Scoala si educatie ???

Adevar ? Distrugem mintile si spiritele copiiilor limitandu-i sa memoreze operele unor oameni care poate au avut noroc sa fie genii pentru vremea lor ? Crescand tot mai mult gramezi de zombii fara sa le dam vreo sansa de devenire ,distrugandu-le din fasa visele proprii ,facandu-i partasi la o lume care nu foloseste nimanui ,pana cand oare vom accepta acest lucru,pana cand vom fi partasi la distrugerea sufletelor copiiilor nostrii  ?

Scoala romaneasca un chin fara rost ,scoate pe banda rulanta someri …la Romania Te iubesc !!!

Curaj,Libertate,Adevar,Iubire !

Europa_auf_dem_Stier

Sufletul si trupul trebuie sa treaca prin forja aprinsa a lui Vulcan pentru a se purifica,trezi,perfectiona ….Apocalipsa spune: „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da Cununa Vieţii” Cei care sunt adormiţi trebuie să facă Voia Tatălui….Voia Tatălui se face:
DACĂ EXISTĂ MOD CORECT DE A GÂNDI
DACĂ EXISTĂ MOD CORECT DE A SIMŢI
DACĂ EXISTĂ MOD CORECT DE A ACŢIONA
Doar iesind din starea animalica putem dobandi Constiinta .
Intelepciunea pogoara printre cei desavarsiti .

Pentru a lua calea adevarului ,ia mai intai taurul de coarne .

Când suntem pătrunşi de un adevar mare şi-l simţim puternic, nu trebuie să ne temem de a-l spune, chiar dacă l-au mai spus şi alţii. Orice cugetare este nouă, dacă autorul o exprimă într-un mod care-i este propriu.

Din cauza slăbiciunii simţurilor, nu suntem în stare să deosebim cu uşurinţă adevărul.

Adevarata proba a curajului nu se vede decat in primejdia pe care nu o mai putem evita.

Adevărul e accesibil tuturor; încă nu e ocupat. Din el a rămas mult, chiar şi pentru cei care vor veni de acum încolo.

Când adevărul nu poate fi cercetat, neadevărul sporeşte.

Curajul nu are nici o valoare daca nu este acompaniat de dreptate; cu toate astea daca toti oamenii ar deveni drepti, nu ar mai fi nevoie de curaj.

Nu exista experienta careia sa nu-i poti supravietui daca ai curajul sa infrunti viata.

Nu uita sa-ti pastrezi sangele rece in nenorocire.

Curajul este darul cel mai de pret pentru cine cauta Limbajul Lumii.

Curajul este virtutea care face posibile celelalte virtuti.

Nu fiindca lucrurile acestea sunt grele nu avem curaj, ci fiindca nu avem curaj ele sunt grele.

Curajul presupune organizarea sperantelor. Or, apaticii tocmai la aceasta renunta – la organizarea sperantelor. Si raman cu bratele incrucisate, considerand ca si raul, si binele se inscriu in fatalitate.

Curajul e taina finala; invinge acela care este dispus sa moara.

A fi curajos, nu inseamna a te arunca inainte in orice primejdie, cu orice risc, ci a fi hotarat sa fii intotdeauna de partea adevarului.

Curajul este vederea peste propria fiinta si peste orice primejdie, a unui scop.

Adevaratul curaj este o incredere deplina pe care nimic nu o tulbura.

Pastreaza-ti temerile pentru tine insuti, dar imparte-ti curajul cu ceilalti.

Curajul este pretul pe care viata il pretinde pentru a ingadui pacea.

Adevaratul curaj nu este forta brutala a eroilor vulgari, ci hotararea ferma a virtutii si a ratiunii.

Curajul nu este doar o alta virtute, ci forma pe care o adopta virtutile ajunse la limita incercarilor.

Dumnezeu e o treapta pe care o vede doar cel care crede …Mariana Fulger 

Omul care nu se poate controla, nu e liber.

Nu există forţă umană capabilă să înrobească şi să întemniţeze cu adevărat pe alt om.

