȚIUNE BĂRBAŢI!!

Care nu sunteţi bărbaţi, bărbați din cei adevăraţi,
Luaţi aminte, ţineţi seama, că aţi ajuns să treceţi vama,
Aţi ajuns să daţi socoată pentru mârşăvia toată
Ce de mii de ani în lume aţi impus a voastre nume,

Ce-aţi impus puterea voastră peste fericirea noastră,
Aţi impus o grea voinţă peste-a iubirii dorinţă,
O gândire de doi lei, gândită de derbedei,
Puşlamale de tromboni, evoluţii din giboni,

Ce-aţi acaparat puterea aruncând în foc iubirea,
Aţi luat la voi şi cheia neglijând de tot femeia,
Scăldaţi în propriile lături şi-ale voastre acrituri,
Va ajuns din urmă timpul şi se-ncheie anotimpul,

Va ajuns acum chemarea că se termină cărarea,
Se apropie sfârşitul că-l așteaptă începutul,
Începutul din mistere, proslăvit din alte ere,
C-o preasfântă în IUBIRE şi o sfântă din GÂNDIRE …

Faceţi repede socoata şi predaţi cuspor ştacheta,
Până-i vreme să plecaţi, fără avere, da-îmbrăcaţi,
Că se apropie răsplata şi plătiţi şi cu prelata
Ce-aţi purtat-o fără drept într-un joc perfid, nedrept …

Atenţie voi politruci, din „baligi şi cuib de cuci”,
Popândăi din alte sfere agăţaţi prin ministere,
Şi toţi restul ce vă ştiţi, că sunteţi tâmpiţi clociţi
Şi vă ţine-n spate şpaga, dezmăţul şi cu oiaga,

Treziţi-vă-n ultim ceas pentru cât va mai rămas
Şi faceţi un ultim gest pentru tot ce-i indigest,
Să vedeţi unde vi-i rostul, să staţi unde vă e postul,
Nu cocoţaţi ca nebunii pe unde vă mână unii ..
……………………………………………………………
Într-o lume dezaxată şi la maxim decentrată
Unde doar prostia-i bună şi inţelepciunea nebună,
Nu poate să meargă treaba când faci totul pe degeaba,
Când rezolvi numai probleme, toate cu-ale lor dileme,

Unde-i stăpână gândirea neglijând de tot iubirea,
Unde inima-i nebună şi mintea grozavă-i bună,
Iar femeia este sclavă vânturată ca o pleavă,
Unde dragostea-a ajuns cumpărată pe ascuns,

Unde nu găseşti dreptate decât doar absurditate,
Unde marele maestru e mai mult extraterestru,
Unde limbuţi de doi bani, filfizoni de gologani,
Se hlizesc c-o veselie cu-a lor moacă de prostie,

Împreună cu borfetul ce-şi etalează săcretul,
Îmbuibaţi ca aurolacii, înfrăţiţi cu vârcolacii,
Dar faţa de mare domn, ochii traşi de la nesomn,
Cu un rânjet de mârlan sau mai mult de ţopârlan …

ATENŢIUNE BĂRBAŢI!! Care nu sunteţi bărbați,
Ci-o grămadă de rahaţi din lumea sacră ejectaţi,
S-a terminat cu minciuna de azi pentru totdeauna,
Se îndreaptă o lume strâmbă ce-n durerea ei se schimbă,

Se revine la IUBIRE, vibrând dulce fericire,
Se învârte a lumii roată întorcând-o-n jos pe toată,
Să regleaze omenirea cu GÂNDIREA şi IUBIREA,
Transformând o raţiune într-o sfântă ÎNŢELEPCIUNE …

Care aveţi tărie-n sânge şi vână de dac pursânge,
De străbunii dragi transmisă, cu slove de aur înscrisă,
Să staţi drepţi în faţa sorţii şi a vieţii şi a morţii,
Vă invit să îmi fiţi fraţi cum am fost cândva fârtaţi,

