Ce semnifică Andrei și conceptul de Lege Sfântă.Procesul de îndivinare.

patras-andrei-(23) (1)
11204991_1604312576483423_6704909180989237676_n (2)Priviți cu atenție la pictura de mai sus ,acolo e așezat totul ….

Vorbim în aceiaşi limbă, dar nu ne pricepem de ce. Pentru că aceleaşi concepte din limba fundamentală au primit conotaţii după o anumită experienţă concret senzorială pe care un neam a dobândit-o. Această experienţă concret senzorială a fost luată şi prelucrată de un înţelept al acestui neam,Zamolxis. Şi toate limbile capătă, de la preoţii care le-au organizat ştiinţific, în credinţă, capătă conotaţiile spirituale care ţin de limba respectivă şi care dau numele lui Dumnezeu în limba respectivă.
Numele lui Dumnezeu va fi Dumnealui Zeul. Ăsta-i numele lui Dumnezeu în limba română. Aşa a fost el creat şi apoi trecut în înscrisuri, atunci când a fost scrisă Biblia, de către sacerdoţii daci în Templul de Cretă de la Basarabi.
În limba rusă, limbile slave în general, sunt alcătuite pe structuri lemnoase. Pentru structurile lemnoase, pentru limba rusă, are seva care urcă în copac. Dumnezeul ruşilor, slavilor, se va numi Bog, iar în forma în care îl invocăm, vom spune: „Depunătorule Bog“, adică Boje.
Portul de nume nu este o chestiune individualizată. Singurul care nu are nume este Cel nenumit, fiindcă este foarte greu să găseşti un nume pentru Dumnezeu. Got nu este un Dumnezeu universal. Bog nu este un Dumnezeu universal. Işten nu este un Dumnezeu Universal. El este un nume de experienţă concret-senzorială, care stă la baza limbii respective.
Limba română este singura limbă din lume care păstrează numele nenumit al lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu înseamnă un nume, înseamnă Dumnealui Zeul, după cum este dumneata omul. Deci Dumnezeu în limba română nu este un nume numit. Şi de altfel nici nu poţi numi Creatorul sau întemeietorul Creaţiei în eos. Iahve – este o confirmare. Pentru că Iahve în limba ebraică înseamnă „Eu sunt“. Deci nu este numele lui Dumnezeu. Este doar o confirmare: „Eu sunt“. La rabini este Hasem. Hasem nu înseamnă numele. Hasem înseamnă, numele de luptă al Creatorului, aşa cum dincolo este Jihad. Deci Hasem este o luptă, o energie divină şi nicidecum Divinul însuşi.
În permanenţă asupra noastră lucrează subtilitatea, locaşul de cult numit „Oţie“. La coborâre suntem „Koborioţi“, la ridicare suntem„Inridioţi“. Acestea sunt semnele sub care a apărut Poporul Roman, nu de la lup cum susţine o anumită legendă- nici de urs- cum susţine o altă legendă, ci se realizează pe lucrarea de ursire de prevedere în timp şi de însuşire a evenimentelor prevăzute. Este foarte probabil că Zalmoxis se considera „urs“ dar aceasta nu prin asemuirea cu animalul de pădure ci ca nume derivat de la verbul „a ursa“ şi „a ursi“, care înseamnă puterea de a prevedea viitorul.
Zalmoxis a fost un „anotic“ (ana şi Oţie) de cuvinte unde funia hotărâtă să lege generaţiile între ele era un cadru „ana“ sfânt de născătoare morală.
Ana este o succesiune de generaţii pe care stau înşiraţi toţi urmaşii. În dicţionar o găsim cu numele de funie pescărească pe care se atârnă carmacele.
Paticulele „anta“, „enta“, „inta“ formează în permanenţă verigi diferite pe acelaşi lanţ informaţional, în permanenţă fire diferite împletite în aceeaşi ană – unele de esenţă, altele de existenţă.
Particulele „aza“ şi „iza“, împreună cu alte foloase de la acestea până la uzare întrunesc consemnul informaţional care ajunge la uz şi iese din uzare. Aceste particule, sunt monade ale înţelepciunii şi ale sfinţeniei. A fost verbul „a obişnui“ ca să se consacre obişnuinţa, a fost verbul „a şti“ ca să se consacre ştiinţă.
Verbele românești „a curge“ și „a merge“ sunt lucrări precise de nominalizare așa cum verbele „a trage“ și „a drege“ păstrează neștirbite dovezile despre îndreptarea răului într-un context și lingvistic și spiritual de la care religia a fost și ea o ştiinţă despre „rămăşiţele“ scăpate de sub controlul imediat al experienţelor concrete și ale celor care s-au consacrat sacrului în lumea largă a jocurilor logice – deci, de la cuvânt.
Suflul divin care se transmite prin intermediul cuvintelor, se realizează în special cu ajutorul vocalelor. Un rol foarte important îl au și consoanele, care sunt operatori lingvistici cu ajutorul cărora putem însufleți ceva. În acest mod cuvintele devin vii, magice am putea spune, declanșând în ființa umană procese de rezonanță cu energiile benefice macrocosmice.
Așa se creează cuvintele și așa se creează sensurile într-un cuvânt. Trebuie să știm unde se găsește vocala și consoana respectivă. Trebuie să știm cine este pe poziția respectivă pentru ca să stabilim corect cui ne adresăm din interiorul nostru sau cui ne adresăm din exteriorul nostru. Este important să știm fiecare consoană ce înseamnă. De exemnplu, „Ț“ conservă. O țață conservă. Țațele nu sunt prea bogate în limbaj, dar trăncănesc toată ziua un limbaj mort. Ăsta-i și sensul peiorativ de țață în limba română.
Dat fiind acest „Ț“, care există în cuvântul Bistrița, starea vârtejului este oarecum trecută în subsol, pe planul al doilea. Este conservată. La fel este conservată la Lechința; i se poate observa că aproape toate localitățile au câte un „Ț“ acolo. Șieu este o energie în derulare. Șieuțul o energie conservată. Și ăsta e și faptul pentru care facem diminutivele cu „Ț“: draguț, micuț. Ei, dacă ar fi un micut, acest „T“ ar lăsa energia să meargă după temeiul ei, după cauza fundamentală. Dacă este un micuț în schimb, este controlată, este pusă în conservare. Deci oarecum amorțită. Dar asta nu înseamnă că nu poate izbucni oricând teluricul din ființa umană. Uite noi nu spunem câinea; noi spunem cățea. Deci ea este mediul de conservare.
Avem 25 de consoane : H – ghesul; B – apăsarea. C – înfigerea D – datul; L – legarea; M – învlăguirea N – embrionarea P – plămădirea… etc
Baza fundamentală a kodului universal: A, E, I, O, U şi Y, atâta cât sunt vocalele universale, ele intră în kodul universal. Dar de aici pleacăspecificaţiile, de aici vine un mod de a înţelege înlănţuirea firelor pentru fiecare limbă. 1.O – împuternicirea 2.A – cadrul de fixare. 3.Y – firul necunoscut. 4.E – stratul zămislitor. 5.I – firul cunoscut. 6.U – urmaşul. Vocalele se deosebesc între ele prin participarea la gen – masculin, feminin şi neutru – şi prin lucrarea pe care genul numit o face. Pe lângă acestea, limba română mai are şi vocale de dumirire: Ă, Â, Î. Deci O, exprimă: genul masculin, bărbatul; A exprimă genul feminin, femeia; U exprimă urmaşul, produsul din sau prin femeie. Celelalte vocale: Y, E şi I sunt proprietăţi ale acestei activităţi care se face în pântecul de mamă.
Deci toate lucrurile acestea noi nu le înțelegem decât prin „cod-ul“ limbii, nu prin lingvistică, iar un cod se realizează după felul în care se introduc consoanele și vocalele în limba respectivă.
Zalmoxis când se întoarce în Tracia pune bazele acestui concept Kogayon şi propriei concepţii axyonism care stă la baza Sfintei Tradiţii româneşti. Zalmoxis adună toți marii preoți traci, și îi inițiază în Sfânta Tradiţie după care el a creat Kogayonul. Le dă conceptele, care nu sunt decât cuvântul de limbă română dar cu sensurile arhaice pe care le găsim în diferite manuscrise, dar care se modulează în timp ajungând până la înțelesurile actuale. Cuvintele poartă în miez date foarte exacte despre lucrarea de îndivinare fiind, din acest punct de vedere, cele mai precise mecanisme de punere în mişcare a magiei biologice. Scopul fundamental al cuvintelor este transmiterea suflului divin de la om la om și înălțarea prin cuvânt. În structura acestui neam, se dezvoltă această genă a Mântuitorului, căci în fiecare român se află un OM. Acesta este marele adevăr despre noi și de ce suntem noi aici. Fiindcă noi suntem purtători ai eu-lui interior. Român – romîn și ajungem la forma de bază – romin, unde „min“ înseamnă „eu“ sau personalitatea fiecăruia. Pe exterior, în raport cu lumea fizică în care trăim, oamenii sunt atrași către căutarea bogățiilor lumești valorificând mina și minereul. Pe interior, în raport cu aspectele subtile și de manifestare tainică a lui Dumnezeu, „romin“ este un adapostitor, înseamnă EU SUNT. Deci român înseamnă „eu interior“ și astfel, adevăratul nostru potențial este acela de a ne îndumnezei, de a deveni Una cu Sinele Suprem Nemuritor (Atman).
Mintea (mintia) era însăşi mina de valorificare a eului lingvistic. Zalmoxis a fost un zeu moral, un maestru al aducerii metalului la credință.
La noi mânăstirea vine de la „monastio“, care este starea de înălțare prin Biserică (prin credință) a puterii eu-lui trupesc (a sufletului individual). Biserica este dată cu dublu sens, „biser“, cel al însuflețitoarei. Pentru că însuflețitoarea este din capul locului mama şi purtătoarea de prunc în pântec. De aici vine numele Bisericii, de la apăsarea în pântec a pruncului de către Maria. Până la Maria, până la Miriam, noi nu aveam biserică. Aveam templu, care înseamnă legare la timp, aveam pagoda.
Noțiunea de păcat, înseamnă de fapt, puținul nostru care nu ne ajută să-l întelegem pe Dumnezeu. „Poco“ în limba latină înseamnă puțin. Păcatul vine de aici, de la ignoranță și de la limitarea noastră.
Termenul de „bărbat“ vine de la purtătorii de barbă. Cine era purtătorii de barbă? Isihaștii, pustnicii. Ei, pustnicii erau bărbați. Pustnicia era la un moment dat, o singură artă de a fi pustnic. Și toate erau făcute după o anumită regulă sau știință harică. Și reacția la barbă a venit de la ideea că ceilalți, care nu purtau barbă, îi numeau barbari. Latinii așa i-au botezat. Latinii au fost cei care au introdus pentru prima oară rasul. Și ei nu mai erau cu barbă. Toți cei care erau cu barbă erau barbari.
„Andrusul“ este numele vechi al bărbatului și este folosul pe care îl dobândește femeia de la „introducere“. De acolo numele de Andreea și Undrea, și tot de acolo este „Indrie“, care în limba dacică înseamnă „a băga“, iar în limba latina avem „indere“…..Din Conferințele D-nului Profesor Grigore Albu Gral .
Prin urmare numele de Andrei vine  de la Sacerdoții Daci Ursitori ,cei care au introdus Legile Sfinte și  știința religiei  strămoșești ,asta înseamnă Andrei dregătorii lui An ,de aici X-ul ,reprezentând tocmai introducerea legii sfinte sau planul de îndivinare !

Încălțările despre care se vorbește în video ,ca fiind gravate pe pereții bisericuței,reprezintă defapt îndumnezeirea ,neatașamentul față de teluric …

Cât de frumos ,județul Timiș, conține la granița cu jud.Arad ,comuna Orțișoara,care este ultima localitate cheie a județului Timiș.Așa cum spune D-nul Albu,numele localității este un dat concret , al planului lui Zamolxe și nu la nimereală,așa cum sunt toate făcutele pe pământul nostru, întru sfințire.

Ort este taxa ce o plătește mortul în lumea de dincolo ,banul mortului . Numele de ort s-a împământenit la noi în așa mod în care se păstrează și astăzi în sintagma a da ortul popii („a muri”), care nu este altceva decât o aluzie la banul ce se punea în mâna mortului ca să-și plătească vămile văzduhului. Această cutumă este, fără îndoială, o rămășiță a vechiului obicei , al punerii unui obol, sub limba proaspeților decedați, sau pe ochi ,întâlnit și în Grecia Antică.

Astfel orice energie străină ce ar intra pe meleagurile noastre ,își va găsi subtil vama de purificare și plată și în zona Orțișoarei ,care se întinde până la Vinga-Șagu ,localități deja prezente pe tărâmul județului Arad ,iar locuitorii acestei zone știu prea bine de locul în care se întâmplă foarte des accidente ,denumind-o valea morții.

Stema Banatului 

StemaBanat

Nu mai puțin importantă,este comuna Sânandrei ,situată exact la marginea Timișoarei,numele său fiind amintire vie al procesului de introducere al îndivinării prin cuvânt ,la fel ca Giroc,Ghiroda,Remetea ,Recaș și alte localități din preajmă,Banatul semnificând prin sine ,vama văzduhului ,adică locul ,limita de unde începe văzduhul ,sau Grădina Maicii Domnului, dacă vreți Banat X ,marcat ca introdus în planul de indivinare și nu întâmplător ,chiar în Dobrogea ,așa după cum spune și D-nul Albu,istroromânii vorbeau bănățeana veche.Nicolae Tesla fiind istroromân din Smilijan (Smija,Zmija, însemnând Zmeul,Zburătorul ),situat în zona Croației de astăzi …Așa a creat Zamolxis lăcașurile sfinte ,peste tot ,iar toate zonele au rostul lor ,de a da lumii din sămânța Mântuirii ,rod Mântuitor al ei.

