Dacii ,Puterea si Adevarul

Decebal2

 

Codul lui Oreste – De ce nu suntem fericiti?

 

fericire-indepartata-995vmq64

Cel cu inimă prefăcută nu găseşte fericirea. Autor:  Solomon

Eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi au frică de el. Autor:  Solomon

A iubi este prima dintre toate fericirile; a fi iubit vine abia după ea. Autor:  Honoré de Balzac

A iubi şi a fi fericit, a întruni aceste două mari bucurii omeneşti – asta seamănă a minune. Autor:  Honoré de Balzac

Fericirea se află mereu la îndemâna noastră, la picioarele noastre, ca o floare pe câmp; nu trebuie decât să te apleci să o culegi. Dar cum ea este înconjurată de multe alte flori, ne înşelăm asupra parfumului, asupra culorii şi întindem prea repede mâinile, aşa că nu ne atingem ţelul. Autor:  Honoré de Balzac

Voinţa reprezintă întreaga viaţă. Dacă ai vrea să fii fericit, ai fi. Voinţa mută munţii din loc. Voinţa este credinţa umană. Autor:  Alfred de Vigny

Plăcerea se poate rezema pe iluzie; fericirea însă stă pe adevăr. Autor:  Nicolas Chamfort

Fericirea şi prostia numai dintr-o cauză nu sunt identice, pentru că nu toţi proştii sunt fericiţi. Autor:  Mihai Eminescu

Există pe pământ atâta mizerie, tristeţe, sărăcie şi groază, încât omul fericit nu se poate gândi la ele fără să se ruşineze de fericirea lui. Autor:  André Gide

Înţelepciunea nu este altceva decât ştiinţa fericirii. Autor: Denis Diderot

Îngâmfarea distruge fericirea celui cu minte puţină. Autor:  Proverb Indian

Virtutea şi fericirea sunt mama şi fiica. Proverb