Să zidim o Românie dintr-o sacră temelie,
Unde toţi să-şi afle locul atât cât îi duce capul,
Iară doina să răsune în poemele străbune,
IA noastră cea slăvită s-o vedem iar înflorită,

Iubirile de sub tei să coboare pe alei,
Să egalizăm ştiinţa cu ce crede și credinţa,
Inteligenţa străbună cu înţelepciunea bună,
A mândruțelor iubire să ne mângâie-n gândire …
……………………………………………………
Care nu-nţelege rostul şi se uită ca şi prostul,
Cum se uită un bou la nou fără a şti că e tot bou,
Acela să-şi ţină gura că-l ajung cu anvergura
Şi scot al meu buzdugan ca să ştie cine-i Dan,

Că loveşte barosan din dureri de MOROŞAN,
C-are-n braţe fulgerul, trăsneşte ca trăznetul,
Cu o mână ştie a iubi cu cealaltă a urî,
Într-o mână-i dragostea în cealaltă pacostea,

În el e-o amestecătură de iubire şi de ură,
De demoni urăţi şi răi şi de ingeri cuminţei,
Ce se luptă ne-ncetat ca să-l pună la-ncercat,
Dar învinge purul nufăr şi iubirea din Luceafăr,

Învinge dreptatea sfântă ce Eminescu-o cuvântă,
Iubirea scumpă și sacra de prea mulţi ani masacrată,
Știința veche a fericirii scrisă-n taina nemuririi,
Bunul șimț și omenia ce sunt însăși România!

Bordan-,Borbei Dan – 13 ianuarie 2014

De ce ?

 

De ce ? …de C.J
De ce sa lupti ,cand poti iubi 
De ce sa mori,cand poti trai
De ce sa plangi,cand poti zambi
De ce sa taci,cand poti vorbi
De ce sa lovesti ,cand poti atinge
De ce sa minti,cand poti convinge
De ce sa fugi,cand poti sa stai
De ce sa strangi ,cand poti sa dai
De ce sa nu stii, cand poti cunoaste
De ce sa pleci,de poti te-ntoarce
De ce sa strigi,cand poti sopti
De ce vezi noapte,cand e zi
De ce esti surd,cand poti auzi
De ce esti mandru,cand te poti smeri
De ce esti trist,cand poti visa
De ce sa te tarasti,cand poti zbura
De ce urasti,cand poti ierta
De ce cobori ,cand poti urca
De ce sa bati, cand poti deschide
De ce esti rece, cand poti fi cuminte
De ce sa uiti,cand poti lua aminte
De ce sa-ntrebi,cand poti raspunde
De ce te-ascunzi,cand poti fi oriunde
De ce ignori,atunci cand poti ajuta
De ce esti orb, cand poti vedea
De ce deznadajduiesti,cand poti avea credinta
De ce te pleci,cand poti sa ai biruinta
De ce te-ncrunti,cand poti fi calm, ca marea
De ce privesti pamantul,cand poti privi chiar zarea
De ce sa calci iarba,cand poti s-o ocolesti
De ce atata rana,cand poti doar sa iubesti
De ce atata vorba,cand poti sa dovedesti
De ce spui ca e vina lor,cand e doar vina ta
De ce nu recunosti si tot se va schimba
De ce s-accepti ,cand nu iti place
De ce spui fac,cand nu poti face
De ce sa pari,ce nu esti tu
De ce spui da,cand poti zice nu
De ce esti rob,cand poti fi stapan
De ce esti doar o salca,de vrei sa fii gorun….

De ce esti rau,cand poti fi bun …???

