De la om la Dumnezeu,Sefiroturi și Ierarhii Îngerești,Omraam Michael Aivanhov

Lumina s-a pogorât la tenebre,dar tenebrele nu au cunoscut-o…

lumina-peste-lume

Ne servim de electricitate pentru a ne lumina, a ne încălzi şi sufletește …. Dar adevărul este că, Kabbala menţionează de asemenea Zece Sefiroturi ale Tenebrelor …

Țara Zeilor, prima cultură a neamului omenesc

TZ_2

Pentru a ne cunoaște istoria străveche avem la îndemînă date și fapte demne de încredere și pline de învățăminte despre strămoșii noștri care s-au perindat pe toriștea carpatină timp de peste 40 de milenii, lăsînd în urma vremurilor pentru cei ce vor veni, legende, mituri și ziceri ce ar lumina și cel mai întunecat ungher al pămîntului, însă nu și scăfîrliile istoricilor și lingviștilor mioritici actuali. Din traista veleaturilor de demult voi scoate dovezi epigrafice venite de la grecii din vechime cît și de la latini, scăpate de urgiile timpului și ura nemărginită a celor ce s-au străduit cu o furie de neînchipuit să ne scoată pe vecie din istoria Europei și a lumii. Spațiul carpatin, luat într-un sens geografic foarte larg, ca matcă de cultură și civilizație, de unde au roit timp de milenii mai multe grupuri de populații către alte tărîmuri, era cunoscut din cea mai înnegurată antichitate ca Țara Zeilor sau ,,locul unde s-au născut zeii” fiind un ținut sfînt sau o Țară Sfîntă.
     Poetul grec Pindar (518-438 î.e.n.) în Ode Olimpiane și Pythiane îl amintește pe confratele Pherenicos din Heracleea, ce a trăit însă în vremuri mult mai vechi lăsîndu-ne scrise versurile: ,,Hiperboreii locuiesc în părţile îndepărtate lîngă templul lui Apolo. Ei sînt cu totul nedeprinși la război și se trag, după cum spun tradiţiile, din neamul titanilor celor vechi; ei sînt stabiliţi sub suflul cel rece al lui Boreas și cinstesc pe un rege din neamul arimaspilor… la hiperboreeni s-au născut zeii”. Tot în aceste ode ale lui Pindar mai găsim legenda potrivit căreia, Troia a fost înălțată de hiperboreenii conduși de Eac împreună cu zeul Apolo, iar după ce au isprăvit munca s-au întors toți în baștina din nordul Istrului. Ori aceste mituri arată că în secolele VIII-V î.e.n. în lumea grecilor era convingerea de neclintit că la nord de Istru unde locuia neamul hiperboreenilor, era și ținutul unde s-au născut zeii și însăși neamul omenesc, iar unele divinități încă mai sălășluiau în aceste tărîmuri pline de mister; deci Țara Zeilor era Țara Sfîntă, așa cum găsim scris de mai multe ori pe tăblițele de plumb. Pînă și această ,,ciudățenie” dovedește că felul meu de a citi tăblițele este cel corect și bun, chiar dacă despre el, unele lepre spun că este ne-bun.  
     Un alt autor de același neam, Pseudo-Apollodor (secolul II-I î.e.n.) în lucrarea Biblioteca (II,II.5,11 şi 119,120), scrie că ,,muntele Atlas este situat în ținutul hyperboreenilor, la nord de Marea Neagră. Nu există nici un motiv pentru a face altă legătură şi a căuta muntele Atlas în “Atlantida”, textul dezvăluindu-ne că pe Acropole deja se lucra drăcește (adică elinește) la falsificarea istoriei și mitologiei lumii de atunci, astfel ca grecii cei pretinşi pricepuți și isteți să apară moțul lumii în tot și în toate, iar ceilalți (și în special geții) pe nicăieri.
     Aceste mituri au dăinuit în cultura antichității ca un adevăr ce nu putea fi pus la îndoială, fiindcă este reluat de către Diodor din Sicilia (80-20 î.e.n.) în scrierea Biblioteca istorică, Cartea III, LX, unde găsim o legendă ce ne spune cum a fost împărțit pămîntul după zidirea lui între cei doi titani, Atlas și Cronos astfel: ,,După moartea lui Hyperion – se povesteşte – fiii lui Uranos şi-au împărţit între ei domnia. Cei mai vestiţi au fost Atlas şi Cronos, Atlas a primit domnia de lîngă Ocean (Marea Neagră), iar oamenilor de pe acele meleaguri li s-a spus atlanţi. Atlas şi-a dat numele său şi celui mai înalt munte din ţara sa. Se mai spune despre el că ar fi cunoscut cu deamănuntul legile mişcărilor cereşti, împărtăşind oamenilor şi teoria formei sferice; de aici vine legenda că Atlas duce pe umerii săi pămîntul… Atlanții care locuiesc în regiunile roditoare pe țărmurile Oceanului, întreceau cu mult – pare-se – pe vecinii lor prin evlavie și prin ospitalitate. Ei pretind că leagănul zeilor este țara lor… Atlas avu şapte fiice, cărora – după numele lui – li s-a dat un nume comun, Atlantide… Au fost aşezate pe cer şi au primit numele dePleiade.” Iscusitul grec ne spune că neamul de lîngă Ocean sau Marea Neagră cum este dovedit din descrierea geografică a ținutului, se numește ,,atlanți”, după întemeietorul țării și a neamului (titanul Atlas), însă atît el cît și ceilalți antici au folosit numele de hiperborean. În altă parte a lucrării ne precizează ce se înțelegea atunci prin marea de lîngă lacul Meotic (Marea de Azov) – numită ,,Ocean” – scriind că:,,regiunile udate de Tanais (Don) şi Istru, pe care antichitatea le numea hiperboreene”, lăsîndu-ne a ghici singuri unde este adevărul pe care a vrut sau nu a vrut să-l spună.