A muri nu inseamna a fi invins. Dar a trai invins si fara glorie inseamna a muri in fiecare zi.
Împarte toate cu fratele tău şi nu zice că sunt ale tale, căci dacă sunteţi părtaşi la cele nemuritoare, cu atât mai mult la cele muritoare. (Epistola către Diognet)

Aceasta-i concluzia finală a înţelepciunii: Numai acela îşi merită libertatea şi viaţa, care trebuie să le cucerească în fiecare zi.

Întrebi ce e libertatea? A nu fi sclavul nici unui lucru, nici unei necesităţi, nici unei întâmplări, a coborî soarta până la tine.

Noi însă nu căutăm puterea şi bogăţia, cărora li se datoresc toate războaiele şi rivalităţile dintre oameni, ci libertatea, pe care nici un om n-o pierde decât o dată cu viaţa.

 Orice rege şi orice tiran este adversarul libertăţii.

Nimic cu libertatea nu poţi a compara,
Nici aur, nici argint, n-o poate cumpăra.

Nici un om nu este liber până când nu este propriul lui stăpân.

Nu-mi pasă dacă o să cad, atât timp cât altcineva îmi va ridica arma şi va continua să lupte.

Nu sunt un eliberator. Eliberatorii nu există. Oamenii se eliberează singuri.

Nu crede că adevărul tău poate fi găsit de vreun altul.

Nu vezi decât ceea ce cunoşti.

Vezi ceea ce este fals ca fiind fals şi ceea ce este adevărat ca fiind adevărat. Întoarce-ţi privirea către inimă, urmează-ţi propria natură.

Fericit e acela care a putut afla cauzele tainice ale lucrurilor.

Adevărul caută ochii limpeziţi de căutare.

Oricine încearcă să facă pe judecătorul pe tărâmul adevărului şi al cunoaşterii, este aruncat în naufragiu de hohotele zeilor.

O carte cu totul nouă şi originală ar fi aceea care ar face să se iubească adevăruri vechi.
O, blestemată lăcomie de aur, la ce nu împingi tu pe muritori? (Vergilius)
“Inainte de a fi ceea ce suntem,
Am fost aceea ce vom fi;
Caci moartea nu-i o nimicire,
Ci-i noaptea inspre-o noua zi.” – Costache Ioanid

„…aproape tot norodul de rând crede că fiecărui om Dumnezeu îi hotărăşte ziua morţii; iar înaintea acesteia nimeni nu poate să moară sau să piară în război…”
Divinitatea supremă a fixat de la început linia vieţii fiecărui om. Chiar de s-ar ascunde în gaură de şarpe, acela nu ar câştiga nici o clipă în plus….Dimitrie Cantemir 

Să dărui totul, să sacrifici totul fără speranţă de răsplată, asta înseamnă iubire.

A iubi înseamnă a găsi fericirea noastră în fericirea altora.

A iubi înseamnă căutarea jumătăţii întregului din care ai făcut parte cândva.

Nu existăm om atât de laş, pe care iubirea să nu-l transforme în erou.

Mult întuneric este, după cât se pare, înaintea adevărului….Demostene
Întunericul nu se poate transforma în lumină, nici apatia în mişcare, fără emoţie…Carl Gustav …

Mulţi s-au luminat când pământul a fost cuprins de întuneric.

Cel ce n-a văzut căderea nopţii să nu se lege prin jurământ că va umbla prin întuneric.

Fără credinţă e cel ce îşi ia rămas bun când calea se întunecă…J.R.R.Tolkien

În fiecare om sunt doi oameni; unul e treaz în întuneric, celălalt doarme în lumină…Khalil Gibran

Cei răi trebuiesc confruntaţi, aşa cum lumina confruntă întunericul..Octavian Sarbatoare

http://mythologica.ro/minotaurul-labirintului-si-taurul-ceresc/

Doua emisiuni ce trebuiesc vizionate de fiecare roman,intru cresterea si corectarea sa individuala.

