Rune ,Geneza – Panteon Sumerian ,Leagănul Civilizației-Mitul Potopului

Copia_de_Enki

Image of the Sumerian god Enki, with characteristic symbols: bird, goat and water flows.

Sumerologul rus A. Kifisim: “Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”

 Enki (sumeriană: DEN.KI(G)) este zeul apelor și al înțelepciunii în panteonul sumerian. Mai târziu a fost cunoscut în Babilon sub numele Ea, zeul babilonian al înțelepciunii și cunoașterii, creatorul primilor oameni, organizatorul și binefăcătorul omenirii, zeu al apelor( șarpele ), patron al abisului acvatic și al izvoarelor, protectorul tuturor îndeletnicirilor artizanale și al descântecelor, fiind considerat și vrăjitor, deoarece mesopotamienii credeau că omul a fost creat de el din argilă.

 Cultul zeului Ea a fost recompus după modelul zeului sumerian Enki, dar uneori era confundat cu Nudimmud sau chiar cu Oannes. Imaginat cu șuvite de apă, țâșnind din umeri, este adesea reprezentat antropomorfic. În Asiria devine un zeu pseudoihtiomorf, semănând cu un pește despicat, care îl înfășoară ca o manta cu gluga peste trupul de aspect omenesc, deși emblema cea mai frecventă era “capra-pește” – o capra cu coadă de pește. Era locuitor al “marelui abis”, pe care asiro-babilonienii îl numeau apsu ( ap- su apele de sus,adică tăriile din Geneză ). Pământul era pentru ei un platou rotund, deasupra căruia stătea bolta cerească, pe care ei o credeau solidă (Tăria ceriului ). Deci omul traiă sub o semisferă goală și întregul sistem plutea pe apele marelui abis .

EaEnkiAceHearts

APIS =

  • Fiul lui Phoroneus și rege al Argosului. De la el întreaga provincie a Peloponnesului a luat numele de Apia.
  • Vraci înzestrat cu darul profeției și despre care se spunea că ar fi fost fiul lui Apollo.
  • Bou sacru de la Memphis, pe care egiptenii îl considerau zeu.

Apia – Cale,Alee

În panteonul babilonian târziu, Ea (înțelepciunea maximă: eautu) împreună cu Anu (puterea legislativă: anutu) și Enlil (autoritatea executivă: ellilutu) constituiau triada divină. Înțelepciunea lui Ea este reflectată și în mintea înțelepților de dinainte de potop, care sunt consultați ori de câte ori universul este în impas.

 În ipostaza sa de protector al îndeletnicirilor artizanale, Ea este ajutat de trei maeștri divini: Ninildu (marele dulgher), Gushkinbanda (cel cu mâinile curate) și Ninigal.( Bibliografie : https://ro.wikipedia.org/wiki/Enki)

Foarte interesante cele două principii ,pe care le putem asocia cu,unul reprezentat  de Tâmplarul Iosif și celălalt principiu ,reprezentat prin Pilat din Pont ?!

 Sumer (/ suːmər /) – su mer ,poate semnifica mărul de sus ….Literatura sumeriană vorbește de patria lor ,ca fiind Dilmun.

 Dilmun, apare uneori descris, ca fiind “locul unde soarele răsare” și “pământul celor vii”, este scena unor versiuni ale mitului creației sumeriene și locul în care eroul sumerian îndumnezeit de inundații, a fost luat de zei să trăiască pentru totdeauna.

Dilmun este, de asemenea, descris în povestea epică, de Enki și Ninhursag ca fiind site-ul în care a avut loc Creația. Mai târziu .poemul epic babilonian Enuma Elish, vorbește despre site-ul creației ca fiind  locul unde s-a produs amestecul de apă sărată, personificat ca Tiamat care s-a întâlnit și amestecat cu apa proaspătă, de Abzu.

Este Mitul Potopului  ,unde apa Lacului cu apă dulce,în care a năvălit Marea Mediterană,formând ulterior, Marea Neagră .

Bahrein în arabă înseamnă apele gemene.

….Pentru Dilmun, țara inimii mele, Doamna mea, voi crea căi navigabile lungi, râuri și canale, prin care apa va curge pentru a potoli setea tuturor ființelor și să aducă belșug tuturor vietăților….

Este de remarcat, de asemenea că Ghilgameș a trebuit să treacă printr-un anume munte Mashu pentru a ajunge la Dilmun ,scrie în Epopeea lui Ghilgameș.

Muntele Mashu ar putea semnifica muntele bătrân sau muntele Moș  ?!

Am găsit o imagine foarte interesantă ,reprezentând expulzarea din Grădina Edenului ,dacă priviți atent în partea stângă a tabloului în partea de jos ,se află patru obiecte care nu știu cu adevărat ce semnifică,dar par a fi Babele din Bucegi .Imaginea o puteți urmări pe pagină ,sau în mărimea originală la acest link :https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Creation-and-the-expulsion-from-the-paradise-11291.jpg

Oare ce reprezintă cei patru stâlpi din pictura Izgonirii din Rai ,a lui Giovanni di Paolo (1403–1482) …Axis Mundi ? Grădina Maicii Domnului ? Dilmun sau Eden-ul Sumerienilor ? Verificați și cealaltă pictură tot a lui Giovanni (Ioan ) ,care reprezintă Anunțarea izgonirii din Rai

Creation-and-the-expulsion-from-the-paradise-11291

 

8_142_babele

Runa specifică grupului de litere EA este Kalc și are semnificația unui Potir ,a Sfântului Graal.

20150701_122949

 

 

Despre Daci

11667458_658741710933530_368089556142799052_n

Pe urmele strămoşilor
Cele ce vor fi prezentate în acest material se adresează acelor persoane care nu au încă lămurită idea continuităţii de limbă şi tradiţii a neamului nostru rumun pe plaiurile carpato-mioritice. Ele nu se adresează persoanelor străine de glia neamului şi nici celor rău intenţionaţi în afirmaţiile lor, fie că se auto numesc români sau nu. Am să încep prin a cita din marele patriot şi geniu rumun Mihail Eminescu:

“Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de a privi şi a recunoaşte adevărul. El e crud, acest adevăr, dar numai el foloseşte.”

“Va veni ziua când şi pietrele vor vorbi adevărul, în care CARTEA faptelor petrecute va sta deschisă şi se va citi atât de lămurit, încât toată doctrina paralogismelor nu va fi în stare să-i întunece inţelesul”.

Aceasta vine în completare a ceea ce a zis evanghelistul Marcu (4:22):

“Căci nu este nimic ascuns care să nu fie descoperit şi nimic tăinuit care nu va ieşi la lumină” (cine are urechi de auzit, să audă;).

Trăim o perioadă de timp în care neamul nostru este ameninţat cu dispariţia, fiind supus unui atac concertant şi concentrat foarte puternic. Şi asta pentru că forţele negative, slujitoare Satanei, ştiu că zilele lor ar putea fi numărate. E o ultimă încercare a forţelor întunericului de a învinge forţele luminii. ”CALEA LUMINII, ADEVĂRULUI ŞI DREPTĂŢII” se pare că a fost prima “CARTE” pe care neamul nostru primordial, cu a sa limbă edenică a fost ales să o răspândească în lume. Ce misiune nobilă au avut strămoşii noştri!

Sfântul din HAAR-DEAL, Arsenie Boca spunea: “Ştiam şi înainte de Hristos că avem o obârşie divină, că suntem nemuritori cu sufletul şi că este un singur Dumnezeu, nevăzut şi spiritual. Ştiau asta şi dacii lui Zamolxe, dar odată cu venirea lui Hristos pe pamânt se repară structural firea omenească”. Am dat acest citat pentru a face legătura cu cu ceea ce Papa Ioan Paul II spunea în 1999 cu ocazia vizitei în România. “România este Grădina Maicii Domnului”. Mai spunea sfântul Papă: “Cu ajutorul lui Hristos vei fi protagonista unei mari perioade de entuziasm şi curaj, vei fi naţiune prosperă, pamânt roditor de bine, popor solidar şi factor de pace. Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu”.

Acestea fiind zise aş dori să fac o remarcă la adresa neamului nostru care este în faza de trezire a conştiinţei ancestrale. Prea am fost obişnuiţi (instruiţi, dirijaţi) să ne uitam numai înspre 2 puncte cardinale din cele 6 existente. Ne-am uitat cu frică în est la ruşi şi ne-am uitat cu admiraţie (şi unii încă se mai uită spre vest, la aşa zisa “cultură”. Mulţi au uitat să-şi îndrepte privirea spre cel mai important punct cardinal dintre cele 6 existente: spre cer.

Iată câteva citate care arată unde este locul neamului nostru în rânduiala divină:

1. Sumerologul rus A. Kifisim: “Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”

2. Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri la valorile superioare ale geţilor. În “Legea 1143” el spune: ”Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.

3. Homer: “Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi.”

4. Platon (427 – 347 î.H.), elev a lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul “CARMIDES” o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a fost la oaste:
“Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vinde la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”.

Uimitoare aceasta viziune asupra medicinei lui Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani!

5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): “În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor.”

6. Marco Merlini, arheolog italian (n.1953), spunea referitor la plăcuţele de la Tărtăria: “Oasele ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.”

7. Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac: “Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin” (ambasadorul Vaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei acelaşi lucru, şi asta acum câţiva ani)

8. Alfred Hofmann 1820 – în Istoria Pământului: “Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamânt. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.

9. Marija Gimbutas – Profesor la Universitatea California din L.A.- Civilizaţie şi Cultură: “România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”

10. Louis de la Valle Pousin: “Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”

11. Gordon W. Childe: “Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul Romaniei. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.”

12. Eugene Pittard: “Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării”

13. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american: “Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”

14. William Schiller – arheolog american: “Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”

15. John Mandis: “România e vatra a ceea ce numim Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6500-3500 î.H. … cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”.

16. Olof Ekstrom: “Limba rumună este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”

17. Universitatea din Cambridge:
– în mileniul V î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;
– Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franta şi aşa-zisul spaţiu slav;
– VEDELE (RIG VEDA) cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”.

18. Bonfini: “Limba rumunilor n-a putut fi extirpată deşi sunt asezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă cât pentru o limbă”

19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec XVIII): “Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor propie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”.

20. Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza: “Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa”

21. Andre Armad: “Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa (… fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii continuitatea unui neam”

22. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, 1902): “Limba latinească în adevăr se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai. LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că ea latina, este cea mai nouă dintre toate”.

23. Huszti Andras: “Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor”.

24. Bocignolli (1524): “Rumunii despre care am spus că sunt daci”

25. L.A. Gebhardi: “Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci”.

26. Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal Blatter, 1808): “În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia”.

27. Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire roumaine, Paris, 1866): “Dacii sunt primii strămoşi ai rumunilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă”.

