Analogii între realitatea spirituală și cea științifică .

GOD-JUPITER

Analogii între realitatea spirituală  și cea științifiică .

 

Deoarece ne aflăm într-o perioadă extrem de dificilă și agresivă .am ținut să fac niscaiva precizări în legătură cu tot ceea ce este ,vizavi de falsurile care se propagă cu rapiditate printre mințile neformate încă ,cu efect rapid dezastruos dar și contagios pe termen lung,în speranța că se vor însuși anumite informații care în cele din urmă ,vă vor fi de un real ajutor.Așa cum am spus mereu nici nu-mi dați nici nu-mi luați,însă simt din adâncul sufletului că  toate aceste lucruri trebuiesc spuse și repetate de câte ori va fi nevoie pentru binele nostru al tuturor ,întâi ca indivizi,apoi ca societate și evident ca Neam și de ce nu ,ca umanitate întreagă .

În primul rând voi relua demersul împotriva doctrinei new age care are un singur scop ,de a paraliza mentalul  și a așeza minciuna la rang de adevăr,în realitate este o doctrină de adormire ,plănuită minuțios  împotriva omenirii întregi ,cu repercursiuni grave asupra viitorului nostru ca umanitate,fiindcă ,dacă putem discuta de un viitor ,acesta nu se va putea desfășura sub stindardul instinctelor animalice și al ignoranței ,fiindcă ne așteaptă vremuri de o gravitate nemaiîntâlnită ,cel puțin la fel de însemnate ca Potopul lui Noe și nu sunt deloc pesimistă,ci realistă.

După cum știm deja din mitologiile antice ,pe pământ s-au oploșit cel puțin două civilizații ,una care aparținea de Marte,alta care aparținea de Jupiter.Cele două civilizații au ajutat,civilizat ,ori au manipulat fiecare dintre ei ,populații locale.Pe Columna lui Traian ,există o scenă în care este redat zeul Jupiter ,deasupra armatelor romane ,adică simbolizând făptura din alte planuri,care a stat în  spatele acelui neam .

 

Tot mitologia antică ne dă relații despre Zeul Marte , spunând că ,Marte provine dintr-o fuziune a zeului agrar și războinic Mavors, dintr-un vechi cult umbric, cu zeul etrusc Maris și cu zeul grec al războaielor, Ares. Până la cristalizarea acestui sincretism caracteristic mitologiei romane, Mavors era invocat ca protector al muncilor câmpului și chiar mai târziu, când se consolidează cultul lui Marte, noua divinitate e venerată mai ales tot ca ocrotitoare a activităților agricole, personificând totodată renașterea periodică a naturii. Problemele de delimitare a terenurilor agricole și de apărare a gospodăriilor și recoltelor contra incursiunilor de prădăciune îl învestesc pe același zeu cu atributul nou al patronării războiului, dar inițial aceste atribute se înrudeau strâns: preoții zeiței agrare Ceres, Arvales, îl invocau pentru ocrotirea ogoarelor și pe Marte, numindu-l Marmar, Marmor, Berber. Iar Cato lansase odată îndemnul de a se aduce sacrificii speciale lui Marte ca să aibă grijă de cirezile de boi. Printre vechile epitete ale zeului, două erau caracteristice: Rusticus și Silvanus. Când Marte devine, în epoca imperială, un zeu mai complex și în primul rând simbolul forței militare romane, începe să fie considerat fiul cuplului Jupiter-Iuno. Numit Mars Ultor (Marte Pedepsitorul) și Marspiter (Mars Pater, Tatăl), e inclus în triada protectoare a Romei, împreună cu Jupiter și Quirinus. Sunt tatal lui Romulus si Remus si sot cu Rhea Silva.( http://ro.wikipedia.org/wiki/Marte_%28zeu%29)

După cum ne spun autorii, în cartea Omenirea de la Alfa la Omega ,pe pământ după Potop ,au existat Trei mari Culturi,una Colaboraționistă ,una Necolaboraționistă și o a treia ,Izolaționistă,cea din urmă,domnia sa localizând-o în Munții Apuseni.

Despre cea Colaboraționistă ,spune că ,este provenită din salvările care ulterior au populat Euro Asia și o parte a Asiei .Cultura Necolaboraționistă provine din punctele de salvare situate în Piramide.,din care s-a dezvoltat cultura egipteană și parțial mediteraneană.

Cultura Izolaționistă ,fiind departe de lumea dezlănțuită a extratereștrilor și au dezvoltat o cultură proprie ,o tehnică utilă doar supraviețuirii și autoapărării cerute de acele vremuri…..bibliografie Omenirea de la Alfa la Omega ,autori Ing Ioan Micu,Ing Emil Godeanu ,Editura Info Craiova 2003 ,pag.51-52.

Mai departe e necesar să ne însușim faptul că,posibilitatea ,ca fiecare rasă să fi fost creată de o altă civilizație ,este extrem de mare.Așa cum chiar Rudolf Steiner ne prezintă în scrierile sale ,sau strămoșii noștri ,care ne transmit prin simbolistică și cultura populară ,că pe aceste meleaguri ,putem vorbi de o multitudine de entități creatoare,provenind de pe Saturn,ori din Pleiade ,ori din Sirius ,Lună sau Soare,arătându-ne diverse Constelații tradiționale  și multe altele ,prin urmare nici măcar noi ca neam ,nu avem același unic creator,sau cel puțin avem impulsuri diferite ,de aceea și suntem atât de diferiți .Doar că ,aici se mai pune întrebarea ,de unde venea Iisus ? Poate că nu știm foarte corect încă ,dar putem fi convinși că din același loc cu Marele Inițiat Zamolxis ,fiindcă purta cu sine învățături identice ,iar ca să realizăm acest adevăr ,trebuie să fim foarte buni cunoscători ai Bibliei , Apocalipsa este viitorul ,Revelația care ne trăiește sau ne rătăcește ,iar faptele noastre contează pentru a-l crea sau a-l refuza categoric.Iubirea de care se vorbește atât de lesne nu este în sine o soluție care poate evita finalul omenirii,eventual iubindu-ne, vom putea încheia un ciclu pe pământ cel mult îmbrățișați și îngenuncheați în fața furtunii fatale ,pe când forța gândirii ,acțiunea ,da poate,mentalul superior ,acel ce are forța de a crea ,lipsa acestei forțe duce la regres și condamnare la dispariție,nimic altceva .

Suntem recipiente,entități neevoluate la limita cerută,adică la acea limită pentru care am fost create cu adevărat , în forma pe care o avem acum ,suntem supuși transformărilor continue ,nu suntem lumină ,nu suntem zei și nici măcar nu am fost vreodată sămânță de iluminați sau treziți și nici măcar pene de îngeri ,suntem doar biete animale,oameni vor deveni foarte puțini dintre noi și abia după  următorul șoc cosmic.

New age-ul vă condamnă la acceptarea unui  zeu impersonal,un soi de egregor energetic și nimic altceva,socotind cu mințile lor alterate că ar avea dreptul de a vă opri din evoluție ,ținându-vă pe loc ,innoculându-vă falsa învățătură ,cum că ați fi suficienți așa cum sunteți și că nu mai aveți nevoie de nimic altceva ,decât de contemplare,un soi de ,ca boul la poarta nouă   .Ori dragii mei , Creatorul și civilizația creatoare nu sunt nici curenți de vânt ,nici fantasme energetice ,ele există și au corpuri ,au formă ,exact așa cum spun legendele românești,la începuturi ,trimișii lui Dumnezeu și chiar Dumnezeu în persoană ,locuiau printre oameni.

Așa cum spune Biblia :

  1. Iată eu astăzi plec în calea în care merg toţi pământenii, iar voi să recunoaşteţi cu toată inima voastră şi cu tot sufletul vostru că n-a rămas zadarnic nici un cuvânt din toate cuvintele bune pe care le-a rostit pentru voi Domnul Dumnezeul vostru: toate s-au împlinit pentru voi şi nici un cuvânt n-a rămas neîmplinit.

Cartea întâia Paralipomena (întâia a Cronicilor)

Cap. 28

  1. Şi tu, Solomon, fiul meu, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi ii slujeşte din toată inima şi din tot sufletul, căci Domnul cercetează toate inimile şi cunoaşte toată mişcarea gândurilor. De Îl vei căuta pe El, Îl vei găsi, iar de Îl vei părăsi şi El te va părăsi.

PsalmiCap. 99

  1. Cunoaşteţi că Domnul, El este Dumnezeul nostru; El ne-a făcut pe noi şi nu noi.

Cartea IuditeiCap. 8

  1. Căci dacă adâncimii inimii omului voi nu-i puteţi da de fund şi nici nu puteţi să cuprindeţi şirul cugetării ei, cum aţi putea voi, oare, să pătrundeţi pe Dumnezeu, Care a făcut toate acestea, şi să cunoaşteţi mintea Lui şi să înţelegeţi gândurile Lui? Niciodată, fraţilor! Nu întărâtaţi pe Domnul Dumnezeul vostru!

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel

Cap. 1Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere..

Într-un cuvânt,Cunoaște pe Domnul Dumnezeul tău,nu făcăturile și idolii de carton ai altora !

 

Numai că ,pentru o înțelegere corectă a Ierarhiilor de deasupra noastră,e necesară cunoașterea ,fără de care ,suntem praf cosmic ,oricât ne-am iubi ,oricâte suflete pereche ne-am adăuga ,fatalitatea nu ne va ocoli nici în ruptul capului dacă nu cercetăm și acționăm cu toată voința și limpezimea gândului și-a minții.Suntem musafiri pe această planetă la propriu ,de aceea trebuie să predăm ogorul pe care l-am primit intact ,așa cum l-am avut noi la venire.

. Ucenicii i-au spus lui Iisus: “Spune-ne cum va fi sfârsitul nostru.” Iisus a spus: “Oare ati descoperit începutul ca sa cautati sfârsitul ? Caci în locul unde este începutul, acolo va fi si sfârsitul. Ferice de cel care sta întru început, caci el va cunoaste sfârsitul si nu va gusta moartea.”

Maria i-a spus lui Iisus: ” Cu cine se aseamana ucenicii tai ? ” Iisus a spus: ” Seamana cu niste copii mici care locuiesc pe un ogor care nu este al lor. Atunci când proprietarii ogorului vor veni, vor spune: ‘Dati-ne înapoi terenul nostru’. Ei se vor despuia în fata lor ca sa-l dea înapoi, si le vor înapoia ogorul lor. De aceea va zic ca daca stapânul casei stie ca vine hotul, el va veghea înainte ca acesta sa vina si nu-i va îngadui sa patrunda pe proprietatea, si sa-i ia bunurile. Vegheati înaintea lumii, fiti încinsi cu putere multa încât hotii sa nu afle vreo cale de a ajunge la voi, caci nenorocirea pe care o asteptati va veni. De-ar fi printre voi un om care sa priceapa ! Când rodul s-a copt el a venit în grabă cu un sac și l-a cules. Cine are urechi de auzit, sa audă! “( sursa text http://www.vangeloditommaso.com/romania/cat042.htm)

Cine are urechi să audă ,nu luați de bună tot ce stă pe tarabă,cercetați  și gândiți liber ,nu lăsați pe nimeni să vă piardă cu teoriile sale ,sunteți datori să verificați orice detaliu 

Recomand lecturarea cărții ,Omenirea de la Alfa la Omega ,de autorii Ing.Ioan Micu și Ing. Emil Godeanu ,o altă piesă de puzzle adăugată cu brio, la cunoașterea a ceea ce a fost și a ceea ce va urma, în viitorul atât de apropiat nouă tuturor .

Rudolf Steiner ,în lucrarea sa Despre lucrarea îngerilor şi a altor entități ierarhice .IX. VIITOAREA EXISTENŢĂ JUPITERIANĂ ŞI ENTITĂŢILE SALE ,ne transmite astfel : ….Şi noi ne datorăm fiinţa procesului de expiraţie a îngerilor, care a avut loc pe vechea Lună, şi una dintre trăirile cele mai zguduitoare ale vieţii spirituale este aceea prin care aflăm, pornind de la cunoaşterea acestor lucruri, că în expiraţie se pregătesc viitorii oameni jupiterieni, că din ceea ce oamenii expiră azi se vor dezvolta viitorii oameni de pe Jupiter. Dacă luăm în mână Biblia, cunoscând un asemenea lucru, şi citim primele ei cuvinte, ne vom putea spune: Acum încep să înţeleg ce înseamnă că Elohimii au trimis suflul lor în oameni şi prin aceasta l-au format pe omul pământesc.

 Vă pot mărturisi că eu n-aş fi înţeles niciodată ce este cu această insuflare a Elohimilor, cu faptul că ei au suflat în gură şi în nas entitatea vie a omului, dacă n-aş fi ştiut mai înainte că şi în ceea ce expiră omul pământesc sunt conţinuţi primii germeni ai entităţilor care vor deveni oameni de-abia pe Jupiter. Dar pot deveni oameni jupiterieni numai acele expiraţii care-şi datorează existenţa faptelor izvorâte din „tu să”, adică din faptele morale.

 Vedem astfel cum noi intervenim cu moralitatea noastră pământească în întreaga ordine cosmică. Vedem că moralitatea noastră pământească este cu adevărat o putere creatoare şi mai vedem că în ştiinţa spiritului există ceva care dă impulsuri pentru un mod de a făptui moral, fiindcă noi ştim că ne punem împotriva creării omului jupiterian dacă, pe Pămînt, nu acţionăm în mod moral. O moralitate care este o expresie a lui „tu să” dobândeşte astfel o valoare reală, o valoare existenţială. Comportamentul nostru uman modelează în mod energic ceea ce noi ne putem însuşi din ştiinţa spiritului, când ajungem să cunoaştem nişte mistere legate în mod real de Cosmos.

 Am atras atenţia deja mai înainte asupra unor lucruri asemănătoare, când am spus ce fel de simbol este valoarea pentru crearea viitoare a omului însuşi. Dar azi nu vreau să intru în detalii, am vrut dor să arăt, deocamdată, ce importanţă are pentru marele Tot cosmic comportamentul moral.

 Dar dumneavoastră puteţi pune acum întrebarea: Cum stau lucrurile cu comportamentul imoral? Şi comportamentul imoral se exprimă în modelarea interioară, în formarea suflului. Dar comportamentul imoral întipăreşte în suflu o formă demonică. Prin comportamentul imoral al omului iau naştere demoni. Să încercăm să ne lămurim mai întâi asupra deosebirii dintre demonii care se formează prin comportamentul imoral şi entităţile spirituale – spirituale în măsura în care, pe Pământ, ajung numai până la o existenţă lichidă – care sunt create prin faptele morale.

 Entităţile care ajung până la o existenţă lichidă trecătoare, în suflu, şi provin din comportamentul moral sunt nişte fiinţe care au un corp astral, un corp eteric şi, în fine, un corp fizic, densificat numai până la starea lichidă, aşa cum în timpul existenţei lunare noi am avut un corp eteric, un corp astral şi un corp fizic, iar corpul fizic era densificat numai până la un fel de stare lichidă. Aşa a fost şi cu noi în timpul existenţei lunare, chiar dacă nu exact la fel. Şi în formaţiunea care ia naştere din faptele morale şi e constituită dintr-un corp fizic, un corp eteric şi un corp astral există premisa primirii eului, la fel cum în corpul nostru fizic, în cel eteric şi în cel astral există, în perioada lunară, premisa primirii unui eu.

Premisa primirii unui eu se află, deci, înăuntru. Asemenea entităţi sunt chemate să ducă în Cosmos o existenţă, înaintează în mod normal, iar cele create ca demoni, prin faptele imorale, au şi ele, bineînţeles, un corp astral, un corp eteric şi corpul fizic densificat până la starea de lichid, dar nu au în ele premisa dezvoltării unui eu. S-ar putea spune că ele vin pe lume decapitate. În loc să primească în ele această premisă, în loc să înainteze în mod normal spre existenţa jupiteriană, ele resping această premisă.

Şi astfel se condamnă la soarta de a ieşi din cadrul evoluţiei. Dar prin aceasta ele sporesc numărul celor din cetele lui Lucifer. Ele ajung în puterea entităţilor luciferice. Şi, pentru că nu pot ajunge să ducă o existenţă normală, ele trebuie să ducă o existenţă parazitară; trebuie, pentru a înainta, să se incuibeze în altă parte. Mai ales entitățile care iau naştere prin faptele imorale au tendinţa de a duce o existenţă parazitară, prin faptul că iau în stăpânire evoluţia umană de pe Pământ sub conducerea lui Lucifer, căruia i s-au subordonat, luând în stăpânire dezvoltarea omului înainte ca el să fi venit în mod fizic pe lume.

