Osia pământului-Taina cunoașterii-Păstorii neamurilor-Osiris zeu getic

strigatul-strabunilor-1 (1)

Am pus lîngă acestea caduceul lui Hermes/Sarmis care reprezintă doi șerpi înfășurați în jurul osiei pămîntului fiind simbolul înțelepciunii cerești dăruită neamului omenesc pentru dreaptă rînduială și cumpănire a vieții lor pe pămînt. Lîngă el este hieroglifa lui Pitah, ce simbolizează înțelepciunea cerească venită din vorbirea Ziditorului și care arată atît taina cunoașterii cît și a necunoașterii. Darul înțelepciunii cerești este o continuă muncă de cunoaștere și re-cunoaștere a trecutelor astfel să se găsească drumuri prielnice pentru cele ce vor veni și se vor rîndui în firescul judecății Tatălui Ceresc. În sanscrită acești doi șerpi ce se înfășoară pe coloana vertebrală a omului și se cuibăresc în cap pentru a aduce cunoașterea sau a înstăpîni uitarea și necunoașterea, se numesc Ida și Pingala. Lîngă aceasta spre dreapta, am pus un șarpe de aur descoperit într-o mină care se află în prezent la muzeul din Brad, județul Alba. Tot spre dreapta este oul universului care are pe el săpat un șarpe ca simbol al cunoașterii divine, fiind foarte asemănător cu cel descoperit la Brad și hieroglifa lui Pitah. Lîngă șarpe este stilizat pomul cunoașterii binelui și răului, dar numai cu trei ramuri, simbol ce vine din obiectul religios descoperit la Brînzeni, și tot aici apare spicul de grîu pe care îl găsim imprimat atît la Tărtăria cît și în Sumer/Ki-en-gi. Dar acest ou din piatră ce simbolizează universul, a fost descoperit la Gobekli Tepe, în Turcia fiind vechi de prin mileniul Xll î.e.n.
Dovezile arheologice și mitologice aduse în discuție, arată fără putință de tăgadă că populația care a făcut obiectul descoperit la Brînzeni în mileniul XXV î.e.n., a dăinuit pe aceste locuri pînă în timpul geților altfel nu puteau fi transmise miturile despre zidirea lumii de către Tatăl Ceresc și a Muntelui Sfînt Ceahlău. Dar mai arată că această cultură s-a răspîndit la mii de kilometri atît către sud unde a prins rădăcini trainice prin templul de la Gobekli Tepe din mileniul Xll î.e.n., dar și către vest, dovedite prin descoperirile de la Vincea și datate pentru începutul mileniului Vll î.e.n. Iar Tărtăria vine să completeze aria dăinuirilor noastre pe aceste meleaguri din cele mai înnegurate timpuri ale preistoriei…continuarea la http://www.ariminia.ro/ro/getia-sectiunea-1/

Citiți și la https://sssefora.wordpress.com/2015/01/29/taurul-ceresc-la-sumeri-e-gugulanna/

https://sssefora.wordpress.com/2015/01/29/cultul-soarelui-simboluri-solare/

https://sssefora.wordpress.com/2015/01/29/boneta-dacica-purtata-de-nobilii-tarabostesa-ajuns-pana-in-la-ventamexic/

În imaginea de mai jos,soldați păstori, sumerieni 

ur-boys uraeus, vulture lower,upper egypt tumblr_laatsgnjzv1qdtnx1o1_500 sumerian-harvest sumerian-bee-goddess sumerian1 (1) sumer4-1024x308 sumarian-snake-and-mushroom snake_goddess poison acient logo NInurtaSitchin78p106 k1 geants-de-sumer-mardouk-543po Fig151b f009fdbd5195ab6056915a92bce364b2 essay_7_snakegoddess enkit DSC_9418 coiling-snake-1 Chaos_Monster_and_Sun_God assyrian7 anunnaki_gods Annunaki3 annunaki2-250x375 9142846_orig 8841551

 

 

Dumnezeu și Om ,de Mihai Eminescu

 

1402589368753cc224

Eminescu nu a fost ateu cum spun mințile strâmbe din lumi limitate  ,citiți aici : http://www.luceafarul.net/eminescu-intre-religie-si-credinta

