Rune ,Geneza – Panteon Sumerian ,Leagănul Civilizației-Mitul Potopului

Copia_de_Enki

Image of the Sumerian god Enki, with characteristic symbols: bird, goat and water flows.

Sumerologul rus A. Kifisim: “Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”

 Enki (sumeriană: DEN.KI(G)) este zeul apelor și al înțelepciunii în panteonul sumerian. Mai târziu a fost cunoscut în Babilon sub numele Ea, zeul babilonian al înțelepciunii și cunoașterii, creatorul primilor oameni, organizatorul și binefăcătorul omenirii, zeu al apelor( șarpele ), patron al abisului acvatic și al izvoarelor, protectorul tuturor îndeletnicirilor artizanale și al descântecelor, fiind considerat și vrăjitor, deoarece mesopotamienii credeau că omul a fost creat de el din argilă.

 Cultul zeului Ea a fost recompus după modelul zeului sumerian Enki, dar uneori era confundat cu Nudimmud sau chiar cu Oannes. Imaginat cu șuvite de apă, țâșnind din umeri, este adesea reprezentat antropomorfic. În Asiria devine un zeu pseudoihtiomorf, semănând cu un pește despicat, care îl înfășoară ca o manta cu gluga peste trupul de aspect omenesc, deși emblema cea mai frecventă era “capra-pește” – o capra cu coadă de pește. Era locuitor al “marelui abis”, pe care asiro-babilonienii îl numeau apsu ( ap- su apele de sus,adică tăriile din Geneză ). Pământul era pentru ei un platou rotund, deasupra căruia stătea bolta cerească, pe care ei o credeau solidă (Tăria ceriului ). Deci omul traiă sub o semisferă goală și întregul sistem plutea pe apele marelui abis .

EaEnkiAceHearts

APIS =

  • Fiul lui Phoroneus și rege al Argosului. De la el întreaga provincie a Peloponnesului a luat numele de Apia.
  • Vraci înzestrat cu darul profeției și despre care se spunea că ar fi fost fiul lui Apollo.
  • Bou sacru de la Memphis, pe care egiptenii îl considerau zeu.

Apia – Cale,Alee

În panteonul babilonian târziu, Ea (înțelepciunea maximă: eautu) împreună cu Anu (puterea legislativă: anutu) și Enlil (autoritatea executivă: ellilutu) constituiau triada divină. Înțelepciunea lui Ea este reflectată și în mintea înțelepților de dinainte de potop, care sunt consultați ori de câte ori universul este în impas.

 În ipostaza sa de protector al îndeletnicirilor artizanale, Ea este ajutat de trei maeștri divini: Ninildu (marele dulgher), Gushkinbanda (cel cu mâinile curate) și Ninigal.( Bibliografie : https://ro.wikipedia.org/wiki/Enki)

Foarte interesante cele două principii ,pe care le putem asocia cu,unul reprezentat  de Tâmplarul Iosif și celălalt principiu ,reprezentat prin Pilat din Pont ?!

 Sumer (/ suːmər /) – su mer ,poate semnifica mărul de sus ….Literatura sumeriană vorbește de patria lor ,ca fiind Dilmun.

 Dilmun, apare uneori descris, ca fiind “locul unde soarele răsare” și “pământul celor vii”, este scena unor versiuni ale mitului creației sumeriene și locul în care eroul sumerian îndumnezeit de inundații, a fost luat de zei să trăiască pentru totdeauna.

Dilmun este, de asemenea, descris în povestea epică, de Enki și Ninhursag ca fiind site-ul în care a avut loc Creația. Mai târziu .poemul epic babilonian Enuma Elish, vorbește despre site-ul creației ca fiind  locul unde s-a produs amestecul de apă sărată, personificat ca Tiamat care s-a întâlnit și amestecat cu apa proaspătă, de Abzu.

Este Mitul Potopului  ,unde apa Lacului cu apă dulce,în care a năvălit Marea Mediterană,formând ulterior, Marea Neagră .

Bahrein în arabă înseamnă apele gemene.

….Pentru Dilmun, țara inimii mele, Doamna mea, voi crea căi navigabile lungi, râuri și canale, prin care apa va curge pentru a potoli setea tuturor ființelor și să aducă belșug tuturor vietăților….

Este de remarcat, de asemenea că Ghilgameș a trebuit să treacă printr-un anume munte Mashu pentru a ajunge la Dilmun ,scrie în Epopeea lui Ghilgameș.

Muntele Mashu ar putea semnifica muntele bătrân sau muntele Moș  ?!

Am găsit o imagine foarte interesantă ,reprezentând expulzarea din Grădina Edenului ,dacă priviți atent în partea stângă a tabloului în partea de jos ,se află patru obiecte care nu știu cu adevărat ce semnifică,dar par a fi Babele din Bucegi .Imaginea o puteți urmări pe pagină ,sau în mărimea originală la acest link :https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Creation-and-the-expulsion-from-the-paradise-11291.jpg

Oare ce reprezintă cei patru stâlpi din pictura Izgonirii din Rai ,a lui Giovanni di Paolo (1403–1482) …Axis Mundi ? Grădina Maicii Domnului ? Dilmun sau Eden-ul Sumerienilor ? Verificați și cealaltă pictură tot a lui Giovanni (Ioan ) ,care reprezintă Anunțarea izgonirii din Rai

Creation-and-the-expulsion-from-the-paradise-11291

 

8_142_babele

Runa specifică grupului de litere EA este Kalc și are semnificația unui Potir ,a Sfântului Graal.

20150701_122949

 

 

Realismul științific și religios.

omenirea_de_la_alfa_la_omega_micu_godeanu

Mai recomand și cărțile  ,Omenirea de la Alfa la Omega ,Spațiu Timp Viață și biopunctură ,de același autor .

spatiu_timp_viata_si_biopunctura_micu_godeanu

REALISMUL STIINTIFIC SI RELIGIOS – Dr.ing.Ioan Micu

REALISMUL STIINTIFIC SI RELIGIOS de Dr.ing.Ioan Micu,Ctitor al Bisericii Izvoarele, inventator independent, multiplu medaliat cu aur, scriitor, ideolog si promotor al Internationalei Realiste.

PREFATA

La inceput a fost CUVANTUL……..

Prin folosirea cuvintelor si  argumentelor stiintifice, prin studiul Bibliei – Cartea de Capatai a Omenirii, cu ajutorul calculatoarelor, autorul atentioneaza cititorul intr-un mod direct asupra unei probleme reale, a intregii omeniri, pe care fiecare dintre noi o percepem zilnic, dar nu o constientizam: autodistrugerea Planetei Albastre.

Prin aceasta carte, autorul, trece peste lucrurile marunte cotidiene si arata puterea Universala a unui Dumnezeu Atotputernic, Nemarginit si a Creatiei Sale, in toata grandoarea si splendoarea Sa.

Cu documente si marturii scrise, cartea ne duce catre existenta unor civilizatii extraterestre, care foloseau in urma cu mii de ani, o tehnologie extrem de avansata chiar si  fata de tehnologia actuala.

“Vantul este tras sau impins?”

Aceasta intrebare pe care si-a pus-o autorul, evidentiaza acuratetea gandirii inventatorului si omului Micu Ioan, ctitor al Bisericii Izvoarele, tragand un semnal de alarma fata de energia actuala, poluanta, finita si neperformanta sugerandu-ne posibilitatea aplicarii de noi tehnologii alternative, cu ajutorul carora s-ar stopa distrugerea Planetei Albastre.

Cartea atrage atentia asupra marii explozii demografice, care depaseste cu mult resursele Pamantului, aducandu-ne in atentie consecintele acesteia.

Cum bine sugereaza si autorul, cartea este accesibila oricui, dar recomanda sa se inceapa studiul ei cu capitolele care se afla mai aproape de intelegerea fiecaruia, parcurgand gradat fiecare treapta. Cititorul este acela care decide ordinea capitolelor, cartea devenind astfel interactiva.

Realismul Stiintific si Religios este un manifest pentru salvarea Planetei Albastre, adresat tuturor oamenilor responsabili, cu credinta, care pot aduce, ei insisi, argumentatii in favoarea acestei idei.

Noi suntem generatia viitoare………….

Editura SEVEN STARS

Iordan Stavar
Worldwide Independent Inventors Association

De acelasi autor:

De la Potopul de apă la Potopul de foc

Cuprins
1.   Bazele extraterestrilor pea Terra
2.   Pioneratul si Tehnica Pioneratului Omenirii
3.   Potopul de apa si Lumea Antica
4.   Calendarul Biblic
5.   Apocalipsa Biblica
6.   Bibliografie

Iubite ciititor,

Desprinzînd cîteva capitole din marea lucrare Realismul Ştiinţific şi Religios, ne-am luat permislunea de a veni în faţa Dumneavoastră cu această carte de buzunar, De la Potopul de foc la Potopul de apă, lectură neagresivă şi incitantă care poate însemna punctul de plecare al scrierii unei istorii alternative a omenirii. Modestă prin dimensiuni tocmai pentru a ţine atenţia trează, este cu atît mai importantă prin conţinut întrucît aduce în actualitate o alternativă viabilă celor două concepţii paralele de evaluare a istoriei omenirii pe Pămînt: Istoria cu dovezi palpabile şi Religia cu dovezi spirituale. În rîndurile ce vor urma, continuîndu-se descifrarea realistă a marilor mituri ale omenirii, ve-ţi putea intui şi valenţele pline de semnificaţii ale legăturilor istorice şi religioase dintre fii pămîntuluii ca rezultat al evoluţiei humanoide pe Pămînt şi uriaşii pe care I-a trimis domnul pentru împerechere cu ficele pămantului, amestec biologic cu mutaţii genetice, în urma căuia peste milenii, cunoaştem astăzi Civilizaţia Noastră.
Baza teoretică a Realismului Ştiinţific şi Religios o constituie activitatea de descifrare parţială a textelor biblice cu ajutorul calculatoarelor din care am desprins lectura pe care v-o supunem atenţiei în continuare.
Pe parcursul lecturii veţi întîlni civilizaţiile extraterestre la braţ cu fii primitivi ai pămîntului dar şi minunile tehnice realizate împreună o perioadă de aproximativ 1.600 de ani, pînă cînd a avut loc Potopul de apă. Treziţi la viaţă după Potopul de apă, într-o lume plină de nămol şi lacrimi, pămîntenii care au supravieţuit au revenit din nou la primitivism şi din nou au apucat pe lungul drum al supraveţuirii, aproape singuri, vizitele extratereştrilor nu au mai însemnat mare lucru. Textul biblic nu tratează evoluţia istorică a civilizaţiei umane în amănunţime, an după an, lăsînd istoriei acest supliciu, dar încheie în Apocalipsa cu o previziune sumbră pentru civilizaţia Noastră: sfîrşitul cosmic în anul 2033 dacă se va mînia “domnul”, sau sfîrşitul terestru dacă veţi fi “răi”, previziune  regăsită şi sub numele de cod Potopul de foc .
Autorii