28. Universitatea din Cambridge (1922, The Cambridge History of India): “Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”

29. Jakob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863): “Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane”

30. Cronicile spaniolilor 25 (pag.179): “Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”

31. Carol Lundius (Cronica ducilor de Normandia): “Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”

32. Leibnitz (Collectanea Etymologica): “Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor”

33. Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): “Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers!
Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limba latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”.

34. Daniel Ruzo (1968): “Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”

35. Carlo Troya (1784-1858, istoric italian): “Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”

36. Harald Haarman (specialist în istoria culturii): “Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană;), iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie din istorie.”

37. Paul Mac Kendrick: “Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară”. “Rumunii sunt membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii.” “Sus în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent” (Europa de la Atlantic la Urali)

38. William Ryan şi Walter Pitman (geologi,1995): “Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de potop este cel al Mării Negre”.

39. Robert Ballard, (explorator 1999), confirmă cele spuse de Ryan şi Pitman

40. Cavasius (De la Administratione Regni Transilvaniae): “În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua rumunească, ca pe timpul lui Cicero”

41. Leclerc (Moldo-Valahia, Paris, 1866): “…nicaieri în lume nu vei găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii şi ca o completare, limba sa este atât de armonioasă şi bogată că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe pământ”

42. G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller: “Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari”.

43. Clement Alexandrinul (Stromatele): “În sfârşit o altă greutate de interpretare cu această metodă a unor învăţături din Scriptură constă în aceea că nu le avem şi în limba în care au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau în stăpânire”

44. Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona, 1928, în interviul dat lui Virgil Oghină): “Nu pot să înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”

45. Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio informatică la Universitatea Reading, Anglia): “Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”

46. Clemance Royer (în Buletin de la Societe d’Antropologie, Paris, 1879): “… celţii, germanii şi latinii vin din estul Europei… iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident… noi trebuie să le căutam leagănul comun la Dunarea de Jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”.

47. Jean Laumonier (în cartea La nationalite francaise, Paris, 1892): “Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene”…(Sursa text Nașul TV )

Profetiile D-nului Profesor Grigore Albu Gral

 

042(1) (1)

MATERIALUL DE BAZĂ A FOST SELECȚIONAT DINTR-O SERIE DE CONFERINȚE ALE CLARVĂZĂTORULUI GRAL.(Prof Grigore Albu Gral) VĂ RUGĂM SĂ LE CITIȚI CU ATENȚIA NECESARĂ PENTRU A PERCEPE CĂT MAI MULT DIN REVELAȚIILE EXTRAORDINAR DE PREȚIOASE PE CARE DOMNIA SA NI LE-A LĂSAT ÎN URMA MUNCII SALE DE O VIAȚĂ.

Pentru a vă trezi interesul vom începe prin a vă prezenta mai întâi un fragment din această conferință care are legătură cu zona sacră – ROȘIA MONTANĂ:

”…Este bine să conştientizăm faptul că în funcţie de elementele chimice (anumite metale rare) care se găsesc în subsolul zonei în care trăim, aşa şi vorbim. Într-un fel anume se vorbeşte în Ardeal, în Moldova sau în Oltenia… actualmente, să zicem că ne mutăm în Bucureşti şi după o perioadă relativ scurtă, noi începem să vorbim româneşte „ca la carte”; însă, atunci cand ne întoarcem de unde am plecat, ni se pare normal să comunicăm cu ceilalţi, în graiul locului, al regiunii respective…. Un alt aspect al energiilor telurice, pe care urmărim să îl conştientizăm, este faptul că, în realitate, diversitatea solului dă diversitatea muzicală.Fiecare zice că aşa se cântă, ca la ei. Maramureşul are hăulitul, ţâpuritul; nu se pot compara cu cele olteneşti. Nu poţi să-l compari pe Grigore Leşe cu Liviu Vasilică, deşi cultivă acelaşi stil, aceeaşi doină; numai că unul cultivă stilul de Bărăgan, altul cultivă stilul de podiş. Deci, elementele chimice care se găsesc în subsolul ţării noastre – anumite metale rare, cele mai cunoscute fiind aurul şi argintul – emit în permanenţă anumite frecvenţe de vibraţie, care formatează matricea informaţională, grila energiilor telurice cu totul deosebită a României. În acest mod, pe baza energiilor telurice care alimentează acest spaţiu sacru, marele iniţiat Zalmoxis a organizat spaţiul holografic al României de astăzi. Vom înţelege acum mult mai uşor, situaţia actuală a ţării noastre, în special, conflictul de interese pe care îl generează extragerea aurului din zona sacră – Roşia Montană. Observăm cu uimire, presiunile macheavelice pe care le exercită grupurile de interese ale masoneriei americane pentru a pune mâna pe cele mai mari zăcăminte de aur ale României, precum şi pe acele metale rare care sunt foarte greu de găsit, la ora actuală, pe această planetă. Aceasta este realitatea (pe care chiar şi cei mai mulţi dintre masonii români nu o intuiesc) şi tocmai de aceea străinii fără nici un Dumnezeu, vor să dinamiteze această zonă şi să o sărăcescă de tot ce mai nobil, pentru ca matricea informaţională a ţării noastre (cât şi a întregii Europe) să fie perturbată, iar ei să facă apoi din poporul român (precum şi din celelalte popoare) sclavii lor docili, care nu au voie să gândească ce e mai bine pentru ei, ci să servească în continuare, zi de zi, această prăpăstioasă clica masonică ! Merităm noi o astfel de distrugere în masă a ţinuturilor unice a Apusenilor, precum şi a Identităţii Neamului Românesc, a Conştiinţei Naţionale ? Totul ar fi posibil, dacă nu ar exista şi un plan dumnezeiesc care integrează în ordinea divină, trezirea românilor din noaptea cea întunecată a uitării de sine. În orgoliul lor nemăsurat, masonii au apăsat exact pe butonul pe care nu trebuiau să apese, deoarece, Roşia Montană, ca şi energie telurică, face parte din depozitul ancestral al identităţii neamului românesc. În acest mod, instinctual, românii se vor simţi profund atacați în intimitatea fiinţei lor şi aceasta va declanşa o adevărată TREZIRE în cadrul societăţi actuale, fiind punctul de convergenţă pentru unificarea noastră, a societăţii civile într-un singur Suflu şi într-o singură Inimă – Sufletul Neamului Românesc, cel răbdător, iubitor şi înţelept ! Se şi spune în popor că „românul rabdă, rabdă, dar până unde se poate…”

