Legenda lui Iorgu Iorgovan-Retezat, Muntele dacilor- Ianus

SONY DSC

Citiți și despre Ianus – Ioan http://www.romania-actualitati.ro/ianuarie_luna_lui_ianus_inceputul_cel_bun-25355

Nedeile – mister ancestral al unitatii poporului român

juni

Eden , nedeie (ne deie ) cum se zice în Banat (sau rugă ) , petrecere câmpenească populară de origine pastorală organizată de obicei cu prilejul unei sărbători sau al unui hram.

…………………………..

În ortodoxismul românesc foarte multe sărbători, tradiţii și obiceiuri precreștine au fost incorporate cu firescul și încăpăţânarea unei memorii genetice venită din glasul sângelui, din moși strămoși, inexplicabilă dar atât de reală și de vie, încât s-a așezat cuminte și fără nicio frică, alături de sfinţi și evanghelii.

Unii ar putea-o numi înțelepciunea, alții rezistența sau încăpățânarea străvechiului nostru popor. Ce altceva ne-ar fi putut ajuta să rezistăm peste vremi cotropitorilor de tot felul?

Vorbind despre nedeie ca o minunată sărbătoare a românilor ce s-a înveșnicit peste timp, voi menționa mai întâî cuvintele lui Mircea Eliade în calitate de reputat istoric al religiilor ”nu e vorba despre o formă care supraviețuiește pur și simplu, ci de o idee sau de un ritual care rămâne deasupra istoriei. Nu supraviețuiește o generație sau două, ci stă deasupra timpului: ca o normă etern valabilă, ca un Principiu, ca un Simbol”.

Așa a stat și nedeia deasupra timpului de pe când se crăinicea răsăritul soarelui din vârf de munte cu tulnice și buciume. Dacii se urcau pe platouri de munte la solstiții și echinocții, pentru cultul Soarelui sau al temutului zeu Gebeleizis. Apollo asimilat cu Sfantul Soare s-a născut în Tracia. La fel și Dyonisos. Romulus Vulcănescu afirmă că nedeile ar simboliza „urcări pe munte pentru contact direct cu Cerul, precum si oficierea de rugăciuni”. Legătura dacilor cu muntele sfânt este substratul de factură precreștină preluat de crestinism prin simplu sincretism. Procesul de asimilare al credințelor s-a făcut de la sine prin obiceiul moștenit și înrădăcinat. De atunci avem noi sărbătoarea muntelui.

Legendele și mitologia românească menționează vârfuri si platouri din Munții Carpați socotite a fi sfinte, unde de veacuri se desfăsoară serbări populare. Omul, Caraimanul, Cozia, Găina, Ceahlăul, Parîngul s.a., fac parte din categoria munților sfinți ai Daciei, de unde putem deduce că existau mai multe altare de tip Kogaion.

In traditia populara romaneasca, Gura de Rai aflată între cer și pământ are un caracter sacru, fiind un loc benefic, un drum spre Rai. Ea este întotdeauna situată pe un picior de plai în munte, unde se deschide o pajiște înaltă. Romulus Vulcănescu arată cum caracterul sacru al acestor zone mirifice (gură de rai sau plai) este relevat și prin titulatura mitropoliților români denumiți ”exarhi ai plaiurilor”. În zona gurilor de rai s-au încuibat nedeile, sărbători complexe etnoculturale cu implicații mitologice.

La români Sântilie este o divinitate care s-a contopit perfect cu Gebeleizis, Zeul Focului la geto-daci (asemănător cu Zeul Helios al grecilor).

”Faptul că mitologia folclorică a profetului Ilie conține un mare număr de elemente proprii unui zeu al furtunii, probează cel puțin că Gebeleizis era încă activ în momentul creștinizării Daciei, oricare al fi fost numele lui la acea epocă” (Mircea Eliade – de la Zamolxis la Genghis-han).

Zamolxis era zeul pământului , al morții și al nemuririi dar este posibil ca împreună cu Gebeleizis să reprezinte ipostaze ale uneia și aceleiași divinități.

Aducerea ortodoxiei la creștin în casă are loc prin pilde și povești prietenești. Astfel Dumnezeu nu îi spune Sfântului Ilie când este ziua lui pentru ca acesta să nu facă prăpăd cu furtuni, tunete și fulgere, iar dacă este întrebat îi răspunde că ziua lui a trecut demult.