Poezia Dumnezeu si om,de Mihai Eminescu

Cartii vechi, roase de molii, cu paretii afumati,
I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere batrane.
Strambe ca gandirea oarba unor secole straine.
Triste ca aerul bolnav de sub murii afundati.
Dar pe pagina din urma, in trasuri greoaie, seci,
Te-am vazut nascut in paie, fata mica si urata,
Tu, Christoase, -o ieroglifa stai cu fruntea amarata,
Tu, Mario, stai tacuta, teapana, cu ochii reci!
Era vremi acelea, Doamne, cand gravura grosolana
Ajuta numai al mintii zbor de foc cutezator…
Pe cand mana-nca copila pe-ochiul sant si arzator
Nu putea sa-l inteleaga, sa-l imite in icoana.
Insa sufletul cel vergin te gandea in nopti senine,
Te vedea razand prin lacrimi, cu zambirea ta de inger.
Langa tine-ngenuncheata, muma ta statea-n uimire,
Ridicand frumoasa, santa, catra cer a sale mane.
In padurile antice ale Indiei cea mare,
Printre care, ca oaze, sunt imperii fara fine,
Regii duc in pace-eterna a popoarelor destine
Inchinand intelepciunei viata lor cea trecatoare.
Dar un mag batran ca lumea ii aduna si le spune
C-un nou gand se naste-n oameni, mai puternic si mai mare
Decat toate pan-acuma. Si o stea stralucitoare
Arde-n cer aratand calea la a evului minune.
Fi-va oare dezlegarea celora nedezlegate?
Fi-va visul omenirei gramadit intr-o fiinta?
Fi-va bratul care sterge-a omenimei neputinta
Ori izvorul cel de taina a luminii-adevarate?
Va putea sa risipeasca cea neliniste eterna,
Cea durere ce-i nascuta din puterea marginita
Si dorinta far- de margini?… Lasati vorba-va pripita,
Mergeti regi spre inchinare la nascutul in taverna.
In taverna?… -n umilinta s-a nascut dar adevarul?
Si in fase d-injosire e-nfasat eternul rege?
Din durerea unui secol, din martiriul lumii-ntrege
Rasari o stea de pace, luminand lumea si cerul…
Sarcini de-aur si de smirna ei incarca pe camile
Si pornesc in caravana dupa steaua plutitoare,
Ce in aerul cel umed, pare-o aschie din soare,
Lunecand pe bolta-albastra la culcusu-eternei mile.
S-atunci inima crestina ea vedea pustia-ntinsa
Si pin ea plutind ca umbre imparati din rasarit,
Umbre regii si tacute ce-urmau astrul fericit…
Stralucea pustia alba de a lunei raze ninsa,
Iar pe muntele cu dafini, cu dumbrave de maslin
Povestind povesti batrane, au vazut pastorii steaua
Cu zambirea ei ferice si cu razele de neaua
S-au urmat sfintita-i cale catre staulul divin.
……………………………………………………………
Azi artistul te concepe ca pe-un rege-n tronul sau,
Dara inima-i desarta mana-i fina n-o urmeaza…
De a veacului suflare a lui inima e treaza
Si in ochiul lui cuminte tu esti om ­ nu Dumnezeu.
Azi gandirea se aprinde ca si focul cel de paie ­
Ieri ai fost credinta simpla ­ insa sincera, adanca,
Imparat fusi Omenirei, crezu-n tine era stanca…
Azi pe panza te arunca, ori in marmura te taie.

Credinţa de nezdruncinat în Supremul Divin este secretul existenţei nemuritoare în spirit. Credinţa face ca puterea lăuntrică a fiinţei să devină nemărginită ajutând-o să se desăvârşească prin unirea cu Dumnezeu în eternitate. Prin credinţa binefăcătoare, fermă, omul poate atinge fericirea divină. Iisus spune: “De veţi avea credinţă numai cât un grăunte de muştar, toate le veţi împlini, şi veţi zice muntelui acesta să se arunce în mare, muntele se va arunca”. În aceste cuvinte ni se descoperă taina puterii credinţei. Adevărul este că în timpurile care vor veni, pe tot globul, puţini vor fi oamenii care vor avea credinţă, iar aceia care nu vor avea credinţă vor fi dinainte morţi, deşi vor continua să trăiască trupeşte, fiindcă ei vor înceta să mai aibă legătura conştientă cu Dumnezeu.

Cel ferm în credinţa sa, chiar şi când există trupeşte, constată că toate minunile îi sunt cu putinţă şi astfel ajunge să se dezlege de materie şi legile ei, devenind atotputernic ,nemuritor ,prin trăirea sa spirituală, care îl va revela chiar şi pe Dumnezeu.

„Cum fără Eu nu există Dumnezeu, astfel fără naţiunea mea nu există lume.”Mihai Eminescu

Părinte,să mă îngropați la țărmurile mării și să fie într-o Mănăstire de Maici și să ascult în fiecare seară, ca la Mănăstirea Agafton ,cum cântă Lumină lină …Mihai Eminescu către Duhovnicul său …

http://www.ziaristionline.ro/2014/02/10/nationalismul-lui-eminescu-de-dumitru-murarasu-natura-nationalismului-eminescian-privire-sintetica-a-nationalismului-eminescian/

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/06/15/mihai-eminescu-125-ani-de-la-adormire/

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/01/15/mihai-eminescu-ortodoxie-elite-marturii/

http://www.dailymotion.com/video/xwvr0f_profesorul-constantin-barbu-despre-memorialul-mihai-eminescu_news?start=48

Lumea de dincolo in cultura populara romaneasca – Calea către nemurire

 

Traditii de inmormantare 1

Lumea de dincolo in cultura populara romaneasca

In cadrul mentalitatii traditionale romanesti, numeroase surse ne dau o imagine bogata atat asupra mortii cat si a traseului sufletului si a lumii de dincolo. Folclorul romanesc imbina elemente din traditia crestina cu elemente precrestine intr-un amestec tulburator. Alaturi de aceste elemente regasim traseul arhaic al drumului initiatic parcurs de suflet catre lumea de dincolo, drum in care trebuie sa-si gaseasca ajutoare nazdravane care sa-i faciliteze trecerea.