     Un alt grec ce i-a fost o perioadă de timp chiar contemporan lui Diodor, capadocianul Strabon (63 î.e.n. – 21 e.n.), ne-a lăsat mărturie în lucrarea Geografia la 1,4,3 ca să băgăm la cap, următoarele adevăruri din vremea lui: ,,Cei dintîi care au descris diferite părţi ale lumii spun că hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului şi a Adriei”. Şi cu asta dăm la o parte abureala sau ceața lui Diodor, care nu prea știa să scrie cu precizie cîteodată, unde este ținutul hiperboreenilor (fiind și ținutul de naștere al zeilor).
     Latinul Pliniu cel Bătrîn (23-79 e.n.) este un alt martor al timpurilor trecute, pe care l-am chemat să ne lumineze în calea adevărului despre istoria ocultată a geților. Pentru trebuința noastră găsim în lucrareaNaturalis Historie IV, 26 că: ,,axa boreală, în jurul căreia se învîrtea Universul, atingea pămîntul la gurile Istrului, pe teritoriul hiperboreenilor sau geților”. Iar cu acest adevăr atît de limpede spus de un latin, ar trebui să vă frec mestecătoarea de trădători pînă veți amuți pe vecie, cu satanistele voastre făcături cu care ne-ați falsificat istoria și cultura identitară. Asta știa antichitatea chiar şi în secolul I al erei noastre: că neamul legendar al hiperboreenilor era în fapt neamul get, care a avut de strămoși această spiță scoborîtoare direct din zei sau titani.  
   Poetul latin Marţial (40-103 e.n.), ne-a lăsat și el mărturie în această direcție, despre strămoșii noștri istorici și adevărați, nu cei boiți de fel de fel de pricepuți cu mințile rătăcite. Într-o epigramă pentru prietenul său Marcellinus,  care era soldat în armata romană, scrie: ,,Soldat Marcellin tu pleci ca să iei pe umerii tăi cerul hiperboreean şi astrele polului getic”. Citatul care se referă la campania militară a romanilor din anul 89 e.n. împotriva geților, este încă o dovadă de cum ne-au falsificat tîrîturile, tîmpiții și trădătorii de Neam și Țară, adevărata istorie a strămoșilor noștri, fiind al doilea autor ce a lăsat mărturie peste timp că hiperboreenii erau strămoșii geților sau poate o poreclă dată chiar acestora de către pricepuții greci, cam tot așa cum i-au numit și pelasgi. Acelaşi autor numeşte biruința armatelor romane conduse de către împăratului Domiţian asupra mato Gezino, ,,hiperboreus triumphus” şi mai departe: ,,De trei ori a trecut prin coarnele perfide ale Istrului sarmatic; de trei ori şi-a scăldat calul în zăpezile geţilor; mereu modest, el a refuzat triumful pe care-l merita şi n-a adus cu sine decît renumele de a fi învins lumea hiperboreenilor”. El face aceleași precizări uluitoare pentru mințile noastre de azi, otrăvite de atîta lat(r)initate, că nu-și mai poate găsi și adevărul un cît de mic loc: hiperboreenii sînt strămoșii falnicilor geți, împotriva cărora  împăratul roman Domiţian purtase mai multe războaie, sau un alt nume ce era folosit în antichitatea clasică pentru neamul get. Dar asta nu înseamnă că și ei își spunea așa, fiindcă pe tăblițe și-au scris identitatea ca falnici geți sau rumuni.
     Alt izvor, venit din scrierea Stromate a alexandrinului Clement (150-215 e.n.), spune că marele înțelept al dacilor, Zamolsis este de neam hiperboreean. Şi iarăși mă înădușă năduful, că nu pot socoti cu parul sau măcar cu bățul, pe cei ce ne-au falsificat cu bună știință istoria veche, îndobitocindu-ne cu otrăvurile pregătite de către ticăloșii greci, diverşi papistași, istoricii germani și monstruoșii cazari.  
     Latinul Dio Cassius (155-229), în lucrarea Romaika (Istoria Romei), scrie despre bătăliile purtate de împăratul roman Domițian împotriva geților, că la Tapae, basoleo Diogio (care conducea armia geților) a fost înfrînt de generalul roman Tettius Iulianus – personaj născocit de el, fiindcă Suetoniu care a scris cu 100 de ani înainte despre aceleași fapte istorice, prezintă alte căpetenii. Pentru fapta lui, ce se vrea să rămînă în amintirea neamului, romanul își ia numele de Hiperboreanul (victor Hiperboreo namen ab orbe tulit – învingător, a luat de pe lume numele de hiperborean).
     Un alt scriitor al antichității tîrzii, Macrobiu (sec. IV-V e.n.), în lucrarea despre Scipio, zice căhiperboreenii sînt pelasgi locuind în nordul Traciei. Ori istoria ne spune că aici era hotarul de sud – Mesia – al Dio Getia, adică Țara Sfîntă a vechilor hiperboreeni, sau pelasgi cum i-a scris el cu acest nume venit de la vechii greci.   
     Cam pentru aceeași perioadă de timp avem mărturia venită și de la poetul latin Claudius Claudianus (370-406 e.n.), care în poemul neterminat De raptu Proserpinae (Răpirea Proserpinei), a scris despre pasărea fenix plină de mister că își are cuibul în munții titanilor de lîngă Ocean (Marea Neagră), adică în Carpații noștri, unde a fost prima împărăție a neamului omenesc condusă de titanul Atlas. Şi iarăși trebuie să-i pun sub aspru județ pe toți cei ce ne-au falsificat istoria cu știință, din prostie ori slugărnicie.   
     Din dovezile antice scrise prezentate mai înainte, este adeverit faptul istoric odată pentru totdeauna, că ținutul de la nordul Istrului a fost locuit în vechimea timpului pe o perioadă de peste 1000 de ani de un popor pe care grecii l-au numit hiperborean sau pelasg, însă unii antici fac precizarea explicită că geții erau urmașii acestora! 