1. Bazele extraterestrilor pe Terra
Ipoteza colaborării extraterestrilor cu “fii şi ficele pămîntului”, atestaţi de către textul biblic cu mulţi ani înaintea omului de tip Adam, apare din decriptarea parţială a Bibliei cu ajutorul calculatoarelor, folosind similitudinea dintre evenimentele descrise în textul biblic şi văzute prin premonitie de catre profeţi şi posibilităţile tehnice ale omenmirii de astăzi.. Transmiterea informaţiilor a fost făcută   sub prestare de blestem pentru a crede, a nu modifica şi a nu cerceta, astfel că din acest material biblic nealterat, am putut face o similitudine destul de curată raportînd acele evenimente la repere cunoscute în zilele noastre. Este desigur o ipoteza, ca multe altele de altfel, ceeace vă vom prezenta în acestă lectură din  care atît tehnologia Civilizatiei Noastre cît şi Istoria, Religia şi Ştiinţa mai au încă multe de învăţat.
După cum reese din textul biblic, cu mai bine de 12.000 în urma,  doua supercivilizatii extraterestre din Sistemul Solar, la început (alfa) jupiterienii şi mai tîrziu (omega), marţienii, au cartografiat şi prospectat ecosistemul pămîntean în vederea colonizării. Alegerea locaţiilor pentru realizarea primelor “capuri de pod terestre”, este destul de asemănătoare  celor două supercivilizaţii. Spre exemplu, au ales zone montane înalte care favorizau comunicaţiile la mari distante şi care asigurau o oarecare protecţie naturala împotriva faunei salbatice de pe pământ. Muntii Taurus Interiori din Turcia de astăzi au fost folosiţi de  jupiterieni iar muntii Anzii Interiori din America de Sud au fost folosiţi de către maţieni. O alta caracteristica de baza in alegerea locului aterizarilor,  a fost prezenta lacurilor situate la mari altitudini, lacul Van  din muntii Taurus pentru jupiterieni si lacul Titicaca din muntii Anzi pentru martieni, intrucat apa lacurilor a permis instalarea unor “tabere lacustre”, a unor “oraşe lacustre pneumatice” usoare, compuse din bărci şi case (corturi) pneumatice.www.worldwideinvention.com

Sursa : http://www.inventatori.ro/view_article.php?id=669

 

Osia pământului-Taina cunoașterii-Păstorii neamurilor-Osiris zeu getic

strigatul-strabunilor-1 (1)

Am pus lîngă acestea caduceul lui Hermes/Sarmis care reprezintă doi șerpi înfășurați în jurul osiei pămîntului fiind simbolul înțelepciunii cerești dăruită neamului omenesc pentru dreaptă rînduială și cumpănire a vieții lor pe pămînt. Lîngă el este hieroglifa lui Pitah, ce simbolizează înțelepciunea cerească venită din vorbirea Ziditorului și care arată atît taina cunoașterii cît și a necunoașterii. Darul înțelepciunii cerești este o continuă muncă de cunoaștere și re-cunoaștere a trecutelor astfel să se găsească drumuri prielnice pentru cele ce vor veni și se vor rîndui în firescul judecății Tatălui Ceresc. În sanscrită acești doi șerpi ce se înfășoară pe coloana vertebrală a omului și se cuibăresc în cap pentru a aduce cunoașterea sau a înstăpîni uitarea și necunoașterea, se numesc Ida și Pingala. Lîngă aceasta spre dreapta, am pus un șarpe de aur descoperit într-o mină care se află în prezent la muzeul din Brad, județul Alba. Tot spre dreapta este oul universului care are pe el săpat un șarpe ca simbol al cunoașterii divine, fiind foarte asemănător cu cel descoperit la Brad și hieroglifa lui Pitah. Lîngă șarpe este stilizat pomul cunoașterii binelui și răului, dar numai cu trei ramuri, simbol ce vine din obiectul religios descoperit la Brînzeni, și tot aici apare spicul de grîu pe care îl găsim imprimat atît la Tărtăria cît și în Sumer/Ki-en-gi. Dar acest ou din piatră ce simbolizează universul, a fost descoperit la Gobekli Tepe, în Turcia fiind vechi de prin mileniul Xll î.e.n.
Dovezile arheologice și mitologice aduse în discuție, arată fără putință de tăgadă că populația care a făcut obiectul descoperit la Brînzeni în mileniul XXV î.e.n., a dăinuit pe aceste locuri pînă în timpul geților altfel nu puteau fi transmise miturile despre zidirea lumii de către Tatăl Ceresc și a Muntelui Sfînt Ceahlău. Dar mai arată că această cultură s-a răspîndit la mii de kilometri atît către sud unde a prins rădăcini trainice prin templul de la Gobekli Tepe din mileniul Xll î.e.n., dar și către vest, dovedite prin descoperirile de la Vincea și datate pentru începutul mileniului Vll î.e.n. Iar Tărtăria vine să completeze aria dăinuirilor noastre pe aceste meleaguri din cele mai înnegurate timpuri ale preistoriei…continuarea la http://www.ariminia.ro/ro/getia-sectiunea-1/

Citiți și la https://sssefora.wordpress.com/2015/01/29/taurul-ceresc-la-sumeri-e-gugulanna/

https://sssefora.wordpress.com/2015/01/29/cultul-soarelui-simboluri-solare/

https://sssefora.wordpress.com/2015/01/29/boneta-dacica-purtata-de-nobilii-tarabostesa-ajuns-pana-in-la-ventamexic/

În imaginea de mai jos,soldați păstori, sumerieni 

ur-boys uraeus, vulture lower,upper egypt tumblr_laatsgnjzv1qdtnx1o1_500 sumerian-harvest sumerian-bee-goddess sumerian1 (1) sumer4-1024x308 sumarian-snake-and-mushroom snake_goddess poison acient logo NInurtaSitchin78p106 k1 geants-de-sumer-mardouk-543po Fig151b f009fdbd5195ab6056915a92bce364b2 essay_7_snakegoddess enkit DSC_9418 coiling-snake-1 Chaos_Monster_and_Sun_God assyrian7 anunnaki_gods Annunaki3 annunaki2-250x375 9142846_orig 8841551

 

 

Urieșii și teoria conspirației

cik3_zpsf31f299c

Mereu am spus că ignoranța naște monștrii ,dar iată un articol care face lumină despre originea urieșilor ,neînțelegerea istoriei a născut teoria conspiraționistă,prin urmare ,dacă sunteți atenți la text ,mai dărâmăm un fals   ..

Nu putem reconstrui Grădina Eden-ului fără a reconstitui și învia toate florile și poamele dintr-ânsa !

Pentru o mai bună înțelegere ,citiți și aici http://www.realitatea.net/legenda-uriasilor-din-romania-dezvaluiri-incredibile-ale-unui-barbat-care-a-participat-la-sapaturi_1339941.html

Uriasii au existat. Acest lucru este confirmat atat de Sfanta Scriptura, cat si de arheologi, care au descoperit unele oase umane uriase. Uriasii nu erau nici extraterestri, nici o combinatie intre ingerii cazuti si oameni, precum se afirma uneori. De asemenea, gresesc si aceia care spun ca uriasii nu ar fi existat deloc, ci ca ei sunt doar mituri si legende antice.
Uriasii nu erau acei oameni mai inalti decat ceilalti, ci un neam aparte, a carui origine ramane inca tainica. Astfel, in tratarea acestui subiect se cade sa venim cu multa smerenie, iar nu cu o iscodire vicleana a tainelor lui Dumnezeu, lipsita de folos si primejdioasa.

uriasi-Muntenia
Uriasii din vechime, in Sfanta Scriptura
Uriasii sunt amintiti in prima carte a Sfintei Scripturi, unde gasim scris: “In vremea aceea s-au ivit pe pamant uriasi, mai cu seama de cand fiii lui Dumnezeu incepusera a intra la fiicele oamenilor si acestea incepusera a le naste fii: acestia sunt vestitii viteji din vechime” (Facerea 6, 4). Cine erau “fiii lui Dumnezeu” si cine erau “fiicele oamenilor” vom vedea mai jos.
Uriasii erau vestiti datorita vitejiei lor si iscusiti la razboi, insa si necinstitori de Dumnezeu, precum citim: “Cat este de mare templul lui Dumnezeu si cat de intins locul stapanirii Lui. Mare este si n-are sfarsit, inalt si nemasurat! Acolo au fost uriasii cei vestiti, inalti la statura si iscusiti in razboi. Nu pe acestia i-a ales Dumnezeu, nici calea stiinţei nu le-a dat; pierit-au, pentru ca n-au avut intelepciune; pierit-au prin nebunia lor” (Baruh 3, 24-28).
Cartea lui Enoh, apocrifa care vorbeste despre uriasi
Enoh este al saptelea patriarh, de la Adam, fiind fiul lui Iared. “Zilele lui Enoh au fost trei sute saizeci si cinci de ani. Si a placut Enoh lui Dumnezeu si apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu” (Facere 4, 23-24). Enoh nu a cunoscut moartea trupeasca, urmand a veni iarasi pe pamant, impreuna cu Sfantul Prooroc Ilie, mai inainte de sfarsitul lumii.
“Cartea lui Enoh”, scriere apocrifa nerecunoscuta de Biserica, scrisa in limba ebraica-aramaica, undeva in secolul III i.Hr, este una dintre scrierile ce stau in legatura cu dreptul Enoh, fiind insa lipsita de autoritatea canonica a scrierilor biblice. Cartea, impartita in 105 capitole, contine relatarea pe care ar fi facut-o Enoh despre calatoriile sale, precum si sfaturile pe care acesta le da fiului sau, Matusalem. Cartea aminteste si despre aparitia uriasilor pe pamant.

