Vrute și nevrute

ren

Vrute și nevrute,
Nu vrem epoci de balauri,
Cu nebuni ce mâncă grauri,
Tot ce mișcă ,le e hrană,
Pântece de buruiană.

Vrem războaie de țesut,
Nu războaie ce ucid,
Vrem iubire de aproape,
Nu tancuri,ce merg pe ape.

Vrem cerul, să ne fie cer,
Nu străini, ca grănicer,
Vrem izvorul limpede,
Nu otrăvuri râncede.

Vrem poienile de meri,
Raiuri pentru trecători,
Nu sălaș gunoiului,
Și nici lemne, focului.

Ne vrem munții sănătoși,
Nu să ascundă păcătoși,
Vrem legea,să ne fie lege,
Nu vrăjmașii să ne lege.

Veșnic vrem trăi în pace,
Nu în război cu dobitoace.
Prunci să-i creștem ,pui de lei
Nu armate, feudalei.

Soarele , ne fie soare,
Nu simboluri posesoare,
Dimineața ,dimineață,
Să ne bucurăm, în viață.

Vrem chicote de copilași,
Nu bătălii-ntre pătimași,
Și mai vrem iubind,iubire
Nu focoase ,nu înrobire.

Vrem iubire de aproape,
Împlinind sorți și agape,
Nu vrem suflete pierdute,
Nu lume ajunsă,la senectute.

Iarba să ne fie iarbă,
Pomii sănătoși ne șadă,
Și florile pe câmpie,
Vii ne fie,vii ne fie.

De de C.J.L 
03.03.2015

garden_of_eden_by_encubed-d5w5rd4

sursă imagine http://fc01.deviantart.net/fs70/f/2013/056/2/2/garden_of_eden_by_encubed-d5w5rd4.jpg

Comorile noastre autentice românești !

Aurul ăsta ni-i nouă important ,da nu ni-l poate lua nimeni,că n-ar ști ce face cu el .Folclorul e Nemurirea noastră,acolo-i toată înțelepciunea ancestrală sădită de strămoși,în port,în simboluri,în cântec ,în natură ,în grai … 

Intrebari si raspunsuri …..