  
                                                                    Zidirea Neamului Omenesc

     Fiindcă zeilor le era urît de pustietatea pămîntului, s-au hotărît să-l umple cu ființe vii de tot felul dar și cu plante felurite, iar de folosul acestora trebuia să se bucure Omul, ultima ființă izvodită după chipul și asemănarea lor.
     Primul martor pe care îl aduc în fața timpului și a dreptei judecăți a adevărului este poetul latin Publius Vergilius Maro (70 î.e.n.-19 e.n.), ce ne-a lăsat nouă moștenire în Eneida VI, 580, un mit uluitor despre străbunii noștri carpatini sau neamul get, scriind că este ,,cel mai vechi popor de pe pămînt (genus anticum terrae) și fiii pămîntului (terrae filli)”!!!      
     După cîteva zeci de ani, un alt latin, Marţial în Epigrame IX, 46 – închinate prietenului său Marcellius (care era în armatele romane ale împăratului Domiţian venite la Istru că cotropească Dio Getia în anul 86), îi amintește că va sprijini pe ai săi umeri de viteaz ,,cerul de nord al hiperboreenilor şi astrele polului getic care de abia se mişcă. Iată şi stîncile lui Prometeu. Iată şi muntele acela faimos în legende. În curînd tu vei vedea toate acestea din apropiere cu ochii tăi proprii. Cînd tu vei contempla aceste stînci în care răsună durerile imense ale bătrînului, vei zice: da, el a fost încă mai tare decît aceste pietre tari, şi la aceste cuvinte tu vei putea să mai adaugi că: acela care a fost în stare să sufere astfel de chinuri, a putut într-adevăr să făurească şi neamul omenesc.” Să zăbovim o clipă în trecerea timpului și să înțelegem ce a spus latinul: în secolul I al erei noastre toată antichitatea știa că la nord de Istru, în Țara Zeilor, aceștia au izvodit Neamul Omenesc, iar titanul Prometeu i-a învățat toate cele trebuincioase, astfel ca oamenii să-și ducă viața pe pămînt cu bune și cu rele. Mitologia greacă a scris despre eroul civilizator că a fost fiul titanului Iapet și al Clymenei, fiică a Oceanului. El fură focul ceresc și-l dăruiește oamenilor, ca aceștia să-și facă viața mai ușoară și mai plăcută. Pentru aceasta, dar și alte fapte de neascultare față de tiranul cerurilor Zeus, este pedepsit de către acesta să fie înlănțuit în muntele Atlas, iar un vultur să vină zilnic să se hrănească ciugulind din ficatul lui care se regenera.
      Apollodor din Atena, ce a trăit în secolele II-I î.e.n., a scris că muntele Atlas unde a fost înlănţuit Prometeu era situat în ţara hiperboreilor, el stabilind aceste adevăruri pe baza unor scrieri mai vechi! Cînd grecii s-au decis să falsifice mitologia neamului carpatin ca să se pună ei moțul lumii, l-au mutat și pe Prometeu în Caucazul de la Marea Caspică, hotărînd că la nord de Istru era numai sălbăticie și mare pustietate. În unele legende eroul civilizator al neamului omenesc apare ca frate al titanului Atlas, iar chinurile înlănțuirii i-au fost curmate de viteazul elen Hercules, ce ar fi săgetat vulturul hămesit, eliberîndu-l și pe amărîtul pelasg.   
    În piesa Prometeu înlănţuit, grecul Eschil (525-456 î.e.n.), mutînd povestea mai în sud printre pelasgii care le erau vecini, scrie despre eroul carpatin că și-a civilizat neamul său, ce era contemporan cu Cronos. Astfel îi laudă grecul pe pelasgi: că erau atoate-ştiutori, stăpîni ai focului, că Prometeu i-a învățat arhitectura, cărămizile, calendarul, calculul, astronomia, tainele scrierii, creşterea animalelor – toate acestea fiind temelia civilizației antice. Trebuie să reținem afirmația lui Eschil, că pelasgii cunoșteau taina scrisului chiar de la zidirea neamului omenesc, primind-o de la titanul Prometeu.  
     Scrierea esenă Arborii este încă o mărturie peste timp, care ne spune că nașterea neamului omenesc a apărut în jurul Carpaților din urieși sau titani, după îndrăcita pană a grecilor. ,,În zilele de demult, cînd creația era tînără,/ Pămîntul era plin de arbori uriași/ Ale căror ramuri ajungeau deasupra norilor/ Și în care sălășluiau Vechii noștri Părinți/ Care au umblat cu îngerii,/ Și au trăit în Legea Sfîntă.” Manuscrisul care nu a suportat încă nimicirea “revelațiilor” mozaice, spune explicit că strămoșii geților au fost în vremurile de început ale creației ființe cerești care trăiau împreună cu îngerii în ceruri, de unde s-au pogorît pe pămînt, făcîndu-l pe om după chipul lor. Şi tot unul din acest neam al urieșilor sau titanilor, Prometeu, i-a învățat cele arătate mai înainte. Ideea zidirii neamului omenesc de către ființele cerești o găsim și în manuscrisul esen Îngeri, care ne spune: ,,Să lăudăm sfinţii îngeri… Noi lăudăm îngerii care, în primul rînd, ascultă gîndul şi învăţătura Tatălui Ceresc, ai cărui îngeri au format sămînţa neamurilor. Care au atins sprînceana părintelui nostru Eno şi au călăuzit Copiii Luminii pe şapte plus şapte căi care duc la Pomul Vieţii…” Descoperim în scrierile esene că mitul este identic cu ceea ce ne-a transmis și latinul Vergilius cam în aceeași perioadă de timp, iar adevărul ne obligă să tragem concluzia că aceasta era concepția generală a antichității despre apariția neamului omenesc. Însă pricepuții greci au reușit să falsifice în mare parte mitologia popoarelor antice, aratînd prin asta ura cu care au lucrat ei împotriva celorlalți, pentru a-și preamări cioara vopsită în alb, asfel ca să o considere lumea drept porumbel.  
     Chiar în secolul V al erei noastre, cînd procesul de falsificare a istoriei și culturii geților era în ,,plin avînt creator”, mai erau unii ce scăpau ceva fărîme din adevăr, așa cum găsim la filozoful grec Proclus (412-485 e.n.), care în Comentarii la Timaios ne-a lăsat mărturie peste timp că Tatăl Ceresc a creat totul după Lege: ,,Urmînd sfatul Nopții, aduce cu el un însoțitor și poruncește Legii să îi stea alături precum spune și Orfeu”. Trimiterea este făcută direct la religia geților, fiindcă Orfeu a fost unul dintre marii înțelepți ai neamului mioritic, chiar dacă îndrăciții greci l-au dus în Tracia, pe care au luminat-o ei cu pederastia și fățărnicia elenă. În lucrarea Cratylos același autor repetă ideea din scrierea precedentă: ,,Orfeu transmite tradiția că Tatăl Ceresc a zidit întregul creației cerești și a făurit soarele și luna și toți zeii înstelați, și a creat elementele de sub lună.” Dacă ne vom mai lăsa aburiți de vedeniile sau basmele ivriților și toate minciunile istorice ale vechilor greci (dar și ale atîtor nemernici din perioada modernă), nu avem cum să scăpăm de acest proces îngrozitor de spălare a creierelor românilor de azi și de maculare totală a istoriei și culturii identitare strămoșești.  
     Acest adevăr lăsat să ajungă pînă la noi de izvoarele scrise pomenite mai înainte, l-am descoperit și cînd am citit tăblițele de plumb găsite la Sinaia. După luptele de început din vara anului 89 cu armatele romanilor conduse de Fuscus (sau Fusco cum este scris pe tăblița 68), mato Gezino este nespus de amărît pentru neputinţa lui şi a armosei pe care o conducea, considerîndu-se vinovat în fața sfîntului Zabelo pentru nenorocirea venită ,,Neamului Ales de Dumnezeu”(On Sent Rodie). Conceputul de Neam Ales de Ziditor îl găsim repetat pe tăbliţa 57, care ne-a lăsat o meditație profundă asupra răstignirii lui Ili: ,,Neamul nostru a fost ales primul să iasă din gunoaie şi să aducă laude prin Miel, să se închine şi să ţină Calea Dreaptă. Această cinste nu s-a oprit aici şi a călătorit cu toiagul la urmaşii minunatei mame a geţilor şi tracilor”. Desigur că aceste informații nu vor fi discutate vreodată în cărțile de istorie ale românilor, fiindcă cei care ne-au pervertit trecutul ar trebui să-și taie limba și mîna dreaptă cu care ne-au falsificat și maculat istoria străbună, încît să fim pe vecie gunoaie și viermi de care să se rușineze întreaga lume.       
     Dar aducerea de laude prin Miel (practică ce era în religia străbună) o găsim și într-o povestioară neaoș mioritică – basmele ivriților fiind numai vedenii, adică adevăruri sacre după drăceasca lor făcătură – care ne spune că în vremurile de demult în ținuturile dinspre estul Carpaților, au plecat undeva în sud, foarte departe, un popor care se numea rohmani, rahmani sau blajini. Ei au fost primii oameni de pe pămînt și plecînd de la noi s-au stabilit undeva tare departe, dar și ei sînt creștini ca noi, iar cei mai de seamă sihaștri mioritici merg la ei pentru a se adînci în meditații și învățături de taină, de unde nu se prea mai întorc. Spun legendele noastre că acești creștini neștiuți încă de istorie ,,sînt tot creștini ca noi, dar au luat credința prin Fiul Oii”. Adică românii din secolul XIX știau că neamul lor strămoșesc a fost primul izvodit de Ziditor pe Pămînt, fiind iubitor de religia crucii (numită de furi iudeo-creștinism) şi au îndrăgit acest cult care i-a binecuvîntat prin Fiul Oii sau Miel, după cum găsim şi în Mitologia românească de Marcel Olinescu. Să precizez că Iisus a fost prezentat printr-un miel în iconografia iudeo-creștină pînă către sfîrșitul secolului VII.  
                                                   Cetatea lui Anu, Gog, Senta, Sîntu sau Dumnezeu