Lăcaș este cuvânt românesc ,dar îl vom regăși ca Lagaș chiar în Mesopotamia. A fost întemeiat în mileniul al IV-lea î.Hr. A cunoscut o remarcabilă afirmare politică și înflorire economică și culturală. Inclus în Imperiul akkadian, sub domnia lui Gudea, când a cunoscut o epocă de pace. .

Așa cum ne prezintă și sistemul Feng Shui ,din armonia elementelor naturii ,zona de VEST este responsabila de: COPII, NASTERE, CONCEPTIE, CREATIVITATE, PROIECTE PLANURILE DE VIITOR, VISE, SPERANTE.

IMG_20150411_094834

Liturghia , transmite totul ….

 

fig151b (1)

Tablitele de la Sinaia ,Constantin Olariu

In luna august 2004 am gasit pe internet imaginile a 73 tablite plumb depozitate la Institutul de Arheologie Bucureşti. In cultura romana, despre aceste tablite cu scriere getica nu s-a scris un cuvant, fiind invaluite intre-un mister absolut. Unele informatii care nu pot fi dovedite cu probe, spun ca dupa terminarea manastirii Sinaia în anul 1695 o parte dintre sihastrii din munti s-au retras aici aducand cu ei si tablitele cu pricina. O alta varianta a aparitiei acestor obiecte este ca in anul 1875 cand se sapau temeliile palatului Peles, s-a descoperit o mare comoara formata din aproximativ 240 de tablite de aur şi plumb cu o scriere asemanatoare cu a grecilor antici dar folosind si litere latine precum şi alte semne specifice acestor tablite si figuri de geti, ostiri, cetati, simboluri divine şi alte elemente care duceau la ideea clara ca s-a descoperit o mare civilizatie. Numai ca seful guvernului României de atunci, Lascar Catargiu a daruit-o regelui Carol 1 care a ordonat ca tablitele de aur sa fie topite dupa ce s-au facut copii. Banuind ca valoarea lor este inestimabila şi a distrus dovezi ale istoriei noastre, a donat copiile însotite de o scrisoare unde-şi recunoaşte greşeala, manastirii Sinaia! În anul 1956 puterea comunista a confiscat de la manastire atît tablite de plumb cît şi toate documentele care faceau referire la ele si totul a disparut. În anul 1986 mai multi cercetatori din domeniul istoriei au afirmat în discutii particulare ca înainte de al doilea razboi mondial, în subsolul actualului Institut de Arheologie din Bucuresti existau mai multe sute de tablite cu o scriere necunoscuta pe care ,,nimeni” nu le-a cercetat! În anul 2003, istoricul Alexandru Deac a comunicat la Congresul de dacologie/tracologie tinut la Bucureşti, ca a descoperit în arhivele Comitetului Central al PCR scrisoarea lui Carol l catre manastirea Sinaia. În prezent la aceasta institutie ar mai exista 35 tablite dupa unii sau 70 dupa altii, dar fara documente de intrare şi fara a fi înregistrate în patrimoniul ei! 

     Din cele 73 tablitele de plumb eu am citit 65 iar informatiile de pe ele ne arata adevarata noastra istorie privind structura de organizare a statului getilor, sistemul juridic, religia lor, felul cum ştiau sa-si apere glia strabuna. Ei îşi spuneau rumuni sau geti pentru ca aşa este scris pe tablite nu daci cum i-au numit romanii. Îşi scria identitatea de neam cu cuvintele rumun, riomion, ruomuon, rumuno, romuno sau falnici geti şi nu daci, iar tara lor o numeau sfanta Getia sau Gitia. Stramosul lor ancestrtal era Moş Ariminos din care s-au tras ariminii/armanii şi rumanii. Conducerea neamului era asigurata de dage balo(adunarea neamului strabun) care alegea un mato(ocrotitor, conducator, parinte) care detinea funcaia cît timp era sanatos la trup şi la cap. Din cei 54 de mato eu am reuşit sa citesc numele a 43 de conducatori ai neamului stramoşesc. Pe alte tabliae aceasta conducere colectiva apare cu numele de soboru, gometi sau rada. Aveau un guvern numit agie, în fruntea caruia era mato. Conducatorul armatei se numea basileo care era ajutat de un consiliu de razboi numit soto balo(sotii, însotitorii steagului get) iar cetatile lor întarite se numeau dabe. tara era împartita în sindii(ispravnicii) fiind conduse de catre un sind. Organizarea administrativa era în catune, sate şi dabe iar centrul de putere se numea dabo geto(cetatea neamului get) care a fost la început la Sarmisetuzo, mutata pe la 380 î.e.n. la  Enisala(judetul Tulcea) iar pe la anul 330 î.e.n. a revenit din motive strategice la Sarmisetuzo. Sînt mentionate şi legaturile de sînge care formau satre în cadrul unor  comunitati. Armata era organizata în polcuri şi avea doua corpuri distincte: daco armosa (armata nobililor) care pornea prima în lupta şi gloto armosa(armata gloatei sau a poporului) care suplimenta fortele primului corp sau îl înlocuia complet. Echiparea armatei era asigurata de dage balo iar conducatorii corpurilor de armata erau numiti tot de adunarea neamului. Oamenii nu aveau voie sa se mute dintr-un loc în altul decît cu aprobarea dabei de care apartinea. 32 din semnele folosite în scrierea getilor pe tablitele de plumb sunt identice sau foarte apropiate cu semnele scrierii cretane liniar B din perioada 1500-1300 a.e.n. Alfabetul chirilic folosit de români pana pe la 1870 este în realitate o parte din alfabetele utilizate de stramosii noştri geti în urma cu 2500 de ani. Se spune ca este creatia slavilor Chiril şi Metodiu pe la mijlocul secolului lX dar dupa nume, ambii ,,creatori” sunt de origine româna. Secuii au folosit prin secolul Xlll un alfabet cu 33 de semne iar 28 dintre acestea sunt identice sau asemanatoare cu ale getilor de pe tablitele de plumb. În Transilvania si Ungaria s-a folosit în secolele XV şi XVl  un alfabet runic maghiar care a fost  ,,prelucrat” tot din alfabetele getilor. Gotul Wulfila a ,,creat” şi el pe la mijlocul secolului lV e.n. un alfabet runic inspirandu-se din semnele getilor. Scrierea getilor mai are semne comune cu alfabetul folosit în secolele Vlll – ll î.e.n. în estul Spaniei (Tartesio/Turdetano), cu alfabetele folosite de tuaregi şi libieni înainte cu multe secole de era crestina. Exista asemanari uluitoare ale alfabetelor getilor cu scrierea din Biblos, Mohenjo-Daro, brahmi şi alfabetele folosite de sabei în Arabia în seco-lele XV-lV a.e.n. cat şi cele din Siberia din secolele lV era noastra. Plutaşii de pe raul Bistrita foloseau pe la 1880 56 semne pentru crestatul lemnelor. Dintre acestea 13 sunt identice cu semnele din scrierea liniar B iar 38 sunt identice sau foarte apropiate cu semnele alfabetului getilor. Dupa mitologia greaca, hiperboreenii care locuiau la nordul Dunarii, erau legati de cultul lui Apollo. Herodot în Istorii spune ca acestia aduceau ofrande templului din Delos iar fecioarele ,,Arge şi Opis venisera chiar odata cu zeii”. Platon în Axiochos vorbeste prin gura lui Socrate, despre niste table triunghiulare de arama cu un continut religios aduse la Delos de fecioarele hiperboreene Opis şi Hekaerge. Venirea zeilor la greci a avut loc odata cu formarea primelor structuri sociale din secolele Xll-X î.e.n. în numita ,,perioada obscura”. Arheologia a descoperit într-adevar placute de bronz cu o scriere arhaica pe care au atribuit-o vechilor greci şi care a aparut la sfarsitul secolului Vlll a.e.n.

Religia lor era monoteista avant în frunte pe Sent/Sintu cu sensul de Creatorul, Dumnezeu iar ca simbol al sacrului era crucea cu bratele egale libera sau înscrisa în cerc cum apare deasupra usii la primele biserici crestine din Siria şi Palestina si steaua cu sase colturi sau sase raze. Divinitatea activa al cultului crucii era Zabelo; Creatorul vietii din lumina vie a soarelui si Suien, Zoien, Zoe ca divinitate a renasterii vietii din asteptarea luminii mortii (linistea lunii) prin nemurire. Mai erau dio Dionise, dio Sopio, dio Donizeto, dio Oroelio, dio Tiaz. Fiind o religie a luptei continue dintre bine si rau, duhul raului se numea Sotea sau Satan. Pamantenii se nasteau  din lumina vie a vietii(lumina soarelui) dar toata existenta lor trebuiau sa se straduiasca sa faca numai fapte bune în folosul celor din jur ca o proba de curatenie pentru comuniunea cu adevarata viata vesnica(nemurirea) ce impunea conditia de OM. Nu aveau statui iar divinitatile lor se manifestau ca nişte duhuri,  entitati spiritual – energetice. La naştere fiecare persoana era luata în paza de un înger, neamul get fiind binecuvîntat de oastea de îngeri(falanga). Nu aveau temple ci mici troite şi bisericute/metocuri unde îşi oficiau cultul sau altare improvizate în vremuri de restreste. La nastere fiecare era botezat în religia neamului cu vin şi paine stramoşeasca. Crucea a fost simbol al sacrului la neamul nostru de la începutul mileniului V î.e.n. descoperire facuta la Gorban judetul Iasi apoi la Cucuteni iar mai multe tezaure ale getilor au ca obiect de podoaba crucea înscrisa în cerc sau crucea cu bratele egale. Divinitatile lor aveau în jurul capului o aura aşa cum arata placuta de plumb descoperita la Romula. Sarmis sau Armis era Mîntuitorul sau Salvatorul neamului getilor, apare pe tablite şi sub initialele IOI, III, II, sau Ili, Ilio toate avand aceeasi semnificatie. Tablita 1 este prima atestare materiala a legendei nasterii Mintuitorului care se va numi mai tarziu Sarmis. Sub un şopron cu o vita sezand, un copil mic ridica bratele catre cer simbolizant bucuria vietii ce s-a nascut. La dreapta jos, mama primeste un toiag si un miel de la divinitate/marelui preot get? care are pe cap costumatia religioasa facuta din blana unui lup al carui cap este pus pe capul lui. Deasupra sopronului este figura cunoscuta a lui Iisus cu plete şi cu barba scurta ca semn al tineretii, imagine preluata de hagiografia creştina. La stînga imaginii este un porumbel zburand reprezentand Sfantul Duh, doi magarusi(cum a intrat Iisus în Ierusalim) si un profil de om. În partea stanga jos a sopronului se vede o persoana sezînd pe un scaun iar în mîna tine un toiag. Scaunele sunt trei sugerand legenda celor trei magi. Sub imagine, an coltul stanga jos se vad stilizate imaginile pentru o soparla mare, un peste, o broasca testoasa, o pasare mare care alearga si un caine sau lup. La mijloc este un sarpe foarte lung iar langa coada acestuia este un patrat împartit în noua parti egale sugerand ca este protector al vanttorilor şi al învatatilor. Tablita ll povesteste despre vizita lui Zamolxe în insula Samos si trecerea cabirilor la religia sfintei cruci a Mintuitorului! Pe tablitele l şi ll apare semnul crucii ca simbol al sacrului şi al pamantului(tarii) care sta sub aceasta protectie. Getii se considerau poporul ales de Creator iar tara lor o numeau tara sfanta(dio Geta). Crestinismul ortodox este în mare parte religia stramoseasca. Multe din elementele de cult ale religiei getilor dar si simbolurile religioase(crucea cu bratele egale libere sau înscrise în cerc, steaua cu sase colturi şi steaua cu sase raze) sunt pastrate din religia neamului mioritic din mileniul Vl a.e.n. si care au fost duse de emesi în Sumer/Ki-en-gi de pe meleagurile noastre pe la mijlocul mileniului lV a.e.n.)

Zamolxe, Pitagora şi pitagoreismul Marele get a existat ca realitate istorica, a fost mare preot şi reformator, a vizitat Egiptul, i-a trecut pe cabirii din Samos la religia crucii Mintuitorului, s-a înfruntat cu Pitagora si le-a cerut getilor sa renunte la folosirea aurului ca aducatorul tuturor relelor de pe pamânt, fiind ispita diavolului. Toate aceste date sunt scrise pe doua tablite. Religia getilor a influentat şi zoroastrismul prin existenaa magilor persi la curtea din Sarmisetuzo în secolul Vl a.e.n. cum rezulta din tablita 5.

Iisus a fost get. La începutul secolului Vl a.e.n. s-au asezat printre neamurile getilor populatii ale galilor/galatilor care au îmbratisat religia crucii cu taina botezului cu paine stramoseasca si vin. În anul 279 a.e.n. aceste relatii s-au stricat rau iar conducatorul getilor, Biseto l a pus sabia pe gali si i-a alungat. Fiind opriti si la granita Macedoniei, au trecut Dardanelele si au întemeiat în podisul Anatoliei un stat – Galatia – care a existat pana în anul 25 a.e.n. cand a fost cucerit de romani. O parte din acesti gali au coborat mai spre sud si s-au stabilit în anul 275 a.e.n. într-o regiune pe care au numit-o Galileea. În secolul ll a.e.n. iudeii amintesc de secta esenienilor/esenilor avand centrul de cult în Galileea ai care practicau o religie diferita de a iudeilor dar identica cu a getilor. Începutul secolului l e.n. i-a gasit pe gali/eseni intr-o disputa religioasa cu clerul iudeu. Galii cheama în ajutor mentorii din Carpati. Este trimis Ili împreuna cu o ceata de geti – tablita 53 – pentru a înfrunta dogmatismul religios iudeu. Rastignirea lui Ili, înfasurarea trupului cu giulgiu si transportarea lui pana la ,,galii cei roscati” din Galileea apoi drumul prin Siria Efes, Grecia si Tracia pana au ajuns in Sarmisetuzo sunt povestite pe 7 tablite. Durerea a fost fara margini peste neamul getilor. 