96273_taran21

Repostez cele doua emisiuni obligatoriu de insusit, de fiecare dintre noi ,eu cred ca este baza de plecare ,fara insusirea acestor “instrumente” nu putem discerne nici macar rolul nostru de individ, necesar in transformarea ulterioara a comunitatilor si societatii in care traim …Cine suntem,de unde venim ,ce ar trebui sa facem in prezent pentru a predestina viitorul ,unde gresim ,intrebari la care inca nu stim sa raspundem ,le vom gasi aici si acum .

Schita sufletului -Bashar

1-cf50a537dc

O lucrare foarte interesanta, ca abordare, a principiului cosmic ,merita citita ,vorbeste si despre alegere,liberul arbitru si multe altele  …click pe link-ul de mai jos

http://www.scribd.com/doc/112290900/Bashar-%E2%80%93-SCHITA-SUFLETULUI

Despre karma si lumile infernale ….

temperaturile-iad-rai-640x373

Da, Există Infern… Da, Există Diavol… Da, Există Karmă…

A coborî în Lumile Infernale, Infradimensiunile Planetare sau Abisurile Tenebroase, citate în toate textele religioase ale antichităţii, a constituit întotdeauna o sarcină impunătoare, cu care eroii antici, Titanii, Zeii sau Semizeii şi-au câştigat dreptul de a abandona lumea terestră cu mizeriile sale, pentru a se înălţa în sferele infinitului şi eternului.

Deja marele iniţiat al Italiei florentine, Dante Alighieri, a evocat în a sa Divina Comedie, teribilele pedepse care le aşteptau pe sufletele pierdute, condamnate la dezintegrarea materialului lor Psihic, în Arcadele sau Cercurile Lumii Subterane sau Tartarului, după cum le numeau grecii susţinători ai Metafizicii.

O aventură similară a parcurs, cu secole în urmă, în Creta ezoterică, acel hierofant grec numit Tezeu, atunci când a coborât în labirintul blestemat, în interiorul căruia îl aştepta tăcut şi răutăcios scârbosul Minotaur, acela care multor îndrăzneţi le-a luat viaţa, devorându-i fără milă. Totuşi Tezeu, inteligent şi supus Zeilor tutelari, a coborât ajutat de Divina Ariadna, care i-a dat un fir de păr de-al său ca să-i servească drept ghid pentru a intra şi pentru a ieşi din acel coridor, fără riscul de a rămâne prins în acele enigmatice abisuri. În sfârşit, înarmat cu o spadă simbolică şi cu o îndrăzneală fără limite, nobilul erou îl decapitează pe Minotaur şi îi smulge bijuteria sacră, care timp de milenii a fost în mâinile acelui monstru.

Toate aceste povestiri, prietene cititor, poartă pecetea simbolismului ermetic, iar fără ajutorul Gnozei (Cunoaşterea Divină), ar fi imposibil să vrei să descifrezi conţinuturile înalte ale acestor călătorii pe tărâmurile tenebrelor. A descoperi, a verifica, a aspira la suprema cunoaştere care este cuprinsă în aceste povestiri, reprezintă nu numai un drept Legitim, ci chiar o datorie pe care fiecare fiinţă umană trebuie să o împlinească, dacă doreşte să ajungă la găsirea rădăcinilor existenţei sale şi la partea nevăzută pe care aceasta o cuprinde.

Hermes Trismegistus deja a spus: Înainte de a urca este necesar să cobori, iar V.M. Samael Aun Weor, ca interpret fidel al tradiţiei ocultiste a afirmat solemn: Înaintea oricărei exaltări există o înspăimântătoare umilire. Însuşi Isus Cristos, înainte de a urca până la Tatăl tuturor Luminilor (Keterul kabalistic al fiecăruia dintre noi), a coborât în Infernuri şi în a treia zi (alegoric) s-a înălţat la Ceruri, pentru a rămâne stabilit la dreapta Atotmilostivului.