Ele îl năpădesc pe om în perioada embrionară şi duc o existenţă parazitară la omul încă nenăscut, în viaţa dintre concepere şi naştere. Unele fiinţe, care sunt suficient de puternice, pot să-şi continue această existenţă şi după ce omul a venit deja pe lume şi ele fac să apară apoi fenomenele care pot să se manifeste la anumiţi copii posedaţi.

 Aceste lucruri, provenite din existenţa parazitară, pe care demonii crimei le duc în oamenii încă nenăscuţi, înrăutăţesc şirul generaţiilor, îi rod pe oameni, aşa că ei nu pot deveni atât de buni cum ar fi dacă n-ar exista asemenea demoni. Tot ceea ce e în legătură cu decăderea neamurilor, triburilor, popoarelor şi naţiunuilor are mai multe cauze, dar şi pe aceea că, în perioada la care m-am referit, demonii criminalităţii duc o existenţă parazitară în om.

Acestea sunt nişte lucruri care joacă un rol important în întreaga evoluţie a Pământului şi cu asemenea lucruri atingem, după cum am spus, nişte mistere adânci ale existenţei umane. Adeseori, anumite prejudecăţi, anumite concepţii li se imprimă oamenilor înainte ca ei să fi intrat în existenţă. Și în felul acesta oamenii sunt chinuiţi în viaţă de îndoieli, de nesiguranţă, de tot soiul de alte lucruri, din cauză că nişte fiinţe demonice duc o asemenea existenţă.( Sursa text Rudolf Steiner : http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GAIngeri/Ingeri_CF09.html)

 Falsele învățături vor ști să mângâie din cuvinte ,nu în realitate,ei vă cunosc rănile mai bine decât voi înșivă,sunt pricepuți în a manipula și vă cunoaște slăbiciunile cele mai mari și unde este omul mai slab și mai nemulțumit ,dacă nu în iubire,oricât ar avea de multă, omul ,tot nu i-ar recunoaște măsura și meritul ,așa că va fi deschis mereu spre alte și alte cuceriri ca un vrăjmaș nesătul  ,numai că lăcomia și toate acestea sunt praf în vânt ,iluzii deșarte ,cosmosul nu stă în cele trecătoare ,ci în cele mișcătoare și eterne și cum altfel ,dacă nu prin cunoașterea firii sale și prin abținere de la cele lumești ,chiar începând din acest moment .

Aceasta este realitatea ,pe care nu o poate nimeni nega,știința o aprobă,religia la fel .Dacă n-am fost niciodată  unul,oare cum am avea o șansă să devenim ? Gândiți liber.

Câți dintre d-voastră vă cunoașteți Dumnezul cu adevărat ? Fiți sinceri cu d-voastră înșivă și încercați să vă răspundeți la întrebări ….

Purtata Fetelor de la Căpâlna și Călușul

Dansul Calusarilor sau Calusul si Purtata fetelor de la Capalna

 
Ani de zile m-am tot întrebat care este în folclorul nostru locul a două dansuri minunate, unul devenit cu timpul blazon al românilor, Dansul Căluşarilor sau Căluşul şi celălalt Purtata fetelor de la Căpâlna. Este atât de evident caracterul lor magic, încât afirmând aceasta nu fac decât să repet lucruri comune. Originea şi rostul lor sunt necunoscutele tot mai greu de pătruns pentru omul de acum.Despre Căluş s-a afirmat că ar fi un dans adus de coloniştii romani, poate pentru a-i justifica singularitatea, că ar fi de origine tracică – un dans de iniţiere al tinerilor viitori luptători sau unul de invocare a ploii, în ritualurile fertilităţii, ş.a. Accesul la o importantă arhivă, cel mai mare depozit de fapte de veritabilă cultură din ultimii cincizeci de ani îmi consolideaza convingerea că misterul trebuie căutat în altă parte: Căluşul ar putea fi dovada stră-străvechimii şi continuităţii noastre în acest areal, venind de dincolo de timp. Discuţia se face nu pe varianta actuală, alterata prin stilizare din raţiuni ce ţin de spectacol, ci pe varianta care a circulat până în vremea tinereţii bunicilor noştri, anii 1930, cu puţine diferenţieri regionale.Să ne reamintim:
Dansul era interpretat de un grup de treisprezece flăcăi “juraţi”, adică legaţi între ei printr-un legământ făcut într-un loc tainic, înainte de răsăritul soarelui.
Grupul se compunea dintr-un conducător – vătaful purtător al steagului cetei, unsprezece dansatori de rând şi un personaj cu rol deosebit – mutul sau mascatul.
Membrii Cetei Căluşarilor, cu excepţia mutului, sunt îmbrăcaţi în costume împodobite cu panglici în toate culorile, cu fluturaşi strălucitori şi cu mici clopoţei al căror zornăit însoţeşte orice mişcare a purtătorului. În timpul dansului, flăcăii se folosesc de câte o bâtă, de fapt un baston drept, nu prea gros, dar rezistent şi frumos lucrat. Mutul se deosebeşte de ceilalţi prin costumaţia sobră, fără podoabe, doar cu o blană pe umeri, prin masca în spatele căreia e de nerecunoscut şi prin faptul că el poartă, cel mai adesea, un paloş de lemn cu care îi “taie” pe dansatorii mai leneşi sau pe nepricepuţi. In varianta actuala, de spectacol, Mutul nu mai apare. O redare veridica a “Calusarilor” este accesibila in filmul lui Stere Gulea, “Morometii”.Dansul începe prin aducerea steagului – o prăjină înaltă de două staturi de om, cu vârful împodobit cu ramuri şi panglici lungi, în aceleaşi culori ca cele purtate de dansatori – care este înfipt în centrul cercului de dansatori. Lângă el va evolua tot timpul vătaful cu rol de păzitor al steagului. După un număr de figuri de dans executate în cerc de toţi într-un ritm foarte viu pe muzică însoţită de strigături şi îndemnuri specifice, fiecare dansator, cu exceptia mutului, vine în mijlocul cercului unde îşi face numărul propriu dimpreună cu vătaful. Două momente sunt de reţinut: evoluţia “fraţilor înlănţuiţi” şi “udatul”. Primul este execuţia unei figuri de mare virtuozitate, uneori un zbor în cerc cu sprijin pe o singură bâtă executat de vătaf împreună cu unul din cei mai buni dansatori, alteori o legare de salturi rostogolite pe sol, unul pe deasupra celuilalt, cu schimbarea de locuri. Celălalt moment îl are ca executant pe mut : cu un pilug de forma unui falus, acesta prepară într-un căuş din ouă sparte, din usturoi şi din apă un amestec pe care îl împrăştie apoi asupra asistenţei, mai ales feminine, marcând cu aceasta sfârşitul dansului. Ceata se sparge după apusul soarelui, în acelaşi loc tainic unde s-a constituit, după jurământul de a păstra taina jocului.În liniştea arhivei, cu ochii pe filmul dansului, reproiectat iar şi iar, a venit clipa străfulgerării… Emoţia în faţa posibilului sens al mesajului de dincolo de istorie, dar şi implicaţiile acestuia au avut efectului unui berbece asupra mea, raţionalul educat în concepţia că noi, contemporanii suntem tot ce putea fi mai bun până acum, la capătul unei deveniri continuu ascendente. Ideea siguranţei creşterii noastre, ocrotite mereu de buna mamă Gaia primea o lovitură pe care nici optimismul din finalul dansului – ploaia-samânţă a cerului Uranos fecundând iarasi ţărâna Gaiei – n-a reuşit să o atenueze. Poate de aceea străvechii autori ai mesajului, cel puţin la fel de buni cunoscători ai naturii umane ca şi noi, cei de acum, i-au dat forma unui dans magic. Avertismentul în cuvinte, transmis din generaţie în generaţie, a eşuat probabil de mult în mit, pe când cel în haina unui dans ritual, făcut să vibreze coarde neştiute ale sufletului, a putut străbate hăurile timpului neschimbat.Primul pas al revelaţiei l-am făcut când, observând cum fiecare din dansatori coboară pe rînd din cerc în faţa vătafului să-şi execute figurile, gândul a prins glas:“…ca o cometă spre soare …”
Roiul de întrebări şi răspunsuri, născîndu-se unele după altele mi-au atenuat frisonul iniţial. O oarecare rutină din timpul a peste douăzecişicinci de ani de cercetare tehnică mi-a condus următorii paşi – confruntat cu ceva necunoscut, devenit însă palpabil, am început să-l demontez în “bucăţi”, desfăcîndu-i rând pe rând “şuruburile”, pînă la ultimul. Ceea ce am găsit nu m-a făcut deloc fericit. E doar confirmrea vulnerabilitătii noastre, a oamenilor, specie încă prizonieră pe globul de humă numit Terra, care nici măcar ea nu ne poate oferi deplina securitate pînă la momentul cînd vom putea să ne purtăm singuri de grijă. Consolarea că avem puterea ierbii de a renaşte după fiecare pîrjol e umbrită nu numai de ecourile dezastrelor prin care am trecut, înregistrate de memoria comună în diferite moduri, dar şi de teama pentru cele posibil să ne mai aştepte în continuare. Dar nu despre vreun pîrjol vorbeste Căluşul, ci despre evenimentul la scară cosmică resimţit pe Pămîntul oamenilor şi rămas în memoria lor ca Marele Potop Biblic.

Urmărind desfăsurarea dansului moment cu moment, reciteşti evenimentele pe care mii de ani mai tîrziu le vor înfăţişa din alt unghi de vedere cărţile sfinte ale Vechiului Testament.
Din bezna începuturilor se întrupează Soarele cu alaiul său de planete – grupul căluşarilor care se adună înainte de ivirea luminii pentru legămînt. Sistemul solar evoluează într-un adevărat balet cosmic, cu evenimente care se repetă aidoma de milioane de ani – ritmul şi măsura dansului constante pe tot timpul dansului. Drumul planetelor, al perechii Pămînt-Lună, legătura fiecărei planete cu astrul central, chiar şi mersul aştrilor vagabonzi – cometele, sunt înfăţişate surprinzător de clar prin figurile dansului – evoluţia armonioasă a întregului grup, a “fraţilor înlănţuiţi”, a fiecărui dansator din cerc dimpreună cu vătaful, purtătorul steagului care prin forma sa evocă aşa de clar soarele. Cel care nu-şi respectă rolul sau greşeşte paşii este pedepsit de “mutul mascat” cu lovituri reale ori cu scoaterea din joc – întruparea metaforică a acţiunii echilibrului natural ori mai mult chiar, a principiului care menţine lumea în marele joc – atracţia universală. Dezlănţuirea frenetică din finalul dansului, cînd mişcările spasmodice transformă sclipirile fluturaşilor lucitori de pe costume în adevărate fulgerări de lumină, asociate cu zornăitului clopoţeilor este o evidentă figurare a reechilibrării întregului sistemului planetar şi a efectelor ei resimţite pe Terra, mişcări seismice cu roiuri de meteoriţi-stele căzătoare şi diluvii prelungite.

În sprijinul ideii de mai sus vine şi numărul dansatorilor care încep dansul, doisprezece, excluzînd mascatul, evident cu alt rol decît al celorlalţi. Asociind fiecăruia cîte o planetă a sistemului solar şi vătafului steaua centrală, rămîn liberi doi dansatori de rînd. Primul se leagă de bănuita planetă a zecea, a cărei prezenţă devine tot mai certă pe filmele observatoarelor astrale. Ce palmă în orgoliul lui Sapiens, obligat să redescopere ceea ce cunoşteau stră-stră-strămoşii lui şi el a uitat… Al doilea nu poate fi decît corespondentul pierdutei planete a cincea, legendara Phaeton, regăsită în centura de asteroizi dintre orbitele lui Marte şi Jupiter şi totodată argumentul forte pentru vechimea greu de cuprins cu mintea noastră trufaşă de oameni ai secolului XXI a mesajului transmis de Dansul Căluşarilor. Întîmplător oare în anticul mit al lui Phaeton, nesăbuitul personaj care a dorit să conducă pentru o zi carul Soarelui, totul se termină tragic din cauza neputinţei lui de a mai stăpînii caii cereşti ? Poate că da, poate că nu, grecii sunt recunoscuţi doar ca cei mai mari colportori ai antichităţii…

Despre acestea ne povesteşte Căluşul într-un limbaj de nerecunoscut acum pentru că l-am uitat noi, ori pentru că s-au stins de mult toţi cei care, la anume prilejuri, aveau datoria de a ne reaminti înţelesul său. Faptul că eu, oarecare trăitor pe meleagurile celor mai bătrîni zei ai Europei, am întrezărit o faţă a acestui mister poate fi o întimplare sau poate doar o amăgire. Dar dacă nu e ?!…

Fetele-de-la-Capalna
 Imagine Călin Gădan
Purtata Fetelor de la Căpâlna Pentru Purtata fetelor de la Căpîlna admiraţia mea se împleteşte cu evlavia în faţa perfecţiunii simplităţii. Un şir de femei înveşmîntate în alb şi negru păşesc agale, una după alta în cadenţa bătăii de inimă, cu neaşteptate opriri şi retrageri pe pas şi cîntă într-un glas o melopee ale cărei cuvinte, de o candoare infinită, poartă însă în ele căldura care de mii de ani a înmuiat ca ceara sufletul celui mai aprig bărbat.“Eu’s în deal şi badea-n şesu’
Şi mi-l cunosc di pe mersu’.Şi-are mersul legănatu’
Cu dragoste amestecatu’.Cînd mere gîndeşti că scrie
Ca ţăruza pe hîrtie.Badeo, spicule de grîu,
Mult aş da să nu te ştiu…”

Care bărbat ar rămîne de piatră în faţă acestei curate destăinuri de supunere din dragoste?
Împins de curiozitate, am marcat pe ecran urmele paşilor purtătoarelor.
… cercuri, spirale, sinusoide line şi în final acel “opt culcat” prin care matematicienii lumii simbolizează infinitul, acestea sînt semnele scrise “ca ţăruza pe hîrtie” de paşii femeilor care aduc din timpuri fără de vîrstă Purtata.

Autor OLDHASHU alias Victor Argesanu
IUNIE 2005

Versurile Purtatei vorbesc în special de dragoste:
“Io-s în deal și badea’n șesu
Și mi-l cunosc de pe mersu’,
Că mere gândești că scrie
Ca țăruza (creionul — n.r.) pe hârtie,
Și-i mersu’ legănatu’
Cu dragoste-amestecatu’.
Badeo, spiculeț de grâu
Mult am vrut să nu te știu.
Că de când te știu pe tine
Nu-mi trebuie’ altu-n lume
Numai tu, bădițo, tu
Altul bade, nu și nu”.

La fel și cele ale Drâmbolicului, care se joacă în cerc:
“Suie-aș cărarea-n Grui
Da n-am pentru cin’ s-o sui
C-am un bădiț tinerel
N-aș sui-o pentru el
Tinerel ca lujeru
Și mi drag ca sufletu
Și ca lujeru din vie
Drag la toate, drag și mie”.

Ultimul joc, Purceii, are un text cu trimitere tot la iubit:
“Bade, pălărie nouă,
Gurița ți-i ca o fragă
Ochii ți-s ca două mure
Trupul ți-i brad din pădure.
Ș-am un bădiț tinerel
Mor fetele după el
De-ar muri fetele toate
Din mâna mea nu l-or scoate”.

Petruța Pop apreciază că acest dans al fetelor de la Căpâlna trebuie pus în directă relație cu misterul fertilității.