Moartea este vazută, de regula, ca o „baba hada, urata si slaba”. Totuşi, moartea este o etapă prin care trece orice fiinţă vie, şi, prin urmare, trebuie acceptată. Fenomenul morţii este prefigurat de o serie de „semne”: trosnetul grinzilor, caderea icoanelor din perete, cantecul „cocoşesc” al găinii”, etc. Uşurinţa sau, dimpotrivă, greutatea cu care sufletul iese din trup depinde de gradul de moralitate al muribundului. Un copil, de pilda, fara pacate, poate vedea chiar Paradisul pe patul de moarte, iar trecerea lui în lumea cealaltă este uşoară:

„Moartea la om vine în toate felurile; la copii vine aşa senină, cu frumusaţă. Uite, când a murit un frate mai mic al mamei, copilu’ să tot uita în sus, pă părete. Şi l-a întrebat atunci ce vede? Da el a răspuns: uite mamă un porumb al frumos şi o grădină cu flori. Mama bătrână nu vedea nimic, da copilu’ vedea” (cf. Moartea si inmormantarea in Gorjul de Nord, Ernest Bernea pag.22-23)

Pentru ca trecerea să fie benefică sufletului, este nevoie ca imediat după deces să se aprindă o lumânare, pentru ca sufletul să aibă lumină pe drumul spre Rai.
„Poporul dă celui ce moare o lumină de ceară în mână, aprinsă, care se crede că dacă i-ar lipsi din mână, la ieşirea sufletului, ar fi o mare nenorocire, căci sufletul ar rămânea pe întuneric şi nu şi-ar putea afla calea ce duce spre rai”.

Alături de lumânare, în mâna sau gura decedatului se pune unul sau mai mulţi bani, pentru a putea plăti vămile ce le are de trecut spre lumea de dincolo. La români, banul pentru plata luntraşului se pune în gură sau între degete. Luntraşul trece sufletul peste un râu lat, care desparte cele două lumi”.

Odată ieşit din trup, se credea că sufletul se aşează lângă uşa casei, la streaşină, la fereastră, sau se plimbă prin locurile în care a trăit. Perioada acesta de stare ambiguă, între lumea morţilor şi lumea viilor, dura, de obicei trei zile, până la înmormântare, unele surse mergând, însă, până la 40 de zile:

„Sufletul mortului şade în uşa casei până pleacă la biserică, şi de aceea se pune pânza în streaşina casei”
„În locul unde a murit cineva, în trei nopţi se pune o strachină cu apă, pentru ca să beie sufletul mortului, care vine acolo până la trei zile după îngropare”.

Omul, după ce moare, îngerul îi poartă sufletul prin toate locurile pe unde a umblat cu trupul; după aceea se întoarce acasă şi se pune pe streaşină, unde şade trei zile; în timpul acesta venindu-i sete, zice îngerului: ”Vai, îngere, mult îmi este sete”. Îngerul îi răspunde: „Du-te în casă şi bea apă”. Sufletul se duce, dar îndată iese afară şi spune îngerului: „N-am băut, căci mi s-a făcut mare scârbă văzând acolo un hoit mare”. (Acel hoit e corpul lui) Atunci îngerul îi zice: „Vezi, în trupul acela ţi-ai făcut tu veacul, şi abia acum ai ieşit din el”. De acest răspuns, sufletul este mai mult mâhnit” (cf. Inmormantarea la romani, Simion Florea Marian pag.224)

Urmeaza trecerea sufletului în lumea de dincolo, în locul meritat de fiecare. Călătoria are loc după doua scenarii:
trecerea peste apele, câmpurile ori pădurile care despart lumea noastră de lumea cealaltă (vămi „orizontale”);
trecerea prin vămile văzduhului; uneori, cele două scenarii se îmbină.

În acest context, rolul cântecelor „de petrecut”, a bocetelor şi cântecului „Zorilor” este cel jucat de cunoaşterea sacră în culturile antice: ghidarea sufletului pentru a ajunge cu bine în locul de odihnă. Un cântec funerar de o mare valoare este bocetul „de petrecut” din Banat, din care sunt cunoscute câteva variante extinse şi extrem de detaliate privind traseul sufletului.

De aici aflăm că sufletul, după un drum spre apus, ajunge la marea care desparte cele două lumi. La malul mării este „bradul zânelor / trecătoarea apelor”, care este rugat să-şi întindă vârfurile pentru a putea trece marea. Iniţial, bradul refuză cererea, invocând pericolul ca puii şoimului, vidrei şi şarpelui, care şi-au făcut culcuş în ramurile sale, să sperie sufletul, care să cadă în mare:
„- Eu nu pot întinde,
Să le poţi tu prinde
Rădăcini ale mele
Să treci peste ele
Că-min-a-ncuibat
Şi-apoi a puiat
Galbănă şerpoane
Ce piere de foame
Nici nu vei gândi
Puii te-or simţi
Şi or şuiera
Tu te-i spăimânta
În mare-i cădea
Şi te-i îneca…”

În final, bradul se învoieşte şi îl ajută să treacă marea, unde îl aşteaptă un nou drum. Pentru început, va întâlni o răscruce străjuită de o salcie. Sufletul iniţiat în prealabil va urma drumul din dreapta, unde va trece peste câmpii înflorite. Se va opri să culeagă flori, care îi vor stinge dorul de lumea celor vii. În continuare, va da peste un măr înfăţişat ca axă a lumii, la rădăcina căruia va găsi o fântână străjuită de Sfânta Maria, care dă sufletelor să bea din fântână, băutura având ca efect uitarea lumii celor vii.