     Tablitele sunt scrise între anii 560 a.e.n. si iulie anul 106 e.n. cand statul getilor a fost distrus de romani iar tara a cunoscut un jaf fara seaman. Limba folosita în aceste texte este limba româna veche care se gaseste identic sau  asemanator în dictionarele de arhaisme si regionalisme existente în România. 79 de cuvinte se gasesc numai în eme-gi(sumeriană) fiind disparute din româna veche. Tablita 1 consider ca a fost turnata/scrisa pe la 1600 – 1500 a.e.n. pentru ca de aici se trag semnele alfabetelor folosite de stramosii nostri.

     În anul 1982 am cumparat cartea Civilizatia sumeriana unde am gasit trei cuvinte care m-au pus pe gînduri: da, nu si inga. Stiam ca aceste cuvinte sunt specifice numai limbii române iar inga se foloseste numai în nordul Moldovei si Maramures. Am gasit pe internet în anul 2001 un dictionar sumeriam-englez elaborat de J.A. Halloran. L-am tradus în limba româna si banuiala mea s-a confirmat limba sumeriana/eme-gi are aceeasi radacina cu limba româna. Am scris cu acest subiect o carte ,,Civilizatia soarelui” publicata în august 2002. Aratam în aceasta carte ca avem 1000 cuvinte identice sau asemanatoare cu eme-gi şi 1400 de arhaisme si regionalisme compuse din doua sau mai multe cuvinte eme-gi. Mai aratam ca denumirile activitatilor agricole, pastoresti si de organizare sociala sunt în mare parte comune celor doua limbi iar crestinismul are multe elemente comune cu religia emesilor. Culturnicii de profesie au iesit la atac si m-au facut în toate felurile atît la TVR 1 cat si la postul de radio Iasi. S-a remarcat A. Vulpe director la Institutul de Arheologie din Bucuresti unde stau ascunse tablitele de plumb ale stramosilor nostri; I. Slusanschi director al Institutului de Lingvistica Iorgu Iordan Bucuresti si Neagu Djuvara, istoric care a trait pana în 1991 la Paris. Nu au avut retinere la limbaj spunand despre cei care vreau sa se uite pe tablite ca sunt nebuni, indivizi cu mintile ratacite, diletanti, oameni fara constiinta dar nu au acceptat sa-mi spun şi eu punctul de vedere. Iar într-un acces de nebunie geniala A. Vulpe spune peste tot ca tablitele de lut descoperite de N. Vlasa la Tartaria ar fi chiar plasmuirea acestuia!!! Despre tablitele de plumb ale getilor peste care el este stapan, spune ca sunt falsurile unui geniu dar el si-a dat seama numai în jumatate de ora! Noi trebuie sa bagam la cap ca aceasta lepadatura este un supergeniu si nu avem cum sa-l contrazicem.

     La sfarsitul lunii noiembrie 2002 am trimis lui J.A. Halloran un mesaj cu 145 cuvinte comune limbilor româna si eme-gi dar care nu sunt în latina. La 17 dec. 2002 îmi trimite urmatorul raspuns: ,,Most vocabulary of the Rumanian language can by derived fom Latim, modified by Slavic influences. This happened after the time of the Roman empire. So you need to reassurse me and your readers that you have avoided attaching a Sumerian etymology to any wordthat as a Latin etymology. Are you familiar with the Larin etymologies gived for most Rumanian words?”  În publicatia Formula As din 25 mai 2006, fiind întrebat despre legatura scrierii de la Tartaria cu cea din Sumer, acelasi J.A. Haloran spune: ,,Cum se poate explica faptul ca într-o regiune din vestul României înconjurata cu nume sumeriene… , s-au gasit trei tablite din lut local, cu pictograme sumeriene dar mai vechi cu 1000 de ani decît cele din Mesopotamia ? …Asumîndu-va o origine triviala, recenta, romana, sigur ca acestea nu va mai apartin”. Acest individ nu a cazut în cap ca sa-si schimbe fundamental ideile cu privire la ce mi-a raspuns în anul 2002. Explicatia consta în faptul ca textul din fisierul Adevar, ajustat putin, l-am tradus în limba engleza si l-am trimis în august 2003 catre Tv Discovery, Institutul de Studii Orientale din Chicago şi Institutul de Studii Orientale din Philadelphia. Englezii au raspuns ca au primit mesajul meu si atat dar americanii au tacut malc. Sigur acest studiu al meu a ajuns si în mainele lui dar smecherul a uitat sa spuna de unde vin aceste idei pentru ca hotia intelectuala se practica si la case foarte mari. Se pare ca i s-a zbarlit motul catre genialitate si acestui nemernic! Ghinionul lui este ca nu stie cum suna limba româna vorbita în graiurile noastre mioritice altfel ar pune si el de o smecherie asa cum au facut cei doi canadieni care si-au însusit descoperirea insulinei facuta de N. Paulescu în 1923 si cu aceasta hotie au luat premiul Nobel iar statul român nu a spus nici pas!. Suedezii au recunoscut nedreptatea în anul 1962 la protestele unui scotian !!! Situatia este asemanatoare cu Alexandru Odobleja si studiile lui în domeniul ciberneticii care au ajuns pe cai ocolite la Norbert Wiener iar priceputul  si-a pus un mot de ,,prima-ntai”!

     Consider ca a venit vremea ca românii sa-si cunoasca adevarata istorie chiar daca mentorii culturnici dar şi alte lichele urla ca tablitele sunt niste falsuri ale lui Haşdeu, N. Densuşian sau un geniu înca nedescoperit iar cei care vreau sa le vada de aproape sunt ,,nebuni, diletanti, nespecialisti, indivizi cu mintea ratacita” si alte asemenea sofisme si fineturi academice.    

De ce sunt autentice tablitele  
     Cum tablitele cu scrierea getilor au fost tinute la popreala mai bine de 130 de ani, aparitia lor pe internet în vara anului 2004 a produs o ,,efervescenta creatoare” si multa zburdalnicie în mintile unor indivizi dar si o înversunare fara margini din partea ,,specialistilor”. De existenta lor am aflat si eu în septembrie 2004 din aceeasi sursa! Argumentele autenticitatii tablitelor sunt infailibile în fata minciunii dar cum la noi plasmuirile au ajuns adevaruri sacre, orice canalie cu titluri si tifna poate sa faca istoria dupa propria nebunie si ticalosie! Dau mai jos cateva dovezi care nu pot fi contestate de nimeni în cazul cand nu sunt scoase în afara culturii române.

     Religia getilor are multe elemente de cult identice cu ale emesilor si foarte asemanatoare sau identice cu crestinismul timpuriu, adica lumea materiala este creata de o divinitate fara început si sfarsit numita la geti Sintu iar la neamul nostru din Ki-en-gi, An sau Anu. Acest Creator a zamislit si lumea spirituala a entitatilor divine definite ca duhuri fiind 7 atat la geti dar si la emesi cu atributii asemanatoare sau identice. Taina botezului, îngerul păzitor, oastea de îngeri, nemurirea, judecata cereasca, crucea ca simbol al sacrului, toate acestea dar si altele se gassesc în cele trei structuri de cult. În localitatea Poduri din judetul Neamt pe dealul Ghindaru s-au descoperit ruinele unei necropole arse de la începutul mileniului V î.e.n. În interiorul unei constructii care avea rolul unui lacas de cult s-au descoperit 7 vetre iar între ele era o cruce care avea în mijloc o mica vatra pentru ars ofrandele. Arheologia, pe care înca nu au apucat sa o înjure ca s-a stricat cu falsificatorii, confirma fara putinta de tagada autenticitatea tablitelor!              

     Dio Zabelo întalnit si sub forma Zabelio, Zabielio sau Sabelio este duhul care aduce lumina si viata pe pamânt, regenereaza natura,  agricultura, viata si stabileste dreptatea fiind consultat în hotaririle preotilor judecatori. În eme-gi avem cuvîntul zabalom care semnifica cele mai înalte culmi muntoase. În sens religios înseamna sanctuarul din virful muntelui, sau hotarul dintre pamant si cer aratind originea acestei religii care s-a nascut într-un loc cu munti înalti unde soarele rasarea de pe culmile acestora. De aceea emesii au construit ziguratele, sa poata venera duhurile energiilor primare pe înaltimi la fel ca în tara lor de bastina. Tracii aveau o divinitate solara, unica si mintuitoare cu numele de Sabazios sau Sabadius. La neamul nostru razletit între Tigru si Eufrat mai gasit o divinitate cu numele de Zabab ca duh al vanatorii si razboiului unde ghioaga si arcul erau la mare cautare. Grecii vechi ne-au spus în izvoarele lor ca tracii venerau şi pe Gebeleizis, divinitate a vegetatiei si renasterii naturii iar emesii ne-au lasat pe tablitele lor informatii despre Gibil ca duh al purificarii si al iertarii precum şi al apelor limpezi dar si al soarelui arzator sau al focului. Ca duh al vietii pline de energie, stramosii nostri l-au considerat pe Zabelo simbolul principiului masculin, numele lui fiind purtat de barbati. Trebuie remarcat faptul ca sfintul Zabelio ca structura spiritual-energetica nu se identifica niciodata cu soarele. În dialectul istroromân este cuvîntul zabelie cu sensul de a unge cu ulei, a pune ulei pentru ardere.

     Dio Zoe, Zoei, Zoin, Sien, Zien Duhul care tine roata vietii sau inelul vietii si rinduieste soarta mortilor si întoarcerea în universul energiilor primare din care s-a nascut totul. Simbolizeaza renasterea prin creatie divina si umana fiind asimilat de catre geti duhului feminin iar numele de Zoe era purtat de femei. Este un judecator al sortii tuturor oamenilor dar nu un tiran si are în subordine tinutul unde sufletul omului poate reveni la ce a fost înainte de viata paminteasca. La emesi avem pe Suen, Zuen, Zoen ca duh al lunii, al regenerarii sau al vietii în asteptare fiind considerat si stapanul întelepciunii simbolizand începutul vietii în forma de germeni. Pe tablitele de la Tartaria s-a descoperit o divinitate Şaue care primea ofrande ce erau arse pe altar împreuna cu mortul. În legendele noastre Iana este sora soarelui pe care acesta o cere în casatorie dar Dumnezeu se opune acestei sminteli. În emegi avem E-anna – casa cerului sau casa Creatorului/ Dumnezeu iar Inanna(stapana cerului întunecat si sora a pamantului) este duhul lunii care asista femeile la nastere si ajuta plantele sa germineze. Sa fie românii asa de neghiobi încat sa se adreseze soarelui si lunii cu apelativul Sfantul sau este reflexul firesc al vechii religii stramosesti a getilor?           

     Emesii au plecat din tinutul carpatic pe la mijlocul mileniului lV a.e.n. si s-au aciuat în Ki-en-gi unde au realizat o cultura si civilizatie uluitoare(civilizatia sumeriana cum au botezat-o specialistii!). Daca acest neam ar fi venit din alta parte în Ki-en-gi si ar fi elaborat acolo toate miturile religioase si întreaga structura sociala nu trebuiau sa existe legaturi atat de vii cu religia getilor si traditiile noastre populare. Sfintul Soare si Sfinta Luna vin din religia neamului nostru pe care o practicau stramosii pîna au venit romanii si au distrus statul get interzicandu-le cultul crucii iar legatura cu religia emesilor dovedeste ca traditiile noastre populare sunt un depozit extraordinar de cultura, veche de peste sase milenii.

      Mai arat ca în Joimarel(Joia Mare) prin ograzile gospodarilor se aprind focuri astfel ca mortii acelei satre sa vina din lumea lor rece si ss se încalzeasca. Tot la aceasta data, la cimitire se aprind focuri la morminte pentru a oferi mortilor caldura din lumina vie si puterea reanvierii. Mai avem în cultura populara pe Joimarita(Zoe + marita) sau Zoica, duh protector al casatoriei care vegheaza la trainicia si rodnicia familiei si întarirea neamului. În Ardeal, în multe colinde se gaseste refrenul ,,ziorel de ziua” dovada ce arata ca în subconstientul colectiv Zoirel(Zoi) nu a disparut nici dupa macelul roman. Într-un colind din Cluj se spune ca Sfintul Soare împreuna cu sora lui(Sfinta Lună) pastoresc pe cer turma Domnului! Tot aici se da colindatorilor un colac mare umplut care are deasupra o cruce împletita din doua suvite de aluat. În spatiile acestei cruci sunt aşezate opus doua cruci mici si literele O(om) şi T(tete: tata) din alfabetul getilor. Un colind din Oas ne spune parca în ciuda: ,,Doua mere jucatoare, rupte de la Sfintu Soare”. Traditia este o referire fara echivoc la vechea religie a getilor închinata lui Zoie, chiar daca peste ea s-a pus eticheta crestina.

