Brățările radionice ale dacilor – Uriașii din Daia

Bratara_Dacica_3aa

Sursa articol : http://www.nymagazin.com/bratarile-radionice-ale-dacilor/

Brățările dacice descoperite de „braconierii arheologici” pe Culmea Căprăreața, la est de incinta sacră a Sarmisegetusei, aveau proprietăți radionice.

Conform unor specialiști militari în psihotronică și război radioelectronic, ele alcătuiau un dispozitiv radionic, folosit de sacerdoți atât pentru influențarea stării de sănătate, cât și pentru manipularea psihică a maselor.

 „7”, numărul magic

 Folosind un aparat de detecție a metalelor marca „Spectrum Wait”, „braconierii” din Deva au reușit ceea ce arheologii n-au reușit niciodată, descoperirea unor gropi sacre care demonstrează încă o dată cunoștințele extraordinare ale castei preoților daci. Cercetătorul Florin Medeleț a fost primul care, cercetând 25 de brățări spiralate de argint, descoperite în împrejurimile Sarmisegetusei, a remarcat că acestea depășeau sensul strict de podoabe, încadrându-le în „domeniul ritualico-magic”. Brățările studiate erau terminate la ambele extremități cu capete de șarpe, urmate de 7 palmete înfățișând „pomul vieții”. La fel cum sunt și brățările de aur recent descoperite. „7” este și modulul numeric folosit la construirea sanctuarului mare, care are 30 de formațiuni a câte 7 stâlpi.

Comoara de sub lespezi

Conform declarației dată la poliție de către săpători, în zona culmii  „ Căprăreața”  – punct arheologic al sitului „Sarmizegetusa Regia” –  „la distanță de 5 metri de o stâncă aflată pe pantă muntelui, s-a descoperit o lespede de piatră sub care se afla o groapă triunghiulară, cu dimensiunile de 50x50x60 cm, având pereții placați cu lespezi de piatră. În interiorul acesteia, după evacuarea pământului, s-au descoperit zece brățări spiralice  din aur masiv așezate perechi, câte două, respectiv câte o brățară mai mică introdusă într-una mai mare; trei perechi de câte două brățări erau așezate vertical, iar alte două perechi de câte două brățări erau așezate orizontal, la nivel inferior, separate de primele printr-un strat de pământ”.

Calea20Lactee

Misterele cultului solar

Ulterior, în zona bazinelor de apă de pe pârâul Godeanu, la poalele culmii Căprăreața, alți săpători neautorizați au mai localizat o groapă sacră, amenajată cu lespezi de piatră, deteriorată, în care au descoperit două brățări de tipul celor descrise mai sus. În ziua următoare, tot pe o pantă a culmii Căprăreața, aceștia au descoperit o a treia groapă triunghiulară de cult, în care au declarat că au găsit alte trei brățări din aur, toate cântărind peste un kilogram. Cele trei gropi de cult erau amplasate într-un triunghi imaginar cu vârful în jos, două pe panta culmii, iar a treia la poale, la est de incinta sacră unde se oficiau misterele cultului solar. Conform cercetătorului  Gheorghe Serbana, denumirea culmii burdușită cu brățările masive nu vine de la capră, ci de la Cap (de) Ra, zeul soarelui, al cărui cult era celebrat la Sarmisegetusa și care nu este exclusiv zeu egiptean. În afară de casta preoților, în misterele cultelor Soarelui erau inițiați și războinicii și capii familiilor aristocratice, șarpele fiind emblema religioasă, lupul – al castelor de luptători, iar ursul –  al familiilor aristocratice. De sărbătorile solstițiale, la aceste mistere participa și poporul.