De C.J

Doina ,Necenzurata de Mihai Eminescu

10152385_722640004424861_908394989_n

 

 

DOINA
(necenzurată),de Minai Eminescu

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin și pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o ațin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si străinul te tot paște,
De nu te mai poți cunoaște.
Sus la munte, jos la vale
Și-au făcut dușmanii cale;
Din Satmar pâna ‘n Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vara vara lui
Și-i străin în țara lui.
Dela Turnu ‘n Dorohoiu
Curg dușmanii în puhoiu
Și s-asează pe la noi;
Și cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara păserile toate
De neagra străinătate.
Numai umbra spinului
La ușa creștinului.
Își desbracă țara sânul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleacă
Și isvoarele îi seacă
Sărac în țară săracă!
Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Ștefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija Sfinților
In sama părinților,
Clopotele să le tragă
Ziua ‘ntreagă, noaptea ‘ntreagă,
Doar s-a ‘ndura Dumnezeu
Ca sa-ți mântui neamul tău!
Tu te ‘nalță din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând.
De-i suna din corn odată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de doua ori
Iți vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toți dușmanii or să piară
Din hotară în hotară,
Îndrăgi-i-ar ciorile
Si spânzurătorile!
Cine ne-au dus Jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Ci să-i scoată ochii corbii
Să rămâe ‘n drum cu orbii
Cine ne-au adus pe Greci
N’ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prăpădi-l-ar focul jalei
Să-l arză sa-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească
Cine tine cu străinii
Mânca-i-ar inima cânii
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.

de Mihai Eminescu, Marele Român al Neamului Străbun…

 

 

Inaltare ….

1010024_488757871206091_536471066_n(1)

Inaltare…de Carla Jaklyn

Doamne ,Tu mai tii minte ?

Cand prin trimis, m-ai intrebat

Daca singura printre morminte

Cu pasii mei ,eu am calcat ?

Eu ti-am raspuns la randu-mi

Din morti,blajina am inviat

Cand te-am cuprins atunci in ganduri

In brate ,Soare,m-ai purtat.

Credinta mi-este acum in sange

Cu ea prin lume-am biruit

Lumina asupra-mi se rasfrange

Si tot cu ea m-ai curatit.

Prin foc si para eu trecut-am

Luna cea scumpa-am dobandit

Cand eu ,Tata pierdut-am

La tine,Maica am venit .

Iar tu blanda, in taina

Misterele mi-ai deslusit.

Mi-ai asezat ochii in tihna

Iar chipul palid,tu mi-ai mangaiat

La tine mi-am gasit odihna

A doua viata tu mi-ai dat.

Cu ochii reci catam seninul

Si-n ochi vapai mi-au scaparat.

Cand experimentam veninul,

Tu m-ai iubit,m-ai vindecat.

Din arbori tu facut-ai lespezi

Cu iarba verde, m-ai acoperit.

Viata mi-ai dat din ape repezi

Mi-ai pus cununa si m-ai adormit.

Cand ochii verzi mi-i s-au deschis

Vedeam nestricacioase trupuri.

Venind,plecand din paradis

Cu legi scrise, tinute-n suluri.

Stateam in varful muntilor

Uitandu-ma la calea larg deschisa

Priveam in zorii diminetilor

La lumea aceea,deja promisa .

Doamne ,Tu mai tii minte ?

Cand prin trimis, m-ai intrebat

Daca singura printre morminte

Cu pasii mei ,eu am calcat ?

Eu singur-am ajuns printre morminte

La poarta alba cu doua altare

Ajuns-am Doamne si am asteptat cuminte

Pana mi-ai asezat, viata din nou in trastioare.

Mi-ai dat traistuca Doamne si m-ai trimis in lume

Eu am plecat atunci,dar Tu, Tu n-ai uitat de mine…..

—————————————————————————————————————–

Poate ca a apus vremea Cuvantului si ne-a ajuns Vremea Faptelor,Barbatii sa fie barbati ,iar femeile femei si in interior si in exterior ,vremea nu asteapta pe nimeni ,binecuvantati fie Cei ce au cautat pana acum Cuvantul ,caci ei vor fi cei dinainte  ,avem nevoie de verticalitate,intelepciune,iubire ,armonie,curaj,caci toate celelalte le vor urma indeaproape ….