O nouă etapă în drum va duce sufletul în faţa unei răchite care de fapt este tot Maica Domnului, ghid al sufletului spre ultima etapă, „poarta Raiului”, unde acesta va aştepta să i se permită intrarea, ceea ce îi va închide definitiv calea de întoarcere în lumea de aici. Scenariul care cuprinde trecerea prin vămile văzduhului este puternic înrădăcinat în concepţia populară, având, însă, o origine clar cărturărească.

Conform surselor folclorice, se povesteşte că, la încercarea unor îngeri de a deveni egalii lui Dumnezeu, Creatorul a poruncit să fie azvârliţi din înaltul cerului. Fiind prea mulţi cei care cădeau, la un moment dat, Domnul a cerut ca fiecare din îngerii căzuţi să rămână acolo unde se afla. Astfel că unii au căzut sub pământ, în Iad, alţii pe pământ, iar alţii în diferite straturi ale spaţiului dintre cer şi pământ.. Cei din urmă au hotărât să facă mai multe vămi, unde să oprească sufletele nevrednice. Fiecărei vămi îi corespunde o anumită categorie de păcate, cei care sunt găsiţi vinovaţi de ele fiind opriţi şi aruncaţi în Iad. Numărul vămilor diferă de la caz la caz: după unele opinii sunt 7, după altele 9, 12, 24 sau 99. Cele mai multe texte se pare că vorbesc despre 24 de vămi.

Dacă are loc trecerea cu succes prin vămi, sufletul ajunge la puntea peste Iad, foarte subţire, cât o muchie de cuţit. Aici, în faţa sufletului apar o pisică şi un câine. Pisica încearcă să împingă sufletul în prăpastia Iadului, în timp ce câinele încearcă să-l ajute la trecere. Dacă sufletul este lipsit de păcate, va reuşi să treacă puntea, dacă nu, va cădea în focul cel veşnic. În unele cazuri, mai poate primi un ajutor de la un personaj cu înfăţişare de om, căruia sufletul trebuie să îi dea o para, drept plată.

Unele texte vorbesc despre trei părţi ale punţii spre Rai. În prima parte cad cei foarte păcătoşi, în cea de-a doua cei „mijlocii”, iar în partea a treia cei cu foarte puţine păcate. Cei care cad în ultima parte, pot foarte uşor să iasă afară din Iad. Uneori, în cursul trecerii prin vămi, sufletul este pus într-o balanţă pentru a se verifica moralitate lui.

Aşadar, în funcţie de meritele sale, sufletul celui decedat ajunge în Rai sau în Iad. Raiul în imaginarul popular românesc ţine aproape exclusiv de registrul gastronomic şi distractiv. Este o grădină îmbelşugată, plină de veselie, unde sufletele mănâncă din belşug ceea ce rudele au dat spre pomana lor.

Noi la Rai când am ajuns,
Raiul nouă s-o deschis
Dar în Rai ce mai era?
Numai păhăruţe pline,
Date de pe iastă lume
De jur împrejurul Raiului sunt câmpii întinse prin care trece un râu mare numit „Apa Duminicei”.

În Paradis, sufletul îşi va întâlni rudele şi cunoscuţii, aşa cum spune un bocet:
„Şi-ţi vor mai ieşi
Tineri şi bătrâni,
Tot cete de fete
Pâlcuri de neveste
Să te uiţi prin ei,
C-or fi şi de-ai mei.
Ei când te-or vedea
Bine le-o părea

O colindă bănăţeană ne spune că:
„Raiul e ca şi-o grădină,
Unde-i ziua tot senină
Şi nu-i noaptea-ntunecoasă
Şi nu-i soarta ticăloasă.
Câmpurile înfloresc,
Iară munţii înverzesc.
Păsările dănţuiesc,
Apele se limpezesc
Şi cei buni în veci trăiesc!”

Iadul este prezentat în imagini diametral opuse Raiului.
„La Iad că mergea,
Iadu descuia,
Cu ochii că vedea:
Făclioare stinse,
Mesioare strânse,
Păhărele seci;
Împrejur de masă,
Nişte pomişori,
Nu sunt înfloriţi,
Negri şi pârliţi;
Iar prin crăngurele,
Nişte păsărele;
Da’ nu-s păsărele,
Ci sunt copilaşi,
Sunt necreştinaţi

După alte credinţe, Iadul este în interiorul pământului, întunecos, locuit de sufletele celor condamnaţi şi de „viermii neadormiţi”. Unii damnaţi ard în foc, alţii sunt mâncaţi de viermi, alţii dansează într-un câmp cu mărăcini. În jurul Iadului se află o câmpie stearpă, ca arsă de foc. Prin această câmpie trece „Apa Sâmbetei”, care se varsă în Iad. Tot în Iad regăsim fel de fel de balauri, broaşte râioase, şerpi şi alte fiare scârboase. Conform unor surse, sufletele celor damnaţi stau în Iad doar o perioadă limitată în timp, până îşi ispăşesc păcatele, după care ies şi se menţin într-o stare intermediară în aşteptarea Judecăţii finale
O colindă din Banat ne redă amănunţit Iadul:
„Cătră mijloc cine sunt?
Să ferească Domnul sfânt!
Sunt cei răi, în fier legaţi
Până-n brâu în foc băgaţi,
Fripţi de sete, morţi de foame,
Nime din ei nu mai doarme
De dureri, din dinţi scrâşnesc
Şi nicicând se miluiesc!”

sursa http://www.crestinortodox.ro

“Zorile” performed by Persida & Brândușa Popovici. Romanian traditional funeral ritual from Banat, Caraș-Severin area, Poiana Mărului village. Field recording from 1937.