uriasi
“Venise o vreme cand copiii oamenilor se inmultisera si in acele zile li se nascusera fiice frumoase si pline de gratie. Si ingerii, copiii cerului, le-au vazut si au poftit dupa ele, si si-au spus intre ei: “Veniti sa ne alegem femei dintre oameni si sa avem copii cu ele.” Si Semiazaz, care era capetenia lor, le-a spus: “Eu ma tem ca voi nu veti consimti sa infaptuiti aceasta, si numai eu voi suferi pedeapsa unui mare pacat.” Si ei toti i-au raspuns astfel: “Sa facem cu totii un juramant si sa ne legam cu totii cu blestem, ca nu vom parasi acest gand si ca vom faptui lucrul acesta.” Apoi au jurat cu totii si s-au legat cu blestem de acesta. “Si erau cu totii doua sute care au coborat in zilele lui Iared, pe varful muntelui Hermon, si ei l-au numit muntele “Hermon”, caci au jurat si s-au legat cu blestem pe acesta. Si toti si-au luat neveste, fiecare si-a ales cate una, si au inceput sa se impreuneze cu ele si sa traiasca cu ele, si acestia le-au invatat farmece si descantece, si culegerea radacinilor, le-au facut cunoscute plantele. Si ele au ramas grele, si au nascut uriasi a caror statura ajungea la trei sute de coti, care au inceput sa infulece toata agoniseala oamenilor. Si cand oamenii nu au mai putut sa-i sature, uriasii s-au intors impotriva lor ca sa-i manance. Si apoi au inceput sa porneasca dupa pasari, dupa dobitoace, dupa taratoare, dupa pesti, si sa-si sfasie carnea unul altuia, si sa bea sangele. Si atunci, pamantul i-a invinuit pe nelegiuiti.”
“Fiii lui Dumnezeu” si “fiii oamenilor”
Pornind de cartea apocrifa pusa pe seama dreptului Enoh si de la cuvintele “fiii lui Dumnezeu”, multi au inceput sa rataceasca in mintea lor, cugetand ca este vorba despre ingerii din cer, care, in urma impreunarii trupesti cu oamenii, au cazut, devenind diavoli.
Sfantul Ioan Gura de Aur previne aceasta ratacire, spunand clar ca “fiii lui Dumnezeu” nu sunt ingeri, ci oameni: “Unii spun ca nu-i vorba de oameni, ci de ingeri; pe acestia i-ar fi numit Scriptura “fii ai lui Dumnezeu”. Mai intai, sa-mi arate ei in care loc din Scriptura ingerii au fost numiti “fii ai lui Dumnezeu”? Dar nu vor putea sa-mi arate. Oamenii, da, au fost numiti “fii ai lui Dumnezeu”, dar ingerii, nu. Nicaieri in Scriptura ingerul nu-i numit fiu, nici fiu al lui Dumnezeu.”
Acelora care spun ca acum au cazut o parte din ingerii cei buni, devenind diavoli, acelasi sfant parinte, le spune: “Unii spun ca “fiii lui Dumnezeu” au fost ingeri, care, pentru ca s-au pogorat spre a savarsi aceasta nelegiuita fapta, au pierdut vrednicia lor. Ei spun ca ingerii acum au cazut si ca aceasta e pricina caderii lor. Scriptura, insa, ne invata altfel, ca diavolul si ingerii lui si-au pierdut vrednicia lor inainte de crearea celui intai-zidit, pentru ca s-au gandit sa ajunga mai mari decat erau, precum se si spune: “Prin invidia diavolului a intrat moartea in lume” (Intelepciunea lui Solomon 2, 24). Daca n-ar fi cazut inainte de crearea omului, cum ar fi invidiat pe om, ca isi avea vrednicia lui? Ce motiv ar fi avut ingerul, care este netrupesc si incarcat de atata cinste, sa invidieze pe om, care este imbracat in trup?” N-ar fi, oare, curata nebunie sa spui ca ingerii s-au pogorat din cer ca sa se impreuneze cu femeile, ca firea aceea fara de trup s-a unit cu trupurile femeilor? Nu-i cu putinta ca firea aceea fara de trup sa aiba vreodata o astfel de pofta!”
“Fiii lui Dumnezeu” erau urmasii celor drepti, iar “fiii oamenilor” erau urmasii celor pacatosi, precum spune acelasi sfant parinte: “Este obiceiul Scripturii sa numeasca si pe oameni “fii ai lui Dumnezeu”. Acestia se coborau din Set si din fiul sau, Enos, de aceea urmasii acestuia au fost numiti de dumnezeiasca Scriptura “fii ai lui Dumnezeu”, pentru ca au mers pe urmele virtutii stramosilor lor, pe cand urmasii lui Cain si ai fiului acestuia au fost numiti de Scriptura “fii ai oamenilor”.
Despre uriasii care au rezultat in urma apropierii lor, Sfantul Ioan Gura de Aur spune doar atat: “Dupa parerea mea, dumnezeiasca Scriptura numeste aici uriasi pe oamenii puternici la trup. Din aceia, spune Scriptura, s-a inmultit neamul lor.”
Potopul si disparitia uriasilor
Cuvantul folosit pentru a ii desemna pe uriasi, in originalul ebraic, este “nefilim”. Acesta este un derivat al verbului “nafal”, care inseamna “a cadea”. Astfel, uriasii sunt “cei cazuti” sau “cei degenerati”. Potrivit marturiei Sfintei Scripturi, uriasii au fost mari, atat in dimensiunile trupesti, cat si in pacatele savarsite.
Datorita uriasilor si pacatelor fara de numar pe care ajunsesera sa le faca oamenii, Dumnezeu a hotarat sa piara toti, prin potop, afara de dreptul Noe si de neamul sau, precum citim: “Vazand insa Domnul Dumnezeu ca rautatea oamenilor s-a marit pe pamant si ca toate cugetele si dorintele inimii lor sunt indreptate la rau in toate zilele, I-a parut rau si s-a cait Dumnezeu ca a facut pe om pe pamant. Si a zis Domnul: “Pierde-voi de pe fata pamantului pe omul pe care l-am facut! De la om pana la dobitoc si de la taratoare pana la pasarile cerului, tot voi pierde, caci Imi pare rau ca le-am facut.” Noe insa a aflat har inaintea Domnului Dumnezeu” (Facere 6, 4-8).
Uriasii au murit in urma potopului, precum citim si in alta parte: “Ca Tu esti Cel Care ai facut toate si toate le stapanesti. Doamne, drept esti, Cel care judeci pe cei care cu semetie si cu trufie se poarta. Tu, pe cei care mai inainte au facut strambatate, intre care si uriasi erau, care intru vitejie si intru indrazneala nadajduiau, i-ai pierdut, aducand peste ei apa nemasurata” (III Macabei 2, 3-4).
Uriasii au existat insa si dupa potop
Uriasii au existat si dupa potop, probabil tot din aceeasi cauza, a inmultirii pacatelor si a decaderii oamenilor. Dupa potop insa, Dumnezeu a fagaduit omului ca nu va mai pierde niciodata pe oameni prin potop, zicand: “Nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului si nu va mai fi potop, ca sa pustiiasca pamantul” (Facere 9, 11). Pentru aceasta, uriasii au mai trait inca o vreme, fara a mai fi omorati de Dumnezeu.
Un neam de uriasi, amintit dupa potop, era cel al “refaimitilor”, precum citim: “Numai Og, regele Vasanului, mai ramasese din Refaimi. Iata patul lui, pat de fier, si astazi este in Rabat-Amon: lung de noua coti si lat de patru coti, coti barbatesti” (Deuteronom 3, 11). Un pat lung de aproape patru metri si jumatate, cu o latime de un metru si jumatate, nu putea fi decat al unui barbat urias.
In cartea “Facerea”, neamul “refaimitilor” este amintit intre popoarele care locuiau in Canaan. Alaturi de acest neam de uriasi, in Canaan mai existau si alte neamuri de uriasi, precum neamul lui Anac, despre care citim: “Pamantul (din Canaan) pe care l-am strabatut noi, ca sa-l vedem, este un pamant care mananca pe cei ce locuiesc in el si tot poporul pe care l-am vazut acolo sunt oameni foarte mari. Acolo am vazut noi si uriasi, pe fiii lui Enac, din neamul uriasilor; si noua ni se parea ca suntem fata de ei ca niste lacuste si tot asa le paream si noi lor” (Numerii, 13, 33-34).
Unul dintre uriasii cei mai vestiti a fost Goliat, pe care l-a infrant viitorul rege David. Despre acest urias, gasim scris: “Atunci a iesit din tabara filistenilor un luptator cu numele Goliat, din Gat. Acesta era la statura de sase coti si o palma; pe cap avea coif de arama si era imbracat cu platosa in solzi; greutatea platosei lui cantarea cinci mii de sicli de arama; in picioare avea cizme cu tureci de arama si la umar purta un scut de arama; coada sulitei lui era ca sulul de la razboaiele de tesut, iar fierul sulitei era de sase sute sicli de fier” (I Regi 17, 4-7). Goliat avea aproximativ trei metri inaltime si o greutatea corporala de cel putin 250 de kilograme. Platosa avea peste saptezeci de kilograme, iar sulita avea aproape opt kilograme. Pe acesta l-a omorat David, care slujea lui Dumnezeu.
Cand poporul lui Israel a ocupat Canaanul, popoarele din aceasta regiune au fost distruse, de la mic si pana la mare, caci Domnul le-a dat in mana lor, precum citim: “Asculta, Israele, de acum tu vei trece Iordanul, ca sa intri si sa cuprinzi popoare mai mari si mai puternice decat tine si cetati mari, cu ziduri pana la cer, precum si pe poporul cel mare, mult la numar si inalt la statura, pe fiii lui Enac, de care tu ai auzit, spunandu-se: Cine se va impotrivi fiilor lui Enac?” (Deuteronom 9:1-2). Cu siguranta, majoritatea uriasilor au pierit in acest moment, doar o parte dintre ei scapand in tarile din jur; urmele lor constituie astazi un subiect mult cercetat de antropologi.
Urme ale acestor uriasi au fost descoperite, de-a lungul vremii, in multe colturi ale lumii. Astfel, in anul 1911, in urma unor sapaturi efectuate in situl arheologic din Lovelock Cave, Nevada, au fost descoperite o serie de oase foarte mari, printre care si o mandibula umana enorma. Mai tarziu, in anul 1950, in timpul construirii unei autostrazi, in sud-estul Turciei, pe valea raului Eufrat, au fost descoperite cateva morminte antice, cu oase umane foarte mari, printre care si un femur lung de un metru si douazeci de centimetri; intregul schelet ar fi avut patru metri si jumatate. In cadrul Muzeului National din Bagdad, Iraq, sunt expuse cateva topoare imense, lungi de aproape patru metri si grele de peste o suta de kilograme. Acestea, putand fi folosite doar ca niste topoare normale, aveau nevoie sa fie manuite de niste oameni uriasi.
Uriasii din zilele noastre. Cazuri de gigantism.
Uriasii au disparut cu mult timp in urma. Oamenii foarte mari de astazi nu sunt asemenea uriasilor de demult, care ajungeau la niste dimensiuni enorme prin insasi gena lor, iar nu in urma unor boli. Astazi, cei care cresc enorm, sunt cazuri nefericite, ei suferind de boli precum gigantismul sau acromegalia. In cazul acestora, glanda pituitara perturba secretia hormonilor de crestere, ducand la o dezvoltare fizica anormala.
Majoritatea celor care sufera de gigantism prezinta afectiuni neurologice, musculare si scheletice. Cel mai adesea, acestia nu ajung pana la varsta de 40 de ani. Robert Pershing Wadlow, nascut in ziua de 22 februarie 1918, in localitatea Alton, Illinois, si mort in ziua de 15 iulie 1940, la varsta de 22 de ani, a avut o inaltime de 2.72 metri si o greutate de aproximativ 200 de kilograme. Suferind de gigantism, el nu poate fi numit urias, chiar daca a fost numit de presa drept cel mai inalt om din lume.
Uriasii din vechime au ajuns astfel in urma pacatelor, fiind prin fire uriasi, iar pentru ca “n-au avut intelepciune, au pierit prin nebunia lor” (Baruh 3, 28). La randul lor, oamenii “uriasi” ai zilelor noastre au ajuns astfel in urma unui dezechilibru hormonal, iar nu prin firea lor, dovada stand numeroasele efecte secundare de slabanogire si neputinta ale acestora, care nu erau prezente in cazul uriasilor din vechime, care erau razboinici.
Teodor Danalache……http://www.crestinortodox.ro/editoriale/uriasii-137192.html

Alte articole aici http://timetv.ro/2013/02/18/schelete-de-uriasi-urias/

Cultul Soarelui – Simboluri solare

În imagini ,Simbolistica Șarpelui reprezentată… in boneta frigiană ,căciula purtată de nobilii tarabostes ….Prima imagine ,din Piatra Craiului ,vizionarii :)) spun că este falus ,mai există așa reprezentare și în Bucegi ,defapt este reprezentarea capului de Șarpe ,simbol solar ,Ouroboros sau mai bine zis Logos-ul ,reprezentând Creația ,primordialitatea,Cultul Soarelui ….simboluri care ulterior din ignoranță sau rea voință au fost demonizate …

4887816603_dcb03e0795_b

Aceste simboluri, figuri şi semne nu erau desenate sau alese în mod capricios. Dimpotrivã, întotdeauna sunt în acord cu Supremele Legi ale Naturii şi ale Cosmosului şi cu cele ale Drumului Secret de urmat pentru realizarea Universului Particular al Omului; bazate pe axioma hermeticã: Ceea ce este sus este ca ceea ce este jos iar ceea ce este jos este ca ceea ce este sus.

Se știe că șarpele nu moare până când nu-i tai capul,ironic, sau nu ,istoria poporului nostru e plină de voievozi care și-au pierdut capul, în urma trădărilor …

Marca Eroului Civilizator ,izvorul neamurilor,Carpații …Simbolul x sau runa Gebo ce semnifică Darul Divin ,Harul ,sau scoborâtorii ceriului ,așa cum sunt ,în ciuda faptului că unii istorici și numeroși etnografi afirmă cum că x-ul ar reprezenta hamurile cailor ,fiind un ritual al călușului ,în fapt calul tot simbol solar și este reprezentat separat printr-o multitudine de simboluri ,chiar și în dans ,iar călușerul ,individual exprimă dansul șarpelui ,dansul ritualic,așezându-și în scop sacru ,clopoțeii la picioare ,imitând sunetul șarpelui cu clopoței ,coada șarpelui cu clopoței reprezentând chiar simbolistica glandei pineale și aș mai adăuga încă o dovadă de prezență a șarpelui ,doar privind la tehnica de împodobire a toiagului ,panglica este așezată mereu în spirală,de jos în sus . .E necesar însă să mai dăm un ochi și prin ceea ce ne-a mai rămas astăzi din vechiul ritual,dansul călușarilor ,să mai desușim din elementele de dans și execuții ,așa ar fi posibil să aflăm mai multe .