Pentru ca avem nevoie de stari si cine ar fi mai potrivit sa ne transmita starea de care avem nevoie cu totii ,decat Eminescu .Mai mult ca oricand avem nevoie de eliberare din dogmele vechi ,avem nevoie de intelepciune ,de iubire ,de sufletul nostru viu si de curaj ,caci nu am cunostinta ,gandindu-ma la stramosii nostrii ,de oameni lasi si indaratnici ,ci de adevarati Oameni ,care stiau manui la fel de bine si plugul si sabia .Sa nu mai incercam a ne cantari scolile,pentru ca intelepciunea fiecaruia ne este necesara deopotriva,acolo unde este Dumnezeu ,nu este loc de orgoliu ,smeriti sa ne intampinam unii pe ceilalti si sa ne aflam grijile ,mana in mana vom reusi .A venit timpul sa ascultam glasul Bunilor nostrii ce ne indeamna la armonie,adevar,intelepciune si nu in ultimul rand la Iubire ,sa ne cautam unul pe celalat ,la fel cum Luna isi cauta Soarele ,sa ne luminam vietile noastre si ale urmasilor nostrii ,de asta ne-am nascut pe acest pamant bun si frumos ,sa fim responsabili pentru ziua ce va urma ,asa sa ne ajute Dumnezeu !!!

Straluciti fratii mei, straluciti,cei care sunt diamante, sa nu lasati noroiul sa va cuprinda ,nu exista noroi indeajuns cat sa acopere stralucirea diamantelor,straluciti fratii mei ,din inima si minte …

Luna-Simbolistica- Lucrarile lui Mihai Eminescu

Dictionarul explicativ al limbii romane ofera o alta perspectiva asupra lunii, una stiintifica: aceasta este definita ca “astru, satelit al pamantului, care se invarteste in jurul acestuia si care il lumineaza in timpul noptii.”

Luna este simbol al ritmurilor biologice, este un astru care creste si descreste, care dispare, a carui viata este supusa legii universale a devenirii, a nasterii  si a mortii. Reprezinta si timpul care trece, timpul viu pe care-l masoara prin fazele ei succesive si regulate.

            Luna este simbolul primului mort. Timp de trei nopti, in fiecare luna, ea e ca moarta. Dispare. Apoi reapare si sporeste in stralucire.

            Luna este cunoasterea indirecta, discursiva, progresiva, rece. Astru al noptilor, evoca in plan metaforic frumusetea, dar si lumina in imensitatea intunecimii. Dar prin aceasta lumina, care nu este decat o reflectare a luminii soarelui, luna este simbolul cunoasterii teoretice, conceptuale, rationale.

            Cea mai frumoasa imagine a lunii ne este oferita de poezie. Si daca luam in considerare faptul ca luna este un element al naturii intalnit mai ales in poeziile romanticilor, atunci cel mai bine se va regasi in lucrarile unuia din marii poeti romani, a carui “intreaga creatie se naste din nostalgia paradisului” (Nichifor Crainic), Mihai Eminescu.

            Rolul naturii este deosebit de important in opera lui Eminescu. In poeziile din adolescenta, natura apare sub trei forme: pentru a crea o atmosfera; in metaforele figurilor sau sentimentelor umane, si ca un mediu atotcuprinzator, caruia i se integreaza si omul. Cerul, luna, luceafarul, stelele, noaptea, furtuna, marea, raul, luciul si murmurul apei, fosnetul frunzelor, codrul, campia, florile si pasarile, toate se imbina creand atmosfera tipic eminesciana, plina de culori si sunete exprimand comunicarea si corespondenta armonioasa dintre elemente.

            Dintre toate motivele eminesciene legate de natura, cel mai des, si poate mai important, este luna.

            In general, soarele nu este un astru romantic. El sfasie cu lumina lui divina cuibul nocturn al viselor. Poezia romantica apare odata cu  acea atractie spre luna. Contemplatia romantica a lunii anuleaza total ori partial simtul gravitatiei pe pamant.

