Osia pământului-Taina cunoașterii-Păstorii neamurilor-Osiris zeu getic

strigatul-strabunilor-1 (1)

Am pus lîngă acestea caduceul lui Hermes/Sarmis care reprezintă doi șerpi înfășurați în jurul osiei pămîntului fiind simbolul înțelepciunii cerești dăruită neamului omenesc pentru dreaptă rînduială și cumpănire a vieții lor pe pămînt. Lîngă el este hieroglifa lui Pitah, ce simbolizează înțelepciunea cerească venită din vorbirea Ziditorului și care arată atît taina cunoașterii cît și a necunoașterii. Darul înțelepciunii cerești este o continuă muncă de cunoaștere și re-cunoaștere a trecutelor astfel să se găsească drumuri prielnice pentru cele ce vor veni și se vor rîndui în firescul judecății Tatălui Ceresc. În sanscrită acești doi șerpi ce se înfășoară pe coloana vertebrală a omului și se cuibăresc în cap pentru a aduce cunoașterea sau a înstăpîni uitarea și necunoașterea, se numesc Ida și Pingala. Lîngă aceasta spre dreapta, am pus un șarpe de aur descoperit într-o mină care se află în prezent la muzeul din Brad, județul Alba. Tot spre dreapta este oul universului care are pe el săpat un șarpe ca simbol al cunoașterii divine, fiind foarte asemănător cu cel descoperit la Brad și hieroglifa lui Pitah. Lîngă șarpe este stilizat pomul cunoașterii binelui și răului, dar numai cu trei ramuri, simbol ce vine din obiectul religios descoperit la Brînzeni, și tot aici apare spicul de grîu pe care îl găsim imprimat atît la Tărtăria cît și în Sumer/Ki-en-gi. Dar acest ou din piatră ce simbolizează universul, a fost descoperit la Gobekli Tepe, în Turcia fiind vechi de prin mileniul Xll î.e.n.
Dovezile arheologice și mitologice aduse în discuție, arată fără putință de tăgadă că populația care a făcut obiectul descoperit la Brînzeni în mileniul XXV î.e.n., a dăinuit pe aceste locuri pînă în timpul geților altfel nu puteau fi transmise miturile despre zidirea lumii de către Tatăl Ceresc și a Muntelui Sfînt Ceahlău. Dar mai arată că această cultură s-a răspîndit la mii de kilometri atît către sud unde a prins rădăcini trainice prin templul de la Gobekli Tepe din mileniul Xll î.e.n., dar și către vest, dovedite prin descoperirile de la Vincea și datate pentru începutul mileniului Vll î.e.n. Iar Tărtăria vine să completeze aria dăinuirilor noastre pe aceste meleaguri din cele mai înnegurate timpuri ale preistoriei…continuarea la http://www.ariminia.ro/ro/getia-sectiunea-1/

Citiți și la https://sssefora.wordpress.com/2015/01/29/taurul-ceresc-la-sumeri-e-gugulanna/

https://sssefora.wordpress.com/2015/01/29/cultul-soarelui-simboluri-solare/

https://sssefora.wordpress.com/2015/01/29/boneta-dacica-purtata-de-nobilii-tarabostesa-ajuns-pana-in-la-ventamexic/

În imaginea de mai jos,soldați păstori, sumerieni 

ur-boys uraeus, vulture lower,upper egypt tumblr_laatsgnjzv1qdtnx1o1_500 sumerian-harvest sumerian-bee-goddess sumerian1 (1) sumer4-1024x308 sumarian-snake-and-mushroom snake_goddess poison acient logo NInurtaSitchin78p106 k1 geants-de-sumer-mardouk-543po Fig151b f009fdbd5195ab6056915a92bce364b2 essay_7_snakegoddess enkit DSC_9418 coiling-snake-1 Chaos_Monster_and_Sun_God assyrian7 anunnaki_gods Annunaki3 annunaki2-250x375 9142846_orig 8841551

 

 

Tablitele de la Sinaia ,Constantin Olariu

In luna august 2004 am gasit pe internet imaginile a 73 tablite plumb depozitate la Institutul de Arheologie Bucureşti. In cultura romana, despre aceste tablite cu scriere getica nu s-a scris un cuvant, fiind invaluite intre-un mister absolut. Unele informatii care nu pot fi dovedite cu probe, spun ca dupa terminarea manastirii Sinaia în anul 1695 o parte dintre sihastrii din munti s-au retras aici aducand cu ei si tablitele cu pricina. O alta varianta a aparitiei acestor obiecte este ca in anul 1875 cand se sapau temeliile palatului Peles, s-a descoperit o mare comoara formata din aproximativ 240 de tablite de aur şi plumb cu o scriere asemanatoare cu a grecilor antici dar folosind si litere latine precum şi alte semne specifice acestor tablite si figuri de geti, ostiri, cetati, simboluri divine şi alte elemente care duceau la ideea clara ca s-a descoperit o mare civilizatie. Numai ca seful guvernului României de atunci, Lascar Catargiu a daruit-o regelui Carol 1 care a ordonat ca tablitele de aur sa fie topite dupa ce s-au facut copii. Banuind ca valoarea lor este inestimabila şi a distrus dovezi ale istoriei noastre, a donat copiile însotite de o scrisoare unde-şi recunoaşte greşeala, manastirii Sinaia! În anul 1956 puterea comunista a confiscat de la manastire atît tablite de plumb cît şi toate documentele care faceau referire la ele si totul a disparut. În anul 1986 mai multi cercetatori din domeniul istoriei au afirmat în discutii particulare ca înainte de al doilea razboi mondial, în subsolul actualului Institut de Arheologie din Bucuresti existau mai multe sute de tablite cu o scriere necunoscuta pe care ,,nimeni” nu le-a cercetat! În anul 2003, istoricul Alexandru Deac a comunicat la Congresul de dacologie/tracologie tinut la Bucureşti, ca a descoperit în arhivele Comitetului Central al PCR scrisoarea lui Carol l catre manastirea Sinaia. În prezent la aceasta institutie ar mai exista 35 tablite dupa unii sau 70 dupa altii, dar fara documente de intrare şi fara a fi înregistrate în patrimoniul ei! 

     Din cele 73 tablitele de plumb eu am citit 65 iar informatiile de pe ele ne arata adevarata noastra istorie privind structura de organizare a statului getilor, sistemul juridic, religia lor, felul cum ştiau sa-si apere glia strabuna. Ei îşi spuneau rumuni sau geti pentru ca aşa este scris pe tablite nu daci cum i-au numit romanii. Îşi scria identitatea de neam cu cuvintele rumun, riomion, ruomuon, rumuno, romuno sau falnici geti şi nu daci, iar tara lor o numeau sfanta Getia sau Gitia. Stramosul lor ancestrtal era Moş Ariminos din care s-au tras ariminii/armanii şi rumanii. Conducerea neamului era asigurata de dage balo(adunarea neamului strabun) care alegea un mato(ocrotitor, conducator, parinte) care detinea funcaia cît timp era sanatos la trup şi la cap. Din cei 54 de mato eu am reuşit sa citesc numele a 43 de conducatori ai neamului stramoşesc. Pe alte tabliae aceasta conducere colectiva apare cu numele de soboru, gometi sau rada. Aveau un guvern numit agie, în fruntea caruia era mato. Conducatorul armatei se numea basileo care era ajutat de un consiliu de razboi numit soto balo(sotii, însotitorii steagului get) iar cetatile lor întarite se numeau dabe. tara era împartita în sindii(ispravnicii) fiind conduse de catre un sind. Organizarea administrativa era în catune, sate şi dabe iar centrul de putere se numea dabo geto(cetatea neamului get) care a fost la început la Sarmisetuzo, mutata pe la 380 î.e.n. la  Enisala(judetul Tulcea) iar pe la anul 330 î.e.n. a revenit din motive strategice la Sarmisetuzo. Sînt mentionate şi legaturile de sînge care formau satre în cadrul unor  comunitati. Armata era organizata în polcuri şi avea doua corpuri distincte: daco armosa (armata nobililor) care pornea prima în lupta şi gloto armosa(armata gloatei sau a poporului) care suplimenta fortele primului corp sau îl înlocuia complet. Echiparea armatei era asigurata de dage balo iar conducatorii corpurilor de armata erau numiti tot de adunarea neamului. Oamenii nu aveau voie sa se mute dintr-un loc în altul decît cu aprobarea dabei de care apartinea. 32 din semnele folosite în scrierea getilor pe tablitele de plumb sunt identice sau foarte apropiate cu semnele scrierii cretane liniar B din perioada 1500-1300 a.e.n. Alfabetul chirilic folosit de români pana pe la 1870 este în realitate o parte din alfabetele utilizate de stramosii noştri geti în urma cu 2500 de ani. Se spune ca este creatia slavilor Chiril şi Metodiu pe la mijlocul secolului lX dar dupa nume, ambii ,,creatori” sunt de origine româna. Secuii au folosit prin secolul Xlll un alfabet cu 33 de semne iar 28 dintre acestea sunt identice sau asemanatoare cu ale getilor de pe tablitele de plumb. În Transilvania si Ungaria s-a folosit în secolele XV şi XVl  un alfabet runic maghiar care a fost  ,,prelucrat” tot din alfabetele getilor. Gotul Wulfila a ,,creat” şi el pe la mijlocul secolului lV e.n. un alfabet runic inspirandu-se din semnele getilor. Scrierea getilor mai are semne comune cu alfabetul folosit în secolele Vlll – ll î.e.n. în estul Spaniei (Tartesio/Turdetano), cu alfabetele folosite de tuaregi şi libieni înainte cu multe secole de era crestina. Exista asemanari uluitoare ale alfabetelor getilor cu scrierea din Biblos, Mohenjo-Daro, brahmi şi alfabetele folosite de sabei în Arabia în seco-lele XV-lV a.e.n. cat şi cele din Siberia din secolele lV era noastra. Plutaşii de pe raul Bistrita foloseau pe la 1880 56 semne pentru crestatul lemnelor. Dintre acestea 13 sunt identice cu semnele din scrierea liniar B iar 38 sunt identice sau foarte apropiate cu semnele alfabetului getilor. Dupa mitologia greaca, hiperboreenii care locuiau la nordul Dunarii, erau legati de cultul lui Apollo. Herodot în Istorii spune ca acestia aduceau ofrande templului din Delos iar fecioarele ,,Arge şi Opis venisera chiar odata cu zeii”. Platon în Axiochos vorbeste prin gura lui Socrate, despre niste table triunghiulare de arama cu un continut religios aduse la Delos de fecioarele hiperboreene Opis şi Hekaerge. Venirea zeilor la greci a avut loc odata cu formarea primelor structuri sociale din secolele Xll-X î.e.n. în numita ,,perioada obscura”. Arheologia a descoperit într-adevar placute de bronz cu o scriere arhaica pe care au atribuit-o vechilor greci şi care a aparut la sfarsitul secolului Vlll a.e.n.

Religia lor era monoteista avant în frunte pe Sent/Sintu cu sensul de Creatorul, Dumnezeu iar ca simbol al sacrului era crucea cu bratele egale libera sau înscrisa în cerc cum apare deasupra usii la primele biserici crestine din Siria şi Palestina si steaua cu sase colturi sau sase raze. Divinitatea activa al cultului crucii era Zabelo; Creatorul vietii din lumina vie a soarelui si Suien, Zoien, Zoe ca divinitate a renasterii vietii din asteptarea luminii mortii (linistea lunii) prin nemurire. Mai erau dio Dionise, dio Sopio, dio Donizeto, dio Oroelio, dio Tiaz. Fiind o religie a luptei continue dintre bine si rau, duhul raului se numea Sotea sau Satan. Pamantenii se nasteau  din lumina vie a vietii(lumina soarelui) dar toata existenta lor trebuiau sa se straduiasca sa faca numai fapte bune în folosul celor din jur ca o proba de curatenie pentru comuniunea cu adevarata viata vesnica(nemurirea) ce impunea conditia de OM. Nu aveau statui iar divinitatile lor se manifestau ca nişte duhuri,  entitati spiritual – energetice. La naştere fiecare persoana era luata în paza de un înger, neamul get fiind binecuvîntat de oastea de îngeri(falanga). Nu aveau temple ci mici troite şi bisericute/metocuri unde îşi oficiau cultul sau altare improvizate în vremuri de restreste. La nastere fiecare era botezat în religia neamului cu vin şi paine stramoşeasca. Crucea a fost simbol al sacrului la neamul nostru de la începutul mileniului V î.e.n. descoperire facuta la Gorban judetul Iasi apoi la Cucuteni iar mai multe tezaure ale getilor au ca obiect de podoaba crucea înscrisa în cerc sau crucea cu bratele egale. Divinitatile lor aveau în jurul capului o aura aşa cum arata placuta de plumb descoperita la Romula. Sarmis sau Armis era Mîntuitorul sau Salvatorul neamului getilor, apare pe tablite şi sub initialele IOI, III, II, sau Ili, Ilio toate avand aceeasi semnificatie. Tablita 1 este prima atestare materiala a legendei nasterii Mintuitorului care se va numi mai tarziu Sarmis. Sub un şopron cu o vita sezand, un copil mic ridica bratele catre cer simbolizant bucuria vietii ce s-a nascut. La dreapta jos, mama primeste un toiag si un miel de la divinitate/marelui preot get? care are pe cap costumatia religioasa facuta din blana unui lup al carui cap este pus pe capul lui. Deasupra sopronului este figura cunoscuta a lui Iisus cu plete şi cu barba scurta ca semn al tineretii, imagine preluata de hagiografia creştina. La stînga imaginii este un porumbel zburand reprezentand Sfantul Duh, doi magarusi(cum a intrat Iisus în Ierusalim) si un profil de om. În partea stanga jos a sopronului se vede o persoana sezînd pe un scaun iar în mîna tine un toiag. Scaunele sunt trei sugerand legenda celor trei magi. Sub imagine, an coltul stanga jos se vad stilizate imaginile pentru o soparla mare, un peste, o broasca testoasa, o pasare mare care alearga si un caine sau lup. La mijloc este un sarpe foarte lung iar langa coada acestuia este un patrat împartit în noua parti egale sugerand ca este protector al vanttorilor şi al învatatilor. Tablita ll povesteste despre vizita lui Zamolxe în insula Samos si trecerea cabirilor la religia sfintei cruci a Mintuitorului! Pe tablitele l şi ll apare semnul crucii ca simbol al sacrului şi al pamantului(tarii) care sta sub aceasta protectie. Getii se considerau poporul ales de Creator iar tara lor o numeau tara sfanta(dio Geta). Crestinismul ortodox este în mare parte religia stramoseasca. Multe din elementele de cult ale religiei getilor dar si simbolurile religioase(crucea cu bratele egale libere sau înscrise în cerc, steaua cu sase colturi şi steaua cu sase raze) sunt pastrate din religia neamului mioritic din mileniul Vl a.e.n. si care au fost duse de emesi în Sumer/Ki-en-gi de pe meleagurile noastre pe la mijlocul mileniului lV a.e.n.)

Zamolxe, Pitagora şi pitagoreismul Marele get a existat ca realitate istorica, a fost mare preot şi reformator, a vizitat Egiptul, i-a trecut pe cabirii din Samos la religia crucii Mintuitorului, s-a înfruntat cu Pitagora si le-a cerut getilor sa renunte la folosirea aurului ca aducatorul tuturor relelor de pe pamânt, fiind ispita diavolului. Toate aceste date sunt scrise pe doua tablite. Religia getilor a influentat şi zoroastrismul prin existenaa magilor persi la curtea din Sarmisetuzo în secolul Vl a.e.n. cum rezulta din tablita 5.

Iisus a fost get. La începutul secolului Vl a.e.n. s-au asezat printre neamurile getilor populatii ale galilor/galatilor care au îmbratisat religia crucii cu taina botezului cu paine stramoseasca si vin. În anul 279 a.e.n. aceste relatii s-au stricat rau iar conducatorul getilor, Biseto l a pus sabia pe gali si i-a alungat. Fiind opriti si la granita Macedoniei, au trecut Dardanelele si au întemeiat în podisul Anatoliei un stat – Galatia – care a existat pana în anul 25 a.e.n. cand a fost cucerit de romani. O parte din acesti gali au coborat mai spre sud si s-au stabilit în anul 275 a.e.n. într-o regiune pe care au numit-o Galileea. În secolul ll a.e.n. iudeii amintesc de secta esenienilor/esenilor avand centrul de cult în Galileea ai care practicau o religie diferita de a iudeilor dar identica cu a getilor. Începutul secolului l e.n. i-a gasit pe gali/eseni intr-o disputa religioasa cu clerul iudeu. Galii cheama în ajutor mentorii din Carpati. Este trimis Ili împreuna cu o ceata de geti – tablita 53 – pentru a înfrunta dogmatismul religios iudeu. Rastignirea lui Ili, înfasurarea trupului cu giulgiu si transportarea lui pana la ,,galii cei roscati” din Galileea apoi drumul prin Siria Efes, Grecia si Tracia pana au ajuns in Sarmisetuzo sunt povestite pe 7 tablite. Durerea a fost fara margini peste neamul getilor. 

     Tablitele sunt scrise între anii 560 a.e.n. si iulie anul 106 e.n. cand statul getilor a fost distrus de romani iar tara a cunoscut un jaf fara seaman. Limba folosita în aceste texte este limba româna veche care se gaseste identic sau  asemanator în dictionarele de arhaisme si regionalisme existente în România. 79 de cuvinte se gasesc numai în eme-gi(sumeriană) fiind disparute din româna veche. Tablita 1 consider ca a fost turnata/scrisa pe la 1600 – 1500 a.e.n. pentru ca de aici se trag semnele alfabetelor folosite de stramosii nostri.

     În anul 1982 am cumparat cartea Civilizatia sumeriana unde am gasit trei cuvinte care m-au pus pe gînduri: da, nu si inga. Stiam ca aceste cuvinte sunt specifice numai limbii române iar inga se foloseste numai în nordul Moldovei si Maramures. Am gasit pe internet în anul 2001 un dictionar sumeriam-englez elaborat de J.A. Halloran. L-am tradus în limba româna si banuiala mea s-a confirmat limba sumeriana/eme-gi are aceeasi radacina cu limba româna. Am scris cu acest subiect o carte ,,Civilizatia soarelui” publicata în august 2002. Aratam în aceasta carte ca avem 1000 cuvinte identice sau asemanatoare cu eme-gi şi 1400 de arhaisme si regionalisme compuse din doua sau mai multe cuvinte eme-gi. Mai aratam ca denumirile activitatilor agricole, pastoresti si de organizare sociala sunt în mare parte comune celor doua limbi iar crestinismul are multe elemente comune cu religia emesilor. Culturnicii de profesie au iesit la atac si m-au facut în toate felurile atît la TVR 1 cat si la postul de radio Iasi. S-a remarcat A. Vulpe director la Institutul de Arheologie din Bucuresti unde stau ascunse tablitele de plumb ale stramosilor nostri; I. Slusanschi director al Institutului de Lingvistica Iorgu Iordan Bucuresti si Neagu Djuvara, istoric care a trait pana în 1991 la Paris. Nu au avut retinere la limbaj spunand despre cei care vreau sa se uite pe tablite ca sunt nebuni, indivizi cu mintile ratacite, diletanti, oameni fara constiinta dar nu au acceptat sa-mi spun şi eu punctul de vedere. Iar într-un acces de nebunie geniala A. Vulpe spune peste tot ca tablitele de lut descoperite de N. Vlasa la Tartaria ar fi chiar plasmuirea acestuia!!! Despre tablitele de plumb ale getilor peste care el este stapan, spune ca sunt falsurile unui geniu dar el si-a dat seama numai în jumatate de ora! Noi trebuie sa bagam la cap ca aceasta lepadatura este un supergeniu si nu avem cum sa-l contrazicem.