Limba Românească – Știinţa care înnobilează fiinţa

Vom aborda în continuare Ştiinţa Cuvântului Viu sau Strategiile de Îndivinare prin cuvant.
Este o temă destul de sensibilă pentru că ea se adresează în special oamenilor interesaţi (însetaţi) de spiritualitate, a celor care vor să facă din fiinţa lor o poartă deschisă către absolutismul ceresc.
Mai întâi a fost Kagyo-Magya, ştiinţa despre suflet şi trup la traco-geto-daci. Dar traco-geto-dacii aceştia aveau un suport, un trecut strălucit prin activitatea, în acest spaţiu, a atlantului cercetător Rama şi a tuturor discipolilor lui, prin el străluciţi, şi zişi ramaniţi. Epoca zeilor a fost, fără îndoială, epoca de facere a cuvântului care cu înţelepciune s-a turnat în programe de puternicire „Omen“ – de sfințire a ființei – pentru întreaga omenire. Căci omul este împuternicit din huma ca umanitate şi din propria lui menire omenire.
După destrămarea Epocii zeilor şi venirea lui Rama în ţara noastră, acum aproximativ 12000 de ani î.H, apare şi prima scriere; se trece la rhunare, adică la întrebuinţarea elementelor conceptuale în diverse tipuri de pătrate, pentru a înţelege în ce fel se realizează trecerea din sfinţire în fiinţă şi din fiinţă în sfinţire; celebrul SFS. Rhunarea înseamnă plimbarea conceptului într-un pătrat dat. Înscrierea în rhune ne dă valoarea de bine şi de rău a conceptului. Deci, la sfârşitul Atlantidei exista şi posibilitatea iluminării, Helios – exista şi străluminarea, prin care se poate strecura răul în luminare. Rhunele trebuie să demonstreze toate aceste lucruri.
La 8666 se rup legăturile cu trecutul, se crează concepţia Siamului sau Thailanda de astăzi. La 5666 apare Sumerul, cu toate tablele înglobării analitico-universale. La 1666 se încearcă uciderea cuvântului viu prin regulile gramaticii pe care le cunoaştem astăzi şi ale scrisului. Pentru că un cuvânt care rămâne scris, aşa se va citi şi peste 200 de ani. Iar dacă vrem să inventăm o limbă şi nu suntem destul de inspiraţi şi înţelepţi, precum a fost, să zicem, zeiţa Saraswathi care a revelat hinduşilor – de altfel, întregii omeniri – alfabetul sanscrit, ca pe o ştiinţă de îndivinare a omului prin cuvânt, atunci sămânţa care este pusă în inima omului va da roade pe măsura a ceea ce noi cultivăm.
În Tracia, înfrăţirea de sânge a făcut din aproximativ 200 de neamuri un mare popor. Dacă la fiecare neam ar fi fost doar un singur zeu tutelar, că aproximativ 200 de zei puteau alcătui un prim fond lingvistic prin numele şi numărul lor, însă numărul zeilor a fost mult mai sus peste 200.
Ramificaţiile şi subramificatiile de la un neam trac la alt neam trac, de la ceea ce a fost un zeu trac la ceea ce a fost un alt zeu trac, ne conving lesne de faptul că, în Tracia s-a gândit o lucrare numeno-numerica amplă, o adevărată ştiinţă a verbului, unde fiecare zeu intra în reţeaua sacră de întâi-limbaj a Kogayonului.
Toată lucrarea zeiască, promovată de traci până la Zalmoxis avea ca obiect sacru apa, de la venirea acestuia se va lucra pe elementul foc (piron – în limba greacă). Observaţia că „apa întreţine focul“ , nu poate fi străină de învăţătura Kogayonului. Derivatele cuvântului„piron“ grecesc le regăsim astfel: la traci – Pient, la latini – Phides, la greci- Pisti, la geto-daci – Pientia. Astfel la popoarele din noua ordine religioasă se păstrează pienţa şi pioşenia ca fond bun (pien, pienţă – înseamnă credinţă), asfinţirea în sfinţire şi consacrarea în sacralitate.
Zalmoxis este primul reformator al tradiţiei pretracice şi tracice până la el. Cunoscând structura energetică a elementelor chimice şi a viului care se dezvoltă în jurul Corbonului, aduce un nou suflu de îndivinare în fiinţa umană. El stabileşte o valoare chimică care are sensul de ştiinţă despre toţi însufleţitorii şi învlăguitorii de trup. Însufleţitorii sunt Ki, învlăguitorii de trup sunt Mi; la singular Ko şi Mo. Chimia aceasta însemna, în concepţia lui Zalmoxis, cadrul de fixare de la toţi însufleţitorii Ki prin învlăguitorii Mi de trup. Şi această definiţie este cea mai frumoasă definiţie a chimiei, pentru că, la urma urmei, toate organismele sunt făcute din oligoelemente. Oligoelementele sunt elemente chimice. Este bine să conştientizăm faptul că în funcţie de elementele chimice (anumite metale rare) care se găsesc în subsolul zonei în care trăim, aşa şi vorbim. Într-un fel anume se vorbeşte în Ardeal, în Moldova sau în Oltenia… actualmente, să zicem că ne mutăm în Bucureşti şi după o perioadă relativ scurtă, noi începem să vorbim româneşte „ca la carte”; însă, atunci cand ne întoarcem de unde am plecat, ni se pare normal să comunicăm cu ceilalţi, în graiul locului, al regiunii respective…. Un alt aspect al energiilor telurice, pe care urmărim să îl conştientizăm, este faptul că, în realitate, diversitatea solului dă diversitatea muzicală. Fiecare zice că aşa se cântă, ca la ei. Maramureşul are hăulitul, ţâpuritul; nu se pot compara cu cele olteneşti. Nu poţi să-l compari pe Grigore Leşe cu Liviu Vasilică, deşi cultivă acelaşi stil, aceeaşi doină; numai că unul cultivă stilul de Bărăgan, altul cultivă stilul de podiş. Deci, elementele chimice care se găsesc în subsolul ţării noastre – anumite metale rare, cele mai cunoscute fiind aurul şi argintul – emit în permanenţă anumite frecvenţe de vibraţie, care formatează matricea informaţională, grila energiilor telurice cu totul deosebită a României. În acest mod, pe baza energiilor telurice care alimentează acest spaţiu sacru, marele iniţiat Zalmoxis a organizat spaţiul holografic al României de astăzi. Vom înţelege acum mult mai uşor, situaţia actuală a ţării noastre, în special, conflictul de interese pe care îl generează extragerea aurului din zona sacră – Roşia Montană. Observăm cu uimire, presiunile macheavelice pe care le exercită grupurile de interese ale masoneriei americane pentru a pune mâna pe cele mai mari zăcăminte de aur ale României, precum şi pe acele metale rare care sunt foarte greu de găsit, la ora actuală, pe această planetă. Aceasta este realitatea (pe care chiar şi cei mai mulţi dintre masonii români nu o intuiesc) şi tocmai de aceea străinii fără nici un Dumnezeu, vor să dinamiteze această zonă şi să o sărăcescă de tot ce mai nobil, pentru ca matricea informaţională a ţării noastre (cât şi a întregii Europe) să fie perturbată, iar ei să facă apoi din poporul român (precum şi din celelalte popoare) sclavii lor docili, care nu au voie să gândească ce e mai bine pentru ei, ci să servească în continuare, zi de zi, această prăpăstioasă clica masonică ! Merităm noi o astfel de distrugere în masă a ţinuturilor unice a Apusenilor, precum şi a Identităţii Neamului Românesc, a Conştiinţei Naţionale ? Totul ar fi posibil, dacă nu ar exista şi un plan dumnezeiesc care integrează în ordinea divină, trezirea românilor din noaptea cea întunecată a uitării de sine. În orgoliul lor nemăsurat, masonii au apăsat exact pe butonul pe care nu trebuiau să apese, deoarece, Roşia Montană, ca şi energie telurică, face parte din depozitul ancestral al identităţii neamului românesc. În acest mod, instinctual, românii se vor simţi profund atacați în intimitatea fiinţei lor şi aceasta va declanşa o adevărată TREZIRE în cadrul societăţi actuale, fiind punctul de convergenţă pentru unificarea noastră, a societăţii civile într-un singur Suflu şi într-o singură Inimă – Sufletul Neamului Românesc, cel răbdător, iubitor şi înţelept ! Se şi spune în popor că „românul rabdă, rabdă, dar până unde se poate…”
Revenim acum la revelaţiile despre marele eliberat spiritual Zalmoxis şi înţelepciunea care este necesară pentru a crea graiul sfânt al unui neam.
Zalmoxis vorbeşte despre un tabel de 383 de elemente, în care primul dintre ele poartă numele de Onţiu, Onto, iar ultimul dintre ele se numeşte Trimiter, Mesia. Zalmoxis stabileşte de la 383 la 640 celebrele poduri de Au, Ag şi de Cu, de aramă, pe care le întâlnim în basme şi dă numele preoţilor mari după acelaşi sistem în care se face Cartea Genezei în Biblie. 14 generaţii + 11 fire = un pod de 25 de unităţi spirituale. Aşa este fiecare pod şi aşa obţinem cele 3 x 14 generaţii cu nume de preoţi traci neauzite, cu intenţii, cu tendinţe, cu avansări, etc. pe evoluţia celor 33 de fire, altminteri vârsta care se dă Mântuitorului. 3 x 14 generaţii şi 33 de fire lumeşti. Aceasta se găseşte în concepţia chimică a lui Zalmoxis.
Zalmoxis este cel care dă numele de român – de la Rama atlantul, şi nu Roma, acestui popor, de la myn= eu, şi romyn= eul adăpostitor, adică eul fetal. Acest lucru se face înlocuindu-se vechiul nume al eului folosit de atlanţi, lomyn sau eul legător. De la eul legător se obţine lumina, lumea, iluminarea, străiluminarea şi lumânarea, ca instrument de dumirire asupra conceptelor care rezultă de aici. De la eul român apare rumânitatea, ca sistem de robie şi apare rumeneala, ca prosperitate.
Zalmoxis, împreună cu echipa de cercetători din Muntele Sfânt, reia problema eu-lui, schimbă pătratul atlantic care avea aurul ca mijloc de comunicare cu marele cerebral, deci simbol al sacralităţii; argintul ca simbol al subconştientului; cuprul, simbol al conştiiţei umani şi în sfârşit, eul lomyn, lucrător în trup, care era plumbul. Ceea ce n-au înţeles adepţii atlanţi Deoti care se organizaseră într-o elită aristocratică, atunci când au folosit această tehnică de îndivinare, erau consecinţele distructive ale plumbului asupra fiinţei sfinţite a zeilor. Vasele de alimentare cu apă a cetăţii erau realizate din plumb, care la ora actuală se ştie că este foarte nociv şi conduce la degenerere genetică. Deci, acestea au fost cele 4 elemente chimice (Au, Ar, Cu, Pl)cunoscute şi folosite de aristocrația atlanților Deoti când au construit arhipelagul Arondajna în jurul Gibraltarului şi celebra cetate a Aarului.(Însă istoria se repetă. Aarul a fost construit pe o stâncă, cea care este astăzi Gibraltarul, New-York-ul trăieşte pe o stâncă, care este cea pe care o cunoaştem în America. Istoria se repetă şi faptele se petrec întocmai). Zalmoxis stabileşte valorile energetice ale eu-lui românesc: eu-l moale este Staniu, eu-l tare este Fier, eu-linformaţional este Siliciu; eu-l ductil este Germaniu. Toate aceste patru eu-ri sunt subordonate carbonului, care se află la baza întregii materii vii din univers. Iată chimia organică. Zalmoxis obţine rădăcina de ursare adică 0,7 droursia. Acesta este motivul pentru care Zalmoxis este tradus de către unii: urs. În realitate el este ursitor, un clarvăzător al neamului.
Zalmoxis realizează limba română. Prin trei mijloace. Preia fondul latin, ca fond de fecundare. Preia materialul lingvistic traco-geto-dac; nu spunem un grai anume. Materialul traco-geto-dac era foarte uşor de trecut dintr-o limbă în altă limbă. Acesta formează mama, femeia însărcinată, grădina. Şi alege limba germană ca procedeu de moşire. Moaşa poporului român este limba germană. Pe baza celor trei limbi el creează limba română, după legi foarte precise. În momentul în care noi depăşim normalitatea, şi trecem la clarvedere şi la clarintuiţie, ei bine, vom vedea cum limba tracă trece în limbă citită getică, în braţul de astăzi dacic, în germană şi din germană iese din nou din pământ, intră în română, din română trece în albaneză. Din albaneză trece în celtică. Iar din celtică în galeză şi se întoarce de unde a venit, de la Dumnezeul ceresc.
