Oul – Universul intr-o coaja

3

Despre germenele ascuns al Lumii

“Simbolul Oului Cosmic reprezinta mai mult decat ar putea reda orice limbaj si mai mult decat ne-ar putea reda ratiunea.” – Mircea Eliade

Cu forma sa rotund-ovala care inspira, in acelasi timp, liniste si mister, oul nu avea cum sa fie trecut cu vederea de oameni. Si aceasta inca din cele mai vechi timpuri. Trecand peste inegalabila sa valoare alimentara (alaturi de spirulina, miere si lapte, fiind singurul aliment complet), oul, acest miraculos germene al vietii, ascunde in sine insusi una dintre enigmele esentiale ale existentei, exprimata popular in intrebarea « cine a fost primul, Oul sau Gaina? »

Unul dintre cei care a raspuns potrivit la aceasta enigma a fost inteleptul chinez Chouang Tseu, in opinia caruia oul se afla in gaina, iar gaina in ou. Stralucitul sau raspuns vizeaza armonia complementara a inceputului tuturor lucrurilor, reveland profanilor ca dualitatea este continuata in mod potential in unitate, aceeasi dualitate rezolvandu-si contrariile tot in unitate.

Oul apartine, in egala masura, si simbolismului odihnei, a repaosului creator, laolalta cu casa, cuibul, cochilia, sanul matern, al caror substitut este deseori. Asa se face ca, adesea, Oul este o reprezentare a puterii de creatie a Luminii. Se considera ca oul contine germenele misterios al Creatiei. Picatura de Viata din care se dezvolta manifestarea, fiind asadar un simbol universal perfect care se explica de la sine, prin sine.
Nasterea Lumii si a Lumilor, pornind de la Oul Primodial, este o idee comuna in mitologiile stravechi, precum cele ale grecilor, canaaneenilor, fenicienilor, vietnamezilor, chinezilor, japonezilor, populatiilor tribale din Asia de sud-est sau Siberia, celtilor, tracilor si multor altora. Reputatul istoric al religiilor Mircea Eliade a demonstrat magistral ca, in esenta tuturor acestor cosmogonii, oul joaca imaginea cliseu a Intregului si a Totalitatii care succed Haosului Primordial, ca un prim pricipiu de organizare. Oul subliniaza actul renasterii si ciclul repetitiv al Naturii, functia sa cicilica fiind aici o consecinta a primului sau rol.

Citeste mai departe despre, Oul – Universul intr-o coaja, pe Descopera.ro la link-ul de mai jos 

http://www.descopera.ro/cultura/5792483-oul-universul-intr-o-coaja

RUGĂ ALBĂ …

DSCN4077-001 (4)z

Sursă imagine http://www.baroquette.ro/?paged=2

Speranțele de viitor ne-au furat din prezent și ne-au schimbat inima ,ne-am pus viața în mâinile unor străini ,în mâinile unor sisteme antiumane fără măcar să cârtim ,ca niște neoameni ,ca niște rătăciți .pierduți pe o cale fără întoarcere …