     La sfarsitul lunii noiembrie 2002 am trimis lui J.A. Halloran un mesaj cu 145 cuvinte comune limbilor româna si eme-gi dar care nu sunt în latina. La 17 dec. 2002 îmi trimite urmatorul raspuns: ,,Most vocabulary of the Rumanian language can by derived fom Latim, modified by Slavic influences. This happened after the time of the Roman empire. So you need to reassurse me and your readers that you have avoided attaching a Sumerian etymology to any wordthat as a Latin etymology. Are you familiar with the Larin etymologies gived for most Rumanian words?”  În publicatia Formula As din 25 mai 2006, fiind întrebat despre legatura scrierii de la Tartaria cu cea din Sumer, acelasi J.A. Haloran spune: ,,Cum se poate explica faptul ca într-o regiune din vestul României înconjurata cu nume sumeriene… , s-au gasit trei tablite din lut local, cu pictograme sumeriene dar mai vechi cu 1000 de ani decît cele din Mesopotamia ? …Asumîndu-va o origine triviala, recenta, romana, sigur ca acestea nu va mai apartin”. Acest individ nu a cazut în cap ca sa-si schimbe fundamental ideile cu privire la ce mi-a raspuns în anul 2002. Explicatia consta în faptul ca textul din fisierul Adevar, ajustat putin, l-am tradus în limba engleza si l-am trimis în august 2003 catre Tv Discovery, Institutul de Studii Orientale din Chicago şi Institutul de Studii Orientale din Philadelphia. Englezii au raspuns ca au primit mesajul meu si atat dar americanii au tacut malc. Sigur acest studiu al meu a ajuns si în mainele lui dar smecherul a uitat sa spuna de unde vin aceste idei pentru ca hotia intelectuala se practica si la case foarte mari. Se pare ca i s-a zbarlit motul catre genialitate si acestui nemernic! Ghinionul lui este ca nu stie cum suna limba româna vorbita în graiurile noastre mioritice altfel ar pune si el de o smecherie asa cum au facut cei doi canadieni care si-au însusit descoperirea insulinei facuta de N. Paulescu în 1923 si cu aceasta hotie au luat premiul Nobel iar statul român nu a spus nici pas!. Suedezii au recunoscut nedreptatea în anul 1962 la protestele unui scotian !!! Situatia este asemanatoare cu Alexandru Odobleja si studiile lui în domeniul ciberneticii care au ajuns pe cai ocolite la Norbert Wiener iar priceputul  si-a pus un mot de ,,prima-ntai”!

     Consider ca a venit vremea ca românii sa-si cunoasca adevarata istorie chiar daca mentorii culturnici dar şi alte lichele urla ca tablitele sunt niste falsuri ale lui Haşdeu, N. Densuşian sau un geniu înca nedescoperit iar cei care vreau sa le vada de aproape sunt ,,nebuni, diletanti, nespecialisti, indivizi cu mintea ratacita” si alte asemenea sofisme si fineturi academice.    

De ce sunt autentice tablitele  
     Cum tablitele cu scrierea getilor au fost tinute la popreala mai bine de 130 de ani, aparitia lor pe internet în vara anului 2004 a produs o ,,efervescenta creatoare” si multa zburdalnicie în mintile unor indivizi dar si o înversunare fara margini din partea ,,specialistilor”. De existenta lor am aflat si eu în septembrie 2004 din aceeasi sursa! Argumentele autenticitatii tablitelor sunt infailibile în fata minciunii dar cum la noi plasmuirile au ajuns adevaruri sacre, orice canalie cu titluri si tifna poate sa faca istoria dupa propria nebunie si ticalosie! Dau mai jos cateva dovezi care nu pot fi contestate de nimeni în cazul cand nu sunt scoase în afara culturii române.

     Religia getilor are multe elemente de cult identice cu ale emesilor si foarte asemanatoare sau identice cu crestinismul timpuriu, adica lumea materiala este creata de o divinitate fara început si sfarsit numita la geti Sintu iar la neamul nostru din Ki-en-gi, An sau Anu. Acest Creator a zamislit si lumea spirituala a entitatilor divine definite ca duhuri fiind 7 atat la geti dar si la emesi cu atributii asemanatoare sau identice. Taina botezului, îngerul păzitor, oastea de îngeri, nemurirea, judecata cereasca, crucea ca simbol al sacrului, toate acestea dar si altele se gassesc în cele trei structuri de cult. În localitatea Poduri din judetul Neamt pe dealul Ghindaru s-au descoperit ruinele unei necropole arse de la începutul mileniului V î.e.n. În interiorul unei constructii care avea rolul unui lacas de cult s-au descoperit 7 vetre iar între ele era o cruce care avea în mijloc o mica vatra pentru ars ofrandele. Arheologia, pe care înca nu au apucat sa o înjure ca s-a stricat cu falsificatorii, confirma fara putinta de tagada autenticitatea tablitelor!              

     Dio Zabelo întalnit si sub forma Zabelio, Zabielio sau Sabelio este duhul care aduce lumina si viata pe pamânt, regenereaza natura,  agricultura, viata si stabileste dreptatea fiind consultat în hotaririle preotilor judecatori. În eme-gi avem cuvîntul zabalom care semnifica cele mai înalte culmi muntoase. În sens religios înseamna sanctuarul din virful muntelui, sau hotarul dintre pamant si cer aratind originea acestei religii care s-a nascut într-un loc cu munti înalti unde soarele rasarea de pe culmile acestora. De aceea emesii au construit ziguratele, sa poata venera duhurile energiilor primare pe înaltimi la fel ca în tara lor de bastina. Tracii aveau o divinitate solara, unica si mintuitoare cu numele de Sabazios sau Sabadius. La neamul nostru razletit între Tigru si Eufrat mai gasit o divinitate cu numele de Zabab ca duh al vanatorii si razboiului unde ghioaga si arcul erau la mare cautare. Grecii vechi ne-au spus în izvoarele lor ca tracii venerau şi pe Gebeleizis, divinitate a vegetatiei si renasterii naturii iar emesii ne-au lasat pe tablitele lor informatii despre Gibil ca duh al purificarii si al iertarii precum şi al apelor limpezi dar si al soarelui arzator sau al focului. Ca duh al vietii pline de energie, stramosii nostri l-au considerat pe Zabelo simbolul principiului masculin, numele lui fiind purtat de barbati. Trebuie remarcat faptul ca sfintul Zabelio ca structura spiritual-energetica nu se identifica niciodata cu soarele. În dialectul istroromân este cuvîntul zabelie cu sensul de a unge cu ulei, a pune ulei pentru ardere.

     Dio Zoe, Zoei, Zoin, Sien, Zien Duhul care tine roata vietii sau inelul vietii si rinduieste soarta mortilor si întoarcerea în universul energiilor primare din care s-a nascut totul. Simbolizeaza renasterea prin creatie divina si umana fiind asimilat de catre geti duhului feminin iar numele de Zoe era purtat de femei. Este un judecator al sortii tuturor oamenilor dar nu un tiran si are în subordine tinutul unde sufletul omului poate reveni la ce a fost înainte de viata paminteasca. La emesi avem pe Suen, Zuen, Zoen ca duh al lunii, al regenerarii sau al vietii în asteptare fiind considerat si stapanul întelepciunii simbolizand începutul vietii în forma de germeni. Pe tablitele de la Tartaria s-a descoperit o divinitate Şaue care primea ofrande ce erau arse pe altar împreuna cu mortul. În legendele noastre Iana este sora soarelui pe care acesta o cere în casatorie dar Dumnezeu se opune acestei sminteli. În emegi avem E-anna – casa cerului sau casa Creatorului/ Dumnezeu iar Inanna(stapana cerului întunecat si sora a pamantului) este duhul lunii care asista femeile la nastere si ajuta plantele sa germineze. Sa fie românii asa de neghiobi încat sa se adreseze soarelui si lunii cu apelativul Sfantul sau este reflexul firesc al vechii religii stramosesti a getilor?           

     Emesii au plecat din tinutul carpatic pe la mijlocul mileniului lV a.e.n. si s-au aciuat în Ki-en-gi unde au realizat o cultura si civilizatie uluitoare(civilizatia sumeriana cum au botezat-o specialistii!). Daca acest neam ar fi venit din alta parte în Ki-en-gi si ar fi elaborat acolo toate miturile religioase si întreaga structura sociala nu trebuiau sa existe legaturi atat de vii cu religia getilor si traditiile noastre populare. Sfintul Soare si Sfinta Luna vin din religia neamului nostru pe care o practicau stramosii pîna au venit romanii si au distrus statul get interzicandu-le cultul crucii iar legatura cu religia emesilor dovedeste ca traditiile noastre populare sunt un depozit extraordinar de cultura, veche de peste sase milenii.

      Mai arat ca în Joimarel(Joia Mare) prin ograzile gospodarilor se aprind focuri astfel ca mortii acelei satre sa vina din lumea lor rece si ss se încalzeasca. Tot la aceasta data, la cimitire se aprind focuri la morminte pentru a oferi mortilor caldura din lumina vie si puterea reanvierii. Mai avem în cultura populara pe Joimarita(Zoe + marita) sau Zoica, duh protector al casatoriei care vegheaza la trainicia si rodnicia familiei si întarirea neamului. În Ardeal, în multe colinde se gaseste refrenul ,,ziorel de ziua” dovada ce arata ca în subconstientul colectiv Zoirel(Zoi) nu a disparut nici dupa macelul roman. Într-un colind din Cluj se spune ca Sfintul Soare împreuna cu sora lui(Sfinta Lună) pastoresc pe cer turma Domnului! Tot aici se da colindatorilor un colac mare umplut care are deasupra o cruce împletita din doua suvite de aluat. În spatiile acestei cruci sunt aşezate opus doua cruci mici si literele O(om) şi T(tete: tata) din alfabetul getilor. Un colind din Oas ne spune parca în ciuda: ,,Doua mere jucatoare, rupte de la Sfintu Soare”. Traditia este o referire fara echivoc la vechea religie a getilor închinata lui Zoie, chiar daca peste ea s-a pus eticheta crestina.

     La ceremonialul de înmormintare se folosesc colaci de forme speciale tot ca o amintire nestearsa a religiei stramosesti. Sunt colacii în forma de opt care au pe extremitatile lungimii spirala vietii iar la capul mortului o luminare facuta în spirala arde pina se termina. Un alt colac are forma unui S mai desfacut iar ambele forme se gasesc identic în alfabetul get. Însa liftele, ca aprigi hulitori urla din totii bojogii ca tinutul stramosilor nostri era o cumplita salbaticie pina la venirea romanilor care s-au silit ei sa ne aduca pe calea cea buna chiar cu sabia dar nu au reusit pentru ca sîntem un popor nevolnic!

      Sînziene, sarbatoarea neamului getilor la 24 iunie, este o împlinire a vegetatiei ajunsa în pirg. Bobul de grîu se umple, fructele se formeaza, plantele de leac sunt bune de strans pentru tamaduire. La aceasta data, spune traditia getilor(rumunilor) ca prin poarta veşniciei, marile energii creatoare curg pe pamânt aducînd lumina si viata. Este marea revarsare a creatiei de început unde omul si natura sunt uniti prin credinta în sfinta cruce si a respectului pentru cei ce vor veni. Numele sarbatorii vine din cuvintele Sin ca duh al naşterii si regenerarii naturii precum si a neamului omenesc sau sfint dupa vorbirea veche si Zien, duhul protector al casniciei, fertilitatii, vegetatiei si al sanatatii mintale la geti dar si la emesi. În aceasta zi femeile maritate se prind într-o hora ca simbol al darului fertilitatii neamului getilor si a nemuririi spitei lor pe aceste meleaguri. Feciorii fac roti mari din paie carora le dau foc si le arunca în vale ca simbol al curgerii implacabile a destinului(roata vietii) în nemurire. Îngerii de pe tablitele getilor tin în mana roata vietii pe care soarta a harazit-o fiecarui individ. Cu aceasta data încep sarbatorile de vara şi care sunt legate direct de solstitiu pentru ca neamul nostru fiind sedentar avea toata existenta legata de energiile datatoare de viata ale soarelui. La partea opuss avem ziua de 24 decembrie legata de solstitiul de iarna cu care încep sarbatorile de iarna. Din iunie pana în decembrie lumina zilei scade, vegetatia se împutineaza si miracolul vietii ca dar al creatiei trece în asteptarea rece a nemortii. În noaptea de 24 decembrie în vechiul cult strabun al crucii, oamenii erau chemati sa vina sa i-a lumina care s-a nsscut ca dovada ca va începe un nou ciclu al vietii. Sarbatoarea dovedeşte ca suntem  aici înradacinati de peste 6000 de ani iar daca ne-am pastrat traditia religioasa si culturala cu atita îndirjire cu certitudine ca nici limba nu am uitat-o asa cum o dovedeste chiar numele ei! În religia getilor sfintul Zoe nu se identifica cu luna de pe cer pentru ca în scrierile de pe tablite ei folosesc termenul de loneo sau luno pentru corpul ceresc. Duhurile din mitologia emes avea mai multe apelative iar Zoen mai era invocat si cu numele de Sara, cu sensul de rassrit al lunii. În onomastica noastra avem prenumele Sinzien pentru baieti şi Sinziana pentru fete!

     Religia neamului nostru strabun dar si al emesilor era o religie solara dar nu idolatrica ci bazata pe entitati spiritual-energetice/duhuri justificand lipsa statuilor de cult în ambele culturi. Religiile au în ritual apa vietii ca forma materiala de nemurire, îngerul pazitor si oastea de îngeri iar ca simbol al sacrului este crucea cu bratele egale înscrisa în cerc sau libera şi steaua cu sase colturi sau sase raze asa cum apare în lacaşul religios de la Sinca Mare. Radacina comuna a religiei emesilor şi getilor este data şi de folosirea cuvintelor lam si a-ngi-a/angea în ambele limbi cu sensul de înger chiar daca între ele exista o distanta în timp de 2000 de ani si o distanta de 2000 km în spatiu! Cine spune ca steaua cu sase colturi apartine culturii iudaice nu cunoaste istorie sau minte ca o secatura pentru ca evrei pana dupa întoarcerea lor din Babilon(500 î.e.n.) foloseau steaua cu cinci colturi asa cum apare la comunisti! Crucea, ca simbol al sacrului apare în probele arheologice pe fostele teritorii locuite de stramosii nostri( România, Ucraina, Republica Moldova, Ungaria si Bulgaria) de la începutul mileniului lV a.e.n. dar nu a fost mentionata niciodata sa nu dea de banuit cuiva!

      Cum textele tablitelor cu scriere cuneiforma au început sa fie citite la începutul secolului XX iar primele lucrari despre civilizatia sumeriana au aparut dupa anul 1935, este imposibil ca nazdravanul mioritic sa fi cunoscut aceste informatii pentru ca specialiştii sustin ca plasmuirea s-ar fi facut pe la 1850-1880. 

      Pe la anul 560 î.e.n. marele întelept Zamolxe îsi pune traista în bat si împreuna cu o ceata de getisori de soi pleaca în lume sa se mai cultive si ajunge în insula Samos unde întalneste o alta ramura zburdalnica a semintiilor carpatine – cabirii. Cu mare osirdie îi trece la religia crucii sau reforma impusa de el cultului getilor si are prima confruntare într-ale întelepciunii cu ,,subtirele” Pitagora care statea numai cu nasul pe sus precum ritul porcului. Cu acest pezevenchi se mai întilneste si în  Egipt si iarasi grecul îi face necazuri iar Zamolsiu ne lasa aceste întimplari pe doua tablite din care una este scriss chiar de el. În caseta tabletei apare mentiunea abariso(aba: batrin + risu: şantulet, crestatura) Zam-xei adica scrisa de batrinul Zamolsiu.  

      Tablitele de plumb şi aur au fost realizate astfel; se sapa(rizuia) de la dreapta la stanga textul dorit si se gravau imaginile pe o placa de bronz care avea si rol de matrita. În ea se turna plumb si ieseau tablitele scrise de la stanga la dreapta, asa cum le cunoastem noi. Grecii nestiind prea multa carte în acele vremuri, au retinut ca pe ei i-a vizitat marele întelept Abaris pe la 568 î.e.n. În dialectul istroromân este cuvîntul zamoli cu sensul de a ruga, a implora, aşa ca sa fie povestea mai turbata!   

     Pe una din tablite apare o imagine care i-a smintit pe totii ,,specialiştii”. Un calaret get este în faaa îngerului pazitor care tine în mana roata/cercul vietii cum zice cantatorul de ode Martial dovedind ca si romanii stiau cate ceva despre religia stramosilor nostri. Imaginea îngerului mai apare pe sase tablite, singura sau în compozitie! Un plasmuitor sadea nu ar fi facut asemenea giumbuşlucuri chiar dacă era el genial, si-ar fi dat singur cu stangul în dreptul!

     Pe tablite numele apei care despartea Getia de Mesia a fost scris numai Istru dar niciodata Danubius. Nazdravanul mioritic nu ar fi facut asemenea timpenii pentru ca asa cum sustin ,,specialiştii” era genial sau erau o gasca de rauleni geniali!