Sistem energetic de mare putere

Observând schița „inginerească” a gropii de cult, un triunghi isoscel format din lespezi de piatră ce conțineau cinci „bobine” din aur despărțite printr-un strat de pământ, câțiva specialiști în război radioelectronic de la Academia Militară au recunoscut imediat o „cutie de rezonanță”. Dar când au aflat că este vorba despre mult controversatele brățări dacice, au cerut mai mult timp și detalii tehnice: număr de spire, grosime, înălțime etc. În urma recuperării câtorva brățări, generalul Emil Străinu, doctor în științe militare și specialist în psihotronică și război radioelectronic, și-a făcut o părere preliminară: pe Căprăreața  se afla un sistem de dispozitive radionice de mare putere.

Dirijarea energiei radionice

Conform generalului Emil Străinu, „cele trei dispozitive puteau focaliza, concentra și dirija energiile subtile”, unele brățări acționând ca bobine Tesla, captatoare de energie radionică. „Brățările, amplasate într-o cutie de rezonanță, jucau rolul de circuite oscilante și transformatoare de frecvență, putând induce maselor stări benefice sau negative, în funcție de ceea ce doreau sacerdoții care acționau dispozitivele, prin fluxuri radionice emise de la distanță”, subliniază gen.Străinu. De exemplu, se putea induce luptătorilor stări de mânie și curaj nebunesc. Așa și vorbesc anticii despre războinicii daci, acționând pe câmpul de luptă fără teamă, asemenea lupilor. Mircea Eliade, care a studiat îndelung mitologia populară românească, vorbește și despre puterea miraculoasă a războinicilor de a se transforma ritual în lupi. Eliade era de părere că războinicii se constituiseră într-o confrerie de luptători, la întrunirile cărora se oficiau ritualuri sacre, luptătorii fiind posedați de spiritele lupilor, ceea ce avea să fie denumit ulterior „furor heroicus”. Nenumărate triburi cu nume de lupi sunt atestate și în regiuni mai îndepărtate, în Spania (Loukentioi și Lucenses), în Galicia celtiberică, în Irlanda și Anglia. Cam pe unde au ajuns luptătorii-lupi, având ca steag de luptă șarpele cu cap de lup.

  Spirala, șarpele totemic

Printre totemurile dacilor, trebuie menționat și șarpele, în forma lui naturală sau în cea fantastică, de balaur. șarpele în formă naturală, ca animal consacrat Soarelui și care reprezentă energia înmagazinată, spiralată, a fost folosit ca simbol din cele mai vechi timpuri, pe ceramică sacră, apoi de către casta războinică, pe scuturi și coifuri. șarpele fantastic, încoronat, cum avea să fie folosit și de faraonii egipteni, a fost considerat de arheologi un animal simbolic al localnicilor din Carpați încă din perioada culturii Hallstatt. Figurarea iconografică a Cavalerului trac moștenește în reprezentarea arborelui sacru încolăcit de un șarpe caracteristica totemică antică din epoca predacică.

3

Tratamentele radionice

Energia radionică manevrată de preoții daci prin aceste sisteme spiralate putea fi folosită și în scopuri terapeutice. Preoții daci erau recunoscuți ca cei mai buni lecuitori ai lumii antice. Pentru specialiștii în terapii radionice din ziua de azi, „podoabele” dacice, brățări spiralate sau sub formă de spirală strânsă ca o rozetă sunt tot atâtea instrumente radionice cu efect curativ. În practică, obiectivul radionicii este de a întări sistemul imunitar al omului și de a crește capacitățile organismului de autovindecare, ajutând la înlăturarea influențelor factorilor toxici, influențelor la nivel emoțional și psihologic. Totodată, crește potențialul energetic al pacientului, în sensul dobândirii unei stări de bine, nu numai la nivel fizic, ci și emoțional, mintal și spiritual. Adică, exact cum se spunea despre vindecătorii daci, aceștia lecuiau și trupul și sufletul, altminteri vindecarea nu ar fi fost completă. Radionica susține că fiecare persoană dispune de o forță vitală sau câmp energetic, care, atunci când este tulburat, produce manifestări și simptome de boală în corpul fizic. Tratamentele radionice încearcă să alinieze, să regleze câmpul energetic personal, acțiune cunoscută ca „normalizare”. Radionica a fost promovată în timpurile noastre de dr.Albert Abrams (1863-1924) și s-a dezvoltat  datorită unor practicieni renumiți precum dr.Ruth Drown (Ușă), șir George de la Warr, David Tansley și Malcom Rae (Anglia).