     La ceremonialul de înmormintare se folosesc colaci de forme speciale tot ca o amintire nestearsa a religiei stramosesti. Sunt colacii în forma de opt care au pe extremitatile lungimii spirala vietii iar la capul mortului o luminare facuta în spirala arde pina se termina. Un alt colac are forma unui S mai desfacut iar ambele forme se gasesc identic în alfabetul get. Însa liftele, ca aprigi hulitori urla din totii bojogii ca tinutul stramosilor nostri era o cumplita salbaticie pina la venirea romanilor care s-au silit ei sa ne aduca pe calea cea buna chiar cu sabia dar nu au reusit pentru ca sîntem un popor nevolnic!

      Sînziene, sarbatoarea neamului getilor la 24 iunie, este o împlinire a vegetatiei ajunsa în pirg. Bobul de grîu se umple, fructele se formeaza, plantele de leac sunt bune de strans pentru tamaduire. La aceasta data, spune traditia getilor(rumunilor) ca prin poarta veşniciei, marile energii creatoare curg pe pamânt aducînd lumina si viata. Este marea revarsare a creatiei de început unde omul si natura sunt uniti prin credinta în sfinta cruce si a respectului pentru cei ce vor veni. Numele sarbatorii vine din cuvintele Sin ca duh al naşterii si regenerarii naturii precum si a neamului omenesc sau sfint dupa vorbirea veche si Zien, duhul protector al casniciei, fertilitatii, vegetatiei si al sanatatii mintale la geti dar si la emesi. În aceasta zi femeile maritate se prind într-o hora ca simbol al darului fertilitatii neamului getilor si a nemuririi spitei lor pe aceste meleaguri. Feciorii fac roti mari din paie carora le dau foc si le arunca în vale ca simbol al curgerii implacabile a destinului(roata vietii) în nemurire. Îngerii de pe tablitele getilor tin în mana roata vietii pe care soarta a harazit-o fiecarui individ. Cu aceasta data încep sarbatorile de vara şi care sunt legate direct de solstitiu pentru ca neamul nostru fiind sedentar avea toata existenta legata de energiile datatoare de viata ale soarelui. La partea opuss avem ziua de 24 decembrie legata de solstitiul de iarna cu care încep sarbatorile de iarna. Din iunie pana în decembrie lumina zilei scade, vegetatia se împutineaza si miracolul vietii ca dar al creatiei trece în asteptarea rece a nemortii. În noaptea de 24 decembrie în vechiul cult strabun al crucii, oamenii erau chemati sa vina sa i-a lumina care s-a nsscut ca dovada ca va începe un nou ciclu al vietii. Sarbatoarea dovedeşte ca suntem  aici înradacinati de peste 6000 de ani iar daca ne-am pastrat traditia religioasa si culturala cu atita îndirjire cu certitudine ca nici limba nu am uitat-o asa cum o dovedeste chiar numele ei! În religia getilor sfintul Zoe nu se identifica cu luna de pe cer pentru ca în scrierile de pe tablite ei folosesc termenul de loneo sau luno pentru corpul ceresc. Duhurile din mitologia emes avea mai multe apelative iar Zoen mai era invocat si cu numele de Sara, cu sensul de rassrit al lunii. În onomastica noastra avem prenumele Sinzien pentru baieti şi Sinziana pentru fete!

     Religia neamului nostru strabun dar si al emesilor era o religie solara dar nu idolatrica ci bazata pe entitati spiritual-energetice/duhuri justificand lipsa statuilor de cult în ambele culturi. Religiile au în ritual apa vietii ca forma materiala de nemurire, îngerul pazitor si oastea de îngeri iar ca simbol al sacrului este crucea cu bratele egale înscrisa în cerc sau libera şi steaua cu sase colturi sau sase raze asa cum apare în lacaşul religios de la Sinca Mare. Radacina comuna a religiei emesilor şi getilor este data şi de folosirea cuvintelor lam si a-ngi-a/angea în ambele limbi cu sensul de înger chiar daca între ele exista o distanta în timp de 2000 de ani si o distanta de 2000 km în spatiu! Cine spune ca steaua cu sase colturi apartine culturii iudaice nu cunoaste istorie sau minte ca o secatura pentru ca evrei pana dupa întoarcerea lor din Babilon(500 î.e.n.) foloseau steaua cu cinci colturi asa cum apare la comunisti! Crucea, ca simbol al sacrului apare în probele arheologice pe fostele teritorii locuite de stramosii nostri( România, Ucraina, Republica Moldova, Ungaria si Bulgaria) de la începutul mileniului lV a.e.n. dar nu a fost mentionata niciodata sa nu dea de banuit cuiva!

      Cum textele tablitelor cu scriere cuneiforma au început sa fie citite la începutul secolului XX iar primele lucrari despre civilizatia sumeriana au aparut dupa anul 1935, este imposibil ca nazdravanul mioritic sa fi cunoscut aceste informatii pentru ca specialiştii sustin ca plasmuirea s-ar fi facut pe la 1850-1880. 

      Pe la anul 560 î.e.n. marele întelept Zamolxe îsi pune traista în bat si împreuna cu o ceata de getisori de soi pleaca în lume sa se mai cultive si ajunge în insula Samos unde întalneste o alta ramura zburdalnica a semintiilor carpatine – cabirii. Cu mare osirdie îi trece la religia crucii sau reforma impusa de el cultului getilor si are prima confruntare într-ale întelepciunii cu ,,subtirele” Pitagora care statea numai cu nasul pe sus precum ritul porcului. Cu acest pezevenchi se mai întilneste si în  Egipt si iarasi grecul îi face necazuri iar Zamolsiu ne lasa aceste întimplari pe doua tablite din care una este scriss chiar de el. În caseta tabletei apare mentiunea abariso(aba: batrin + risu: şantulet, crestatura) Zam-xei adica scrisa de batrinul Zamolsiu.  

      Tablitele de plumb şi aur au fost realizate astfel; se sapa(rizuia) de la dreapta la stanga textul dorit si se gravau imaginile pe o placa de bronz care avea si rol de matrita. În ea se turna plumb si ieseau tablitele scrise de la stanga la dreapta, asa cum le cunoastem noi. Grecii nestiind prea multa carte în acele vremuri, au retinut ca pe ei i-a vizitat marele întelept Abaris pe la 568 î.e.n. În dialectul istroromân este cuvîntul zamoli cu sensul de a ruga, a implora, aşa ca sa fie povestea mai turbata!   

     Pe una din tablite apare o imagine care i-a smintit pe totii ,,specialiştii”. Un calaret get este în faaa îngerului pazitor care tine în mana roata/cercul vietii cum zice cantatorul de ode Martial dovedind ca si romanii stiau cate ceva despre religia stramosilor nostri. Imaginea îngerului mai apare pe sase tablite, singura sau în compozitie! Un plasmuitor sadea nu ar fi facut asemenea giumbuşlucuri chiar dacă era el genial, si-ar fi dat singur cu stangul în dreptul!

     Pe tablite numele apei care despartea Getia de Mesia a fost scris numai Istru dar niciodata Danubius. Nazdravanul mioritic nu ar fi facut asemenea timpenii pentru ca asa cum sustin ,,specialiştii” era genial sau erau o gasca de rauleni geniali!

     Si capitala statului get a fost scrisa Sarmisetuzo iar o singura data pe la anul 300 î.e.n. în varianta Sarmiegetozo dar niciodata Sarmizegetuza sau Sarmisegetuza aşa cum ar fi fost firesc pentru un fals. Capitala getilor – dabo geto – este mentionata pe toate tablitele care sunt turnate aici dar niciodata nu este amintita Ulpia Traiana Sarmisegetusa, noua capitala zidita de cuceritori în alt loc si pe care au mentionat-o scrierile romane. Cetatea getilor a fost descoperita în prima parte a secolului XX asa ca plasmuitorul nu avea de unde sti aceste realitati istorice! Mesterii în plasmuiri spun ca Sarmisegetuza a ajuns capitala getilor în timpul lui Burebista cand a unit triburile din campie si din munti! Si aceste afirmatii sunt niste nebunii ale unor indivizi cu minte putina dar mult venin în rinza fata de istoria neamului nostru. Cea mai vechie mentionare a capitalei getilor(dabo geto) este pe tablita 16 unde se povesteste moartea conducatorului Baicu care trebuie ,,ss-si doarma somnul de veci în Sarmisetuzo, cetatea getilor/dabo geto”. Aceasta tablita este turnata pe la 560 î.e.n. pentru ca apar pe ea imaginile lui Zamolxe si Pitagora asa cum sunt redate în T 2. Dupa venirea galilor pe toristea noastra avem T 11 de pe la mijlocul secolului V a.e.n. unde un preot get îl trece pe regele galilor la religia crucii si aduce cu aceasta ocazie un trofeu în Sarmisetuzo. Pe la începutul secolului lV î.e.n. capitala neamului get ajunge la Enisala asa cum ne spune T  12. În acele timpuri getii avea o sarbatoare a neamului unde erau chemati toti cei de o mama, adica traci, telagi, iliri, macedoneni. T 15 ne spune ca Filip, tatal lui Alexandru Macedon a fost rau batut pe la 342 – 340 a.e.n. iar capitala neamului get era la Sarmisetuzo si asa a ramas pana au distrus-o romanii.  Nu tine snoava cu mioriticul cel istet care vrea sa ne faca parul cret!  

     Pe tablita 25 apar informatii despre conducatorul satului Dabica ce-si însoara mîndretea de flacau tare ca osul(voinic) cu Marica fiica Sofiei. Ori urmele de locuire getica a acestei localitati au fost descoperite în secolul XX exluzind ideea pretinselor falsuri.

     Dromichete T 22, 23 avea centrul local de putere/daba la Sirmiu, Sierema (T 40) si nu Helis cum ne spune Diodor din Sicilia cand povesteste înflorit patania lui Lisimah! Pomponius Mela aminteste despre o localitate Sirmium undeva prin nordul Munteniei. Asemenea ,,greşeli” nu poate face un falsificator, mai ales genial!

     Pe tablite apare Mos Ariminos/Arumunos(T 19) ca stramoş al getilor si protector din înaltul cerului. În tinutul Apeninilor exista orasul Ariminum ca amintire perena a fondatorilor urbei iar Jupiter, divinitatea suprema a panteonului roman purta în vechea religiei a populatiei locale epitetul de armunos sau armunis. Dupa ce au ocupat Panonia, romanii si-au adus cu ei şi divinitatile. O inscriptie descoperita la Buda pomeneşte de Deus Arimanius ca epitet pentru Mithra, asa ca sa le dea în bot latinistilor. Tot ca Deus Arimanius apare Mithra si la Roma iar mentionarea este facuta de marele preot al cultului mitraic. În tablita 5 apare preotul persan Gomtaro care participa la cultul getilor! Chiar prea mult punem în carca unui om fie el si supergenial!

Tablita 15 ne da informatii pretioase despre razboiul pe care l-a pornit Filip al-ll-lea al Macedonie pe la anii 339 î.e.n. împotriva getlor pentru ca nu vreau sa-l recunoasca protector(bade). Cum falnicii geti nu aveau în obicei sa umble în patru labe în fata altora(asa cum o fac urmasii lor astazi) si-au strunit sirepii, au dat sabiile la tocila si l-au asteptat pe badia Filipoi Enia sa-l întrebe de ce pofteşte la toriştea lor. Pentru ca urgia era mare, s-a adunat neamul getilor din toate tinuturile si rau i-au hacuit pe macedoneni cu toata fala si falanga lor. Propaganda macedoneana spune ca getii, ca niste gaini plouate, în frunte cu riga lor Cothelas i-au asteptat pe machidoni cu daruri multe pe malul drept al Istrului sa nu mai oboseasca saracutii sa-l treaca. Şi atunci minciuna era la mare cinste cand se vintura în vint freza vreunui riga sau neam de flutura steag! Genialul plasmuitor nu putea sa faca o asemenea greşeala aducînd alte informatii despre badea Filipoi decat minciunile cunoscute deja de istorie! 

Tablita 51 spune ca Biseto ll conducatorul neamului get îl ajuta pe Dapisiu în confruntarea cu murdara Roma iar situatia devine tot mai grea. Mesia se afla sub influenaa militara a romanilor chiar daca getii din nordul Istrului nu accepta ruperea gliei strabune în bucati. Dio Cassius ne lasa informatii nu prea sigure despre campania lui Crassus împotriva getilor si bastarnilor din anul 29 e.n. El spune ca razboiul a început dupa ce getii si bastarnii au atacat pe protejatul lor Rolex ce se tinea tare undeva pe la gurile Dunarii. În realitate bastarnii si getii au atacat Mesia în centru iar acest Rolex apare pe tablita cu numele de Orolo care a refuzat sa mai plateasca birurile catre Sarmisetuzo. Revolta lui este reprimata de boero Biseto ll ca mato al getilor fara a se preciza rezultatele ulterioare. Dio Cassius spune ca acest Rolex simtind presiunea coalitiei geto-bastarne cheama în ajutor pe romani care nimicesc ostile lui Dapix şi Zyraxes cucerind si dabele lor situate undeva la gurile Dunarii. Tablita arata ca acestia erau doi conducatori locali din Muntenia fiind ajutati de boero Biseto ll au purtat lupte grele cu romanii iar în anul 30 ajung amandoi mato. De aici trebuie sa tragem concluzia ca la acea data Mesia nu era provincie romana. Si aceasta tablita contrazice informatiile venite din surse vechi infirmand ideea criminala a falsurilor. Din alta sursa am mai gasit o tablita care povesteste despre o solie trimisa de Dapiseu la scitii din cetatea Grono pentru a plati în grosi solda cuvenita armatei acestui neam angajata sa-i sprijine pe getii. Tot din aceasta tablita aflam ca Dapiseu era acum singur conducator al getilor, Zoirasieo ori a disparut de moarte buna ori i-a facut felul cel care a ramas mato. Numele monezii getilor s-a pastrat mult timp pe teritoriul locuit de neamul nostru  pentru ca în perioada feudala a circulat în Tarile Române, Ungaria şi Polonia o moneda care se numea grosi.