Spuneam că Zalmoxis organizează spaţiul holografic al României de astăzi. Toate denumirile de podişuri, ape, localităţi au o logică şi o ordine foarte bine stabilită, deci toate au o importanţă energetică în acest spaţiu holografic românesc, deoarece fac parte din matricea informaţională a spaţiului sacru în care trăim. Haide-ți să vedem cum a gândit Zalmoxis, teoria lui, despre energile telurice ale acestui pământ strămoşesc. A început „cartarea” locurilor cu Munţii Apuseni, cu spaţiul de apunere, de reîncreere asemenea soarelui care sereplămădeşte după asfinţit în apele unui mare adânc.
A doua importantă operaţie, săvârşită de Zalmoxis a fost schimbarea strategiei din Kobalahia în Balahia până la sporul Valahia. Aici, cuvântul trebuia să exprime puterea suflului divin care se comunica pe un canal numit Coval care, mai degrabă, se mişcă decât se schimbă. Astfel, mişcarea este cheia tainelor traco-gete, geto-dace sau daco-române. Zalmoxis a luat eul trac (acolo numit min) şi a făcut din acela miner şi minereu. Mintea (mintia) este însăşi mina de valorificare a eului lingvistic. (Există o localitate Mintia, în Munţii Apuseni, nu departe de Deva.) Zalmoxis este cel care consideră sol tare Erde, azi Ardealul, de la cadrul de fixare. Ardealul, reprezintă acel deal haric care urcă spre bolta cerească, (H) ar – deal. Stabileşte incinta solul fertil mülde de la Moldova şi creează olteanul, holteiul, care nu este altcineva decât Gutanul, Mântuitorul. El poartă macedonul din Mehedinţi. El este Făt Frumos născut cu paloşul în mână. Între Pela, capitala Macedoniei – macedon în limba veche tracă înseamna, de la maceda, paloş – de la Pela, capitala Macedoniei, până la Pelendava, Craiova, este o descriere a paloşului de viteaz. Mehedinţiul tot este o descriere a paloşului de viteaz. Alături, acolo, este Gorjul, modul de viitură din God. Acolo este Doljul, modul de legare la dătător. Acolo este holteiul, oltean, care este numele Oltului. Acolo este şi pântecul, trupul însărcinat, Muntenia. Observaţi că Muntenia este în plin centru de câmpie. Acolo este şi Podişul Getic, acolo este şi Dobrogul, locul unde se conservă viaţa; Dobrogea. Dincoace este Herţa, conservarea harurilor; inima. Alături este Bucovina, vână de gură; limba. Urmează Galiţia, conservarea căilor de curs. Urmează Basarabia, baza vie a izvorului de angajare. Toată Moldova, tot Ardealul. Transilvania nu are nimic comun cu pădurea. Ilva înseamnă matcă şi avem Matca Mare, Matca Mică; Ilva Mare, Ilva Mică. Avem Silvania care angajează Ilvele sau Sălajul, de unde încep Ilvele. Şi avem Transilvania, scaun de ţară al Silvaniei; aceasta înseamnă Transilvania. Peste această Transilvania stăpâneşte triunghiul spiritual al Covasnei, născătoarea cu vas pentru înfigătorul Co; al Cavnicului, puterea cavei de născătoare şi dincolo, în Moldova, Vasluiul, locul în care se dezvoltă fetusul. Aicea avem, în Transilvania, Grădiştea Muncelului; Muncelul fiind urmaşul la eu al Mântuitorului, Muntele Mic, Munticelul. Aici avem Grădiştea Muncelului, pe locul unde s-a aşezat folosul după citirea cuvintelor, Sarmisegetusa. Avem Muncelul de sus şi Muncelul de jos. Aici avem Săcărâmbul, sarsanaua cu toate darurile. În Muntenia avem Nuku, înscrisurile pentru embrionarea seminţei. Iar la Prut, încă o dată la Prut, avem Ţipău şi Ţipova (care la ora actuală încă ţipă după unirea cu neamul românesc).
Acestea sunt principalele triunghiuri ale existenţei noastre, pe care şi-a construit Zalmoxis concepţia despre o nouă lume. Această lume are în bază cenegia, aducerea din exteriorul ceresc a cursului la cuibul de însămânţare. Cenu, neamul cenu, era în Tracia, cuibul, iar daturile de la acest cuib le avem în partea de vest a ţării nostre – din păcate nu mai sunt la noi – Cenadurile. Dar avem la noi Ceanul Mare şi Ceanul Mic, avem la noi Sărmăşagul sau reţeaua de limbă. Sărmăşel, cuvinţelul, şi toate celelalte compuse ale acestui sarmic care, cândva, a alcătuit Sarmisegetusa şi care astăzi este grădina Mântuitorului, Muncelul. Banatul este structura vie în creştere prin temeiul său. Mehedinţiul din machedentia este răzorul de aducere la lumină a recoltei din pământ. Oltenia este însăşi evoluţia holteiului în pântecul de mamă. Aceasta de la depunerea cursului în adăpost, Gorj; că doar este vorba de Got şi Gutan. Aceasta de la depunerea legăturii mai vechi de tip atlantic, Dolj, de la dătătorul Ler împărat. Mai departe Muntenia sau Valahia, modul în care se dezvoltă eul în pântecul mamei sale ca nou trup.
Ţara Loviştei. Sensul acesta de „ţară” e vorba de fapt de „lăcaş” unde se fixează două componente sau mai multe între ele. Locul unde se fixează mai multe componente între ele este Loviştea. Se ia din partea dreaptă, de la Ţara Haţegului, se ia din partea stângă, de la Ţara Făgăraşului, se ia din partea cealaltă, de la Ţara Amlaşului, dincoace de la Ţara Mureşului; şi toate astea se unesc în Ţara Loviştei. Şi numai în forma aceasta se creează noţiunea de ARDA, de ARDEAL „legarea la corpul de zămislire ARDA”. ARDA înseamnă „miezul scoarţei terestre”, solul tare. Ţara Loviştei nu poate fi în Moldova, pentru că în Moldova se creează organele: ficatul, plămânii, inima şi toate celelalte componente. În Ţara Loviştei se potrivesc. Ele, după ce sunt create în Făuriştea Moldovenească, în incinta solului fertil de acolo, se ia şi se preia la celelalte ţări. Ţara Loviştei este ca un plexul solar. Şi toate râurile din Ardeal asta înseamnă „soma”. MUREŞUL înseamnă „zidirea laică”; MARAMUREŞUL înseamnă „zidirea sfântă”; IZA înseamnă „ceea ce aparţine zalei”, adică lanţul; FIRIZA este însuşi „lanţul”. Adică toate astea au un sens care trebuie bine aşezat între ele. E mare deosebire între Iza şi Firiza; Iza este doar sârma din care se face o za, o verigă, iar Firiza este lanţul. În Ţara Almaşului avem decât forma fizică a sufletului, adică latura trupească a sufletului; trupul însufleţit. Şi Ţara Făgăraşului este „feciorul” însuşi, adică produsul din fetus. Deci unu-i trup însufleţit şi altul este fetus-ul. Încet dar sigur, începem să ieşim de sub dumirire şi să vedem care este valoarea limbii române. Valoarea limbii române e construită pe acest fetus care se dezvoltă în pântecul mamei sale şi care este românul înțelept a toată ființa. Toată construcţia de cuvinte are această regulă, formază acest soft de mântuire a unei întregi Românii. N-avem decât 911 softuri sau progame neuro lingvistive cu aplicații în orice domeniu al spiritului creator.
Aşa s-au creat zeii, prin preoţi care dezvoltau un model logico-matematic care, lingvistic, le dezvolta suflul divin. Şi odată pătrunşi de suflul divin, ei înaintau lucrarea, cei îndreptăţiţi o recunoşteau şi-l declarau zeu în viaţă. Dacă nu, ajungea zeu după moarte sau nu ajungea niciodată, cum n-a ajuns Deceneu. Se spune despre Deceneu că a fost pătruns de suflul divin, dar n-a reuşit să ajungă zeu, pentru că nefericirea lui a fost că a avut un concurent foarte puternic: modelul zeului care a venit pe lume Mesia şi care s-a chemat Yisus Hristos. Ăsta a fost neajunsul lui Deceneu; şi n-a mai fost ales el zeu şi l-au ales decât pe Yisus Hristos în locul lui Deceneu.
Muntele de Cretă din Dobrogea este muntele Oslon, este fundamentul Kreaţiei; de fapt asta şi înseamnă – cretă. Cretus, creta, cretum înseamnă creatul. Deci numele românesc al muntelui de Cretă nu înseamnă neapărat creta; înseamnă muntele creatului, care este în bază Oslon. Şi el aparţine de marea coloană a munţilor Hercinici. Ei, hercina înseamnă strânsura harurilor. Deci strânsura harurilor pleacă din muntele de Cretă, traversează sus spre Polonia, ajunge undeva prin Scoţia, trece de acolo şi ajunge până în America. Deci asta este coloana munţilor Hercinici. Ea traversează şi face Crucea lumii în Transcarpatia cu Karpaţii, undeva în Galiţia. Acolo traversează munţiiHercinici, Karpaţii. Şi acolo este centrul Crucii lumii. Deoarece Karpaţii vin din Alpi, din Alpien, din alchimia încredinţării, trece în Karpaţi unde este patul Kreaţiei, ajunge în Hemus sau în Balcani, unde este suflul, lichidul sacru. De acolo merge mai departe şi ajunge până în Himalaya, care este casa cerului.
Înțelegând rostul cuvintelor și al denumirilor folosite, vom înțelege mult mai ușor munca plină de înțelpciune a străbunilor noștri, precum şi alte resorturi bine puse la punct care păstrează intactă matricea informaţională a României. Este bine să cunoaștem faptul că, anumite energii negative care vin dinspre zona Europeana sunt puternic alchimizate, odată ce intră la noi în ţară. Cazanele de smoală nu intră în România. Sunt oprite Înaintea Porţilor de Fier; Cazanele Mari şi Cazanele Mici sunt înaintea Porţilor de Fier; ele nu intră în România. Dar pleacă un negru, de unde? Din Pădurea Neagră, din Munţii Pădurea Neagră, şi ajunge un negru la Marea Neagră. Sunt două tipuri de alb-negru. Trebuie să înţelegem exact terminologia care este dată. Una este să ai Pădurea Neagră – limba de lemn fiind, prin natura ei, limba lui Hatan şi a lui Jong Ler – şi alta e să ai negru de mare sau Marea Neagră, în care este vorba de apă şi de limba de piatră, care era a lui Ler împărat. Şi ce se întâmplă acolo? Pănă la Marea Neagră negrul se dă uitârii. Că intrăm în Deltă şi găsim aici Pădurea Letea. Dar Pădurea Letea înseamnă pădurea uitării. Deci aici negrul e dat spre uitare, pe când dincolo în Pădurea Neagră este dat spre proliferare. Astea sunt deosebirile dintre cele două forme de negru pe care le cunoaşte poporul român. Iar Cernavodă n-are nimic cu Negru Vodă. Cernav înseamnă ciurel, înseamnă sită, filtru. Şi la Cernavodă, dacă la Porţile de Fier se opreşte negrul blestemat, la Cernavodă se face cernerea blestemelor, otiilor. Şi, după ce s-a făcut şi aceasta a doua lucrare, la Cernavodă se cern blestemele. În Deltă apare Pădurea Letea care preia ceea ce a mai rămas după cernut şi Marea Neagră care restituie rezămislirii apa, replămădirii, această culoare neagră pentru a se obţine curatul din ea. Deci aşa trebuie să înţelegem lucrurile. Şi acesta este spaţiul holografic care se întinde din Germania până la noi, pe lungul Dunării, pe lungul verbului dun.Dunaris înseamnă de hăruitul prin facerea ca efect, dat. Asta înseamnă Dunaris. Aris este un supin: de hăruit. Şi dun este verbul care arată unde se face de hăruitul. Şi, peste toate acestea, România care trece prin înmuncire, cu alte cuvinte, care se bucură de valorile spaţului holografic puse la baza înţelegerii de către marele iniţiatZalmoxis.
Aceasta este în mare parte strategia prin cuvânt a spaţiului holografic în care trăim noi românii. Trebuie să ştiţi că tot acest spaţiu, şi nu numai acesta, toată lumea e bine ştiută de Biserică. Că avem noi astăzi pe cei care au fost profesori de matematică şi care s-au dus şi s-au făcut popi, sau au fost ingineri înainte de ’89 şi s-au făcut acum popi pentru că se câştigă mai bine, ăştia nu sunt părinţi. Dar cei care sunt preoţi adevăraţi, marii preoţi, (marii iniţiaţi) ştiu aceste lucruri.
Vorbim în aceiaşi limbă, dar nu ne pricepem de ce. Pentru că aceleaşi concepte din limba fundamentală au primit conotaţii după o anumită experienţă concret senzorială pe care un neam a dobândit-o. Această experienţă concret senzorială a fost luată şi prelucrată de un înţelept al acestui neam. Şi toate limbile capătă, de la preoţii care le-au organizat ştiinţific, în credinţă, capătă conotaţiile spirituale care ţin de limba respectivă şi care dau numele lui Dumnezeu în limba respectivă.
Numele lui Dumnezeu va fi Dumnealui Zeul. Ăsta-i numele lui Dumnezeu în limba română. Aşa a fost el creat şi apoi trecut în înscrisuri, atunci când a fost scrisă Biblia, de către sacerdoţii daci în Templul de Cretă de la Basarabi.
