Femeia

10353105_868159323206261_3100910099872092619_n

Iubită, soţie, mamă sau soră, femeia apare în vieaţa noastră ca un îndemn la dragoste şi creaţie.

Orice ar face, femeia nu se joacă; ea vede în profunzime, suferă şi se bucură plin.

 Femeia, femeia adevărată, nu trebuie căutată în uzină sau cazarmă, ci în biserică, în cămin şi în pajişti.

Femeia cunoaşte adevăratele flori nemuritoare ale vieţii.

O femeie inteligentă şi blândă vine ca o lumină tămăduitoare peste rănile unui suflet încercat.

Femeia este o făptură mai fragedă, mai delicată şi mai simţitoare decât bărbatul. Aici stă superioritatea ei.

Libertatea nu poate fi găsită decât în inima ta. Nu căuta în jurul tău ceea ce ai în tine! Sfarmă piatra ce acoperă aurul!

 Marea putere de depăşire, puterea de trăire în altul şi capacitatea ei de recepţie fac din femeie cel mai bun confident în ceasurile grele.

Cine nu a văzut o femeie aplecându-se ca o mângâiere peste oamenii nimănui? Cine nu a văzut-o mângâind un cap de copil sau săturând un sărac? Femeia este mult mai înţelegătoare decât bărbatul faţă de tot ceea ce înseamnă viaţă: ea iubeşte florile, iubeşte păsările şi animalele, iubeşte oamenii.

Femeia are simţul mult mai fin al situaţiilor morale, trăieşte mult mai adânc decât bărbatul încercările interioare ale fiinţei apropiate; ea se transpune în întregime în locul altuia mergând până la depersonalizare. Cugetul ei şi făptura ei surprind mai repede şi simt mai adânc durerile şi bucuriile celor apropiaţi.

Femeia însufleţeşte totul, învăluie lucrurile cu cântec şi caută fără încetare firele ascunse ale ţesăturii vieţii.

A ierta mereu un om care greşeşte mereu, fără speranţă de îndreptare, este un act de slăbiciune, nu de dragoste. A ierta pe cineva care nu are conştiinţa păcatului, a ierta la infinit, înseamnă a deveni un cultivator al răului.

În vremurile noastre peste tot se vorbește despre iubire, despre dragoste. Avem chiar o sumedenie de cărți și tratate despre iubire, tehnici de dobândire a iubirii samd. Pe măsură ce piața abundă de astfel de informații se vede totuși că oamenii sărăcesc cumplit pe tărâmul iubirii adevărate. Se promovează iubirea carnală, senzualitatea, pornografia dar iubirea adevărată nu.

„Ce mai poate rămâne dintr-o femeie, dacă nu este pură şi sinceră, dacă nu are fineţe sufletească, dacă nu are farmecul ascendent al poesiei, dragostei şi creaţiei? Ce mai rămâne din universul nostru spiritual, fără căldura şi respiraţia nobilă a sufletului ei? Femeia rea şi perversă, care se masculinizează, este o excrescenţă a acestui univers, o maladie a spiritului.”

Ernest Bernea.

Iubirea este pură ,vine din inocența sufletului ,doar un suflet asemenea unui copil știe iubii cu adevărat .

Omul e singur şi sărac, ca un ecou fugar printre stâncile unui munte. Omul e trist, făptură rătăcită şi slabă, orfan al darurilor dumnezeieşti, sărman al înţelesului şi bucuriei, poartă deschisă tuturor îngenunchierilor.

Om, omule bun, pune în cugetul şi fapta ta întâi dragostea. Întâi dragostea… Nu dragostea nesăţioasă, dragostea de bogăţie, de putere, de stăpânire, ci dragostea de frumuseţe, de lumină, de adevăr, dragostea mângâiere, îndemn şi creaţie. Nu dragostea care cere, vrea pentru sine, ci dragostea care dăruie, care hrăneşte pe altul. Nu dragostea sufletului pustiit, ci aceea a sufletului care se revarsă fluvial.

Dragostea este cheia şi a veşniciei. Dragostea împrăştie urâtul, urâtul singurătăţii, topeşte răul, răul întunericului, alungă tiparele şi hotarele, alungă potrivniciile; aduce pretutindeni fiinţă nouă şi roditoare. Dragostea naşte şi pârguieşte rodul, transfigurează şi înalţă sufletul; prin ea dumnezeiasca faţă joacă focul luminilor de ape în lumea durerilor noastre. Acolo unde nu e dragoste, stăpânesc întunericul şi urâtul, acolo unde nu e dragoste înfloresc trufia, pizma, nedreptatea şi toate chipurile prostiei omeneşti.

Omul care nu iubeşte nu înţelege nimic din lumea lucrurilor văzute şi ascunse. Graiul minunilor îi este cu desăvârşire închis. Acolo unde nu este dragoste nu este nici cunoştinţă adâncă. Este în firea omului să învingă prin dragoste. Dumnezeul întrupat ne-a dezvăluit lumea nouă, adevărul, viaţa şi puterea prin dragoste. Omul este om prin puterea dragostei sale. Să iubeşti un copac, o floare, un copil, o femeie, să iubeşti pământul aspru şi cerul boltit albastru, să iubeşti totul, chipuri şi sensuri, totul: joc, cântec, lumină, jocul şi armonia cosmică, să iubeşti îndeosebi omul, fratele tău, bun sau ticălos, tare sau slab, să-l iubeşti pe Dumnezeu cu puterile tale însutite peste fiinţa ta legată de păcat.