     Și tot aici la nord de Istru, aceeași antichitate spune că era cetatea Ziditorului Neamului Omenesc sau a lui Dumnezeu cum sună astăzi povestea.
     Poetul latin Ovidiu pe la anii 10 ai erei noastre amintește în Fastele că ,,Ianus învîrteşte polul nordic al cerului – Geticus polus – ” și pune în gura chinuitului zeu vorbele: ,,Eu unul singur am dreptul să învîrtesc polul cerului. Eu veghez la porţile cerului… însuşi Jupiter nu poate să intre şi să iasă fără voia mea”. Adică să ne înțelegem ce a vrut să spună Ovidiu: aici la gurile Istrului era cetatea Ziditorului tuturor văzutelor și nevăzutelor, Ianus fiind cel ce învîrte universul, dar și paznic de nădejde la intrarea în ceruri unde se afla și Raiul. Și era îndîrjitul tare înciudat asupra tuturor, de se ținea țanțoș chiar în fața lui Jupiter ce îi era mare șef în cele sfinte. Pentru latinul pomenit dar și pentru întreaga lume a imperiului roman, aici în munţii Carpaţi unde era Muntele Sfînt al geților, se afla și cetatea Ziditorului (An/Anu/Gog/Senta) – părintele neamului omenesc -, tot aici fiind şi axul lumii sau polul getic, adevăr despre care astăzi nimeni nu mai îndrăznește a vorbi, fiindcă pe loc este acuzat de naționalism și antisemitism.
     Și pîrliții ivriți și-au trecut în făcătura lor acest mit al cetății zeilor în nordul cel mai îndepărtat, adică ținutul cel friguros și plin de mistere și groază. În scrierea Isaiia, plăsmuitorul se pune pe proorocit împotriva Babilonului stăpînit de caldeeni și spune că va fi nimicit de perși, iar ei iudeii vor fi eliberați din robie și vor cînta cîntece de slavă, prin care vor preamări pe Domnul Cel Prea Înalt, nu pe Iahweh, Elohim sau Adonai. Mai spune guristul vedenist despre regele babilonian că nu-l va primi nici ,,locuința morților”, chiar dacă el se fălea la 14,13:  ,,Tu ziceai în inima ta: «Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul domniei mai sus de stelele Domnului; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei, mă voi sui pe vîrful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.» Dar ai fost aruncat în locuința morților, în adîncurile mormîntului.” Mai face proorocul o precizare asupra locului unde este acest munte al adunării dumnezeilor la 2,2 ,,Se va întîmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălța deasupra dealurilor, și toate neamurile se vor îngrămădi la el.”
     Pentru a aduce un firicel de lumină în această întunecime ivrită și ca să aflăm ce neamuri sălășluiau ,,la capătul miază-noaptei” unde era cetatea lui Dumnezeu, Raiul din care creștea falnic Pomul Vieții sau Arborele Cosmic, și unde era chiar osia lumii, vin tot cu un priceput din tagma lor mincinoasă, proorocul Ezechiel. Acesta, neavînd nici urmă de ascultare la neamul său îndărătnic, îl afurisește cu o năvălire cumplită a celui mai mare popor în frunte cu Dumnezeul ,,Cel Prea Înalt” Gog din țara Magog, cum găsim la 38,14-16: ,,De aceea proorocesc fiului omului și spune lui Gog: «Așa vorbește Elohim: Da, în ziua cînd poporul meu Israel va trăi în liniște, vei porni din țara ta, și vei porni din fundul miază-noaptei…”  Adică și ei știau că țara Magog era Gitia, cum s-a știut la începuturile iudeo-creștinismului și tot aici era și cetatea adunării dumnezeilor, iar informația apare și în scrierile lor sub numele de Gitia, limpede ca apa de izvor!
     Legendele noastre spun că pămîntul se sprijină pe patru stîlpi şi o osie. Osia se reazemă pe un balaur care se încolăcește în jurul ei. Dar asta spun și scrierile latinilor, care le-au lăsat peste timp că la nordul Istrului este axa lumii sau osia pămîntului din muntele sfînt, iar Strabon arată că acesta este undeva aproape de gurile fluviului Istru! Ne mai spun aceste mituri că în centrul pămîntului este un munte pe care stă Dumnezeu, acolo este cetatea lui Dumnezeu şi Mărul roşu. Mărul roşu este osia pămîntului. El se găseşte acolo unde este buricul Pămîntului. Putem fi oricît de suciți sau îndrăciți, aceste ,,povești” însă ne fac lumină în întunecata noastră istorie și mitologie, că nu veți mai avea loc unde să o învîrți sau cotiți, cum ați făcut-o pînă acum.
     Altă legendă spune despre Anu, Gog, Senta sau Dumnezeu că este întruchipat ca un bătrîn sfătos (căci numai bătrînii sînt plini de înţelepciune), cu faţa albă frumoasă, acoperită de o barbă tot aşa de albă ca omătul şi de un păr bogat şi căzut în plete pe spate, ca la bătrînii şi cucernicii preoţi. Deşi bătrîn, e totuşi plin de vigoare şi conduce treburile lumii, ca şi la începuturile ei. O asemenea imagine ne-a lăsat și scrierea lui Marţial despre Prometeu, ce apare în unele legende ca ziditor al Neamului Omenesc pe care l-a făcut din lut, însă ea se vede și pe unele tăblițe de plumb, unde găsim numai capul bătrînului ce are lîngă el un miel, sau un bătrîn ce se sprijină într-un băț.
     În județul Buzău există în comuna Bozioru, un loc cu o semnificație aparte, unde legendele și trecutul fabulos se îmbină cu o istorie uitată, ce stă de mărturie prin acele locuri și așteaptă să fie descoperită. Respectiva parte a Carpaților de Curbură, localnicii o numesc Țara Luanei, iar numele se găsește în mai multe legende locale transmise din generație în generație prin viu grai. Ele evocă locurile ansamblului rupestru format din bisericuța lui Iosif, chilia lui Dionisie Torcătorul, Agatonul Mic, Agatonul Mare și Fundul Peşterii, unde se găsesc incizate și desenate semne din alfabetul get și simboluri străvechi.
     Ne spun legendele că în vremurile de demult ținutul era stăpînit de un bătrîn mai înțelept și mai vechi decît timpul, ce domnea peste o cetate puternică înălțată în piscul muntelui ale cărei ziduri sprijineau cerul. Iar cetatea era vegheată zi și noapte de un soare strălucitor care o și apăra. Bătrînul se numea Luana (lu: om, bărbat, puternic, a locui + Ana/Anu: Tatăl Ceresc). Iar în acest ținut miraculos erau multe izvoare tămăduitoare folosite de el pentru a vindeca pe cei răniți în apărarea ținutului, la fel și pentru învierea celor morți căzuți la datorie. Cei mișei care se încumetau să tragă foloase pe ascuns din întrebuințarea apelor minunate, se îmbolnăveau, fiindcă nu știau și descîntecele sau rugăciunile ce trebuiau spuse odată cu spălarea sau îmbăierea în ele.
     Și la emeșii bejeniți în ținutul dintre Tigru și Eufrat, legendele vorbesc despre ținutul Dilmun, unde cerul este unit cu pămîntul prin muntele Dilmun, ,,unde nu este moarte, nu este decît fericire și bucurie, fiind un loc luminos și strălucitor plin cu pomi fructiferi și ape răcoritoare, flori și plante hrănitoare, iar oamenii sînt veșnic tineri la fel animalele nu se omoară între ele sau nu sînt omorîte de oameni”. Dilmunul este Raiul sau grădina Ziditorului, unde își află sălaș sufletele celor virtuoși. Din muntele sfînt Dilmun (scris în akkadiană Tilmun) curge apă vie și tot aici s-a născut neamul zeilor și al oamenilor în a noua zi de la începuturile zidirii, și iarăși povestea ne aduce la rădăcinile ei carpatine, despre care însă românii nu au urechi de auzit. Am arătat că noi am avut pe Dunăre cetatea Dimum, menţionată Tilmun în secolul VII în Cosmografia de la Ravena, ca să nu mai fie vorba spusă în vînt!
     O ,,poveste” de-a noastră spune că în a noua zi de trudă a zidirii de început, Dumnezeu a făcut  Pămîntul, așezîndu-l să plutească pe marea de început, iar în mijloc este cetatea lui care ajunge pînă la cer. În fața acestor dovezi de netăgăduit, eu vă cer vouă “istoricilor” să vă plecați supuși la tălpile adevărului pentru a vă primi pedepsele cuvenite pentru toate nelegiuirile făcute împotriva neamului get și a urmașilor acestuia, rumunii de azi!
     Pentru a duce munca la capăt, le mai pun în nas acestor nemernici un adevăr ce stă sub ochii noștri zi de zi, dar nu-i avem deschiși a-l vedea, fiindcă am fost învățați să fim proști, slugarnici, tîmpiți și alte asemenea drăgălășenii cu care ei ne-au otrăvit mințile de peste 150 de ani, pentru a ne falsifica și fura istoria și cultura identitară. Carpații Orientali îi mai numim Răsăriteni, iar celor Meridionali, le mai spunem Sudici sau de Miazăzi și împreună cu Munții Apuseni formează împreună o cetate naturală cu două porți de intrare: Porțile Meseșului pe Someș și Porțile Mureșului. Însă denumirea munților – răsăriteni, miazăzi și apuseni – se putea face în vechime numai de cei ce locuiau în Ardeal, care se raportau în acest fel la cele trei lanțuri muntoase, fiindcă cei din afara arcului carpatic le-au dat alte nume pentru fiecare munte în parte. Deci cetatea sau muntele lui Dumnezeu sînt amintite mereu de către românii de astăzi fără a ști ce spun, pentru că falsificarea istoriei și limbii noastre nu ne lasă să mergem pe calea adevărului.    
                                                                                    Limba Zeilor

