Intrebari si raspunsuri …..

pomul-vietii Să mai lămuresc niște gărgăuni de-ai mei, poate prind și câte un răspuns cu care sunt dator … Și încep cu firea noastră, relativă, schimbătoare și amăgitoare, noi fiind relativi în noi, ce vedem azi nu mai vedem mâine, și mai departe relativi cu restul. În lumea asta nu sunt doi ochi identici, nu doi oameni, fiecare cu știința și credința lui. Cine zice că e de stânga sau de dreapta se minte și ne minte. În esența noastră toți suntem și de stânga și de dreapta, egali, atât bărbați cât și femei. În fiecare bărbat plânge o femeie care e neglijată de câteva mii de ani, la fel cum femeile nu vor să vadă că undeva, cândva, au fost bărbați, și încă ce bărbați. Și D-zeu s-a săturat de noi de când l-am lăsat singur. În această manifestare suntem femei sau bărbați, mai mult sau mai puțin amestecați sau separați, în care scopul nostru în viață ar trebui să fie să ne echilibrăm, să găsim unitatea din noi, să egalăm bărbatul cu femeia din noi, mintea cu inima, logica cu intuiția, ce știm cu ce credem, într-un echilibru dinamic în acord cu legile cosmosului, cu natura, cu Dumnezeu dacă vreți așa. Fiindcă acolo e D-zeu, în noi, ne așteaptă în tăcere, în rugul inimii. Deci, separați acum în peste șapte miliarde de ființe omenești, și în restul animalelor și vegetalelor, în esența noastră toți suntem același lucru. Aceeași electroni din noi vibrează dragostea din flori, vibrează glastra din fereastră, vibrează galaxia noastră … nu poți rupe o floare fără să plângă o stea. Și plâng stelele odată cu florile, și plânge ceva și din noi, tot trecutul, prezentul și viitorul nostru. Dar omul a ajuns acum pe cea mai joasă treaptă de evoluție morală. Totul e o minciună, pe care încercăm fiecare să o ascundem și să ne ascundem după o mască a moralității. Știința e minciună, religia nu vorbesc, politica ce să mai zic, presa … Am fost separați noi în noi, mai departe în familie și mai departe întreaga societate, am fost dezbrăcați de hainele noastre originale, de originea noastră, am fost scoși din casele noastre, unde se închinau, doineau și corindau sfinții, și aruncați în închisori de betoane și fier. N-am știut nici noi, ne-am lăsat prostiți de o iluzie materială în defavoarea unei liniști sufletești, am lăsat raiul și am ales de bună voie iadul. Din păcate, trebuie să spun, că asta e, întreaga civilizație actuală e construită pe minciună, noi, ca fiind încă cei mai ʺnecivilizațiʺ, avem avantajul firului ierbii, căruia occidentul o să-și ceară scuze. Firului ierbii și opincii românești. Dacii nu au avut nevoie să-și scrie pe suport material învățăturile, fiindcă au știut că materia e degradabilă, se pierde, le-au transmis doar pentru cei care ajung la nivelul lor spiritual, și nici nu au avut nevoie să se remarce unul ca persoană, fiindcă ei erau toți unul. Ei ne-au lăsat doinele, baladele, colindele, încrustările în lemne cu un limbaj în semne, în alte semne cusute, țesute sau … durute. Atunci a fost adevărata creație, acum, de câteva mii de ani, e doar re-creație. Ce popor mai are în lumea asta așa învățătură? Dar cine să vadă? Cine să vadă durerea și-amarul când strigă paharul și materialul, într-o societate … idioată, care materializează toate ideile idioților. Tot ceea ce am modificat din natura asta, ca niște idioți ce suntem, totul se întoarce împotriva noastră. Din care timpuri sau istorii rămân construcții din materii, și-n care viitor celest va dăinui colb pământesc, ca să ne-ntrecem în mizerii, în lupta oarbă cu materii, construcții ce sfidează timpul luându-l ca zălog pe sfântul? S-a gândit cineva dintre scriitori sau poeți dacă înscrisurile lor valorează mai mult decât lemnul tăiat pentru hârtie? S-a gândit vre-un popă dacă la D-zeu îi place între betoane și fier sau în bisericuța aia de lemn lăsată în paragină? Nu ne lasă materia să gândim, dracul, în slujba căruia suntem. Lui D-zeu nu-i trebuie mii de hectare de păduri tăiate pentru slava lui, fiindcă slava lui e lemnul în picioare mai viu și mai simțit decât noi. Dar orgoliul nu e a lui că e al dracului, și lui ne-am predat și pentru el facem ceea ce facem, fiindcă credință nu e nici cât bobul de muștar. Ar fi și cazul să ne mai trezim la realitate, să ne dăm două palme, să ne oprim un pas din tot umbletul ce-a mai rămas, și să vedem unde suntem, ce căutăm. Dacă căutăm dezastrul și gălăgia le avem, dacă ne trebuie liniștea, să ne întoarcem fața spre natură, să însuflețim natura, câmpul, IA cea străveche cu forme fără pereche, horele și danțurile dumnezeiești, doinele, baladele, colindele noastre. Încet, încet, să dăm viață vieții în magia dimineții, să ne întoarcem fața spre inima noastră, care plânge în tăcere nemângâiată și nebăgată în seamă de o minte orgolioasă. Salvarea noastră ca neam și civilizație este satul, satul unde s-a născut veșnicia, cum zice Blaga, unde ne-am născut fiecare dintre noi, unii direct, alții trecând prin moși sau strămoși, cum zice Ana Blandiana, satul care ne așteaptă să-i aducem mângâiere și să ne dăruie iubirea, cea pierdută sau furată, zic eu. Ca să salvăm satul trebuie să ne salvăm pe noi, să ne întoarcem încet spre bucățica de pământ și să-i dăm viață. Ceea ce a fost de câteva mii de ani, materializarea ideilor, trebuie să ia calea inversă, spre idealizarea materiei, spre însuflețirea naturii, fiindcă natura aia suntem noi. VALOREAZĂ ÎNSCRISURILE CUIVA MAI MULT DECÂT COPACUL TĂIAT PENTRU HÂRTIE? RĂSPUNDE CINEVA LA ÎNTREBAREA ASTA?….( de Borbei Dan )