Din tot ceea ce am expus înainte este uşor să deducem că orice adevărat aspirant la Lumina Supremă, trebuie să ducă la bun sfârşit sarcini similare, în interiorul propriilor Infernuri Atomice, pentru a smulge Tenebrelor acea Lumină care odinioară strălucea în inima omului şi care, după ce umanitatea a căzut în reproducerea animalică, a rămas captivă printre entităţile demonice, pe care într-o manieră gnostică le definim cu terminologia de Euri sau Agregate Psihologice Nedorite.

Da, preafericitule cititor, Lumina este fiica tenebrelor, a suferinţelor voluntare şi a sacrificiilor conştiente, realizate în Anatomia noastră Ocultă, Psihică sau Spirituală. Acesta este marele mister al Sophiei (Sufletul), afundată în Haos şi implorând Cerul eliberarea ei rapidă, în timp ce diferiţi duşmani ai Luminii luptă din greu pentru a o scufunda tot mai mult în abisul propriei sale pierzanii.

Acest tratat, ilustru cititor, descoperă una dintre operele magistrale ale literaturii ermetice: Divina Comedie. Acest lucru îl face prin intermediul folosirii unui instrument preascump, numit Experienţă Mistică Directă. Doar prin intermediul calităţilor celor mai elevate ale Conştiinţei Trezite este posibil să realizezi toate investigaţiile minuţioase care sunt descrise în această operă şi care dau mărturie, lăsând la o parte pe materialiştii dialecticii sau pe istorici, despre faptul că într-adevăr DA, EXISTĂ INFERN…, DA, EXISTĂ DIAVOL…, DA, EXISTĂ KARMA…

Pseudoezoterismul a negat de multe ori, ducând lipsă de metode riguroase de investigaţie, existenţa Diavolului din religii, a Locuinţelor Infernale şi a Pedepsei sau a Karmei la care sufletele sunt supuse. Totuşi, în acest tratat, toată această tematică este dezvoltată ştiinţific şi cu ajutorul unei logici transcendentale şi transcendente.

Legea acţiunii şi a Consecinţei întotdeauna s-a manifestat de-a lungul eternităţii, iar a vrea să o ignori este caracteristic miopilor care încearcă să atingă soarele cu degetul. Bine, acum nu ajunge doar să ştim că suntem vizaţi de o Justiţie Cosmică; important este să ajungem să cunoaştem formule practice pentru a scăpa de persecuţia Arhonţilor Destinului, iar acest lucru, apreciat cititor, este unul dintre parametrii care ghidează lectura acestor pagini sacre.

Anumiţi atei sau duşmani ai eternului au spus odată: Infernul nu există, el este chiar aici în această lume şi atâta tot. Noi răspundem odată cu domnul Immanuel Kant (marele filozof din Konigsberg): Exteriorul este reflectarea interiorului, iar ca să vorbim drept, lumea de astăzi s-a transformat într-un Infern viu; cu toate acestea, cauzele acestei anomalii mondiale trebuie să le căutăm chiar în interiorul nostru înşine, aici şi acum.

Materialiştii iluştri ignoră că dincolo de viaţa tridimensională noi continuăm să existăm în alte dimensiuni deja bănuite de fizica contemporană şi în care, atunci când vine ceasul morţii, propriile noastre condiţionări energetice (Eurile Psihologice care se ceartă între ele) ne vor conduce, datorită afinităţii vibratorii, la sferele dimensionale asemănătoare cu tot ceea ce deja a fost descris în nobilele tratate teologice ale diferitelor popoare ale antichităţii, acolo unde se aude doar plânsetul şi scrâşnetul dinţilor.

Materialiştii pozitivişti trebuie să înţeleagă că nu există doar Evoluţie în mecanica universală, ci de asemenea există şi sora sa geamănă, Involuţia. Şi aceste două Legi îşi împart toate fenomenele fizice şi metafizice. În acest mod, vorbind aşa cum a făcut-o Marele Avatara Krishna în doctrina sa Transmigraţia Sufletelor, nu este nimic ciudat în a cunoaşte că un suflet care nu îşi încarnează principiile sale energetice divine şi care şi-a irosit inutil ciclurile de manifestare cosmică, a întărit atunci în interiorul său tot ceea ce este contrar Luminii, Adevărului, Fiinţei şi din această cauză va involua în Infernurile Atomice ale Naturii, cu scopul de a elibera, prin intermediul unor procese dureroase, ceea ce este esenţial, şi care trebuie să se reunească într-o bună zi cu Eternul.