“Structura dansului are elemente ce trimit la un rit de fertilitate. Am putea chiar să considerăm această Purtată drept un dans colectiv prin care, în societățile arhaice, se marca sfârșitul perioadei de inițiere a unui număr de fete. Cele mai semnificative în încercarea noastră de descoperire a sensului acestui dans sunt formele coregrafice cu care dansul operează, și anume, linia pe orizontală și spirală. Linia orizontală ne trimite la simbolismul pământului, fiind un semn al apropierii dansului de un rit agrar. Linia se transformă apoi în spirală, care a fost considerată, în general, ‘un puternic simbol de fertilitate și a fost asociat cu uterul’, dar și cu fazele lunii sau ale Soarelui”, a mai spus Petruța Pop….mai multe citiți la : http://www.agerpres.ro/destinatie-romania/2014/06/21/destinatie-romania-fetele-de-la-capalna-alba-au-scos-in-lume-jocul-popular-romanesc-10-21-07

Adevărul este că,niciun instrument din lumea aceasta nu-și poate demonstra sacrul și calitățile reale ,mai bine decât o face prin folclor ,armonia cu natura , acelea sunt sunetele care pot să transforme miracolul, în firescul cotidian,fără de care nu ne-am putea lipsi ,așa cum nu ne putem lipsi de apă și de curgerea ei ,această curgere continuă făcându-l izvor al nemuririi ,prin dansul popular,purtând într-ânsul începutul, cu facerea lumii cu tot …

Regele Gudea ,nume românesc în Sumer

Gudea (1)

Gudea ,nume românesc ,însemnând vătaful flăcăilor în noaptea de Crăciun,în unele zone gudă semnifică câine ,cățea sau lup ,de unde ,a se gudura se traduce ,a se măguli .
Lagaș din nou avem în limba română cuvântul Lăcas ,localitate…
Bad Tibira -Țibir- avem și noi localitatea Ţibirica în raionul Călăraşi,frumos nu ? smile emoticon Hai că mai avem o formă a numelui Gudea ,e Gâdea :))
Conducător al orașului Lagaș din Sumer (2144 î.Hr. – 2124 î.Hr.). Probabil nu a fost născut în orașul Lagaș, intrând în familia regală prin căsătoria lui cu Ninalla, fiica regelui Urbaba (2164 î.Hr. – 2144 î.Hr.). Succesorul său a fost Ur-Ningirsu, fiul lui. Inscripțiile menționează temple construite de Gudea în Ur, Nippur, Adad și Bad-Tibira. Aceasta indică creșterea influenței lui Gudea în Sumer.

……………………………………………………………………………………………………………..….
Constantin Olariu afirmă în cartea sa Adevăruri Ascunse că :…un număr de 263 de nume de familie (care se regăsesc în emegi) folosite pînă în zilele noastre de către români, adică aceștia își au ascendența strămoșească cel puţin în prima parte a mileniului IV î.e.n. !!! La acestea am mai adăugat după tipărirea cărții încă 377 cuvinte fiind acum 640 în total.

Gudea

Preot și Rege ,Gudea …Apele primordiale,Șarpele ceresc,Înțelepciunea sacră ,Izvorul cunoașterii ,izvorul vieții ,sămânța vieții etc…

Oteleni_1

De pe ariminia.ro am preluat  ,exemple de cuvinte emegi care se găsesc în română si latină. Primul termen este în emegi, al doilea este în română iar al treilea este în latină, în paranteze voi trece explicatiile necesare:

a-a-a(exclamare, uimire); ah-ah-ah(exclamare, uimire); acera-aceră-acer(ager, vioi); ac-ac-acus(ac); adu-adu-addo(a aduce, a pune); aduc-aduc-adduco(a aduce, a trage la sine); agrun-agru-agri(ogor); altar-altar-altare(altar); amaru-amaru-amare(amărăciune, necaz); an-an-annus(perioadă de timp); apa-apa-aqua(apă); ara-ara-aro(a ara); arde-arde-ardeo(a arde, a străluci); aria-aria-area(arie, suprafată întinsă); asud-asud-sudo(a asuda); azil-azil-asylum(azil); aur-aur-aurum(aur);
barbar-barbar-barbarus(străin, sălbatic); bini-bine-bene(bine); bun-bun-bonus(bun); bo-bou-bos(bou);
cad-cad-cado(a cădea); cap-cap-caput(cap); car-car-carrus(car); casa-casa-casa(adăpost); cas-cas-caseus(cas); cela-celar-cela(cămară); ceara-ceara-cera(ceară); cearni-cerni-cerno(a cerne); coc-coc-coqua(a coace); cucu-cucu-cuculus
da-da-do(a da, a ceda); dac-dac-dac(dac); du-du-duco(a duce);
gena-gena-gena(pleoapă); gura-gura-gula(gură); ira-ira-ira(mînie, supărare);
lac-lac-lacus(lac); libir-libir-liber(liber); lip-lip-lippus(lip, mizerie); loc-loc-locus(loc, tinut); lup-lup-lupus(a înfuleca, lup); lut-lut-lutum(lut, argilă);
mina-mînă-manus(mînă); mendala-mentală-mentis(minte, a gîndi); mami-mama-mater(mamă); mur-mur-morum(mură); mur-mur-murus(zid); mut-mut-mutus;
nas-nas-nasus(nas); nam-neam-natio(neam, natiune); nigru-nigru-nigrum(negru); ningi-ningi-ningit(a ninge); nod-nod-nodus(nod); nora-nora-nurus(noră); nuc-nuc-nucis(nucă, nuc);
o!-o!-oh!(uimire, necaz); ochi-ochi-occulus(ochi); odol-odor-odor(miros); ol-ol-olla(oală); om-om-homo(om); orda-ord-ordo(sir, rînd); os-os-os(os);
pace-pace-paco(pace); pae-paie-palea(paie); palil-palid-pallidus(palid); pana-pană-penna (pană); par-par-palus(par); parta-parte-partis(parte); pila-pila-pila(rotund, ghem); pun-pun-pono(a pune); put-put-puteo(a puţi);
rad-rad-rado(a rade); rara-rara-raro(rar); rapi-răpi-rapio(a răpi); raus-rău-rea(rea, rău); ripa-rîpă-ripa(rîpă); ruga-ruga-rogo(a ruga); ros-ros-russus(rosu);
sacu-sacu-saccus(sac); sar-sar-salio(a sări); salud-salut-saluto(a saluta); sari-sari-sal(sare); saman-samăn-semen(samăn, pereche); samana-samana-semino(a semăna); satu-satu-sat(sat); satur-satur-satur(sătul, săturat); sanggi-sînge-sanguis(sînge); sete-sete-sitis(sete); sangura-singura-singuli(singur); sub-sub-sub(sub);
sug-sug-sugo(a suge); sun-sun-sono(a suna);
sede-sede-sedeo(a sedea); siti-sti-scio(a şti); susur-susur-susurrus(susur);
tac-tac-taceo(a tăcea); taman-taman-tamen(taman); tiamat-tiamăt-timeo(a se teme); tu-tu-tu; tulu-tuli-tuli(a pleca, a purta); tuna-tuna-tono(a tuna); turtur-turtur-turtur(sperios, turturică);
ucid-ucid-occido(a ucide); ud-ud-udus(umed); ulciar-ulcior-urceus(ulcior); unu-unu-unus(unu); urî-urî-uro(ură); ursa-ursa-ursa(ursoaică); urze-urzi-ursi(a urzi); ustura-ustura-ustulo(a arde, a ustura); uz-uz-usus(trebuintă); ulceara-ulcera-ulcero(a fi plin de răni sau bube); zer-zer-serum (zer).

 

Gudea_of_Lagash_Girsu gudea_03_agua 4b-Ningishzidda-King-Gudea-Ninsuns-son USAGE_ID        = 1024014 DSCI6396 6-Inanna-Dumuzi-the-Underworld

Țara Zeilor, prima cultură a neamului omenesc

TZ_2

Pentru a ne cunoaște istoria străveche avem la îndemînă date și fapte demne de încredere și pline de învățăminte despre strămoșii noștri care s-au perindat pe toriștea carpatină timp de peste 40 de milenii, lăsînd în urma vremurilor pentru cei ce vor veni, legende, mituri și ziceri ce ar lumina și cel mai întunecat ungher al pămîntului, însă nu și scăfîrliile istoricilor și lingviștilor mioritici actuali. Din traista veleaturilor de demult voi scoate dovezi epigrafice venite de la grecii din vechime cît și de la latini, scăpate de urgiile timpului și ura nemărginită a celor ce s-au străduit cu o furie de neînchipuit să ne scoată pe vecie din istoria Europei și a lumii. Spațiul carpatin, luat într-un sens geografic foarte larg, ca matcă de cultură și civilizație, de unde au roit timp de milenii mai multe grupuri de populații către alte tărîmuri, era cunoscut din cea mai înnegurată antichitate ca Țara Zeilor sau ,,locul unde s-au născut zeii” fiind un ținut sfînt sau o Țară Sfîntă.
     Poetul grec Pindar (518-438 î.e.n.) în Ode Olimpiane și Pythiane îl amintește pe confratele Pherenicos din Heracleea, ce a trăit însă în vremuri mult mai vechi lăsîndu-ne scrise versurile: ,,Hiperboreii locuiesc în părţile îndepărtate lîngă templul lui Apolo. Ei sînt cu totul nedeprinși la război și se trag, după cum spun tradiţiile, din neamul titanilor celor vechi; ei sînt stabiliţi sub suflul cel rece al lui Boreas și cinstesc pe un rege din neamul arimaspilor… la hiperboreeni s-au născut zeii”. Tot în aceste ode ale lui Pindar mai găsim legenda potrivit căreia, Troia a fost înălțată de hiperboreenii conduși de Eac împreună cu zeul Apolo, iar după ce au isprăvit munca s-au întors toți în baștina din nordul Istrului. Ori aceste mituri arată că în secolele VIII-V î.e.n. în lumea grecilor era convingerea de neclintit că la nord de Istru unde locuia neamul hiperboreenilor, era și ținutul unde s-au născut zeii și însăși neamul omenesc, iar unele divinități încă mai sălășluiau în aceste tărîmuri pline de mister; deci Țara Zeilor era Țara Sfîntă, așa cum găsim scris de mai multe ori pe tăblițele de plumb. Pînă și această ,,ciudățenie” dovedește că felul meu de a citi tăblițele este cel corect și bun, chiar dacă despre el, unele lepre spun că este ne-bun.  
     Un alt autor de același neam, Pseudo-Apollodor (secolul II-I î.e.n.) în lucrarea Biblioteca (II,II.5,11 şi 119,120), scrie că ,,muntele Atlas este situat în ținutul hyperboreenilor, la nord de Marea Neagră. Nu există nici un motiv pentru a face altă legătură şi a căuta muntele Atlas în “Atlantida”, textul dezvăluindu-ne că pe Acropole deja se lucra drăcește (adică elinește) la falsificarea istoriei și mitologiei lumii de atunci, astfel ca grecii cei pretinşi pricepuți și isteți să apară moțul lumii în tot și în toate, iar ceilalți (și în special geții) pe nicăieri.
     Aceste mituri au dăinuit în cultura antichității ca un adevăr ce nu putea fi pus la îndoială, fiindcă este reluat de către Diodor din Sicilia (80-20 î.e.n.) în scrierea Biblioteca istorică, Cartea III, LX, unde găsim o legendă ce ne spune cum a fost împărțit pămîntul după zidirea lui între cei doi titani, Atlas și Cronos astfel: ,,După moartea lui Hyperion – se povesteşte – fiii lui Uranos şi-au împărţit între ei domnia. Cei mai vestiţi au fost Atlas şi Cronos, Atlas a primit domnia de lîngă Ocean (Marea Neagră), iar oamenilor de pe acele meleaguri li s-a spus atlanţi. Atlas şi-a dat numele său şi celui mai înalt munte din ţara sa. Se mai spune despre el că ar fi cunoscut cu deamănuntul legile mişcărilor cereşti, împărtăşind oamenilor şi teoria formei sferice; de aici vine legenda că Atlas duce pe umerii săi pămîntul… Atlanții care locuiesc în regiunile roditoare pe țărmurile Oceanului, întreceau cu mult – pare-se – pe vecinii lor prin evlavie și prin ospitalitate. Ei pretind că leagănul zeilor este țara lor… Atlas avu şapte fiice, cărora – după numele lui – li s-a dat un nume comun, Atlantide… Au fost aşezate pe cer şi au primit numele dePleiade.” Iscusitul grec ne spune că neamul de lîngă Ocean sau Marea Neagră cum este dovedit din descrierea geografică a ținutului, se numește ,,atlanți”, după întemeietorul țării și a neamului (titanul Atlas), însă atît el cît și ceilalți antici au folosit numele de hiperborean. În altă parte a lucrării ne precizează ce se înțelegea atunci prin marea de lîngă lacul Meotic (Marea de Azov) – numită ,,Ocean” – scriind că:,,regiunile udate de Tanais (Don) şi Istru, pe care antichitatea le numea hiperboreene”, lăsîndu-ne a ghici singuri unde este adevărul pe care a vrut sau nu a vrut să-l spună.
     Un alt grec ce i-a fost o perioadă de timp chiar contemporan lui Diodor, capadocianul Strabon (63 î.e.n. – 21 e.n.), ne-a lăsat mărturie în lucrarea Geografia la 1,4,3 ca să băgăm la cap, următoarele adevăruri din vremea lui: ,,Cei dintîi care au descris diferite părţi ale lumii spun că hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului şi a Adriei”. Şi cu asta dăm la o parte abureala sau ceața lui Diodor, care nu prea știa să scrie cu precizie cîteodată, unde este ținutul hiperboreenilor (fiind și ținutul de naștere al zeilor).
     Latinul Pliniu cel Bătrîn (23-79 e.n.) este un alt martor al timpurilor trecute, pe care l-am chemat să ne lumineze în calea adevărului despre istoria ocultată a geților. Pentru trebuința noastră găsim în lucrareaNaturalis Historie IV, 26 că: ,,axa boreală, în jurul căreia se învîrtea Universul, atingea pămîntul la gurile Istrului, pe teritoriul hiperboreenilor sau geților”. Iar cu acest adevăr atît de limpede spus de un latin, ar trebui să vă frec mestecătoarea de trădători pînă veți amuți pe vecie, cu satanistele voastre făcături cu care ne-ați falsificat istoria și cultura identitară. Asta știa antichitatea chiar şi în secolul I al erei noastre: că neamul legendar al hiperboreenilor era în fapt neamul get, care a avut de strămoși această spiță scoborîtoare direct din zei sau titani.  
   Poetul latin Marţial (40-103 e.n.), ne-a lăsat și el mărturie în această direcție, despre strămoșii noștri istorici și adevărați, nu cei boiți de fel de fel de pricepuți cu mințile rătăcite. Într-o epigramă pentru prietenul său Marcellinus,  care era soldat în armata romană, scrie: ,,Soldat Marcellin tu pleci ca să iei pe umerii tăi cerul hiperboreean şi astrele polului getic”. Citatul care se referă la campania militară a romanilor din anul 89 e.n. împotriva geților, este încă o dovadă de cum ne-au falsificat tîrîturile, tîmpiții și trădătorii de Neam și Țară, adevărata istorie a strămoșilor noștri, fiind al doilea autor ce a lăsat mărturie peste timp că hiperboreenii erau strămoșii geților sau poate o poreclă dată chiar acestora de către pricepuții greci, cam tot așa cum i-au numit și pelasgi. Acelaşi autor numeşte biruința armatelor romane conduse de către împăratului Domiţian asupra mato Gezino, ,,hiperboreus triumphus” şi mai departe: ,,De trei ori a trecut prin coarnele perfide ale Istrului sarmatic; de trei ori şi-a scăldat calul în zăpezile geţilor; mereu modest, el a refuzat triumful pe care-l merita şi n-a adus cu sine decît renumele de a fi învins lumea hiperboreenilor”. El face aceleași precizări uluitoare pentru mințile noastre de azi, otrăvite de atîta lat(r)initate, că nu-și mai poate găsi și adevărul un cît de mic loc: hiperboreenii sînt strămoșii falnicilor geți, împotriva cărora  împăratul roman Domiţian purtase mai multe războaie, sau un alt nume ce era folosit în antichitatea clasică pentru neamul get. Dar asta nu înseamnă că și ei își spunea așa, fiindcă pe tăblițe și-au scris identitatea ca falnici geți sau rumuni.
     Alt izvor, venit din scrierea Stromate a alexandrinului Clement (150-215 e.n.), spune că marele înțelept al dacilor, Zamolsis este de neam hiperboreean. Şi iarăși mă înădușă năduful, că nu pot socoti cu parul sau măcar cu bățul, pe cei ce ne-au falsificat cu bună știință istoria veche, îndobitocindu-ne cu otrăvurile pregătite de către ticăloșii greci, diverşi papistași, istoricii germani și monstruoșii cazari.  
     Latinul Dio Cassius (155-229), în lucrarea Romaika (Istoria Romei), scrie despre bătăliile purtate de împăratul roman Domițian împotriva geților, că la Tapae, basoleo Diogio (care conducea armia geților) a fost înfrînt de generalul roman Tettius Iulianus – personaj născocit de el, fiindcă Suetoniu care a scris cu 100 de ani înainte despre aceleași fapte istorice, prezintă alte căpetenii. Pentru fapta lui, ce se vrea să rămînă în amintirea neamului, romanul își ia numele de Hiperboreanul (victor Hiperboreo namen ab orbe tulit – învingător, a luat de pe lume numele de hiperborean).
     Un alt scriitor al antichității tîrzii, Macrobiu (sec. IV-V e.n.), în lucrarea despre Scipio, zice căhiperboreenii sînt pelasgi locuind în nordul Traciei. Ori istoria ne spune că aici era hotarul de sud – Mesia – al Dio Getia, adică Țara Sfîntă a vechilor hiperboreeni, sau pelasgi cum i-a scris el cu acest nume venit de la vechii greci.   
     Cam pentru aceeași perioadă de timp avem mărturia venită și de la poetul latin Claudius Claudianus (370-406 e.n.), care în poemul neterminat De raptu Proserpinae (Răpirea Proserpinei), a scris despre pasărea fenix plină de mister că își are cuibul în munții titanilor de lîngă Ocean (Marea Neagră), adică în Carpații noștri, unde a fost prima împărăție a neamului omenesc condusă de titanul Atlas. Şi iarăși trebuie să-i pun sub aspru județ pe toți cei ce ne-au falsificat istoria cu știință, din prostie ori slugărnicie.   
     Din dovezile antice scrise prezentate mai înainte, este adeverit faptul istoric odată pentru totdeauna, că ținutul de la nordul Istrului a fost locuit în vechimea timpului pe o perioadă de peste 1000 de ani de un popor pe care grecii l-au numit hiperborean sau pelasg, însă unii antici fac precizarea explicită că geții erau urmașii acestora! 