     Si capitala statului get a fost scrisa Sarmisetuzo iar o singura data pe la anul 300 î.e.n. în varianta Sarmiegetozo dar niciodata Sarmizegetuza sau Sarmisegetuza aşa cum ar fi fost firesc pentru un fals. Capitala getilor – dabo geto – este mentionata pe toate tablitele care sunt turnate aici dar niciodata nu este amintita Ulpia Traiana Sarmisegetusa, noua capitala zidita de cuceritori în alt loc si pe care au mentionat-o scrierile romane. Cetatea getilor a fost descoperita în prima parte a secolului XX asa ca plasmuitorul nu avea de unde sti aceste realitati istorice! Mesterii în plasmuiri spun ca Sarmisegetuza a ajuns capitala getilor în timpul lui Burebista cand a unit triburile din campie si din munti! Si aceste afirmatii sunt niste nebunii ale unor indivizi cu minte putina dar mult venin în rinza fata de istoria neamului nostru. Cea mai vechie mentionare a capitalei getilor(dabo geto) este pe tablita 16 unde se povesteste moartea conducatorului Baicu care trebuie ,,ss-si doarma somnul de veci în Sarmisetuzo, cetatea getilor/dabo geto”. Aceasta tablita este turnata pe la 560 î.e.n. pentru ca apar pe ea imaginile lui Zamolxe si Pitagora asa cum sunt redate în T 2. Dupa venirea galilor pe toristea noastra avem T 11 de pe la mijlocul secolului V a.e.n. unde un preot get îl trece pe regele galilor la religia crucii si aduce cu aceasta ocazie un trofeu în Sarmisetuzo. Pe la începutul secolului lV î.e.n. capitala neamului get ajunge la Enisala asa cum ne spune T  12. În acele timpuri getii avea o sarbatoare a neamului unde erau chemati toti cei de o mama, adica traci, telagi, iliri, macedoneni. T 15 ne spune ca Filip, tatal lui Alexandru Macedon a fost rau batut pe la 342 – 340 a.e.n. iar capitala neamului get era la Sarmisetuzo si asa a ramas pana au distrus-o romanii.  Nu tine snoava cu mioriticul cel istet care vrea sa ne faca parul cret!  

     Pe tablita 25 apar informatii despre conducatorul satului Dabica ce-si însoara mîndretea de flacau tare ca osul(voinic) cu Marica fiica Sofiei. Ori urmele de locuire getica a acestei localitati au fost descoperite în secolul XX exluzind ideea pretinselor falsuri.

     Dromichete T 22, 23 avea centrul local de putere/daba la Sirmiu, Sierema (T 40) si nu Helis cum ne spune Diodor din Sicilia cand povesteste înflorit patania lui Lisimah! Pomponius Mela aminteste despre o localitate Sirmium undeva prin nordul Munteniei. Asemenea ,,greşeli” nu poate face un falsificator, mai ales genial!

     Pe tablite apare Mos Ariminos/Arumunos(T 19) ca stramoş al getilor si protector din înaltul cerului. În tinutul Apeninilor exista orasul Ariminum ca amintire perena a fondatorilor urbei iar Jupiter, divinitatea suprema a panteonului roman purta în vechea religiei a populatiei locale epitetul de armunos sau armunis. Dupa ce au ocupat Panonia, romanii si-au adus cu ei şi divinitatile. O inscriptie descoperita la Buda pomeneşte de Deus Arimanius ca epitet pentru Mithra, asa ca sa le dea în bot latinistilor. Tot ca Deus Arimanius apare Mithra si la Roma iar mentionarea este facuta de marele preot al cultului mitraic. În tablita 5 apare preotul persan Gomtaro care participa la cultul getilor! Chiar prea mult punem în carca unui om fie el si supergenial!

Tablita 15 ne da informatii pretioase despre razboiul pe care l-a pornit Filip al-ll-lea al Macedonie pe la anii 339 î.e.n. împotriva getlor pentru ca nu vreau sa-l recunoasca protector(bade). Cum falnicii geti nu aveau în obicei sa umble în patru labe în fata altora(asa cum o fac urmasii lor astazi) si-au strunit sirepii, au dat sabiile la tocila si l-au asteptat pe badia Filipoi Enia sa-l întrebe de ce pofteşte la toriştea lor. Pentru ca urgia era mare, s-a adunat neamul getilor din toate tinuturile si rau i-au hacuit pe macedoneni cu toata fala si falanga lor. Propaganda macedoneana spune ca getii, ca niste gaini plouate, în frunte cu riga lor Cothelas i-au asteptat pe machidoni cu daruri multe pe malul drept al Istrului sa nu mai oboseasca saracutii sa-l treaca. Şi atunci minciuna era la mare cinste cand se vintura în vint freza vreunui riga sau neam de flutura steag! Genialul plasmuitor nu putea sa faca o asemenea greşeala aducînd alte informatii despre badea Filipoi decat minciunile cunoscute deja de istorie! 

Tablita 51 spune ca Biseto ll conducatorul neamului get îl ajuta pe Dapisiu în confruntarea cu murdara Roma iar situatia devine tot mai grea. Mesia se afla sub influenaa militara a romanilor chiar daca getii din nordul Istrului nu accepta ruperea gliei strabune în bucati. Dio Cassius ne lasa informatii nu prea sigure despre campania lui Crassus împotriva getilor si bastarnilor din anul 29 e.n. El spune ca razboiul a început dupa ce getii si bastarnii au atacat pe protejatul lor Rolex ce se tinea tare undeva pe la gurile Dunarii. În realitate bastarnii si getii au atacat Mesia în centru iar acest Rolex apare pe tablita cu numele de Orolo care a refuzat sa mai plateasca birurile catre Sarmisetuzo. Revolta lui este reprimata de boero Biseto ll ca mato al getilor fara a se preciza rezultatele ulterioare. Dio Cassius spune ca acest Rolex simtind presiunea coalitiei geto-bastarne cheama în ajutor pe romani care nimicesc ostile lui Dapix şi Zyraxes cucerind si dabele lor situate undeva la gurile Dunarii. Tablita arata ca acestia erau doi conducatori locali din Muntenia fiind ajutati de boero Biseto ll au purtat lupte grele cu romanii iar în anul 30 ajung amandoi mato. De aici trebuie sa tragem concluzia ca la acea data Mesia nu era provincie romana. Si aceasta tablita contrazice informatiile venite din surse vechi infirmand ideea criminala a falsurilor. Din alta sursa am mai gasit o tablita care povesteste despre o solie trimisa de Dapiseu la scitii din cetatea Grono pentru a plati în grosi solda cuvenita armatei acestui neam angajata sa-i sprijine pe getii. Tot din aceasta tablita aflam ca Dapiseu era acum singur conducator al getilor, Zoirasieo ori a disparut de moarte buna ori i-a facut felul cel care a ramas mato. Numele monezii getilor s-a pastrat mult timp pe teritoriul locuit de neamul nostru  pentru ca în perioada feudala a circulat în Tarile Române, Ungaria şi Polonia o moneda care se numea grosi.

      Pe tablita 17, numele conducatorului getilor este Midai Glma. Grecii ne spun ca cel mai cunoscut rege al frigienilor – neam tracic, era Midas dar în textul frigian el este scris Midai asa cum l-a scris şi stramoşul nostru. Daca tablitele ar fi false numele folosit era Midas pentru ca textul frigian a fost descoperit la începutul secolului XX iar smecheria, sustin ,,specialistii” s-ar fi pus la cale în a doua parte a secolului XlX! 

     Ca sa le tai maul pentru vecie acestor înverşunati în facaturi dau citeva nume din onomastica actuala a crestinilor spanioli: Antonio, Diaz, Diego, Durao, Aurelio, Sabio si unele culese din tablitele necrestinilor geti: Antonio, Tiaz, Diegio, Duro, Orelio, Sobio. Tabelul ,,getii din Iberia si…scrierea buclucasa” arata si alta legatura nestiuta pina acum între cele doua culturi. Dupa eruptia de la Santorini la 1652 a.e.n. clima Europei a suferit un accentuat proces de racire asa cum o dovedesc probele de lemn si ghetarii din Groenlanda. Ca sa scape de nenorocire, neamul nostru a migrat catre sud iar o directie a fost si catre Iberia! Istoria fabuloasa a Spaniei medievale spune ca în negurile muntilor Caucaz, între Marea Caspica si Bosforul Cimerian/Crimeea, traia un neam de oameni care se numea iberi si care nu puteau fi straini de iberii de dincolo de coloanele lui Hercule. Eschyl(525-455), spune ca neamul scitilor se tinea tare în bastina lor într-o regiune din ,,nordul Traciei linga Caucazul de linga Istru” adica plaiurile noastre mioritice! Scriitorul grec scrie aceste informatii cu aproape 900 de ani înaintea lui Orosius(începutul secolului V) şi mai are avantajul cunoasterii directe a acestor meleaguri. Trebuie sa admitem ca informatia lui Eschil este corecta pentru ca aceasta precizare se gaseste si în alte surse antice grecesti si romane. Cronicarii medievali nu puteau spune limpede daca cei de aici trecusera acolo sau daca nu cumva semintia celor de aici se tragea din iberii Caucazului, veniti în Spania în timpuri imemoriale care au dus cu ei un sistem de legi cu care se laudau ca ar fi vechi de 6000 de ani! Ei au dus si scrierea descoperita la Tartesico şi Turdateno!

     Sarmis sau Sarmise este Mîntuitorul sau Salvatorul getilor, apare scris şi sub forma IOI, III, Ili, Ilio iar legenda lui este imortalizata pe tablitele 1 si 3. Figura lui este identica cu a lui Cristos din crestinismul iahvist dovada clara ca acestia au copiat/furat informatiile din religia getilor. Pe tablita 9 unde se face o judecata,  Sarmis apare cu simbolul lui caracteristic – calul tinar care se gaseste pe mai multe feluri de monede gasite pe la noi dar pe care ,,specialistii” le-au declarat cu mare furie ca false. Tot pe tablite dar si pe monede apare sarpele ca simbol al sacrului(dio Tiaz) si se gsseste identic în caduceul cu şerpi purtat de mitropolitul României. Trebuie declarat si acesta fals! Numele lui Sarmis a dat si denumirea capitalei getilor Sarmisetuzo adica, unica putere sau casa lui Sarmise dar îl pastram si în onomastica feminina prin Sarmisa sau Sarmizia care nu exista în calendarul creştin! Şi acestea sunt false?

     Tot tablitele ne mai dezvaluie ca galii/galatii au venit în toristea noastra pe la sfirsitul secolului Vl a.e.n. si au convietuit cu getii formand o confederatie T 9 pîna la anul 279(T 26) cînd boero Biseto 1 i-a alungat cu sabia pe o parte dintre ei pentru ca i-au scarmanat rau pe sarmati. Traiul împreuna i-a facut pe gali sa treaca la religia getilor asa cum arata T 11. Cei care au plecat au ajuns în Anatolia şi au format o noua patrie numita Galatia iar o parte au plecat mai în sud si au pus de o Galilee. Ca nu au plecat toti galii o dovedeşte tablita 46 care spune despre conflictul lui Orilieo(30 a.e.n. – 20 a.e.n.) cu monsiro Dimpo si chindia pe care au pus-o la cale getii dupa ce au calcat cetatea galului. La acesti gali din Galileea a fost trimis Ili sa-i apere de zoile aramaice varsate de clerul evreu care vroia sa-i treaca la iudaism aşa cum arata tablitele 52 – 58.

      În Evanghelia dupa Marcu 4,70 se spune: ,,Şi el s-a lepadat din nou. Dupa putina vreme, cei ce stateau acolo, au zis iarasi lui Petru: Nu mai încape îndoiala ca esti unul din oamenii aceia, caci esti Galilean si graiul tau seamana cu al lor”. Daca iudeii l-au ,,mirosit” pe Petru ca vorbea o limba straina ce seamana cu a lui Ili, a cetei lui şi a locuitorilor Galileei, atunci trebuie sa tragem concluzia ca apostolul ori era gal şi getii vorbeau curent limba galilor ori era si el get cu ceva treburi prin lumi straine si facea parte din grupul celor veniti sa se înfrunte cu preotii iudei. 

      Dar relatiile getilor cu galii din Galileea, în traditia populara este pastrata de mitul solomonarilor. Aceştia sunt preotii geti care s-au sihastrit prin munti dupa macelul roman. O mica parte au reuşit sa fuga în munti luînd cu ei si tablitele de aur şi plumb pe care era scrisa istoria, legile şi religia lor. Traditia populara spune despre solomonari ca stapaneau foarte bine astronomia, întocmeau calendare si prevesteau uimitor vremea. Aveau puteri supranaturale de influentare a unor fenomene naturale si preziceau viitorul fiind priceputi în magie(bioenergie), erau capabili sa încalece pe balauri, sa se urce deasupra norilor pentru a aduce sau a alunga grindina. Dupa înfatisare ei erau înalti, cu ochi bulbucati, cu par rosu, aspru si zbirlit, vesmintul era de obicei o tundra alba, zdrentaroasa. Fiecare solomonar purta o mica traista cu instrumentele magiei meteorologice: o toporisca cu care sparge gheata în ceruri pentru a face grindina; frau din coaja de mesteacan cu care este manat balaurul zburator calarit de el prin ceruri şi obligat sa arunce fulgere pe nari; Cartea Solomonariei atarnata de umar; iar pe piept o toaca de lemn cu care chema duhurile furtunilor. Solomonia era o initiere de lunga durata a învatacelului într-o adevarata arta a magiei si psihologiei umane pe care el trebuia sa o practice cu multa msaiestrie. Dupa Lazar Saineanu, initierea se facea într-un loc sub pamânt numit Solomanta sau Solomonarie, unde se învatau toate limbile fiintelor vii, toate tainele naturii, toate formulele magice, farmecele si vrajitoriile(solomoniile). La instruire nu se primeau decît zece ucenici, care dupa 7 ani de învatatura, se alegea unul dintre ei iar acela devenea solomonar. Dupa alte legende româneşti din ceata de zece învatacei, deveneau solomonari 7 sau 9 care puteau încaleca balaurul ce varsa foc pe nari şi sa zboare cu el prin ceruri. Traditia îi considera pe acesti oameni sfinti pentru faptele lor bune sau vinduti Dracului atunci cand aduc grindina peste semanaturi. ,,În timpul celor 7 ani de scoala ei învatau toata învatatura de pe lumea asta, apoi se duc într-o pestera departata din Orient unde stau la o masa de piatra, pina scriu toata învatatura din lume, într-o carte”, dupa cum arata T. Gherman în Meteorologie populara Blaj, 1928. La scoala Solomoniei pot veni numai copii cu chemare alesi de solomonarii batrini iar ucenicia nu poate depasi vîrsta de 20 de ani. Informatiile sugereaza ca aceasta scoala unde învataceii se faceau toba de carte era situata în cetatea Babarului, avind o structura didactica în frunte cu arhimandritul ,,Uniila”. Termenul de solomonie are sensul de scoala ascunsa sub pamânt sau pestera unde s-ar învata toate tainele naturii, farmecele si vrajile. În limba româna avem cuvintul solomon cu sensul de sort facut dintr-un anumit tip de piele si prin extensie solomonar înseamna cel care poarta un solomon. Cetatea Babarului unde studiaza acesti puiganei de om pentru a deveni bute de întelepciune este cetatea luminii sau locul unde se primeste lumina sens metaforic pentru întelepciune. În eme-gi avem cuvîntul babbar cu sensul de lumina, inteligenta, alb, rasaritul soarelui iar în mitologia emes gasim duhul Babar care aduce lumina zilei si stralucirea mintii dar şi o cetate cu acest nume. În localitatea Sinca Veche din judetul Brasov exista un fel de biserica de o conceptie nemaiantilnita, sapata într-un deal. Se compune dintr-o camera mai mare dreptunghiulara care comunica printr-o fereastra cu o camera mai mica circulara terminata printr-o cupola unde se oficiau slujbele şi se aduceau ofrande pe un mic altar. Cupola comunica cu cerul printr-un con vertical foarte larg sapat în spirala si care avea deasupra un acoperis special – poate un cristal pentru concentrarea luminii. Pe unul din pereti exista o firida unde este sculptat un simbol religios(identic cu ,,steaua lui David”) iar pe peretele din fata altarului într-o firida acest simbol se repeta dar are în interior un cerc cu doi pesti fiind simbolurile principiului masculin si feminin. În mitologia româneasca exista o legenda care spune ca pamantul se sprijina pe doi pesti! Consider ca lacasul a fost sapat în mileniul V a.e.n. înainte de plecarea emesilor de aici pentru ca simbolul religios se gaseste identic si pe tablitele lor. În eme-gi sim are sensul de rasina aromata, fumul acestei rasini iar ca înseamna comunitate, casa, sat. Aceasta constructie cu caracter religios dar şi pesterile adaptate pentru asemenea scopuri care se gasesc în numeroase localitati din tara, sunt adevaratele cetati Babbar. În lacasul de la Sinca Mare s-au gasit vase mari de ceramica pline cu cenusa si oase partial arse amintind de obiceiul getilor de a-şi incinera mortii iar cenusa o pastrau în vase de lut depuse în metocuri(mici bisericute). În localitatea Valcepol din Bulgariei(Mesia antica) s-a descoperit o constructie funerara? compusa dintr-o încapere mica lipita de o încapere mare dreptunghiulara care la rindul ei este lipita de o încapere circulara cu acoperis în forma de bolta. O constructie asemanatoare a fost descoperita în localitatea Strelcea, vechimea lor fiind pe la mijlocul secolului lV î.e.n. Sa remarcam asemanarea constructiilor de la Sinca Veche si cele din Bulgaria ca dovada de necontestat a unitatii religioase a populatiilor de la nordul si sudul Istrului. Iar acest model de constructie religioasa se regaseste identic în bisericile noastre ortodoxe dar care difera de bisericile celorlalti ortodocsi sau catolici. Trebuie retinuta si asemanarea dintre vetrele de cult de la Sighisoara si Plovdiv care au în centru ca simbol al sacrului crucea înscrisa în cerc! Tablitele stramosilor ne amintesc de galii cei roşcati care traiau în Galileea iar J. Flavius ne spune ca esenienii(galii cei roşcati la care s-au refugiat rumunii cu trupul lui Ili mort cum ne spun tablitele) cand intrau în comunitate primeau pentru uz personal un vesmant alb, o cingatoare din sfoara, o toporisca si cartile sfinte pe care trebuia sa le pazeasca cu mare grija. Ei locuiau în Orient(Galileea) unde se duceau solomonarii nostri, într-un loc pietros şi cu multe pesteri, vecin cu Marea Moarta si aveau naravul de a scrie si raspindi învataturile religioase pe care le-au luat de la geti. Amintirea acelor evenimente istorice, neamul nostru a pastrat-o în legendele solomonarilor iar legaturile românilor cu getii nu este o plasmuire!

      Boero Bisto este unul dintre putinii conducatori amintiti de izvoarele antice de la care ne-au ramas tablitele 36 – 44. Pe doua din ele se povesteşte despre tentativele de asasinat asupra marelui conducator. Cuvîntul boero nu vine de la slavi ci a fost un titlu folosit de getii din Ardeal sau Banat. Mai apare si pe alte tablite la boero Biseto l si boero Biseto ll si la un flacau get tot boero Biseto care îsi cauta soata în neamul bastarnilor. Tot pe aceste tablite sunt amintite moartea fiului lui Bisto si conflictul cu bastarnii T 20.