            Imaginile lunii la Eminescu sunt uneori asemanatoare cu cele din lirica sanscrita. In literatura sanscrita, de obicei luna trezeste durere de dragoste. In “Śakuntala”, eroul Dusyanta isi zice: “Desi credeam ca luna e racoroasa, intr-adevar razele ei stropite de roua varsa foc. Luna ne chinuieste pe noi, cei care iubim”. Asemenea imagine se gaseste si la Eminescu. De exemplu, in poezia “Cand…”:

“Cand luna prin nori pe lume vegheaza

Cand fie-ce unda se-mbraca c-o raza

Cand canta ai somnului ginii natangi

Tu tremuri si plangi.

Cand luna arunca o pala lumina

Prin merii in floare-nsirati in gradina

La trunchiul unuia pe tine te-astept

Visand destept.”

            Asocierea lunii cu durerea umana se intalneste si la poetul Tagore: “Luna, tu trezesti valuri de lacrimi in oceanul tristetii mele”.

            Dar astrul nocturn are o alta pondere in creatia lui Eminescu; vapaia lunii il transpune intr-un alt nivel spiritual si ii dezvaluie tainele creatiei ca si zadarnicia vietii. Conceptia despre luna a lui Eminescu, ca o putere care invie ganduri si intuneca suferinte isi are rezonanta in conceptia vedica de Varuna, zeul cerului, care vegheaza gandurile omenesti, gandirea si imaginatia poetului devenind ecouri ale textelor indiene pe care le-a citit; un sambure al acestei imagini transpare in “Misterele noptii”:

“Razele din alba luna

mi le torc, mi le-mpreuna

pentru-ntregul viitor”.

            Balada “Fat – Frumos din tei” cuprinde acel efect de lumina de luna proiectat cu un gest cosmic pe mari intinderi:

“Lun-atunci din codri iese,

Noaptea toata sta s-o vada,

Zugraveste umbre negre

Pe camp alb ca de zapada.

Si mereu ea le lungeste,

Si urcand pe cer le muta,

Dar ei trec, se pierd in codri

Cu viata lor pierduta.”

            Predilectia pentru efectele de luna ramane o inclinatie statornica.  Se intalneste in poeziile acestei perioade a creatiei poetului, dar si mai tarziu. O intampinam in “Melancolie” , in “Craiasa din povesti”, in “Lacul”, in “Calin”, in “Povestea codrului”, pana la acel efect maret din “Scrisoarea I”:

“Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta

Prin care trece alba regina noptii moarta.

O, dormi, o, dormi in pace printre faclii o mie

Si in mormant albastru si-n panze argintie,

In mausoleu-ti mandru, al cerurilor arc,

Tu adorat si dulce al noptilor monarc!”

(Melancolie)

***

“Neguri albe, stralucite

Naste luna argintie,

Ea le scoate peste ape,

Le intinde pe campie;

(…)

Langa lac, pe care norii

Au urzit o umbra fina,

Rupta de miscari de valuri

Ca de bulgari de lumina.”

(Craiasa din povesti)

***

“Sa plutim cuprinsi de farmec

Sub lumina blandei lune “

(Lacul)

***

“Peste albele izvoare

Luna bate printre ramuri

Imprejuru-ne s-aduna

Ale Curtii mandre neamuri”

(Povestea codrului)

***

“Caci perdelele-ntr-o parte cand le dau, si in odaie

Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie,

Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate

De dureri, pe care insa le simtim ca-n vis pe toate”

(Scrisoarea I)

            “Scrisoarea I” sugereaza cum dintr-un colt de univers scaldat de lumina palida si rece a lunii, pornesc gandurile poetului, amplificate pana la hiperbolizare de frumusetea noptii, dar si de izolarea intre peretii austeri ai unei odai sarace, unde “doar ceasornicul strabate lunga timpului carare”. Cadrul romantic anesteziaza simturile, din “noaptea amintirii” ies dureri pe care poetul le percepe ca-n vis, si din acest joc al alternativelor intre luciditate si visare, meditatia eminesciana trece cu usurinta de la indignare la intelegere, de la tonul vehement la cel elegiac. Distantarea de lume a eu-lui poetic si patrunderea in spatiul gandirii si al inchipuirii se petrece in regimul nocturn prin contactul cu energia magica selenara.

