Oul primordial,Osiris ,Vulcan ,Muntele Sfânt al Dacilor.

La temelia tuturor stă Nădejdea,Iubirea și Credința.

35

Ce frumos ,despre vechiul Munte Caucaz ,Nicolae Densușianu îl localizează ,după legendele germane ,ca fiind Caucazul de la Istru ,unde Vulcan figurează sub numele de Vailand (ca fiu al regelui Vilkinus ) ce învățase făuritul undeva în munții Caucaz ,într-o localitate numită Kallova ,regăsită mult mai târziu sub același nume undeva în munții Banatului .,iar Caucaz reprezintă probabil ,Zaua Căucului , Ochiul Căucului sau  Oul Căucului fiindcă așa cum am arătat altădată ,în zona Banatului de munte și mai departe de atât ,se păstrează rădăcina Ovo ,ova care semnifică ou .

În mitologia românească avem Căpcăunul , un personaj supranatural, care apărea uneori cu două capete, alteori cu cap de câine și trup de om. Se spune că aceste ființe se pot transforma în mai multe animale (din urs în ,căprioară ,cerb ș.a.m.d.).

Potrivit unor lingviști, căpcăun (cu varianta populară căpcân) ar avea la bază construcția „cap” + „câine” (v. și neogreacă ϰυνοϰέφαλος „cap de câine”).

Căpcăun are însă și sensul de „căpetenie ”, precum și sensul „păgân”. Unii lingviști consideră termenul a fi ecoul turcicului kapkan (kaphan, kapgan), care la unele popoare turcice din epoca migrațiilor (de exemplu la avari, protobulgari – kavhan – și pecenegi) era un rang nobiliar sau administrativ înalt.

Câteva din localitățile din Banat : 

Tarnova ,Teregova ,Bratova , Cacova ,Moldova ,Hinova ,Darova ,Ciclova ,Breazova ,Plugova ,Lipova,Voislova,Vasiova,Carașova ,Godinova,Ciacova,Herneacova,Bacova și mai sunt multe altele în țară cum ar fi Orșova ,Prahova etc..

După cum ne spunea D-nul Profesor Grigore Albu Gral ,toate aceste locuri au primit într-însele însămânțarea proiectului divin de îndumnezeire prin Graiul Viu,sau exact așa cum spunea domnia sa : Eu-l român ,este tot ce se poate înțelege de la adăpostirea trupească a Cuvântului și cercetarea lui în sarcină biologică a numelui de Ființă Vie care este Cuvântul !

1 .căuc fiind Linguroi, căuș; vas de scos apă. Lat. caucus (Densusianu, Hlr., 200; Pușcariu 323; Candrea-Dens., 294; REW 1773; DAR); cf. ngr. ϰαύϰος, ϰαύϰη sau ϰαυϰίον, alb. kafkë. Din același cuvînt, cu schimbare de suf. (ca în țîmburuc › țîmburuș), s-a obținut forma căuș, s. n. (linguroi, vas de scos apa, butoi; vas de lemn sau de metal, cu toartă lungă de care se ține, și cu care se ia apă de băut din fîntîni; linguroi folosit de zidari pentru var; paletă), cuvînt mai curent decît cel anterior. Identitatea ambelor cuvinte nu pare să fi fost remarcată, iar dicționarele le tratează de obicei separat. Cihac, II, 46, derivă cuvîntul căuș de la pol. kousz „vas, pahar”, rut. ka(v)uš (cf. Berneker 1594 și Scriban); însă cuvîntul sl., după Miklosich Wander., 21 provine din rom. De asemenea trebuie explicat prin rom. și rus. kooš, semnalat ca etimon posibil de Sanzewitsch 199, Philippide, Principii, 64, (urmat de Pușcariu, Dacor., III, 666 și DAR) pleacă de la lat. cavus, cu suf. -uș; în vreme ce Giuglea, Dacor., III, 619, indică gr. ϰάβος „măsură de capacitate pentru produse solide”. Pentru accepția de „paletă”, cf. lat. caucellus › fr. choisel, choiseau.