     Ultimul conducator al getilor a fost Diogio/Diegio care a încheiat pacea din Panonia la anul 89 si mentionat de romani cu numele de  Diegis. Decebal vine din confuzia cuvintelor dage balo(dage: adunare + bala: a conduce, fiara, steagul getilor) Datorita acestei confuzii a romanilor, specialiştii nostri l-au descoperit pe uzurpatorul Regalianus ca se trage din neamul lui Decebal! Ori la geti functia de mato era o functie electiva nu ereditara, situatie identica si la emesi cu lugal(conducatorul civil). Plasmuitorul nu putea sa inventeze atîtea adevaruri.

      Ede sau preotul judecator purta pe cap o bentita cu un obiect mic în dreptul fruntii iar în prezent acest semn este purtat de seful bisericii siriace pe unde erau esenienii sau galii cei roscati cum sunt mentionati pe tablite. Plasmuitorul nu avea de unde sa stie asemenea informatie. 

     ,,Tablourile de familie” T 2, 28 unde apar si alti mato decît cei de pe tablite iar unii de pe tablite nu apar în tablouri. Un falsificator nu şi-ar fi permis asemenea ,,scapari”!

     Ştefan Razvan, domnul Moldovei, bate moneda la anul 1595 pentru a consemna evenimentul. Pe fata are bustul domnitorului cu legenda în româna scrisa cu litere latine şi chirilice: STEPH BOIBO MO DOB. Acest adevar nu a fost tagaduit de nimeni. Cînd aud ,,specialistii” despre tablitele de plumb ca sunt scrise tot în româna cu alfabetul getilor(latin, chirilic si alte semne) turba si tuna în toate directiile ca blastamatiile sunt falsuri si nimic mai mult!

     Limba folosita este limba româna veche dar se gasesc si 79 de cuvinte folosite în emegi si care au disparut din arhaismele noastre. O alta dovada pe care nu o pot desfiinta ,,specialistii” nostri este inelul de la Ezerova, descoperit în anul 1912 si vechi de 2500 – 3000 de ani, scris in  aceeasi limba ca cea folosita pe tablite dar necitit pina în prezent.  ROLIS ŢENE ANERE(în eme-gi ,,aniri”: inel cu piatra pretioasa iar în româna veche ,,anulare” înseamna de forma unui inel) NER(minunat) TI-L TEANE-S KOR(cor: cerc, unire, legatura) RAZE ADO MEANTI LEZ(les: trup mort) VIITA MINE RAZE-L TA. Rolis, tine acest inel minunat ce-ti va lega(tine unite) lumina aducerilor aminte cînd trupul meu va fi parasit de raza vietii. Situatia este identica pentru colanul de la Pietroasa şi fibula de la Kerlich pe care nimeni nu le poate trimite în categoria falsurilor.

     Alfabetele folosite la realizarea tablitelor cuprind trei mari grupe de stiluri pe care le-am numit ,,rumun”, ,,get” şi ,,religios”. Literele folosite chiar în scrierea aceluiasi stil nu sunt identice pentru ca se folosea mana si dalta în realizarea unor santulete nu matrita sau panson pentru imprimarea literelor, fiecare diac aratindu-si priceperea în turnarea tablitelor. Un loc aparte are alfabetul religios folosit numai în ocazii speciale cu care se scrie întreaga tablita T 11,44, sau numai anumite texte T 25,47. Fiecare tablita are particularitatile ei alfabetice şi de semantica pentru ca au fost scrise de persoane cu culturi diferite, în epoci diferite si în zone unde existau specificitati dialectale ale limbii române. Sa amintesc si  scrierea galilor de pe marginea tablitei 9 care nu era descoperita cînd pretind specialistii noştri ca s-au facut falsurile. Iar semnele  plutaşilor de pe Bistrita se gssesc în cea mai mare parte în alfabetele getilor dar lipsesc din alfabetul latin sau grec! Dar cel mai izbitor argument este asemanarea pana la identificare a semnelor folosite de geti pe tablitele de plumb cu semnele folosite în Biblos, Mohenjo – Daro, Siberia, India, nordul Africii(berberii, tuaregii şi libienii), Saba, toate tinuturi care nu au nimic cu cultura si scrierea greaca si descoperite unele, la începutul secolului XX!

     Sa deslusim corect aceste ziceri, trebuie sa întelegem ca nazdravanul nostru a plasmuit o limba inspirata din limba româna veche dar împanata cu multe cuvinte din eme-gi(sumeriana) care nu era descoperita cînd se facea sotia, a mai plasmuit o religie care se regaseste în mare parte în mitologia emesilor dar si în cea româneasca si de unde se trage crestinismul iahvist, a falsificat istoria punîndu-i pe gali/galati acolo unde i-a mentionat unele izvoare vechi si a venit cu informatii necunoscute din alte surse pina în prezent. Pentru a umbri şi rusina fala altora, l-a scos pe Iisus ca fiu al neamului nostru agatind cu obraznicie alte subtirimi ale glagoriei care dau foarte rau la cultura greco-romano-iahvista! Si aceasta plasmuire unica în cultura lumii prin dimensiune si consecinte a fost facuta nu se stie unde, nu se stie cînd si nu se stie de cine dar miselul a aratat ca are la degetul mic toata cultura româneasca si de aiurea iar timpul pentru el nu a fost o piedica în facatura pusa la cale!  

     În loc de concluzie trebuie sa ne închipuim ca acest neastamparat mioritic avea acces la un fel de calculator al timpului si tot butonind în draci a pus la gramada informatii neverosimile din trecutul îndepartat al neamului nostru, a umblat cu soalda si prin viitor stiind ca se vor face ceva descoperiri cu privire la smecheria lui si aaa pus pe rele ne-a trimis în ceata sa umblam legati la ochi. Dar noi cum suntem neam de soi si în frunte ne-am înaltat numai genii si supergenii, l-am zapsit pe misel si l-am tras la sfinta judecata a adevarului! Dat dracului pezevenchiul! 

Aceste informatii dar şi altele la fel de naucitoare le-am pus în cartea Adevaruri ascunse aparuta în luna decembrie 2005. 

,,Argumentele” specialistilor ca tablitele sunt false

     V. Pîrvan spunea ca ,,sunt falsurile lui Hasdeu” si de aici a pornit ideea criminala ca un plasmuitor vrea sa ne batjocoreasca adevarata istorie. Dar pana în prezent nimeni nu a avut curajul sa faca publice falsurile si timpeniile lui Pirvan care au mutilat istoria noastra veche. 

     Alexandru Vulpe director la Institutul de Arheologie Bucureşti, în publicatia Formula As din martie 2006 spune: ,,falsurile sunt realizate de un geniu dar mie mi-a fost deajuns o jumatate de ora ca sa-mi dau seama”! Chiar asa este cultura româna tinuta la degetul mic de niste genii si supergenii! Cînd prostia si incompetenta au ajuns mot, înseamna ca este loc de mai rau.

     Alexandru Suceveanu, director adj. la aceeaşi institutie, în publicatia Ultima ora din 16 februarie 2005 spune: ,,copiile au fost ale lui Nicolae Densusianu care a scris si Dacia preistorica, ce este pocalul de aur al tracomanilor, noi am fost buricul lumii, de la noi s-au tras toate, etc…Astfel, tablitele ar fi copii a dementei lui Densuşianu, facute la Iasi unde s-au facut si alte falsuri”. Si acest individ bate campii în nebunia lui obraznica. Daca spune ,,specialistul” ca tablitele sunt copii înseamna o recunoastere indirecta a autenticitatii lor pentru ca orice copie este facuta dupa un original adica sa întelegem ca nu sunt falsuri. Si ne mai trimite el plin de sumetie sa cautam smecheria pe coclaurile Iasului pentru ca acolo s-a pus la cale tilharsagul. Dar la Sinaia unde s-au facut copii dupa tablitele de aur din porunca lui Carol l, mai exista persoane în viata care pot depune marturie ca au avut în mana copii dupa aceste tablite despre care stiau multe persoane din acest oras. Cat priveste dementa lui Densusianu si nebunia tracomanilor tov. culturnic da dovada de o mare neghiobie. În Dacia preistorica pe care cu siguranta ca nu a citit-o, Densusianu nu spune niciodata ca neamul nostru vine din cel al tracilor ci el aminteste pe hiperboreeni ca un popor mitic de unde vin pelasgii, ariminii cu toate ramurile lor si riminii sau rumunii cu razletirile lor în cele patru zari. Iar povestea privind originea dacilor din traci îi apartine secaturii de Pirvan  Daca Hasdeu sau Densusianu ar fi stiut de tsblite, cu siguranta ca hulitorii nu mai erau astazi directori la institutia amintita. Pentru a nimici smintelile lui Suceveanu am sa amintesc faptul ca pe internet exista site-ul proel.org realizat de mai multe universitati din Spania în colaborare cu lingvisti din U.S.A. avînd ca subiect originile limbilor şi a alfabetelor. Pentru teritoriul de unde au migrat indoeuropenii ei propun patru teorii: 1 din regiunea baltico – pontica pe la anul 7000 a.e.n.;

                               2 din regiunea centraleuropeana – balcanica pe anul 5000 a.e.n.

                               3 din regiunea pontico – caspica pe la anul 4000 a.e.n.

                               4 din regiunea anatoliana pe la anul 6000 a.e.n.

Trei din aceste teorii vizeaza tocmai teritoriul tarii noastre si regiunile unde au locuit în vechime neamurile getilor(Ungaria, fosta Iugoslavia, Bulgaria, sudul aîmpiei Ucrainei si sudul Poloniei). Tot acesti rai spun ca cel mai vechi alfabet este cel proto-sumerian din care se trag cel sumerian, proto-elamit si Tartaria! Iar arheologul american Marija Gimbutas spune în lucrarea Civilizatie si cultura, Bucureşti, 1989 ca pe toristea noastra, în mileniul Vll a.en. ,,in Carpati, era o civilizatie puternica, prima si singura în Europa…o societate matriarhala, teocratica, pasnica, iubitoare si creatoare de arta”. Chiar si în fata acestor argumente de necontestat, gunoaiele culturii române raman neclintite în ticalosia si ura lor fara margini împotriva adevarului!  Prin tabelele privind raspindirea alfabetelor getilor eu confirm aceste ipoteze iar prin studiul lingvistic ,,Adevar”, dovedesc realitatea de necontestat ca pretinsii indoeuropeni este neamul nostru care a migrat în mai multe valuri în cele patru zari asa cum arata si alfabetele duse cu ei si perpetuate timp de sute sau mii de ani. Dar ,,specialistii” nostri sunt prea tari ca ss consulte si asemenea informatii, ei au ramas pe calea luminoasa deschisa de Pîrvan si Roller! Informatii asemanatoare se gasesc si în surse antice! Strabon spune în Geografia ca: ,,Cei dintîi care au descris diferite parti ale lumii spun ca hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului si a Adriei” iar Macrobiu în lucrarea despre Scipio zice ca: ,,regiunile udate de Tanais/Don si Istru pe care antichitatea le numea hiperboreene”. Apollonius din Rodos în Argonautice spune ca hiperboreenii sunt pelasgi locuind în nordul Traciei.

     Crucile libere prezentate de mine la sfîrşitul cartii, au în mijloc o mica gropita sau o cruce mai mica. În localitatea Poduri din judetul Neamt, pe dealul Ghindaru s-a descoperit o necropola veche de 6000 de ani. În interiorul acesteia era un lacas de cult format dintr-o cruce cu bratele egale care avea în mijloc o mica adîncitura unde se punea ofrandele pentru ars si 7 vetre situate în jurul ei. Podoabele getilor erau o imitare a acestei realitati religioase si cred ca aveau rolul de talisman asa cum se întimpla ai astazi. Cele 7 vetre sunt simbolurile a celor 7 duhuri din religia stramosilor nostri care au iesit din Sintu(crucea-vatra). Mai apare si crucea înscrisa în cerc care reprezinta universul existential al individului(roata vietii) si se subscrie renasterii în nemurire prin puterea crucii. La emesi legatura dintre Creator si celelalte 7 duhuri nascute din el sunt prezentate simbolic printr-un copac cu 7 ramuri cunoscut în Biblie ca ,,pomul cunoasterii” asa cum apare pe un sigiliu de pe la anul 2200 a.e.n. Sub ramurile copacului sunt doua fructe care aduc a mere sau pere iar colindul nostru de Craciun chiar asta spune! În partea stanga este o divinitate stand pe un corp dreptunghiular iar în spatele ei este un sarpe ridicat pina deasupra capului personajului. Imaginea a fost interpretata de evrei ca ,,ispitirea Evei” care nu are acest sens în religia emesilor, sarpele fiind un animal binecuvîntat de divinitate cum era si la geti. Pe tablitele 34, 42, 53 apare sarpele ridicîndu-se pe un suport cu doua picioare iar în tablita 73 apare chiar ca pe sigiliul emes! Poznasul nostru mioritic nu putea pune pe tablite aceste simboluri si sa le brodeasca atit de bine încat nu le poti gasi cusur, pentru ca despre civilizatia emes/sumeriana nu se stia nimic cînd pretind ,,specialistii” ca s-ar fi facut falsurile adica undeva pe la 1850 – 1880?

     Aurora Petan în publicatia Gardianul din 2 iunie 2005 spune: ,,placutele sunt scrise într-o limba preindo-europeana…Alfabetul secuilor nu are nici o legatura cu alfabetele de pe placi care sunt predominant grecesti…limba folosita pe placi nu seamana cu substratul limbii române. Nu exista cuvinte din substratul limbii române”. Alt specialist care minte cu nerusinare! În tabelul ,,Alfabetele getilor şi inspiratiile altora” arat ca 28 de semne din cele 33 ale alfabetului secuilor, se gasesc identic sau foarte apropiat cu semnele getilor. Iar acest alfabet al secuilor este luat de la românii din zona unde sau asezat, adica între izvoarele Bistritei si Muresului, ape pe care plutasii le foloseau sa transporte lemnele catre campie. Ei crestau  lemnele cu diferite semne care se gasesc în alfabetele getilor. Pe site spune specialista ca tablitele sunt scrise în limba daca? Daca tot veselosul spune fara oprelistea bunului simt ce-i bantuie freza, de ce n-am striga sa auda neamul ca tablitele sunt scrise în hitita, curvita, hurita, smintita, zb]rlita, luvita, fiecare pune de o limba si-i trage tare! Dar si prin Asia Centrala avem asemanari cu alfabetele siberiene sau brahmi din India, asa ca am putea presupune ca tablitele sunt scrise în kazara, tatara, chineza, amneza, ca tot avem fiecare dreptul la interpretare!

     Sorin Olteanu, tracolog, filolog şi lingvist într-un material pe internet îl face suvite pe Dan Romalo care sustine ca tablitele sunt scrise în greaca, latina si o limba necunoscuta, toata zicerea o pune într-o carte iar Aurora Petan a analizat fonetic, semantic si filologic scrierea tablitelor. Specialistul afirma ca nabadaiosul plasmuitor s-ar fi inspirat ,,din alte scrieri mediteraneene, amestecând laolalta hieroglife ale discului de la Phaistos, semne silabice cipriote si ale linearelor cretane A si B, care, cu toate, treceau drept “scrieri enigmatice” prin sec. 19, şi se puteau gasi în orice carte de popularizare a preistoriei Greciei,…fie anonimul nostru a trait într-o vreme în care cunostintele despre daci erau într-adevar sumare, adica cel mult pâna la jum. sec. 19″ folosind limba româna arhaica. I-am amintit specialistului ca discul de la Phaistos a fost descoperit în anul 1908 iar Evans a descoperit în anul 1900 placutele cu scriere cretana dar i-a trebuit 25 de ani numai sa le transcrie fara a reusi sa le citeasca. Specialistul ma pune la zid spunand ca nu cunosc istoria limbii române si afirma taios: ,,Limba noastra nu are nimic în comun cu cea a dacilor, în afara câtorva cuvinte transmise vorbitorilor de latina din Dacia, si apoi mostenite în româna”. Si continua: ,,Ce s-ar întâmpla daca v-as spune ca în realitate placutele sunt scrise în greaca”? Adica pe Dan Romalo îl trage de urechi pentru ca tablitele sunt scrise în limba româna ,,cel mult pana  la jum. sec. 19″ iar mie îmi taie pofta de munca spunind ca sunt scrise în greaca! Specialistii tot specialisti, o învart cum vreau ei si nu le mai dai de capat pentru ca sfanta minciuna poate oricand sa fie adevar! Nimeni nu a citi tablitele si nu cunoaste informatiile adevarate scrise pe ele, interpretarile fiind imaginarul celor care pretind ca le-au înteles dar care nu are nimic comun cu continutul lor.  

     Ca pute rau sminteala latrinistilor o spune geniul spiritualitatii noastre, M. Eminescu. În articolul ,,Balcescu si urmasii lui” din noiembrie 1877, scrie: ,,Nicolae Balcescu e de altminterea o dovada, ca limba româneasca pe vremea lui si ‘nainte de dinsul era pe deplin formata si în stare sa reproduca ganduri atit de înalte si simtiri atit de adanci, încat tot ce s’a facut de atunci încoace în directia latinizarii, frantuzirii si a civilizatiei ,,pomadate” a fost curat în dauna limbii române”.  

     Dupa ceva ani, lingvistul B. P. Haşdeu în studiul Perit-au dacii ? demasca falsurile facute de Petru Maior, Samuel Micu Klain, A.T. Laurian si Papiu Ilarian în traducerea unor texte latine cu privire la cucerirea Daciei de catre romani si disparitia poporului dac?!. Desfiinteaza si timpeniile pe care le-au tras iluştrii întelepti pe baza plasmuirilor facute si care sunt temelia dogmei latinitatii. Înteleg eu ca atunci cand vi se baga furca în gat o lasati mai moale!