  
                                                                    Zidirea Neamului Omenesc

     Fiindcă zeilor le era urît de pustietatea pămîntului, s-au hotărît să-l umple cu ființe vii de tot felul dar și cu plante felurite, iar de folosul acestora trebuia să se bucure Omul, ultima ființă izvodită după chipul și asemănarea lor.
     Primul martor pe care îl aduc în fața timpului și a dreptei judecăți a adevărului este poetul latin Publius Vergilius Maro (70 î.e.n.-19 e.n.), ce ne-a lăsat nouă moștenire în Eneida VI, 580, un mit uluitor despre străbunii noștri carpatini sau neamul get, scriind că este ,,cel mai vechi popor de pe pămînt (genus anticum terrae) și fiii pămîntului (terrae filli)”!!!      
     După cîteva zeci de ani, un alt latin, Marţial în Epigrame IX, 46 – închinate prietenului său Marcellius (care era în armatele romane ale împăratului Domiţian venite la Istru că cotropească Dio Getia în anul 86), îi amintește că va sprijini pe ai săi umeri de viteaz ,,cerul de nord al hiperboreenilor şi astrele polului getic care de abia se mişcă. Iată şi stîncile lui Prometeu. Iată şi muntele acela faimos în legende. În curînd tu vei vedea toate acestea din apropiere cu ochii tăi proprii. Cînd tu vei contempla aceste stînci în care răsună durerile imense ale bătrînului, vei zice: da, el a fost încă mai tare decît aceste pietre tari, şi la aceste cuvinte tu vei putea să mai adaugi că: acela care a fost în stare să sufere astfel de chinuri, a putut într-adevăr să făurească şi neamul omenesc.” Să zăbovim o clipă în trecerea timpului și să înțelegem ce a spus latinul: în secolul I al erei noastre toată antichitatea știa că la nord de Istru, în Țara Zeilor, aceștia au izvodit Neamul Omenesc, iar titanul Prometeu i-a învățat toate cele trebuincioase, astfel ca oamenii să-și ducă viața pe pămînt cu bune și cu rele. Mitologia greacă a scris despre eroul civilizator că a fost fiul titanului Iapet și al Clymenei, fiică a Oceanului. El fură focul ceresc și-l dăruiește oamenilor, ca aceștia să-și facă viața mai ușoară și mai plăcută. Pentru aceasta, dar și alte fapte de neascultare față de tiranul cerurilor Zeus, este pedepsit de către acesta să fie înlănțuit în muntele Atlas, iar un vultur să vină zilnic să se hrănească ciugulind din ficatul lui care se regenera.
      Apollodor din Atena, ce a trăit în secolele II-I î.e.n., a scris că muntele Atlas unde a fost înlănţuit Prometeu era situat în ţara hiperboreilor, el stabilind aceste adevăruri pe baza unor scrieri mai vechi! Cînd grecii s-au decis să falsifice mitologia neamului carpatin ca să se pună ei moțul lumii, l-au mutat și pe Prometeu în Caucazul de la Marea Caspică, hotărînd că la nord de Istru era numai sălbăticie și mare pustietate. În unele legende eroul civilizator al neamului omenesc apare ca frate al titanului Atlas, iar chinurile înlănțuirii i-au fost curmate de viteazul elen Hercules, ce ar fi săgetat vulturul hămesit, eliberîndu-l și pe amărîtul pelasg.   
    În piesa Prometeu înlănţuit, grecul Eschil (525-456 î.e.n.), mutînd povestea mai în sud printre pelasgii care le erau vecini, scrie despre eroul carpatin că și-a civilizat neamul său, ce era contemporan cu Cronos. Astfel îi laudă grecul pe pelasgi: că erau atoate-ştiutori, stăpîni ai focului, că Prometeu i-a învățat arhitectura, cărămizile, calendarul, calculul, astronomia, tainele scrierii, creşterea animalelor – toate acestea fiind temelia civilizației antice. Trebuie să reținem afirmația lui Eschil, că pelasgii cunoșteau taina scrisului chiar de la zidirea neamului omenesc, primind-o de la titanul Prometeu.  
     Scrierea esenă Arborii este încă o mărturie peste timp, care ne spune că nașterea neamului omenesc a apărut în jurul Carpaților din urieși sau titani, după îndrăcita pană a grecilor. ,,În zilele de demult, cînd creația era tînără,/ Pămîntul era plin de arbori uriași/ Ale căror ramuri ajungeau deasupra norilor/ Și în care sălășluiau Vechii noștri Părinți/ Care au umblat cu îngerii,/ Și au trăit în Legea Sfîntă.” Manuscrisul care nu a suportat încă nimicirea “revelațiilor” mozaice, spune explicit că strămoșii geților au fost în vremurile de început ale creației ființe cerești care trăiau împreună cu îngerii în ceruri, de unde s-au pogorît pe pămînt, făcîndu-l pe om după chipul lor. Şi tot unul din acest neam al urieșilor sau titanilor, Prometeu, i-a învățat cele arătate mai înainte. Ideea zidirii neamului omenesc de către ființele cerești o găsim și în manuscrisul esen Îngeri, care ne spune: ,,Să lăudăm sfinţii îngeri… Noi lăudăm îngerii care, în primul rînd, ascultă gîndul şi învăţătura Tatălui Ceresc, ai cărui îngeri au format sămînţa neamurilor. Care au atins sprînceana părintelui nostru Eno şi au călăuzit Copiii Luminii pe şapte plus şapte căi care duc la Pomul Vieţii…” Descoperim în scrierile esene că mitul este identic cu ceea ce ne-a transmis și latinul Vergilius cam în aceeași perioadă de timp, iar adevărul ne obligă să tragem concluzia că aceasta era concepția generală a antichității despre apariția neamului omenesc. Însă pricepuții greci au reușit să falsifice în mare parte mitologia popoarelor antice, aratînd prin asta ura cu care au lucrat ei împotriva celorlalți, pentru a-și preamări cioara vopsită în alb, asfel ca să o considere lumea drept porumbel.  
     Chiar în secolul V al erei noastre, cînd procesul de falsificare a istoriei și culturii geților era în ,,plin avînt creator”, mai erau unii ce scăpau ceva fărîme din adevăr, așa cum găsim la filozoful grec Proclus (412-485 e.n.), care în Comentarii la Timaios ne-a lăsat mărturie peste timp că Tatăl Ceresc a creat totul după Lege: ,,Urmînd sfatul Nopții, aduce cu el un însoțitor și poruncește Legii să îi stea alături precum spune și Orfeu”. Trimiterea este făcută direct la religia geților, fiindcă Orfeu a fost unul dintre marii înțelepți ai neamului mioritic, chiar dacă îndrăciții greci l-au dus în Tracia, pe care au luminat-o ei cu pederastia și fățărnicia elenă. În lucrarea Cratylos același autor repetă ideea din scrierea precedentă: ,,Orfeu transmite tradiția că Tatăl Ceresc a zidit întregul creației cerești și a făurit soarele și luna și toți zeii înstelați, și a creat elementele de sub lună.” Dacă ne vom mai lăsa aburiți de vedeniile sau basmele ivriților și toate minciunile istorice ale vechilor greci (dar și ale atîtor nemernici din perioada modernă), nu avem cum să scăpăm de acest proces îngrozitor de spălare a creierelor românilor de azi și de maculare totală a istoriei și culturii identitare strămoșești.  
     Acest adevăr lăsat să ajungă pînă la noi de izvoarele scrise pomenite mai înainte, l-am descoperit și cînd am citit tăblițele de plumb găsite la Sinaia. După luptele de început din vara anului 89 cu armatele romanilor conduse de Fuscus (sau Fusco cum este scris pe tăblița 68), mato Gezino este nespus de amărît pentru neputinţa lui şi a armosei pe care o conducea, considerîndu-se vinovat în fața sfîntului Zabelo pentru nenorocirea venită ,,Neamului Ales de Dumnezeu”(On Sent Rodie). Conceputul de Neam Ales de Ziditor îl găsim repetat pe tăbliţa 57, care ne-a lăsat o meditație profundă asupra răstignirii lui Ili: ,,Neamul nostru a fost ales primul să iasă din gunoaie şi să aducă laude prin Miel, să se închine şi să ţină Calea Dreaptă. Această cinste nu s-a oprit aici şi a călătorit cu toiagul la urmaşii minunatei mame a geţilor şi tracilor”. Desigur că aceste informații nu vor fi discutate vreodată în cărțile de istorie ale românilor, fiindcă cei care ne-au pervertit trecutul ar trebui să-și taie limba și mîna dreaptă cu care ne-au falsificat și maculat istoria străbună, încît să fim pe vecie gunoaie și viermi de care să se rușineze întreaga lume.       
     Dar aducerea de laude prin Miel (practică ce era în religia străbună) o găsim și într-o povestioară neaoș mioritică – basmele ivriților fiind numai vedenii, adică adevăruri sacre după drăceasca lor făcătură – care ne spune că în vremurile de demult în ținuturile dinspre estul Carpaților, au plecat undeva în sud, foarte departe, un popor care se numea rohmani, rahmani sau blajini. Ei au fost primii oameni de pe pămînt și plecînd de la noi s-au stabilit undeva tare departe, dar și ei sînt creștini ca noi, iar cei mai de seamă sihaștri mioritici merg la ei pentru a se adînci în meditații și învățături de taină, de unde nu se prea mai întorc. Spun legendele noastre că acești creștini neștiuți încă de istorie ,,sînt tot creștini ca noi, dar au luat credința prin Fiul Oii”. Adică românii din secolul XIX știau că neamul lor strămoșesc a fost primul izvodit de Ziditor pe Pămînt, fiind iubitor de religia crucii (numită de furi iudeo-creștinism) şi au îndrăgit acest cult care i-a binecuvîntat prin Fiul Oii sau Miel, după cum găsim şi în Mitologia românească de Marcel Olinescu. Să precizez că Iisus a fost prezentat printr-un miel în iconografia iudeo-creștină pînă către sfîrșitul secolului VII.  
                                                   Cetatea lui Anu, Gog, Senta, Sîntu sau Dumnezeu