      Pe tablita 17, numele conducatorului getilor este Midai Glma. Grecii ne spun ca cel mai cunoscut rege al frigienilor – neam tracic, era Midas dar în textul frigian el este scris Midai asa cum l-a scris şi stramoşul nostru. Daca tablitele ar fi false numele folosit era Midas pentru ca textul frigian a fost descoperit la începutul secolului XX iar smecheria, sustin ,,specialistii” s-ar fi pus la cale în a doua parte a secolului XlX! 

     Ca sa le tai maul pentru vecie acestor înverşunati în facaturi dau citeva nume din onomastica actuala a crestinilor spanioli: Antonio, Diaz, Diego, Durao, Aurelio, Sabio si unele culese din tablitele necrestinilor geti: Antonio, Tiaz, Diegio, Duro, Orelio, Sobio. Tabelul ,,getii din Iberia si…scrierea buclucasa” arata si alta legatura nestiuta pina acum între cele doua culturi. Dupa eruptia de la Santorini la 1652 a.e.n. clima Europei a suferit un accentuat proces de racire asa cum o dovedesc probele de lemn si ghetarii din Groenlanda. Ca sa scape de nenorocire, neamul nostru a migrat catre sud iar o directie a fost si catre Iberia! Istoria fabuloasa a Spaniei medievale spune ca în negurile muntilor Caucaz, între Marea Caspica si Bosforul Cimerian/Crimeea, traia un neam de oameni care se numea iberi si care nu puteau fi straini de iberii de dincolo de coloanele lui Hercule. Eschyl(525-455), spune ca neamul scitilor se tinea tare în bastina lor într-o regiune din ,,nordul Traciei linga Caucazul de linga Istru” adica plaiurile noastre mioritice! Scriitorul grec scrie aceste informatii cu aproape 900 de ani înaintea lui Orosius(începutul secolului V) şi mai are avantajul cunoasterii directe a acestor meleaguri. Trebuie sa admitem ca informatia lui Eschil este corecta pentru ca aceasta precizare se gaseste si în alte surse antice grecesti si romane. Cronicarii medievali nu puteau spune limpede daca cei de aici trecusera acolo sau daca nu cumva semintia celor de aici se tragea din iberii Caucazului, veniti în Spania în timpuri imemoriale care au dus cu ei un sistem de legi cu care se laudau ca ar fi vechi de 6000 de ani! Ei au dus si scrierea descoperita la Tartesico şi Turdateno!

     Sarmis sau Sarmise este Mîntuitorul sau Salvatorul getilor, apare scris şi sub forma IOI, III, Ili, Ilio iar legenda lui este imortalizata pe tablitele 1 si 3. Figura lui este identica cu a lui Cristos din crestinismul iahvist dovada clara ca acestia au copiat/furat informatiile din religia getilor. Pe tablita 9 unde se face o judecata,  Sarmis apare cu simbolul lui caracteristic – calul tinar care se gaseste pe mai multe feluri de monede gasite pe la noi dar pe care ,,specialistii” le-au declarat cu mare furie ca false. Tot pe tablite dar si pe monede apare sarpele ca simbol al sacrului(dio Tiaz) si se gsseste identic în caduceul cu şerpi purtat de mitropolitul României. Trebuie declarat si acesta fals! Numele lui Sarmis a dat si denumirea capitalei getilor Sarmisetuzo adica, unica putere sau casa lui Sarmise dar îl pastram si în onomastica feminina prin Sarmisa sau Sarmizia care nu exista în calendarul creştin! Şi acestea sunt false?

     Tot tablitele ne mai dezvaluie ca galii/galatii au venit în toristea noastra pe la sfirsitul secolului Vl a.e.n. si au convietuit cu getii formand o confederatie T 9 pîna la anul 279(T 26) cînd boero Biseto 1 i-a alungat cu sabia pe o parte dintre ei pentru ca i-au scarmanat rau pe sarmati. Traiul împreuna i-a facut pe gali sa treaca la religia getilor asa cum arata T 11. Cei care au plecat au ajuns în Anatolia şi au format o noua patrie numita Galatia iar o parte au plecat mai în sud si au pus de o Galilee. Ca nu au plecat toti galii o dovedeşte tablita 46 care spune despre conflictul lui Orilieo(30 a.e.n. – 20 a.e.n.) cu monsiro Dimpo si chindia pe care au pus-o la cale getii dupa ce au calcat cetatea galului. La acesti gali din Galileea a fost trimis Ili sa-i apere de zoile aramaice varsate de clerul evreu care vroia sa-i treaca la iudaism aşa cum arata tablitele 52 – 58.

      În Evanghelia dupa Marcu 4,70 se spune: ,,Şi el s-a lepadat din nou. Dupa putina vreme, cei ce stateau acolo, au zis iarasi lui Petru: Nu mai încape îndoiala ca esti unul din oamenii aceia, caci esti Galilean si graiul tau seamana cu al lor”. Daca iudeii l-au ,,mirosit” pe Petru ca vorbea o limba straina ce seamana cu a lui Ili, a cetei lui şi a locuitorilor Galileei, atunci trebuie sa tragem concluzia ca apostolul ori era gal şi getii vorbeau curent limba galilor ori era si el get cu ceva treburi prin lumi straine si facea parte din grupul celor veniti sa se înfrunte cu preotii iudei. 

      Dar relatiile getilor cu galii din Galileea, în traditia populara este pastrata de mitul solomonarilor. Aceştia sunt preotii geti care s-au sihastrit prin munti dupa macelul roman. O mica parte au reuşit sa fuga în munti luînd cu ei si tablitele de aur şi plumb pe care era scrisa istoria, legile şi religia lor. Traditia populara spune despre solomonari ca stapaneau foarte bine astronomia, întocmeau calendare si prevesteau uimitor vremea. Aveau puteri supranaturale de influentare a unor fenomene naturale si preziceau viitorul fiind priceputi în magie(bioenergie), erau capabili sa încalece pe balauri, sa se urce deasupra norilor pentru a aduce sau a alunga grindina. Dupa înfatisare ei erau înalti, cu ochi bulbucati, cu par rosu, aspru si zbirlit, vesmintul era de obicei o tundra alba, zdrentaroasa. Fiecare solomonar purta o mica traista cu instrumentele magiei meteorologice: o toporisca cu care sparge gheata în ceruri pentru a face grindina; frau din coaja de mesteacan cu care este manat balaurul zburator calarit de el prin ceruri şi obligat sa arunce fulgere pe nari; Cartea Solomonariei atarnata de umar; iar pe piept o toaca de lemn cu care chema duhurile furtunilor. Solomonia era o initiere de lunga durata a învatacelului într-o adevarata arta a magiei si psihologiei umane pe care el trebuia sa o practice cu multa msaiestrie. Dupa Lazar Saineanu, initierea se facea într-un loc sub pamânt numit Solomanta sau Solomonarie, unde se învatau toate limbile fiintelor vii, toate tainele naturii, toate formulele magice, farmecele si vrajitoriile(solomoniile). La instruire nu se primeau decît zece ucenici, care dupa 7 ani de învatatura, se alegea unul dintre ei iar acela devenea solomonar. Dupa alte legende româneşti din ceata de zece învatacei, deveneau solomonari 7 sau 9 care puteau încaleca balaurul ce varsa foc pe nari şi sa zboare cu el prin ceruri. Traditia îi considera pe acesti oameni sfinti pentru faptele lor bune sau vinduti Dracului atunci cand aduc grindina peste semanaturi. ,,În timpul celor 7 ani de scoala ei învatau toata învatatura de pe lumea asta, apoi se duc într-o pestera departata din Orient unde stau la o masa de piatra, pina scriu toata învatatura din lume, într-o carte”, dupa cum arata T. Gherman în Meteorologie populara Blaj, 1928. La scoala Solomoniei pot veni numai copii cu chemare alesi de solomonarii batrini iar ucenicia nu poate depasi vîrsta de 20 de ani. Informatiile sugereaza ca aceasta scoala unde învataceii se faceau toba de carte era situata în cetatea Babarului, avind o structura didactica în frunte cu arhimandritul ,,Uniila”. Termenul de solomonie are sensul de scoala ascunsa sub pamânt sau pestera unde s-ar învata toate tainele naturii, farmecele si vrajile. În limba româna avem cuvintul solomon cu sensul de sort facut dintr-un anumit tip de piele si prin extensie solomonar înseamna cel care poarta un solomon. Cetatea Babarului unde studiaza acesti puiganei de om pentru a deveni bute de întelepciune este cetatea luminii sau locul unde se primeste lumina sens metaforic pentru întelepciune. În eme-gi avem cuvîntul babbar cu sensul de lumina, inteligenta, alb, rasaritul soarelui iar în mitologia emes gasim duhul Babar care aduce lumina zilei si stralucirea mintii dar şi o cetate cu acest nume. În localitatea Sinca Veche din judetul Brasov exista un fel de biserica de o conceptie nemaiantilnita, sapata într-un deal. Se compune dintr-o camera mai mare dreptunghiulara care comunica printr-o fereastra cu o camera mai mica circulara terminata printr-o cupola unde se oficiau slujbele şi se aduceau ofrande pe un mic altar. Cupola comunica cu cerul printr-un con vertical foarte larg sapat în spirala si care avea deasupra un acoperis special – poate un cristal pentru concentrarea luminii. Pe unul din pereti exista o firida unde este sculptat un simbol religios(identic cu ,,steaua lui David”) iar pe peretele din fata altarului într-o firida acest simbol se repeta dar are în interior un cerc cu doi pesti fiind simbolurile principiului masculin si feminin. În mitologia româneasca exista o legenda care spune ca pamantul se sprijina pe doi pesti! Consider ca lacasul a fost sapat în mileniul V a.e.n. înainte de plecarea emesilor de aici pentru ca simbolul religios se gaseste identic si pe tablitele lor. În eme-gi sim are sensul de rasina aromata, fumul acestei rasini iar ca înseamna comunitate, casa, sat. Aceasta constructie cu caracter religios dar şi pesterile adaptate pentru asemenea scopuri care se gasesc în numeroase localitati din tara, sunt adevaratele cetati Babbar. În lacasul de la Sinca Mare s-au gasit vase mari de ceramica pline cu cenusa si oase partial arse amintind de obiceiul getilor de a-şi incinera mortii iar cenusa o pastrau în vase de lut depuse în metocuri(mici bisericute). În localitatea Valcepol din Bulgariei(Mesia antica) s-a descoperit o constructie funerara? compusa dintr-o încapere mica lipita de o încapere mare dreptunghiulara care la rindul ei este lipita de o încapere circulara cu acoperis în forma de bolta. O constructie asemanatoare a fost descoperita în localitatea Strelcea, vechimea lor fiind pe la mijlocul secolului lV î.e.n. Sa remarcam asemanarea constructiilor de la Sinca Veche si cele din Bulgaria ca dovada de necontestat a unitatii religioase a populatiilor de la nordul si sudul Istrului. Iar acest model de constructie religioasa se regaseste identic în bisericile noastre ortodoxe dar care difera de bisericile celorlalti ortodocsi sau catolici. Trebuie retinuta si asemanarea dintre vetrele de cult de la Sighisoara si Plovdiv care au în centru ca simbol al sacrului crucea înscrisa în cerc! Tablitele stramosilor ne amintesc de galii cei roşcati care traiau în Galileea iar J. Flavius ne spune ca esenienii(galii cei roşcati la care s-au refugiat rumunii cu trupul lui Ili mort cum ne spun tablitele) cand intrau în comunitate primeau pentru uz personal un vesmant alb, o cingatoare din sfoara, o toporisca si cartile sfinte pe care trebuia sa le pazeasca cu mare grija. Ei locuiau în Orient(Galileea) unde se duceau solomonarii nostri, într-un loc pietros şi cu multe pesteri, vecin cu Marea Moarta si aveau naravul de a scrie si raspindi învataturile religioase pe care le-au luat de la geti. Amintirea acelor evenimente istorice, neamul nostru a pastrat-o în legendele solomonarilor iar legaturile românilor cu getii nu este o plasmuire!

      Boero Bisto este unul dintre putinii conducatori amintiti de izvoarele antice de la care ne-au ramas tablitele 36 – 44. Pe doua din ele se povesteşte despre tentativele de asasinat asupra marelui conducator. Cuvîntul boero nu vine de la slavi ci a fost un titlu folosit de getii din Ardeal sau Banat. Mai apare si pe alte tablite la boero Biseto l si boero Biseto ll si la un flacau get tot boero Biseto care îsi cauta soata în neamul bastarnilor. Tot pe aceste tablite sunt amintite moartea fiului lui Bisto si conflictul cu bastarnii T 20.

     Ultimul conducator al getilor a fost Diogio/Diegio care a încheiat pacea din Panonia la anul 89 si mentionat de romani cu numele de  Diegis. Decebal vine din confuzia cuvintelor dage balo(dage: adunare + bala: a conduce, fiara, steagul getilor) Datorita acestei confuzii a romanilor, specialiştii nostri l-au descoperit pe uzurpatorul Regalianus ca se trage din neamul lui Decebal! Ori la geti functia de mato era o functie electiva nu ereditara, situatie identica si la emesi cu lugal(conducatorul civil). Plasmuitorul nu putea sa inventeze atîtea adevaruri.