În limba rusă, limbile slave în general, sunt alcătuite pe structuri lemnoase. Pentru structurile lemnoase, pentru limba rusă, are seva care urcă în copac. Dumnezeul ruşilor, slavilor, se va numi Bog, iar în forma în care îl invocăm, vom spune: „Depunătorule Bog“, adică Boje.
Portul de nume nu este o chestiune individualizată. Singurul care nu are nume este Cel nenumit, fiindcă este foarte greu să găseşti un nume pentru Dumnezeu. Got nu este un Dumnezeu universal. Bog nu este un Dumnezeu universal. Işten nu este un Dumnezeu Universal. El este un nume de experienţă concret-senzorială, care stă la baza limbii respective.
Limba română este singura limbă din lume care păstrează numele nenumit al lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu înseamnă un nume, înseamnă Dumnealui Zeul, după cum este dumneata omul. Deci Dumnezeu în limba română nu este un nume numit. Şi de altfel nici nu poţi numi Creatorul sau întemeietorul Creaţiei în eos. Iahve – este o confirmare. Pentru că Iahve în limba ebraică înseamnă „Eu sunt“. Deci nu este numele lui Dumnezeu. Este doar o confirmare: „Eu sunt“. La rabini este Hasem. Hasem nu înseamnă numele. Hasem înseamnă, numele de luptă al Creatorului, aşa cum dincolo este Jihad. Deci Hasem este o luptă, o energie divină şi nicidecum Divinul însuşi.
În permanenţă asupra noastră lucrează subtilitatea, locaşul de cult numit „Oţie“. La coborâre suntem „Koborioţi“, la ridicare suntem„Inridioţi“. Acestea sunt semnele sub care a apărut Poporul Roman, nu de la lup cum susţine o anumită legendă- nici de urs- cum susţine o altă legendă, ci se realizează pe lucrarea de ursire de prevedere în timp şi de însuşire a evenimentelor prevăzute. Este foarte probabil că Zalmoxis se considera „urs“ dar aceasta nu prin asemuirea cu animalul de pădure ci ca nume derivat de la verbul „a ursa“ şi „a ursi“, care înseamnă puterea de a prevedea viitorul.
Zalmoxis a fost un „anotic“ (ana şi Oţie) de cuvinte unde funia hotărâtă să lege generaţiile între ele era un cadru „ana“ sfânt de născătoare morală.
Ana este o succesiune de generaţii pe care stau înşiraţi toţi urmaşii. În dicţionar o găsim cu numele de funie pescărească pe care se atârnă carmacele.
Paticulele „anta“, „enta“, „inta“ formează în permanenţă verigi diferite pe acelaşi lanţ informaţional, în permanenţă fire diferite împletite în aceeaşi ană – unele de esenţă, altele de existenţă.
Particulele „aza“ şi „iza“, împreună cu alte foloase de la acestea până la uzare întrunesc consemnul informaţional care ajunge la uz şi iese din uzare. Aceste particule, sunt monade ale înţelepciunii şi ale sfinţeniei. A fost verbul „a obişnui“ ca să se consacre obişnuinţa, a fost verbul „a şti“ ca să se consacre ştiinţă.
Verbele românești „a curge“ și „a merge“ sunt lucrări precise de nominalizare așa cum verbele „a trage“ și „a drege“ păstrează neștirbite dovezile despre îndreptarea răului într-un context și lingvistic și spiritual de la care religia a fost și ea o ştiinţă despre „rămăşiţele“ scăpate de sub controlul imediat al experienţelor concrete și ale celor care s-au consacrat sacrului în lumea largă a jocurilor logice – deci, de la cuvânt.
Suflul divin care se transmite prin intermediul cuvintelor, se realizează în special cu ajutorul vocalelor. Un rol foarte important îl au și consoanele, care sunt operatori lingvistici cu ajutorul cărora putem însufleți ceva. În acest mod cuvintele devin vii, magice am putea spune, declanșând în ființa umană procese de rezonanță cu energiile benefice macrocosmice.
Așa se creează cuvintele și așa se creează sensurile într-un cuvânt. Trebuie să știm unde se găsește vocala și consoana respectivă. Trebuie să știm cine este pe poziția respectivă pentru ca să stabilim corect cui ne adresăm din interiorul nostru sau cui ne adresăm din exteriorul nostru. Este important să știm fiecare consoană ce înseamnă. De exemnplu, „Ț“ conservă. O țață conservă. Țațele nu sunt prea bogate în limbaj, dar trăncănesc toată ziua un limbaj mort. Ăsta-i și sensul peiorativ de țață în limba română.
Dat fiind acest „Ț“, care există în cuvântul Bistrița, starea vârtejului este oarecum trecută în subsol, pe planul al doilea. Este conservată. La fel este conservată la Lechința; i se poate observa că aproape toate localitățile au câte un „Ț“ acolo. Șieu este o energie în derulare. Șieuțul o energie conservată. Și ăsta e și faptul pentru care facem diminutivele cu „Ț“: draguț, micuț. Ei, dacă ar fi un micut, acest „T“ ar lăsa energia să meargă după temeiul ei, după cauza fundamentală. Dacă este un micuț în schimb, este controlată, este pusă în conservare. Deci oarecum amorțită. Dar asta nu înseamnă că nu poate izbucni oricând teluricul din ființa umană. Uite noi nu spunem câinea; noi spunem cățea. Deci ea este mediul de conservare.
Avem 25 de consoane : H – ghesul; B – apăsarea. C – înfigerea D – datul; L – legarea; M – învlăguirea N – embrionarea P – plămădirea… etc
Baza fundamentală a kodului universal: A, E, I, O, U şi Y, atâta cât sunt vocalele universale, ele intră în kodul universal. Dar de aici pleacăspecificaţiile, de aici vine un mod de a înţelege înlănţuirea firelor pentru fiecare limbă. 1.O – împuternicirea 2.A – cadrul de fixare. 3.Y – firul necunoscut. 4.E – stratul zămislitor. 5.I – firul cunoscut. 6.U – urmaşul. Vocalele se deosebesc între ele prin participarea la gen – masculin, feminin şi neutru – şi prin lucrarea pe care genul numit o face. Pe lângă acestea, limba română mai are şi vocale de dumirire: Ă, Â, Î. Deci O, exprimă: genul masculin, bărbatul; A exprimă genul feminin, femeia; U exprimă urmaşul, produsul din sau prin femeie. Celelalte vocale: Y, E şi I sunt proprietăţi ale acestei activităţi care se face în pântecul de mamă.
Deci toate lucrurile acestea noi nu le înțelegem decât prin „cod-ul“ limbii, nu prin lingvistică, iar un cod se realizează după felul în care se introduc consoanele și vocalele în limba respectivă.
Zalmoxis când se întoarce în Tracia pune bazele acestui concept Kogayon şi propriei concepţii axyonism care stă la baza Sfintei Tradiţii româneşti. Zalmoxis adună toți marii preoți traci, și îi inițiază în Sfânta Tradiţie după care el a creat Kogayonul. Le dă conceptele, care nu sunt decât cuvântul de limbă română dar cu sensurile arhaice pe care le găsim în diferite manuscrise, dar care se modulează în timp ajungând până la înțelesurile actuale. Cuvintele poartă în miez date foarte exacte despre lucrarea de îndivinare fiind, din acest punct de vedere, cele mai precise mecanisme de punere în mişcare a magiei biologice. Scopul fundamental al cuvintelor este transmiterea suflului divin de la om la om și înălțarea prin cuvânt. În structura acestui neam, se dezvoltă această genă a Mântuitorului, căci în fiecare român se află un OM. Acesta este marele adevăr despre noi și de ce suntem noi aici. Fiindcă noi suntem purtători ai eu-lui interior. Român – romîn și ajungem la forma de bază – romin, unde „min“ înseamnă „eu“ sau personalitatea fiecăruia. Pe exterior, în raport cu lumea fizică în care trăim, oamenii sunt atrași către căutarea bogățiilor lumești valorificând mina și minereul. Pe interior, în raport cu aspectele subtile și de manifestare tainică a lui Dumnezeu, „romin“ este un adapostitor, înseamnă EU SUNT. Deci român înseamnă „eu interior“ și astfel, adevăratul nostru potențial este acela de a ne îndumnezei, de a deveni Una cu Sinele Suprem Nemuritor (Atman).
Mintea (mintia) era însăşi mina de valorificare a eului lingvistic. Zalmoxis a fost un zeu moral, un maestru al aducerii metalului la credință.
La noi mânăstirea vine de la „monastio“, care este starea de înălțare prin Biserică (prin credință) a puterii eu-lui trupesc (a sufletului individual). Biserica este dată cu dublu sens, „biser“, cel al însuflețitoarei. Pentru că însuflețitoarea este din capul locului mama şi purtătoarea de prunc în pântec. De aici vine numele Bisericii, de la apăsarea în pântec a pruncului de către Maria. Până la Maria, până la Miriam, noi nu aveam biserică. Aveam templu, care înseamnă legare la timp, aveam pagoda.
Noțiunea de păcat, înseamnă de fapt, puținul nostru care nu ne ajută să-l întelegem pe Dumnezeu. „Poco“ în limba latină înseamnă puțin. Păcatul vine de aici, de la ignoranță și de la limitarea noastră.
Termenul de „bărbat“ vine de la purtătorii de barbă. Cine era purtătorii de barbă? Isihaștii, pustnicii. Ei, pustnicii erau bărbați. Pustnicia era la un moment dat, o singură artă de a fi pustnic. Și toate erau făcute după o anumită regulă sau știință harică. Și reacția la barbă a venit de la ideea că ceilalți, care nu purtau barbă, îi numeau barbari. Latinii așa i-au botezat. Latinii au fost cei care au introdus pentru prima oară rasul. Și ei nu mai erau cu barbă. Toți cei care erau cu barbă erau barbari.
„Andrusul“ este numele vechi al bărbatului și este folosul pe care îl dobândește femeia de la „introducere“. De acolo numele de Andreea și Undrea, și tot de acolo este „Indrie“, care în limba dacică înseamnă „a băga“, iar în limba latina avem „indere“.
Femeia în toate este pământ și sânge, Pama – Hemus, de unde Phaema sau Femeia. În limba română femeia este „o pamaenta“, adică „un pământ“ în care funcționează „haemus“, lichidul instinctual, și dă „phaema“, „fem“ sau femeia.
Iubirea vine de la „jubo“ care înseamnă poruncă; a merge după înălțarea „iubio“, a te înălța după porunca venită de la Dumnezeu. Toato lumea ar trebui să știe că „iubirea înalță sufletul în tărâmurile cele tainice și preapline ale fericirilor dumnezeiești”.
Din vechea tradiție tracică ne-a ramas acest Yo care se punea în fața numelui domnitorilor. La ora actuală au rămas prea puțini inițiați care să mai știe ce înseamnă acest Yo. Acest yo, care s-a perpetuat de la Rama şi până către sfârşitul Evului Mediu, în alegerile domnitorilor şi în alegerile mitropoliţilor, în acest spaţiu, însemna de fapt „ynridi otia”: înălţare prin Biserică sau înălțat prin credința în Dumnezeu. Când se spune: „Yo, Mircea Voievod, domn a toată ţara….”, spune Înălțat prin credința în Dumnezeu, Mircea Voievod, domn a toată țara. (Iată, un fapt demn de remarcat! Domnitorii notri nu mai foloseau titlul de ”rege” pentru că acest cuvânt ajunsese deja să fie denaturat în alte țări, prin comportamentul reprobabil al celor care dețineau astfel de titluri. În majoritatea cazurilor, regele ajungea să stăpânească tiranic peste credincioii săi i atunci la noi s-a folosit cuvântul „Domn”, de la comuniunea cu Bunul Dumnezeu. Revenind la acest Yo care a trezit curiozitatea la mulți oameni de cultură, acest yo este una dintre cele mai puternice mantre care stă la baza protecţiei poporului român. Şi acesta este motivul pentru care şi astăzi ea este întâlnită foarte des pe multe dintre stâncile din Carpaţi, stânci cu o semnificaţie evidentă sacră. Acesta este şi motivul pentru care acest yo – care acum din păcate se scrie cu i, io – se găseşte pe toate aripile de avioane. Cei care au călătorit cu avionul poate că au văzut-o pe aripi (YOR). Acest Yo, este de fapt o mantră a securizării aparatului de zbor în cazul avionului, a securizării unui loc energetic sau de altă natură, de altă importanţă, în cazul unei stânci din Carpaţi. Deci este vorba despre o anumită mantră care asigură stabilitatea, fie energetică, fie de echilibru, fie de autoreglare în organismul uman. Şi totdeauna când se face o asemenea kantră, descântec cum îi spunem în terminologia de astăzi, este bine ca persoana care repetă după cel care face descântecul, textul, să pună în faţă yo. „Yo de la Tine, Doamne”. „Yo de la Tine, Mântuitorul”. Şi aceasta securizează textul de mantră şi creşte capacitatea de vindecare pe care o are în sine textul, prin cuvintele care sunt aşezate, nu la voia întâmplării, cum credem noi, ci după o regulă foarte bine stabilită, care o cunoaşte numai creatorul de kantre; altfel spus, numai axyntele. Axyntele era în tradiţia veche cel care organiza textele de rugă în temple, în biserică. Şi toată concepţia despre creerea unui asemenea text purta numele de axyon. Deci, în Tracia, după aceea la români, întrega sfântă Tradiţie, se bazează pe această concepţie a axyonului, tradus mai simplu, pe româneşte: toate firele necunoscute luate în stăpânire de la cadrul lor de fixare sau de la axa de fixare. Tracia este o axă, Dacia este o axă şi între ele se află citirea etimologică a cursului, Geția. Acesta este sistemul pe care s-a organizat întreaga sfântă tradiţie strămoşească şi astăzi creştin românească. Tracia era axa corpului T’ra terestru, era axa din interiorul Pământului, care traversează dintr-o parte încealaltă Pământul, deci era un fel de Ax Mundi. Iar Dacia era braţul dat din această axă.