     Toti specialistii aratati mai sus dar si puhoaiele de urlatori din umbra, au o trasatura comuna, neaga cu vehementa adevarului ce nu mai poate fi discutat, faptul ca stramosii nostri vorbeau o limba pe care noi cei de astazi o mostenim în cea mai mare parte asa cum dovedeste studiul ,,Adevar”…….SURSA : http://www.ariminia.ro/ro/

Inscriptiile antice descoperite la Orsova. Misterul placutelor de aur gnostice

2vtuz5d

se pune un semn mare de intrebare ,atentie mare,textul de pe tablitele de la Orsova vorbeste despre Dumnezeul iudeo-crestinilor,adica ? Iahwe dumnezeul iudeilor, nu si al crestinilor…. despre cine este vorba cu adevarat ,va las sa descoperiti singuri in textul de sub link si pe sit-ul  http://www.ariminia.ro

http://stirileprotv.ro/stiri/romania-pitoreasca/inscriptiile-antice-descoperite-la-orsova-misterul-placutelor-de-aur-gnostice.html

Precizez că în manuscrisele descoperite la Qumran şi scrise de geţi, membrii sectei erau numiţi fiii luminii nefiind folosit cuvîntul esen, dar el apare numai în scrierile ticluite de ivriţii din acest centru după ce l-au asasinat pe Ili în anul 30. Tăbliţa de plumb are în mijloc o imagine care cuprinde toate simbolurile religioase ale geţilor. În partea stîngă sus este profilul lui Moş Arimin cu mielul lîngă obraz iar pe frunte poartă o bentiţă de care este prinsă piatra înțelepciunii ca dovadă a funcţiei de mare preot al neamului arimin și că vine din neamul arimaspilor. Sub el, pe un soclu cu trei picioare de care este înfăşurat un şarpe, se află un cap de taur. În centrul imaginii se află Sîntu purtînd pe piept în partea stîngă Sfîntul Soare (Zabelo) iar în partea dreaptă Sfînta Lună (Zoin, Zoe, Sien). Pe cap poartă o coroană cu trei raze iar deasupra celei din mijloc este un cerc. Cînd mozaicii și-au plăsmuit cultul lor satanist, l-au făcut pe tartorul lor cu trei coarne așa cum arată descoperirile de la Kuntillet Ajrud, În partea dreaptă jos a plăcuței este Sarmis ca judecător al celor trecute şi celor viitoare iar deasupra lui este Maica Precista ce poartă pe cap un fel de bonetă. O bonetă asemănătoare poartă şi astăzi horitoarele din localitatea Grid, judeţul Hunedoara precum şi miresele din Maramureş sau femeile măritate din unele localităţi bănăţene! În colţul dreapta sus este Poarta Veşniciei, ca trecere dintre viaţa muritorilor şi reînvierea în lumina veşnică a energiilor creatoare iar la 24 iunie (Sînziene) este locul pe unde curg marile energii ale creaţiei divine asupra vieţii pămîntene. Stîlpul din stînga a porţii este format dintr-o fiinţă mitică(un om cu partea de jos a trupului în formă de peşte, cum apar şi în mitologia emeş ca civilizatori ai neamului) aşezată pe un soclu iar cel din dreapta este un preot get stînd tot pe un soclu. Pe ambele socluri se vede semnul crucii ca simbol al sacrului. Deasupra stîlpilor este un triunghi cu mai multe simboluri iar în partea de sus se vede Fiul Luminii ajuns în iudeo-creștinism Sfîntul Duh! Poarta Veşniciei apare pe mai multe tăbliţe fiind o componentă fundamentală a religiei geţilor cum înţelegem din tăbliţa 41 ,, Sfîntul toiag al geţilor care merge şi bate în sfintele porţi ferecate ale judecăţii cereşti!” Simbolistica a fost preluată în creştinism prin sintagma ,,porţile raiului” dar despre hoţie nu zumzăie nici un bărzăun.

     Frăţia geţilor şi galilor din centrul de la Qumran este amintită indirect în Evanghelia lui Marcu unde la 14,70 se spune: ,,Şi el s-a lepădat din nou. După puţină vreme, cei ce stăteau acolo, au zis iarăşi lui Petru: Nu mai încape îndoială că eşti unul din oamenii aceia, căci eşti Galilean şi graiul tău seamănă cu al lor”. Dacă iudeii l-au ,,mirosit” pe Petru că vorbea o limbă străină ce semăna cu a lui Ili, a cetei lui şi a locuitorilor Galileei, atunci trebuie să tragem concluzia că apostolul ori era gal şi geţii vorbeau curent limba galilor ori era şi el get cu ceva treburi prin lumi străine şi făcea parte din grupul celor veniţi să se înfrunte cu preoţii iudei. O informaţie la fel de preţioasă în această direcţie, găsim şi în Faptele Apostolilor la 1,10: ,,Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe cînd se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, 1,11 şi au zis: «Bărbaţi Galileeni de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Iisus care s-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergînd la cer». 2,6 Cînd a auzit sunetul acela mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. 2,7 Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: Toţi aceştia care vorbesc nu sînt Galileeni? 2,8 Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? 2,9 Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, 2,10 Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile dinspre Cirene, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi”. Dacă aceşti bărbaţi galileeni vorbeau şi iudeilor pe limba lor, înseamnă că ei nu erau iudei iar limba lor maternă era alta decît aramaica, greaca sau chiar ivrita pentru că în acele vremuri foarte puţini iudei cu multă carte mai ştiau limba strămoşească. Încă un argument la fel de puternic a originii neiudaice al ucenicilor lui Iisus, şi a demascării făcăturii iudeo-sataniste a ivriţilor, îl găsit în continuarea scrierii la 2,44 ,,Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte. 2,45 Îşi vindeau ogoarele şi averile şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia… 4,32 Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sînt ale lui, ci aveau toate de obşte. 4,34 Căci nu era nici unul dintre ei, care să ducă lipsă; cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vîndute, 4,35 şi-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie”. Acest mod de trai în comun era specific numai esenilor iar Josephus Flavius în scrierea amintită ne spune că şi preoţii geţi polistai trăiau la fel, dar nu se găsea deloc în societatea iudeilor. În manuscrisele descoperite la Qumran, dar scrise de ivriți după anul 30 al erei noastre cînd au ajuns stăpîni aici, ei ne prezintă un alt model de organizare a comunității care este foarte diferit de cel al geților din Frăția celui Ales, gruparea lor numindu-se Frăția Noului Legămînt, tot așa cu își ziceau și primii iudeo-creștini!

     Și Evanghelia după Matei la 15,13 ne dă un amănunt la fel de curios: ,,Drept răspuns El le-a dat: Orice răsad, pe care nu l-a sădit Tatăl meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină” cu referire directă la faptul că în mintea unor ivriţi fanatici din regiune se lucra de zor la o religie universală pe structura religiei geţilor, iar centrul de la Qumran era locul unde se punea la cale făcătura prin venirea rabinului Apolo. Trebuie subliniat faptul că textul de mai sus din Evanghelia lui Matei seamănă izbitor cu finalul scrierii de pe tăbliţa unde Ili este trimis în Palestina să vadă cum poate opri mişelia pusă la cale de iudei. Tocmai de aceea geţii şi-au pus traista în băţ şi au purces la drum lung mergînd chiar în bîrlogul lupului să-i închidă gura care vărsa valuri de zoi aramaice.

     Un alt element important este faptul că Ili şi ceata lui de geţi au venit în Galileea să înfrunte preoţii iudei în limba aramaică, dovedind că ei cunoşteau această limbă în care sînt scrise majoritatea manuscriselor descoperite la Qumran. Cum în acele timpuri o limbă străină se învăţa în sînul vorbitorilor ei, înseamnă că geţii s-au instruit în aramaică în ţinuturile din Galatia şi Galileea arătînd încă odată legăturile spirituale între geţii din nordul Istrului şi galii/galaţii aciuaţi pe la anii 275 pe teritorii ce aparţin în prezent Turciei, Siriei, Libanului şi Israelului. Iar scrierile esenilor publicate la noi prin tălmăcirea iscusitului lingvist E. Bordeaux Szekely, arată că Ili cunoştea foarte bine Tora pe care o combătea cu argumente subtile şi pline de înţelepciune, ceea ce îi făcea pe mozaici să adune mult venin în guşă și gînduri de veșnică răzbunare.

     În acele vremuri limba aramaică era o limbă foarte răspîndită în regiunile arătate mai sus fiind folosită atît în comerţ cît şi în cultură ca o limbă a oamenilor instruiţi. Nu avem informaţii despre confruntarea de idei care a avut loc între ceata geţilor şi preoţii iudei dar ştim sigur că a existat o confruntare cu iudeii intraţi în Frăţia Celui Ales şi pe care după asasinarea lui Ili, ivriţii o vor confisca şi folosi în interesul lor fanatic şi sălbatic pentru răzmerița împotriva rabinilor și romanilor și crearea statului mesianic mozaic. Scrierile de la Qumran dovedesc acest conflict al lui Ili cu iudeii din Frăție conduși de Apolo, trimis de la Alexandria de către mentorul Filon care a pus la cale toată ticăloşia şi a finanţat-o la greu.

     O altă confruntare de data aceasta fizică a avut-o Ili cu o mulţime smintită care l-a rănit, bătut şi batjocorit cerîndu-i moartea prin răstignire. Tăbliţa 54 ne povesteşte grozăvia ivriţilor împotriva celui care a îndrăznit să-i înfrunte în dogma lor religioasă: ,,Noe, să coasem desagii aceştia doi la gură, să fim atenţi cu actele pentru corabia nobilei mame din neamul lui Bizino. Am mers la conducere şi am plătit birul să ne dea voie să-l ducem în patria lui. Ne-a dat o ladă mică şi ne-a lăsat să-l înfăşurăm în pînza lui albă, şi să-l ducem la ieşire în afara cetăţii. Uite! această pleavă de cînepă l-a umilit(rănit) pe Ili şi toţi au venit să-l judece şi să-l ducă la pieire(să-l răstignească). Mulțimea sinaită(ivriții) a venit plină de ură care l-a certat şi l-a bătut, batjocorindu-l şi cerînd să le dea capul lui. Priveşte sfinte Zabelio, pînza făcută sul am dat-o lui Noe şi ne-am dus în cetatea de jos(sud) a Siriei unde a venit o grămadă şi ne-a însoţit în frunte cu credinciosul Bofio. Ieri a fost pus jos pe o scenă iar lumea se minuna că este ca un bosoi (copil mic şi dolofan). Ciocîrlia neîntrecută trăgea la ea neamurile cum spune Noe. Multe şi repetate plecăciuni din Sarmisetuzo. Cu sfintele oase cu carnea uscată(moaşte) am alergat şi le-am dus Mîntuitorului unde au fost unse (miruite). Conducătorul neamului străbun a mers cu ele la mama lui Ili care era distrusă. Cercetează dacă jumătate din strălucitoarele făpturi cereşti nu au plecat de la daci.” Cetatea provinciei Siria menționată indirect de tăbliță ,,dabo Sieri gios” adică capitala din sud a Siriei, este orașul Antiohia zidit în partea a doua a secolului lll î.e.n. de regele seleucid Antioh cel Mare (242-187 î.e.n.) în sudul provinciei pe litoralul de est a Mării Mediterane.

     Pe tăbliţa 58 avem informaţii că religia crucii a geţilor avea trecere nu numai la galii din Siria cum spune textul de mai sus dar şi la sarmaţii şi sciţii din est: ,,Cu zoile de la spălatul vaselor rituale să se purceadă la drum şi să se dea vecinilor sciţi. În patria lor să se facă seara o slujbă religioasă. Neamurile sciţilor şi sarmaţilor să plece însoţite repede de dicoe, credinciosul în sfînta cruce”.

     Informaţiile dovedesc răspîndirea extraordinară care o avea religia geţilor la acea vreme şi respectul acestor popoare în valorile spirituale pe care nişte lifte criminale le-au învîrtit că ar fi ieşit din preaplinul lor întunecat de sfînta înţelepciune a fărădelegii. În Evanghelia după Matei la 26,65 avem date care să ne ajute la înţelegerea atitudinii lui Ili, ce a supărat atît de rău pe dogmaticii iudei: ,,Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui. 26,66 Ce credeţi? Ei au răspuns: Este vinovat, să fie pedepsit cu moartea. 26,67 Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii şi L-au pălmuit. Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea în muntele unde le poruncise Iisus să meargă. Cînd L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit”.

     În timpul răstignirii, Ili ar fi strigat: ,,Eli, Eli lama sabactani” tradus greşit prin Dumnezeul meu de ce mă părăseşti! În emegi cuvîntul ili însemnă strălucitor, judecător, legiuitor, salvator, mîntuitor; cuvîntul lama are sensul de înger păzitor, care este identic şi la geţi; cuvîntul sabaş în română arată modul în care se prezintă fizic cineva, purtare; tani are sensul de ceaţă, pîclă, care se răceşte. Tălmăcirea corectă este: Mîntuitorule, îngerul meu salvator de ce laşi ca trupul meu să fie cuprins de moarte (să se răcească)? După răstignire, trupul i-a fost aruncat ca oricărui străin, într-o rîpă plină cu natră aşa cum găsim scris pe tăbliţa 57 ,,Cel care a ţinut Calea Dreaptă s-a dus să locuiască în cetatea vieţii (luminii). Neamul murdar din cetatea Sionului i-a luat inima. Acest neam l-a alergat, l-a bătut şi l-a chinuit (pus pe două lemne îmbinate) aruncîndu-l într-o surpătură de mal cu nitră”. Descrierea este aievea în Evanghelia după Matei cum am arătat mai sus. Noe şi ceilalţi geţi au intervenit pe lîngă autorităţile romane să poată lua trupul lui Ili şi să-l ducă acasă în Geţia la familia Bizino. Au plecat către Galileea la galii cei roşcaţi iar de aici în sudul Siriei unde au fost întîmpinaţi de o mulţime de credincioşi în frunte cu preotul Bofio care au venit să vadă minunea şi să se închine. Tăbliţa 57 vine cu informaţii suplimentare şi spune că ţinutul Siriei şi galii cei roşcaţi sînt sub ocrotirea sfintei cruci pentru că la ei românii au alergat şi şi-au găsit scăparea cînd au fost prigoniţi de fanaticii farisei zeloţi. ,,Sfînta cruce se va întinde peste Siria. Sfînta cruce va străluci peste galii roşcovani. La ei românii au alergat şi s-au refugiat, aşa i-au însoţit îndureraţi într-un loc neted (luminiş de pădure) unde au pus puiul de căprioară pe o ladă mare cu speteze. Ştergîndu-şi sudoarea, priveau la minunea înfăşurată în sulul de pînză ce a suferit şi s-a chinuit puternic”.

     Au ajuns la Efes unde au luat o corabie pentru a călători în Grecia şi au depus minunea vie la vechiul lăcaş de cult al pelasgilor care se afla la 13 km de Delfi iscînd un conflict cu grecii şi tracii aşa cum spune tăbliţa 55. ,,Astfel Duro conducătorul armatei, uliul cetăţii geţilor, a luat însoţitori şi au plecat să adulmece (cerceteze) păţania rea. După denia făcută într-o pădurice mică, Duro a luat cu mare atenţie direcţia către neamul tracilor. Neamul (jegoşii) lui Elie, ca nişte vite s-au înfoiat precum pleava de cînepă dorind să-l ia pe III (Mîntuitor) dar Zanio, credinciosul în sfînta cruce l-a luat să-l ducă în ţinutul lui Zamolxe. Cei adunaţi au început să arunce cu vorbe urîte peste minunea vie care dormea. Înfuriat, eu m-am dus şi le-am strigat o chiuitură: haideţi că în Mezia învăţătura rea a fost totdeauna o fudulie. Cît despre frumuseţea care stătea în mijlocul argelei, marii nobili au mers plini de sfială şi s-au închinat. Astfel liniştea celui pus jos era spartă de strigătele de ura ale cetelor de nobili din gospodăriile cu suliţe. Uite pe aceşti oameni proşti care au vrut să fie gălăgie aici! După ce a fost dusă de la Efes, grecoii negri din Delfi, strînşi în cete de nomazi l-au luat pe Ili şi l-au batjocorit. Priveşte la fiinţa care aduce salvarea şi a fost insultată de o facţie de jegoşi. În toiul certei, această adunătură de răpănoşi ne-au lovit şi ne-au schilodit. Antonio a luat giulgiul şi fiinţa care aduce salvarea (strălucitoarea făptură) şi a ţîşnit cu ele la români unde astfel s-a oprit. Noe a trimis solie pe Gezo să cerceteze dacă Mielul este cu ei. Multe plecăciuni să fie duse ca să aprindă ochii şi faţa lor. Bezino. Conducătorul armatei, Duro arată minunea adunării neamului. Cercetează chipurile care au născut Alesul Neam. Mama”. Grecii plini de ţîfnă şi de dispreţ faţă de neamul get, considerîndu-i nişte barbari, i-au alungat cu sabia din apropierea oracolului de la Delfi tocmai pentru a-şi păstra autoritatea în lumea romană în arta prezicerilor dar şi pentru că hiperboreenii veneau cu o religie ce nu era înţeleasă şi acceptată de ei. Peste rumuni s-a abătut o mare nenorocire care a cuprins neamul de la conducători pînă la simplii locuitori ai Sarmisetuzei.

     Tăbliţa 56 descrie această nenorocire fără margini a străbunilor noştri: ,,Daţi tîrcoale şi alergaţi cu irmos pentru Ocrotitorul care ne ţine. Sfînta şi strălucitoarea poruncă. Mulţimea a însoţit toiagul(a călătorit) să vadă minunea ce ne-a dat-o nouă Zabelio. Am dat ghilul lui (Zabelio) şi este pus pe o argea. Grupuri de armată au sosit în cîntece religioase să se roage la el. Locuitorii vestitelor sate au venit aplecaţi (trişti) să se închine lui. Cetatea a dat tuturor celor adunaţi stofă neagră de mătase pentru că îngerul zace (este mort). Boero Biseto ll şi-a pus încălţările şi a mers împreună cu locuitorii Sarmisetuzei şi armata să se căiască. Veşnic sfînta şi nemuritoarea ciocîrlie a lui Dapisiu a fost lăsată să se înalţe în cele mai înalte zări (la ceruri). Pentru marele sfînt al geţilor, preotul judecător Orolieo a strîns adunarea şi apoi au cîntat sfinte cîntece religioase. Zoraseo, preotul judecător al geţilor l-a dus pe Ili fără viaţă în cetatea plină de durere. Priviţi geţilor cum s-a dus, a suferit rău, s-a curăţat şi s-a înălţat la ceruri pentru dreapta şi sfînta judecată. Să-l jelim pe sfîntul get iar în cetate, oalele pentru băutură să fie cu zoi. Pentru sfîntul get, Gormio a cîntat doine după rînduială. Noe care l-a adus pe sfîntul get a fost lovit de un zbucium nebun. Bunul Dumnezeu s-a îndurat şi l-a luat pe sfîntul get în cetatea credinţei. Boriso a plecat spre cetatea Pananeo pentru a spune despre sfîntul get. Goe, du-te la arătoasa cetate a sarmaţilor să ştie despre sfîntul get. Să se ducă la carpi, la credinciosul Sarta pentru a se afla despre sfîntul get. Pari să se ducă la cetatea Ermi pentru a vesti pe sfîntul Mîntuitor al geţilor. Eu i-am adus aminte acestui om încăpăţinat Goe, să spună despre sfîntul Mîntuitor al geţilor. Goe a plecat repede către cetatea Gomieo să vestească despre sfîntul Mîntuitor al geţilor. Paloe a alergat la cetatea Segetio să vestească despre sfîntul geţilor, Mîntuitorul în credinţa crucii. Să se cerceteze făpturile (oastea de îngeri) strălucitoare din ceruri dacă mai au grijă de neamul geţilor. Uite, a venit chin rău peste daci!”

     Jalea a fost fără margini peste strămoşii noştri, s-a prăbuşit o lume în care geţii îşi aveau sălaşul lor veşnic. Au pornit olăcari la toţi vecinii să anunţe marea nenorocire a neamului rumunilor şi să-i cheme la trecerea lui Ili către cetatea luminii. Făpturile strălucitoare de pe cer care ocroteau neamul geţilor s-au întristat şi ele participînd la jalea muritorilor. Disperarea nu mai are margini!