Cine nu iubeşte, nu are simţuri; toate ferestrele, de la firicelul de iarbă la steaua ce clipeşte în liniştea depărtărilor, i se închid. Grăuntele de bine şi frumos ce-l purtăm în inima noastră îl dezvăluie şi-l creşte dragostea…

Întâi dragostea. Dragostea care înfloreşte cireşul, care creşte copilul, care satură flămândul, care mângâie răstignitul, dragostea lui Dumnezeu pentru creaţia Sa. Aşa vine pacea, pacea desăvârşită, pacea raiului şi a vieţii veşnice. Pământul e uşor sub pasul tău, uşor ca arborul gândurilor pure, omule, lumina creşte şi înfloreşte pe buzele, pe ochii, pe cerul minunilor puse acolo de degetul lui Dumnezeu.

Când ai pornit să fii om să ştii că dragostea e cea dintâi virtute, ea este semnul dezrobirilor. Cântecul tău se îneacă fără dragoste şi mâna ta bâlbâie. Caută sâmburele vieţii. E în tine!”

 (Întâi dragostea- fragment din cartea ”Îndemn la simplitate” de Ernest Bernea)

1385160061-age-11-co-creating-self-portrait (1)

Sursă imagine http://nevsepic.com.ua/art-i-risovanaya-grafika/page,5,19667-hudozhnik-akiane-kramarik-akiana-kramarik-295-foto.html

“Femeia contemporană s’a supus unor cerinţe ale vieţii moderne şi a pierdut tot ce aparţinea mai frumos naturii ei. Ce mai poate rămâne dintr’o femeie, dacă nu este pură şi sinceră, dacă nu are fineţe sufletească, dacă nu are farmecul ascendent al poesiei, dragostei şi creaţiei. Ce mai rămâne din universul nostru spiritual, fără căldura şi respiraţia nobilă a sufletului ei? Femeia rea şi perversă, care se masculinizează, este o excrescenţă a acestui univers, o maladie a spiritului.”

“Contrar unor vechi tradiţii, prin care femeia aducea vieţii noastre morale şi sociale multă stabilitate, în lumea modernă şi contemporană femeia aduce acestei vieţi o notă de labilitate psihică şi frivolitate. Marile prefaceri sociale şi morale ale lumii moderne au dat femeii libertatea de a-şi manifesta în plin tocmai ceea ce vechile tradiţii opreau să se manifeste‎, adică datele sensuale şi periferice ale naturii umane. Femeia de azi fuge de cămin, fuge de castitate, fuge de maternitate, toate elementele definitorii naturii sale. Viaţa ei sufletească e prea mult angajată în senzaţie şi plăcere şi prea ruptă de o activitate a spiritului, unde în trecut ea a excelat.” – Ernest Bernea (Meditatii filozofice, ed. Predania, 2010)

 

Parintele Arsenie Boca ,despre rautatea fara leac.

lup-in-blana-de-oaiee

PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE RAUTATEA FARA LEAC

“Nimic mai greu, nimic mai periculos decat sa te lupti cu ingustimea si cu formalismul.
Nimic mai primejdios, decat a combate rautatea, care crede ca are dreptate, ca apara adevarul si ca slujeste lui Dumnezeu. Aceste forme ale relei-vointe au infrant si pe Iisus. Desi Dumnezeu n-a revelat o Scriptura impotriva Sa, formalismul [dupa aluatul] iudaic a intors-o impotriva lui Dumnezeu. Iata ce poate rautatea; sa stea impotriva iubirii de oameni si de Dumnezeu; impotriva ei, nu poate nimic, nici Iisus. De aceea, rautatea, pentru ca nu se poate schimba in bucurie nicidecum, nu are iertare, ea este impotriva iertarii si a oricarei tamaduiri, dar are judecata. Rautatea a infrant pe Dumnezeul Iubirii, dar se va infrange de Dumnezeul Judecatii.
Iisus a tamaduit orbirea ochilor dar n-a putut tamadui orbirea rautatii. Orbirea rautatii nu are leac, dar are pedeapsa.
Rautatea e o osanda, o moarte anticipata, care chinuieste firea, dar nu e naturala, e o venetica in fire. Pe aceasta vrea Dumnezeu sa o izgoneasca din fire, cu ajutorul omului…: “Iata, eu va trimit pe voi ca pe niste miei in mijlocul lupilor”.
Firea perversa si firea curata, originara, stau laolalta in raportul in care se afla un miel care bea apa dintr-un rau, fata de lupul care se afla mai la deal si ii baga mielului vina ca-i tulbura apa, gasindu-si astfel motivul intemeiat (justificarea) sa-l manance. E absurditate multa si variata lipita de fire. Misiunea lui Iisus, data si mieilor, e descojirea firii de absurditate, de salbaticie, de caricatura existentei: demonicul.
Aceasta inseamna ca Iisus conteaza pe un miez originar necontaminat, existent in fire, care desi este comprimat, este capabil sa-si recastige dimensiunea paradisiaca; miezul capabil de Har. Precum ca acestea sunt asa ne stau marturie mieii lui Dumnezeu, sfintii in preajma carora se imblanzeau fiarele.
Oamenii vor strange asa de multe rele pe pamant, incat nu mai ramane istoriei alta solutie decat sfarsitul ei”.

(din: “PARINTELE ARSENIE BOCA, mare indrumator de suflete din secolul XX. O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie in 800 de capete“, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002)