     Și tot aici la nord de Istru, aceeași antichitate spune că era cetatea Ziditorului Neamului Omenesc sau a lui Dumnezeu cum sună astăzi povestea.
     Poetul latin Ovidiu pe la anii 10 ai erei noastre amintește în Fastele că ,,Ianus învîrteşte polul nordic al cerului – Geticus polus – ” și pune în gura chinuitului zeu vorbele: ,,Eu unul singur am dreptul să învîrtesc polul cerului. Eu veghez la porţile cerului… însuşi Jupiter nu poate să intre şi să iasă fără voia mea”. Adică să ne înțelegem ce a vrut să spună Ovidiu: aici la gurile Istrului era cetatea Ziditorului tuturor văzutelor și nevăzutelor, Ianus fiind cel ce învîrte universul, dar și paznic de nădejde la intrarea în ceruri unde se afla și Raiul. Și era îndîrjitul tare înciudat asupra tuturor, de se ținea țanțoș chiar în fața lui Jupiter ce îi era mare șef în cele sfinte. Pentru latinul pomenit dar și pentru întreaga lume a imperiului roman, aici în munţii Carpaţi unde era Muntele Sfînt al geților, se afla și cetatea Ziditorului (An/Anu/Gog/Senta) – părintele neamului omenesc -, tot aici fiind şi axul lumii sau polul getic, adevăr despre care astăzi nimeni nu mai îndrăznește a vorbi, fiindcă pe loc este acuzat de naționalism și antisemitism.
     Și pîrliții ivriți și-au trecut în făcătura lor acest mit al cetății zeilor în nordul cel mai îndepărtat, adică ținutul cel friguros și plin de mistere și groază. În scrierea Isaiia, plăsmuitorul se pune pe proorocit împotriva Babilonului stăpînit de caldeeni și spune că va fi nimicit de perși, iar ei iudeii vor fi eliberați din robie și vor cînta cîntece de slavă, prin care vor preamări pe Domnul Cel Prea Înalt, nu pe Iahweh, Elohim sau Adonai. Mai spune guristul vedenist despre regele babilonian că nu-l va primi nici ,,locuința morților”, chiar dacă el se fălea la 14,13:  ,,Tu ziceai în inima ta: «Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul domniei mai sus de stelele Domnului; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei, mă voi sui pe vîrful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.» Dar ai fost aruncat în locuința morților, în adîncurile mormîntului.” Mai face proorocul o precizare asupra locului unde este acest munte al adunării dumnezeilor la 2,2 ,,Se va întîmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălța deasupra dealurilor, și toate neamurile se vor îngrămădi la el.”
     Pentru a aduce un firicel de lumină în această întunecime ivrită și ca să aflăm ce neamuri sălășluiau ,,la capătul miază-noaptei” unde era cetatea lui Dumnezeu, Raiul din care creștea falnic Pomul Vieții sau Arborele Cosmic, și unde era chiar osia lumii, vin tot cu un priceput din tagma lor mincinoasă, proorocul Ezechiel. Acesta, neavînd nici urmă de ascultare la neamul său îndărătnic, îl afurisește cu o năvălire cumplită a celui mai mare popor în frunte cu Dumnezeul ,,Cel Prea Înalt” Gog din țara Magog, cum găsim la 38,14-16: ,,De aceea proorocesc fiului omului și spune lui Gog: «Așa vorbește Elohim: Da, în ziua cînd poporul meu Israel va trăi în liniște, vei porni din țara ta, și vei porni din fundul miază-noaptei…”  Adică și ei știau că țara Magog era Gitia, cum s-a știut la începuturile iudeo-creștinismului și tot aici era și cetatea adunării dumnezeilor, iar informația apare și în scrierile lor sub numele de Gitia, limpede ca apa de izvor!
     Legendele noastre spun că pămîntul se sprijină pe patru stîlpi şi o osie. Osia se reazemă pe un balaur care se încolăcește în jurul ei. Dar asta spun și scrierile latinilor, care le-au lăsat peste timp că la nordul Istrului este axa lumii sau osia pămîntului din muntele sfînt, iar Strabon arată că acesta este undeva aproape de gurile fluviului Istru! Ne mai spun aceste mituri că în centrul pămîntului este un munte pe care stă Dumnezeu, acolo este cetatea lui Dumnezeu şi Mărul roşu. Mărul roşu este osia pămîntului. El se găseşte acolo unde este buricul Pămîntului. Putem fi oricît de suciți sau îndrăciți, aceste ,,povești” însă ne fac lumină în întunecata noastră istorie și mitologie, că nu veți mai avea loc unde să o învîrți sau cotiți, cum ați făcut-o pînă acum.
     Altă legendă spune despre Anu, Gog, Senta sau Dumnezeu că este întruchipat ca un bătrîn sfătos (căci numai bătrînii sînt plini de înţelepciune), cu faţa albă frumoasă, acoperită de o barbă tot aşa de albă ca omătul şi de un păr bogat şi căzut în plete pe spate, ca la bătrînii şi cucernicii preoţi. Deşi bătrîn, e totuşi plin de vigoare şi conduce treburile lumii, ca şi la începuturile ei. O asemenea imagine ne-a lăsat și scrierea lui Marţial despre Prometeu, ce apare în unele legende ca ziditor al Neamului Omenesc pe care l-a făcut din lut, însă ea se vede și pe unele tăblițe de plumb, unde găsim numai capul bătrînului ce are lîngă el un miel, sau un bătrîn ce se sprijină într-un băț.
     În județul Buzău există în comuna Bozioru, un loc cu o semnificație aparte, unde legendele și trecutul fabulos se îmbină cu o istorie uitată, ce stă de mărturie prin acele locuri și așteaptă să fie descoperită. Respectiva parte a Carpaților de Curbură, localnicii o numesc Țara Luanei, iar numele se găsește în mai multe legende locale transmise din generație în generație prin viu grai. Ele evocă locurile ansamblului rupestru format din bisericuța lui Iosif, chilia lui Dionisie Torcătorul, Agatonul Mic, Agatonul Mare și Fundul Peşterii, unde se găsesc incizate și desenate semne din alfabetul get și simboluri străvechi.
     Ne spun legendele că în vremurile de demult ținutul era stăpînit de un bătrîn mai înțelept și mai vechi decît timpul, ce domnea peste o cetate puternică înălțată în piscul muntelui ale cărei ziduri sprijineau cerul. Iar cetatea era vegheată zi și noapte de un soare strălucitor care o și apăra. Bătrînul se numea Luana (lu: om, bărbat, puternic, a locui + Ana/Anu: Tatăl Ceresc). Iar în acest ținut miraculos erau multe izvoare tămăduitoare folosite de el pentru a vindeca pe cei răniți în apărarea ținutului, la fel și pentru învierea celor morți căzuți la datorie. Cei mișei care se încumetau să tragă foloase pe ascuns din întrebuințarea apelor minunate, se îmbolnăveau, fiindcă nu știau și descîntecele sau rugăciunile ce trebuiau spuse odată cu spălarea sau îmbăierea în ele.
     Și la emeșii bejeniți în ținutul dintre Tigru și Eufrat, legendele vorbesc despre ținutul Dilmun, unde cerul este unit cu pămîntul prin muntele Dilmun, ,,unde nu este moarte, nu este decît fericire și bucurie, fiind un loc luminos și strălucitor plin cu pomi fructiferi și ape răcoritoare, flori și plante hrănitoare, iar oamenii sînt veșnic tineri la fel animalele nu se omoară între ele sau nu sînt omorîte de oameni”. Dilmunul este Raiul sau grădina Ziditorului, unde își află sălaș sufletele celor virtuoși. Din muntele sfînt Dilmun (scris în akkadiană Tilmun) curge apă vie și tot aici s-a născut neamul zeilor și al oamenilor în a noua zi de la începuturile zidirii, și iarăși povestea ne aduce la rădăcinile ei carpatine, despre care însă românii nu au urechi de auzit. Am arătat că noi am avut pe Dunăre cetatea Dimum, menţionată Tilmun în secolul VII în Cosmografia de la Ravena, ca să nu mai fie vorba spusă în vînt!
     O ,,poveste” de-a noastră spune că în a noua zi de trudă a zidirii de început, Dumnezeu a făcut  Pămîntul, așezîndu-l să plutească pe marea de început, iar în mijloc este cetatea lui care ajunge pînă la cer. În fața acestor dovezi de netăgăduit, eu vă cer vouă “istoricilor” să vă plecați supuși la tălpile adevărului pentru a vă primi pedepsele cuvenite pentru toate nelegiuirile făcute împotriva neamului get și a urmașilor acestuia, rumunii de azi!
     Pentru a duce munca la capăt, le mai pun în nas acestor nemernici un adevăr ce stă sub ochii noștri zi de zi, dar nu-i avem deschiși a-l vedea, fiindcă am fost învățați să fim proști, slugarnici, tîmpiți și alte asemenea drăgălășenii cu care ei ne-au otrăvit mințile de peste 150 de ani, pentru a ne falsifica și fura istoria și cultura identitară. Carpații Orientali îi mai numim Răsăriteni, iar celor Meridionali, le mai spunem Sudici sau de Miazăzi și împreună cu Munții Apuseni formează împreună o cetate naturală cu două porți de intrare: Porțile Meseșului pe Someș și Porțile Mureșului. Însă denumirea munților – răsăriteni, miazăzi și apuseni – se putea face în vechime numai de cei ce locuiau în Ardeal, care se raportau în acest fel la cele trei lanțuri muntoase, fiindcă cei din afara arcului carpatic le-au dat alte nume pentru fiecare munte în parte. Deci cetatea sau muntele lui Dumnezeu sînt amintite mereu de către românii de astăzi fără a ști ce spun, pentru că falsificarea istoriei și limbii noastre nu ne lasă să mergem pe calea adevărului.    
                                                                                    Limba Zeilor

     Și în astă direcție am adunat cele trebuincioase tot de la vechii greci și romani, date și fapte demne de luat aminte și care puse în cîntarul adevărului ne vor ajuta să ne mîntuim de otrava iudeo-satanistă, de latinism, de indo-germanism sau indo-europenism și alte făcături drăcești cu care ne-au otrăvit pricepuții de la noi și de aiurea, mințile și sufletele. Mai mulți greci au lăsat mărturie că numele zeilor și cele sfinte în ale înțelepciuni au venit la ei din ,,limba zeilor”, fără a preciza uitucii cine vorbea această limbă atît de dragă și lor cîteodată. Amintesc aici că primele învățături religioase, vechii greci le-au primit de la hiperboreeni prin cele trei fecioare – Opis, Hekaerge și Ahaia – care le-au dus niște table triunghiulare cu astfel de învățături, pentru oameni cuminți, nu pentru furi!
     Găsim unele indicii despre ,,limba zeilor” la filozoful Iamblichos (240-320 e.n.), ce ne lămurește în scrierea De Mysteriis vii, 4 astfel: ,,Căci zeii au fost cei care i-au învățat pe oamenii din națiunile sacre… întreaga lor limbă sfîntă. Cei care au învățat primele nume ale zeilor, le-au amestecat cu propriile lor limbi… și ni le-au transmis astfel.” Autorul recunoaște explicit că ei, grecii cei pricepuți în toate ale filozofiei, au primit înțelepciunea de la ,,națiunile sacre” prin ,,limba sfîntă”! Mai înainte am arătat că aici, în jurul Carpaților, a fost zidit Neamul Omenesc. Iar acest adevăr îl știa toată antichitatea, pînă după lovitura de stat dată de leprele iudeo-cre(ş)tine în imperiul roman în anul 380 – moment de la care a început marele proces de falsificare a istoriei și religiei geților (ce a fost și religie oficială a imperiului aproape 200 de ani). De pe aceste meleaguri au plecat în mai multe direcții migrații pe parcursul a cîtorva milenii, iar neamurile respective se considerau ,,sfinte”, ,,sacre” sau ,,scoborîtoare din zei”. Aceştia au fost cunoscuţi ca egipteni, filisteni, martu și emeși (sumerieni). La aceste popoare făcea trimitere filozoful grec în scrierea sa. Dar cum istoria a fost falsificată atît de amarnic de către greci și iudeo-creștini, din ,,națiunile sacre” s-a ales praful și pulberea, stăpînirea Neamurilor luînd-o ,,națiunile care trăiesc în sinagoga Satanei”, adică mozaicii și iudeo-creștinii Neamurilor! Așa cum la egipteni religia se slujea într-o limbă aparte folosindu-se și o scriere particulară, tot așa și pe tăblițele de plumb ale geților, apare pe lîngă scrierea obișnuită și una religioasă, adică a zeilor. 
     În lucrarea Getica scrisă de Iordanes, la paragraful XXV,133 avem mărturia peste timp a faptului că religia geţilor (numită de sataniştii iudeo-creştini arianism) era slujită numai în limba getă sau rumună, învăţățînd-o atît  goţii cei iubitori în ,,religia lui Zamolxe”, cît şi alte seminţii care au practicat acest cult al crucii. El scrie despre intrarea goților în imperiului roman pe timpul împăratului get Valens (pe la anul 375) și trecerea acestora la religia geților, ajutați de clerici imperiali astfel: ,,De astfel propovăduind evanghelia cu multă dăruire atît ostrogoţilor cît şi gepizilor, rude ale acestora, i-au învăţat pe aceştia nu numai limba acestui neam, dar şi dogmele acestei secte. Ei înşişi, precum s-a spus, trecînd peste Dunăre în Dacia Ripensis cu îngăduinţa împăratului, s-au aşezat în Moesia şi Tracia.” O altă mărturie că mitraismul sau arianismul, adică ,,religia lui Zamolxe” sau religia geților se slujea numai în limba getă sau rumună (considerată ca limbă a zeilor ce le-a adus neamurilor carpatine primele dogme în religia crucii în urmă cu multe mii de ani), o găsim la latinul Firmicus Maternus în lucrarea De errore profanarum religionum, scrisă pe la anii 346-350, unde spune supărat că limba de cult în mitraism nu era nici greaca (corect era koine, fiindcă ei nu mai vorbeau greaca lui Pericle, Socrate și Tucidide de peste 700 de ani), nici latina, ci limba lui originală, fără a ne lumina unde trebuie să-i căutăm originea respectivei limbi liturgice.
     Și acum am să vin cu cel mai puternic argument, ca să dovedesc că limba geților era considerată în antichitate ,,limba zeilor”, prin care s-a primit toată înțelepciunea. Limbă română veche are comun cu emegi în formă identică sau asemănătoare 3184 de cuvinte, iar 4405 cuvinte din româna veche sînt compuse din două sau mai multe cuvinte emegi. Știm despre eme-gi (sau sumeriană cum au botezat-o mincinoșii în partea a doua a secolului XIX) că a fost limbă liturgică, adică ,,limba zeilor” şi a fost folosită apoi și de către popoarele semite ce au cotropit Ki-en-gi / Sumer de mai multe ori de-a lungul istoriei, realitate pomenită și de cele două izvoare latine aminte mai înainte. Dar și în secolul XVIII în Țara Galilor se folosea limba getă sau rumună ca limbă liturgică, așa cum am găsit rugăciunea Tatăl Nostru folosită de către gali! Și prin aceste argumente existente la îndemîna oricui vrea să-și cunoască adevărata istorie străbună, este dovedit că limba rumună sau getă avea statut de ,,limba zeilor” în antichitate,iar religia geților a fost slujită numai în această limbă aproape 200 de ani în imperiul roman, unele rugăciuni fiind rostite în getă încă multe sute de ani.     
                                                                            Scrierea Zeilor

     Romanul Cato cel Bătrîn (234-149 î.e.n.) în lucrarea Origines, din care timpul ne-a lăsat mărturie numai cîteva rînduri, scrie despre neamul get că ,,aveau o scriere cu mult mai înainte de întemeierea Romei, căci ei cîntau faptele de vitejie ale eroilor lor în ode scrise și acompaniați la fluier; așa ceva s-a înfăptuit de romani la multă vreme după ei”. În alte resturi de informații venite de la același autor, ni se spune despre geți că au primit semnele alfabetului de la urieși pe o stîncă mare, adevăr dovedit arheologic de stînca din peștera Gaura Chindiei, unde sînt scrise cu vopsea roșie cîteva zeci de semne din mileniile XV-XI î.e.n., din care cea mai mare parte se găsesc folosite și pe tăblițele de plumb ale geților descoperite la Sinaia. Dacă coroborăm aceste informații ale romanului Cato și punem alături legendele întemeierii Romei pe la anii 753 î.e.n., atunci trebuie să înțelegem că strămoșii noștri erau în timpurile străvechimii pricepuți în ale scrisului față de populațiile din peninsula italică, după adevărul scris chiar de ei. Mai înainte am arătat că poetul grec Eschil (ce a trăit în secolele VI-V î.e.n.) scrie în piesa Prometeu înlănţuit, cum titanul Prometeu, frate cu Atlas, a dat neamului pelasg (adică geților din nordul Istrului) taina scrisului, adevăr repetat și de Cato cel Bătrîn şi confirmat arheologic prin descoperirea din peștera Gaura Chindiei. Dar dovada este ținută “la secret”, fiindcă ar tulbura amarnic toate întunecimile sinagogii Satanei și alte cuibare la fel de cețoase, necurate și otrăvitoare pentru mintea și sufletul românului. Din aceste informații trebuie să reținem pentru veșnicie că strămoșii noștri scriau din negura timpului, de cînd zeii le-au dat aceste semne, cu care să-și facă răboj de înțelepciune și luare-aminte.
Simbolurile Tatălui Ceresc (triunghiul în diferite poziții și cercul cu punct în mijloc, simbolul crucii cu brațele egale înscrisă în cerc, precum și cea cu brațele libere), alfabetele de la Gaura Chindiei, precum și numeroasele artefacte descoperite în sute de locuri de pe teritoriul locuit în prezent de români, dovedesc continuitatea noastră ca neam pe aceste meleaguri și a cultului solar timp de peste 40 de milenii!

Constantin Olariu Arimin

 http://www.ariminia.ro/ro/

P.S. Am rugamintea ,pentru cei care preluati materialele scrise de D-nul Constantin Olariu ,sa ceara aprobarea domniei sale ,iar daca preluati fara aprobarea prealabila ,va faceti direct raspunzatori , e de bun simt sa atasati sursa de unde provin toate aceste informatii pentru a urma cursul lor in totalitate si in mod firesc,ele nefiind munca d-voastra ,prin urmare am rugamintea sa dati link obligatoriu catre Ariminia.ro ,sau chiar catre blogul meu sssefora.wordpress.com ,eu am aprobarea dumnealui si fac trimitere expresa la Autorul lor de drept ,va multumesc de intelegere  !

……………………………………………………………………………………………………………………………..

 

`10533833_682827671789280_7023221855749065671_n

`TATĂL NOSTRU“ in lb celtă, dialectul vb. in Tara Galilor / Wales din Regaul Unit ( Publicat de către istoricul englez Chamberlayn in anul 1715 / `Dacia Magazin` nr 5, iunie 2003 ).
.
.“ Poerinthele nostru, cela ce esti en cheri
. Svintzasca-se numele Teu
. Vie emperetzia Ta
. Facoesa voe Ta
. En tzer asa si pre poement
. Poene noastre datorii le noastre
. Cum si noi le loesoem datornicilor nostri
. Si nu dutze pre noi la ispitire
. Tze ne mentuieste pre noi de vi(c)leanii ! “
. ……… Amin ………
.
. Desi scris aproape in lb română*, acest text păstrează o multime de arhaisme gramaticale, TOATE găsite şi in textele `tablitelor` ! Interesant : NU se intrebuinteaza aproape deloc `comprimarea cuvintelor`- element specific lb dace / gete !.
.
.* La sfarsitul sec XIX, citind acet text, istoricul…ungur Samuil Kolescri, afirma : “Românii de la Dunăre si celţii din Wales vorbesc una si aceeasi limbă !“….
.
. VOM REVENI !!!!
.
.G. Sorge Timisoara….Limba si scrierea dacilor..

 

ZEII ANUNNAKI -Titani,Giganti

anunnaki3

Aflati din textul de mai jos cine sunt ANUNNANKI 

Despre mitologia greacă învățăm de cînd deschidem ochii, că este temelia civilizației antichității și dacă nu ar fi fost ei, omenirea ar fi rămas tot la ghioagă și praștie, adică într-o sălbăticie sau barbarie îngrozitoare, cum au spurcat cu mare năduf tot ceea ce nu era grec, secole de-a rîndul în trecutul îndepărtat. Dar dacă o iei la socotit din aproape, atunci ai ,,norocul” să le aduci mare supărare ziditorilor de lumi, civilizații, religii și culturi, fiindcă trebuie să le pui în nas oglinda adevărului care îi arată tare hîzi și hoți de ,,se sparie gîndul”.