Rugă Albă ,de Ion Druță 

Curăță-ne Doamne casa și masa, și duhul, și trupul, de toate rătăcirile,

de toate păcătuirile, de toate nelegiuirile, așa încât să nu ne rămână decât o singură grijă, un singur drum, o singură dragoste și o pâine rotundă pe masă.   Izbăvește-ne Doamne de străvechiul nostru blestem de a porni peste tot și nu a ajunge nicăieri, de a încărca mai mult decât putem duce, de a le începe pe toate și a nu duce nimic până la capăt.   Scoală-ne Doamne în zori și trimite-ne la muncă, la munca cea care nu atât pentru tine, cât pentru aproapele tău, nu atât pentru trup, cât pentru suflet. Dăruiește-ne o zi bună cu spor și hărnicie, așa încât spre seară întorși acasă, împăcați cu sine și cu lumea din jur să cinăm cu ceea ce ni s-a dat – pâine și apă. Atât de la Domnul. Şi va fi gustoasă, şi va fi săţioasă Pţinea ceea Pentru că muşcând încet, Cu evlavie, Adunând în palme fărămiturile, Vom porni În urma plugarului, Păşind domol pe brazde puhave Şi calde, După care tot cântând vom semăna, Apoi vom ieşi la plivit, La secerat. Vom aduna spic la spic, Snop lângă snop. După treierat, După vânturat, Vom merge la moară, Vom căra saci, Şi, fireşte, plămădind, Făcând focul la cuptor, Vom urmări să nu fugă Aluatul din covată. Astfel, tot cântând, Ne vom întoarce la străbuni, Asigurând mersul vremurilor, Ne vom creştiniza, Ne vom reboteza, Cu gândul la Mântuitorul, La cele spuse de către Domnul, La Cina cea de Taină. Pentru că acolo, Unde este pâinea, Acolo este şi Dumnezeu.   Curăţă-ne doamne Cugetul de pustietate, De întunicime, de răutate, Curăţă-ne auzul de înjurături, De scrânşete, de blesteme, Curăţă-ne vederile de urâţenii, De sălbăticii, de josnicii. Dăruieşte-ne, Doamne, Macar o oră de linişte curată, Neprihănită, O oră de tăcere, de resemnare, De contemplare, De aciuare, Aşa ca să putem Sta la sfat cu sufletul, Cu conştiinţa, Cu inima. Apoi, tot sfătuindu-ne, Tot rătăcind prin vremuri, Prin destine, De la una la alta, Vom simţi Cum se prelinge pe sus, Pe sus detot, pe sub ceruri, Veşnicia. Şi atunci vom tresări, Căci suntem miruiţi De acea mare minune. Şi atunci nu vom înfiora, Când se va atinge de noi umbra veşniciei. Ne vom auzi glasul, Acel glas tainic, Care încă nu a îmbrăcat Haina cuvântului, Nu şi-a găsit cu cine să comunice, Nu şi-a ales unda sonoră. Fiind mult prea firav Mult prea gingaş, Mai rămâne gângurind în faşe. Dar acel glas tainic, Intim, Pe care-l auzim numai noi, Ne este reazim şi sfetnic, Este sensul suprem Al existenţei noastre, El fiind suflare, din suflarea Domnului. Fără a-l căuta, Fără a-l cinsti, Fără-l a înţelege, Ne vom chinui toată viaţa Nedându-ne seama cine suntem, De unde venim şi Încotro ne ducenm, Rămânând în fond, O pănuşă gonită de vânt Şi îngropată de ploi la întâmplare Undeva la o margine.   Luminează-ne, Doamne, Cel puţin arareori, Cu gânduri bune, Înţlepte, Roditoare, Căci trecându-ne veacul Cu apucături De cele care Eu ţie, tu mie, Ori tu pe el, Ori el pe tine, Jos cu cela, Jos cu ista, Şi tot aşa din an în an, Din tată în fiu, Din generaţie, În generaţie, Am distrus totul ce ni s-a nimerit La îndemână. Pământurile, Satele, Vetrele, Limba, Şi însuşi felul nostru de a fi.   Am decăzut, Doamne, Tot numărându-ne zilele, De la o datorie, la o altă datorie, De la o supărare, La o altă supărare, de la o speranţă, la o altă speranţă, De la o alegere, La o altă alegere, De la o dezămăgire, la o altă dezamăgire… Am sălbătăcit, Doamne, Tot înlocuind iubirea cu patul, Convingerile cu şiretenia, Demnitatea cu raţiuni politice, Faţa, Cu averea, Slujirea cu trădarea.   Luminează-ne, Doamne, Ci câte-un gând curat, Adânc, omenesc. Aşa încât Să ne putem aduna Sub acoperişul lui, De la părinţi, De la strămoşi, Până la urmaşii Ce vor să vină. Pornind prin streinătăţi, Prin vremuri străbătând Mizerie, Sărăcie, Nedreptate, Vom duce Crucea Destinului Cât ni s-a dat Până la locul hotărât De către Tine, Simţind La fiece las, La fiece cotitură, Ajutorul, Bunătatea Şi Binecuvântarea Ta.   Întoarce-ne, Doamne, Acea respiraţie Largă, senină, Care să cuprindă În sinea sa Toată frumuseţea, Toată adâncimea, Toată tristeţea, Verbului matern.   Dăruieşte-ne, Doamne, Acea Bunăvoinţă Fără de margini, Cu care vom privi, Cu care vom primi Lumea, Pentru ca atunci, Luminarea cerească Va prinde rădăcini, Va da roadă, Aşa ca să putem spune, În ceasul de pe urmă, C-am trăit şi noi Pe lumea asta. Şi Dumnezeu A fost cu noi. Amin. Ion Druţă Extras din Opere în 8 volume, Ed. Cartea Moldovei, Chişinău 20096, p.473-478

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/ruga-alba/
Moldova Ortodoxă

Taran-roman-fara_niciun_ajutor-800x600 TARANI-ROMANI-1913

Adrian Păunescu – Repetabila povara

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduïtă de plâns.