     Și în astă direcție am adunat cele trebuincioase tot de la vechii greci și romani, date și fapte demne de luat aminte și care puse în cîntarul adevărului ne vor ajuta să ne mîntuim de otrava iudeo-satanistă, de latinism, de indo-germanism sau indo-europenism și alte făcături drăcești cu care ne-au otrăvit pricepuții de la noi și de aiurea, mințile și sufletele. Mai mulți greci au lăsat mărturie că numele zeilor și cele sfinte în ale înțelepciuni au venit la ei din ,,limba zeilor”, fără a preciza uitucii cine vorbea această limbă atît de dragă și lor cîteodată. Amintesc aici că primele învățături religioase, vechii greci le-au primit de la hiperboreeni prin cele trei fecioare – Opis, Hekaerge și Ahaia – care le-au dus niște table triunghiulare cu astfel de învățături, pentru oameni cuminți, nu pentru furi!
     Găsim unele indicii despre ,,limba zeilor” la filozoful Iamblichos (240-320 e.n.), ce ne lămurește în scrierea De Mysteriis vii, 4 astfel: ,,Căci zeii au fost cei care i-au învățat pe oamenii din națiunile sacre… întreaga lor limbă sfîntă. Cei care au învățat primele nume ale zeilor, le-au amestecat cu propriile lor limbi… și ni le-au transmis astfel.” Autorul recunoaște explicit că ei, grecii cei pricepuți în toate ale filozofiei, au primit înțelepciunea de la ,,națiunile sacre” prin ,,limba sfîntă”! Mai înainte am arătat că aici, în jurul Carpaților, a fost zidit Neamul Omenesc. Iar acest adevăr îl știa toată antichitatea, pînă după lovitura de stat dată de leprele iudeo-cre(ş)tine în imperiul roman în anul 380 – moment de la care a început marele proces de falsificare a istoriei și religiei geților (ce a fost și religie oficială a imperiului aproape 200 de ani). De pe aceste meleaguri au plecat în mai multe direcții migrații pe parcursul a cîtorva milenii, iar neamurile respective se considerau ,,sfinte”, ,,sacre” sau ,,scoborîtoare din zei”. Aceştia au fost cunoscuţi ca egipteni, filisteni, martu și emeși (sumerieni). La aceste popoare făcea trimitere filozoful grec în scrierea sa. Dar cum istoria a fost falsificată atît de amarnic de către greci și iudeo-creștini, din ,,națiunile sacre” s-a ales praful și pulberea, stăpînirea Neamurilor luînd-o ,,națiunile care trăiesc în sinagoga Satanei”, adică mozaicii și iudeo-creștinii Neamurilor! Așa cum la egipteni religia se slujea într-o limbă aparte folosindu-se și o scriere particulară, tot așa și pe tăblițele de plumb ale geților, apare pe lîngă scrierea obișnuită și una religioasă, adică a zeilor. 
     În lucrarea Getica scrisă de Iordanes, la paragraful XXV,133 avem mărturia peste timp a faptului că religia geţilor (numită de sataniştii iudeo-creştini arianism) era slujită numai în limba getă sau rumună, învăţățînd-o atît  goţii cei iubitori în ,,religia lui Zamolxe”, cît şi alte seminţii care au practicat acest cult al crucii. El scrie despre intrarea goților în imperiului roman pe timpul împăratului get Valens (pe la anul 375) și trecerea acestora la religia geților, ajutați de clerici imperiali astfel: ,,De astfel propovăduind evanghelia cu multă dăruire atît ostrogoţilor cît şi gepizilor, rude ale acestora, i-au învăţat pe aceştia nu numai limba acestui neam, dar şi dogmele acestei secte. Ei înşişi, precum s-a spus, trecînd peste Dunăre în Dacia Ripensis cu îngăduinţa împăratului, s-au aşezat în Moesia şi Tracia.” O altă mărturie că mitraismul sau arianismul, adică ,,religia lui Zamolxe” sau religia geților se slujea numai în limba getă sau rumună (considerată ca limbă a zeilor ce le-a adus neamurilor carpatine primele dogme în religia crucii în urmă cu multe mii de ani), o găsim la latinul Firmicus Maternus în lucrarea De errore profanarum religionum, scrisă pe la anii 346-350, unde spune supărat că limba de cult în mitraism nu era nici greaca (corect era koine, fiindcă ei nu mai vorbeau greaca lui Pericle, Socrate și Tucidide de peste 700 de ani), nici latina, ci limba lui originală, fără a ne lumina unde trebuie să-i căutăm originea respectivei limbi liturgice.
     Și acum am să vin cu cel mai puternic argument, ca să dovedesc că limba geților era considerată în antichitate ,,limba zeilor”, prin care s-a primit toată înțelepciunea. Limbă română veche are comun cu emegi în formă identică sau asemănătoare 3184 de cuvinte, iar 4405 cuvinte din româna veche sînt compuse din două sau mai multe cuvinte emegi. Știm despre eme-gi (sau sumeriană cum au botezat-o mincinoșii în partea a doua a secolului XIX) că a fost limbă liturgică, adică ,,limba zeilor” şi a fost folosită apoi și de către popoarele semite ce au cotropit Ki-en-gi / Sumer de mai multe ori de-a lungul istoriei, realitate pomenită și de cele două izvoare latine aminte mai înainte. Dar și în secolul XVIII în Țara Galilor se folosea limba getă sau rumună ca limbă liturgică, așa cum am găsit rugăciunea Tatăl Nostru folosită de către gali! Și prin aceste argumente existente la îndemîna oricui vrea să-și cunoască adevărata istorie străbună, este dovedit că limba rumună sau getă avea statut de ,,limba zeilor” în antichitate,iar religia geților a fost slujită numai în această limbă aproape 200 de ani în imperiul roman, unele rugăciuni fiind rostite în getă încă multe sute de ani.     
                                                                            Scrierea Zeilor