Pentru a-i pune pe ceilalți cu botul pe labe și mintea în cui, subțirii greci de prin secolele Vll î.e.n. s-au pus pe mare agoniseală, ticluindu-și un panteon aproape exclusiv antropomorfic, amoral, sacralizând cele mai degradante apucături umane ca repere de morală divină (viclenia, adulterul, incestul, paricidul și fratricidul și în genere crima, vanitatea, trufia, lăcomia, mișelia, fățărnicia, nedreptatea) și transformînd pederastia și scîrbavnica unealtă, într-o parte importantă a religiei oficiale prin cultul falusului.      Poetul tragic Euripides (480-406 î.e.n.), spirit lucid al epocii în care a trăit pune în gura unui personaj din tragedia Hyppolitos o afirmație năucitoare privitoare la divinitățile lor din ceruri: “Zeii ar trebui să fie mai înțelepți decât muritorii”.      Oratorul Isokrates (436 – 338 î.e.n.) scrie că poeții: ,,au istorisit asemenea povești despre zei, cum nu ar cuteza nimeni să rostească nici despre dușmani; căci ei le-au reproșat zeilor nu numai răpiri, adultere și acceptare de plocoane de la oameni, ci și că s-ar fi înfruptat din carnea propriilor copii, că și-ar fi emasculat tații, că și-ar fi pus în lanțuri mamele precum și multe alte fărădelegi născocite pe seama lor”. (Asupra schimbului de bunuri, XI, 38) Aici nu se vede nici urmă de cultură, civilizație, sau ,,revelație” ci numai monstruozități care ar îngheța de groază orice minte sănătoasă nedată după făcătură, fie ea și elenistică!      Să vedem cine erau acești zei plini de răutate, lăcomie, ură și venim și ce făceau în lumea lor și a pămîntenilor pe care îi conduceau cu bici de fier și vorbe de foc.      Titanii în mitologia vechilor greci sînt cei șase fii ai lui Uranus și ai Gaiei: Coeus, Crius, Cronos, Hiperion, Iapetus, Oceanos și cele șase fiice: Mnemosyne, Phoebe, Rhea, Theia, Themis și Thetys. Ei alcătuiau prima generație divină, de la zidirea lumii după zicerile lor, dar mult înainte cîrdului ce s-a aciuat în Olimp unde au stabilit ei cuibarul fiorosului Zeus. Uranos era o divinitate foarte veche a grecilor care stăpînea Raiul dar și zeul suprem timpuriu, fiind fiul și totodată soțul Gaiei sau Geea, poveste asemănătoare cu Cybele și Atis din mitologia frigienilor de neam arimin sau nord carpatin. Geea este considerată ca Ma, din care s-au născut toți zeii, ea apărînd din haosul primordial ca prima entitate cu trup și suflet, izvodind atît ființele de lumină cît și cele trupești de pe pămînt, trăsături foarte asemănătoare cu cele ale Tiamat din mitologie emeș/sumeriană pe care pricepuții greci, deși au cunoscut-o din scrierile lui Berossos și alții, nu au menționat-o niciodată. Să rămînă numai ei cu cultura furată de pe la alții și apucătura monstruoasă – pederastia – moțul lumii?      În mitologia grecilor titanii erau un grup de ființe cerești venit dintr-o altă cultură care trebuia nimicit de făcătura lor și astfel i-au făcut potrivnicii zeilor olimpieni și ciuca bătăilor acestora. Povestea va fi reluată de ivriți după vreo șapte secole dar drumul pe care au mers aceștia este cam același cu al grecilor. În tradiția greacă titanii erau considerați adesea iraționali și reprezentau forța oarbă a violenței primitive, poveste născocită de priceputul Hesiod (secolele Vlll-Vll î.e.n.) care a fost primul ticluitor și făcător de ,,adevăruri grecești” cu care și-a luminat neamul prin scrierea Teogonia iar pe ceilalți i-a băgat într-o beznă că nu știu pe unde să-și caute curul.      Ca să le dovedesc subțirilor greci că sînt mari hoți și cei mai mari mincinoși ai antichității, am să le dau spre înveninare nemărginită, un mit din cultura emeș pe care europenii nu știu pe unde să o pună ca să nu-i supere pînă la înălbăstrire, ce ne zice că Ki (poate fi citit și Gi sau Ge) a fost o zeiță a pământului din care s-au născut toate cîte cele. Acest duh al Maicii Pămîntești (ki în eme-gi înseamnă pămînt iar ge are sensul de nobil, civilizator, ales) împreună cu Anu sau Tatăl Ceresc, au zămislit șapte veghetori cerești -Annunanki – cărora le-a dat spre dreaptă rînduială atît cele din ceruri cît și de pe pămînt. La greci, fiii familiei divine erau numai șase, poate că fiind prinși asupra hoției și luînd-o la fugă să scape de păruială, au pierdut în alergare un duh/zeu. În unele legende Ki și Anu au fost frate și soră, fiind copii lui Anșar (care simboliza totalitatea lumilor cerești) și Kașir (care simboliza totalitatea lucrurilor pământești), personificări anterioare ale cerului și pământului. Fiind făptura izvoditoare a lumilor nevăzute și văzute, cel mai iscusit fiu al lor a fost Enlil, zeul aerului. Și iarăși îi îndemn pe hoțomani să belească bine ochii în aceste scrieri să ia aminte pentru cei fără de minte și rușine, fiindcă datele din aceste ziceri le demască furtișagul. Conform legendelor, cerul și pământul au fost inseparabile până când s-a născut Enlil; acesta fiind cel care a despărțit cerul și pământul în două. Anu a luat cerul, iar Ki împreună cu Enlil, au luat pământul. Și noi avem o povestioară mușată/frumoasă care spune că la începuturi cerul era așa de aproape de pămînt încît soarele umbla ziua deasupra capetelor oamenilor iar căldura lui, rău îi dogorea la tărtăcuțe. Atunci sfîntul Petru l-a rugat pe Dumnezeu să ridice cerul cît mai sus, astfel să nu mai sufere muritorii de atîta pîrjol și de atunci așa au rămas înfăptuirile cele vechi. Iar miturile emeș/sumeriene aminte mai sus, sînt scrise cu 2000 de ani înaintea celor grecești, dar vechimea lor este mult mai mare, fiindcă emeșii cînd au plecat din toriștea carpatină, ele erau deja conceptualizate. Să revin la poveștile iscusiților greci care ne spun că la îndemnul mamei lor, Cronos, și-a mutilat tatăl lăsîndu-l fără bărbăție și astfel oprind ,,izvorul renașterilor” i-a luat locul, devenind stăpânul universului dar mereu avea tremurici de groază fiindcă într-o proorocire aflase jupînul că și el va fi detronat de propria odraslă. Cronos avut cu Rheea copiii Demetra, Hestia, Hera, Hades, Poseidon și Zeus.      Ajungînd soția lui Zeus, Hera îi reproșează acestuia că este prima născută și ar trebui să-i arate mai mult respect lăsînd destrăbălările pe seama muritorilor, deci îi era și soră mai mare, și tare mă doare acest incest ajuns morală divină, cam tot așa cum va apărea mai tîrziu la ivriți și alți pîrliți numai de revelații!      Când Zeus i-a luat tronul lui Cronos prin mișelie, frații mazilitului, titanii, i-au venit în ajutor și le-au declarat război cetei de parveniți și uzurpatori cerești. Lupta – cunoscută la ei sub numele de titanomahia – a durat zece ani și s-a sfârșit cu victoria tineretului destrăbălat care le va fi exemplu demn de urmat vechilor greci aproape o mie de ani. Drept pedeapsă pentru că au înfruntat noua gașcă de tîlhari pofticioși de puteri cerești, la porunca lui Zeus titanii au fost aruncați în Tartarus după care s-au tras toate zăvoarele minciunii și nemerniciei, crăcănîndu-se numai el cîtu-i universul.      Denumirea mai este purtată de câțiva zei și semizei, care erau descendenții titanilor, și trebuie să-i amintim în primul rînd pe fiii lui Iapetus și ai Clymenei.      Dar cuvîntul titan în greacă definește numai aceste duhuri cerești întrupate bătute măr de Zeus apoi aruncate din înaltul cerului pe pămînt și înghesuite în Tartaros (adică o Tărtărie după urechea scornitorilor) tot așa cum a făcut și plăsmuitorul Ioan în Apocalipsa lui plină ochi de minciuni și născociri drăcești, cînd l-a urcat pe Iahwe în înaltul cerului și înhățîndu-l de coadă pe SARPELE cel vechi, l-a aruncat împreună cu Dumnezeul lui în iazul de foc de sub pămînt. Numai limba română veche păstrează sensul profund al cuvîntului titani ca ființe fără trup, adică numai făpturi nebuloase sau năluci cum am mai zice. Pentru că ti are sensul de neam, clan, rubedenii, cei care trăiesc împreună și tană: ceață, nebuloasă, pîclă. Și iarăși i-am prins cu mîța în sac pe fudulii greci! Ca să le fie supărarea și mai mare, le zic de la obraz că în mitologia vedică ce nu are nici o legătură cu vînjoșenia lui Hercule, Hermes sau Zeus, zieța Danu care este fiica lui Daksha, adică Ziditorului, fiind considerată ca zeița primordială a apelor, mai era scrisă și sub forma tanai sau tana, adică cețurile cele mari ale apelor pînă în înalturile cerurilor de la începutul zidirii văzutelor și nevăzutelor. Să nu ne mai aburească ei cu tana/ceața grecească fiindcă ne-a ajuns pînă acuma de nu am fost în stare să scoatem nasul dincolo de plăsmuirile lor îndrăcite și cu mare îndîrjire meșteșugite. Mitul zidirii cerești sau extraterestru cum s-ar zice azi de unii pricepuți, este specific numai culturii strămoșești, iar el spune că neamul omenesc a venit din ceruri, de la duhul Maia din stelele numite Peleiade/Pleiade sau Atlantide, fiind fiicele titanului Atlas, și din ea s-a născut Primul Neam Omenesc pe pămînt aici la porțile Istrului unde era Cetatea Ziditorului Ceresc și Mărul Roșu, sau Pomul Vieții, Pomul Cunoașterii Binelui și Răului. Pentru buna rînduială a Neamului Scoborîtor din Duhurile cerurilor sau Zei cum a scris latinul Ovidiu, Ziditorul i-a dat prin proorocul Eno, Legea/Calea Adevărului și Dreptății, să-i fie pravilă de dreaptă cumpănire în lumea văzutelor și nevăzutelor spre izbăvire și mîntuire întru învierea și înălțarea la ceruri a sufletelor celor ce și-au terminat caierul pe pămînt, în vecii vecilor. Senta/Sîntu a dat ființei lui iubite cele două daruri care să-l ajute pentru a deveni OM; mintea pentru trup și scînteia din lumina cerească care să îi fie de suflet. Prin cunoaștere, mintea devine mai isteață, ajutîndu-ne să săvîrșim fapte bune și să spunem vorbe bune care, la rîndul lor vor zidi în noi mereu și mereu un suflet bun pe drumul devenirii noastre ca OM.(Constantin Olariu)