      Ede sau preotul judecator purta pe cap o bentita cu un obiect mic în dreptul fruntii iar în prezent acest semn este purtat de seful bisericii siriace pe unde erau esenienii sau galii cei roscati cum sunt mentionati pe tablite. Plasmuitorul nu avea de unde sa stie asemenea informatie. 

     ,,Tablourile de familie” T 2, 28 unde apar si alti mato decît cei de pe tablite iar unii de pe tablite nu apar în tablouri. Un falsificator nu şi-ar fi permis asemenea ,,scapari”!

     Ştefan Razvan, domnul Moldovei, bate moneda la anul 1595 pentru a consemna evenimentul. Pe fata are bustul domnitorului cu legenda în româna scrisa cu litere latine şi chirilice: STEPH BOIBO MO DOB. Acest adevar nu a fost tagaduit de nimeni. Cînd aud ,,specialistii” despre tablitele de plumb ca sunt scrise tot în româna cu alfabetul getilor(latin, chirilic si alte semne) turba si tuna în toate directiile ca blastamatiile sunt falsuri si nimic mai mult!

     Limba folosita este limba româna veche dar se gasesc si 79 de cuvinte folosite în emegi si care au disparut din arhaismele noastre. O alta dovada pe care nu o pot desfiinta ,,specialistii” nostri este inelul de la Ezerova, descoperit în anul 1912 si vechi de 2500 – 3000 de ani, scris in  aceeasi limba ca cea folosita pe tablite dar necitit pina în prezent.  ROLIS ŢENE ANERE(în eme-gi ,,aniri”: inel cu piatra pretioasa iar în româna veche ,,anulare” înseamna de forma unui inel) NER(minunat) TI-L TEANE-S KOR(cor: cerc, unire, legatura) RAZE ADO MEANTI LEZ(les: trup mort) VIITA MINE RAZE-L TA. Rolis, tine acest inel minunat ce-ti va lega(tine unite) lumina aducerilor aminte cînd trupul meu va fi parasit de raza vietii. Situatia este identica pentru colanul de la Pietroasa şi fibula de la Kerlich pe care nimeni nu le poate trimite în categoria falsurilor.

     Alfabetele folosite la realizarea tablitelor cuprind trei mari grupe de stiluri pe care le-am numit ,,rumun”, ,,get” şi ,,religios”. Literele folosite chiar în scrierea aceluiasi stil nu sunt identice pentru ca se folosea mana si dalta în realizarea unor santulete nu matrita sau panson pentru imprimarea literelor, fiecare diac aratindu-si priceperea în turnarea tablitelor. Un loc aparte are alfabetul religios folosit numai în ocazii speciale cu care se scrie întreaga tablita T 11,44, sau numai anumite texte T 25,47. Fiecare tablita are particularitatile ei alfabetice şi de semantica pentru ca au fost scrise de persoane cu culturi diferite, în epoci diferite si în zone unde existau specificitati dialectale ale limbii române. Sa amintesc si  scrierea galilor de pe marginea tablitei 9 care nu era descoperita cînd pretind specialistii noştri ca s-au facut falsurile. Iar semnele  plutaşilor de pe Bistrita se gssesc în cea mai mare parte în alfabetele getilor dar lipsesc din alfabetul latin sau grec! Dar cel mai izbitor argument este asemanarea pana la identificare a semnelor folosite de geti pe tablitele de plumb cu semnele folosite în Biblos, Mohenjo – Daro, Siberia, India, nordul Africii(berberii, tuaregii şi libienii), Saba, toate tinuturi care nu au nimic cu cultura si scrierea greaca si descoperite unele, la începutul secolului XX!

     Sa deslusim corect aceste ziceri, trebuie sa întelegem ca nazdravanul nostru a plasmuit o limba inspirata din limba româna veche dar împanata cu multe cuvinte din eme-gi(sumeriana) care nu era descoperita cînd se facea sotia, a mai plasmuit o religie care se regaseste în mare parte în mitologia emesilor dar si în cea româneasca si de unde se trage crestinismul iahvist, a falsificat istoria punîndu-i pe gali/galati acolo unde i-a mentionat unele izvoare vechi si a venit cu informatii necunoscute din alte surse pina în prezent. Pentru a umbri şi rusina fala altora, l-a scos pe Iisus ca fiu al neamului nostru agatind cu obraznicie alte subtirimi ale glagoriei care dau foarte rau la cultura greco-romano-iahvista! Si aceasta plasmuire unica în cultura lumii prin dimensiune si consecinte a fost facuta nu se stie unde, nu se stie cînd si nu se stie de cine dar miselul a aratat ca are la degetul mic toata cultura româneasca si de aiurea iar timpul pentru el nu a fost o piedica în facatura pusa la cale!  

     În loc de concluzie trebuie sa ne închipuim ca acest neastamparat mioritic avea acces la un fel de calculator al timpului si tot butonind în draci a pus la gramada informatii neverosimile din trecutul îndepartat al neamului nostru, a umblat cu soalda si prin viitor stiind ca se vor face ceva descoperiri cu privire la smecheria lui si aaa pus pe rele ne-a trimis în ceata sa umblam legati la ochi. Dar noi cum suntem neam de soi si în frunte ne-am înaltat numai genii si supergenii, l-am zapsit pe misel si l-am tras la sfinta judecata a adevarului! Dat dracului pezevenchiul! 

Aceste informatii dar şi altele la fel de naucitoare le-am pus în cartea Adevaruri ascunse aparuta în luna decembrie 2005. 

,,Argumentele” specialistilor ca tablitele sunt false

     V. Pîrvan spunea ca ,,sunt falsurile lui Hasdeu” si de aici a pornit ideea criminala ca un plasmuitor vrea sa ne batjocoreasca adevarata istorie. Dar pana în prezent nimeni nu a avut curajul sa faca publice falsurile si timpeniile lui Pirvan care au mutilat istoria noastra veche. 

     Alexandru Vulpe director la Institutul de Arheologie Bucureşti, în publicatia Formula As din martie 2006 spune: ,,falsurile sunt realizate de un geniu dar mie mi-a fost deajuns o jumatate de ora ca sa-mi dau seama”! Chiar asa este cultura româna tinuta la degetul mic de niste genii si supergenii! Cînd prostia si incompetenta au ajuns mot, înseamna ca este loc de mai rau.

     Alexandru Suceveanu, director adj. la aceeaşi institutie, în publicatia Ultima ora din 16 februarie 2005 spune: ,,copiile au fost ale lui Nicolae Densusianu care a scris si Dacia preistorica, ce este pocalul de aur al tracomanilor, noi am fost buricul lumii, de la noi s-au tras toate, etc…Astfel, tablitele ar fi copii a dementei lui Densuşianu, facute la Iasi unde s-au facut si alte falsuri”. Si acest individ bate campii în nebunia lui obraznica. Daca spune ,,specialistul” ca tablitele sunt copii înseamna o recunoastere indirecta a autenticitatii lor pentru ca orice copie este facuta dupa un original adica sa întelegem ca nu sunt falsuri. Si ne mai trimite el plin de sumetie sa cautam smecheria pe coclaurile Iasului pentru ca acolo s-a pus la cale tilharsagul. Dar la Sinaia unde s-au facut copii dupa tablitele de aur din porunca lui Carol l, mai exista persoane în viata care pot depune marturie ca au avut în mana copii dupa aceste tablite despre care stiau multe persoane din acest oras. Cat priveste dementa lui Densusianu si nebunia tracomanilor tov. culturnic da dovada de o mare neghiobie. În Dacia preistorica pe care cu siguranta ca nu a citit-o, Densusianu nu spune niciodata ca neamul nostru vine din cel al tracilor ci el aminteste pe hiperboreeni ca un popor mitic de unde vin pelasgii, ariminii cu toate ramurile lor si riminii sau rumunii cu razletirile lor în cele patru zari. Iar povestea privind originea dacilor din traci îi apartine secaturii de Pirvan  Daca Hasdeu sau Densusianu ar fi stiut de tsblite, cu siguranta ca hulitorii nu mai erau astazi directori la institutia amintita. Pentru a nimici smintelile lui Suceveanu am sa amintesc faptul ca pe internet exista site-ul proel.org realizat de mai multe universitati din Spania în colaborare cu lingvisti din U.S.A. avînd ca subiect originile limbilor şi a alfabetelor. Pentru teritoriul de unde au migrat indoeuropenii ei propun patru teorii: 1 din regiunea baltico – pontica pe la anul 7000 a.e.n.;

                               2 din regiunea centraleuropeana – balcanica pe anul 5000 a.e.n.

                               3 din regiunea pontico – caspica pe la anul 4000 a.e.n.

                               4 din regiunea anatoliana pe la anul 6000 a.e.n.

Trei din aceste teorii vizeaza tocmai teritoriul tarii noastre si regiunile unde au locuit în vechime neamurile getilor(Ungaria, fosta Iugoslavia, Bulgaria, sudul aîmpiei Ucrainei si sudul Poloniei). Tot acesti rai spun ca cel mai vechi alfabet este cel proto-sumerian din care se trag cel sumerian, proto-elamit si Tartaria! Iar arheologul american Marija Gimbutas spune în lucrarea Civilizatie si cultura, Bucureşti, 1989 ca pe toristea noastra, în mileniul Vll a.en. ,,in Carpati, era o civilizatie puternica, prima si singura în Europa…o societate matriarhala, teocratica, pasnica, iubitoare si creatoare de arta”. Chiar si în fata acestor argumente de necontestat, gunoaiele culturii române raman neclintite în ticalosia si ura lor fara margini împotriva adevarului!  Prin tabelele privind raspindirea alfabetelor getilor eu confirm aceste ipoteze iar prin studiul lingvistic ,,Adevar”, dovedesc realitatea de necontestat ca pretinsii indoeuropeni este neamul nostru care a migrat în mai multe valuri în cele patru zari asa cum arata si alfabetele duse cu ei si perpetuate timp de sute sau mii de ani. Dar ,,specialistii” nostri sunt prea tari ca ss consulte si asemenea informatii, ei au ramas pe calea luminoasa deschisa de Pîrvan si Roller! Informatii asemanatoare se gasesc si în surse antice! Strabon spune în Geografia ca: ,,Cei dintîi care au descris diferite parti ale lumii spun ca hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului si a Adriei” iar Macrobiu în lucrarea despre Scipio zice ca: ,,regiunile udate de Tanais/Don si Istru pe care antichitatea le numea hiperboreene”. Apollonius din Rodos în Argonautice spune ca hiperboreenii sunt pelasgi locuind în nordul Traciei.

     Crucile libere prezentate de mine la sfîrşitul cartii, au în mijloc o mica gropita sau o cruce mai mica. În localitatea Poduri din judetul Neamt, pe dealul Ghindaru s-a descoperit o necropola veche de 6000 de ani. În interiorul acesteia era un lacas de cult format dintr-o cruce cu bratele egale care avea în mijloc o mica adîncitura unde se punea ofrandele pentru ars si 7 vetre situate în jurul ei. Podoabele getilor erau o imitare a acestei realitati religioase si cred ca aveau rolul de talisman asa cum se întimpla ai astazi. Cele 7 vetre sunt simbolurile a celor 7 duhuri din religia stramosilor nostri care au iesit din Sintu(crucea-vatra). Mai apare si crucea înscrisa în cerc care reprezinta universul existential al individului(roata vietii) si se subscrie renasterii în nemurire prin puterea crucii. La emesi legatura dintre Creator si celelalte 7 duhuri nascute din el sunt prezentate simbolic printr-un copac cu 7 ramuri cunoscut în Biblie ca ,,pomul cunoasterii” asa cum apare pe un sigiliu de pe la anul 2200 a.e.n. Sub ramurile copacului sunt doua fructe care aduc a mere sau pere iar colindul nostru de Craciun chiar asta spune! În partea stanga este o divinitate stand pe un corp dreptunghiular iar în spatele ei este un sarpe ridicat pina deasupra capului personajului. Imaginea a fost interpretata de evrei ca ,,ispitirea Evei” care nu are acest sens în religia emesilor, sarpele fiind un animal binecuvîntat de divinitate cum era si la geti. Pe tablitele 34, 42, 53 apare sarpele ridicîndu-se pe un suport cu doua picioare iar în tablita 73 apare chiar ca pe sigiliul emes! Poznasul nostru mioritic nu putea pune pe tablite aceste simboluri si sa le brodeasca atit de bine încat nu le poti gasi cusur, pentru ca despre civilizatia emes/sumeriana nu se stia nimic cînd pretind ,,specialistii” ca s-ar fi facut falsurile adica undeva pe la 1850 – 1880?

     Aurora Petan în publicatia Gardianul din 2 iunie 2005 spune: ,,placutele sunt scrise într-o limba preindo-europeana…Alfabetul secuilor nu are nici o legatura cu alfabetele de pe placi care sunt predominant grecesti…limba folosita pe placi nu seamana cu substratul limbii române. Nu exista cuvinte din substratul limbii române”. Alt specialist care minte cu nerusinare! În tabelul ,,Alfabetele getilor şi inspiratiile altora” arat ca 28 de semne din cele 33 ale alfabetului secuilor, se gasesc identic sau foarte apropiat cu semnele getilor. Iar acest alfabet al secuilor este luat de la românii din zona unde sau asezat, adica între izvoarele Bistritei si Muresului, ape pe care plutasii le foloseau sa transporte lemnele catre campie. Ei crestau  lemnele cu diferite semne care se gasesc în alfabetele getilor. Pe site spune specialista ca tablitele sunt scrise în limba daca? Daca tot veselosul spune fara oprelistea bunului simt ce-i bantuie freza, de ce n-am striga sa auda neamul ca tablitele sunt scrise în hitita, curvita, hurita, smintita, zb]rlita, luvita, fiecare pune de o limba si-i trage tare! Dar si prin Asia Centrala avem asemanari cu alfabetele siberiene sau brahmi din India, asa ca am putea presupune ca tablitele sunt scrise în kazara, tatara, chineza, amneza, ca tot avem fiecare dreptul la interpretare!