     Romanul Cato cel Bătrîn (234-149 î.e.n.) în lucrarea Origines, din care timpul ne-a lăsat mărturie numai cîteva rînduri, scrie despre neamul get că ,,aveau o scriere cu mult mai înainte de întemeierea Romei, căci ei cîntau faptele de vitejie ale eroilor lor în ode scrise și acompaniați la fluier; așa ceva s-a înfăptuit de romani la multă vreme după ei”. În alte resturi de informații venite de la același autor, ni se spune despre geți că au primit semnele alfabetului de la urieși pe o stîncă mare, adevăr dovedit arheologic de stînca din peștera Gaura Chindiei, unde sînt scrise cu vopsea roșie cîteva zeci de semne din mileniile XV-XI î.e.n., din care cea mai mare parte se găsesc folosite și pe tăblițele de plumb ale geților descoperite la Sinaia. Dacă coroborăm aceste informații ale romanului Cato și punem alături legendele întemeierii Romei pe la anii 753 î.e.n., atunci trebuie să înțelegem că strămoșii noștri erau în timpurile străvechimii pricepuți în ale scrisului față de populațiile din peninsula italică, după adevărul scris chiar de ei. Mai înainte am arătat că poetul grec Eschil (ce a trăit în secolele VI-V î.e.n.) scrie în piesa Prometeu înlănţuit, cum titanul Prometeu, frate cu Atlas, a dat neamului pelasg (adică geților din nordul Istrului) taina scrisului, adevăr repetat și de Cato cel Bătrîn şi confirmat arheologic prin descoperirea din peștera Gaura Chindiei. Dar dovada este ținută “la secret”, fiindcă ar tulbura amarnic toate întunecimile sinagogii Satanei și alte cuibare la fel de cețoase, necurate și otrăvitoare pentru mintea și sufletul românului. Din aceste informații trebuie să reținem pentru veșnicie că strămoșii noștri scriau din negura timpului, de cînd zeii le-au dat aceste semne, cu care să-și facă răboj de înțelepciune și luare-aminte.
Simbolurile Tatălui Ceresc (triunghiul în diferite poziții și cercul cu punct în mijloc, simbolul crucii cu brațele egale înscrisă în cerc, precum și cea cu brațele libere), alfabetele de la Gaura Chindiei, precum și numeroasele artefacte descoperite în sute de locuri de pe teritoriul locuit în prezent de români, dovedesc continuitatea noastră ca neam pe aceste meleaguri și a cultului solar timp de peste 40 de milenii!

