Puterea rugaciunii.

Sursa foto > http://www.ortodoxia.md/images/stories/Mag.Mereutanu/rugaciune1.jpg

“Timpul petrecut cu Dumnezeu este o investitie in eternitate” Autor necunoscut

Confirmări ştiinţifice ale rugăciunilor şi slujbelor din Biserica Ortodoxă

http://jurnalul.ro/editorial/puterea-rugaciunii-tatal-nostru-570900.html

http://www.odaiadesus.ro/apa.html

….„O altă faţă a lui Antihrist este New Age-ul, ceea ce ar fi un fel de biserică universală, care e pornită să încalece religia tradiţională. Şi asta e pusă la cale de cei care nu au nicio religie. Făcătura asta vine cu senzaţionalul, cu vestea dreptăţii absolute, a adevărului absolut. New Age-ul vine cu paranormalul, cu citirea în zodii, cu magia, cu citirea în stele, cu ghicitoare care fac şi desfac de toate punând deasupra o icoană şi o cruce. E totul amestecat ca un ghiveci călugăresc…!”.   În privinţa simbolisticii cifrei 666, Iustin Pârvu preia teoria părintelui Cleopa, al cărui urmaş a fost, stareţ al mănăstirii Sihăstria şi coleg de celulă cu Arsenie Boca.        „Aceşti trei de şase simbolizează trei patimi cumplite care vor stăpâni lumea în vremea din urmă, şi anume: poftă fără de minte, adică desfrâu şi beţie cum n-a mai fost niciodată pe pământ; închipuire pripită, sau imaginaţie pripită, care duce la secte, dezbinări de tot felul, boli sufleteşti, vrăjitorie, deznădejde şi sinucidere; şi al treilea şase înseamnă mânie fără judecată, adică ură între oameni, războaie, răzbunare, crime de tot felul, ceartă şi tulburare între creştini, între părinţi şi copii, aşa cum scrie la Sfânta Evanghelie.   Toate aceste patimi, care sunt simbolizate prin cifrele 666, stăpânesc astăzi tot pământul, până când va veni sfârşitul lumii şi judecata de apoi. Atunci fiecare va lua după faptele sale”  …http://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/cele-mai-crunte-profetii-parintelui-iustin-urgie-veni-intronizat-antihristul-pecetea-satanei-1_551696d0448e03c0fdfe0786/index.html

Viciul imita virtutea, iar neghina se sileste sa fie socotita grau; prin forma ei, se aseamana cu graul, dar este dovedita prin gust de cunoscatori. Si diavolul se preface in inger luminos, nu insa ca sa se reintoarca acolo unde era, ci ca sa imbrace cu intunericul orbirii si cu o stare ciumata de necredinta pe cei care duc o viata la fel cu ingerii.
   Multi lupi umbla de colo colo in haine de oi, au imbracaminte de oi, dar nu si unghiile si dintii. Sunt imbracati intr-o piele blanda, inseland prin infatisarea lor pe cei simpli, dar varsa din dintii lor veninul cel ucigator al necredintei.
   Avem deci nevoie de har dumnezeiesc, de minte treaza si de ochi veghetori ca sa nu mancam neghina ca grau si sa ne vatamam din nestiinta, nici sa fim sfasiati luand lupul drept oaie si nici sa socotim inger binefacator pe diavolul pierzator si sa fim inghititi de el.
   Sfantul Chiril al Ierusalimului – Cateheze

Viclenia și mimarea bunătății

viclenia

Cei ce bolesc de mândrie şi de viclenie niciodată nu vor avea linişte.

 Satana meşteşugeşte urzeala înşelăciunii. Fără ca noi să ne dăm seama, vicleanul meşteşugeşte curse.

Ce am spus? N-am spus că diavolul este mult meşteşugăreţ? Meşteşugirile diavolului sunt viclene. Groază! De aceea trebuie să înţesăm şi noi binecinstitoare meşteşugiri de apărare, fără vicleşug, ca să nimicim puterea curselor lui. Nu spune aşa şi Apostolul Pavel către efeseni? Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri. Pentru aceasta, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare (Efes. 6, 12-13).