  „Rațiile” brățărilor dacice

Una dintre afirmațiile fundamentale ale lui Abrams este că tot ceea ce există într-o formă sau alta are o „semnatura vibrațională unică”. Aceste semnături sunt reprezentate în radionică printr-o serie de coduri numerice, așa numitele „rate” radionice. Dr. Albert Abrams consideră că dispozitivele metalice în formă de spirale dublu- concentrice influențează  sistemul nervos central. Purtate  ca brățări, pot avea un efect calmant, echilibrând sistemul nervos, inducând o stare de armonie. Cele de aur lucrează cu cea mai pură și nobilă energie, cea a Soarelui, căruia îi și este consacrat aurul. Încă de pe vremea masageților (mileniul ÎI i.C.) se purtau bijuterii spiralate din aur, la mâini și la picioare, acestea având efect benefic asupra organismului. Masageții, închinători exclusiv la Soare, purtau bentițe de aur, cu motive serpentiforme și spiralate, când plecau la război. Că preoții geto-daci cunoșteau efectele „bobinelor” ca generatoare de energie vitală o demonstrează sofisticatul sistem de pe culmea Căprăreața, din incintă sacră de la Sarmizegetusa. Nu se știe cu ce „rație” radionică lucrau, dar se presupune că întregul sistem concentra în interior energie radionică din mediul înconjurător, ca apoi să o emane pentru a insufla războinicilor „furor heroicus”  sau să o reverse asupra mulțimii pentru a o face să simtă energia cosmică. Citiți mai multe la http://www.nymagazin.com/bratarile-radionice-ale-dacilor/

Mai citiți și articolele de mai jos :

 http://www.enational.ro/dezvaluiri/romania-mea/uriasii-din-daia-parte-150412.html/

https://sites.google.com/site/seimenineoliticsipreneolitic/

Cultul Soarelui – Simboluri solare

În imagini ,Simbolistica Șarpelui reprezentată… in boneta frigiană ,căciula purtată de nobilii tarabostes ….Prima imagine ,din Piatra Craiului ,vizionarii :)) spun că este falus ,mai există așa reprezentare și în Bucegi ,defapt este reprezentarea capului de Șarpe ,simbol solar ,Ouroboros sau mai bine zis Logos-ul ,reprezentând Creația ,primordialitatea,Cultul Soarelui ….simboluri care ulterior din ignoranță sau rea voință au fost demonizate …

4887816603_dcb03e0795_b

Aceste simboluri, figuri şi semne nu erau desenate sau alese în mod capricios. Dimpotrivã, întotdeauna sunt în acord cu Supremele Legi ale Naturii şi ale Cosmosului şi cu cele ale Drumului Secret de urmat pentru realizarea Universului Particular al Omului; bazate pe axioma hermeticã: Ceea ce este sus este ca ceea ce este jos iar ceea ce este jos este ca ceea ce este sus.