Deci axyntele organiza aceste texte de rugă în templele străbune, iar mai apoi în biserici. Rugăciunile sunt ceea ce noi numim kantre. Mantrele sunt cuvinte care au valoare de tratare, sunt cuvinte esență. Kantrele sunt descântece (acel text fiind alcătuit din mantre), kantrele sunt rugăciuni, kantrele sunt meditaţii. O rugăciune este un text alcătuit din mantre, așa cum la hinduși sau la tibetani se practică japa-mantra. Recitarea sau cântarea unor astfel de texte sacre, este deosebit de precisă în purificarea psiho-mentală și punerea în rezonanță cu energiile profund benefice din macrocosmos.
Mantrele, Cuvintele vii esență, ne ajută să realizăm raporturile care se fac între stereotipurile noastre dinamice; adică, între chakre. Oricare chakră este un asemenea produs, o asemenea piesă vie din noi. Haideţi să-i spunem mai frumos, Rai. Pentru că, de fapt, în limba română, Raiul înseamnă roata cu caneluri, roata pe care se aşează un fir, un otgon. Aia e o roată cu caneluri. Chakrele, la români, sunt Raiuri. Numele de Rai, la noi, a apărut de la această roată cu caneluri, aşa cum în limba sanscrită e tot de la aceiaşi roată, dar în limba sanscrită chakra vine de la ankra, care înseamnă cer. Deci iată că şi în limba sanscrită cerul este introdus în noţiune. Ancora cerului este chakra în limba sanscrită. În limba română este raiul, roata cu caneluri pe care este un fir trimis de la Dumnezeu; pe alt fir vine răspunsul de la Dumnezeu. Stereotipurile nostre dinamice sunt asemenea raiuri în care, în permanenţă, un Y coboară şi un I urcă. Niciodată nu există cale inversă, în care un Y să urce, în limba română, așa cum se folosete, de exemplu, la hinduși.
Sistemul străbunilor noştri era cuvântul. Ei ştiau foarte bine fiecare cuvânt cu ce fibră a trupului se rosteşte; că noi de fapt rostim cuvântul cu câte o fibră a trupului nostru. Şi în permanenţă, gândirea fiind cea mai evoluată facultate, ea apelează la toate mecanismele noastre somatice. Fiecare grup, cuvânt, este localizat pe un meridian și asta dă starea de echilibru sau de dezechilibru în întreaga ființă; atât în corpul fizic cât și în corpurile subtile care alcătuiesc structura sufletului.
În genere ființa umană creează un limbaj logic, adică o experienţă abstractă care să răspundă numărului mare de noţiuni, de cuvinte, pe care el le-a elaborat în experiența sa logic concretă. Acestea se înscriu şi ele, la rândul lor, în creier, conlucrează cu experienţa concret senzorială şi creează un soft exact în sensul în care îl cunoaştem noi astăzi. Acest soft, îl îmbogăţeşte mereu, până în momentul în care cunoaşterea depăşeşte capacitatea pur şi simplu a unui om, trecând la posibilităţile astea: văd cine este Gălăţean după cum vorbeşte el, intuiesc cine este Elena după cum vorbeşte ea. Deci iată că astea sunt ceea ce numim noi astăzi clarvedere, clarintuiţie, clarauzire, etc., şi toate celelalte simţuri, teleportarea, simţul material, toate care mai sunt acolo, telekinezia. Toate astea se înscriu într-o gândire superioară, în normalitatea care trebuie să fie. Şi se dezvoltă aşa creierul până la toate capacităţile pe care le are: a se putea ridica singur de la sol, a se decorporaliza, a se corporaliza, etc. Şi aşa reuşind oamenii să facă asta cu sprijinul creierului lor, ajung zei. Pentru cel care nu are astfel de aptitudini dezvoltate, fiinţa divină e foarte greu de imaginat. Dar în lumea aceasta superioară, Divinitatea apare în toată splendoarea ei.
Deci toate lucrurile acestea, noi vom urmări să le înţelegem prin kodul energetic al cuvintelor, nu prin lingvistică. Lingvistica ne dă cuvântul aşa cum este el. Şi aşa cum este înregistrat ca atare în capul nostru. Însă, indiferent că citim în gând un text, indiferent că-l rostim tare, acolo unde trebuie, se aude. Avem, la urma umei, auzirea criptestezică, care este activă în limbajul nostru interior sau în limbajul pasiv așa cum în același limbaj acționează intuiția cripestezică sau vederea cripestezică (adică auzirea interioară și vederea interioară – clarvederea). Dezvoltând aceste aspecte, ajungem să ne folosim, în mod conștient telepatia și transmiterea la distanță a mesajelor sau obținem anumite stări numite paranormale, precum clarvederea, clarauzul, clarsimțul. Nu sunt nite lucruri extraordinare, sunt niște lucruri pe care noi le facem, dar care nu și-au găsit explicația, pentru că pe oamenii de știință și pe ceilalți care sunt preocupați de așa ceva nu-i interesează conținutul cuvântului, îi interesează doar forma acestuia. Dacă acest cuvânt este de gen masculin, dacă acest cuvânt este de gen feminin, dacă acest cuvânt este de genul neutru, dacă-i la singular/la plural, ca atare, mai departe un verb, un articol ori un numeral. Deci gramatica nu ne ajută, morfologia nu ne ajută la perceperea relațiilor interne dintr-un cuvânt, fiincă noi nu mai știm codul energetic al cuvintelor. Noi n-avem decât vopseau de pe pereți, dar nu știm pe ce am pus-o. Nu știm dacă pereții din interior sunt din cărămidă sau dintr-un material prost și pot să cadă în orice moment; dar vopseaua este frumoasă. Și cam la asta se reduce întreaga noastră discuție lingvistică și asta are efecte extrem de dăunătoare în cunoaștere pentru că, la un moment dat, putem spune ”cutare cuvânt este dintr-o altă limbă” și, ca atare, spunem că se trage din limba respectivă. Păcatul ăsta ne pândește pe noi în limba română pentru că lingviștii noştri, de vreo 200 de ani, au ajuns la niște concluzii fantastice: că noi nu avem limbă, pentru că această limbă are 78% latinitate, 21% termeni slavi și 1% etimoane necunoscute !!! Dar, atunci, care-i limba română ? Și totuși limba română se diferențiază de toate aceste limbi pe care le-am menționat adineauri. Ea nu este nici limbă latină, nu este nici limbă slavă și, cu atât mai puțin, din etimoane necunoscute. Nu vom ști ce este limba română atâta timp cât nu vom ajunge să învățam codul energetic încifrat în cuvinte care să justifice prezența cuvântului românesc și de ce această formă, după conținutul cutare. În lingvistică nu se face relația dintre conținut și formă în condiții logice. Se exagerează forma în dauna conținutului; sau conținutul nici nu se specifică. Sigur că, dacă aceste lucruri ar fi reevaluate corect am putea ca să ajungem mult mai devreme la ceea ce se numește paranormalitate – un cuvânt fără niciun sens, pentru că nu există paranormalitate, există doar normalitatea care trebuie să fie, cea care urmează, în mod firesc, după normalitatea formală sau normalitatea care este acum. La urma urmei, toată vorbirea este o chestiune mecanică înlesnită de memoria cerebrală, de înregistrare a cuvintelor în anumite programe mentale.Acționând conștient asupra subconștientului, asupra programelor mentale care ne limitează, ajungem să ne eliberăm de programarea neuro-ligvistică care ne-a fost indusă în timp. La ora actuală este binecunoscut de catre majoritatea psihologilor, că programele subconștiente ne determină realitatea pe care o trăim. În subconștient se află toate programele cu care decodăm realitatea. Există un ansamblu de programe pe care le avem, iar acestea sunt și în subconștient, și la nivelul minții conștiente, sunt și în structură, și în gene. Multe dintre ele ne-au fost inoculate gradat – de educație, de tradiție, de religie, de familie, de tot ceea ce este în jurul nostru. Aceste programe ne-au obișnuit să vedem realitatea doar într-un anume fel (acestea se pot înlocui treptat cu idei forță benefice profund transformatoare). În realitate, tot ceea ce există este Contiința care însuflețete întreaga manifestare holografică, dar până acolo este necesar să depășim programele mentale cu ajutorul programului superior, divin, al înțelepciunii inimii. Mihail Sadoveanu, în ”Creanga de Aur”, spunea: ”Hieroglifele, cum știți, cuprindeau un principiu de înțelegere universală a noțiunilor, înfrățind pe inițiați într-o limbă mută. Alfabetul dumneavoastră de astăzi, ca și limba vulgară, stă mai mult în slujba instinctelor. La întrebările mele, am primit răspunsuri ce mă îndrumau la o pătrundere de care omenirea de azi s-a depărtat; căci progresul necontenit al inteligenței și raționamentului a sleit acele aptitudini care legau pe om de stihii. Presimțiri, instinct și ceea ce numiți dumneavoastră astăzi inconștient – le-am avut și noi cândva, ca și rudele noastre animalele, într-o formă potențială; magia și fenomenele de telepatie erau în veacurile acelea practici curente. Cunoașterile acelea subtile și directe trebuie redobândite pe calea științei experimentale.”
Omenirea se înromâneşte în ideea în care capătă numele eului său interior, a lui EU SUNT, care se dobândeşte prin cunoaşterea de sine și alegerea conştientă a unui limbaj plin de înțelepciune care să înnobileze ființa umană. Şi această înromânire a fost programată să se realizeze, odată cu revenirea în țară a Mântuitorului din români (a se studia și profeția clarvăzătoarei Vanga).
Mântuitor este cel care aduce oamenilor înțelepciunea divină, careconduce la desăvârşirea Eu-lui; adică înseamnă dăruire totală pentru ceilalţi. Mântuitorul nu apare decât în conceptul de MYNTOIA, adică „împlinirea Eu-lui.” S-a împlinit mintea, apare Mântuitorul ! Datorită învățăturilor spirituale care au fost revelate omenirii, putem spune căBrahma a fost un Mântuitor. Brahma până astăzi are înţelegerea respectivă. Krishna a fost un Mântuitor. Krishna până astăzi are înţelegerea respectivă. Mahomed însuşi a fost un Mântuitor. Până astăzi are înţelegerea respectivă. Iisus Hristos a fost un Mântuitor.Deci, toată problema e teologică; totul de la Dumnezeu pentru oameni și de la oameni pentru Dumnezeu.
Pentru a vedea încotro ne îndreptăm, haideți să aprofundăm în ființa noastră, câteva din strategiile de îndivinare prin cuvant pe care le-au dezvoltat în timp, marii oameni de cultură, înțelepții acestei țări sfinte. Să urmărim să scoatem la lumină, fiecare dintre noi, „acele cuvinte frumoase care fac să se nască în inimi înțelepciunea”, asemenea cunoașterii spirituale revelate umanității de marele înțelept şi eliberat Zalmoxis…..Sursa:world-library-books.com/reconstientizarea/profetiile-clarvazatorului-gral/