Mai multe despre simbolistica șarpelui găsiți la linkurile de mai jos :

https://sssefora.wordpress.com/2014/06/26/elementul-apa/

Citiți și aici http://mindporn.org/varia-et-curiosa/calusarii-rit-mit-si-desacralizare/

bratarile-dacice

dscn1335

 

uroboros

calusari3 OLYMPUS DIGITAL CAMERA calusari babcb9a7b1af653f6904dc1c06526615 Anunnaki_King_Gate

1379803_602677686437266_1606913431_n 220px-Mithras

 

Cât de frumos este reprezentat Leul Legii pe pieptul Mesagerului Divin…din nou simboluri ,care ulterior din ignoranță sau rea voință au fost demonizate ..

dollar-serpent (1)

……………………………….

Anunnaki-with-ME-purse

……………………………….

c2c_p8 SumerMedicine serpents_mexico serpenteZEUS_jp5 maya-cosmic-serpent (1) coiling-snake (1) snake-ciphers Mithras leonardo-da-vinci-pregnant lupul-01

 

 

România- Chipuri de piatră ,geometrie,Verb

10427329_834105776611616_8986606425949147413_n

Ceahlău,Piatra Lăcrimată

Și totuși ,piatra e prima formă de viață ,are graiul viu și-mi pare că, acum e mai viu decât la începuturile sale …

Ceahlău,Panaghia 

dru-4101 panaghia

Detunatele ,Apuseni 

detunatele8 Detunatele-Muntii-Apuseni-Metaliferi_030 dsc_1441 67_big

 

Iubire, înţelepciune şi adevăr (Gura, urechile şi ochii)

10710609_291450114379587_3799982014033352173_n

Interesant cum, mai toate strigăturile dansurilor populare la noi la români ,încep cu i-auzi …una ,i-auzi doua … Cât de frumos solicită mentalul si pregătește urechea ,urechea fiind o poartă de acces la spirit  …Cine are urechi să audă ,cine are ochi să vadă și să priceapă …Jocu-i din bătrâni lăsat !

Referitor la mișcarile și pozițiile dansului de mai sus,printre altele, se distinge o altă rună :

algiz

Runa Alghiz 

Sunetul pe care îl reprezintă Algiz (pronunţat Al-ghiz) este Z, sau un sunet intermediar între Z şi R, iar numele său înseamnă „elan” sau „cerb”. În trecut, această rună era asociată cu Heimdall, zeitatea tutelară a setului, zeul răspântiilor şi gardianul intrărilor. Heimdall este paznicul mereu atent, niciodată dormind, cel care poate auzi chiar şi iarba crescând şi frunzele căzând. Este zeul protecţiei şi testelor de orice fel. Forma sa exprimă un om cu braţele ridicate sau o mână cu degetele răsfirate, dar şi un copac stilizat sau poate chiar coarnele elanului. Coarnele sunt simbolul protecţiei şi stăpânirii, iar mâna cu degetele răsfirate este un semn vechi cât lumea, la toate popoarele aproape, de protecţie împotriva răului sau influenţelor negative. Putem interpreta silueta omului cu braţele spre cer ca pe un preot sau un oracol ce are legătură directă cu lumea de dincolo, paznicul care cunoaşte tot ceea ce trece de o parte şi de alta a Porţii Vieţii.  

 

Un fragment excelent despre Iubire, înţelepciune şi adevăr (Gura, urechile şi ochii)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Conferinţa din 05.03. 1938 (Paris)
Conferinţă improvizată (note stenografiate)

În această seară, voi adăuga, încă, câteva cuvinte despre ochi, urechi şi gură, pentru că există, încă, multe lucruri interesante de spus în privinţa acestor organe.
În fiecare zi mâncaţi pâine, beţi apă sau vin, respiraţi aer şi nu sunteţi niciodată destul de sătui, nici plictisiţi de toată această hrană. Iar eu mă aflu aici pentru voi ca un bucătar: v-am adus, deja, o hrană lichidă pentru gura voastră, o hrană aeriană pentru urechile voastre şi, în sfârşit, o hrană eterică pentru ochii voştri. În această seară… ei bine, în această seară meniul va fi un amestec de alimente lichide, aeriene şi eterice. În mod succesiv v-am arătat literele A, U şi M. Acum vom lega aceste sunete pentru a pronunţa cuvântul Aum.

A este pentru ochii voştri
U este pentru urechile voastre
M este pentru gura voastră
Să revenim, însă, un moment, mai întâi, asupra frazei din Evanghelie despre care v-am vorbit deja: “Cereţi şi vi se va da… căutaţi şi veţi afla… bateţi şi vi se va deschide…”. Aceste ordine par foarte simple. De exemplu, să ceri… ce nu cerem noi? Avem părinţi, prieteni, iubiţi şi, din cauza lor, cerem lui Dumnezeu, lumii invizibile, naturii, Îngerilor, tot ce suntem capabili să imaginăm. Dar iată că, în ciuda insistenţei noastre, nu primim ceea ce am cerut, atunci suntem decepţionaţi şi tragem concluzia că lumea invizibilă este foarte nedreaptă cu noi. De câte ori am cerut aşa fără rezultate! De ce? Pur şi simplu fiindcă nu cunoaştem legile.
Atunci când vrem să facem cumpărături într-un magazin, ne adresăm vânzătorului, este adevărat, dar trebuie, de asemenea, să dăm ceva în schimbul celor cerute. Dacă nu vrem să plătim, suntem refuzaţi pentru cel mai mic lucru. În natură, în lumea invizibilă, totul se întâmplă ca în magazinele din planul fizic. Lumea invizibilă va spune. “Daţi inima lui Dumnezeu şi El vă va da totul în schimb”. Voi răspundeţi însă: “Nu pot, am dat-o deja la altcineva… Am o soţie, copii, sau o amantă adorabilă, şi nu mai am inimă de dat”. Iată de ce rugăciunile voastre nu sunt niciodată împlinite! Vă imaginaţi întotdeauna că veţi putea obţine ceva fără să daţi nimic în schimb. Este imposibil. “Cereţi şi vi se va da” implică mai întâi un dar venind de la voi. Trebuie să daţi o parte din atenţia voastră conştientă, din timpul vostru, din strădaniile voastre zilnice, din gândurile voastre, din sentimentele voastre, şi atunci veţi primi…
“Căutaţi şi veţi afla”… Iisus a spus de asemenea: “Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge”. Trebuie, deci, să căutaţi atât timp cât există lumină. Un mare număr de savanţi şi filozofi îl caută pe Dumnezeu în mod sincer, dar o fac în timpul nopţii. Ei vor să vadă soarele, dar după ora apusului… Atunci, cum să-l găsească? După câteva cercetări, au tras concluzia că nu există soare în natură; această afirmaţie, spun ei, este confirmată de patruzeci sau cincizeci de ani de observaţii riguroase, iar în momentul morţii ei declară: “Nu am găsit soarele”. Esenţialul culturii actuale este o cercetare continuă în obscuritate. Chiar şi viaţa oamenilor este aranjată, în aşa fel, încât să se desfăşoare în timpul nopţii. Eu vorbesc, însă, mai ales, din punct de vedere simbolic. Dacă nu aţi găsit soarele (adică sensul vieţii) în timpul a numeroşi ani, înseamnă că duceţi o existenţă nocturnă şi vă culcaţi în momentul în care răsare pentru a nu-l vedea.
“Bateţi şi vi se va deschide”. Acest precept este legat de urechi. Cunoaşteţi structura urechilor. Sunetele pătrund în urechea noastră prin canalul auditiv şi se propagă prin intermediul timpanului şi a oscioarelor până la urechea internă. Dacă frecvenţa sunetului este prea slabă (infrasunete) sau este prea ridicată (ultrasunete), nu auzim nimic, pentru că urechile noastre nu percep decât o parte din spectrul de frecvenţă a sunetelor.
Am văzut că organul lui Corti este construit ca o serie de corzi de diferite lungimi care vibrează în rezonanţă cu undele ce sunt de aceeaşi frecvenţă vibratorie. Este o lege fizică, dar şi o lege psihică. Peste tot, în univers, fiecare fiinţă, fiecare obiect, intră în rezonanţă cu noi dacă are vibraţii de natură identică cu ale noastre. Iată de ce, dacă prin gândurile, sentimentele, dorinţele noastre, emitem unde de frecvenţă joasă, primim unele la fel. Dacă vrem ca Dumnezeu să ne audă, trebuie să emitem unde de frecvenţă foarte înalte, adică să avem gânduri, sentimente, dorinţe pure, nobile, dezinteresate. Dacă emitem sentimente cum ar fi ura, gelozia, furia, ne aud alte fiinţe decât Dumnezeu şi le primim comunicaţiile ca răspuns.
Mi s-a spus adesea: “Am făcut cereri lumii invizibile, dar nu au dat nici un rezultat”. Sau: “M-am rugat la Domnul, dar nu ştiu dacă îmi va răspunde”. Altfel spus: “Am bătut, dar nu ştiu dacă mi se va deschide”.
Atunci eu întreb: “Dar ce aţi cerut?”. Cineva îmi răspunde: bogăţia, altul: măreţia, sau o femeie frumoasă etc… Evident, în aceste cazuri, veţi aştepta timp îndelungat până să obţineţi satisfacţie, pentru că “administraţia” de sus primeşte nenumărate cereri de acest fel, ea este încărcată, împovărată, şi nu mai poate să le satisfacă repede. Toată lumea cere bani, femei, plăceri, putere, locuri privilegiate în lume… Va trebui, poate, să aşteptaţi o viitoare reîncarnare pentru a obţine ceea ce aţi cerut astfel. “Atunci, veţi spune, ce trebuie să cerem?”. Cereţi şi bateţi pentru a obţine ceea ce nimeni nu caută. Toţi se bat pentru a-şi satisface aceleaşi dorinţe, toţi se precipită asupra fiecărui lucru bun pe care îl observă, şi lumea invizibilă este copleşită de toate aceste dorinţe excesive. Ceea ce am spus aici este evident simbolic pentru că, orice aţi cere, lumea invizibilă poate, întotdeauna, să vă dea imediat dacă i se pare bun. Dar totuşi, în loc să cereţi tot timpul bunuri materiale, plăceri, vă sfătuiesc să cereţi lumina, iubirea, înţelepciunea care vă vor permite să vă ajutaţi prietenii, să îi amelioraţi, să îi salvaţi. Cereţi forţa de a îndeplini voinţa lui Dumnezeu, cereţi venirea pe pământ a Împărăţiei Sale de pace, iubire şi viaţa veşnică… Cum astfel de rugăciuni sunt extrem de rare, lumea invizibilă va spune. “Iată o fiinţă care nu seamănă cu toţi ceilalţi, să ne ocupăm, mai întâi, de ea, să îi dăm satisfacţie”. În timp ce, la celelalte cereri, lumea invizibilă răspunde: “Răbdare, vom mai vedea”.
Desigur, se întâmplă şi ca rugăciunile voastre să fie repede satisfăcute, dar adesea pentru nenorocirea voastră. De exemplu, vă doriţi o femeie foarte frumoasă şi v-a fost dată; nu veţi mai putea trăi liniştiţi pentru că această femeie încântătoare va fi ca o grădină plină de flori frumoase şi mulţi vor dori să îi respire parfumul. Mai mult, dacă această femeie frumoasă este superficială şi frivolă, şi dacă voi sunteţi slabi, geloşi şi bănuitori, vă imaginaţi în ce complicaţii vă veţi găsi. Femeia voastră fermecătoare va dori să-şi etaleze frumuseţea pentru a-şi satisface vanitatea, şi acesta va fi începutul catastrofei, intrarea în infern; veţi plăti foarte scump puţina bucurie ce v-a adus-o. Credeţi-mă, eu nu am nimic împotriva femeilor frumoase, ele sunt o podoabă în viaţă şi deci foarte necesare; frumuseţea este un atribut al Creatorului Însuşi. Femeile frumoase au inspirat pictorii, sculptorii, poeţii, muzicienii… Ceea ce este trist, este că majoritatea timpului oamenii se aruncă asupra frumuseţii pentru a o devora în loc să o contemple de la distanţă, încât, după un timp, nu mai rămâne nimic.
Cel care vrea să obţină repede ceea ce cere, trebuie să facă nişte cereri dezinteresate. Atunci când cineva bate cu insistenţă şi exagerare, pentru a obţine numai nişte satisfacţii materiale, lumea invizibilă devine neliniştită şi gândeşte: “Iată un copil nesăbuit care va plânge, cu siguranţă, mai târziu, pentru că nesocoteşte consecinţele celor cerute”, şi încearcă să nu le satisfacă imediat. Cel care vrea să obţină repede ceea ce cere, trebuie să ceară propria sa eliberare şi a celorlalţi.
Aş vrea, acum, să vă vorbesc despre ochi, urechi şi gură dintr-un alt punct de vedere.
Să ne ocupăm prima dată de ochi.
Ochiul este un organ aproape sferic şi uşor bombat în faţă; este format din trei membrane: sclerotica, prelungită în partea din faţă prin cornee; coroida care, în partea din faţă, formează irisul; şi retina, al cărei fund reprezintă un punct, pata galbenă, unde se formează imaginile. Aceste trei membrane reprezintă cele trei lumi: fizică, astrală, mentală.