Toată această introducere despre peregrinajele Sufletului din abis în abis, rămâne magistral explicată de-a lungul acestei opere superbe, pentru ca în acest fel să se împlinească cuvintele lui Hermes Toth, care, prezicând reîntoarcerea ocultismului autentic, a exclamat: Începând de acum vine ceea ce a fost înainte şi înainte a fost ceea ce este acum. Ioan, marele clarvăzător din Patmos a exprimat aceasta astfel: Încă din timpurile profeţilor cerul s-a luat cu asalt şi doar cei curajoşi l-au obţinut. Gnoza s-a împlinit deja, apropiindu-se de poarta ta, iar acum ţie îţi revine sarcina, amabil cititor, să dai sămânţă aceluia care nu are şi vrea să semene şi să dai sfat aceluia care nu ştie şi vrea să izbutească.

Thelema (Voinţa) să-ţi fie gloria!

sursa : http://www.vopus.org/ro/publicatii/carti-samael-aun-weor/da-exista-infern-diavol-karma.html/

Inaltare ….

1010024_488757871206091_536471066_n(1)

Inaltare…de Carla Jaklyn

Doamne ,Tu mai tii minte ?

Cand prin trimis, m-ai intrebat

Daca singura printre morminte

Cu pasii mei ,eu am calcat ?

Eu ti-am raspuns la randu-mi

Din morti,blajina am inviat

Cand te-am cuprins atunci in ganduri

In brate ,Soare,m-ai purtat.

Credinta mi-este acum in sange

Cu ea prin lume-am biruit

Lumina asupra-mi se rasfrange

Si tot cu ea m-ai curatit.

Prin foc si para eu trecut-am

Luna cea scumpa-am dobandit

Cand eu ,Tata pierdut-am

La tine,Maica am venit .

Iar tu blanda, in taina

Misterele mi-ai deslusit.

Mi-ai asezat ochii in tihna

Iar chipul palid,tu mi-ai mangaiat

La tine mi-am gasit odihna

A doua viata tu mi-ai dat.

Cu ochii reci catam seninul

Si-n ochi vapai mi-au scaparat.

Cand experimentam veninul,

Tu m-ai iubit,m-ai vindecat.

Din arbori tu facut-ai lespezi

Cu iarba verde, m-ai acoperit.

Viata mi-ai dat din ape repezi

Mi-ai pus cununa si m-ai adormit.

Cand ochii verzi mi-i s-au deschis

Vedeam nestricacioase trupuri.

Venind,plecand din paradis

Cu legi scrise, tinute-n suluri.

Stateam in varful muntilor

Uitandu-ma la calea larg deschisa

Priveam in zorii diminetilor

La lumea aceea,deja promisa .

Doamne ,Tu mai tii minte ?

Cand prin trimis, m-ai intrebat

Daca singura printre morminte

Cu pasii mei ,eu am calcat ?

Eu singur-am ajuns printre morminte

La poarta alba cu doua altare

Ajuns-am Doamne si am asteptat cuminte

Pana mi-ai asezat, viata din nou in trastioare.

Mi-ai dat traistuca Doamne si m-ai trimis in lume

Eu am plecat atunci,dar Tu, Tu n-ai uitat de mine…..

—————————————————————————————————————–

Poate ca a apus vremea Cuvantului si ne-a ajuns Vremea Faptelor,Barbatii sa fie barbati ,iar femeile femei si in interior si in exterior ,vremea nu asteapta pe nimeni ,binecuvantati fie Cei ce au cautat pana acum Cuvantul ,caci ei vor fi cei dinainte  ,avem nevoie de verticalitate,intelepciune,iubire ,armonie,curaj,caci toate celelalte le vor urma indeaproape ….