Atentiune Barbati …de Dan Borbei

boinesti-casa-taraneasca-e1362667630184

ATENȚIUNE BĂRBAŢI!!

Care nu sunteţi bărbaţi, bărbați din cei adevăraţi,
Luaţi aminte, ţineţi seama, că aţi ajuns să treceţi vama,
Aţi ajuns să daţi socoată pentru mârşăvia toată
Ce de mii de ani în lume aţi impus a voastre nume,

Ce-aţi impus puterea voastră peste fericirea noastră,
Aţi impus o grea voinţă peste-a iubirii dorinţă,
O gândire de doi lei, gândită de derbedei,
Puşlamale de tromboni, evoluţii din giboni,

Ce-aţi acaparat puterea aruncând în foc iubirea,
Aţi luat la voi şi cheia neglijând de tot femeia,
Scăldaţi în propriile lături şi-ale voastre acrituri,
Va ajuns din urmă timpul şi se-ncheie anotimpul,

Va ajuns acum chemarea că se termină cărarea,
Se apropie sfârşitul că-l așteaptă începutul,
Începutul din mistere, proslăvit din alte ere,
C-o preasfântă în IUBIRE şi o sfântă din GÂNDIRE …

Faceţi repede socoata şi predaţi cuspor ştacheta,
Până-i vreme să plecaţi, fără avere, da-îmbrăcaţi,
Că se apropie răsplata şi plătiţi şi cu prelata
Ce-aţi purtat-o fără drept într-un joc perfid, nedrept …

Atenţie voi politruci, din „baligi şi cuib de cuci”,
Popândăi din alte sfere agăţaţi prin ministere,
Şi toţi restul ce vă ştiţi, că sunteţi tâmpiţi clociţi
Şi vă ţine-n spate şpaga, dezmăţul şi cu oiaga,

Treziţi-vă-n ultim ceas pentru cât va mai rămas
Şi faceţi un ultim gest pentru tot ce-i indigest,
Să vedeţi unde vi-i rostul, să staţi unde vă e postul,
Nu cocoţaţi ca nebunii pe unde vă mână unii ..
……………………………………………………………
Într-o lume dezaxată şi la maxim decentrată
Unde doar prostia-i bună şi inţelepciunea nebună,
Nu poate să meargă treaba când faci totul pe degeaba,
Când rezolvi numai probleme, toate cu-ale lor dileme,

Unde-i stăpână gândirea neglijând de tot iubirea,
Unde inima-i nebună şi mintea grozavă-i bună,
Iar femeia este sclavă vânturată ca o pleavă,
Unde dragostea-a ajuns cumpărată pe ascuns,

Unde nu găseşti dreptate decât doar absurditate,
Unde marele maestru e mai mult extraterestru,
Unde limbuţi de doi bani, filfizoni de gologani,
Se hlizesc c-o veselie cu-a lor moacă de prostie,

Împreună cu borfetul ce-şi etalează săcretul,
Îmbuibaţi ca aurolacii, înfrăţiţi cu vârcolacii,
Dar faţa de mare domn, ochii traşi de la nesomn,
Cu un rânjet de mârlan sau mai mult de ţopârlan …

ATENŢIUNE BĂRBAŢI!! Care nu sunteţi bărbați,
Ci-o grămadă de rahaţi din lumea sacră ejectaţi,
S-a terminat cu minciuna de azi pentru totdeauna,
Se îndreaptă o lume strâmbă ce-n durerea ei se schimbă,

Se revine la IUBIRE, vibrând dulce fericire,
Se învârte a lumii roată întorcând-o-n jos pe toată,
Să regleaze omenirea cu GÂNDIREA şi IUBIREA,
Transformând o raţiune într-o sfântă ÎNŢELEPCIUNE …

Care aveţi tărie-n sânge şi vână de dac pursânge,
De străbunii dragi transmisă, cu slove de aur înscrisă,
Să staţi drepţi în faţa sorţii şi a vieţii şi a morţii,
Vă invit să îmi fiţi fraţi cum am fost cândva fârtaţi,

Să zidim o Românie dintr-o sacră temelie,
Unde toţi să-şi afle locul atât cât îi duce capul,
Iară doina să răsune în poemele străbune,
IA noastră cea slăvită s-o vedem iar înflorită,