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  p. 249)

Deci depinde de noi sa acceptam sau nu, ceea ce ne imbie diavolul. In legatura cu aceasta, vrednice de mentionat sunt si cuvintele părintelui Ilie Cleopa care spunea ca “omul are atata putere împotriva pacatului, ca toti diavolii din iad, daca ar veni, n-au ce-i face, daca vrea sa nu faca pacatul; caci i-a dat Dumnezeu o putere mare, de la Botez, sa biruiasca ispitele diavolilor”, inca o cauza importanta a savarsirii pacatului de catre noi ar fi si “lipsa de Dumnezeu”, lipsa preocuparilor spirituale. Cand cineva a gustat din dulceata comuniunii cu Dumnezeu, nu se mai intoarce la dulceata amagitoare si ieftina a pacatelor. Focul dragostei de Dumnezeu va opri rugina pacatului pe care vrea diavolul sa o introduca in inima noastra. Prin pacat noi ne instrainam de Dumnezeu, iar prin pocainta, prin fapte bune, prin dobandirea virtutilor si prin primireaSfintelor Taine ne apropiem de Dumnezeu si ne unim cu El. Intreaga viață este o lupta continua impotriva despartirii de Dumnezeu prin gand, prin cuvant sau prin fapta si pentru unirea cu El.

Cand se refera la felurile pacatelor, Parintii ne sfatuiesc sa nu ne ferim doar de pacatele aratate, cum ar fi lacomia, curvia, uciderea, furtul, iubirea de arginti, barfirea, minciuna, zgarcenia, etc, ci mai ales sa ne ferim de cele ascunse, anume de slava desarta, de dorinta de a placea oamenilor, de ingamfare, de pofta, de ura, de fatarnicie, de invidie, de slava desarta, de dorinta de a placea oamenilor, de fatarnicie, de iubirea de stapanire, de viclenie, de relele obiceiuri, de necredinta, de pizma, de iubirea de sine, si de celelalte asemanatoare.

 

Adevarata smerenie

 

“Smerenia nu se vede pe sine smerita. Dimpotri­va, ea vede in sine multa mandrie. Ea se ingrijeste sa afle in sine toate ramurile acesteia; odata ce le-a aflat, vede ca foarte multe inca sunt de aflat.

Cuviosul Macarie Egipteanul, numit de catre Biserica „cel Mare” pentru virtutile sale covarsitoare si mai ales pentru smerenia lui adanca, parinte purtator de semne si purtator de Duh, a zis in Omiliile sale inalte, sfinte, de taina, capana si cel mai curat si desavarsit om are in sine o anumita mandrie (v. Omilia 7, cap. 4). Acest bineplacut al lui Dumnezeu a ajuns la cea mai inalta treapta a desavarsirii crestine, l-a vazut pe cel mai mare dintre sfintii monahi, Antonie cel Mare – si a zis ca n-a vazut om care sa poata fi numit „desavarsit” pe deplin si in toata puterea cuvantului (Omilia 8, cap. 5).

Smerenia mincinoasa se vede pe sine smerita in chip caraghios si jalnic, se mangaie cu  aceasta vedere amagitoare, pierzatoare de suflet.

Satana ia chip de inger de lumina; apostolii lui iau chip de apostoli ai lui Hristos (II Cor. 9,13-15) invatatura lui ia chip de invatatura a lui Hristos, starile pricinuite de amagirile lui iau chip de stari duhovnicesti, harice; mandria si slava lui desarte, amagirea de sine si inselarea pricinuita de catre ele iau chip de smerenie a lui Hristos.

Ah! Unde se ascund de nenorocitii visatori, de visatorii in chip nenorocit multumiti de sine, de starile lor de amagire de sine, unde se ascund de visatorii care cred ca se desfata si-s fericiti, unde se ascund de ei cuvintele Mantuitorului:

Fericiti voi, care flamanziti acum, ca va veti satura. Fericiti cei ce plangeti acum, ca veti rade. Vai voua, celor ce sunteti  satui acum, ca veti flamanzi. Vai voua, celor ce astazi  radeti, ca veti plange si va veti tangui (Lc. 6,21-25)?

Uita-te mai staruitor, uita-te fara impatimire la sufletul tau, preaiubite frate! Oare pentru el nu e mai de nadejde pocainta decat placerea? Oare pentru el nu e mai de nadejde sa planga pe pamant – in aceasta vale a plangerii, menita anume plansului – decat sa-si alcatuiasca singur placeri premature, amagitoare, lipsite de noima si pierzatoare?

Pocainta si plansul pentru pacate aduc fericirea vesnica: lucrul acesta este stiut, este vrednic de crezare, marea lui insemnatate a fost intarita de catre Domnul. Si atunci de ce sa nu te cufunzi in aceste stari sfinte, de ce sa nu ramai in ele, de ce sa-ti alcatuiesti singur placeri, sa te saturi cu ele, sa te indestulezi cu ele, sa nimicesti in tine prin ele fericita foame si sete de dreptatea lui Dumnezeu, fericita si mantuitoarea intristare pentru pacatele si pacatosenia ta?