     Sorin Olteanu, tracolog, filolog şi lingvist într-un material pe internet îl face suvite pe Dan Romalo care sustine ca tablitele sunt scrise în greaca, latina si o limba necunoscuta, toata zicerea o pune într-o carte iar Aurora Petan a analizat fonetic, semantic si filologic scrierea tablitelor. Specialistul afirma ca nabadaiosul plasmuitor s-ar fi inspirat ,,din alte scrieri mediteraneene, amestecând laolalta hieroglife ale discului de la Phaistos, semne silabice cipriote si ale linearelor cretane A si B, care, cu toate, treceau drept “scrieri enigmatice” prin sec. 19, şi se puteau gasi în orice carte de popularizare a preistoriei Greciei,…fie anonimul nostru a trait într-o vreme în care cunostintele despre daci erau într-adevar sumare, adica cel mult pâna la jum. sec. 19″ folosind limba româna arhaica. I-am amintit specialistului ca discul de la Phaistos a fost descoperit în anul 1908 iar Evans a descoperit în anul 1900 placutele cu scriere cretana dar i-a trebuit 25 de ani numai sa le transcrie fara a reusi sa le citeasca. Specialistul ma pune la zid spunand ca nu cunosc istoria limbii române si afirma taios: ,,Limba noastra nu are nimic în comun cu cea a dacilor, în afara câtorva cuvinte transmise vorbitorilor de latina din Dacia, si apoi mostenite în româna”. Si continua: ,,Ce s-ar întâmpla daca v-as spune ca în realitate placutele sunt scrise în greaca”? Adica pe Dan Romalo îl trage de urechi pentru ca tablitele sunt scrise în limba româna ,,cel mult pana  la jum. sec. 19″ iar mie îmi taie pofta de munca spunind ca sunt scrise în greaca! Specialistii tot specialisti, o învart cum vreau ei si nu le mai dai de capat pentru ca sfanta minciuna poate oricand sa fie adevar! Nimeni nu a citi tablitele si nu cunoaste informatiile adevarate scrise pe ele, interpretarile fiind imaginarul celor care pretind ca le-au înteles dar care nu are nimic comun cu continutul lor.  

     Ca pute rau sminteala latrinistilor o spune geniul spiritualitatii noastre, M. Eminescu. În articolul ,,Balcescu si urmasii lui” din noiembrie 1877, scrie: ,,Nicolae Balcescu e de altminterea o dovada, ca limba româneasca pe vremea lui si ‘nainte de dinsul era pe deplin formata si în stare sa reproduca ganduri atit de înalte si simtiri atit de adanci, încat tot ce s’a facut de atunci încoace în directia latinizarii, frantuzirii si a civilizatiei ,,pomadate” a fost curat în dauna limbii române”.  

     Dupa ceva ani, lingvistul B. P. Haşdeu în studiul Perit-au dacii ? demasca falsurile facute de Petru Maior, Samuel Micu Klain, A.T. Laurian si Papiu Ilarian în traducerea unor texte latine cu privire la cucerirea Daciei de catre romani si disparitia poporului dac?!. Desfiinteaza si timpeniile pe care le-au tras iluştrii întelepti pe baza plasmuirilor facute si care sunt temelia dogmei latinitatii. Înteleg eu ca atunci cand vi se baga furca în gat o lasati mai moale!

     Toti specialistii aratati mai sus dar si puhoaiele de urlatori din umbra, au o trasatura comuna, neaga cu vehementa adevarului ce nu mai poate fi discutat, faptul ca stramosii nostri vorbeau o limba pe care noi cei de astazi o mostenim în cea mai mare parte asa cum dovedeste studiul ,,Adevar”…….SURSA : http://www.ariminia.ro/ro/

Eminescu răsucindu-se în mormânt

Eminescu răsucindu-se în mormânt

A fost odata ca-n povesti,
A fost – de-ar mai fi iara –
Din neamuri tracice, regesti,
O prea frumoasa tara.

Si era una pe pamant
Si mandra-n toate cele
Cum e icoana unui sfant
Si Luna intre stele.

Ma doare-n suflet cand privesc
La tot ce se intampla
Si in mormant ma rasucesc
Si cuie-mi intra-n tampla.

Eu nu mai simt miros de tei
In viata mea postuma,
Nu vad nici vajnici pui de lei.
Doar mucegai si huma.

Luceferi nu mai stralucesc
Cand tara e o rana,
Copiii mamele-si bocesc
Ca n-au in blide hrana.

Cantat-am graiul romanesc,
Aceasta dulce limba.
Dar astazi, cei ce-o mai vorbesc
Prin alte tari o schimba.

Degeaba le-am lasat cu dor
O “Doina”, sa tresara!
Trecutul nu e viitor
Si viata li-i amara.

Nici harta nu-i ca-n alte dati
Din Nistru pana-n Tisa;
Moldova-i astazi jumatati.
Cat rau facutu-ni-s-a!

Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie
Si m-am rugat de-atatea ori
Mai bine sa va fie.

Avut-am piatra la hotar
Si-n tara noastra singuri
Cules-am holde din brazdar.
Acum n-aveti nici linguri…

O, biet popor roman sarac
Cu-o tara prea bogata!
Tu vino-i raului de hac
Sa nu ti-o vanda toata!

Si da-i afara pe straini
Cu toti imburghezitii,
Sa nu-ti mai fie-n alte maini
Guverne si politii!

Cu trupe de comedianti
Numindu-le partide
Sunteti romanii emigranti
Din rai in tari aride.

Pierdut-ati banii tarii-n vant
Si-i goala visteria.
Mai dati si ape si pamant
Si vindeti Romania.

Mihai Viteazul v-a lasat
O tara mai rotunda.
Voi azi ati scos-o la mezat,
Strainii va inunda.

Aveti intinsul Baragan
Si nu aveti o paine,
Aveti si turme si ciobani
Dar duceti vieti de caine.

Aveti bogatii munti Carpati
Si dulcea Miorita,
Paduri de brazi ce va sunt frati,
Si flori in poienita,

Aveti o delta ca-n povesti –
Vedeti sa nu v-o fure –
Atatea ape, atatia pesti
Si nu mancati nici mure…

Nici vii pe deal nu mai zaresti,
Livezile se-uscara
Cand mărul Tarii Romanesti
Se-aduce de afara.

Nu vine Mircea cel Batran,
Nici Stefan, de la Putna
Sa vi-l alunge pe pagan
Cand voi lasat-ati lupta!

Albastrul cerului senin
Se-ntuneca mai tare
De-atatia nouri de venin,
De-atata delasare.

Nu voi a va-nvata de rau
Ci-ncerc a va-telege:
De ani si ani cadeti in hau,
Nimic nu va mai merge.

Rusine sa va fie-n veac
Ca v-ati tradat strabunii
De parca n-ati fi pui de dac
Ci rude-ati fi cu hunii!

Lasati pe-ai vostri guvernanti
Sa va inece-n smoala,
Sa fiti doar simpli figuranti
Pe scena lor de boala?

Un singur lucru eu voi sti
In lumea care trece:
Urmasul meu roman va fi
Si muritor si rece.

Eu nu mai am ce sa mai sper.
Va vad de-atata vreme
Tarandu-va in trai mizer
De griji si de probleme.

Si nici nu pot a mai privi
A voastra neputinta.
Ma-ntorc la starea mea dintâi.
Ma-ntorc in nefiinta.”

Luceafarul vorbi profet
Spre neamul lui, spre tara.
Si, lacrimand, se stinse-ncet.

Muri a doua oara…

Marian Bamboi

Minunat, de ascultat !!!

Despre Fiii Luminii si Legea Sfanta

iisus-get-2 iisus-get-3

“Nu dati cele sfinte cainilor, nici nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si, intorcandu-se, sa va sfasie pe voi.”

Lumina a coborat la tenebre,dar tenebrele nu au cunoscut-o !!!

Fiii Luminii

 

Un alt manuscris descoperit tot la Qumran ce dovedește că Iisus/Ili nu a fost de neam ivrit, este Evanghelia esenă a păcii, unde păstrăm pentru trebușoara noastră următorul tras: ,,Toți aceia care erau în jurul lui Iosius ascultară aceste cuvinte cu uimire, căci ele erau pline de forță și îi învățau într-un fel cu totul nou decît o făcuseră rabinii și scribii.  Soarele asfințea și totuși ei nu s-au înapoiat la casele lor. Așezîndu-se în jurul învățătorului întrebară: «Doamne care sînt aceste legi ale vieții?» Atunci Iosius s-a așezat în mijlocul lor și le-a vorbit astfel: «Adevăr zic vouă, nimeni nu poate fi fericit dacă nu cunoaște Legea.» La aceasta cei din jurul Învățătorului îi spuseră: «Noi toți urmăm legile lui Moșe, legiuitorul nostru, așa cum sînt consemnate în scrierile noastre sfinte.» Atunci Iosius le-a zis: «Nu căutați Legea în scripturile voastre, căci Legea este viață, în timp ce scrierea este moartă… Voi nu puteți înțelege cuvintele vieții, pentru că trăiți în moarte. Patimile și urile vă întunecă vederea, iar urechile voastre sînt atinse de surzenie. Totuși vă spun că nu vă este de nici un folos să aveți ochii fixați pe scrierile a căror literă este moartă, dacă prin faptele voastre, voi huliți pe Acela care va dat Legea…. Eu sînt trimis de Tatăl pentru a face să strălucească în fața voastră lumina vieții… Li s-a spus strămoșilor voștri să-l respectați pe Tatăl vostru Ceresc și Maica voastră Pămîntească și să urmați poruncile Lor ca zilele voastre să fie nenumărate pe pămînt.»” Poate că Ili vrea să le amintească ivriților că strămoșii lor de demult în frunte cu Avraam, se închinau aceluiași Tată Ceresc ca și geții așa cum rezultă din Apocriful facerii, dar îmbolnăvindu-se rău de turbarea numită vedenie, au dat de Talpa Iadului cu care au ajuns la mare iub. Continui cu citatul din manuscrisul de mai sus: ,,Un altul spuse de asemenea: «Moșe care a fost cel mai mare în Israel, a lăsat părinților noștri a mînca carnea animalelor pure și a interzis numai carnea animalelor impure. Pentru ce ne interzici tu folosirea cărnii tuturor animalelor? Care este Legea care vine de la Dumnezeu? Este a lui Moșe sau este Legea Ta?» Atunci Iosius le răspunse: «Iahwe a dat strămoșilor voștri prin mijlocirea lui Moșe cele zece porunci… scribii și fariseii au făcut din ele de o sută de ori cîte zece porunci și au încărcat umeri voștri cu poveri zdrobitoare, poveri pe care ei înșiși n-au știut să le poarte… Iată pentru ce scribii și fariseii au atît de multe legi.»” Vedem limpede ca apa de izvor că vorbitorul și ascultătorii iudei aparțin a două popoare diferite, avînd religii diferite cu texte sacre care, se contrazic în întregul lor. Interzicerea consumului de carne era specific numai religiei geților, pe care unii răuleni, numiți eseni, o practicau sub nasul ivriților în toată Palestina și mult venin și ură le-au făcut întunecaților rabini. Și aceste fărîme de adevăr sînt o mică parte din istoria și cultura noastră identitară, falsificată și ocultată de organizații criminale care ne-au scris istoria după interesul lor.

     În manuscrisul esen intitulat Legea Sfîntă avem informații despre apariția pe pămînt a acestei Legi a Tatălui Ceresc, loc binecuvîntat de Ziditor cu numele de Țara Sfîntă: ,,Tu, O, Lege Sfîntă/ Arborele Vieții/ Care te înalți în mijlocul/ Mării Veșnice./ Care ești numit/ Pomul Vindecărilor sufletești/ Pomul uimitoarelor vindecări/ Al tuturor Vindecărilor/ Și pe care se sprijină semințele/ Tuturor chemărilor noastre… Fiii Luminii/ Care lucrează în Grădina Frăției/ Se adăpostesc în Legea Sfîntă/ Binecuvîntați sînt aceia care sălășluiesc în Ea!” Numai la neamul get sau Neamul Scoborîtor din Zei cum îl numea poetul latin Ovidiu, apar aceste concepte teologice Pomul Vieții sau al Cunoașterii, Marea Veșnică, Frăția Celui Ales, Fiii Luminii, Legea Sfîntă – atît în cult, cît mai ales în mitologia noastră populară, adică stratul din mentalul colectiv care a păstrat mult din vechea religie strămoșească, dar nu se găsesc deloc în scrierile pretins revelate mozaicilor.

     Manuscrisul Comuniunea cu îngerul apei ne spune că: ,,Legea Sfîntă a Tatălui Ceresc este ca un rîu care șerpuiește prin pădure: toate creaturile se adapă din acesta. El nu este numai pentru unii ci pentru toți.” Și din aceste locuri pline de păduri, pajiști, rîuri sfinte, Legea a fost dusă în Palestina cum se scrie limpede în manuscrisul intitulat Evanghelia esenă a lui Ioan: ,,Din locuri îndepărtate deșertului veniră Frații pentru a purta mărturia luminii, ca toți oamenii prin ei să poată merge în lumina Legii Sfinte.” Un mic fragment de manuscris păstrat în arhiva Vaticanului spune că:  ,,Legea a fost plantată în/ Grădina Frăției/ pentru a lumina inima omului/ și a întinde înaintea lor/ toate căile adevăratei virtuți.” Asta este Legea lui Dumnezeu, Legea Adevărului și Dreptății dar numită și în alte forme în scrierile din Noul Legămînt și care nu are nimic comun cu mozaismul sau cu iudeo-creștinismul.