Iubirile de sub tei să coboare pe alei,
Să egalizăm ştiinţa cu ce crede și credinţa,
Inteligenţa străbună cu înţelepciunea bună,
A mândruțelor iubire să ne mângâie-n gândire …
……………………………………………………
Care nu-nţelege rostul şi se uită ca şi prostul,
Cum se uită un bou la nou fără a şti că e tot bou,
Acela să-şi ţină gura că-l ajung cu anvergura
Şi scot al meu buzdugan ca să ştie cine-i Dan,

Că loveşte barosan din dureri de MOROŞAN,
C-are-n braţe fulgerul, trăsneşte ca trăznetul,
Cu o mână ştie a iubi cu cealaltă a urî,
Într-o mână-i dragostea în cealaltă pacostea,

În el e-o amestecătură de iubire şi de ură,
De demoni urăţi şi răi şi de ingeri cuminţei,
Ce se luptă ne-ncetat ca să-l pună la-ncercat,
Dar învinge purul nufăr şi iubirea din Luceafăr,

Învinge dreptatea sfântă ce Eminescu-o cuvântă,
Iubirea scumpă și sacra de prea mulţi ani masacrată,
Știința veche a fericirii scrisă-n taina nemuririi,
Bunul șimț și omenia ce sunt însăși România!

Bordan-,Borbei Dan – 13 ianuarie 2014

Acasa ..

Plaiul Mioritic

As sui pe dealul verde 
Unde nimeni nu ma vede 
La casutele de aur 
Unde canta mandru graur .
Sa m-ascund la umbra deasa
Acolo ma simt Acasa .
Acolo sunt Tata ,Mama
De-acolo-mi iau eu hrana
Si de mi-o fi sete tare
Am s-o stampar la izvoare.
Cu manutele amandoua
Sa-mi asez pe fata roua
Si in zorii diminetii
Ma predau cu totul ,vietii.
Vantul sa-mi fie pastor
Iar muntele,veghetor
Soarele ma lumineaza
Luna sa ma tie treaza.
Iarba-mi fie glasuioara
Cum mi-a fost odinioara
Iar coroanele de brad
Sa-mi tina de cald si pat .
Lupii sa imi dea tarcoale
Ca surorii lor, mai mare.
Sfinxul mi-este marturie
Ca natura ne imbie
Sa ne aducem aminte
Ce eram noi inainte.
Cand pazeam cer si pamant
Nu doar lut ,ci pamant sfant
Trup, de ne sacrificam
Mai nemuritori eram ,
Nu traiam doar pentru noi
Cum va traiti vremea voi
Vine ceasul ,vreau sa stiti
Nemurim ,sau rataciti ?
Graba e, sa va treziti.

Sa aratam ca suntem frati
Statornici ca muntii Carpati
La poalele lor,naluce scurma
Venit-a vremea de pe urma…

de C.J

Indiferent de migratii si amestecuri de popoare si sange ,Pamantul acesta bun si frumos va naste in continuare Daci ,pur si simplu ,pentru ca aceasta e voia Dumnezeului nostru .Cerul si Pamantul de aici sunt mai porniti ca niciodata sa creeze astfel si nimic nu-i poate opri ,dupa mai mult de 2000 de ani de navaliri suntem tot aici ,sa ne aducem aminte ,ca Vlad Tepes nu a avut nevoie de mai mult de 23 de mii de oameni ca sa potoleasca mai mult de 350 de mii de soldati ,nimicind 100 de mii intr-o singura noapte ,nu trebuie sa fim multi ,dar sa fim trezi si uniti ,nu trebuie sa fim bogati material dar sa ne imbogatim spiritual si vom fi de neurnit ca si Carpatii !

animale-salbatice-lupi-28

 

Maicuta sfanta…

96273_taran2 (1)

Maicuta sfanta, 
Te-ai asezat a nu stiu cata oara-n poarta
Cu sufletul tau ala nou, asa ca altadata
Pe prag,genunchii –ţi tremura de vreme
De bataturi ,de munca si opincile ţi-s grele
Si strangi cu amandoua mainili de carpa
Iar vocea dinlauntrul tau suna a harpa
Si faci cu ele cruce si inchinaciune
Incat si iarba din pamant ţine cu tine.
Te predai toata maica si-n tine se pogoara
Si duhul sfant si Dumnezeu ca prima oara
Cand poarta tremura de-atata rugaciune
Si toata ceata ingerilor, se fac una cu tine .
Si vad la tine maica,gramada de durere
Cum n-am vazut ,numa la Pasti ,nainte de inviere
Smerita-n liniste porţi crucile in spate 
Si crucea ta si-a neamului , pe jumatate.
Te rogi maicuţa draga ,c-atat ţi-o mai ramas
Sa stai in pragul porţii cu lacrimi pe obraz
Sa strigi din inimuţa ta, cea blanda si curata
S-auda Dumnezeu si lumea asta toata .
Nu vreau sa ma gandesc ,cand tu nu vei mai fi
Ce-or face bieţii oameni ,ce-or face ai tai fii?
Or sta pribegi prin porţile straine ?
Dar oare gandul, le-o mai fi la tine ?
Or plange amarnic maica chipul tau 
N-or stiut aprecia ,ce le-o dat bunul Dumnezeu ….
Am sa ţin minte maica ,cum tu mi-ai fost icoana
Cu mainile amandoua ,ai preparat tu hrana
Si pita ne-ai crescut-o cu truda-n rugaciune
Se gata lumea maica ,de nu mai esti pe lume …… 
de C.Jaklyn

Carpa ,in Banat = batic,broboada

E cumva ironia sortii ,Mama care a dat viata intregului pamant ,a crescut si inmultit ,acum, sa piara tocmai din pricina Lumii  ? …..