     Informaţiile despre obiceiul incinerării la geți sînt completate şi de date din tăbliţa 16. Lumea se aduna într-un spaţiu mare, îmbrăcată în haine de sărbătoare cu cusături alese cu aţă roşie. Se aduceau pirostriile sfinte (T 57) care de fapt era o tavă mare cu picioare sau un cărucior din metal cum s-a descoperit în multe locuri (năsălia din prezent), pe care se aşeza mortul înfăşurat în pînză roşie de in sau cînepă. Culoarea roşie era simbolul sacrificiului şi al purificării. Rudele apropiate adunau vreascuri şi alte lemne pe care le puneau sub pirostrii iar cineva din familie sau cea mai apropiată persoană dădea foc crengilor pentru a arde trupul mortului. În acest timp preoţii rosteau îngînat rugăciuni pentru iertare şi primirea la Sien a sufletului celui decedat astfel ca şi el să intre în împărăţia nemuririi iar harpele şi tobele îi acompaniau. ,,Zabelio l-a sacrificat pe Ili Mielul său. Cît despre cetatea geţilor Sarmisetuzo, vai! inima cetăţii a fost uitată de mîngîiere. Da, Antonieo a alergat cu giulgiu la argea să fie pus minunii strălucitoare. Neamul românilor s-a însoţit deseori în sotişă. Bastarnii s-au retras în cîntece doinite. Cel care a ţinut Calea/Legea Dreaptă s-a dus să locuiască în cetatea luminii. Neamul murdar din cetatea Sionului i-a luat inima. Acest neam l-a alergat, l-a bătut şi l-a chinuit(pus pe două lemne îmbinate) aruncîndu-l într-o rîpă de mal cu nitră. Românii din Sarmisetuzo, cetatea geţilor, s-au strîns să venereze somnul copacului tăiat înainte vreme. Boero Biseto a mîngîiat plin de sfială, de nenumărate ori pe învăţătorul iubirii astfel ca cei adunaţi să se liniştească. O ceată de locuitori au scos armăsarii negri pentru a fi pregătiţi de drum (înhămaţi la sanie şi mînaţi). Cît despre neam, toţi au ieşit cu veşminte cusute cu saia roşie şi s-au tologit/rostogolit pe jos ca pleava de cînepă pe rîu. Oastea românilor, plină de sfială a mers unde este minunea şi a jelit lumina sfintei cruci care strălucea. Adesea boero Biseto a cinstit sfînta cruce jelind alături de armată. Sfînta cruce va însoţi năluca ce a murit. Sfînta cruce se va întinde peste Siria. Sfînta cruce va străluci peste galii roşcovani. La ei românii au alergat şi s-au refugiat, aşa i-au însoţit îndureraţi într-un loc neted unde au pus puiul de căprioară pe o ladă mare cu speteze. Ştergîndu-şi transpiraţia, priveau la minunea înfăşurată în sulul de pînză ce a suferit(s-a chinuit) puternic. Nobilii au luat ordine în faţa saniei lîngă lădiţă iar conducătorul boero Biseto era atît de bolnav de picioare încît pentru a-l cruţa a fost dus într-o roabă mare. Neamul oierilor a fost lăsat să aibă această minune. Să se cerceteze mişcarea lină a fiinţelor din ceruri dacă sfînta mamă va fi judecată pentru marea suferinţă. Am teamă că chipul minunii adormite va alerga să se însoţească în credinţă. Să luăm aminte că micul get va merge să locuiască la unicul Zabelio din cetatea geţilor români şi bastarnilor”.

     În acele vremuri rumunii erau în relații foarte bune cu bastarnii şi au participat la arderea lui Ili aşa cum rezultă de pe tăbliţă. Poate aici este originea tranformării geţilor în goţi cum apar în scrierile din secolul V. Bastarnii care locuiau împreună cu geţii din secolul lV î.e.n., mai erau numiţi şi ,,goţii din sud.” După această operaţie, cenuşa era desprinsă de pe tablă şi pusă într-o pînză roşie care era păstrată în metocul cetăţii ca relicvă sfintă, tava se spăla cu grijă iar apa rezultată era folosită drept leac cum ne spune tăbliţa 58. ,,Zonie, să mergi pe dată pînă ce oasele se vor zări prin giubelă, să bei şi să te odihneşti numai atunci cînd te vei înmuia(obosi). Îngerul lui Ilo a mers să stea la creatorul Zoe într-o zi mare şi curată. Să sileşti neamul rău a lui Goe, să se îndese în mare grămadă, alături de noi la necuprinsa jale care ne-a lovit. Să luaţi pînză, să o tigiţi şi să o aşezaţi pe pirostriile sfinte în cîntecele harpelor şi tobelor înainte ca eu să înteţesc focul. Pentru a alina durerea, rudele să adune o grămadă de fîn şi să o clădească în mijloc. După ce el va ieşi (pleca la cele veşnice) în zori se va aduna cenuşa (bună pentru descîntece şi leacuri) şi se va bea în cinstea lui. Gemetele şi puternicele zbuciume îl vor mîntui (ridica la ceruri) cu mistuitoare sete la străbuna şi înălţătoarea judecată. După slujba religioasă se va strînge într-o sarghie roşie puţina murdărie (cenuşă rămasă) din neuitata şi bogata viaţă care ne-a fost luată. Borîtul de Goie a tăgăduit în adunarea sătenilor că a înlocuit sarghia roşie pe care a dat-o prima dată. Dar Cotize este viu. De sărbătoarea Pălie, aleşii nobili împreună cu rudele lor, au stat palizi şi au bocit cu sete pînă li s-au dogit glasurile. Cu zoile (apa murdară) de la spălatul vaselor rituale să se purceadă la drum şi să se dea vecinilor sciţi. În patria lor să se facă seara o slujbă religioasă. Neamurile sciţilor şi sarmaţilor să plece însoţite repede de dicoe, credinciosul în sfînta cruce. După dorinţă, în grabă s-a pregătit argeaua iar neamul gătit de sărbătoare a plîns ori s-a ţinut tare ca osul. Sfînta cenuşă a lui Ili a fost pusă în senic şi dusă cu alai în cetate de către Dapisieo. Goi a fost luat de preotul judecător şi conducătorul Dapisieo şi dus în cetatea principală a geţilor. Neamul sarmaţilor a adus jertfă împingînd de la spate caii lor suri, jos într-o rîpă. Cu mici şi multe plecăciuni se clădesc noi prietenii. Astfel este scrisă de două ori de macedoneanul Aristoresi”.

     Tradiţia noastră populară păstrează în memorie acest eveniment prin sărbătoarea Pălii care nu mai este menţionată în calendarul ortodox dar cunoscută de toată suflarea românească ;i trecut[ cu cruce neagră pînă prin anii 1970, după care pe capii popimii române i-a pălit rău la scăfîrlie damblaua ecumenismului sfîntului prepuț și cu această zăluzenie drăcească au început să ne meșterească datinile strămoșești. Chiar şi în asemenea vremuri pline de durere se găseau nemulţumiţi care aveau ceva pestriţ în maţe iar judecarea nevrednicului nu se lăsa aşteptată. Preoţii geţi ne-au lăsat tăbliţa 59 ca o adevărată elegie a credinţei lor şi a adevărului istoric ce va ajunge numai peste 160 de ani, spaima grecilor şi romanilor. ,,Apa care curge cu repeziciune din vîrf de munte nu poate fi tăgăduită. Neamul nostru a fost ales primul să iasă din gunoaie şi să aducă laude prin Miel, să se închine şi să ţină Calea cea Dreaptă. Această cinste nu s-a oprit aici şi a călătorit cu toiagul la urmaşii minunatei mame a geţilor şi tracilor. Cucernicul preot Astagio, într-o pădurice a făcut o denie(slujbă) care revărsa raze de lumină şi a fost însoţită de cîntece. Sfîntul Iosius a mers şi s-a suit smerit la ceruri să ne scape de necazuri şi să ne aducă pacea. Credinţa geţilor şi tracilor este ca un fir strălucitor făcut cu mare sfială şi care revarsă raze şi încinge pe mijloc cămaşa(sufletul) neamului. Spun că dreapta credinţă este tot anul, eu atenţionez să fie ţinută cu mare dăruire pentru că este o povară mică. Medalioane: Sfeşnicul(lumina sfintei cruci) purtat de Mesia(rugăciunea geţilor) peste toată ţara”. Tăblițele de plumb au amintit despre Ili numindu-l și Miel că a ținut Calea(cea) Dreaptă, ori ele menționează chiar textul canonic al religiei geților așa cum l-a primit Eno de la Sîntu, Calea/Legea Dreptății și Adevărului!

     Regele persan Artaxerxe l(465-432 î.e.n.) apare în documentele vremii şi cu numele de Astiages l, nume amintit și pe tăblițe și asta pentru a şti şi pricepuţii noştri pe unde să-şi caute obîrşiile. Aceasta este istoria, nu o putem ascunde la nesfîrşit oricîţi nemernici s-ar osteni să-i pună pentru totdeauna pumnul în gură! O mică ceată de rumuni de azi s-au trezit și au pus pumnul în pieptul urgiilor și făcăturilor iudeo-sataniste, dar curînd numărul celor ieșiți din întuneric va fi din ce mai mare și vor îndrăzni să pună ghioaga în botul liftelor trădătoare de Neam și Țară!

     Să privim evenimentele şi după scrierile din Noul Testament ca să vedem ce minciuni au ticluit prin vedenii şi tîmpenii pentru a ne fura adevărata identitate spirituala şi să începem cu Ioan.

     Evanghelia după Ioan este cea mai veche scriere din această categorie pentru că are multe informaţii care se găsesc numai în ea şi în scrierile geţilor şi esenilor dar dispărute în celelalte evanghelii, s-au lipsesc din scrierea lui Ioan și apar în celelalte de mai tîrziu. Josephus în cartea amintită ne spune că pe la anii 52 un prooroc prea vesel la minte ce-şi revendica numele de Șilo/Mîntuitor a reuşit să păcălească mult norod cu predicile lui pe muntele măslinilor. Acest eveniment nu este povestit în scrierea lui Ioan dar apare în celelalte evanghelii. La fel prevestirea dărîmării Ierusalimului din anul 70 nu apare în textele lui Ioan ceea ce duce la concluzia că scrierea s-a realizat pe la anii 40-50. Chiar începutul scrierii: ,,1,1 La început era Cuvîntul şi Cuvîntul era cu Dumnezeu şi Cuvîntul era Dumnezeu. 1,2  El era la început cu Dumnezeu; 1,3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El; 1,4 în El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor; 1,5 Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o. 1,8 Nu era el Lumina ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. 1,9 Lumina aceasta era adevărata Lumină care luminează pe orice om venit în lume. 1,14 Şi Cuvîntul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tată”, sînt străine de religia iudeilor dar se găsesc cu fidelitate în religia esenilor, a geţilor, în scrierile trismegiste şi oracolele caldeene. ,,În afară de Soarele Creator, ei respectă în cea mai mare măsură numele Legiuitorului şi cel ce îl defăimează este condamnat la moarte”, ne spune J. Flavius despre misterioșii eseni. Situaţia este identică şi în religia geţilor: ,,capul adunării neamului împreună cu nobilii s-au închinat în faţa Mîntuitorului şi Creatorului (Dumnezeu) din veneraţie… Am făcut cu folos rugăciuni cu sfînta cruce a Mîntuitorului pentru cei chinuiţi de duhuri care zăceau… Jignirea devine scandal cînd se fac glume pe seama strălucitorului pui de căprioară. Cînd sfînta cruce a apărut în vîrf de munte, Zoin ne-a dat minunata cunună a miresei.”

     Ca fundament religios, naşterea vieţii din lumină este specifică numai religiei geţilor şi esenilor fiindcă în antichitate numai acest neam era ,,scoborîtor din zei” şi apare mai tîrziu cu modificări substanţiale în iudeo-creştinism dar este străină cultului mozaic, dovedind că apostolul Ioan a cunoscut concepţiile religioase ale esenilor şi ale neamului nostru strămoşesc. În 1,32 a Evangheliei, Ioan a făcut mărturisirea: ,,Am văzut Duhul pogorîndu-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El”. În tăbliţa 1 şi 3 unde este prezentată legenda Mîntuitorului aşa cum au văzut-o strămoşii noştri pe la 1500 î.e.n sau cum a imortalizat-o Zamolxe în insula Samos pe la 540 î.e.n. în colţul dreapta sus este un porumbel sau şoim divin cu aripile desfăcute care zboară spre înălţimi iar pe tăbliţa 6, pe acoperişul triunghiular al Porţii Veşniciei apare pasărea cu aripile desfăcute. Cum această imagine nu se găseşte în religia ivriților, înseamnă că născocitorul Ioan a cunoscut direct o parte din scrierile religioase ale geţilor dar şi imaginile ce le însoţeau. Tot în acest text apare legenda mîntuirii sufletului şi a renaşterii precum şi a apei vii: 4,10 ,,Drept răspuns Iisus I-a zis: Dacă a-i fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-mi să beau!, tu singură ai fi cerut să bei şi El ţi-ar fi dat apă vie.” şi 5,24 ,,Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţă veşnică şi nu vine la judecată ci a trecut din moarte în viaţă” iar în Apocalipsă ideile sînt şi mai clar conturate: 4,17 ,,Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” şi 22,1 ,,Şi mi-a arătat un rîu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului”. Aceste informaţii luate din Cartea esenă a revelaţiilor, arată că Ioan nu invocă Judecata de Apoi, dogmă dezvoltată ulterior în iuceo-creştinism, ci judecarea sufletului după moartea fiecărui individ specifică numai religiei geților din Carpaţi. În mozaism, Șilo nu este niciodată numit Miel sau Păstorul neamului omenesc!

     Pe tăbliţele geţilor această credinţă este arătată de fiecare dată cînd se consemnează o moarte: ,,La răsăritul soarelui se va ridica precum roua, se va duce să fie judecat şi să stea în cealaltă viaţă”…,,veşnic sfînta şi nemuritoarea ciocîrlie a lui Dapisiu a fost lăsată să se înalţe în cele mai înalte zări(la ceruri)”…,,dar Zanio, credinciosul în sfînta cruce l-a luat să-l ducă în ţinutul lui Zamolxe”…,,priviţi geţilor cum s-a dus, a suferit rău, s-a înălţat la ceruri pentru dreapta şi sfînta judecată”… ,,Zabelio l-a sacrificat pe Ili iedul(mielul) său”…,,gemetele şi puternicele zbuciume îl vor mîntui cu sete mistuitoare la divina şi înălţătoarea judecată”…,,sfîntul Iosius a mers şi s-a suit smerit la ceruri să ne scape de necazuri şi să ne aducă pacea”. Legendele consemnate de Ioan, lipsesc din celelalte evanghelii şi din religia mozaică dovedind că au o altă origine chiar dacă ticluitorii de scrieri sfinte s-au străduit să le plesnească fără nici o logică pentru că la acea vreme foarte puţini erau cei care ştiau să citească dar şi mai puţini ştiau înţelesul sau originea informaţiei, fiindcă toate au fost puse sub sabie după anul 381! Chiar practicarea în cultul iudeo-creştin a împărtăşaniei şi botezului nu se găsesc la iudei dar erau la geţi în formă identică însă cu cîteva sute de ani înainte de scrierile ivriților. Să le amintesc plăsmuitorilor de revelații și incantații sataniste, ce zic tăblițele strămoșilor meu: ,,am cercetat cu măsură şi am botezat cu vin mulţimea înfrăţită ce mustea de evlavie” aşa cum spune Zamolxe că a făcut cu cabirii pe la 540 î.e.n. iar pe la 350 î.e.n. un preot get ne zice de ce a trebăluit el cu mare folos prin Mesia: ,,în tinereţe am fost eu umilul la regele galilor, m-am rugat smerit şi sfios pentru el, l-am botezat cu vin şi pîine strămoşească” ritual pe care iudeo-creștinii l-au preluat fără ezitare în scrierile lor mincinoase însă îi acuzau pe mitraici – adică practicanții religiei geților din imperiul roman – că le-au șterpelit sfintele sacramente cînd ei mîngîiau cu privirea sfîntul prepuț. Prea multă batjocură jegurilor!

     Esenii din Palestina uniți în jurul Frăţiei Celui Ales din Carpaţi și a religiei crucii, respectau cu mare grijă obiceiul unei cine comune care avea toate caracteristicile euharistice ale Cinei celei de Taină. În Regula Ordinului, manuscris descoperit în peşterile de la Qumran se scrie: ,,Cînd se pregăteşte masa pentru cină şi vinul de băut, preotul trebuie mai întîi să-şi întindă mîinile şi să binecuvînteze pîinea. Dacă se bea vin, preotul trebuie mai întîi să întindă mîna şi să binecuvînteze prima bucată de pîine şi vinul”. Asta spune şi J. Flavius despre esenii pe care i-a cunoscut personal ceva timp. Cîte dovezi să mai căutăm ca să ne recunoaștem adevărata istorie și cultură  identitară iar pe furi să-i tragem la aspru județ?

     În Evanghelia după Matei se spune: 26,26 ,,Pe cînd mîncau ei, Iisus a luat o pîine şi după ce a binecuvîntat-o, a frînt-o şi a dat-o ucenicilor zicînd: Luaţi, mîncaţi, acesta este trupul meu. 26,27 Apoi a luat un pahar şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu li l-a dat zicînd: Beţi toţi din el; 26,28 căci acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor”. Tot în această evanghelie la 11,14 se spune: ,,Şi dacă vreţi să înţelegeţi, El este Ilie care trebuia să vină” afirmaţie care dovedeşte fără ocoliș că se cunoştea exact evenimentul istoric, dar din şmecherie drăcească s-a minţit cu nemiluita. Vedem cu uimire că plăsmuitorii au scris Ilie, numele Marelui Preot get și nu Iisus cum ar fi trebuit să fie corect după făcătura lor, dar cum erau năuci și întunecați la minte, nu au mai luat în seamă un amănunt ce a devenit peste timp atît de supărător și acuzator!