     Mai este un document care aruncă în aer toată plăsmuirea celor ce au scris în numele religiei crucii în primele secole. Se numește Scrisoarea lui Lentulus iar autorul care era proconsulul Tigrului și Sidonului în acele vremuri a trimis-o împăratului Tiberiu și Senatului roman. Manuscrisul a apărut menționat pentru prima dată în anul 1421 la Roma de un italian ce l-ar fi tradus după unul grecesc ceva mai vechi care a fost adus de la Constantinopol. ,,…poporul îl numește «Profet al Adevărului», iar ucenicii zic că este Fiul lui Dumnezeu, cel ce a făcut cerul şi pământul și toate cele ce au fost şi vor mai exista în univers! Omul acesta are o înfățișare simplă, e de statură mijlocie, are o faţă minunată, nobilă. Uitîndu-te la el, poţi să-l îndrăgești şi să te temi de el totodată. Părul, de culoarea nucii coapte, îi atîrnă drept pînă la urechi, iar mai jos e răsucit în inele de culoare ceva mai deschisă şi strălucitoare, pe umeri îi este ciufulit, iar la mijlocul capului despărțit – cum se obișnuiește la nazariteni; fruntea îi este senină şi netedă, faţa fără riduri şi pete arată liniște și forță. Nu poți găsi nici un cusur formei nasului şi gurii, barba este deasă, de culoarea părului, nu prea lungă, în mijloc despărţită. Privirea dreaptă și pătrunzătoare, iar ochii albaştri-verzi, senini şi vioi. Cînd tună e înspăimîntător – cînd dojenește e prietenos şi delicat, vioi în gravitatea lui. Cîteodată a plîns, dar niciodată nu a rîs. Ținuta corpului mîndră şi dreaptă, mîinile şi brațele pline de farmec, în discuție serios, modest și sobru, așa că poate fi pe drept cuvînt denumit după prooroci: cel mai frumos dintre fiii oamenilor… Cât despre învățătură, el atrage atenția întregului Ierusalim. Cunoaște pe dinafară toate științele, fără a fi studiat vreuna. Călătorește desculț, sau încălțat în sandale romane și cu capul descoperit. Se vorbește pe aici că asemenea om nu s-a mai văzut până acum prin părțile acestea. Mulți iudei îl consideră chiar ca trimisul lui Dumnezeu; alții îl denunță că lucrează contra legilor imperiale romane. Mă revolt foarte contra acestor iudei pizmași. Omul acesta nu a cauzat nicio nemulțumire niciunui om, niciodată.”

     Textul a fost cunoscut pentru prima dată în secolul Xlll iar în prezent este considerat apocrif sau chiar fals. Asemănarea pînă la identificare cu portretul lui Ili de pe tăbliţa 55 este năucitoare! Ideea coincidenței este exclusă pentru oricine sau orice, iar informațiile manuscrisului trebuie luate ca autentice pentru adevărata noastră istorie veche și nu cea falsificată din manuale. În manuscrisul descoperit la Qumran și intitulat Evanghelia esenă a păcii Ili chiar așa le spune iudeilor: ,,eu sînt trimis de Tatăl” ceea ce dovedește autenticitatea informațiilor din scrisoarea romanului Lentulus. Dar și expresiile din text, ,,profet al Adevărului” și ,,Fiul lui Dumnezeu” arată că personajul din scrisoare era adeptul religiei geților și cunoștea foarte bine Calea/Legea Adevărului și Dreptății fiindcă numai în textele sacre ale geților și esenilor găsim aceste formule teologice, ele lipsind cu desăvîrșire din scriiturile mozaicilor pretins a fi revelate, adică șoptite de Întunecimea Sa Iahwe!

     Într-o traducere a Scrisorii lui Lentulus în limba engleză, am găsit următorul paragraf care lipsește din cele apărute în limba română: ,,în acest moment trăiește în Iudeea, un om de o virtute unică, al cărui nume este Isus Cristos, pe care barbarii îl cinstesc ca pe un profet, dar discipolii lui din dragoste îl adoră ca pe fiul nemuritorului Dumnezeu.” Dacă propoziția ,,pe care barbarii îl cinstesc ca pe un profet” există cu adevărat în textul latin și cel grec și eu asta cred, atunci cei care au făcut ,,șmecheria” eliminării citatului, știu mult mai multe despre adevărata origine a iudeo-creștinismului și îi țin pe tîmpiți tot în ceața revelațiilor iudeo-sataniste. Nici Vaticanul nu s-a sfiit să dosească ceva scrisorele descoperite la Qumran motivînd că nu dau bine la urdoarea mozaică poleită ca vedenie cerească! Paragraful eliminat, menționat mai sus, arată fără dubii că Ili/Iisus era ,,barbar”, adică străin din nordul Istrului, adevărul fiind tocmai cel dezvăluit și de tăblițele de plumb găsite la Sinaia, dar și de textele iudeo-creștinilor Justin Martirul și Meliton din Sardes scrise în partea a doua a secolului ll și folosite de Eusebiu din Cezareea în Istoria bisericească!

      Faptele povestite de scrisorile lui Lentulus și Pilat – persoane care au trăit evenimentele pe viu ca oficiali ai imperiului roman – sînt confirmate pe deplin de informațiile descoperite pe tăblițele de plumb ale geților și de scrierile esene Evanghelia Păcii și Cartea esenă a Învățătorului iubirii, dovedind autenticitatea evenimentelor istorice prezentate și, pe cale de consecință, marea făcătură a ivriților zeloți și a iudeo-sataniștilor numită ca religie creștină, însă corect iudeo-creștinism.

     Dar sare în ochi în cele două scrisori, descrierea personajului Iisus care nu aparține rasei semite, autorii scoțînd în evidență contrastul uluitor de fizionomie dintre vorbitor și ascultătorii iudei, iar prin aceasta se infirmă toate scrierile ,,revelate” înguste sau late, ale religiei iudeo-creştine și implicit originile ei. Este firesc ca documentele menționate mai sus să fie negate de către frăția întunecaților Militia Crsiti, autoarea acestei monstruozități și beneficiara făcăturii! Dacă pretinsul fals ar fi fost făcut de către un roman, el nu are logică fiindcă atunci nu exista iudeo-creștinism, iar dacă a fost făcut mai tîrziu chiar de către un iudeo-creștin atunci ipoteticul autor nu dă dovadă că era întreg la minte fiindcă un fals are o logică a lui și sprijină un interes. Însă conținutul scrisorilor tocmai distrug fundamentele dogmei iudeo-creștine, arătînd că Iisus cel din antichitate, și nu cel născocit de către ivriți, nu aparținea acestui neam, ci el era venit din altă parte acolo și a fost crucificat de către fanaticii farisei fiindcă le-a demascat făcăturile și golăniile cu care umblau să zăpăcească lumea.

 

Înscrisurile amintite mai înainte nu descriu genotipul semit cu fețe întunecate, păr negru, creț, aspru și sîrmos, nas mare și coroiat și bărbi stufoase(cele două fotografii din dreapta), nici tipologia populației mediteraneene, nordice ori galice, ci numai pe cea din Carpaţi, adică strămoșii noștri geţi aşa cum dovedesc şi tăbliţele ce ne dau informaţii exacte despre fizionomia lui Ili, martirul crucificat de fanaticii ivriți farisei și zeloți pe care noi încă nu vrem să ni-l revendicăm cu mare respect şi pioşenie ca unul din marii martiri ai neamului mioritic. Pentru a le demasca mișelia, am pus la stînga imaginea cunoscută a lui Iisus Cristos în ipostaza de Păstor al Neamului Omenesc, unde el apare cu vestimentația specifică populației ivrițe deși pînă pe la anii 400 el era prezentat cum se vede în fotografia de jos. Spre dreapta am pus statuia unui get aflată în prezent în Muzeul Vaticanului și capul acestei sculpturi separat. Lîngă el am pus capul Marelui Preot al Neamului Scoborîtor din Zei, Ili așa cum apare el pe tăblița 54 dovedind prin asta că românii de azi păstrează în fizionomia lor foarte mult din cea a strămoșilor noștri, falnicii geți. Dacă născocitul ivrit Ioshua ajuns la noi ca Iisus ar fi fost semit trebuia să aibă o mutră ca a celor ce își spuneau ,,Beni Israel” sau ca a marelui lor plăsmuitor Josephus Flavius, ultimele două fotografii spre dreapta…..

 

  Bunul Păstor, iudeo-creștinism așa cum și-l imaginau ei în secolul lV cînd încă nu erau stăpînii imperiului roman. Spre dreapta, următoarea vedere este a unuia dintre cei doi însoțitori ai Sfîntului Soare din creștinismul arimin, numiți de greci cabiri sau dendrofori. Mai departe spre dreapta este o iconiță a geților cu un cabir care săvîrșește un ritual de purificare pentru însănătoșirea unei persoane bolnave. Practica a ajuns pînă la începutul secolului XX prin dansul călușarilor. Cei doi bărbați care îl însoțesc pe călăreț, au aceeași vestimentație ca Bunul Păstor! În margine este o carpetă oltenească de pe la anii 1890-1920 cu Pomul Vieții pe care sînt așezate patru păsări. Trei sînt mai mici și seamănă foarte bine cu pasărea mică din imaginea cu Bunul Păstor, fiind situată la stînga capului, iar pasărea mai mare de pe mijlocul Pomului Vieții sau al Cunoașterii, este situată la dreapta capului Bunului Păstor. Poate că pasărea mică este o ciocîrlie, așa cum a fost numit de mai multe ori Ili pe tăblițele de plumb, iar cea mare este pasărea măiastră sau fenixul cum i-au zis pricepuții greci.

     Un alt document care confirmă informațiile de pe tăbliţele geţilor dar şi a celor din scrisoarea menţionată este o traducere a lucrării lui J. Flavius Istoria războiul iudeilor împotriva romanilor în limba rusă, făcută în secolele Xl-Xll şi care ne dă alte date despre moartea lui Iisus dar foarte asemănătoare cu conţinutul tăbliţelor noastre dovedind faptul că tălmăcitorii s-au folosit de unele scrieri religioase apocrife dar care sînt autentice. ,,Şi a poruncit (Pilat) să fie adus în faţa sa făcătorul de minuni. Punînd să fie cercetat a recunoscut că acesta era un binefăcător şi nu un răufăcător sau răzvrătit sau unul din cei care vrea să ia puterea şi i-a dat drumul. Şi într-adevăr i-a vindecat soţia ce îi era pe moarte. Şi s-a îndepărtat la locul său obişnuit şi faptele sale obişnuite le făcea. Cărturarii, otrăviţi de invidie, i-au dat lui Pilat 30 de talanţi pentru a-l omorî. Iar acesta luînd banii, lăsă voinţei lor executarea acestei mişelii. Aceştia îl prinseră şi îl răstigniră împotriva Legii părinţilor lor… Unii susţin acum că a fost înviat, alţii că a fost furat de prieteni. Cine are dreptate nu ştiu”. Tăbliţele strămoşilor noştri chiar asta spun despre soarta lui Ili, că iudeii l-au ucis din ura fără margine împotriva a tot ce nu ieşea de sub freza lor iar fapta este confirmată şi de J. Flavius. Tăbliţele 55 şi 56 spun cum Noe împreună cu ceata lui au luat trupul lui Ili l-au pus la poarta cetăţii, după ce au plătit o taxă autorităţilor romane şi l-au adus în Geţia, informația fiind confirmată de tălmăcirea rusă a scrierii lui J. Flavius.

     Urmele adevărului istoric le mai găsim și în scrierile talmudice din secolul l sau ll care spun numai pentru luminarea lor, despre Ili sau Iisous astfel: ,,Ieshu practica vrăjitoria și uimea pe Israel” (B. Sanhendrin 43,a, amintit de Mircea Eliade în Istoria ideilor și credințelor religioase, vol. ll, pag. 305 ediția 1992.) Chiar scrisoarea lui Lentulus spune despre iudeii pizmași că umblau peste tot cu pîra, acuzîndu-l pe Ili de cîte în lună și pe pămînt, inclusiv că ar cloci ceva împotriva împăratului! Expresia ,,uimea pe Israel” arată tocmai ura și înveninarea ce o arătau rabinii și fariseii din Iudeea marelui preot al geților adeptul unei religii opuse mozaismului.

     Epistola luiPavel către iudei aminteşte de locul martirajului lui Ili la 13,12: ,,De aceea şi Iisus ca să sfinţească norodul cu însăşi sîngele Său, a pătimit dincolo de poartă”, adică hoţie şi făcătură toată făcută din vedenie dar ţinută ca har divin. Grozăvia acestei crime este menționată și în manuscrisul descoperit la Qumran și intitulat Documentul sadochit, unde la capitolul Despre pedeapsa viitoare a celor nesupuşi, spun despre conducătorul casei Pelag, că a fost crucificat fiindcă a pîngărit templul mozaicilor, iar prin sîngele lui s-a făcut purificare prin ispășirea sacrilegiului după căpățînele lor. Ambele izvoare confirmă faptul că Ili a fost victima unui act de sacrificiu ritualic al rabinilor mozaici, astfel ca prin sîngele său să fie ,,curățat” templul Satanei de ,,pîngărirea” adusă de Marele Preot al geților.

Sursa : http://www.ariminia.ro/ro/iisus-a-fost-get/

cititi si http://www.ariminia.ro/ro/imperiul-romano-get/