Constantin Olariu Arimin

 http://www.ariminia.ro/ro/

P.S. Am rugamintea ,pentru cei care preluati materialele scrise de D-nul Constantin Olariu ,sa ceara aprobarea domniei sale ,iar daca preluati fara aprobarea prealabila ,va faceti direct raspunzatori , e de bun simt sa atasati sursa de unde provin toate aceste informatii pentru a urma cursul lor in totalitate si in mod firesc,ele nefiind munca d-voastra ,prin urmare am rugamintea sa dati link obligatoriu catre Ariminia.ro ,sau chiar catre blogul meu sssefora.wordpress.com ,eu am aprobarea dumnealui si fac trimitere expresa la Autorul lor de drept ,va multumesc de intelegere  !

……………………………………………………………………………………………………………………………..

 

`10533833_682827671789280_7023221855749065671_n

`TATĂL NOSTRU“ in lb celtă, dialectul vb. in Tara Galilor / Wales din Regaul Unit ( Publicat de către istoricul englez Chamberlayn in anul 1715 / `Dacia Magazin` nr 5, iunie 2003 ).
.
.“ Poerinthele nostru, cela ce esti en cheri
. Svintzasca-se numele Teu
. Vie emperetzia Ta
. Facoesa voe Ta
. En tzer asa si pre poement
. Poene noastre datorii le noastre
. Cum si noi le loesoem datornicilor nostri
. Si nu dutze pre noi la ispitire
. Tze ne mentuieste pre noi de vi(c)leanii ! “
. ……… Amin ………
.
. Desi scris aproape in lb română*, acest text păstrează o multime de arhaisme gramaticale, TOATE găsite şi in textele `tablitelor` ! Interesant : NU se intrebuinteaza aproape deloc `comprimarea cuvintelor`- element specific lb dace / gete !.
.
.* La sfarsitul sec XIX, citind acet text, istoricul…ungur Samuil Kolescri, afirma : “Românii de la Dunăre si celţii din Wales vorbesc una si aceeasi limbă !“….
.
. VOM REVENI !!!!
.
.G. Sorge Timisoara….Limba si scrierea dacilor..

 

In Tara turmelor si-a Painii,o claie de cer si-o caciula de stele …

copil-de-taran-din-zona-sibiului-1206

Patriotismul… nu-i…
brățară sau papion… sau pălărie…
să-l porți sau nu,
să ți se pară că-ți vine sau nu-ți vine ție.
Te naști cu el, ți-e-n datul sorții,
n-ai cum să-l lepezi după* tine,
îl porți ca pe o cămașă-a morții,
nu-l cumperi de la curți străine.
Și de vândut, n-ai cum să-l vinzi
pe un fel de suferință crestată dureros
pe grinzi de suflet vechi și de credinți.
Aud și văd, citesc, și tac,
cuprins de o silă ancestrală,
plâng de rușine că am fost dac
și c-am ajuns acum zăbală
în gura știrbă a nu știu cui
care-mi molfăie mândria
și-mi bate lacrimile-n cui,
și-mi răstignește poezia…Tudor Gheorghe..

Iubesc pe cel care nu-şi pune de-o parte vreo picătură, măcar, dintr-al său spirit, spirit ce-i chintesenta propriei virtuţi, căci cu astfel de spirit ,neamul va trece puntea.

Copilul este constructorul spiritual al omenirii, iar obstacolele în calea dezvoltării sale libere sunt pietrele din zidul în care a fost închis sufletul omului….Frumoase sunt doar acele suflete demne care nu accepta niciodata sa se plece.Harpa sufletului omenesc e atat de mestesugit alcatuita, incat numai o lovitura care i-ar rupe dintr-o data toate coardele ar putea sa-i nimiceasca orice putinta de vibrare.Sufletul trebuie tratat ca pamantul, sa i se dea ce-i trebuie spre a fi productiv.Lasati cerul in pace,fiindca sufletul este ca si copacul,nu-i grijiti cu-atata patima ramurile,ci radacina ,n-o lasati sa moara …

…………………………………………………………….

FRAŢII MEI ROMÂNI!
IUBIŢI FRAŢI DE SÂNGE STRÂMOŞESC!
ŢARA NOASTRĂ ESTE SFÂNTA NOASTRĂ BIBLIE ROMÂNEASCĂ!
A FOST MARTIRIZATĂ ŞI RĂSTIGNITĂ PE TOŢI VIII ŞI MORŢII NOŞTRI!
VENIŢI ÎN APUSENI SĂ ÎI SACRALIZĂM RĂNILE ŞI DESTINUL!

Fraţilor, iubiţii mei fraţi!
Anul acesta sunt 190 de ani de la naşterea lui Avram Iancu!

“Martir şi Erou al Naţiunii Române”
— Declarat oficial în Senatul României! –..Laurian Stanchescu 

Pe 1 Septembrie o sa pornim de la Casa lui Avram Iancu, o sa parcurgem drumul pana la Tebea pe jos in etape, cu oprire la Campeni, Abrud, Mihaleni, Criscior, Ribita, Brad, Tebea. Sosirea la Tebea pe data de 7. Cine vrea sa ni se alature o poate face de la inceput, s-au in etape pe traseul parcurs…Serb Marcel..

CHEMARE

In muntii nostrii un Craisor
Lupta-ta pentru acest popor,
Iar steagul luptei el l-a dus
Pentru Moti si Cel de Sus.

Acum hai sa ne adunam
Pe Iancu sa-l veneram,
Sa plecam din casa lui
Pin la Tebea motului.