            Poetul contempla luna, o invoca:

“Luna tu, stapana marii, pe a lumii bolta luneci

Si gandirilor dand viata, suferintele intuneci”.

            Se produce o modificare in sistemul de referinta. Din perspectiva cosmica, privind spre pamant, se releva un spectacol grandios si tragic. Sub lumina “fecioara” a lunii, scanteiaza pustiuri si codri, mari nesfarsite si tarmuri inflorite, cetati si case. Luna ii vede deopotriva si pe rege si pe sarac, atat de diferiti in destinul lor social, dar nivelati in absolut de “geniul mortii”; pe cei slabi si cei puternici, pe mediocrul cochet, dar si pe inteleptul solitar.

            Printre atatea aspecte ale luminii, Eminescu alege mai cu seama pe cele ale lunii. Efectul de luna, care alcatuieste un motiv atat de general al romantismului, poate aparea ca un element al peisajului in trei feluri deosebite. Exista o luna vazuta ca un obiect izolat al cerului, astru solitar catre care privirile sunt rapite:

“Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta

Prin care trece alba regina noptii moarta”.

            Exista apoi o lumina de luna resimtita ca o insusire generala a atmosferei, ca o baie de influente difuze:

“Neguri albe stralucite

Naste luna argintie,

Ea le scoate peste ape,

Le intinde pe campie”.

            Dar exista o lumina de luna insotita cu vreun aspect material al pamantului si prin care acesta din urma dobandeste o adevarata stralucire fantomatica:

“Vazduhul scanteiaza, si ca unse cu var

Lucesc zidiri, ruine pe campul solitar”.

            In multe din poeziile sale, Eminescu insoteste lumina lunii cu apa lacului:

“Peste albele izvoare

Luna bate printre ramuri”

***

“Ce cauti pe unde bate luna

Pe-un alb izvor tremurator?”

***

“Tresarind scanteie lacul

Si se leagana sub soare”.

            Aceasta alaturare a luminii cu apa, reflectata ca o tainica imbratisare a lor, mistica pasiune a elementelor, a fost exprimata de Eminescu cand in poezia “Lasa-ti lumea…” a scris strofa simbolica:

“Iata lacul. Luna plina

Poleindu-l, il strabate;

El, aprins de-a ei lumina,

Simte-a lui singuratate”.

            Motiv “atat de romantic”, izvor a nenumarate mituri, legende si culte care daruiesc zeitelor chipul lunii (Isis, Ishtar, Artemis sau Diana, Hecate, …), luna este un simbol cosmic extins la toate epocile, din vremuri imemoriale si pana in zilele noastre, si generalizat la toate orizonturile.

BIBLIOGRAFIE:

1.     George Calinescu – “Opera lui Mihai Eminescu”, Ed. Minerva, Bucuresti, 1970, vol. II, pag. 135-138.

2.     Tudor Vianu – “Scriitori romani”, Ed. Minerva, Bucuresti, 1970, vol. I, pag. 224-230.

3.     Amita Bhose – “Eminescu si India”, Ed. Junimea, Iasi, 1978, pag. 37-40.

4.     Mircea Eliade – “Istoria credintelor si ideilor religioase”, Ed. Universitas, Chisinau, 1992, vol. III, pag. 5-17.

5.     Mihai Eminescu – “Poezii. Proza literara”, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1984, vol. I

6.     Jean Chevalier & Alain Gheerbrant – “Dictionar de simboluri”, vol. II, Ed. Artemis, Bucuresti, 1995, pag. 244-250.

7.     Dictionar explicativ al limbii romane.

Sursa articol : http://www.referate-scolare.ro/romana/Luna-Demonul-Straveziu—Mihai-Eminescu/