Ceea ce ne interesează, pentru moment, sunt celulele senzoriale ale retinei care înregistrează senzaţiile luminoase: conurile şi bastonaşele. Bastonaşele sunt sensibile numai la intensitatea razelor luminoase, în timp ce conurile sunt sensibile la culori. S-a observat că păsările nocturne (bufniţele, cucuvelele…) nu au conuri în retină, ci numai bastonaşe. Bufniţei îi place foarte mult să se adăpostească în case părăsite sau între ruine unde se ascunde sub grinzile acoperişului. Bufniţa este sub influenţa lui Saturn, iar în caracterul ei se găsesc calităţile rele ale acestei planete. Bufniţei nu îi plac viermii sclipitori care lucesc în iarbă, în nopţile de vară, şi îi vânează…

Iisus a spus: “De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu iei în seamă?”, adică: “De ce te uiţi la micile greşeli ale altuia şi nu le vezi pe ale tale, care sunt enorme?”. Cel care trăieşte în întuneric nu are decât nişte bastonaşe (bârne) în ochi nu vede culorile. Or, dacă privim natura fără să vedem culorile, nu putem să îi înţelegem nici frumuseţea, nici sensul.
Bastonaşele reprezintă pe cei care trăiesc în întuneric, care caută tot timpul să îi critice pe alţii, să îi distrugă; în timp ce conurile reprezintă pe cei care trăiesc în lumină şi iubire după legile divine.
Ştiţi cum se construiau cabanele în trecut şi încă se mai construiesc: câteva bârne puse orizontal şi vertical, şi nişte paie. Paiul este ceea ce rămâne după culesul grâului, partea care se aruncă. Grâul reprezintă, deci, virtuţile, iar paiul micile păcate ce trebuie aruncate. Cât despre bârne, acestea sunt nişte păcate capitale.
Să studiem acum simbolul casei. Se poate spune că este construită dintr-un triunghi (acoperişul) şi un pătrat (corpul casei).

Iată cele două simboluri al spiritului şi materiei, ale cerului şi pământului, pentru că 3 este numărul principiilor divine, iar 4 al celor patru stări ale materiei. Acoperişul este sus, zidurile jos; casa reprezintă omul în întregime, 3 unit cu 4, adică 7.
Secţiunea verticală a conului dă un triunghi; o bârnă secţionată transversal da un pătrat. Pătratul şi triunghiul sunt simbolurile celor două învăţături ce se opun neîncetat în lume: învăţătura spiritului şi învăţătura materiei, învăţătura iubirii, a înţelepciunii, a adevărului, şi învăţătura egoismului, a durităţii şi a violenţei. Toţi cei care vor să se impună altora din nişte raţiuni egoiste, personale, urmează învăţătura bârnelor, a bastonaşelor. Din contra, cei care doresc să lumineze, să încălzească, să vindece, să elibereze şi să ducă sufletele la izvorul vieţii, urmează învăţătura conurilor. Aceste două învăţături, ale bastonaşelor şi conurilor, există de la crearea lumii, ele sunt înscrise în natură. Din nefericire, oamenii nu aprofundează lecţiile pe care natura le dă zilnic, peste tot, în cele mai mici lucruri.
Iisus ştia perfect că era înconjurat de oameni care se serveau de bastoane, de bârne. Erau fariseii, saducheii, scribii care vroiau să se descotorosească de el. Când au decis să îl crucifice, ei au spus: “Pentru că pretinzi că eşti Fiul lui Dumnezeu, vom vedea ce vei face pe aceste două bârne unde te vom pune”. Şi l-au crucificat pe cele două bârne ce formau o cruce. Iar Hristos le-a răspuns: “Sunteţi savanţi, cunoaşteţi Cabala, vă folosiţi de numărul 4 care este numărul justiţiei. Dacă sunteţi drepţi, este bine, dar dacă legea găseşte că nu sunteţi drepţi, ar trebui să ştiţi ce vă aşteaptă”. Un simbol lucrează în cele trei lumi, şi cel care nu este drept în lumea gândurilor va suferi în lumea sentimentelor şi va fi închis în planul fizic.
Să luăm numărul 4 în cele trei lumi:
în lumea mentală.
+ în lumea astrală (cele două curente contrare).
simbolul limitării în planul fizic.
4 este numărul lui Jupiter care se găseşte în sefirotul Hased, unde Arhanghelul Tadkiel (din Tzedek: justiţie, şi din El: Dumnezeu) domneşte asupra ordinului Hahmalimilor. Iată de ce oamenii născuţi sub semnul lui Jupiter devin adesea judecători.
Fariseii nu au înţeles cuvintele lui Iisus dar, mai târziu, după ce Iisus a fost crucificat, prezicerile sale s-au împlinit: atunci când împăratul roman, Titus, a venit şi a distrus Ierusalimul, el i-a crucificat pe conducătorii iudeilor. Hristos le spusese: „Lucraţi cu violenţă, cu bârnele, şi veţi suporta consecinţele”. Totul s-a împlinit aşa cum a prezis.
Să ne ocupăm acum de conuri. V-am spus, deja, că lungimile de undă ale vibraţiilor luminoase formează o inşiruire continuă, mergând de la frecvenţele vibratorii cele mai mici (roşul), unele chiar şi mai mici (infraroşul), la frecvenţele vibratorii cele mai înalte (violetul), şi mult mai înalte (ultravioletul) ce pot fi reprezentate printr-un con.
Conul este o spirală de lumină, am văzut deja, şi el simbolizează muntele spiritual, al cărui vârf trebuie să căutăm să atingem. Micile conuri din ochi reprezintă posibilităţile (conţinute în conul simbolic) de a vedea realităţile lumii spirituale.