     Ca să le nimicesc pe vecie făcătura criminală a ivriţilor împotriva istoriei şi religiei geţilor, le dau în bot cu manuscrisele descoperite la Qumran pe care încă nu au avut timp să le falsifice ci numai să le schimbe sensul prin unele traduceri făcute prin interpretări după Vechiul şi Noul Legămînt. În manuscrisul intitulat Documentul sadochit, la capitolul Despre pedeapsa viitoare a celor nesupuşi, ne spun mişeii Frăţiei Noului Legămînt care au ocupat prin sabie centrul de la Qumran în anul 27, alungîndu-i pe eseni: ,,În vremea perfidiei lui Israel, cînd templul a fost pîngărit, Casa lui Pelag(p-l-g în ivrită înseamnă şi cei împărţiţi) au ieşit într-adevăr din Oraşul sfînt punîndu-şi încrederea în Dumnezeu şi s-au întors la El, iar din pricina acelor certuri s-a iscat vrajbă în aceştia care ar trebui să fie judecaţi de sfatul adunării fiecare cu purtarea avută.” Că rău a minţit şi plăsmuit acest neam blestemat iubitor numai de Satana, o dovedeşte chiar acest text. În limba română veche pelag înseamnă ţinut imens, mare, uriaş iar vechii grecii spuneau că faimosul Pelasg a fost ziditorul neamului omenesc născîndu-se ,,pe munţii cei cu culmile înalte”, ţinutul fiind numit şi ,,Ţara cea neagră”, adică un tărîm roditor cu pământ negru cum este Cîmpia Munteniei. Iar mai la nord sînt munţii cei înalţi unde s-a născut după legendă – din Tatăl Ceresc şi Mama Pămîntească – Fiul Omului ca Mîntuitorul şi Salvatorul neamului omenesc. Tot de aici au plecat şi populat Peloponezul şi ţărmurii Asiei Mici, neamul pelasgilor pe care aheii i-au găsit băştinaşi cînd au invadat ţinuturile ce le-au devenit mai tîrziu patrie de mare fală. Localizarea lui Pelag fiind făcută istoric şi mitologic pe plaiurile mioritice, nu-mi rămîne decît să pun mîna pe băţ şi să-i bat la tălpi pe ticăloşii şi odioşii ivriţi pînă vor spune tot laptele pe care l-au supt de la țîța Satanei de s-au făcut atît de urîcioşi asupra neamului omenesc.

     Dacă ei au scris în Facerea numai Peleg, asta fiind o dovadă în plus că le era frică să nu se afle mişelia. În Macedonia, una din numeroasele patrii ale neamului arimin, există şi astăzi regiunea Pelagonia(Pelag + on: clan, neam + ia: stîncă, ţinut pietros) ca o amintire a vremurilor uitate de istorie, adică o ţară sau un ţinut a lui Pelag, întemeietorul de neam şi ţară, tot aşa cum făceau şi prin secolele Xlll descălecătorii români care întemeiau ţări. În Facerea la 10,25 zice că Eber a avut doi fii pe Peleg(p-l-g: a împărţi) şi Ioctan. Primul s-a numit aşa pentru că atunci s-a împărţit pămîntul. În Apocriful Facerii, Noe într-adevăr împarte pămîntul de la nord de Ararat astfel: lui Gomer îi dă ţinuturile cuprinse la est de fluviul Tina/Don iar cele de la vestul apei le primeşte Magog, adică geţiii care au fost cunoscuţi în antichitate şi ca neamul Pelasg. Ştiau întunecaţii de unde au furat şi îi considerau pe esenii din Palestina, schismatici, tot aşa cum spunea o altă curvă la fel de întunecată, Tertulian cînd îi făcea pe mitraici, schismatici ai iudeo-creştinilor. Daţi Dracului fecioraşii lui Iahwiţă, s-au ținut numai de plăsmuiri și hoții cît nu-și pot imagina vreodată goimii cap de lut.

     Expresia ,,oraşul sfînt” din textul de mai sus este o traducere greşită dacă nu chiar voit greşită a cuvîntului ,,casă” aşa cum apare el în altă parte. În acelaşi manuscris, la capitolul Despre drepţii ,,rămaşi” se spune că Elohim ,,iertîndu-le păcatele şi întemeind pentru ei în Israel o Casă trainică şi temeinică aşa cum nu se mai aflase niciodată”, ori ,,casă sfîntă” era numită Frăţia celui Ales de la Qumran cum apare pe tăbliţa 53, unde Ili este îndemnat să-şi apere casa – comunitatea religioasă – cu gabenul de zoile aramaice. Tot ,,casă sfîntă” sau a îngerilor este numit şi lăcaşul de cult din capitala Sarmisetuzo fiind scrisă pe tăbliţa 6 prin K. +.

     În manuscrisele de la Qumran, acest centru al Frăţiei Celui Ales cît şi comunitatea în sine aveau numele de ,,Casa Adevărului” ei fiind singurii binecuvîntaţi cu acest ,,adevăr” ce era în fapt o doctrină primită de la Dumnezeu. Membrii comunităţii indiferent de neamul de origine, se considerau ,,Fiii Adevărului sau ai Luminii”. Cartea lui Eno sau Calea/Legea Adevărului şi Dreptăţii, una din scrierile teologice ale geţilor, învăţatul iudeo-creştin Tertullian a scris că a fost salvată de la potop în corabia lui Noe, iar Eno a făcut o copie după ea pentru a o dărui neamului omenesc. Cei care urmau aceste învăţături vechi ale geţilor se numeau ,,fiii Luminii” pentru că neamul lor era scoborîtor din zei, ca să nu mai urle ,,revelaţii” că i-a apucat înţelepciunea cînd se scărpinau de rapăn prin părţile ruşinoase!

     Începînd cu secolul ll î.e.n. fariseii şi-au numit lăcașele lor de adunare religioasă sinagogă, cuvînt cu o provenienţă ciudată în ivrită, dar ei spun că ar veni din limba greacă. Eu zic şi dovedesc cu argumente că această rostire este neaoş carpatină. În romana veche sina avea sensul de fiică sau moştenitoare iar Goga este cuvîntul pentru Domnul sau Dumnezeu, arătînd pe deplin pungășia celor plini de revelații drăcești. Sinagoga era deci o moştenitoare a adevăratelor învăţături divine transmise pămîntenilor pentru dreapta lor ocîrmuire și nu tîlhărire ivrită, ridicată de către greci și italici la adevăr sacru.

     Dar cuvîntul pelag mai are şi sensul de neam numeros sau mare aşa cum era şi neamul arimin sau pelasg după limba grecilor, venit în acele locuri din depărtare de peste mare, adică din nordul şi estul Mării Negre cum erau besii şi alte grupuri de geţi care trăiau în taberele din Palestina, rînduindu-și viața după înţelepciunile lui Eno.

     În acest manuscris mai avem o informaţie uluitoare care nimiceşte toată plăsmuirea ulterioară acestor evenimente, din Vechiul şi Noul Legămînt. Se scrie în text că ,,învăţătorul iubirii” ce venise din Sarmisetuza şi care conducea Casa lui Pelag, a fost ucis de către perfidia lui Israel, adică de fioroșii rabini din Ierusalim, pentru că a ,,pîngărit templu”, ori această profanare o putea face numai un netăiat împrejur aşa cum era şi Ili. În templul din Ierusalim le era interzis celor netăiaţi împrejur să intre, iar dacă aceasta era încălcată, rabinii îl trimiteau la moarte pe necugetat. Din text rezultă că lui Ili i s-a înscenat această ,,pîngărire” pentru a fi ucis iar sîngele lui să fie jertfă plăcută Taplei Iadului şi zburdalnicului său fiu Satana. Și J. Flavius spune despre eseni că nu aveau voie să intre în Templu, deci erau străini și nu iudei, și nici nu erau doritori să se pupe cu Satana sau Talpa Iadului. Textul este foarte explicit cînd spune că, drept urmare a perfidiei lui Israel, casa lui Pelag, adică geții au părăsit ,,orașul sfînt” sau centrul de la Qumran care era locul unde ei își păstrau scrierile sfinte pe care nu trebuiau să le vadă și cunoască străinii și s-au încredințat lui Dumnezeu, separîndu-se de turbații farisei zeloți, esenii geți nesprijinind sub nici o formă revolta iudeilor din anii 66-70 ai erei noastre cum a lăsat mărturie peste timp atît romanul Pliniu cel Bătrîn cît și ivritul J. Flavius care a condus o parte dintre răzvrătiți!

     În Evanghelii este menţionată încercarea de găbuire a lui Ili în templul din Ierusalim, dar ei îl fac scăpat din condei pentru că era o profanare să arestezi un mozaic în lăcaşul de cult, însă un netăiat care cuteza să vină aici, trebuia ucis pentru pîngărire. Şi în Apocalipsa lui Ioan ticluită pe la anii 390, spune despre proorocul mincinos că umblase prin templu şi mare supărare a adus mozaicilor pentru faptă care amarnic l-au pedepsit. El precizează că acest prooroc mincinos era din neamul lui Magog şi îl slujea pe Dumnezeul lor Gog aşa cum spun şi azi aromânii, sau Sîntu după tăbliţele de plumb şi tradiţia noastră strămoşească. Magog, după informaţiile lăsate de Ieronim şi J. Falvius, iar cele mai bune sînt chiar din scrierile lor Talmud  și Midrașim, era Gitia sau țara neamului get, aşa că lucrurile s-au ştiut foarte bine atunci dar acum nu trebuie să se ştie deloc pentru că ar duce la dispariția celei mai mari minciuni din istoria Europei şi a omenirii iudeo-creștinismul cu tot puhoiul lor de făcături și minciuni!

     Tot textul spune că Frăţia Celui Ales sau Casa lui Pelag, fiind alungată din centrul de la Qumran, a rămas în regiune prin numeroasele tabere, iar această realitate este transmisă de Pliniu cel Bătrîn care vine în Palestina în vara anului 68 cu legiunile romane scriind că esenii erau cam 4000 de persoane de diferite neamuri, fără soţii ce trăiau în mai multe comunităţi. Iar ivriţii zeloți de la Qumran îşi părăsiseră clădirile ascunzînd şi manuscrisele în peșterile din apropiere și apoi plecînd toţi să apere Ierusalimul de legiunile romane care le cereau să stea mai blînd și să nu-și pună turbarea moț.

     Tradiţia noastră populară povesteşte într-un colind din Maramureş, evenimentul plecării lui Ili la Qumran, păstrat în memoria colectivă a neamului get astfel:
               Doamne, tu ai trimis                                   Dracii să cutremure,
               Pe Ilie, Sînt Ilie,                                          Păgînii să creştinească.
               Să fulgere, să trăsnească

     Cu adevărat Ilie a plecat în cetatea Sionului(Dabo Sion) să-şi apere comunitatea credincioasă în sfînta cruce de zoile aramaice şi să o întărească prin cîştigarea de noi adepţi din rîndurile populației locale care convieţuiau împreună cu galii cei roşcaţi şi geţii pripăşiţi cu ceva treburi subţiri. Alte legende ale geţilor se găsesc în Apocalipsa lui Ioan luate cu neruşinare din Cartea esenă a revelaţiilor, pentru că aşa este acest neam blestemat şi mincinos, hoţia și minciuna la ei se numesc revelaţii.

     Coborîrea din ceruri a Maicii Mîntuitorului pentru a naşte pe pământ şi necazurile îndurate din partea şarpelui se găsesc într-o legendă din folclorul nostru aşa cum am arătat în alt loc. Un interes deosebit are zisa din: 4,2 ,,Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie iar pe scaunul de domnie stătea Cineva. 4,5 Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte Lămpi de foc care sînt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu. 4,6 În jurul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline de ochi pe dinainte şi pe dinapoi. 4,7 Cea dintîi făptură vie seamănă cu un leu, a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om şi a patra seamănă cu un vultur care zboară. 4,8 Fiecare dintre aceste făpturi aveau cîte şase aripi… 4,17 Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor”. Şi iarăşi l-am prins pe evanghelistul Ioan că a umblat cu şoalda prin spiritualitatea religioasă a neamului nostru pentru că al treilea principiu al cosmogoniei orfice era Timpul(Kronos la greci) care s-a născut din apă şi pământ fiind înfăţişat sub forma unui dragon căruia îi crescuse un cap de taur şi unul de leu, la mijloc avea faţă de om şi pe umeri purta aripi fiind însoţit de Ananke. Aceste făpturi fabuloase din ritualul orficilor – Ananke – erau nişte divinităţi ce împărţeau echitabil adevărul în numele justiţiei divine, judecînd atît muritorii pămînteni cît şi nemuritorii din ceruri.

     Tragicianul grec Euripide(480-406 î.e.n.) în piesa Alkeste ne spune despre Ananke că erau singurele fiinţe din cer care nu aveau statui şi nu avut cui să-i dea jertfă. Imaginea fiinţelor cu cap de om, trup de animal şi cu aripi pe spate apare pe mai multe tăbliţe ale geţilor. În religia emeşilor Annunanki sînt divinităţi secundare, judecătorii lumii de jos, născuţi de Creatorul An(Lumina cerului) şi trimise să împartă dreptatea divină atît muritorilor cît şi nemuritorilor fiind în număr de 7. Religia geţilor avea şapte arhamgheli judecători şi luminători cereşti, dio care formau structura sacră şi căpeteniile oştirilor de îngeri. În fruntea acestei cete spirituale era Sîntu cu sensul de Creator, Cel fără de Început iar în faţa numelui celorlalte şapte duhuri se punea cuvîntul dio. Acest cuvînt nu se punea în faţa lui Sîntu nici a Mîntuitorului sau a îngerilor păzitor. Lămpile de foc ce ardeau în jurul scaunului de domnie pe care stătea Mielul lui Dumnezeu(sau Zabelo) erau cele şapte duhuri ale neamului nostru strămoşesc şi împreună cu oastea de îngeri pe care o invocă geţii în numeroase tăbliţe, îi ocroteau. Situaţia este identică şi la emeşi, care aveau şapte duhuri principale ce le asigurau protecţia.

     Pe tăbliţa 66, în mijloc este un altar iar deasupra o  persoană stă pe un scaun cu mîinile sprijinite pe două făpturi cu cap de get dar cu trup de animal cu aripile desfăcute. În dreapta imaginii, pe un soclu înalt este pus capul unui taur, ce va apărea mai tîrziu în stema Moldovei. Simbolistica se repetă pe tăbliţa 33 numai că în partea dreaptă apare un înger iar capul de taur este mutat în partea strîngă. Altarul are de partea stîngă un preot get iar în partea dreaptă este un corp de oastea al geţilor în frunte cu conducătorul călare. Pe tăbliţa de bronz descoperită la Polovragi unde era peştera lui Zamolxe, apare încadrat într-un curcubeu, vasul cu apa vieţii fiind păzit în partea stîngă de un animal cu trup de leu iar în partea dreaptă este un vultur sau cocoş. Pe cealaltă parte a plăcuţei este un călăreţ get ţinînd calul în buiestru, fiind însoţit de doi preoţi care îi dau binecuvîntarea.

     O legendă mioritică precreştină(vezi Sîntu) ne spune că ,,Pămîntul e vegheat la cele patru colţuri de patru serafimi. Dacă noi nu ţinem cele patru posturi el se va prăbuşi. În centru e un munte pe care stă Dumnezeu. În centru este o fîntînă. Cerul este susţinut de şapte stîlpi păziţi de şapte îngeri. Cei şapte îngeri veghează asupra lungimii, lăţimii, adîncimii, înălţimii şi centrului cerului. Pămîntul este înconjurat de Apa Sîmbetei. Apa Sîmbetei este matca tuturor apelor. Ea fierbe. Acolo e cetatea lui Dumnezeu şi Mărul roşu.” Asemănarea este năucitoare dacă am admite că întîmplarea ne-a clocit vreo şmecherie, dar bunul simţ ne oblică să constatăm că şmecheria îi aparţine hoţomanului evanghelist Ioan care pretinde că Dumnezeu l-a luat la ceruri şi i-a dictat niscaiva cărţi, pe care el, umilul şi-a dat toată osîrdia să le aducă celor cu dorinţă în dreapta credinţă. În realitate textul este scris după anul 385, fiind o făcătură tîrzie a iudeo-creştinilor care au dorit să elogieze victoria lor din anul 381 asupra religiei geţilor pe care un împărat de căcat şi acela uscat, a interzis-o la cererea leprelor latine în frunte cu marele satanist Ambrosie şi focoasa preoţime greacă!

     În completarea celor de mai sus am să dau o altă zicere de-a noastră care spune că sub acest pămînt se află lumea cealaltă unde locuiesc o seamă de oameni ce se numesc rohmani, rahmani sau rugmani. Ei sînt nişte oameni ca noi românii, dar ceva mai mici la făptură şi la stat. Aşa-s ca şi copii. ,,Sînt şi ei creştini şi credinţa e tot aşa ca şi la noi, numai că n-au luat învăţătura creştinească de la Hristos, ci de la Fiul Oii. Şi cred şi ei în Hristos şi ţin toate sărbătorile, tot ca noi, au şi Crăciun şi Paşti, dar fiindcă sînt aşa de departe de lumea noastră şi nu au călindare ca noi şi nici oameni luminaţi care să le spuie, nu ştiu nici cînd e Crăciunul şi nici cînd e Paştile”.

     Leprele, fie ele pupincuriste sau în anteree, vor sări ca arse urlînd că este minciună şi hulă. Eu le dovedesc fără păcat, că este numai adevărul curat, scăpat de acţiunile lor criminale de nimicire totală a conştiinţei geţilor. Mesajul este transmis pentru Crăciun prin aruncarea cojilor de nuci pe Apa Sîmbetei iar înaintea Paştilui se aruncă coji de ouă. Fiul Oii este Mielul iar creştinarea lor prin simbolul crucii s-a făcut de la facerea lumii şi începutul neamului omenesc și nu au fost niciodată interesați în a degusta făcăturile iudeo-sataniste! ……..continuarea AICI

Dar marea supărare vine de la înţelegerea opusă a relaţiei cu Dumnezeu pe care o aveau ivriţii şi galatenii. Pavel pretinde o cunoaştere a divinului prin credinţă nestrămutată în dogma religioasă a iudeilor, adică am spune noi astăzi că asemenea comportament se numeşte îndobitocire, pe cînd galatenii consideră relaţia cu divinitatea ca o finalitate a faptelor bune făcute în viaţa pămîntească şi punerea individului în slujba comunităţii sale, concepţie identică cu religia geţilor din stînga Istrului. Apocalipsa lui Ioan ne mai dă unele informaţii cu privire la vizita lui în ceruri: 1,11 …Ce vezi scrie într-o carte şi trimite celor şapte biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia(Aman) şi Laodicea”. Toate aceste biserici sînt situate în provinciile romane Galatia şi Siria adică ţinuturile unde trăiau urmaşii galilor şi pe care geţii spun că le-a binecuvîntat puterea crucii; ,,sfînta cruce se va întinde peste Siria. Sfînta cruce va străluci peste galii cei roşcaţi”. Şi tot în aceste ţinuturi au apărut primele biserici creştine care aveau ca simbol al sacrului pus deasupra uşii de la intrare, crucea cu braţele egale înscrisă în cerc, semn identic cu al geţilor. Mozaicii aveau atunci ca simbol al sacrului legămîntul/falusul purtat ca talisman la gît iar rabinii aveau chiar un colier de asemenea podoabe deocheate și pe deasupra steaua cu cinci colţuri, pe care o vor readuce în memoria lumii prin îngrozitoarea ideologie a bolșevismului leninist născocită de cazarii mozaici.