Se știe că șarpele nu moare până când nu-i tai capul,ironic, sau nu ,istoria poporului nostru e plină de voievozi care și-au pierdut capul, în urma trădărilor …

Marca Eroului Civilizator ,izvorul neamurilor,Carpații …Simbolul x sau runa Gebo ce semnifică Darul Divin ,Harul ,sau scoborâtorii ceriului ,așa cum sunt ,în ciuda faptului că unii istorici și numeroși etnografi afirmă cum că x-ul ar reprezenta hamurile cailor ,fiind un ritual al călușului ,în fapt calul tot simbol solar și este reprezentat separat printr-o multitudine de simboluri ,chiar și în dans ,iar călușerul ,individual exprimă dansul șarpelui ,dansul ritualic,așezându-și în scop sacru ,clopoțeii la picioare ,imitând sunetul șarpelui cu clopoței ,coada șarpelui cu clopoței reprezentând chiar simbolistica glandei pineale și aș mai adăuga încă o dovadă de prezență a șarpelui ,doar privind la tehnica de împodobire a toiagului ,panglica este așezată mereu în spirală,de jos în sus . .E necesar însă să mai dăm un ochi și prin ceea ce ne-a mai rămas astăzi din vechiul ritual,dansul călușarilor ,să mai desușim din elementele de dans și execuții ,așa ar fi posibil să aflăm mai multe .

Mai multe despre simbolistica șarpelui găsiți la linkurile de mai jos :

https://sssefora.wordpress.com/2014/06/26/elementul-apa/

Citiți și aici http://mindporn.org/varia-et-curiosa/calusarii-rit-mit-si-desacralizare/

bratarile-dacice

dscn1335

 

uroboros

calusari3 OLYMPUS DIGITAL CAMERA calusari babcb9a7b1af653f6904dc1c06526615 Anunnaki_King_Gate

1379803_602677686437266_1606913431_n 220px-Mithras

 

Cât de frumos este reprezentat Leul Legii pe pieptul Mesagerului Divin…din nou simboluri ,care ulterior din ignoranță sau rea voință au fost demonizate ..

dollar-serpent (1)

……………………………….

Anunnaki-with-ME-purse

……………………………….

c2c_p8 SumerMedicine serpents_mexico serpenteZEUS_jp5 maya-cosmic-serpent (1) coiling-snake (1) snake-ciphers Mithras leonardo-da-vinci-pregnant lupul-01

 

 

Simboluri autentice ale culturii stramoșești !!! Pietrele grăiesc istoria stramoșilor așa cum ne transmitea și Marele nostru Eminescu !!!

Simboluri dragi mie ,primul cu trei brațe ,(de unde și Sfânta Treime ? )reprezentând civilizația celui de-al treilea soare,adică Hiperborea ,ulterior preluat și nu inventat așa cum se spune ,de către misteriosul :)) Mikao Usui ,numindu-l Antakharana …

Căluții călușerilor ,cabirii vindecători ,cavalerii Zamolxieni ,Fiii luminii,Fiii Soarelui 

1618467_433668620099517_112309946_n Neonazismul antahkarana

În stela de mai jos putem vedea crucea-amuletă și semn al… ungerii, adică al regalității divine.
O poartă la gât regele asirian Șamși-Adad al V-lea sau Șamși-Addu (824-811 î. Hr.), – „Addu (zeul furtunii) este soarele meu” , înfățișat arătând spre emblemele celor cinci mari zei asirieni: Adad (zeul furtunii), Assur (zeul național al asirienilor), Iștar (zeița vieții, a iubirii și a fecundității), Sin (zeul lunii în creștere) și Șamaș (zeul Soare):..De remarcat X-ul din piept ,dar și panglica din pălărie și toiagul  … :))

Samas e…arhaicul Zalmos ( Zamolxis /Zalmoxis in greaca ) .. Zalmoxe [ zăul ăl ‘moş’ -‘batrân’ -eliberat de viaţa activă.. Zamolxe -zăul ”moale’, bun, tolerant… In ro: ” X e un om ‘moale’ – exact acelasi sens ! ( Gene Sorge )

Stela lui Samsi-Adad al V-lea Stela lui Samsi-Adad al V-lea detaliu

c

Șarpele creator sau toiag-ul și spirala ,vortexul 

list

Simboluri Vinca ,România,dacă vă uitați cu atenție veți găsi alfabetul RUNIC complet ,precum și așa zisele simboluri reiki  ,dar cine să-și dea interesul sâ le descopere ,istoricii noștrii au altceva mai bun de făcut oare? Aveți aici simboluri cât să vă specializați in toate științele :))

vinca symbols 4500

 