Toţi oamenii poartă, în sinea lor, ochelari, unii ochelari cu lentile roşii, alţii cu lentile portocalii, alţii cu lentile galbene, verzi… Ce înseamnă asta?
Celor care poarta lentile roşii le place să bea, să mănânce, şi să trăiască în plăceri, iar după ce au mâncat şi au băut bine, sunt gata să plece la război.
Cei care poartă lentile portocalii sunt împinşi spre individualism, spre separatism, se gândesc că trebuie să acţioneze şi să trăiască singuri pentru a se manifesta ca nişte fiinţe independente.
Cei care poartă lentile galbene sunt fiinţe care studiază, cugetă, raţionează, caută să-şi rezolve, într-o manieră intelectuală, toate problemele.
Cei care poartă lentile verzi au tendinţa de a gândi că totul se poate rezolva prin economie şi finanţe; aceştia sunt nişte oameni de afaceri.
Cei care poartă lentile albastre cred în necesitatea unei filozofii a vieţii bazată pe religie; ei lucrează pentru ca pacea să domnească printre oameni, şi iubesc muzica, pentru că muzica aduce pacea.
Cei care poartă lentile indigo gândesc că au fost aleşi de Divinitate pentru a conduce lumea; aceştia sunt regii şi preoţii. Indigoul este culoarea regalităţii şi deopotrivă a sacerdoţiului.
Cei care poartă lentile violet sunt misticii care trăiesc în rugăciuni, meditaţie şi adoraţie Domnului.
Se pot face tot felul de combinaţii între cele 7 culori, rezultând astfel o infinitate de nuanţe. Numai roşul posedă, singur, 40.000 de nuanţe.
Fiecare culoare se referă la un punct de vedere, la un domeniu particular (A se vedea conferinţa „Spiritele celor 7 lumini”, Opere Complete, vol. 10). Trebuie să fim capabili să observăm toate aspectele naturii şi ale vieţii; în acea clipă ne aflăm în conul dezvoltat: suntem un ochi bun ce poate vedea limpede lucrurile, ochelarii noştri au nişte lentile incolore, pure, absolut transparente. Idealul constă în a avea toate culorile deodată, aşa cum o pot face conurile ochilor noştri, în loc de a dstinge numai cenuşiul, ca bastonaşele. Ştiţi câte victime au făcut, de-a lungul vremii, toţi oamenii care aveau puncte de vedere prea limitate, adică nu distingeau decât o singură culoare. Câte greşeli comise din cauza unor viziuni prea largi, mai mult de clerici, de spiritualişti, decât de materialişti!
Omul trebuie să scape de concepţiile limitate şi să se situeze deasupra divergenţelor de opinii, adică să privească lucrurile cu lentile incolore. Hristos a spus: „Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Inimile curate sunt, de asemenea, nişte lentile incolore. Aceasta ne învaţă cristalinul ochiului nostru. Cristalinul nu este nici galben, nici verde, nici albastru, altfel n-am putea vedea splendoarea naturii.
„Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu”… Ce raport există între inimă şi ochi?… În cazul inimii se produce acelaşi fenomen ca şi pentru cristalin: este necesară o acomodare. Dacă cristalinul este neted, nu vedem bine; nici dacă inima este „netedă” nu vedem bine. Când nu iubeşti, nu vezi calităţile minunate ale altora, nici frumuseţile naturii, şi nu numai că nu le vezi, dar nu conteneşti să critici şi corectezi Fiinţa care a creat totul. Te plângi, de multe ori, că natura şi viaţa nu sunt bine făcute şi că în locul Domnului ai fi făcut altfel şi mult mai bine! Să ştiţi că, având această atitudine jalnică, nu veţi pătrunde niciodată în Împărăţia misterelor, pentru că, contrar a ce se consideră în general, natura este construită într-un fel inexprimabil de raţional şi plin de sens.
Nu trebuie să căutaţi decât calităţile la ceilalţi. Spuneţi-mi ce avantaje aţi avut până acum căutându-le numai defectele… Trebuie să ştiţi că, dacă vă fixaţi gândurile asupra defectelor celorlalţi, nu numai că le amplificaţi la ei, dar le atrageţi şi asupra voastră. Foarte puţine persoane cunosc dimensiunea considerabilă a pagubelor produse de această obişnuinţă de a privi întotdeauna latura negativă a fiinţelor şi lucrurilor, şi mai ales occidentalii îşi imaginează că este o mare calitate să ştii să critici. Multe prietenii şi legături sunt rupte din cauza tendinţei de a căuta defectele, a privi numai ce este rău, vicios, şi a avea atât de multă plăcere în a scotoci în viaţa altora pentru a le descoperi. Înţeleptul caută să vadă cele două feţe deodată: binele şi răul; el poate evita, astfel, anumite neplăceri diminuând latura negativă şi întărind-o pe cea pozitivă. El nu este orb, nu se lasă înşelat, dar consideră că binele este latura esenţială a fiinţelor şi lucrurilor. Fixându-şi atenţia asupra binelui, îi atrage forţele şi îl face să crească în el însuşi şi în ceilalţi. Iată de ce toate fiinţele sunt atrase către o fiinţă asemănătoare: ele simt că în vecinătatea ei se dezvoltă şi cresc germenii naturii divine.
Poate este o plăcere să vezi defectele celorlalţi, dar această plăcere atrage nişte consecinţe grave. Cel care se lasă antrenat de ea devine periculos pentru anturajul său, dar mai ales pentru el însuşi: este mereu nemulţumit, amplifică cele mai mici imperfecţiuni, se revoltă împotriva a tot şi a tuturor. Iar dacă trebuie să-şi dea părerea despre ce consideră că este mai bun, constataţi că soluţia ce le propune sunt mai rele decât ceea ce critică.
În Bulgaria, se povesteşte că în trecutul îndepărtat ţiganii Îl rugau pe Dumnezeu să suprime iarna care îi făcea să sufere mult. Dumnezeu îndeplini această cerere… La început totul a mers bine, ţiganii erau foarte mulţumiţi, dar iată că, în absenţa frigului, insectele, care nu mai mureau, s-au înmulţit peste măsură şi au produs atâtea pagube încât nefericiţii ţigani Îl implorară pe Dumnezeu să aducă iarna înapoi… La Fontaine a scris şi el o fabulă cu acest subiect: un ţăran a considerat că natura a gândit prost lucrurile pentru că sterajul, cu trunchiul puternic, are ghinda mică, în timp ce o tulpina subţire susţine un dovleac. Într-o zi, când era întins la poalele unui stejar, primi o ghindă în faţă, şi a înţeles ce i s-ar fi întâmplat dacă îi cădea un dovleac de la o aşa înălţime, admiţând că natura era, întra-adevăr, mai înţeleaptă decât el.
Pentru a scăpa de acest obicei, atât de dăunător, de a critica totul şi pe toată lumea, trebuie să urcăm muntele spiritual, al cărui simbol este conul, pentru a învăţa să privim lucrurile din vârf. Am să vă dau o imagine. Să presupunem că sunteţi un profesor erudit şi aveţi un copil care s-a urcat, din întâmplare, într-un copac… Deodată, el strigă: „Tată, tată, văd două persoane pe drumul către casa noastră”. Întreabă: „Poţi să le recunoşti? – Da, sunt unchiul şi mătuşa… Oh! Sunt încărcaţi, aduc cu siguranţă nişte cadouri”. Copilul este mai mic decât voi şi nu are nici o învăţătură, dar are posibilitatea să vadă ceea ce voi nu puteţi vedea din locul în care vă găsiţi. Ce înseamnă asta? Că anumiţi filosofi au adoptat un punct de vedere atât de greşit, încât o întreagă parte a realităţii le scapă. Din contră, oamenii care nu sunt instruiţi se găsesc plasaţi într-un punct de unde vederea lor poate descoperi adevărurile ascunse privirii savanţilor. Se spune în Evanghelii: „Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al Cerului şi al Pământului, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor”. De ce? Deoarece copiilor le place să se caţere în copaci… Se întâlnesc şi oameni care nu sunt savanţi, dar care înţeleg adevărul, îl simt. De exemplu, şi eu sunt ca un copil de doisprezece ani, nu am capacităţile intelectuale aşa de formidabile ca ale voastre, dar am fost plasat, pus, într-un punct foarte înalt, de unde văd multe lucruri.
Punctul de vedere, în care ne găsim, este adesea mai important decât dimensiunea capacităţilor noastre. Dacă punctul nostru de vedere este inferior, în ciuda inteligenţei şi a educaţiei noastre, nu putem observa corect creaţia, nici să o înţelegem. În schimb, punctul de vedere din care văd anumiţi „ignoranţi” le permite să vadă miracolele naturii. Verificaţi, deci, care este punctul vostru de vedere. Un punct de vedere bun valorează mai mult decât toate cunoştinţele enciclopedice.
În legătură cu acest subiect, aş vrea să vă vorbesc despre pericolul ce există în obişnuinţa de a privi tot ceea ce coboară: soarele care apune, frunzele care cad etc…, Admirăm soarele care apune spunând: „Ce tablou admirabil!”. Dar considerăm că este o prostie să mergem zilnic să îi contemplăm răsăritul. Când toamna cad frunzele, considerăm, deopotrivă, că spectacolul este extrem de melancolic, iar la venirea primăverii, când natura înfloreşte, nu ieşim s-o admirăm; puţini oameni merg să vadă naşterea mugurilor. Aceasta înseamnă să Îl căutăm pe Dumnezeu în timpul nopţii. Natura are, într-adevăr, zile şi nopţi; până la prânz, este ziua naturii; după-amiaza este, deja, noaptea care vine. Mergeţi să priviţi natura în timpul zilei, când este în stare de a dărui. Dacă vreţi să vă scăldaţi într-o atmosferă pură şi însufleţitoare şi să îi culegeţi bogăţiile, trebuie să ieşiţi dimineaţa, cât mai devreme posibil. Iată de ce, în Învăţământul nostru, avem obiceiul să asităm la răsăritul soarelui primăvara şi vara.
Să mai spunem, însă, câteva cuvinte despre urechi.
Urechile reprezintă înţelepciunea, şi sunt pasive, contrar ochilor şi gurii care sunt, în mod alternativ, active şi pasive. Cunoaşteţi activitatea gurii (în special a limbii!); cât despre ochi pot, de asemenea, să fie foarte activi pentru a seduce sau fulgera pe cineva. Urechile nu sunt niciodată active, cu excepţia atenţiei, dar şi în acest caz, activitatea lor, se exercită chiar sub o formă pasivă pentru că primesc numai sunetele.
Am văzut persoane care au venit la Maestrul Peter Deunov şi care, în loc să asculte şi să se instruiască lângă el, îşi etalau cunoştinţele citând din numeroasele cărţi ce le studiaseră. Maestrul le asculta totdeauna cu o răbdare surprinzătoare, surâdea dulce; în anumite cazuri nu avea nici posibilitatea să spună un cuvânt. După un anumit timp, aceste persoane se opreau, înţelegând că vorbeau singure şi că, dacă mai continuau aşa, nu învăţau, într-adevăr, nimic; în sfârşit, tăceau pentru a-l lasă să vorbească pe Maestru. Ce mare le era mirarea învăţând mai mult, în câteva minute, lângă el, decât în timpul mai multor ani de studiu, pur şi simplu pentru că s-au situat în stare de recepţie ce le permitea să primească emanaţiile Maestrului.
Discipolul trebuie să înveţe cum să intre în această stare ce o numim „pasivă”, dar care nu trebuie nicicum confundată cu lenevia sau inerţia. Această stare nu este decât aparent pasivă; în realitate, este una dintre cele mai active. Foarte puţine persoane pot intra în această stare; pentru a ajunge aici, îti trebuie multă disciplină şi nişte cunoştinţe psihologice. Cei care ştiu să o producă în ei pot, chiar şi în cele mai mari eşecuri din existenţa lor, să audă vocea sufletului lor care nu este alta decât vocea Domnului.
Starea pasivă poate fi pentru noi dăunătoare sau binefăcătoare, depinzând de condiţiile în care suntem plasaţi şi de influenţele înconjurătoare. Această stare ne permite să atragem, să adunăm şi să absorbim influenţele bune sau rele din mediul în care ne găsim, în timp ce starea de activitate ne face să proiectăm, să luminăm, să influenţăm acest mediu. Deci, în funcţie de circumstaţe, trebuie să fim activi-emisivi, sau pasivi-receptivi. Să presupunem că vă găsiţi într-un mediu în care se exercită nişte influenţe malefice: trebuie să fiţi emisivi-pozitivi, pentru a nu permite acestor influenţe să pătrundă în voi. Din contră, dacă influenţele sunt benefice, propice, trebuie să deveniţi receptivi; dacă nu, nu primiţi nimic. În faţa unui criminal, a unei persoane rele, trebuie să vă arătaţi activ, pozitiv, emisiv, dar în faţa unei fiinţe pure nobile, şi bune, a unui Iniţiat, trebuie să fiţi receptivi. Din nefericire, adesea, se întâmplă contrariul, şi după aceea vă miraţi să simţiţi în voi atâta tulburare şi atâtea condiţii bune distruse…