z042(1) (1)

Aventuri din copilărie .

 

Aventuri din Răchițele :)))
Pe când îo  eram copil ,ne dusese tata la Răchițele în concediu .Unul din verișorii tatei ,era sef la Ocolul Silvic p-atunci .Într-o zi ne scoală pă toți copiii din casă,de când să crăpa de ziuă ,să ne ducă la stână pă deal în sus.Ne duce în bucătărie ,pune o vadră cu lapte cald pă masă,taie pită felii de tri dejte de lată ,apoi trântește un calup alb într-un blid și zice tare : Luați de vă hrăniți binie ,să creșteți ca brazii .Numa că noi strigam ca ciocârliile ,după salam la sanvdici.

Nicicare din copii, că toți eram neamuri,dar venisem de la oraș,nu știam că ce-i boțul ăla cât casa ,așa că ne uitam la el ca la mărgăritar și ne miram fiecare în felul nostru.Unchiu să uită la noi cu coada ochiului și odată zice : Mă copii ,voi parcă ați crescut în laborator,puneți mâna pă cuțît și râșcâiți odată pă untul ăla și dați-l pă pită ,luați d-aci și un boț de caș și haidați că n-avem vreme de contemplat.La plecare,la fiecare ne dădu o traistă-n spate cu de-ale gurii ,mândrii mai eram că suntem și noi de-ai pământului ,că aveam motive naționale pă traistă.Pă drum ne povestea de cum vin urșii pă la stână ,da după zmeură că acolo-i plin de ele .Urcâm dealul ,acolo ne zice dacă vedem șerpele să fugim pă latul dealului,nici în sus ,nici în jos ,da numa pă lat ,că așa șerpele se rostogolește la vale și ne dă pace .

Apoi greu drumul tare la deal ,noi tăt ne văitam ,ba că ne dor picioarele ,ba că ne-o prins dorul de mama,ba că nu știu ce.Unchiu vine și ne dă câte o boată în mână la fiecare ,da zdravănă,că deabia o duceam,dar nu ne zice de ce .Noi am crezut că o fi versiune ca la ski ,să ne ajutăm de ele a urca ,numa că habar n-aveam noi cu cine ne-o întâlni în drum ,dar unchiu ne ține iară prelegere despre cum să facem dacă vine ursul.Io una ,băga-i la cap ce-o zîs,numa că acușa auzii un mormâit ,bași când eram mai aproape de cabana unde ținea unchiu lucrurile .de la stână și unde mai dormea câteodată și el,că acolo avea om la oi.

Când am auzit mormăitul ,m-am gândit imediat la farsă,că unchiu ne mai speria câteodată,numa că odată ne zice unchiu ,fugiiiiți cât vă țin picioarele și nu vă opriți până nu intrați în cabană ,ne zice unde-i zăvorul să descuiem și mai zice să strigăm și să chiuim cât putem de tare ,ca în filmele cu indieni ,da când am intrat în lontru să tăcem mâc ,că vine și el imediat la noi.

Nici n-apucă să gate de zis ,că ne pornirăm ca la război ,chit că ne văitasem tot drumul,primirăm o energie de ne miram cu tăt ,aapăi de-atunci din momentul ăla ,am uitat tot ce-o zis unchiu cum să ne apărăm de urs dacă iese taman în fța noastră și nici până acuma nu m-am mai adus aminte.

Atâta știu,că o intrat și unchiu în cabană,noi eram tăți livizi și muți și parcă și căpătam aer cu porția ,da aveam niște ochi mari de ziceai că ni-s tablourile lui Tonitza .Cum ziceam ,unchiu o intrat în casă și o mai tras o ușă,că avea două ,știa el ce știa și ursu bătea pă la uși și mormăia ,de pă noi ne-apucă mila .Stăturăm acolo o veșnicie ,odată zice unchiu râzând :Nah copchii ,acu mai vreți să urcăm până la stână ? Doamne ia-mă am zis că mor,când ne-o arătat că stâna-i bași în vârf de munte ,iară noi nu făcusem nici jumate din drum.

Deci ne-am tăvălit pă jos,că nu ne mai trebe cât trăim ,că nu-i fain la stână ,că alea alea,da unchiu zice :Alegeți,ori la vale cu ursu,ori sus cu oile .Atâta am zis ,ne-o bătut dumnezo ,m-o trăbuit oi și munte,acu ori crăpi,ori faci ce ț-o trăbuit și am purces tăți mai departe .Acolo unchiu ne făcu mămăliguță cu brânză și ne-o cules zmeură și mure ,eram rupți ,vai mama noastră,ce să mai cobori la vale,trăsărăm un pui de somn până uica și-o gătat treaba p-acolo ,apoi să vedeți voi aventuri la scoborâre ,că trăbuia să ne iasă și șerpele-n cale și să ne mai alerge și ăla vo câteva nivele pă scara Richter ,da când am ajuns acasă în sfârșit ,m-am făcut cruce .Acu muntele nu era bași munte,era un deal mai hotărât ,da noi fiind copii ,ăl mai mare până în patru ani ,îl vedeam cum am vrut noi .:)))….

Taina euharistiei – Sumer ,Lake Winnipesaukee ,România

Ritualul impartasirii Sfintilor Apostoli la Cina cea de Taina (Prima Liturghie crestina savarsita de Mantuitorul).Sfanta Euharistie a fost instituita de Mantuitorul la Cina cea de Taina, iar Sfintii Apostoli au savarsit-o in cadrul adunarilor de rugaciune, cand se oficia frangerea painii si cand credinciosii se impartaseau cu Sfantul Trup si Sfantul Sange al Domnului nostru Iisus Hristos (Fapte II, 42).In cartile Noului Testament si, mai tarziu, in scrierile patristice, intalnim Sfanta Euharistie, mentionata sub diferite denumiri, cum ar fi: Cina Domnului (I Cor. X, 21 si XI, 20 : Tertulian, Ad. uxorem. III, 4), fractio panis (Fapte II, 42, 46 si XX, 7), binecuvantare sau paharul binecuvantarii (I Cor, X, 6), paharul Domnului (I Cor. XI, 26-27), ofranda, euharistie sau multumire, jertfa sau rascumparare.
Dacă ritualul Împărtășirii a fost instituit de Iisus ,se pune întrebarea ,de ce apare cu mai mult de 3000 de ani înainte ? Exista creștinismul și la acea vreme ?

De ce se spune că strămoșii noștrii ,au fost lesne creștinați ? 