Pentru ca avem nevoie de stari si cine ar fi mai potrivit sa ne transmita starea de care avem nevoie cu totii ,decat Eminescu .Mai mult ca oricand avem nevoie de eliberare din dogmele vechi ,avem nevoie de intelepciune ,de iubire ,de sufletul nostru viu si de curaj ,caci nu am cunostinta ,gandindu-ma la stramosii nostrii ,de oameni lasi si indaratnici ,ci de adevarati Oameni ,care stiau manui la fel de bine si plugul si sabia .Sa nu mai incercam a ne cantari scolile,pentru ca intelepciunea fiecaruia ne este necesara deopotriva,acolo unde este Dumnezeu ,nu este loc de orgoliu ,smeriti sa ne intampinam unii pe ceilalti si sa ne aflam grijile ,mana in mana vom reusi .A venit timpul sa ascultam glasul Bunilor nostrii ce ne indeamna la armonie,adevar,intelepciune si nu in ultimul rand la Iubire ,sa ne cautam unul pe celalat ,la fel cum Luna isi cauta Soarele ,sa ne luminam vietile noastre si ale urmasilor nostrii ,de asta ne-am nascut pe acest pamant bun si frumos ,sa fim responsabili pentru ziua ce va urma ,asa sa ne ajute Dumnezeu !!!

Straluciti fratii mei, straluciti,cei care sunt diamante, sa nu lasati noroiul sa va cuprinda ,nu exista noroi indeajuns cat sa acopere stralucirea diamantelor,straluciti fratii mei ,din inima si minte …

Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca: Fragment din capitolul „Împărăţiile iubirii”

1016119_541394369253158_725574144_n

Trupul trăieşte, dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte dacă e locuit de Dumnezeu. Aşadar, sunt oameni care au într-înşii suflete vii, şi sunt oameni care au suflete moarte (Apocalipsă 3,1). Moartea trupului este despărţirea sa de suflet; iar moartea sufletului e despărţirea lui de Dumnezeu. Astfel, un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet mort.

Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte. Cel ce a înviat în sufletul său conştinţa şi iubirea lui Dumnezeu, câtă vreme era pe pământ, acela a înviat pentru veşnicie; iar cel ce a omorât acestea în sufletul său şi moartea l-a prins în acestea, acela a murit pentru veşnicie. Acela a omorât Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul său şi a înlocuit-o cu împărăţia chinurilor veşnice, în care a intrat încă din viaţa pământească.

Trupul nu are o consistenţă sau temei în sine însuşi, ci dăinuieşte în temeiul sufletului, al acestei făpturi spirituale, nemuritoare, de obârşie divină. Iar ceea ce dă sufletului pecetea de fiinţă spirituală e funcţiunea conştiinţei, a acelei cunoştinţe de sine însuşi, în relaţie cu Dumnezeu, Tatăl său, şi cu toate câte decurg din rudenia aceasta. (Fapte 17, 19). Acestei fiinţe spirituale i s-a dat trupul ca o unealtă, nu ca un tovarăş. Iar dacă un om oarecare nu ascultă de conştiinţă, ci de animalitate, se întâmplă că glasul conştiinţei tot mai slab se aude, mintea tot mai mult se întunecă, şi aşa, faptele trupului, pun pecetea lor întunecoasă pe suflet. Sufletul, cu negrija lui, se face el o unealtă a trupului.

Sufletul, amăgit de convieţuirea cu animalitatea trupului, are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărţirea sa din robia uneltei sale.”