Foamea si setea de dreptatea lui Dumnezeu sunt martorii saraciei duhului; plansul arata smerenia, e glasul ei. Lipsa plansului, saturarea cu sine insusi si desfatarea de propria stare parut duhovniceasca dau in vileag mandria inimii.

Teme-te ca pentru placerea desarta, amagitoa­re, vei mosteni nenorocirea vesnica, fagaduita de Dumnezeu pentru cei ce se satura acum in chip samavolnic, impotriva voii lui Dumnezeu.

continuarea o gasiti Aici

Inceputul smereniei este saracia duhului, mijlocul sporirii in ea este pacea lui Hristos, care covarseste orice minte si intelegere, iar sfarsitul si desavarsirea este dragostea lui Hristos.

Paharul mangaierii este adus de mana sme­reniei si la cel rastignit pe cruce; lumea ii poate aduce numai otet amestecat cu fiere (Mt. 27, 34).

Smerenia nu se manie niciodata, nu cauta sa fie pe placul oamenilor, nu se lasa prada intristarii, de nimic nu se teme.

Oare se poate lasa prada intristarii cel care dinainte s-a recunoscut ca fiind vrednic de orice necaz?

Oare se poate infricosa de necazuri cel ce din vreme s-a sortit necazurilor, care le priveste ca pe un mijloc de mantuire a sa?

Adeseori, judecatorii orbi il socot smerit pe cel fatarnic si pe cel ce cu josnicie cauta sa fie pe placul oamenilor: acesta este un adanc al slavei desarte.

Dimpotriva, pentru acesti judecatori nestiutori pare mandru cel ce nu cauta laudele si rasplatile omenesti si de aceea nu se taraste in fata oamenilor, cu toate ca acesta este rob adevarat al lui Dumnezeu: acesta a simtit slava lui Dumne­zeu, ce se descopera numai celor smeriti, a sim­tit putoarea slavei omenesti si si-a intors de la ea atat ochii, cat si mirosul sufletului sau.

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2011/02/13/smerenia-paruta-este-odrasla-a-mandriei/ )

Otrava păcatului nu se poate tăia cu apă de flori

Într-adevăr, când ne gândim la viața ei, la luptele și la răbdarea ei, ne cuprinde spaima și cutremurul. Calea ei ni se pare că întrece orice putere omenească. Așa este, dar nu este alta. Otrava păcatului nu se poate tăia cu apă de flori, trebuie leacuri puternice; nu cu jumătăți de măsură, ci cu luptă pe viață și pe moarte. Părinții Patericului au o vorbă: “Dă voință și ia putere” și alta: “Dă sânge și ia duh”. Ești neputincios, dar Mântuitorul a venit pentru cei slabi și pentru cei bolnavi. “Voiești să fii sănătos?”ne întreabă El. Trebuie să vrei din toată inima, dă voință și iei putere. Iei putere să rabzi necazurile, să te împotrivești vrăjmașului, să nu cazi în luptă, că fără osteneală nu este mântuire; trebuie să dai sânge ca să iei duh.

Darul [Duhului Sfant, n.n.] întărește puterile slăbănogite de păcat, vindecă rănile sufletești, dar ceea ce am stricat prin voia noastră, singuri trebuie să îndreptăm prin spovedanie curată, prin căință sinceră și prin fapte bune, prin post și rugăciune. Dacă ne-a plăcut mincinoasa dulceață a păcatului, se cade să gustăm și amărăciunea cea dulce a leacului. Așa cum bolnavul rabdă operație, tăiere, leacuri amare, știind că acestea îi aduc mult dorita sănătate, așa cum răbdăm ostenelile postului în nădejdea că degrabă se apropie Paștile cele luminoase și vesele, tot așa să răbdăm și pătimirele cele curățitoare de păcat și mântuitoare, care ne învrednicesc de bucurie neîntreruptă și de Paștele cel veșnic, de strălucirea, mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit în necazuri și în toate felurile de chinuri.

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2011/05/03/raspunsuri-esentiale-la-problemele-veacului-acestuia-din-partea-regretatului-mare-duhovnic-petroniu-tanase-avva-care-a-refuzat-2-mil-de-la-gigi-becali-omul-sa-se-retraga-din-cand-in-cand-ca-sa/ )