Organul lui Corti ne arată că, pentru a auzi şi a înţelege pe ceilalţi, trebuie să ştim să răspundem la vibraţiile, sentimentele şi gândurile ce ei le transmit, adică să vibrăm în rezonanţă cu ei. Dacă nu ştim să vibrăm în rezonanţă cu Marii Maeştri, nu putem să îi înţelegem. Vom vibra ca ei dacă vom putea lăsa libere corzile scurte ale sufletului nostru, fiindcă vom fi capabili, atunci, să sesizăm vibraţiile cele mai subtile ale universului. Cel care ştie să asculte astfel aude, se cufundă şi se apropie de fiinţele şi elementele cele mai subtile care vibrează în creaţie.
Înţelepciunea înseamnă a şti să asculţi vocea foarte molcomă care vorbeşte în noi. Noi ştim foarte bine să ascultăm vocea tunătoare a stomacului care strigă de foame, sau a sexului care reclamă o victimă; dar când o voce mică ne spune: „Nu face asta!…” noi răspundem: „Taci!”. Atunci vine al treilea instructor: băţul… Primul instructor, lumina soarelui, ne instruieşte prin ochi, ne arată adevărul pentru a ne atinge inteligenţa. Noi spunem: „Cine ştie dacă este într-adevăr adevărul? Poate că nu este decât aparenţa…” şi continuăm să trăim ca înainte. Al doilea instructor, iubirea, atinge inima, dar noi nu înţelegem nimic. Cât despre al treilea instructor, ştim cu toţii că este Saturn; el vine înarmat cu un băţ gros (o bârnă!) pentru a ne da câteva lecţii bune. Toate lecţiile vieţii reprezintă al treilea instructor. Cel care înţelege şi aude înţelepciunea în mod direct nu mai are nevoie să sufere, dar cel care nu aude are nevoie să fie tras de urechi. Şi este adevărat, de ce se spune în franceză „a trage de urechi” celui care nu este cuminte? De unde vine această expresie?… Pentru a evita suferinţele, supărările şi necazurile aduse întotdeauna de cel de-al treilea instructor, nu există alt mijloc decât să te tragi, în fiecare zi, de urechi spunând: „Ascultă bine!”. Aşa, vom deveni, încet-încet, mai înţelepţi. Vă gândiţi că este copilăresc. Nu.
Al treilea instructor va veni acum în lume (Această conferinţă datează din 1938 şi se face aluzie, desigur, la cel de-al doilea război mondial – nota editorului), şi vom vedea toţi cât de sever şi implacabil este: el produce nişte zguduituri, calcă în picioare orgoliile şi prăbuşeşte construcţii gigantice considerate solide; el tulbură convingerile, opiniile cele mai solide fundamentate. Epidemiile, războaiele, foametea, bolile, reprezintă, de asemenea, cel de-al treilea instructor. În realitate, el nu este rău şi poartă chiar o idee minunată în minte: să îi aducă pe copiii rebeli spre o mai bună înţelegere a lucrurilor, către Tatăl Ceresc, către înţelepciunea şi iubirea Sa. Adesea, toate avertismentele Iniţiaţilor, toate sfaturile bune ale Înţelepţilor, nu servesc la nimic, dar când apare al treliea instructor, cu bastoanele sale, aceşti copii încep să înţeleagă.
Cerul a trimis, deja, numeroşi Maeştri şi Iniţiaţi pe lângă oameni pentru ai instrui. Dar fiecare spune: „Scuzaţi-mă sunt ocupat, n-am timp să vă ascult. Am o soţie, copii, afaceri urgente…”. Exact ca în pilda bogatului care vroia să dea o petrecere, şi şi-a trimis servitorii să îi invite pe toţi prietenii săi. Primul spune: „Tocmai am cumpărat o pereche de boi, trebuie să îi încerc pe câmp”. Al doilea spune: „Am găsit o femeie frumoasă şi trebuie să mă căsătoresc astăzi”. Toţi erau foarte ocupaţi cu lucruri, în aparenţă, importante, dar în realitate inutile sau secundare. Voi sunteţi, adesea, ocupaţi, deopotrivă, cu nişte lucruri inutile, fiind împiedicaţi să ascultaţi ceea ce un Iniţiat vrea să vă înveţe ca să vă ajute.
Vă voi spune acum câteva pagini din istoria Bulgariei care este ţara mea. De-a lungul secolelor, Cerul a trimis nişte Iniţiaţi în Bulgaria. Acum nouă secole, au fost bogomilii, dar nu au fost ascultaţi, au fost vânaţi, persecutaţi şi masacraţi. Bulgaria a fost îngrozitor pedepsită pentru că aceşti Iniţiaţi reprezentau lămpile ţării noastre şi s-a dorit să fie stinse. Hoţii nu intră acolo unde nu este lumină, le este frică să nu fie văzuţi. Ei aşteaptă ca totul să fie stins şi ca locuitorii să doarmă pentru a intra în casă. La fel se petrec lucrurile într-o ţară şi în omul însuşi. Dacă stingeţi lămpile (adică virtuţile) în voi înşivă, vin hoţii şi vă leagă fedeleş, adică liberatatea voastră şi tot ce consideraţi preţios vă este luat. Hoţii sunt bolile, suferinţele, gândurile negative, necazurile etc… Numai lumina poate să ne ocrotească pentru că ea este adevăratul gardian: nimeni nu se poate apropia fără să nu fie văzut…
După ce i-a alungat pe bogomili şi şi-a stins propiile lămpi, Bulgaria a devenit victima hoţilor şi, timp de cinci secole, a trăit sub dominaţia otomană; mii de capete au fost tăiate, mulţi oameni au fost spânzuraţi etc. În sfârşit, Cerul a spus: „Să îi redăm Bulgariei libertatea…”. În anumite momente ale istoriei lor, la toate popoarele, au apărut nişte oameni care au predicat învăţătura iubirii şi a luminii, dar nu au fost ascultaţi şi s-au abătut nişte catastrofe asupra lor. Trebuie s-o ştim, oricare ar fi locul unde stingem lumina, în noi, în sufletul, în organismul nostru, în ţara noastră, hoţii vor veni.
Mi s-a pus o întrebare înainte de conferinţă: „Cum se poate dezvolta clarviziunea?”.
Adevărata clarviziune înseamnă a fi capabil să Îl vezi pe Dumnezeu în întreaga natură, să vezi înţelepciunea, frumuseţea, iubirea sa. Mulţi oameni, chiar şi savanţi, s-au plâns că L-au căutat pe Dumnezeu peste tot fără să-L găsească niciodată. Evident, dacă se aşteaptă să-L întâlnească într-o manieră obiectivă ca persoană, nu a fost posibil să-L găsească. Dumnezeu este adevărul, înţelepciunea, iubirea, frumuseţea, răspândite peste tot şi Îl putem vedea dacă nu avem ochii închişi, dacă nu avem nişte bârne în ei. Dacă vom căuta noaptea, vom avea întotdeauna nişte bârne în ochi; trebuie să avem nişte conuri, nu numai în ochi, dar şi în suflet.
Am cunoscut, în Bulgaria, o clarvăzătoare, numită Cortesa, care l-a întâlnit pe Maestru (Peter Deunov), şi era o clarvăzătoare remarcabilă care ştia să vadă trecutul şi viitorul. Când s-a aflat pe stradă, a oprit un trecător pentru a-l dojeni. Întotdeauna era plin de oameni în jurul ei. În acea perioadă eram prea tânăr ca să înţeleg, dar mama mea a asistat la multe scene asemănătoare cu aceasta pe care o voi povesti. Într-o zi, Cortesa a oprit pe stradă un bărbat care mergea cu doi copii: „Ascultă”, îi spuse, „sunt copiii tăi, nu-i aşa?”. – „Da”, spuse bărbatul puţin jenat. „Şi sunt muţi?”. – „Da”. – „Dar ştii tu de ce sunt muţi?”. „Nu”, spuse bărbatul, “nu ştiu”. „Ei bine, îţi voi spune”. Înainte de naşterea acestor copii, ai comis crime, ai furat. Într-o zi, ai furat nişte oi; trebuia ca să le scoţi, să le duci printr-un loc unde doreai să nu fie auzite, şi cum îţi era frică de behăitul lor, le-ai tăiat limba. Iată de ce copiii tăi s-au născut muţi. Trebuie să repari, acum, greşeala şi să rogi Cerul să te ierte”. Şi clarvăzătoarea îi explică băbatului că trebuie să cumpere alte oi şi să le dea celui de la care le-a furat odinioară, iar dacă nu făcea aceasta va fi pedepsit şi mai mult. Bărbatul urmă aceste sfaturi şi copiilor săi le-a revenit graiul.
Putem să dezvoltăm clarviziunea, dar nu înainte de a dobândi puritatea. Hristos a spus: „Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu…”. Cel care nu este pur poate deveni clarvăzător, dar nu va vedea lumea divină: el va vedea nişte monştri în jurul său şi al celorlalţi; el va vedea că oamenii sunt, adesea, nişte falşi prieteni, că trădarea şi minciuna sunt ascunse în inimile lor, va vedea catastrofele care se pregătesc. Altfel spus, nu va putea să vadă decât ceea ce este la nivelul atins de el însuşi, sau puţin mai mult. Iată de ce, cea mai bună metodă pentru a obţine adevărata clarviziune, cea care permite contemplarea lumii divine, este de a dezvolta, în sine, iubirea spirituală şi puritatea (a se vedea conferinţa „Fericiţi cei cu inima curată…”. Opere Complete, vol. 7).
Eu ştiu că se învaţă multe alte metode: să priveşti în cristale şi oglinzi magice, să utilizezi anumite plante răspândite în Mexic sau în alte locuri, să te laşi hipnotizat etc… dar toate aceste metode sunt rele sau periculoase şi nu vi le recomand deloc. De ce se caută mereu obţinerea unor puteri magice sau a unor facultăţi de prezicere, atunci când eşti, încă, slab, furios, gelos, lacom? Fiinţele din lumea invizibilă nu le place să fie observate, nici deranjate, în lucrarea lor de nişte intruşi care nu sunt demni de acestea. Unele iubesc oamenii şi îi primesc favorabil, dar multe le sunt ostile şi îi urmăresc pe cei care doresc să pătrundă cu forţa în regiunea lor pentru motive, mai mult sau mai puţin, dubioase. Intruşii atrag, întotdeauna, animozitatea unor fiinţe din invizibil.
Mulţi ocultişti sfârşesc prost dorind să câştige bani sau glorie de a trece drept nişte clarvăzători, Iniţiaţi sau magi, pentru că nu ştiu să se apere împotriva atacurilor fiinţelor pe care le-au iritat prin curiozitatea şi dorinţa lor de aservire în satisfacerea poftelor lor nemăsurate. Aceste atacuri iau, mai întâi, forma unor dorinţe anormale sau perverse, pe urmă alte forme ce pot ajunge la nebunie. Fiinţele invizibile au făcut, deja, multe victime. S-au răspândit prea multe cărţi de literatură ocultă în lume şi este foarte grav. Sub pretext de a oferi nişte puteri oamenilor, această literatură a divulgat mijloace şi metode pentru a pătrunde în regiunea periculoasă, a intra în comunicare cu locuitorii lor, şi astfel a atras, asupra adepţilor săi, necazuri de toate felurile. În analele Ştiinţei Ezoterice se spune că mai multe omeniri au dispărut, deja, din cauza practicilor diabolice. O catastrofă identică se mai pregăteşte pentru pământ din cauza mobilurilor josnice care animă oamenii. Destinul Atlantidei se va repeta în zilele noastre, dar sub o altă formă. Odinioară, apa a fost cea care a determinat dispariţia acestui continent; acum este focul sub multiplele sale forme, care va fi executorul.
În loc să îi instruim pe oameni în cunoştinţele trecutului, trebuie să îi conducem, acum, spre o înţelegere şi nişte cunoştinţe noi. Nu treziţi imaginile vechi, nu ridicaţi vechiul colb al lumii subterane, altminteri veţi pune în acţiune nişte puteri adormite care vor produce aceleaşi catastrofe ca în trecut. Nu vom da o nouă cultură omenirii făcând nişte săpături arheologice în morminte, nici scriind volume întregi despre prolifica ştiinţă a înaintaşilor, nici deranjând păianjenii şi scorpionii din cripte. Ignoranţa căutătorilor, despre aceste probleme, determină declanşarea în necunoaştere de cauză a unor forţe fluidice de o putere formidabilă. De îndată ce sunt eliberate, aceste forţe se propagă, pătrund în creierele şi spiritele slabe, le determină să retrăiască în trecut şi să repete greşelile ce le-au comis. Eu nu sunt ostil cercetărilor ştiinţifice, dar cercetările arheologice nu ne pot fi de mare folos în evoluţia noastră.
Există alte metode pentru a cunoaşte spiritul vechilor civilizaţii dispărute, decât să le studiem în ruinele, în rămăşiţele lor răzleţe. Oamenii ignoră, însă, aceste metode şi sunt obligaţi să recurgă la aceste mijloace imperfecte, iar aceste metode, în loc să îi informeze corect, îi derutează şi mai mult. Adevăraţii discipoli nu au nevoie să scormonească ruinele pentru a cunoaşte trecutul omenirii.
Atunci, lăsaţi deoparte ce este deja mort, prăfuit, mucegăit, îngropat! Luaţi ceea ce este viu, luminos… Soarele este nou în fiecare zi, natura este nouă. Tot ce este deja în ruină dovedeşte, prin starea sa, că nu conţine adevărul. Ceea ce este veridic nu poate fi distrus şi timpul nu poate face nimic împotriva lui. Secolele, mileniile, nu au nici o influenţă asupra a ce este veşnic şi a ce căutăm. Ceea ce este adevărat există în faţa noastră, în jurul nostru, în noi. Dacă vom înţelege noii curenţi ce se manifestă zilnic în lume şi ne însufleţeşte, vom părăsi numeroasele iluzii aşa-zise ştiinţifice.
Pentru a reveni la obţinerea clarviziunii, eu vă repet că este mai cumpătat să lucrezi, mai întâi, asupra ta însuţi şi să te purifici, fiindcă atunci când ne vom transforma, clarviziunea totală ne va apărea de la sine şi în pofida dorinţei noastre. Atunci când Dumnezeu dă, El dă din belşug.