 

Într-un cuvânt de mai-nainte s-a văzut că orice faptă trupească a fost mai întâi o faptă sufletească. O cădere în desfrâu este mai întâi o cădere în spirit. În spirit e înclinarea şi căderea. Iar aceasta e de la convieţuirea cu trupul în care s-a retras ispititorul şi-l munceşte cu pofte. Dar ispititorul nu poate face nimic fără consimţirea spiritului. Această consimţire însă înnegreşte sau spurcă faţa sufletului, îl face din ce în ce mai mânjit de poftele împotriva firii. Iar cu trecerea vremii, trupul slăbeşte şi se satură de pofte, pe când sufletul, fiind nemuritor, nărăvindu-se cu ele, caută să le împlinească, chiar dacă trupul nu mai e în stare să le facă. Sunt patimi trupeşti care înrâuresc sufletul şi sunt patimi sufleteşti care se răsfrâng asupra trupului. Slava deşartă, mândria, orgoliul, viclenia, părerea de sine şi altele asemenea, se văd de departe în ţinuta dinafară a trupului. Această spurcare a obrazului, sufletul are să o plătească de pe urma consimţirii cu patimile iscate de vrăjmaş contra firii, printr-un chin de nedescris. Totuşi încerc.

Deci, în cazul în care trupul şi-a robit stăpânul, când petele animalităţii s-au întipărit pe făptura nemuritoare a sufletului, când sufletul s-a aprins de dorinţele trupului, aceste pofte, toate, însoţesc sufletul,şi-l aprind mereu, zorindu-l să le împlinească în faptă, chiar dacă nu mai are unealta trupească, precum o avea în viaţa pământească, nu avea o corvoadă aşa grea de purtat cu poftele, pentru că ele, împlinite cu trupul, îi dădeau sufletului iluzia stingerii lor şi deci, mulţumirea odihnei. Dar de îndată după încetarea trupului, poftele, stropii aceştia de noroi împroşcaţi din trup pe suflet, strârnesc în sufletul desfăcut de trup, o văpaie de pofte, care-l muncesc cel puţin tot atâta, cât l-ar chinui setea până la moarte, pe unul care ar trece Sahara şi n-ar găsi apă.”

 

Sufletul, izgonit din trup de moartea acestuia, are să se chinuiască în felul fiecărei patimi, care l-a ros în viaţa pământească. Orice întoarcere a voinţei, deci orice faptă, dincolo e cu neputinţă. Deci uşor putem pricepe că fiecare patimă pe care a iubit-o sufletul nemaiavând, nemaiavând cum să se împlinească, se stârneşte mereu, creşte mereu şi-l chinuieşte pe clipă ce trece cu o tot mai aprinsă văpaie. Sufletul, deşi chinuit de zădărnicia văpăii, nu mai are libertatea voinţei de-a scăpa de muncirea aceasta, cum o avea pe pământ. Dacă n-a vrut să scape de poftă câtă vreme putea s-o facă, acum, trecând vremea, a ajuns să nu mai poată voi una ca aceea, ci culege silit roadele amare ale robiei cu voia. Chinuirea poftelor ce cresc  – şi, pe măsură ce cresc, măresc chinuirea – nu are nicio izbăvire, de vreme ce sufletul e nemuritor şi nu se poate ucide pe sine, ca să nu mai simtă văpaia care-l arde cu o iuţime din ce în ce mai mare. Un iubitor de argint, un lacom de avere, un lacom de mâncare, un beţiv, un desfrânat, nu scapă de tirania poftelor sale, ci acestea îl chinuiesc fără de sfârşit şi se măresc pe măsură ce nu pot fi satisfăcute – lipsind trupul, iar conştiinţa îi strigă mereu osânda lui Dumnezeu şi zadarnicia suferinţei sale. Invidiosul, trufaşul, iubitorul de sine, sunt roşi de ură asupra oamenilor, asupra sufletelor pe care nu le cunosc şi asupra lui Dumnezeu. Ura creşte mereu şi le macină mintea, zvârlindu-i într-o mare nebunie furioasă, dar desăvârşit neputincioasă. Iar chinul cel mai mare tocmai acesta este, că răutatea se vede pe sine mărindu-se  în deşert şi zvârcolindu-se , în neputinţa de-a mai face ceva. Toată isprava acestor patimi e muncirea neîncetată, până la nebunia absolută a sufletului. Sufletul arde ca într-o mare de foc. Conştiinţa îi vesteşte neîncetat pedeapsa lui Dumnezeu, îi arată sufletele drepţilor în Rai – ceea ce îi măreşte suferinţele – dar nu se vede pe cei ce se muncesc ca şi el în văpaia aceloraşi pofte; vede însă chipurile fioaroase ale demonilor, care înteţesc văpaia care-i arde.