Tainele primordialității ,zestrea poporului român .

10349147_819522628069931_1329699429741777262_n

Maria_Tanase_1

PuiIeRacoviţa

 

M-am tot ferit să spun asta dar e extrem de util ,imaginați-vă crucea ca pe un buton de seif ,acum il intoarceți spre dreapta si devine X ,apoi gândiți-vă că totul e sub cheie ,seiful este inchis ,nu știu insă dacă pentru totdeauna sau urmeaza doar o perioadă ,un ciclu ,cert este că exact așa stă treaba cu adevărat informațiile reale sunt ținute la loc sigur de profani ,iar tot ceea ce apare pe tarabă ii duce pe drumul făr de intoarcere …Simbolul X dacă-l rotiți ca pe un buton ,la stânga ,veți avea impresia ca ați deschis seiful ,da,doar impresia …
Acum fixați cu atenție simbolul prezent pe pieptul călușarilor ..Gândiți liber dragilor si fiți convinși ca invațaturile predate in fața tarabelor nu sunt reale ,dimpotrivă va pun pecete pe minte ,trup si suflet si nu mă puteți contrazice nicicum ,ei vă spun ce vor ,voi la fel ascultați ce vreți ,nici nu-mi dați nimic,dar nici nu-mi luați …Totul e pentru cine are urechi ,să audă și ochi,să vadă ,,toată Taina e așezată cu grijă in folclorul românesc (rădăcini primordiale ) ,obiceiuri,tradiții,cultură ,simboluri ,au fost ascunse bine de tot și nu le va afla nimeni din carți niciodată ,adevărul vine din interior ,acesta este sămânța de care vorbea Mântuitorul,ea crește doar pe pământ imaculat ,de aceea e nevoie de smerenie,discernământ,puritate , ceilalți cu așa zisele învățături ale lor ,vă plimbă de la Ana la Caiafa …Zi frumoasă să aveți ,cine trebuie să priceapă, simte cu trup și suflet ,Adevărul joacă sub ochii voștrii .dansați împreună cu el dacă vreți să-i pătrundeți tainele !

X = Z = 8 infinit …Și încă ceva ,la început a fost Verbul  !

S fi în X ..

Feriți-vă pe cât puteți de occidentalisme ,scrâșnet de dinți ,rătăcire,labirint …

 

PARINTEASCA DIMANDARE

Parinteasca Dimandare
Na sprigiura cu foc mare
Frati di muma si di-un tata,
Noi, Armani di eta toata.
Di sum plocile di murminta
Striga-a nostri buni parinta:
“Blestem mari s-aiba-n casa
Cari di limba-a lui s-alasa.
Cari-si lasa limba-a lui
S-lu-arda pira-a focului,
Si s-dirina viu pri loc,
Sa-li si friga limba-n foc.
El an vatra-li parinteasca
Fumealia s-nu-si hariseasca;
Di fumeli curuni s-nu base
Nic an leagan si nu-nfase.
Cari fudze di-a lui muma
Si di parinteasca-li numa,
Fuga-li doara-a Domnului
Si dulteamea-a somnului!”

leonardo-da-vinci-06

1238232_816163808405813_482641974294850096_n 1422376_819142938107900_6639274652005092217_n 1669952_819143048107889_6514400811548732327_o 1899991_819123731443154_5628193833568181404_n 1904118_819059254782935_8134102910069946601_n 1920382_819059214782939_8849148729418884385_n 1959889_819060561449471_4462283186683701083_n 1977342_816163835072477_4234711648380630511_n 10272641_819123591443168_7137705121349300343_o 10418985_819059598116234_1122897095534289242_n 10423857_819061568116037_2098441730990202469_n 10489675_815009501854577_3295834458671019695_n 10616693_719564721448622_858237307054344894_n 10626786_819059811449546_8479485851859823669_n 10645247_819060781449449_7163840358317506125_n 10659361_819060778116116_1184937016949319252_n 10668933_819221238100070_1386899363622495290_o 10682262_819071431448384_8499036568112915595_o 10703825_819059278116266_3168260526993594682_n 10712883_819060261449501_5554915118839307319_n calusari3 calusarii-anamaria-dascalu fl-296