… imagine pe care au împrumutat-o și autorii Genezei:Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui (literalmente: în nările lui, be-apav,adicătelea Dumnezeu vorbea limba română ? Be apa vieții ? ) suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie (Gen. 2,7)…Crucea Ankh și ca simbol al vieții de după moarte… sub forma oglinzii, ea însăși simbol al lumii virtuale…din cealaltă realitate…

Nechbet daruieste viata faraonului

 

Car funerar (aflat la Muzeul Gradski) a fost descoperit într-un mormânt în Dupljaja (Banatul de Sud, Voivodina)  aparține culturii Zuto Brdo – Gârla Mare, aprox. 1500 î. Hr.
Sufletul celui plecat dintre cei vii poartă pe piept svastica și svastica despărțite de două spirale-vortex care le corespund, una care l-a absorbit din viață și-l trece în lumea de dincolo și cealaltă care-l va absorbi din lumea morții și-l va trece în cea a vieții.

car cu svastici Belgrad

 

Simboluri,Cucuteni,Vădastra,Vinca ,Carpați,Grădina Maicii Domnului ..

scaun cu spirale, Cucuteni (1)

Simbol primordial ,spirala dublă românească de Cucuteni  ,cultura de Cucuteni este datată ca fiind cu cel puțin 1000 de ani mai înaintea marilor culturi chineze …

Feminin-ul Creator ,Șarpele Creator S ,Spirala dublă sau S-ul dublu ,6 și 9 ,om și Om ,VI ,sau C

634 agartha C1

www ROMB www SPIRALA www SEGMENTE (1) Untitled-1 HARTA

 

 

 

Cucuteni IDOL CU SPIRALĂ Cupa Mirilor, Sultana, Gumelnita idol cu spirala Vinca Idol cu spirale Vorniceni idol funerar feminin, Cernavodă

idol dublu cu spirala

simbol-yin-yang-civilizatia-cucuteni-mai-batran-vechi-decat-china-ultima-comoara-nedescoperita-de-pe-glob-cultura-cucuteni-adevaratul-brand-de-tara-interviu-ovidiu-slc483tineanu-piatra

pintadera spirala 1

 

Transformare

47Transformare…
Lupta dreapta cea vazuta
Pentru stanga nevazuta 
Noi nu suntem dacopati
Suntem daci si suntem frati

Cu stramosii impreuna
Vom pune tarii cununa
Uniti vom culege lauri
Pentru munti si meri de aur.

Ne-am nascut prin juramant
Sa aparam sfant pamant
In suflete nu avem teama
Suntem crescuti de-aceeasi Mama.

Si daca, viata ea mi-o cere
Nici nu ma plang ,nici n-am durere
La nevoi ma transform in scut
Ne fie tara ca la inceput .

Pentru noi ,alte dorinte nu-s
Decat sa crestem spiritul in sus.
Iar daca s-o porni razboi
Calatorie-i pentru noi.

Nu suntem multi ca si iarba
Dar cati om fi,nu stam degeaba
Uniti avem putere ca un munte
Pentru adevar ,ne facem luntre punte

Noi nu purtam dorinti marunte
Trecuram prin razboaie crunte
Nu suntem de fugarit
Lupte grele, ne-au calit.