awr_mesotree In imaginea de mai sus Zei Anunnaki si Arborele Vietii  getia-2-11 Mitul facerii universului din ou așa cum îl știau oamenii ce au locuit la Gobekli Tepe (mileniul Xll î.e.n.), șarpele ceresc descoperit la Brad, Lepenski Vir (mileniul Vll î.e.n.), Ki-en-gi/Sumer (pe la 3000 î.e.n.), o imagine simbol contemporană făcută după aceste concepte teologice și oul din piatră descoperit în comuna Corbi, județul Argeș.      Dar la pricepuții greci din antichitate lipsește mitul creației neamului omenesc, iar potopul amintit de ei, este dat de fiorosul Zeus împotriva neamului pelasg pentru că nu stătea la mîrlit/împerecheat, obicei atît de drag lor. Și totuși din prăpădul îndrăcitului zeu scapă Deucalion cu soața sa Pyra sau Pyrrha, ajutați de pelasgul Prometeu care era și tatăl celui salvat cu corabia de la potop. Mama lui Deucalion era Pronoia iar pelasgul pămîntean ajunsese atît de uriaș încît cu o mînă atingea luna și cu cealaltă pămîntul. Despre nașterea eroului avem cîteva informații în Argonautica scrisă de către Apollonius Rhodius în secolul lll î.e.n. care ne spune următoarele: ,,Acolo în Achaia, în nordul Greciei este o țară înconjurată de munți înalți, bogată în oi şi în păşuni, loc unde Prometeu, fiul lui Iapetus, prin soția sa Pronoia l-a adus pe lume pe frumosul Deucalion, care a fondat primele oraşe şi temple zidite pentru cinstirea zeilor nemuritori şi, în primul rînd pentru binele oamenilor Acest tărîm se vecina cu Haemonia vechea denumire a Tesalia”. Numele regiunii vine de la pelasgul Haemon care a fost fiul lui Pelasgul și tatăl lui Tessalos care a dat și noul nume ținutului.      Cea mai veche scriere despre Deucalion aparține lui Hecateu din Milet (540-470 î.e.n.), dar cartea nu a supraviețuit vremurilor scăpînd mici fragmente care însă nu menționează potopul, dovadă sigură că povestea a fost ticluită mai tîrziu să dea bine în vadul făcăturilor enenist-elitiste.      Pe de altă parte, Dionisie din Halicarnas (sec. l î.e.n.) scrie că Deucalion a fost fiul soților Prometeu şi Clymene, fiica lui Oceanos, adică a Mării Negre, dar nici el nu menţionează nimic despre un potop, numindu-l pe erou cu titlul de comandant al celor de la Parnassus care a condus ,,a sasea generatie” de pelasgi din Tesalia. detaliu1  Despre Potop Mai găsim mărturii despre Deucalion și la Ovidiu în Metamorfozele şi în Biblioteca lui Pseudo-Apollodor, autorii scriind că eroul a domnit asupra regiunii Phthia (numită de Herodot în Istorii 1,56,,țara Vatra” ca să știe și proștii cît de șmecheri sînt grecii), fiind anunțat de către tatăl său asupra nenorocirii pe care Zeus s-a pus să o dea pelasgilor. El construiește o corabie cu care plutește pe întinderile nesfîrșite de ape, astfel că, atunci când apele s-au retras după nouă zile, el şi soţia sa Pyrrha, au fost singura pereche de supravieţuitori. Corabia s-a oprit după unele ziceri pe muntele Parnassus, sau muntele Etna din Sicilia, ori muntele Athos, în Chalkidiki, sau muntele Othrys în Tesalia. Ei au fost salvați datorită pietății arătată față de divinități.      Cu potopul pe care Zeus l-a dezlănțuit împotriva locuitorilor Peloponesului, el a vrut să pună capăt epocii bronzului în lumea cunoscută din acele vremuri și să nimicească pentru totdeauna neamul pelasgilor pe care grecii îi urau de moarte. Și leprele ivrite tot așa au pornit un potop de minciuni și făcături împotriva aceluiași neam vechi Scoborîtor din Zei, numit pelasgi de hoții greci, iar de către sataniștii iudei Magog sau Gitia, dar ei se știau scoborîtori din puternicul strămoș Arimin.      Deucalion și soția sa Pyra au primit încuviințarea de a rezidi neamul omenesc, și ajutați de zeița Themis au renăscut această spiță din pietre și pămînt. Ne spune mitul că din mîinile Pyrei ieșeau fete frumoase, iar din mîinile lui Deucalion ieșeau băieți puternici. Ei au avut împreună pe băieții Hellen și Protogenea, iar în unele variante apare Amphyction, iar printre numeroșii nepoți pe Dorus, Graecus, Makedonos, Magnes.      Mitul ne arată să ne limpezească pentru totdeauna mintea de elenism și elitism indo-european, că nu a existat o năvălire a aheilor în Pelopones vreodată, poporul acesta fiind născocit în Alexandria în secolul lll î.e.n. cînd ei au falsificat și grecizat cele două poeme ionice adică pelasgice, Iliada și Odissea. Istoria lor reală s-ar opri doar la dorieni, care erau mai sălbatici ca fiarele codrilor și cînd au pătruns în Pelopones, au culcat la pămînt tot ce au găsit în cale inclusiv cetatea ciclopică Micene.      Să le mai arăt de la obraz hoția pe care au făcut-o în dauna culturii arimine, chiar prin numele celor două personaje salvate de la potopul lui Zeus. Dumnealui Deucalion, era fiul lui Prometeu părintele neamului omenesc, fiind de neam pelasg cum zic chiar ei sumețindu-se cu tîlhăria făcută, fiindcă la vechii greci orice furtișag, dacă aducea cîștig, era considerat treabă cinstită. Din acest neam, se trage după scrierile lor tot neamul cel cu freza crestoasă: ahei, eleni, greci și eleniști elitiști, răcnind și dînd din picioare că nu-și mai pot vedea curul la cîtă cultură au dat altora! Chiar numele lui Deucalion are sens religios numai în limba veche pe care o vorbeau neamurile arimine la pragul mileniilor ll și l î.e.n. (deu: deo de pe tăblițele de plumb care are sensul de sacru, sfînt, veghetor ceresc + kali: frumos, întocmai cum este el numit și în plăsmuirile hoțomanilor greci, a conduce, persoană dragă, iar celor îndîrjiți le amintesc faptul că acest cuvînt încă exista în limba noastră pe la anii 1200, fiindcă în textele latine, conducătorii românilor sud-dunăreni care s-a răsculat împotriva grecilor bizantini în anul 1185, au fost scriși Kalopetrus și Kaloianus +on: neam, clan, popor, a se aduna), deci într-o interpretare s-ar traduce cu sensul de omul binecuvîntat de divinitate/ceruri pentru a conduce neamul drag/ales. Iar soața lui înseamnă flacără, așa cum folosesc și azi rumînii din Albania acest cuvînt!  Praful și pulberea să se aleagă de toate tîrîturile care ne-au făcut atîta rău!  CONSTANTIN OLARIU ARIMIN getia-2-10 (1) În scrierea Axiochos filozoful Platon pune în gura lui Socrate (470-398 î.e.n.), că fecioarele hiperboreene de la nordul Istrului Opis şi Hekaerge, aduceau la templul din Delos nişte table triunghiulare cu un conținut religios unde se povestea despre nemurirea sufletului și viața veșnică din rai. Aceste tăblițe triunghiulare scrise cu un conținutu escatologic arată nivelul de civilizație ce era la nordul Istrului cînd ,,veniseră zeii” la sălbaticii greci adică prin secolele X-Vlll î.e.n. de pe ele luîndu-și strîngătorii culturii europene și alfabetul cu care se maimuțăresc atît de vîrtos azi. Tăblițele erau triunghiulare fiindcă duceau înțelepciunea Tatălui Ceresc simbolizat printr-un triunghi isoscel sau echilateral dar apropiat de cel isoscel, cu vîrful în sus și cel al Maicii Pămîntești, reprezentat în aceeași formă dar vîrful triunghiului este în jos fiind suprapuse unul peste altul cum avem mărturie în străvechiul lăcaș religios de la Șinca Veche. În interiorul lor s-a format o figură geometrică apropiată de cerc, ce are în partea stîngă semn care aduce cu cifra șase, iar în partea dreaptă este o spirală dublă. Semnul care seamănă cu cifra șase, se găsește în scrierea pictografică emeș/sumeriană, dar așezat în poziție orizontală și are sensul de om mort, dispariție, moarte, neființă, străvechi, iar semnul spiralei din dreapta este semnul Creației cerești care se desfășoară armonios pornind de la lumina Tatălui Ziditor lumină către lumea materială a Mamei Pămîntești. Cea din lăcașul de cult strămoșesc înfățișată sub forma dublă a literei S cu vîrfurile îndoite și răsucite spre interior, simbolizează începutul și sfîrșitul care se găsește tot în început, fiind simbolizată prin cei doi pești, iar chinezii au preluat-o de la strămoșii noștri prin împăratul Mu, ce ne-a vizitat plaiurile pe la anul 1000 î.e.n. spunîndu-i drăgălășeniei arimine după limba lor Ynn și Yang. Simbolul reprezintă unirea luminii Tatălui cu a Maicii Pămîntești pentru izvodirea izvorului de viață veșnică. Ritmul Zidirii Veșnice este pătruns de două energii contrare: evoluția sau expansiunea, ce pornește din centru către exterior ducînd cu ea lumina din lumina Luminătorului Veșnic, și involuția sau contracția, care reprezinta întoarcerea în centru care este moartea sau eliberarea din material. După zicerea noastră strămoșească, spirala dubla însemna mișcarea ce duce de la moartea trupului la naștere în lumina cerească, alături de strămoșii aseni și alte suflețele de soi Ales.      Ea a rămas în cultura noastră religioasă strămoșească arimină și nu cea iudeo-cretină, simbolul călătoriei spre lumea de dincolo, materializată la români prin lumînarea pusă la capul mortului sub formă de spirală simplă și care va arde pînă la capăt. Ea se numește toiag, toieguț, statu, privighetoarea saulumina, toate denumirile arată sprijinul, vegherea și înluminarea drumului mortului spre ,,cetatea de lumină” a sufletelor strămoșilor. Cum semnul omului mort, sau ,,cifra șase” apare în scrierea pictografică a emeșilor, ei folosind începînd cu anii 3200-3000 î.e.n. scrierea cuneiformă, înseamnă că în cultura carpatină de pe la mijlocul mileniului lV î.e.n. se folosea acest semn iar concluzia trebuie folosită ca dovadă a vechimii lăcașului, fiindcă altfel nu se poate justifica existența lui în Carpați. Emeșii au plecat de pe toriștea carpatină în Ki-en-gi/Sumer, în al doilea val pe la mijlocul mileniului lV î.e.n. Tot în interiorul lăcașului de cult străvechi mai este o dovadă care le-ar rupe gura tuturor plăsmuitorilor, mai puțin istoricilor și arheologilor români. Construcția este formată dintr-o cameră mai mare dreptunghiulară care comunică printr-o fereastră cu o cameră mai mică circulară terminată printr-o cupolă unde se oficiau slujbele şi se aduceau ofrande pe un mic altar. Însă această fereastră are forma unui ochi, simbol care apare pe coifurile geților descoperite la Coțofenești și Agighiol, dar și în mitologia egipteană fiind numit Ochiul Uzat care era simbolul uleiul sfințit de Creator, iar cel uns primea puteri miraculoase împotriva forțelor întunericului. Mai vin cu un argument năucitor pentru orice om cu scaun la cap; pe un sigiliu emeș de la sfîrșitul mileniului lV î.e.n. apare ,,steaua lui David” foarte asemănătoare cu cea de la Șinca Veche, dar ivriții au folosit numai după secolul V î.e.n. steaua cu cinci colțuri luată de la egipteni, și nici urmă de stea cu șase colțuri! Însă ticăloșii arheologi brașoveni, ca buni vînzători de brașoave ne spun că lăcașul a fost făcut de către ortodocșii din Ardeal care nu acceptau unirea cu Roma și deci nu poate fi mai vechi de sfîrșitul secolului XVlll al erei noastre sau chiar mai tîrziu! Așa ne-au scris leprele toată istoria din vechimea cea fără de socoată și pînă azi. Ca să le arăt cît sînt de mincinoși și cît de mult urăsc acest popor, le pun drept dovadă a trădării lor, steaua cu șase colțuri folosită în scrierea de la Vinča în mileniile Vll-V î.e.n. cînd lumea răsufla liber și nu era otrăvită cu revelațiile Talpei Iadului și a Satanei aduse de iudeo-cretini și pe capul neamului mioritic după secolul X! Cele două simboluri au stat în lăcașul de cult de la Șinca Veche pînă în vara anului 2011 cînd au fost distruse cu dalta de mîna criminală a unuia dintre cei care aveau arsuri pe creier știind că în acel lor sfînt al neamului get, există dovada făcăturilor lor drăcești, scornite împotriva Neamului Ales de Sîntu.Aflati mai multe pe link-ul urmator  http://www.ariminia.ro/ro/getia-sectiunea-2/