Se povesteşte că un Maestru avea un discipol doritor să înveţe prima lecţie de iniţiere. Maestrul i-a spus: „Du-te într-un cimitir şi înjură morţii: spune-le că sunt proşti, răi etc… şi după aceea spune-mi ce ţi-au răspuns”. Discipolul s-a dus la cimitir şi i-a înjurat pe morţi, dar aceştia au rămas muţi. Reveni atunci la Maestrul său şi îi spuse că morţii nu au răspuns. „Poate, spuse Maestrul, nu ai ştiut să te faci auzit… Întoarce-te la ei, dar de data aceasta spune-le contrariul, flatează-i, fă-le complimente!”. Discipolul se întoarce la cimitir, dar şi în faţa celor mai mari elogii, morţii au rămas muţi”. – Nici acum nu mi-au răspuns, spuse discipolul, la întoarcerea sa. – Foarte bine, a răspuns Maestrul, acum ai înţeles prima lecţie a iniţierii: când eşti insultat, taci, şi când eşti flatat, de asemenea taci. Fii ca morţii, rămâi surd şi mut la critici, ca şi la complimente”. Iată o lecţie importantă.

Sâmbăta trecută, când v-am vorbit despre gură, v-am spus că frunzele arborilor posedă nişte mici guri, stomatele, datorită cărora se realizează schimburile cu mediul înconjurător. Datorită clorofilei, xantofilei şi carotenului conţinute în frunze, sub acţiunea luminii, seva brută, care vine din rădăcini, se transformă în sevă elaborată. Ceea ce se întâmplă şi în gura noastră unde nişte glande secretă substanţe comparabile clorofilei, xantofilei şi carotenului. Dacă, atunci când mâncăm, ne îndreptăm gândurile şi iubirea spre hrană, ea se transformă. În timp ce, dacă mâncăm fără să ne gândim, fără iubire pentru Creatorul care ne-a oferit aceste alimente, nu se produce nici o modificare spirituală şi absorbim numai o materie brută. Cel care mănâncă în zgomot, în dezordine şi agitaţie, nu cunoaşte decât procesele fizice şi chimice ale nutriţiei. Cel care mănâncă în linişte, cu iubire şi recunoştinţă, pătrunde, deja, în domeniul alchimiei, al sublimării.
Aşa se întâmplă cu toate lucrurile în viaţă, chiar şi cu lucrarea noastră, cu studiile ce le facem. Dacă nu suntem atenţi, dacă nu ne place ceea ce învăţăm, studiul nostru nu ne va fi foarte util.

Să presupunem acum că viaţa ne determină să ne învecinăm cu o fiinţă care ne enervează. Din punct de vedere spiritual, ea constituie o materie brută. Ne plângem de ea; gura noastră, simbolic vorbind, nu poate să o înghită. Dacă avem, însă, în noi acea căldură, care este iubirea, şi acea forţă care este lumina, glandele noastre spirituale vor funcţiona şi această persoană ne va deveni suportabilă, nu ne va mai tulbura starea noastră psihică. În timp ce, dacă vom insista să ne comportăm faţă de ea fără lumină şi căldură, ea ne va slăbi, ne va epuiza. Cu ajutorul căldurii şi al luminii, putem schimba tot ceea ce ne parvine în stare brută, fie că este vorba despre hrană, fiinţe umane, prestigiu, obiecte etc. Atât timp cât nu vom şti să lucrăm cu lumina şi căldura, gura noastră spirituală va găsi acele corpuri brute respingătoare, dar datorită căldurii şi luminii vom putea să le transformăm.
Când observăm natura, vedem că plantele se hrănesc cu minerale, animalele cu plante, iar oamenii se hrănesc cu animale… Atunci, se pune o problemă: cine se hrăneşte cu oamenii?… Oamenii sunt hrana Îngerilor. Da, nu v-aţi gândit poate niciodată la aceasta. Bineînţeles, nu suntem în mod real mâncaţi de Îngeri, dar ei se hrănesc cu fructele noastre, adică cu gândurile şi sentimentele noastre, exact aşa cum noi ne hrănim cu produsele animalelor: laptele, mierea, ouăle, untul… Dacă nu ştim, însă, să le pregătim o hrană potrivită, ei nu mai vin spre noi să se hrănească. De asemenea, dacă fructele noastre sunt rele, alţi îngeri, îngerii tenebrelor, vin şi se înfruptă din noi.
Când Hristos a anunţat evenimentele îngrozitoare ce urmau să se desfăşoare, unul dintre discipoli l-a întrebat în ce loc se vor produce, iar Hristos i-a răspuns că vulturii se află acolo unde există nişte hoituri. Exact legea despre care vă vorbesc. Dacă porţi în tine nişte hoituri (nişte sentimente, nişte gânduri în descompunere), ele vor fi o hrană pentru vulturi, adică pentru fiinţele inferioare din lumea invizibilă. Veţi întreba: „Cum vor simţi fiinţele inferioare aceste sentimente şi gânduri?”. Atunci când a fost deschis un borcan cu miere în bucătăria voastră, cum reuşesc muştele şi furnicile să se apropie pentru a se hrăni? Cum au simţit ele? Pentru că posedă nişte antene; ele sunt primii inventatori ai comunicaţiilor la distanţă! Furnicile vin de pe planeta Venus, ca şi albinele, ele sunt excepţionale în natură. Staţi liniştiţi dacă aveţi câteva furnici în casă, fiindcă în ciuda micimii lor, ele inspiră cea mai mare frică şerpilor. Acolo unde există furnici, nu există şerpi. La fel, dacă posedăm în noi nişte furnici, şerpii vor fugi din faţa lor. Evident, este un simbol de interpretat.
Albinele iubesc mult florile. Albinele reprezintă discipolul evoluat care ştie să prepare nectarul în sine. Iată de ce Îngerii vin să îi viziteze sufletul şi să primească această hrană pe care el o prepară ca să o transforme în miere. Se spune că rugăciunile Sfinţilor urcă spre Dumnezeu ca un parfum, iar acest parfum este pentru El o hrană. Pentru moment, nu puteţi înţelege aceasta, dar mai târziu veţi sesiza că în univers toate lucrurile sunt legate între ele prin legături sublime.

Vă voi mai spune câteva cuvinte despre ochi, urechi şi gură. Noi primim lumina prin ochi şi sunetul prin urechi. Ce legătură extraordinară există între ochi şi urechi! Dacă studiaţi cum propagă lumina în spaţiu, veţi constata că ea străbate nestâjenită vidul, străbate mai puţin uşor aerul, ceva mai greu apa, unde este obligată să se refracte, şi o face parţial, şi mult mai greu în solide. Pentru sunet, este invers: el nu se propagă deloc în vid; se propagă puţin în aer, mai mult în apă, iar prin solide se propagă cel mai bine. Atunci când se compară viteza şi mediul de propagare, lumina este inversă sunetului. Lumina coboară din regiunile subtile către regiunile din ce în ce mai dense până atinge materia solidă, iar în această călătorie ea se deplasează din ce în ce mai greu. În schimb, sunetul pleacă de la materie şi se înalţă, diminuindu-şi intensitatea până la pierderea sa în vid.
Înaintea sunetului (a cuvântului), care este puternic în lumea materiei, există lumina care este puternică în lumea spiritului. Iată de ce urechile şi ochii sunt constituiţi după legi diferite, referitoare una la înţelepciune şi alta la adevăr. Lumina luminează formele şi culorile ce ne arată frumuseţea; iar frumuseţea este expresia adevărului care a format ochii. Sunetul (cuvântul) este legat de urechi, urechea este legată de înţelepciune, iar înţelepciunea de gură, fiindcă gura pronunţă cuvintele. Gura, urechile şi ochii formează un triunghi. Sunt posibile multe combinaţii între ele. Ochii văd, urechile aud, şi gura povesteşte ce au văzut ochii şi ce au auzit urechile. Aici stă ascuns secretul legăturilor intime dintre cele trei virtuţi: iubire, înţelepciune şi adevăr.
Vă voi da să faceţi acum exerciţiul următor. Din clipa trezirii, dimineaţa, trebuie să deschideţi imediat ochii în mod conştient şi să priviţi spre ochiul interior, pe urmă să ascultaţi ce vorbeşte în voi. Veţi auzi atunci programul zilei care începe. Gura voastră trebuie să participe şi ea la acest exerciţiu pentru că toate cele trei vârfuri ale triunghiului să intre în acţiune, şi trebuie să pronunţe fraza următoare: „Îţi mulţumesc Ţie Doamne, pentru că sunt sănătos astăzi. Fie ca ziua să-mi fie binecuvântată! Ajută-mă, pentru a-Ţi putea îndeplini voinţa”.
În mod obişnuit, primele cuvinte pronunţate la trezire sunt nişte reclamaţii. Soţul spune soţiei: „Unde mi-ai pus cămaşa? Unde-mi sunt şosetele, butonii de la manşetă? De ce nu mi-ai adus, încă, o cafea?”. Este un obicei foarte prost să te trezeşti bombănind.

Era odată un rege care avea două fete. Prima era foarte urâtă, dar avea darul cuvântului şi ştia să exprime lucrurile minunat şi plăcut; a doua era extrem de frumoasă, dar avea o limba ascuţită şi nu înceta să supere pe toată lumea. Tatăl lor era, evident, într-o situaţie foarte dificilă şi în faţa regilor, a vecinilor săi, se simţea ruşinat să aibă asemenea fete. Se întreba, firesc, cum putea să le mărite. Într-o zi, consultă un înţelept în legătura cu acest subiect. „Maiestate, spuse înţeleptul, ordonă mâine dimineaţă unuia dintre servitorii tăi să aducă pe primii doi oameni pe care îi găseşte la poarta palatului tău. Îi vei căsătorii pe aceşti oameni cu fiicele tale”. A doua zi, aşa cum îi spusese înţeleptul, regele trimise un mesager care îi opri pe primii doi trecători pe care îi întâlni. Când îi aduse la palat, regele rămase perplex pentru că unul era orb şi celălalt surd. Îl consultă din nou pe înţelept care îi spuse: „Foarte bine, este perfect, căsătoreşte acum pe orb cu cea care este urâtă şi pe surd cu aceea care este frumoasă”. Aşa s-a întâmplat. Orbul, care asculta cu încântare frumoasele cuvinte rostite de soţia sa, se plângea că nu poate să vadă frumosul său chip, pe care şi-l imagina tot atât de minunat ca şi cuvintele sale. În timp ce surdul, admira frumosul chip al soţiei sale şi se plângea că nu aude cuvintele suave ce erau, „cu siguranţă”, pronunţate din gura sa… oare ce s-ar fi întâmplat dacă orbul ar fi putut să vadă şi surdul să audă?
Uneori trebuie să fim mulţumiţi că suntem puţin miopi sau tari de ureche când ne aflăm în faţa unor lucruri neplăcute. De altfel, în general, oamenii nu iubesc adevărul. Soţul îi spune soţiei: „Spune-mi că mă iubeşti. Ştiu foarte bine că nu este adevărat, dar spune-mi-o, totuşi, pentru că îmi place să aud asta”. El spune de asemenea: „Nu eşti foarte frumoasă, ştiu asta, dar pune-ţi puţin fard fiindcă îmi place să te privesc aşa”. Nu, oamenii nu iubesc adevărul. Cu toate acestea, când ne vedem ochii într-o oglindă trebuie să mulţumim şi să ne legăm imediat de adevăr. Atunci când ascultăm cu urechile, trebuie să ne legăm de înţelepciune. Iar când gustăm cu gura, trebuie să ne legăm de iubire. Astfel realizăm un triunghi viu. Înţelepţii pot să ne cunoască după acest triunghi: după forma gurii, a urechilor şi a ochilor, după mărimea lor, după poziţia lor în raport cu poziţia normală. Înţeleptul poate cunoaşte, cu precizie, legăturile noastre cu iubirea, cu înţelepciunea şi adevărul.
Ştim că avem doi ochi, două urechi, o gură, dar în realitate avem trei ochi, trei urechi, trei guri. Cel de-al treilea ochi, ochiul mistic, este situat în centrul frunţii; a treia ureche este situată în gât; a doua gură se află în vârful capului, este Sahasrara, chakra cu o mie de petale. Cu această a doua gură superioară putem vorbi şi ne hrăni în regiunile spirituale. Rugăciunea, împărtăşania, nu sunt nimic altceva decât un fel de a vorbi şi de a te hrăni în lumea divină. Nu vă voi spune nimic astăzi despre cea de-a treia gură… Planeta noastră posedă, de asemenea, organe asemănătoare cu ale noastre. Gura sa superioară sunt munţii înalţi, pentru că pământul este în legătură cu cerul prin piscurile sale cele mai înalte.

Să ne legăm de iubire, de înţelepciune şi de adevăr.
Prin gură vom gusta iubirea divină,
Prin urechi vom auzi înţelepciunea divină,
Prin ochi vom vedea adevărul divin.

Creierul si noua spiritualitate – Prof.univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan

In aer rumene vapai
Se-ntind pe lumea-ntreaga,
Si din a chaosului vai
Un mândru chip se-ncheaga…Luceafarul ,de Mihai Eminescu 

D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu ,articolul il gasiti la link-ul de mai jos :

http://www.astrocafe.ro/articole/articole-57/articol-d_c_dulcan_n_spatele_tuturor_lucrurilor_e_dumnezeu-3795