     Există diferenţe foarte mari între evanghelişti, în felul cum au descris familia lui Iisus. Dacă la Ioan apare o singură dată mama lui şi căreia îi vorbeşte ca unei străine iar ,,fraţii” sînt prezenţi la eveniment dar tac, la Matei şi Marcu familia este completată şi cu ceva surori iar Luca îi găsește o familie monogamă cu precizarea originii tatălui şi stabilirea unei genealogii pînă la Avram şi chiar mai sus în ceruri! Ce să mai spun despre asemenea mîrșăvii, maeştri desăvîrşiţi ai minciunii!

     Evangheliile lui Marcu şi Matei au fost scrise după distrugerea Ierusalimului în anul 70 iar evanghelia lui Luca este scrisă ultima pe la anul 100 sau ceva mai devreme. La Matei, Luca şi Ioan, Iisus apare în istorie ca un bărbat la treizeci de ani dar Luca introduce în mitologia creştină naşterea în iesle şi descrie fidel imaginea de pe tăbliţa 3 imprimată de Zamolxe în insula Samos pe la 550 î.e.n. Există o mică diferenţă, pe tăbliţă sînt doi măgăruşi aşa cum apare la Matei cînd povesteşte intrarea Mîntuitorului în Ierusalim: 21,2  ,,şi le-a zis: Duceţi-vă în satul dinaintea voastră, în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine”, iar Luca spune că a intrat în Ierusalim călare pe un asin.

     Este mai mult decît ciudat că lipsesc date despre existenţa şi moartea năprasnică a lui Ili/Iisus din surse istorice iudaice, greceşti şi romane totul bazîndu-se numai pe scrierile religioase ale ivriţilor. Dar odată cu descoperirea manuscriselor de la Qumran, avem şi altfel de informaţii care au fost ocolite cu mare grijă de către Biserică şi istorici pentru că scoteau în evidenţă o mare mişelie. Esenii şi-au încheiat istoria prin anii 68-70 sub măcelul roman cum le place să mintă istoricii, ebraiştii şi apologeţii iudeo-creştinismului chiar dacă informaţiile epigrafice spun că au vieţuit în această regiune pînă în secolul Vl al erei noastre. Amintesc aici, pentru a-i bate pe mincinoşi la tălpi, manuscrisele intitulate Documentul Damanscian şi Comentariul la Habakuk care scriu despre un ,,Învăţător al Dreptăţii” ce a murit ca un martir ucis de mîna unui ,,preot nemernic” numit şi ,,Omul minciunii”.

     Rabinii din Ierusalim aveau puternice sentimente de ură faţă de aceştia pentru că sub nasul lor practicau un cult ce nu-l puteau accepta. Esenii considerau că martirizatul lor conducător a fost Mesia care va învia şi va reveni pe pământ. Ori aceştia sînt geţii şi galii cei roşcaţi la care s-au refugiat românii după ce l-au luat pe crucificatul Ili de la iudei. Tăbliţa 58 aminteşte această grozăvie şi spune despre gali că s-au îngrămădit în mare număr şi l-au jelit fierbinte. Autenticitatea informaţiei nu poate fi pusă la îndoială pentru că de ea nu s-a ştiut decît după citirea manuscriselor iar aceste texte au fost scrise de la mijlocul secolului ll î.e.n. pînă în anul 68 cînd trupele romane au apărut în regiune iar centrul de la Qumran a fost părăsit de fanaticii mozaici farisei numiţi şi zeloţi.

     Dar cumplita moarte a lui Ili a mai fost menţionată şi într-o scrisoare descoperită în anul 1970 în arhivele din Liverpool, atribuită lui Pilat, prefectul roman al Iudeei în anii 26-36 care era adresată împăratului Tiberiu. Acesta încearcă să se dezvinovăţească de moartea lui Ili/Iisus spunînd că nu a avut suficiente trupe pe care să le opună puhoiului de fanatici iudei care cerea moartea acestuia. Scrisoarea a fost cercetată de Vatican, hotărînd că este un apocrif din secolele lV – V fără a exclude că unele fapte din înscris ar fi reale.

     Ca să înțelegem ce adevăruri încearcă să ascundă întunecații din șărpăria Vaticanului dau un tras din răvășel să le stea în nas acestor secături, dar nu numai lor. Fragmentul prezentat mai jos dovedește atît pentru orbi cît și pentru surzi că personajul pe care ei l-au plăsmuit numindu-l Iisus, este în adevărul istoric și nu cel ,,revelat” în făcăturile lor, un bărbat care nu aparține rasei semite: ,,Trecînd într-o zi pe lîngă lacul ce se cheamă Siloam(în apropiere de Ierusalim) am văzut acolo mare mulțime de oameni, din nou în mijlocul ei era un tînăr. Mi s-a spus că este Iisus. Era tocmai ceea ce puțin mă așteptam să văd, atît de mare era deosebirea dintre el și ascultătorii lui. El părea a fi cam de 30 de ani. N-am văzut în viața mea o privire atît de senină și de dulce, un contrast izbitor între el și ascultătorii lui, cu bărbile lor negre și fețele încruntate.” Ori tăbliţele 55 şi 58 confirmă întocmai aceste fapte atît de veridice și violente dovedind că scrisoarea este o copie cu informații autentice, pe care însă biserica creștină refuză să le recunoască, fiindcă ar răsturna toată făcătura iudeo-satanistă.

     Dar și manuscrisele descoperite la Qumran, centrul esen sau al religiei geților în Palestina, ne dezvăluie această realitate ocultată cu mare viclenie și ferocitate de frățiile iudeo-creștine. În textul intitulat Cartea esenă a Învățătorului Iubirii avem informații asemănătoare cu cele din scrisoarea pretorului Pilat privind întîlnirile lui Ili/Iosius cu iudeii pe malul unei ape însă în aceeași regiune: ,,Învățătorul mergea pe malul rîului, acolo unde se adunase mulțimea dornică de a-I asculta cuvintele… Și Învățătorul le-a zis: «S-a spus strămoșilor voștri să nu rîvnească la nimic din ceea ce aparține vecinului și acum eu vă spun vouă să nu doriți nimic din ceea ce nu este în puterea vostră, pentru că numai ceea ce este în voi vă aparține; iar ceea ce este în afara voastră aparține altuia»”. Deci Învățătorul nu aparținea neamului ivrit cum limpede se înțelege din felul de adresare al acestuia către iudei.

     Un alt manuscris descoperit tot la Qumran ce dovedește că Iisus/Ili nu a fost de neam ivrit, este Evanghelia esenă a păcii, unde păstrăm pentru trebușoara noastră următorul tras: ,,Toți aceia care erau în jurul lui Iosius ascultară aceste cuvinte cu uimire, căci ele erau pline de forță și îi învățau într-un fel cu totul nou decît o făcuseră rabinii și scribii.  Soarele asfințea și totuși ei nu s-au înapoiat la casele lor. Așezîndu-se în jurul învățătorului întrebară: «Doamne care sînt aceste legi ale vieții?» Atunci Iosius s-a așezat în mijlocul lor și le-a vorbit astfel: «Adevăr zic vouă, nimeni nu poate fi fericit dacă nu cunoaște Legea.» La aceasta cei din jurul Învățătorului îi spuseră: «Noi toți urmăm legile lui Moșe, legiuitorul nostru, așa cum sînt consemnate în scrierile noastre sfinte.» Atunci Iosius le-a zis: «Nu căutați Legea în scripturile voastre, căci Legea este viață, în timp ce scrierea este moartă… Voi nu puteți înțelege cuvintele vieții, pentru că trăiți în moarte. Patimile și urile vă întunecă vederea, iar urechile voastre sînt atinse de surzenie. Totuși vă spun că nu vă este de nici un folos să aveți ochii fixați pe scrierile a căror literă este moartă, dacă prin faptele voastre, voi huliți pe Acela care va dat Legea…. Eu sînt trimis de Tatăl pentru a face să strălucească în fața voastră lumina vieții… Li s-a spus strămoșilor voștri să-l respectați pe Tatăl vostru Ceresc și Maica voastră Pămîntească și să urmați poruncile Lor ca zilele voastre să fie nenumărate pe pămînt.»” Poate că Ili vrea să le amintească ivriților că strămoșii lor de demult în frunte cu Avraam, se închinau aceluiași Tată Ceresc ca și geții așa cum rezultă din Apocriful facerii, dar îmbolnăvindu-se rău de turbarea numită vedenie, au dat de Talpa Iadului cu care au ajuns la mare iub. Continui cu citatul din manuscrisul de mai sus: ,,Un altul spuse de asemenea: «Moșe care a fost cel mai mare în Israel, a lăsat părinților noștri a mînca carnea animalelor pure și a interzis numai carnea animalelor impure. Pentru ce ne interzici tu folosirea cărnii tuturor animalelor? Care este Legea care vine de la Dumnezeu? Este a lui Moșe sau este Legea Ta?» Atunci Iosius le răspunse: «Iahwe a dat strămoșilor voștri prin mijlocirea lui Moșe cele zece porunci… scribii și fariseii au făcut din ele de o sută de ori cîte zece porunci și au încărcat umeri voștri cu poveri zdrobitoare, poveri pe care ei înșiși n-au știut să le poarte… Iată pentru ce scribii și fariseii au atît de multe legi.»” Vedem limpede ca apa de izvor că vorbitorul și ascultătorii iudei aparțin a două popoare diferite, avînd religii diferite cu texte sacre care, se contrazic în întregul lor. Interzicerea consumului de carne era specific numai religiei geților, pe care unii răuleni, numiți eseni, o practicau sub nasul ivriților în toată Palestina și mult venin și ură le-au făcut întunecaților rabini. Și aceste fărîme de adevăr sînt o mică parte din istoria și cultura noastră identitară, falsificată și ocultată de organizații criminale care ne-au scris istoria după interesul lor.

     În manuscrisul esen intitulat Legea Sfîntă avem informații despre apariția pe pămînt a acestei Legi a Tatălui Ceresc, loc binecuvîntat de Ziditor cu numele de Țara Sfîntă: ,,Tu, O, Lege Sfîntă/ Arborele Vieții/ Care te înalți în mijlocul/ Mării Veșnice./ Care ești numit/ Pomul Vindecărilor sufletești/ Pomul uimitoarelor vindecări/ Al tuturor Vindecărilor/ Și pe care se sprijină semințele/ Tuturor chemărilor noastre… Fiii Luminii/ Care lucrează în Grădina Frăției/ Se adăpostesc în Legea Sfîntă/ Binecuvîntați sînt aceia care sălășluiesc în Ea!” Numai la neamul get sau Neamul Scoborîtor din Zei cum îl numea poetul latin Ovidiu, apar aceste concepte teologice Pomul Vieții sau al Cunoașterii, Marea Veșnică, Frăția Celui Ales, Fiii Luminii, Legea Sfîntă – atît în cult, cît mai ales în mitologia noastră populară, adică stratul din mentalul colectiv care a păstrat mult din vechea religie strămoșească, dar nu se găsesc deloc în scrierile pretins revelate mozaicilor.

     Manuscrisul Comuniunea cu îngerul apei ne spune că: ,,Legea Sfîntă a Tatălui Ceresc este ca un rîu care șerpuiește prin pădure: toate creaturile se adapă din acesta. El nu este numai pentru unii ci pentru toți.” Și din aceste locuri pline de păduri, pajiști, rîuri sfinte, Legea a fost dusă în Palestina cum se scrie limpede în manuscrisul intitulat Evanghelia esenă a lui Ioan: ,,Din locuri îndepărtate deșertului veniră Frații pentru a purta mărturia luminii, ca toți oamenii prin ei să poată merge în lumina Legii Sfinte.” Un mic fragment de manuscris păstrat în arhiva Vaticanului spune că:  ,,Legea a fost plantată în/ Grădina Frăției/ pentru a lumina inima omului/ și a întinde înaintea lor/ toate căile adevăratei virtuți.” Asta este Legea lui Dumnezeu, Legea Adevărului și Dreptății dar numită și în alte forme în scrierile din Noul Legămînt și care nu are nimic comun cu mozaismul sau cu iudeo-creștinismul.

     Mai este un document care aruncă în aer toată plăsmuirea celor ce au scris în numele religiei crucii în primele secole. Se numește Scrisoarea lui Lentulus iar autorul care era proconsulul Tigrului și Sidonului în acele vremuri a trimis-o împăratului Tiberiu și Senatului roman. Manuscrisul a apărut menționat pentru prima dată în anul 1421 la Roma de un italian ce l-ar fi tradus după unul grecesc ceva mai vechi care a fost adus de la Constantinopol. ,,…poporul îl numește «Profet al Adevărului», iar ucenicii zic că este Fiul lui Dumnezeu, cel ce a făcut cerul şi pământul și toate cele ce au fost şi vor mai exista în univers! Omul acesta are o înfățișare simplă, e de statură mijlocie, are o faţă minunată, nobilă. Uitîndu-te la el, poţi să-l îndrăgești şi să te temi de el totodată. Părul, de culoarea nucii coapte, îi atîrnă drept pînă la urechi, iar mai jos e răsucit în inele de culoare ceva mai deschisă şi strălucitoare, pe umeri îi este ciufulit, iar la mijlocul capului despărțit – cum se obișnuiește la nazariteni; fruntea îi este senină şi netedă, faţa fără riduri şi pete arată liniște și forță. Nu poți găsi nici un cusur formei nasului şi gurii, barba este deasă, de culoarea părului, nu prea lungă, în mijloc despărţită. Privirea dreaptă și pătrunzătoare, iar ochii albaştri-verzi, senini şi vioi. Cînd tună e înspăimîntător – cînd dojenește e prietenos şi delicat, vioi în gravitatea lui. Cîteodată a plîns, dar niciodată nu a rîs. Ținuta corpului mîndră şi dreaptă, mîinile şi brațele pline de farmec, în discuție serios, modest și sobru, așa că poate fi pe drept cuvînt denumit după prooroci: cel mai frumos dintre fiii oamenilor… Cât despre învățătură, el atrage atenția întregului Ierusalim. Cunoaște pe dinafară toate științele, fără a fi studiat vreuna. Călătorește desculț, sau încălțat în sandale romane și cu capul descoperit. Se vorbește pe aici că asemenea om nu s-a mai văzut până acum prin părțile acestea. Mulți iudei îl consideră chiar ca trimisul lui Dumnezeu; alții îl denunță că lucrează contra legilor imperiale romane. Mă revolt foarte contra acestor iudei pizmași. Omul acesta nu a cauzat nicio nemulțumire niciunui om, niciodată.”

     Textul a fost cunoscut pentru prima dată în secolul Xlll iar în prezent este considerat apocrif sau chiar fals. Asemănarea pînă la identificare cu portretul lui Ili de pe tăbliţa 55 este năucitoare! Ideea coincidenței este exclusă pentru oricine sau orice, iar informațiile manuscrisului trebuie luate ca autentice pentru adevărata noastră istorie veche și nu cea falsificată din manuale. În manuscrisul descoperit la Qumran și intitulat Evanghelia esenă a păcii Ili chiar așa le spune iudeilor: ,,eu sînt trimis de Tatăl” ceea ce dovedește autenticitatea informațiilor din scrisoarea romanului Lentulus. Dar și expresiile din text, ,,profet al Adevărului” și ,,Fiul lui Dumnezeu” arată că personajul din scrisoare era adeptul religiei geților și cunoștea foarte bine Calea/Legea Adevărului și Dreptății fiindcă numai în textele sacre ale geților și esenilor găsim aceste formule teologice, ele lipsind cu desăvîrșire din scriiturile mozaicilor pretins a fi revelate, adică șoptite de Întunecimea Sa Iahwe!

     Într-o traducere a Scrisorii lui Lentulus în limba engleză, am găsit următorul paragraf care lipsește din cele apărute în limba română: ,,în acest moment trăiește în Iudeea, un om de o virtute unică, al cărui nume este Isus Cristos, pe care barbarii îl cinstesc ca pe un profet, dar discipolii lui din dragoste îl adoră ca pe fiul nemuritorului Dumnezeu.” Dacă propoziția ,,pe care barbarii îl cinstesc ca pe un profet” există cu adevărat în textul latin și cel grec și eu asta cred, atunci cei care au făcut ,,șmecheria” eliminării citatului, știu mult mai multe despre adevărata origine a iudeo-creștinismului și îi țin pe tîmpiți tot în ceața revelațiilor iudeo-sataniste. Nici Vaticanul nu s-a sfiit să dosească ceva scrisorele descoperite la Qumran motivînd că nu dau bine la urdoarea mozaică poleită ca vedenie cerească! Paragraful eliminat, menționat mai sus, arată fără dubii că Ili/Iisus era ,,barbar”, adică străin din nordul Istrului, adevărul fiind tocmai cel dezvăluit și de tăblițele de plumb găsite la Sinaia, dar și de textele iudeo-creștinilor Justin Martirul și Meliton din Sardes scrise în partea a doua a secolului ll și folosite de Eusebiu din Cezareea în Istoria bisericească!

      Faptele povestite de scrisorile lui Lentulus și Pilat – persoane care au trăit evenimentele pe viu ca oficiali ai imperiului roman – sînt confirmate pe deplin de informațiile descoperite pe tăblițele de plumb ale geților și de scrierile esene Evanghelia Păcii și Cartea esenă a Învățătorului iubirii, dovedind autenticitatea evenimentelor istorice prezentate și, pe cale de consecință, marea făcătură a ivriților zeloți și a iudeo-sataniștilor numită ca religie creștină, însă corect iudeo-creștinism.

     Dar sare în ochi în cele două scrisori, descrierea personajului Iisus care nu aparține rasei semite, autorii scoțînd în evidență contrastul uluitor de fizionomie dintre vorbitor și ascultătorii iudei, iar prin aceasta se infirmă toate scrierile ,,revelate” înguste sau late, ale religiei iudeo-creştine și implicit originile ei. Este firesc ca documentele menționate mai sus să fie negate de către frăția întunecaților Militia Crsiti, autoarea acestei monstruozități și beneficiara făcăturii! Dacă pretinsul fals ar fi fost făcut de către un roman, el nu are logică fiindcă atunci nu exista iudeo-creștinism, iar dacă a fost făcut mai tîrziu chiar de către un iudeo-creștin atunci ipoteticul autor nu dă dovadă că era întreg la minte fiindcă un fals are o logică a lui și sprijină un interes. Însă conținutul scrisorilor tocmai distrug fundamentele dogmei iudeo-creștine, arătînd că Iisus cel din antichitate, și nu cel născocit de către ivriți, nu aparținea acestui neam, ci el era venit din altă parte acolo și a fost crucificat de către fanaticii farisei fiindcă le-a demascat făcăturile și golăniile cu care umblau să zăpăcească lumea.

sursa : http://www.ariminia.ro/ro/iisus-a-fost-get/