Precum în viaţa pământească, lucra Harul asupra celor ce se sfinţeau şi sporea în ei iubirea, iar la dezlegarea lor din trup, rămânând în Împărăţia Harului, acesta sporeşte, desăvârşind în ei iubirea; aşa prin contrast, în starea de iad a conştiinţei, în împărăţia fără de Har, lucrează demonii asupra sufletelor chinuite şi sporesc în ele ura. Ura aceasta care nu poate face nimic, zvârcolirea neputinţei furioase, ura demonilor care chinuiesc sufletele şi văd că nu isprăvesc nimic, ura aceasta arde, ura aceasta infernală e focul nestins, care nu luminează nimic. Sufletele acelea, care s-au amăgit de poftele lumii, de slava deşartă şi de trufia vieţii (Ioan 2,16), înşelate de iubirea de sine, care le-a povăţuit la toate poftele, iată-le înecându-se în ura care le arde şi care s-a întărit peste ele ca o mare împărăţie a răului. În această împărăţie infernală i-a dus iubirea de sine, primul pui al diavolului şi tată a toată amăgirea.

Într-o aşa împărăţie au să sufere toţi cei care n-au scos cu desăvârşire iubirea de sine din lăuntrul lor, ci au mângâiat-o cu toate plăcerile, şi i-a surprins moartea încă neînţelepţiţi la mine şi necurăţiţi la inimă. Au plecat cu nădejde, le rămâne nădejdea. Şi dacă se va afla cineva dintre rudenii sau urmaşi, ca să împlinească pentru ei faptele iubirii, cu acestea acopăr mulţime de păcate şi-i scot din moarte (Tobit 4, 10). Iar dacă Dumnezeu nu pune nimănui în gând să împlinească mila şi pocăinţa pentru ei, e semnul că nu are planul să-i scoată din muncă.”

 

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006

Codul lui Oreste – De ce nu suntem fericiti?

 

fericire-indepartata-995vmq64

Cel cu inimă prefăcută nu găseşte fericirea. Autor:  Solomon

Eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi au frică de el. Autor:  Solomon

A iubi este prima dintre toate fericirile; a fi iubit vine abia după ea. Autor:  Honoré de Balzac

A iubi şi a fi fericit, a întruni aceste două mari bucurii omeneşti – asta seamănă a minune. Autor:  Honoré de Balzac

Fericirea se află mereu la îndemâna noastră, la picioarele noastre, ca o floare pe câmp; nu trebuie decât să te apleci să o culegi. Dar cum ea este înconjurată de multe alte flori, ne înşelăm asupra parfumului, asupra culorii şi întindem prea repede mâinile, aşa că nu ne atingem ţelul. Autor:  Honoré de Balzac

Voinţa reprezintă întreaga viaţă. Dacă ai vrea să fii fericit, ai fi. Voinţa mută munţii din loc. Voinţa este credinţa umană. Autor:  Alfred de Vigny

Plăcerea se poate rezema pe iluzie; fericirea însă stă pe adevăr. Autor:  Nicolas Chamfort

Fericirea şi prostia numai dintr-o cauză nu sunt identice, pentru că nu toţi proştii sunt fericiţi. Autor:  Mihai Eminescu

Există pe pământ atâta mizerie, tristeţe, sărăcie şi groază, încât omul fericit nu se poate gândi la ele fără să se ruşineze de fericirea lui. Autor:  André Gide

Înţelepciunea nu este altceva decât ştiinţa fericirii. Autor: Denis Diderot

Îngâmfarea distruge fericirea celui cu minte puţină. Autor:  Proverb Indian

Virtutea şi fericirea sunt mama şi fiica. Proverb