Osiris ,Os Iris ,adică din osul lui Iris (Ceres Junona ) ,unde Iris după cum știm este reprezentată ca tânără fecioară cu aripi de aur, Iris este sluga personală a zeiței Hera și curiera specială a acesteia și a lui Zeus din ordinul căruia cară apă din Styx cu ulciorul, adormindu-i cu această apă pe sperjuri.
Ca simbol personificat al curcubeului, era considerată mesageră între zei și oameni: penetrând bolta cerească, Iris dădea la o parte în fiecare seară perdeaua ce o acoperea, făcând să apară stelele.Totuși, fidelitatea tinerei mesagere se curmă când ea este obligată să abată atenția stăpânei sale Hera de la momentul nașterii lui Apollo, de către Leto.

În Vâlcani,o grupă muntoasă a Munților Retezat-Godeanu, există o creastă numită Oslea ,cuvânt ce semnifică Locul unde este căpetenia celor puternici și curajoși ,existând și ca un punct de referință pentru legenda lui Iovan Iorgovan ,unde din nou avem OVA .Osiris scriindu-se defapt oʊˈsaɪərɨs .

Sfinx-ul Bănățean ,de pe Valea Cernei 

Sfinxul_Banatean3

Holygrail

Imagine : Graalul Sfânt, de Dante Gabriel Rossetti – Sursa imagine : http://ro.wikipedia.org/wiki/Graal

În această imagine,autorul ne prezintă ca evidențiată ,culoarea roșu sângeriu ,pocalul sfânt ,sau recipientul participant la actul Facerii ,cât și gestul mâinii ,mudra ce semnifică Binecuvântare ( bine-cuvântare ,avem din nou evidențiat cuvântul ,deci sunetul,vibrația ) .Mudra provine din sanscrită și înseamnă semn ,sau pecete .
Același gest al mâinii,eu aș putea să-l interpretez ca reprezentând, lovirea unui diapazon muzical. Diapazonul este un mic instrument acustic format dintr-o bară de oțel în formă de U, care vibrează la lovire și emite de obicei nota muzicală “la” ,servind la acordarea instrumentelor muzicale sau la indicarea tonului pentru un ansamblu coral ,sau mai poate semnifica ,totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omenească sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai jos până la cel mai înalt; întindere, registru. Diapazon DIA PA ZON ,Dia – de la Zeița Diana ,Dia ,Dio cu semnificația de Dumnezeu,Strălucitor.

Florile stilizate ,nu sunt altceva decât sistemul senzorial ,care conține într-însul și arborele vieții .

Dacă privim atent la detalii,tabloul conține și alte simboluri,precum spirale vortex,simbolul crinului ,iar poziția mâinii stângi ,care ține pocalul îmi dă din nou senzația că îl susține tocmai cu acea sensibilitate, specifică susținerii unui instrument ce urmează să emită sunete, vibrații .

Pocalul în partea de sus având aceasta forma a literei U ,dar tocmai forma aceasta complexă,cu un capăt închis, în formă de con ,imitând pocalul ,chiar la prima vedere îmi transmite subtil , că este vorba despre o cutie de rezonanță.

 

Osia pământului-Taina cunoașterii-Păstorii neamurilor-Osiris zeu getic

strigatul-strabunilor-1 (1)