Curaj,Libertate,Adevar,Iubire !

Europa_auf_dem_Stier

Sufletul si trupul trebuie sa treaca prin forja aprinsa a lui Vulcan pentru a se purifica,trezi,perfectiona ….Apocalipsa spune: „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da Cununa Vieţii” Cei care sunt adormiţi trebuie să facă Voia Tatălui….Voia Tatălui se face:
DACĂ EXISTĂ MOD CORECT DE A GÂNDI
DACĂ EXISTĂ MOD CORECT DE A SIMŢI
DACĂ EXISTĂ MOD CORECT DE A ACŢIONA
Doar iesind din starea animalica putem dobandi Constiinta .
Intelepciunea pogoara printre cei desavarsiti .

Pentru a lua calea adevarului ,ia mai intai taurul de coarne .

Când suntem pătrunşi de un adevar mare şi-l simţim puternic, nu trebuie să ne temem de a-l spune, chiar dacă l-au mai spus şi alţii. Orice cugetare este nouă, dacă autorul o exprimă într-un mod care-i este propriu.

Din cauza slăbiciunii simţurilor, nu suntem în stare să deosebim cu uşurinţă adevărul.

Adevarata proba a curajului nu se vede decat in primejdia pe care nu o mai putem evita.

Adevărul e accesibil tuturor; încă nu e ocupat. Din el a rămas mult, chiar şi pentru cei care vor veni de acum încolo.

Când adevărul nu poate fi cercetat, neadevărul sporeşte.

Curajul nu are nici o valoare daca nu este acompaniat de dreptate; cu toate astea daca toti oamenii ar deveni drepti, nu ar mai fi nevoie de curaj.

Nu exista experienta careia sa nu-i poti supravietui daca ai curajul sa infrunti viata.

Nu uita sa-ti pastrezi sangele rece in nenorocire.

Curajul este darul cel mai de pret pentru cine cauta Limbajul Lumii.

Curajul este virtutea care face posibile celelalte virtuti.

Nu fiindca lucrurile acestea sunt grele nu avem curaj, ci fiindca nu avem curaj ele sunt grele.

Curajul presupune organizarea sperantelor. Or, apaticii tocmai la aceasta renunta – la organizarea sperantelor. Si raman cu bratele incrucisate, considerand ca si raul, si binele se inscriu in fatalitate.

Curajul e taina finala; invinge acela care este dispus sa moara.

A fi curajos, nu inseamna a te arunca inainte in orice primejdie, cu orice risc, ci a fi hotarat sa fii intotdeauna de partea adevarului.

Curajul este vederea peste propria fiinta si peste orice primejdie, a unui scop.

Adevaratul curaj este o incredere deplina pe care nimic nu o tulbura.

Pastreaza-ti temerile pentru tine insuti, dar imparte-ti curajul cu ceilalti.

Curajul este pretul pe care viata il pretinde pentru a ingadui pacea.

Adevaratul curaj nu este forta brutala a eroilor vulgari, ci hotararea ferma a virtutii si a ratiunii.

Curajul nu este doar o alta virtute, ci forma pe care o adopta virtutile ajunse la limita incercarilor.

Dumnezeu e o treapta pe care o vede doar cel care crede …Mariana Fulger 

Omul care nu se poate controla, nu e liber.

Nu există forţă umană capabilă să înrobească şi să întemniţeze cu adevărat pe alt om.

A muri nu inseamna a fi invins. Dar a trai invins si fara glorie inseamna a muri in fiecare zi.
Împarte toate cu fratele tău şi nu zice că sunt ale tale, căci dacă sunteţi părtaşi la cele nemuritoare, cu atât mai mult la cele muritoare. (Epistola către Diognet)

Aceasta-i concluzia finală a înţelepciunii: Numai acela îşi merită libertatea şi viaţa, care trebuie să le cucerească în fiecare zi.

Întrebi ce e libertatea? A nu fi sclavul nici unui lucru, nici unei necesităţi, nici unei întâmplări, a coborî soarta până la tine.

Noi însă nu căutăm puterea şi bogăţia, cărora li se datoresc toate războaiele şi rivalităţile dintre oameni, ci libertatea, pe care nici un om n-o pierde decât o dată cu viaţa.

 Orice rege şi orice tiran este adversarul libertăţii.

Nimic cu libertatea nu poţi a compara,
Nici aur, nici argint, n-o poate cumpăra.

Nici un om nu este liber până când nu este propriul lui stăpân.

Nu-mi pasă dacă o să cad, atât timp cât altcineva îmi va ridica arma şi va continua să lupte.

Nu sunt un eliberator. Eliberatorii nu există. Oamenii se eliberează singuri.

Nu crede că adevărul tău poate fi găsit de vreun altul.

Nu vezi decât ceea ce cunoşti.

Vezi ceea ce este fals ca fiind fals şi ceea ce este adevărat ca fiind adevărat. Întoarce-ţi privirea către inimă, urmează-ţi propria natură.