Ia sa vedem ce zice D-nul Olariu de unde s-au clocit  facaturile reptiloide, astfel incat au reusit sa ne faca sa tremure izmenele pe noi ca umanitate :
Fragmente din Cartea D-lui Constantin Olariu :….. Eliezer Shein – care ne șuiera în urechi în anul 1900 că ei vitejii cazari erau băștinași în ținuturile carpatine, iar veneticii români i-au alungat din ura lor antisemită în secolele lX-Xl cînd au năvălit din sud cu bîte, opinci, brînză, lapte și alte produse bogate în proteine, din care unele prea contondente!
Despre Anunnaki si facaturile intunecatilor ….….”Zecharia Sitchin (1920-2010) este un cazar născut la Baku în Azerbaidjan dar a migrat în Palestina unde a fost crescut după modelul tradițional mozaic. Ajunge editor și jurnalist în Israel și săturîndu-se de binele din Țara Făgăduinței, în anul 1952 pleacă în Marele Israel stabilindu-se la New-York. Pretinde că a fost un autodidact desăvîrșit învățînd scrierea cuneiformă și limba emegi pe care o numește în fals sumeriană, vizitează mai multe șantiere arheologice ale acestei civilizații. Dar el l-a avut ca deschizător de drumuri în ale revelațiilor moderne pe cel menționat mai înainte, Immanuel Velikovsky, tot cazar și tot născut în imperiul rus, apoi plecat de tînăr în Palestina, iar de aici se duce în New-York fiindcă tot printre Neamuri este mai bine pentru ei sutașii întunericului. 
Sitchin pretinde că a tradus o parte din tăblițele emeș/sumeriene dînd o explicație personală scrierii și originii omului care implică venirea unor călători din spațiu numiți annunanki, ce au colonizat pământul și au creat omul, găsind dumnealui tocmai ceea ce știința numea ,,veriga lipsă”. El atribuie rasei Annunnaki crearea culturii sumeriene antice precum și a celorlalte popoare, fiind în fapt prima specie de hominizi care aveau minte și judecau cu ea nu o lăsau să plece razna după revelații. Acest neam de extraterești, spune zburdalnicul cazar la minte în cartea lui 12th Planeta apărută în anul 1976, că ar fi venit de pe o planetă ipotetică numită Nibiru (deși planeta Jupiter a fost asociată cu zeul Marduk în cosmologia babiloniană) și situată dincolo de planeta Neptun, corp ceresc ce ar avea o orbită alungită, fiind observată de el tot prin revelația (jegurile se feresc să mai folosească cuvîntul vedenie fiindcă lumea i-ar trimite repejor la balamuc), ajungând în interiorul sistemului nostru solar cam la 3600 ani pămîntești. El afirmă că mitologia emeș/sumeriană reflectă acest punct de vedere, precum și originile noastre ca specie. Speculațiile lui Sitchin sînt ridiculizate de mulți oamenii de știință, istorici și arheologi, care au remarcat foarte multe probleme în pretinsele traduceri ale textelor antice, clasificând activitatea sa ca pseudo-știință, dar n-ar fi nici o greșeală dacă ar numi-o șarlatanie curată, fiindcă toată truda nemernicului a avut ca scop să dovedească tuturor că ei ,,evreii” adică practicanții religiei mozaice sînt prima viță omenească! 
După acest autor, planeta Nibiru s-ar fi ciocnit catastrofal cu Tiamat (o zeița în mitul creației babiloniene Enuma Eliș), pe care el o consideră a fi o alta planetă situată între Marte și Jupiter. Sitchin susține că planeta Tiamat s-ar fi rupt în două din care s-ar fi format centura de asteroizi iar a doua jumătate s-ar fi lovit de un satelit al lui Nibiru fiind împinsă pe o orbită nouă unde s-a format planeta Pămînt. El spune că pe planeta Nibiru era o civilizație foarte avansată unde trăiau annunanki, care apoi apare în mitologia emeș/sumeriană, fiind găsiți și în Tora (Facerea) sub numele de uriași. El afirmă că acești annunanki ar fi ajuns pe pămînt în urmă cu 45000 de ani, în căutarea unor minerale, în special aur pe care l-au găsit din belșug în Africa. Aici s-au apucat ei să scoată aurul trebuincios dar cum munca era prea grea pentru asemenea fețe civilizate, căpetenia lor Enki, a propus ca sălbaticii de pe pămînt (homo sapiens) să fie supuși unui proces elaborat de mutații genetice cu gene venite de la acești civilizatori – golănia o cunoaștem cam de pe la toți prădătorii care s-au ținut fiecare de mari civilizatori – și astfel a apărut un alt popor (homo erectus, fiindcă nu se putea altfel după atîta erecție extraterestră) nou, isteț, ce trebuia folosit ca sclavi în locul lui annunanki în aceste mine. Și acest neam deosebit de oameni din care se vor trage toți cei cu minte subțire, peste timp s-a numit ,,popor ales” pe care toți muritorii îl știm bine cine este astăzi. Carele va să zică am înțeles noi unde vrea să bată toba ca să priceapă goimul cap de lut!
Și a citit dumnealui pe tăblițele cu scriere cuneiformă că civilizația umană s-a născut în Sumer sub îndrumarea acestor înfierbîntați de viță (adică gene și sprîncene) aleasă și astfel au pus ei pe unii să fie regi pentru a intermedia între pălmașii de pe cîmp și acești stăpîni divini, astfel apărînd în istoria lumii și ,,dreptul divin al regilor”! Mai spune că această civilizație creată de annunanki ar fi ajuns așa de departe că aveau și arme nucleare și după o beție sau furie, și-au dat în cap unii altora cu acele jucărele nenorocite și ucigașe pînă a dispărut întreg orașul Ur pe la anul 2000 î.e.n. Cred că nevolnicul s-a lăsat luminat cu această otravă, a uni neam venit din ceruri și foarte înalt, după scorneală uriașilor din Tora, mit preluat de hoțomanii ivriți din scrierile sacre ale esenilor din Palestina.
Sitchin spune că cercetările sale coincid cu multe texte din Tora și Talmud, și că acestea provin inițial din scrierile sumeriene. Istețul născocitor de vedenii și tîmpenii mozaice a scris 7 cărți, vîndute bine fiindcă lumea nu mai are noțiunea gîndirii și a judecății proprii, înghițind orice gogoașă, că tot trăim în vremea consumismului capitalist.
Mai mulți sumerologi analizînd tălmăcirile lui Sitchin au găsit în ele traduceri aberante, în fapt toată povestea fiind un nou mit prin care ,,poporul ales” trebuia să fie pupat sub coadă de gloatele de goimi cap de lut, fiindcă ei și numai ei au adus civilizație și cultură pe pămînt din cele mai întunecate vremuri pînă în zilele noastre, asta văzînd și dumirindu-ne și noi cum vine cu ,,extratereștii” lor descoperiți în situl de la Kuntillet Ajrud, peninsula Sinai, în sezonul de săpături 1975-1976, adică taman pe acolo pe unde a primit și Moșe al lor tablele cu (fărăde)legi ale întunecatului Iahwe. și care în loc de costume speciale aveau blană și niște legăminte de vai, vai! 
Unii dintre cei care cunosc bine eme-gi l-au pus la zid pe mișel cum a făcut profesorul universitar Ronald H. Fritze, autorul cărții Invented knowledge: False History, Fake Science and Pseudo-Religions apărută în anul 2009, care menționează elucubrația lui Sitchin privind cuvîntul ,,Din-Gir” din emegi/sumeriană, l-a tradus ca ,,cei puri cu rachete aprinse”, adăugând că el atribuie cuvintelor vechi sensuri pe care nu le-au avut niciodată în aceste scrieri. Fritze, de asemenea, a comentat metodologia lui Sitchin, scriind că în momentul cînd criticii au verificat referințele lui Sitchin, au descoperit cu uimire că acestea erau trunchiate frecvent și scoase din context pentru a le da o nouă semantică, astfel ca aceste citate să devină probe în susținerile făcute de îndrăznețul plăsmuitor. Aceste pretinse dovezi sînt prezentate selectiv, iar altele care i-ar contrazice vedeniile, au fost ocolite cu mare grijă. Dar o asemenea șmecherie se numește fals și nu are nici o legătură cu știința, ci numai cu pseudo-știința adică cu revelația sau făcătura mozaică.
Spencer Wells (născut în 1969, USA), medic genetician a scris cartea Journey of Main: A Genetic Odyssey, apărută în anul 2002 în care explică modul cum datele genetice au fost utilizate pentru a urmări migrațiile grupurilor de humanoizi în ultimii 50.000 de ani, când oamenii moderni au migrat din Africa prin nord în afara ei. Potrivit gîndirii lui S. Wells, un grup dintre aceștia a luat calea sudului ajungînd în India și Asia de sud-est, apoi Australia. El susține că populațiile non-africane au avut un traseu nordic apoi s-au împrăștiat odată intrați în Orientul Apropiat, unii au plecat către Eurasia și de aici în America iar alții au rămas în nordul Africii. Povestioara lui a fost prezentată cu mare tămbălău și de canalul TV National Geographic ca un documentar care face lumină în întunecata teorie a originii neamului omenesc. Zice geneticianul plin de revelații că toți oamenii din ziua de azi sînt descendenți dintr-un singur bărbat care a trăit în Africa în perioada 90.000 – 60.000 î.e.n. numindu-l Y-cromozomial Adam. Dacă l-ar fi numit Iahwiță sau Satan, ar fi înțeles fiecare dintre muritori din ce direcție vine revelația și toată jegoșenia cu pretenție științifică. Povestea lui sprijină cu mare ,,probitate științifică” ideile lui Z. Sitchin care zice că extratereștrii annunanki ar fi venit cam prin anii 45000 î.e.n. undeva în Africa – uite ce coincidență – căutînd ei metale și obosind de atîta muncă prin mine, au făcut o încrucișare genetică cu sălbătăciunile humanoide găsite pe acolo, de unde a ieșit actuala specie umană isteață și cu obîrșia descoperită de ei din acea spiță de semizei. Și tot amîndoi gînditorii inițiați în tainele revelațiilor susțin că întreg neamul omenesc ar fi ieșit din acea pușcoace minune marca Y-cromozomial Adam! Să ne lase dumnealor cu asemenea golănii, fiindcă aici în Carpați avem oase de om din mileniul 42 î.e.n. și în acest caz nu se leagă deloc povestea cu logica bunului simț, numai dacă au uitat să scrie amîndoi că din acel loc neștiut al Africii, pușcoacea a tras foc repetat taman în crestele Carpaților și atunci poate ne vom mai da la brazdă, altfel vom pune mîna pe băț să le cerem socoteală nemernicilor pentru blasfemia care ne-o aruncă în obraz.
Și ca o completare la această conspirație, pun aici zicerea de pe Wikipedia, că populația Europei vine din Mesopotamia, unde în mileniul Vll î.e.n. a avut o adevărată explozie demografică și fel de fel de așchii au fost aruncate – dar numai către nord, vest și est, fiindcă în sud se duceau în mare – iar cei din nord, tot prăsindu-se s-au aburcat an după an și secol după secol pînă au devenit stăpîni peste toate olaturile ce formează azi Europa. Eu vă zic să vă opriți aici și să vă băgați capul între picioare ca să vă descoperiți originile inteligenței voastre sataniste fiindcă nimeni nu dă doi bani pe asemenea trăsnăi, iar Făcă-Tora pe care vreți să o puneți ca moț al istețimii neamului omenesc este cea mai îngrozitoare făcătură din istoria lumii și a venit vremea să o aruncăm la coșul de gunoi al istoriei.
Și tot pe tărîmurile Marelui Israel, revista care face apologia prostiei deșănțate Science Express, scrie într-un amplu articol din septembrie 2009 că primii agricultori care s-au pus pe treabă în urmă cu peste 7500 de ani, în Europa Centrală, erau veniţi din Orientul Apropiat, nu vânătorii băștinași din regiune care s-au lăsat de alergat pe coclauri și s-au pus pe săpat, plivit și prășit. Pretind ei că au studiat prin teste genetice niște fragmente de oase din regiune – acum genetica a ajuns ceea ce era la vechii ivriți teoria profeție, adică a minciunii golănoase – și pe loc ia pălit morbul revelațiilor științifice stabilind că primii agricultori care au apărut în Europa Centrală migraseră din alte zone. Deșuchiata născocire aparține specialiștilor de la Universitatea Mainz din Germania şi de la Centrul pentru cercetări internaționale din Laxenburg (Austria). În opinia acestor antropologi de coada oii și a sapei, agricultura şi creşterea animalelor s-au impus în urmă cu circa 11.000 de ani în Orientul Apropiat, însă în Europa Centrală sînt practicate abia de aproximativ 7.500 de ani. Înainte de această dată, oamenii preistorici din Europa trăiau din vânătoare şi din culesul fructelor. Descoperirea picturilor rupestre de la Coliboaia le dă o labă peste bot acestor lepre gata oricînd că pupe în cur pe oricine le dă parale și hîrdaie cu lături, fiindcă așa a fost scrisă istoria umanității din cea mai veche antichitate și pînă astăzi, minciuni și iarăși minciuni.
Pentru a le dovedi cît de mult mint în revelațiile lor sataniste, arăt că există zeci de izvoare istorice care probează că Tora a fost scrisă în forma în care o cunoaștem noi astăzi între secolele l-lV ale erei noastre, preluînd cu nemiluita din scrierile sacre ale esenilor (geții și celelalte neamuri care practicau religia lui Zamolxe în Palestina dar și în alte ținuturi, plecată din Carpați) și folosindu-se de o scriere mai veche de-a lor din secolul ll î.e.n. cînd i-a pălit pe ivriți boala vedeniilor și tîmpeniilor iahviste de care nu s-au mai lecuit pînă în prezent. 
Origene (185-254) preot și unul dintre părinții creștinismului catolic, şi-a propus să revizuiască toate traducerile din perioada sa (făcute din ivrită în greacă numai de iudei!), fiindcă se ajunsese ca fiecare manuscris să fie o scriere independentă care se contrazicea cu celelalte, iar planul a devenit realizabil prin generozitatea lui Ambrosios. El explica diferenţele majore dintre textul Hexaplei care conținea 5 traduceri mai vechi și propria interpretare şi cel ivrit de la care s-a pornit dogma iudeo-creștinismului, presupunînd că acestea au fost falsificate intenţionat de către ivriţi, ca să le ia mințile Neamurilor cu vedeniile lor și că au adăugat unele scrieri care nu sînt în Tora și Talmud. Asta se știa limpede pe la mijlocul secolului lll al erei noastre cînd iudeo-creștinismul nu-și scosese nasul dintre zidurile cetăților, fiind un cult particular cu foarte puțini aderenți, fiindcă mitraismul sau religia lui Zamolxe era religia oficială în imperiul roman!
Dacă nu sînt de crezare că situația este cea arătată mai sus, ca să le fie supărarea întunecaților deplină aduc de martor pe pastorul american Ronald K. Brown care în lucrarea The Book of Enoh apărută în 1998 în San Antonio, Texas, spune că ,,Vechiul şi Noul Testament conţin exact 309 pasaje direct împrumutate din Cartea lui Enoh.” Dar aceste influențe atît de evidente sînt numai din Cartea lui Enoh în scrierile ivriților și niciodată invers, prin aceasta dovedindu-se și perioada cînd a fost scrisă Tora, pentru că după anul 96 al erei noastre scrierea esenă care făcea parte și din scrierile sacre ale mozaicilor, a fost interzisă în acest cult, iar după trei sute de ani și în cel iudeo-creștin. Spre cinstea lui prelatul a spus ce a constatat la sfîrşitul secolului XX cînd clevetitorii şi cîrtitorii de lucruri sfinte şi revelaţii ivrite nu mai sînt făcuţi frigărui ,,plăcut mirositoare” şi trimişi jertfă curată întunecatului Iahwe! Multă ticăloșie și ură le-a trebuit furilor şi falsificatorilor mozaici, dar mai ales celor iudeo-creștini să ticluiască atîtea născociri pentru a distruge originea religiei crucii.
Scrierile lui Z. Sitchin arată fără putință de tăgadă că unele grupări mozaice încearcă cu disperare să se impună iarăși peste capul goimilor așa cum a fost băgat cu foc și sabie iudeo-creștinismul în anul 380, dar vremurile s-au schimbat fără întoarcere și tot mai mulți din Neamurile iudeo-creștine și-au dat seama că în această religiei totul este putred și urît mirositor, ,,daruri” cu care ne-au otrăvit ei sufletele și mințile 1600 de ani.
Văzînd că au apărut dovezi antropologice venite de la neanderthalieni care le pun la coșul de gunoi al istoriei făcăturile drăcești cu pretenții de adevăruri divine, acum jegurile vreau să se țină că strămoșii lor ar fi în fapt acest popor clamat de mulți ca dispărut în urmă cu peste 10000 de ani în Europa și toți cei de azi ar trebui să le dăm un pup undeva drept recunoștință fiindcă numai datorită vivacității evreilor – adică a jidanilor/cazarilor – civilizația europeană există și acum bățoasă și scorțoasă! 
Michael Bradley, apărut din cinul lor ca un alt chinuit de damblaua revelațiilor, adică sărmanul în loc să-și liniștească zbuciumul la balamuc, a lăsat mîna să mîzgălească hîrtia într-un sinistru delir, servindu-ne drept adevăr de necontestat povestea că ei jidanii/cazarii s-ar trage direct din neanderthalieni, că ar fi singurii urmași ai acestor năpăstuiți și din acele vremuri preistorice fierbe ura în ei împotriva celorlalți pentru că au fost păruiți fără milă și alungați de pe meleagurile natale în stîncosul Caucaz. Dar îndrăcita ciripeală noi o cunoaștem de la o altă lepră cazară – Eliezer Shein – care ne șuiera în urechi în anul 1900 că ei vitejii cazari erau băștinași în ținuturile carpatine, iar veneticii români i-au alungat din ura lor antisemită în secolele lX-Xl cînd au năvălit din sud cu bîte, opinci, brînză, lapte și alte produce bogate în proteine, din care unele prea contondente!
Zice dumnealui că pe la anii 5600 î.e.n. îndrăciții Cro-Magnon adunîndu-se toți cioată, i-au rupt în bătaie pe pașnicii neanderthalieni care trăiau pe undeva prin vestul Europei, învinșii fiind obligați să-și ia lumea în cap și să fugă spre est pentru a se salva, găsind meleaguri mai liniștite la poalele, în văile și în subteranele Caucazului. În două cărți pretins istorice și pline ochi de revelații, Moștenirea omului de gheață (1978), și Poporul Ales din Caucaz (1992), el avertizează că antisemitismul îi face pe ei cazarii (îi numește Așkenazi, mințind cu nerușinare fiindcă lumea nu știe nimic din adevărata lor istorie) să poarte o ură veșnică venită din situația catastrofală pe care au îndurat-o din partea grupului de răi numiți de unii antropologi Cro-Magnon, strămoșul celorlalte popoare europene, iar aceasta îi obligă să aibă o furie oarbă împotriva celorlalți venită din subconștient. Și o trage el cu moștenirea ADN a neanderthalienilor care nu îi lasă să uite ce au pățit în vremurile de demult și că vor întoarce totul cu vîrf și îndesat, bașca ceva pe deasupra!
Iar ultima născocire în materie de vechime a neamului ivrit din Orientul Apropiat și implicit a Torei, ne-au servit ei în luna decembrie anului 2012 așa ca de sfîrșitul lumii un ,,documentar științific” intitulat Essau și poporul roșu realizat de National Geographic Canada. Găsind un craniu pe teritoriul Israelului și adulmecîndu-l peste tot, au mirosit întunecații că este al lui Essau din Tora, fratele lui Iacov și de aici ține-te neamule izvor de revelații și vedenii că nici tartorul lor nu a mai reușit să-i oprească. Punîndu-se specialiștii să-i reconstituie mutra străbunului semit, l-au făcut cu pielea roșie și părul negru de parcă era dracu ieșit din vreun horn, pretinzînd mincinoșii că au respectat indicațiile scriiturii lor Tora, cu punct și virgulă. Însă în Facerea la 25,25-30 se scrie cum Isaac s-a căsătorit cu aramaica Rebera și a avut pe fiii Essau și Iacov: ,,Cel dintîi a ieșit roșu de tot ca o manta de păr și de aceea i-au pus numele Essau(adică părosul)… Și Essau a zis lui Iacov: «Dă-mi te rog să mănînc din ciorba aceasta roșiatică, fiindcă sînt rupt de oboseală». Pentru aceasta s-a dat lui Essau numele de Edom(roșu)”. Făcătura lor ne arată limpede că Essau sau Edom, au primit aceste nume fiindcă aveau foarte mult păr pe corp de culoarea roșie. Desigur ,,semiții cazari” de azi care au ticluit ,,documentarul științific” l-au bărbierit pe sărmanul necunoscut să-i pună în evidență pielea roșie de sub părul roșu care îi acoperea corpul, și așa au găsit ei că semitul Essau este strămoșul poporului cu pielea roșie, dar singurii din lume care se numesc astăzi ,,pieile roșii” sînt nativii indieni din America de Nord! Adică le-au pus și acestora botul la țăruș că sînt nerecunoscători și răi fiindcă nu îi pupă în cur pe cazari care le sînt strămoși de la zidirea lumii de către Talpa Iadului. Cu asemenea golănii monstruoase rescriu aceste cete de sataniști istoria popoarelor creștine și tîmpite, dar cu complicitatea căpeteniilor goilor. La realizarea mincinosului ,,documentar” au participat numai specialiști din Israel ca să fie limpede pe cine trebuie să tragem la aspru județ. Dar unii aramei erau cu adevărat cu părul roșu așa cum a fost și Essau născut de către aramaica Rebeca. Cît privește cel de-al doilea nume Edom, le spun că și aici i-am prins cu minciuna fiindcă vechiul Canaan era locuit de neamurile arimine venite din Europa, iar unul din triburile geților din Tracia a fost edon care pe la anii 500 î.e.n. aveau monedă proprie. Ei locuiau partea de sud a Traciei, pe litoralul Mării Marmara și aveau părul roșcat sau șaten. Tracii spuneau despre neamul lor că vine din zei, iar divinitățile lor aveau părul roșu și ochii verzi sau albaștri. Aceasta este numai o mică parte din istoria adevărată a neamurilor arimine, dar nerevelată ci numai căutată cu acribie și scoasă la lumină din întunericul sataniștilor falsificatori de istorii și culturi.
Adică să ne fie clar odată pentru totdeauna, chiar dacă nu le mai înghițim Făcă-Tora, acum ei au la îndemînă știința și oricît vom încerca să o luăm hăisa ori ceala, ne vor dovedi cu adevărul ,,științific” că numai ei au fost primii – semiții veniți din centrul Africii ca urmași ai lui annunanki sau a neanderthalienilor pioși ascunși în văile Caucazului, avînd totuși de ales între cele două scorneli – iar ceilalți musai după ei, dar nici prea aproape fiindcă numai jidanii ,,semiți” sau ivriții annunanki sînt aleși de Talpa Iadului cu blestematul lui legămînt, care le este de dreaptă cale de urmat și unică înțelepciune.
Pentru a ne limpezi din ce direcție vine făcătura, pun următoarea întrebare: de ce pe internet sînt împrăștiate minciunile lui Z. Sitchin și M. Bradley cu o generozitate uimitoare, dar nu găsești nici o referință despre cei care au scris și combătut cu argumente infailibile făcătura precum Origene, Richard H. Charles, Ronald K. Brown, Ronald H. Fritze și alții care, prin descoperirile făcute în perioada modernă le nimicește toată cloceala satanistă? 
Ca să le oprim obrăznicia deșănțată de a minți și crima monstruoasă de a falsifica istoria și cultura celorlalți, ar trebuie să-i luăm de perciuni pe acești sutași ai întunericului, dar numai să îndrăznim a face necugetatul gest că odată se vor porni cele mai înfiorătoare răgete amenințîndu-ne cu un nou holocaust fiindcă sîntem antisemiți și ne-am dat la podoaba lor capilară, deși ea este roșcovană și nu neagră cum o au adevărații semiți și nu cei născociți la sfîrșitul secolului XlX. Dacă ne vom osteni să-i punem cu curu în țeapă pentru că ne-au falsificat istoria și cultura identitară, vor urla că sîntem naționaliști, fasciști și antipupincuriști fiindcă le demascăm făcăturile. Așa că, vom purcede cu puterea adevărului peste ei, să-i batem măr, astfel că, frăgeziți și înmuiați le vor ieși toate relele. Iar pentru noi, adevărurile de netăgăduit sînt dovezile arheologice venite din urmă cu zeci de mii de ani, despre care nimeni nu are curajul să scrie sau să vorbească. Dar îndîrjindu-mă, am s-o fac eu să spăl vrednicul obraz al strămoșilor carpatini batjocorit de fel de fel de tîrîturi și trădători de Neam și Țară”….Continuarea pe link-ul de mai jos …..http://www.ariminia.ro/ro/…..

De retinut : Moneda, vine de la Monada …. Cititi

si http://quadratus.wordpress.com/2010/05/13/666-–-sub-pecetea-tainei/