Am pus lîngă acestea caduceul lui Hermes/Sarmis care reprezintă doi șerpi înfășurați în jurul osiei pămîntului fiind simbolul înțelepciunii cerești dăruită neamului omenesc pentru dreaptă rînduială și cumpănire a vieții lor pe pămînt. Lîngă el este hieroglifa lui Pitah, ce simbolizează înțelepciunea cerească venită din vorbirea Ziditorului și care arată atît taina cunoașterii cît și a necunoașterii. Darul înțelepciunii cerești este o continuă muncă de cunoaștere și re-cunoaștere a trecutelor astfel să se găsească drumuri prielnice pentru cele ce vor veni și se vor rîndui în firescul judecății Tatălui Ceresc. În sanscrită acești doi șerpi ce se înfășoară pe coloana vertebrală a omului și se cuibăresc în cap pentru a aduce cunoașterea sau a înstăpîni uitarea și necunoașterea, se numesc Ida și Pingala. Lîngă aceasta spre dreapta, am pus un șarpe de aur descoperit într-o mină care se află în prezent la muzeul din Brad, județul Alba. Tot spre dreapta este oul universului care are pe el săpat un șarpe ca simbol al cunoașterii divine, fiind foarte asemănător cu cel descoperit la Brad și hieroglifa lui Pitah. Lîngă șarpe este stilizat pomul cunoașterii binelui și răului, dar numai cu trei ramuri, simbol ce vine din obiectul religios descoperit la Brînzeni, și tot aici apare spicul de grîu pe care îl găsim imprimat atît la Tărtăria cît și în Sumer/Ki-en-gi. Dar acest ou din piatră ce simbolizează universul, a fost descoperit la Gobekli Tepe, în Turcia fiind vechi de prin mileniul Xll î.e.n.
Dovezile arheologice și mitologice aduse în discuție, arată fără putință de tăgadă că populația care a făcut obiectul descoperit la Brînzeni în mileniul XXV î.e.n., a dăinuit pe aceste locuri pînă în timpul geților altfel nu puteau fi transmise miturile despre zidirea lumii de către Tatăl Ceresc și a Muntelui Sfînt Ceahlău. Dar mai arată că această cultură s-a răspîndit la mii de kilometri atît către sud unde a prins rădăcini trainice prin templul de la Gobekli Tepe din mileniul Xll î.e.n., dar și către vest, dovedite prin descoperirile de la Vincea și datate pentru începutul mileniului Vll î.e.n. Iar Tărtăria vine să completeze aria dăinuirilor noastre pe aceste meleaguri din cele mai înnegurate timpuri ale preistoriei…continuarea la http://www.ariminia.ro/ro/getia-sectiunea-1/

Citiți și la https://sssefora.wordpress.com/2015/01/29/taurul-ceresc-la-sumeri-e-gugulanna/

https://sssefora.wordpress.com/2015/01/29/cultul-soarelui-simboluri-solare/

https://sssefora.wordpress.com/2015/01/29/boneta-dacica-purtata-de-nobilii-tarabostesa-ajuns-pana-in-la-ventamexic/

În imaginea de mai jos,soldați păstori, sumerieni 

ur-boys uraeus, vulture lower,upper egypt tumblr_laatsgnjzv1qdtnx1o1_500 sumerian-harvest sumerian-bee-goddess sumerian1 (1) sumer4-1024x308 sumarian-snake-and-mushroom snake_goddess poison acient logo NInurtaSitchin78p106 k1 geants-de-sumer-mardouk-543po Fig151b f009fdbd5195ab6056915a92bce364b2 essay_7_snakegoddess enkit DSC_9418 coiling-snake-1 Chaos_Monster_and_Sun_God assyrian7 anunnaki_gods Annunaki3 annunaki2-250x375 9142846_orig 8841551

 

 

Sfinxul Cleopa-trei

 

sfinx-bucegi (1)

………………….

CleopatraColor1

cleopatra-sphinx-front-US-WU75693V4

…………………….

Țărancă ,in costum popular,Urseni,județul Timiș 

urseni_taranca_in_costum_popular

Port popular din zona Argeșului

port-popular-din-zona-argesului-1488

Unele dintre imagini ,conțin copii după cele originale ,foto de pe net …

Sub imaginea Cleopa trei ,femei în port popular din zona Sibiului 

12856685_1_l f_iisibiu

 

Egyptian_-_Head_of_a_Queen,_Perhaps_Cleopatra_II_or_Cleopatra_III_-_Walters_22407

……………………….

bratara 1973.164_1a

Cleopatra_by_William_Wetmore_Story_03 CLEOPATRA 90075-050-5D7FFD79 4f165263dc85e-cleopatra-the-search-for-the-last-queen-of-egypt-review-11

Magia Elementalilor

560173_471757319544737_14824907_n

Magia Elementalilor ,brosura se poate citi pe link-ul de mai jos

http://ro.scribd.com/doc/52821215/Magia-Elementalilor

1013918_541910872512775_541144792_n