Fericit e acela care a putut afla cauzele tainice ale lucrurilor.

Adevărul caută ochii limpeziţi de căutare.

Oricine încearcă să facă pe judecătorul pe tărâmul adevărului şi al cunoaşterii, este aruncat în naufragiu de hohotele zeilor.

O carte cu totul nouă şi originală ar fi aceea care ar face să se iubească adevăruri vechi.
O, blestemată lăcomie de aur, la ce nu împingi tu pe muritori? (Vergilius)
“Inainte de a fi ceea ce suntem,
Am fost aceea ce vom fi;
Caci moartea nu-i o nimicire,
Ci-i noaptea inspre-o noua zi.” – Costache Ioanid

„…aproape tot norodul de rând crede că fiecărui om Dumnezeu îi hotărăşte ziua morţii; iar înaintea acesteia nimeni nu poate să moară sau să piară în război…”
Divinitatea supremă a fixat de la început linia vieţii fiecărui om. Chiar de s-ar ascunde în gaură de şarpe, acela nu ar câştiga nici o clipă în plus….Dimitrie Cantemir 

Să dărui totul, să sacrifici totul fără speranţă de răsplată, asta înseamnă iubire.

A iubi înseamnă a găsi fericirea noastră în fericirea altora.

A iubi înseamnă căutarea jumătăţii întregului din care ai făcut parte cândva.

Nu existăm om atât de laş, pe care iubirea să nu-l transforme în erou.

Mult întuneric este, după cât se pare, înaintea adevărului….Demostene
Întunericul nu se poate transforma în lumină, nici apatia în mişcare, fără emoţie…Carl Gustav …

Mulţi s-au luminat când pământul a fost cuprins de întuneric.

Cel ce n-a văzut căderea nopţii să nu se lege prin jurământ că va umbla prin întuneric.

Fără credinţă e cel ce îşi ia rămas bun când calea se întunecă…J.R.R.Tolkien

În fiecare om sunt doi oameni; unul e treaz în întuneric, celălalt doarme în lumină…Khalil Gibran

Cei răi trebuiesc confruntaţi, aşa cum lumina confruntă întunericul..Octavian Sarbatoare

http://mythologica.ro/minotaurul-labirintului-si-taurul-ceresc/

Coloane pentru infinit

Vedeti voi Sfinxul din Bucegi ?

Priveste atat de mandru si departe

Iar noi stam plecati si pribegi

Gandindu-ne mereu la moarte.

Strabunii ne-au dezvaluit

Cum numai prin iubire,

Gasim coloane pentru infinit

Si trepte inspre nemurire.

Priviti voi soarele si focul

Ca ele ne-or schimba sorocul.

De mult, uriesii ne-au lasat

Adevar daltuit in piatra.

Zeii  ne-au daruit si invatat

Cum sa facem si focul in vatra.

Stelele si Luna ne-au vegheat

In drumul nostru pe pamant.

Ne-am inmultit ,mintit si am uitat

De-al nostru sacru juramant.

Dar vine-o vreme sa ne strangem iar

Cu multa dragoste si intelepciune.

Prinzandu-ne de maini toti la altar.

Sa facem grabnic plecaciune.

Sa recunoastem ca-i un dar

Al nostru zeu venit in lume .

Zamolxe, Zeu al dacilor

Ar lacrima, izvor de bucurie

Am fi din nou tara vrednicilor

Ar cobora raiul la noi in glie.

Si soarele  luna-ar saruta

Si am trai pe veci in armonie.

Vedeti voi Sfinxul din Bucegi ?

Priveste atat de mandru si departe

El stie ca dacii lui sunt viteji

Si stie si ce scrie-n carte .

Unde sunt inteleptii ? sa ne-ajunga

Sa construim noi, vremea de pe urma

Si sa uitam tristetea si durerea

Sa umplem tara  de suflete marinimoase

Si sa pricepem dragii mei cum ne e vrerea

Ascultand ,doar de legile frumoase.

N-o sa mai stim nicicand ce e durerea

Lasand pe Dumnezeul nostru, sa ne intre-n case.

Si sa sporim intelepciunea ca albinele nectarul.

Si casa dar si Tara , ne fie binecuvantate

Si nime-n lumea asta, nu ne mai treaca hotarul

Si niciodat in lume, nu mai domneasca banul .

Ajuta-ne Zamolxe, sa renastem,sa gandim bine

Sa ne salvam tara draga,de hoardele straine,

Adu-i pe veghetori, sa ne ajute-n toate

Sa vina veghetorii sa facem cu ei dreptate .

Trezeste lupii iarasi si sa uitam de noapte.

Si sa ne strangem dacii sa-ntindem hora mare

Si sa se prinda-n hora  ,El insasi ,Santul Soare

Apoi sa-i dam un nume horii,Hora de Eliberare..

Trezeste Maica dacii si tu ii vezi cum pier

Iar lacrimile lor, ajuns-au ,deja pana la cer

De aceea iti dam ruga ,ca toti ne-am saturat

Si lacrimi multe scurse si sange am varsat

Doar tu poti Maicuta ,la fel cum ne-ai facut

Hai da-ne tu curajul sa o luam de la inceput .

By Carla Jaklyn ( 18 iulie 2013 )

maicadomnului2