Suntem inca la noi acasa
Unde creste iarba grasa
Din trupuri sacrificate
Trecute dincolo de moarte
Dar nu prin vorbe ,ci prin fapte .
Revizuiti prioritatea
Omenia si dreptatea
Insusiti Legile Belagine
Pentru ieri si pentru maine
Cresteti binele ca pita
Lasati in pustiu ispita .
De se baga intre frati
Sfarsim robi,nu imparati .
Nici teama nu-si are loc
Lumina nu sta sub obroc
Sa nu stam sa ne caim
Vremea e sa nemurim …
Si de vrei a trai in pace
Ce tie nu iti place
Altuia nu-i face .
De simti ca viata ti-e un hau
Separa binele de rau …

Curcubeu de vointi divine

Sa se pogoare si in tine !!!
de C.J

Strămoşii noştri, dacii, purtau brăţări în formă de spirală, care se terminau cu capete de şarpe. Având în vedere faptul că brăţările descoperite sunt de dimensiuni mari, dar şi mici, se pare că le purtau atât femeile, cât şi bărbaţii, pe antebraţ. Spirala este un semn omniprezent pe teritoriul vechii Dacii. Şi astăzi îl putem vedea gravat pe porţile caselor ţărănesti, pe ouăle încondeiate, pe cergi, tesături şi multe altele. Spirala simbolizează vârtejul cosmic, aspiraţia spre infinit. Semnul, se spune că le-a fost dat de zeul Daksha , zeul Creaţiei (care se află la originea numelui de Dacia sau Dakia), pentru a-i însemna pe daci ca fiind poporul ales, dar este şi un blestem pentru cei care îşi uită rădăcinile……………..

Bratara_Dacica_web

La fel ca inelul, şi brăţara se află printre cele mai populare şi purtate bujuterii, atât de femei, cât şi de bărbaţi. Atunci când oferi sau primeşti o brăţară, înseamnă uniune, dorinţa ca relaţia dintre două persoane să evolueze, să se transforme în ceva serios.

Având ca simbol cercul, care e forma brăţării, oamenii purtau brăţări pentru a fi protejaţi, fie de forţe malefice, superioare nouă, fie de ghinion. Războinicii, când mergeau la luptă, trasau în jurul lor un cerc şi purtau diferite brăţări, în speranţa că moartea îi va ocoli. Cercul şi, implicit brăţara, mai înseamnă armonie, între trup şi suflet, între cel ce poartă şi divinitate, între soţ şi soţie etc. Cercul este simbolul divinităţii, al soarelui, perfecţiunea şi echilibrul.(http://www.bsg.ro/blog/bratara-simbol-si-semnificatie/)

Vremelnice timpuri

Angel-Wallpaper-angels-9981997-1680-1050

 

Vremelnice timpuri…
Tu n-ai stiut sa vezi 
Ti-am aratat lumea mea intreaga
Stiam de-atunci ,ca n-ai sa crezi
Cand apa mea era ,la fel ca orice apa
Ti-am aratat si berzele ,erau la odihna toate
Dar nu,n-ai vrut sa crezi
Ca vin de dincolo de noapte
Nimic n-ai vrut sa vezi
Nici acel vartej eteric in spirala ,nici duh
De dincolo de timp
Ce impartea lumea in doua
Dar tu,n-ai avut timp.
Nici frunzele formand un sarpe
Ce vantul le urca la cer
Era in ele chiar Cuvantul
Armonizat de multe harpe,
Dar nu,n-ai vrut sa crezi
Nici ratele-n numar de sapte
Nici spiritul ce le statea in spate
Iar apa cat era de mare
S-a impartit in doua ,formand limpede izvor
In locul unde n-au trebuit sa fie pietre
Eu singura le-am asezat ca pe covor
Gandeam atunci ca ai sa zaresti esenta-n ele
Dar nu,n-ai vrut sa vezi
Si tot ce eu ti-am aratat ,
Nu ca sa ma cunosti pe mine
Ci pentru calea, in care trebuie sa crezi
Dar pe aceasta cale n-apuca mai nime
Ea se gaseste doar prin adevar
Si ma mai supar cateodata
Ca n-ai vazut si ca nu crezi
Dar gandesc mai profund si aflu
Tu doar ,nu esti facut sa vezi …
de C.J