Urme de aur !!! Dumnezeu milostivul, ca să nu piardă pe oameni, Ie rânduieşte o chemare mai tare-Chemarea strabunilor !!!

TR027

“De la început România a fost o ţară supusă năvălirilor. Un stăpân tiranic după altul i-a pus manile grele asupra acestui popor; el a fost deprins a fi stăpânit, apăsat, maltratat. Rareori i-a fost îngăduit să se afirme, să-şi ridice capul, să fie neatârnat, fericit ori liber; totuşi, în ciuda luptelor şi a robiei, n-a fost un neam sortit să piară. A biruit orice asprime a sorţii, a înfruntat orice mizerie, a biruit orice subjugare, şi n-a putut fi strivit pană la moarte; dar de aici a ieşit că poporul romanesc nu e vesel. Cântecele lor sunt triste, încete dansurile lor, petrecerile lor rare ori aprinse, rar se aud tare glasurile lor. In zilele de sărbătoare îmbracă hainele cele mai vesele şi, strânşi laolaltă în praful drumului, ei dănţuiesc în grupe sau în cercuri largi, neobosiţi, ceasuri întregi; dar nici atunci nu sunt vioi sau gălăgioşi, ci solemni şi plini de demnitate, părând a-şi face cheful cumpătat, fără patimă, fără grabă. Cântecele lor sunt plângeri îndelungi; ariile ce cântă pe fluierile lor plâng fără sfârsit aspiraţia lor şi dorul care se pare a rămânea veşnic nemulţumit, a nu cuprinde nici deznădejde, nici îndeplinire.”….Maria Regina României: Ţara mea, traducere din englezeşte de Nicolae Iorga, Bucureşti, Sibiu: Pavel Suru, 1919 (ediţia a treia).

bordei

Bordei ,zona Harlau,asa traiau oamenii pe-atunci …si erau sanatosi ,frumosi,cu pofta de munca ,de viata ,iubire de adevar si glie stramoseasca ,traind o viata normala in spirit ,armonizand cu totul ,respectand totul,iubind totul ….

 Au trait iubitii nostrii buni si s-au inmultit ,in ciuda vicisitudinilor vietii ,au fost puternici si la trup si la suflet ,iar spiritul lor a dainuit,mai dainuie inca ,doar Dumnezeu mai stie pana cand 😦

In imaginea de mai jos : Taranul roman ,Maria Sa !!!

1931_vrancea_taran_roman

Patriotismul nu-i brăţară sau papion sau pălărie. Să-l porţi sau nu. Să ţi se pară că-ţi vine sau nu-ţi vine, ţie. Te naşti cu el. Ţi-e-n datul sorţii. N-ai cum să-l lepezi de pe tine. Îl porţi ca pe-o cămaş-a morţii, nu-l cumperi de la curţi străine. Şi de vândut n-ai cum să-l vinzi. E un fel de suferinţă crestată dureros pe grinzi de suflet vechi şi de credinţă. Aud şi văd, citesc şi tac cuprins de-o silă ancestrală. Plâng de ruşine c-am fost dac şi c-am ajuns acum zăbală în gura ştirbă a nu ştiu cui, care-mi molfăie mândria şi-mi bate lacrimile-n cui şi-mi răstigneşte poezia.”(Tudor Gheorghe)

Dumnezeu mi-ajute Tara mea  / Nu stiu cat poate rabda  / Santul Soare sa mi-i tina / Pa-i cu inima, blanda,buna !!!

taranul roman oras sat urban rural copilarie digi tv romania-old-4-350x491

Rugaciunea Domneasca a Dacilor – Tatal Nostru Dumnezeu

“Tatal Nostru Dumnezeu, Mama Noastra Doamnazana, voi care traiti In lumina, Intelepti sunteti In cer si pe pamant. Astept darul Inaltarii Voastre In mine. Vreau sa primesc harul Vostru In fiecare zi. Lumina Voastra sa-mi fie ca painea de zi cu zi. Sa-mi dea Intelepciune sufletului care sa-mi lumineze cu putere viata. Tata Dumnezeu si Mama Doamnazana rogu-va sa-mi dati binecuvantarea Voastra cu lumina sa pot trai In Intelepciune, multumire si har si focul din inimile voastre sa fie si In inima mea. Asa sa fie, asa sa fie, ZAU.”

Dumnezeu milostivul, ca să nu piardă pe oameni, Ie rânduieşte o chemare mai tare….Arsenie Boca ….Chemarea strabunilor !!!!!!!!!!!

Lumina se ofera ,s-o crestem ca pe Paine

Voi amanati mereu si spuneti : Maine !

Si daca Painea se face din grau si din faina

Ce Paine face Lumea, din bobul de neghina ?….de C.J

covata-de-lemn

ETNO_1

Lupul si Sarpele vor salva Lumea !

Cititi si https://sssefora.wordpress.com/2013/06/28/simbolistica-la-pelasgi/