Același ritual ,în regiuni diferite ,existând și diferența mare dintre perioade …

Prima imagine ,piatra misterioasă descoperită la Lake Winnipesaukee (Masa ritualică este reprezentată in cea de-a treia imagine, a oului ,situată exact deasupra simbolului spiralei.

03 Lake-Winnipesaukee

Sursa imagine de mai sus : http://www.disclose.tv/news/3_forbidden_archaeology_discoveries_that_will_rock_your_boat/115285?utm_content=bufferf608d&utm_medium=social&utm_source=facebook.com&utm_campaign=buffer

Imaginea de mai jos ,o preluare din folclorul autentic românesc ,ceremonia nunții .

DSC00789-600x400-7

A treia imagine(de mai jos), este o reproducere după un basorelief descoperit în Mesopotamia.

fig151b

 

 

Să vorbim românește

limba_romana-480x300

Citește și https://sssefora.wordpress.com/2015/03/05/traco-geto-dacia/

Să vorbim româneşte

Cugetarea românească
Are portul românesc:
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ni-o pocesc.

Când românul se-ndârjeşte
Din ţărână când mi-l scoţi,
El îţi toarnă româneşte
Un blestem de şapte coţi,
Când de dragoste s-aprinde
El vorbeşte lin şi blând,
Încât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.

Niciodată altă limbă,
De pre buze româneşti,
Nu se-ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândeşti.

La mânie, la iubire,
La suspin şi chiuit,
După chiar a noastră fire
Graiul nostru e croit.

La iubire, la mânie,
La chiot şi la suspin,
România-i România
Cu fagur şi cu pelin.

Sucind limba românească,
Stricând graiul strămoşesc,
După moda franţuzească,
Sau cu modul latinesc,

Ne-am strâns minţile cu fracul
Şi simţul ne-am îmbrăcat
Cu haina, de unde dracul
Copiii şi-a înţărcat.

Românimea cât trăieşte
Graiul nu şi-l va lăsa;
Să vorbim dar româneşte.
Orice neam în limba sa!
poezie de Bogdan Petriceicu Hasdeu

…………………………………………………………………..

Rumâni din Valea Timocului,Serbia 

Interesant portul popular,cu acel stil de pantaloni cu tur ,autentic

 

La România

Purtând pe trup înfipta gheară
Şi-n suflet drojdii de venin,
De zece ori sărmana ţară,
Rămasă-n voie la străin,
D-abia putând să mai respire,
Mereu lovită de călăi—
De ce te plângi c-a-ta peire
Îţi vine de la fii tăi?
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Trecut-au vagabunde gloate
Prin ospătosul tău ogor,
Şi ţi-au lăsat în urmă toate
Gogoşi de vierme rozător!
Un venetic îţi dă cu peatră,
Îţi dă un altul cu ciomag,
Primiţi la masă şi la vatră
În loc să zacă lângă prag!
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Ei nu-ţi sunt fii. Priveşte-i bine:
Cunoaşte-ţi laptele din sân
Şi din năpârcele străine
Alege puiul de român!
Nu blăstăma victima frunză,
Ci scutur-o de negrii gâzi:
În foi să nu se mai ascunză
Cumplita droaie de omizii
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Deschide cronica străbună
La anii marilor nevoi,
Când soartea fulgeră şi tună
Potop şi flacără pe noi:
Să vezi c-acea grozavă ciumă,
Ce-n veci de veci te-a otrăvit
Ş-acuma iarăşi te sugrumă—
E veneticul înfiat!
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Românul geme-n bătătură
Pe când străinii chiuiesc
Şi urlă cântece de ură,
Sugând pământul românesc!
Iar tu, o scumpo Românie,
Tu nu ştii singură ce zici,
Lovind, pe fii-ţi cu mânie
În loc să baţi pe venetici!
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Sunt mulţi românii prin cătune,
Sunt mulţi ca stelele din cer,
Dar norul greu când îi supune
Luceferii în ceaţă pier!
Sunt mulţi românii în tot locul,
Sunt mulţi ca floarea din grădini,
Dar nu s-a dezvălit bobocul
Impedecat de mărăcini!
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

De vrei să scapi duioasa rază
A mii de stele româneşti,
Tu norul ce le-nmormântează
Din cerul ţărei să-l goneşti!
De vrei să smulgi plăpânda floare
Din buruieni şi din scaieţi,
Tu-i fă curând un loc la soare:
Hai dară la plivit, băieţii
O nu şi nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtişag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

poezie de Bogdan Petriceicu Hasdeu

 12-525x376

Religia solara a dacilor- Marele Ințelept Deceneu

DSCF0138 DSCF0156

Soarele de Andezit a fost dezvăluit de sub humă şi readus umanităţii în 1958. Este format dintr-un enorm disc de andezit cu un diametru de circa 7 metri. Este alcătuit din 10 felii radiale, care reprezintă razele Soarelui, și un disc central, cu un diametru de 1,5 metri, care reprezintă Soarele.

Pentru toate culturile lumii, Soarele a reprezentat sau încă reprezintă o putere cosmică supremă, fiind cel care asigură existența și dezvoltarea vieții pe Pământ. Ca sursă de căldură, Soarele simbolizează vitalitatea, pasiunea și tinerețea. Răsăritul și apusul reprezintă simboluri pentru naștere, moarte și renaștere. Solstițiile de iarnă și de vară marchează zilele cele mai scurte și cele mai lungi din an, inspirând ritualuri și festivaluri în lumea întreagă. Solstițiul de iarnă simbolizează victoria luminii asupra întunericului, sfârșitul unui ciclu și începutul unui ciclu nou, marcat de lumină și dezvoltare. Solstițiul de vară simbolizează puterea Soarelui și frumusețea Pământului. Ambele solstiții sunt marcate de către semnul zodiilor de foc, simbolizând căldura și
fertilitatea Soarelui.

Din timpuri imemoriale şi în toate tradiţiile spirituale ale acestei lumi, Soarele a fost venerat ca fiind centrul Universului, în jurul căruia se învârte totul, de care totul depinde şi din care totul se naşte. În Ştiinţa Alchimică, Soarele reprezintă aurul, Regele sau fiinţa reală interioară profundă datorită căreia am luat ființăși la care trebuie să ne întoarcem, realizând-o în interiorul nostru. În Cabala, Soarele reprezintă regatul vital, rădăcina care plasmează toate legile naturii şi ale cosmosului. Pentru I-Ching este Wu Chi, cel fără de început şi fără de sfârşit. În creştinismul esoteric este Absolutul şi, de asemenea Logosul, Hristosul Cosmic. Când conquistadorii au ajuns în Mexic şi i-au întrebat pe mayaşi cine era Dumnezeul lor, ei le-au răspuns prin desenarea unui cerc cu un punct în centru: Hunab Ku- Soarele. În Australia, astrul solar este adorat ca Fiu al Creatorului, iar în tradiţia vedică este considerat Inima Lumii.
Soarele este în fapt manifestarea Divinităţii. Pentru inițiaţii daci, el reprezenta simbolul iluminării spirituale. Soarele a fost adorat dintotdeauna ca simbol al Luminii şi  Conştiinţei Divine. 

Marele Intelept Deceneu

Părintele Kalinic continuă:
– În întreaga sa acţiune, Burebista a fost sprijinit de Marele Preot Deceneu, colaboratorul şi sfetnicul său cel mai apropiat. În acea perioadă se împământenise deja obiceiul ca, asemeni lui Zalmoxis, sacerdoţii geto-daci să meargă în pelerinaj la Muntele Athos, în Grecia. Aici, în liniştea muntelui, timp de 10 ani, Deceneu, îşi va îndrepta rugăciunile fierbinţi către marele nostru înțelept și inițiat Zalmoxis. Apoi, pătruns de înţelepciunea cea tainică a inimii (revelându-și esența divină – Sinele Suprem Nemuritor Atman) îi reiniţiază pe preoţii din Muntele Athos în „Știinţa despre suflet și trup“ sau Religia Kogayonului și se întoarce în Dacia pentru a ajuta spiritual neamul geto-dac.

Istoricul ostrogot Iordanes cât şi Strabon, ne povestesc:
„Revenit în Geţia, Deceneu devine şeful suprem al spiritualităţii tracice, noul mod de viaţă fiind propagat dintr-un centru spiritual, numit Muntele Sfânt“.

Strabon scrie că, ascultându-l întru totul pe Deceneu, geto-dacii „s-au lăsat înduplecaţi, fără părere de rău, să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin“. „Ei socoteau ca noroc şi câştig, drept unica lor dorinţă, îndeplinirea în orice chip a lucrurilor pe care le sfătuia îndrumătorul lor Deceneu, judecând că este folositor să realizeze aceasta. El, observând înclinarea lor de a-l asculta în toate, şi că ei sunt din fire deştepţi, i-a instruit în aproape toate ramurile filozofiei; căci era un maestru priceput în acest domeniu.
El i-a învăţat etică, i-a instruit în ştiinţele fizicii, făcându-i să trăiască conform Belaginelor sau a legilor naturii transmise de la Zalmoxis, i-a învăţat logica, făcându-i superiori celorlalte popoare, în privinţa minţii; dându-le un exemplu practic i-a îndemnat să petreacă viaţa în fapte bune; demostrându-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor şi toate secretele astronomice şi cum creşte şi scade orbita lunii şi cu cât globul de foc al soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele trei sute şi patruzeci şi şase de stele trec în drumul lor cel iute de la răsărit până la apus, spre a se apropia sau depărta de polul ceresc“. „Vezi ce mare plăcere, ca nişte oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filozofice, când mai aveau puţintel timp liber după lupte. Putem vedea pe unul cercetând poziţia cerului, pe altul însuşirile ierburilor şi ale fructelor, pe acesta studiind descreşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, astrele care se grăbesc să atingă regiunea orientală sunt duse înapoi spre regiunea occidentală, odihnindu-se apoi după o regulă prestabilită.“

Toate aceste aspecte despre care ne vorbește istoricul Strabon, nu erau însă o noutate pentru strămoșii geto-daci. Ei erau de mult inițiați în tainele științelor oculte. De altfel, Școala Zalmoxiană nu și-a încetat niciodată existența, ea a continuat până în ziua de astăzi, sub o formă mai mult sau mai puțin ocultată de însuși Deceneu.

Ceea ce e clar pentru toți oamenii este faptul că Deceneu era un mare iniţiat. Ceea ce nu ştiu istoricii, este faptul că Deceneu se zeificase, atinsese starea de Iluminare spirituală. Trecut, prezent și viitor erau una pentru el. Toate îi erau cunoscute, nimic nu îi era de ascuns. Mai rămâsese ultima treaptă spirituală de cucerit, transcendența divină pentru care se retrăsese în Muntele Sfânt.

 Continuare la http://www.sufletulneamuluiromanesc.ro/ro/serviciu/marele-intelept-deceneu.html