Rămase de la daci, ca rituri și ceremonii arhaice, sărbători agrare de tradiție preceltică, nedeile erau inițial adunări rituale ale unor grupuri de ciobani care urcau la zi sfântă pe plai de munte. Ulterior ritualului magic precreștin i s-a adăugat și însușirea laică de petrecere pastorală, dar nedeile nu reprezentau petreceri câmpenești ale unei singure așezări, ci sărbători cu bâlciuri și târguri populare pentru toate satele dimprejur cu praznice, cântece și dansuri, ce se țineau întotdeauna la o zi sfântă. Este ca și cum un glas tainic poruncea din adâncuri și de dincolo de timp poporului să nu își uite rădăcinile. Și așa din vechiul rit au crescut mereu lăstare pentru păstrarea datinii din veac în veac.

De marile sărbători creștine sau de hramuri de biserică, nedeile se țin la marginea satului sau pe culmile munților însoțite de tărguri de fete, cel mai renumit fiind cel de pe muntele Găina. Pregătirile încep cu o săptămână înainte. Nedeia este un mijloc de comunicare între mai multe așezări. Satele ies din izolarea lor și se întrunesc în această zi de sărbătoare – ceea ce demonstrează caracterul unitar al poporului român păstrat din timpuri străvechi.

Cu acest prilej au loc discuții, se cântă cântece și se joacă dansuri din diferite zone. Nedeia nu este o sărbătoare de familie ci una de neam. Are și rolul de târg marital sau cum am spune astăzi ”rețea de socializare”. Tinerii din mai multe sate au prilejul să se cunoască și să se curteze. Dar nedeia este în primul rând un mijloc de conservare a legăturilor primordiale.

Continuare articol la http://www.frontpress.ro/2013/09/nedeile-mister-ancestral-al-unitatii-poporului-roman.html

Intalnirea cu „extraterestrii”

Intr-o noapte ,ultima petrecuta atunci ,in Retezat ,facusem un foc de tabara si depanam amintiri ,avusesem chiar o discutie pe tema civilizatiilor extraterestre.

Cum stateam noi si povesteam acolo ,singuri intre munti ,caci de cand am ajuns acolo nu vazusem tipenie de om,era un rai in adevaratul sens al cuvantului,in jurul nostru erau puiuti mici de bradut ,diverse plante cu flori pe care rar le-am vazut ,lacul din apropiere ,pana si iarba era altfel ,nici macar nu gasesc cuvintele potrivite sa descriu ce am simtit acolo .

Sa reluam ,cum povesteam noi acolo diverse,la un moment dat latra Bono al nostru,ne uitasem in toate partile ,nu era nimeni,povestim mai departe ,dar la un moment dat vad cinci lumini destul de puternice ,una in spatele celeilate ,urcand putin si coborand in acelasi ritm,cam la o inaltime de pana in maxim doi metri de sol .Cainele latra agitat ,iar luminile se apropiau din ce in ce mai tare de noi palpaind intr-un mod foarte ciudat,cum nu mai vazusem.Brusc s-a facut liniste de mormant,toti vazusera luminile si-si puneau intrebari mai ceva ca la „vrei sa fii miliardar” .Cainele devenea tot mai agitat ,chiar a inceput sa sara in sus atat de ciudat incat inimioara mea aia mica si pricajita  ,incepuse sa bata precum ceasul de la catedrala mitropolitana . Bono nu m-ai raspundea la comenzi ,se tranformase parca in fiara salbatica,iar noi eram inghetati de spaima ,la un moment dat ,sotul meu se duce intr-una dintre masini si aprinde farurile ,cand luminile erau undeva ,deja la maxim 7 metri de noi .Cand a aprins farurile ,ce sa vezi ? Cinci excursionisti ,profesionisti,nu ca noi amatori ,aveau acele caschete negre, ca de miner ,cu bec in fata ,in sir indian cu rucsace enorme in spate ,in plina noapte ,pe cararuie isi faceau drumul fara nici o treaba . 🙂

Cand i-am vazut aproape si de bucurie ca erau oameni,era normal ca trebuia sa-i oprim si sa le spunem patania si de ce eram asa tacuti cand si-au facut aparitia ,iar vizitatorii terestrii s-au amuzat copios pe seama noastra.Povestita nu o poti trai atat de bine,dar va asigur ca eram toti, recipiente pline pana la refuz ,cu adrenalina,oricum stiu ca ne-am pus la somn mai repede ca altadata ,eram “rupti” ,de experienta pe care o traisem…  😀

un filmulet frumos de acolo,gasit pe youtube …