pomul-vietii Să mai lămuresc niște gărgăuni de-ai mei, poate prind și câte un răspuns cu care sunt dator … Și încep cu firea noastră, relativă, schimbătoare și amăgitoare, noi fiind relativi în noi, ce vedem azi nu mai vedem mâine, și mai departe relativi cu restul. În lumea asta nu sunt doi ochi identici, nu doi oameni, fiecare cu știința și credința lui. Cine zice că e de stânga sau de dreapta se minte și ne minte. În esența noastră toți suntem și de stânga și de dreapta, egali, atât bărbați cât și femei. În fiecare bărbat plânge o femeie care e neglijată de câteva mii de ani, la fel cum femeile nu vor să vadă că undeva, cândva, au fost bărbați, și încă ce bărbați. Și D-zeu s-a săturat de noi de când l-am lăsat singur. În această manifestare suntem femei sau bărbați, mai mult sau mai puțin amestecați sau separați, în care scopul nostru în viață ar trebui să fie să ne echilibrăm, să găsim unitatea din noi, să egalăm bărbatul cu femeia din noi, mintea cu inima, logica cu intuiția, ce știm cu ce credem, într-un echilibru dinamic în acord cu legile cosmosului, cu natura, cu Dumnezeu dacă vreți așa. Fiindcă acolo e D-zeu, în noi, ne așteaptă în tăcere, în rugul inimii. Deci, separați acum în peste șapte miliarde de ființe omenești, și în restul animalelor și vegetalelor, în esența noastră toți suntem același lucru. Aceeași electroni din noi vibrează dragostea din flori, vibrează glastra din fereastră, vibrează galaxia noastră … nu poți rupe o floare fără să plângă o stea. Și plâng stelele odată cu florile, și plânge ceva și din noi, tot trecutul, prezentul și viitorul nostru. Dar omul a ajuns acum pe cea mai joasă treaptă de evoluție morală. Totul e o minciună, pe care încercăm fiecare să o ascundem și să ne ascundem după o mască a moralității. Știința e minciună, religia nu vorbesc, politica ce să mai zic, presa … Am fost separați noi în noi, mai departe în familie și mai departe întreaga societate, am fost dezbrăcați de hainele noastre originale, de originea noastră, am fost scoși din casele noastre, unde se închinau, doineau și corindau sfinții, și aruncați în închisori de betoane și fier. N-am știut nici noi, ne-am lăsat prostiți de o iluzie materială în defavoarea unei liniști sufletești, am lăsat raiul și am ales de bună voie iadul. Din păcate, trebuie să spun, că asta e, întreaga civilizație actuală e construită pe minciună, noi, ca fiind încă cei mai ʺnecivilizațiʺ, avem avantajul firului ierbii, căruia occidentul o să-și ceară scuze. Firului ierbii și opincii românești. Dacii nu au avut nevoie să-și scrie pe suport material învățăturile, fiindcă au știut că materia e degradabilă, se pierde, le-au transmis doar pentru cei care ajung la nivelul lor spiritual, și nici nu au avut nevoie să se remarce unul ca persoană, fiindcă ei erau toți unul. Ei ne-au lăsat doinele, baladele, colindele, încrustările în lemne cu un limbaj în semne, în alte semne cusute, țesute sau … durute. Atunci a fost adevărata creație, acum, de câteva mii de ani, e doar re-creație. Ce popor mai are în lumea asta așa învățătură? Dar cine să vadă? Cine să vadă durerea și-amarul când strigă paharul și materialul, într-o societate … idioată, care materializează toate ideile idioților. Tot ceea ce am modificat din natura asta, ca niște idioți ce suntem, totul se întoarce împotriva noastră. Din care timpuri sau istorii rămân construcții din materii, și-n care viitor celest va dăinui colb pământesc, ca să ne-ntrecem în mizerii, în lupta oarbă cu materii, construcții ce sfidează timpul luându-l ca zălog pe sfântul? S-a gândit cineva dintre scriitori sau poeți dacă înscrisurile lor valorează mai mult decât lemnul tăiat pentru hârtie? S-a gândit vre-un popă dacă la D-zeu îi place între betoane și fier sau în bisericuța aia de lemn lăsată în paragină? Nu ne lasă materia să gândim, dracul, în slujba căruia suntem. Lui D-zeu nu-i trebuie mii de hectare de păduri tăiate pentru slava lui, fiindcă slava lui e lemnul în picioare mai viu și mai simțit decât noi. Dar orgoliul nu e a lui că e al dracului, și lui ne-am predat și pentru el facem ceea ce facem, fiindcă credință nu e nici cât bobul de muștar. Ar fi și cazul să ne mai trezim la realitate, să ne dăm două palme, să ne oprim un pas din tot umbletul ce-a mai rămas, și să vedem unde suntem, ce căutăm. Dacă căutăm dezastrul și gălăgia le avem, dacă ne trebuie liniștea, să ne întoarcem fața spre natură, să însuflețim natura, câmpul, IA cea străveche cu forme fără pereche, horele și danțurile dumnezeiești, doinele, baladele, colindele noastre. Încet, încet, să dăm viață vieții în magia dimineții, să ne întoarcem fața spre inima noastră, care plânge în tăcere nemângâiată și nebăgată în seamă de o minte orgolioasă. Salvarea noastră ca neam și civilizație este satul, satul unde s-a născut veșnicia, cum zice Blaga, unde ne-am născut fiecare dintre noi, unii direct, alții trecând prin moși sau strămoși, cum zice Ana Blandiana, satul care ne așteaptă să-i aducem mângâiere și să ne dăruie iubirea, cea pierdută sau furată, zic eu. Ca să salvăm satul trebuie să ne salvăm pe noi, să ne întoarcem încet spre bucățica de pământ și să-i dăm viață. Ceea ce a fost de câteva mii de ani, materializarea ideilor, trebuie să ia calea inversă, spre idealizarea materiei, spre însuflețirea naturii, fiindcă natura aia suntem noi. VALOREAZĂ ÎNSCRISURILE CUIVA MAI MULT DECÂT COPACUL TĂIAT PENTRU HÂRTIE? RĂSPUNDE CINEVA LA ÎNTREBAREA ASTA?….( de Borbei Dan )

De ce ?

 

De ce ? …de C.J
De ce sa lupti ,cand poti iubi 
De ce sa mori,cand poti trai
De ce sa plangi,cand poti zambi
De ce sa taci,cand poti vorbi
De ce sa lovesti ,cand poti atinge
De ce sa minti,cand poti convinge
De ce sa fugi,cand poti sa stai
De ce sa strangi ,cand poti sa dai
De ce sa nu stii, cand poti cunoaste
De ce sa pleci,de poti te-ntoarce
De ce sa strigi,cand poti sopti
De ce vezi noapte,cand e zi
De ce esti surd,cand poti auzi
De ce esti mandru,cand te poti smeri
De ce esti trist,cand poti visa
De ce sa te tarasti,cand poti zbura
De ce urasti,cand poti ierta
De ce cobori ,cand poti urca
De ce sa bati, cand poti deschide
De ce esti rece, cand poti fi cuminte
De ce sa uiti,cand poti lua aminte
De ce sa-ntrebi,cand poti raspunde
De ce te-ascunzi,cand poti fi oriunde
De ce ignori,atunci cand poti ajuta
De ce esti orb, cand poti vedea
De ce deznadajduiesti,cand poti avea credinta
De ce te pleci,cand poti sa ai biruinta
De ce te-ncrunti,cand poti fi calm, ca marea
De ce privesti pamantul,cand poti privi chiar zarea
De ce sa calci iarba,cand poti s-o ocolesti
De ce atata rana,cand poti doar sa iubesti
De ce atata vorba,cand poti sa dovedesti
De ce spui ca e vina lor,cand e doar vina ta
De ce nu recunosti si tot se va schimba
De ce s-accepti ,cand nu iti place
De ce spui fac,cand nu poti face
De ce sa pari,ce nu esti tu
De ce spui da,cand poti zice nu
De ce esti rob,cand poti fi stapan
De ce esti doar o salca,de vrei sa fii gorun….

De ce esti rau,cand poti fi bun …???

De C.J