Daca aveti singe de Mot
Noi va asteptam pe toti,
Marsul lui sa infaptuim
Si spre Tebea sa pornim.

Si in prima zi din toamna
Din comuna lui natala,
Laurian ne va conduce
Pin la Tebea in deal la cruce.

De aveti singe de Mot
O sa veniti si voi toti,
De nu…O sa fim noi doi.
Iancu va traii prin noi.

Hai in mars si hai la Tebea
Noi poporul, zis azi plebea,
Sa-l cinstim pe Craisor
In ciuda ciocoilor.

O sa vina si ciocoi
Sa cerseasca voturi noi,
Ca atunci isi amintesc
De acest tinut MOTESC.

Noi o-mere pentru Iancu
Pentru Craiul nostru dragu,
Vom merge pe drum , prin munti,
Pin la Tebea. Chiar desculti….de Serb Marcel

Avram_Iancu_batran-350x592

 

Voica ,o balada veche populara ,cutremuratoare ,interpretata de maestrul Tudor Gheorghe

TR030

VOICA — Balada populara (cantec batranesc), inclusa de cercetatori in categoria celor fantastice (si, uneori, familiale).

Consemnata si publicata relativ tarziu („Gazeta Transilvaniei”, 1886, „Revista noua”, 1889, „Tribuna”, 1899), ca a intrat mai anevoios in circuitul cullural si stiintific romanesc, facand obiectul unor analize mai consistente abia din 1929 incoace, cand D. Caracostea publica binecunoscutul sau studiu intitulat Lenore – o problema de literatura comparata si folclor. Logodnicul strigoi. Au mai abordat subiectul, din varii perspective, folcloristi precum Takc Papahagi, Ghcorghe Vrabie, Al. I. Amzulescu, Adrian Fochi s. a. Cea mai cuprinzatoare cercetare referitoare la versiunea romaneasca a motivului este cea a lui Gheorghe Vrabie (Voica sau Calatoria fratelui mort) tiparita in „Limba si literatura”, III, 1957, p. 257-294, si reluata apoi fara modificari in Balada populara romana, 1966, p. 108-l14 si cu unele detalieri in Eposul popular romanesc, 1983, p. 50-. Mai notam ca in 1885 George Cosbuc publica in „Tribuna” ,Blastam de mama”, o balada care fructifica motivul folcloric al calatoriei fratelui mort.

Gestul poetului si-ar putea gasi o explicatie si prin faptul ca una dintre zonele etnografico-folclorice de maxima circulatie a motivului a fost cea a Nasaudului si poate chiar prin acela ca din numarul de 79 de variante cunoscute, cele mai multe isi au originea in Ardeal si Banat. Mai tarziu, harta raspandirii baladei a fost completata treptat cu variante culese si in celelalte tinuturi ale tarii, asa incat se poate avansa afirmatia ca ea acopera intreg teritoriul romanesc. Balada este cunoscuta in realitatea folclorica sub diverse denumiri, dintre care cele mai frecvente ar fi: Bogita, Voica, Voichita, Bodita, Constantin. Voica reprezinta versiunea sud-est europeana (si romaneasca) a celebrului motiv-subiect Lenore. Acesta a devenit de notorietate mai cu seama dupa ce scriitorul german Burgera dat la iveala faimoasa balada cu acelasi titlu. In spatiul cultural vest-europcan este vorba de un set de legende despre „logodnicul strigoi”, in care Lenore, precum in balada lui Burgcr, „nu-i lasa iubitului ei mort linistea de dupa moarte, ceea ce il face sa se ridice din groapa si s-o caute pentru a o pedepsi, luand-o cu dansul in mormant”
(A. Fochi).

in textele sud-est europene motivul „logodnicului strigoi” este inlocuit cu cel al „fratelui strigoi”, fapt care imprima discursului narativ alte semnificatii.

Asa cum se intampla si in textele romanesti, in spatiul sud-est european „fratele strigoi” sau „fratele mort” este blestemat de mama, iar blestemul acesta matern „il impiedica pe tanar sa-si gaseasca odihna de dupa moarte si sa i-o aduca mamei pe sora maritata – la indemnul lui – in straini”
(Adrian Fochi).

Asa cum sustine Gheorghe Vrabie, motivul trece din sfera credintelor si primeste intrupare poetica (intocmai cum se intamplau lucrurile si cu jertfa zidirii) 

Ideea o gasim si la D. Caracostea:

„in basmele din Bucovina si Moldova a patruns ici-colo tipul nordic al motivului Lcnore; in balada poporana insa nu avem nici urma de existenta acestui tip”.

Verificand supozitiile pe care Ic facea savantul, D. Sandru sustine cu argumente ca in basmele romanesti se intalnesc ambele versiuni; ba, mai mult, lipul „logodnicului strigoi” ar avea o frecventa mai mare decat cel al „fratelui mort”.

Al. I. Amzulescu rezuma astfel continutul baladei, intemeindu-se pe intregul corpus de variante:

„Batrana Voica a crescut noua feciori si o singura fiica.

Fata primeste petitori, dar batrana maica nu vrea s-o instraineze. Ea consimte sa o marite numai la staruintele celui mai mare dintre feciori, care fagaduieste ca i-o va aduce acasa in fiecare an. Vine insa o ciuma care omoara pe toti feciorii Voicai. Ramasa fara speranta de a-si revedea fala, batrana urgiseste pe feciorul care a indemnat-o s-o marite.

In chip miraculos, feciorul cel mare iese din mormant si, calarind pe lemnul sicriului, isi aduce sora acasa, in toiul noptii. Abia cand fratele ei dispare in cimitir, ea intelege totul. La staruintele fetei, mama isi recunoaste fiica sosita in chip miraculos, ii deschide usa si mor amandoua”
(Balada familiala, Tipologie si corpus de texte, 1983, p. 48).

Comentand „scara motivelor” unui text din Bucovina, care „infatiseaza esentialul aspectelor romanesti ale baladei”, D. Caracostea nota in termeni aproape identici:

„o mama are noua feciori si numai o fata: vin petitori de departe s-o ceara in casatorie, unul dintre frati sfatuieste mama sa consimta, caci va aduce-o adesea acasa; in curand insa toti fratii mor si mama blestema pe cel ce-o sfatuise rau; el se scoala din mormant, devine strigoiji aduce calare pe sora lui la casa parinteasca. In cele mai multe variante, si mama si fata mor, cand afla ca acel care a adus pe fata acasa este fratele devenit strigoi” {Poezia traditionala romana, I, p. 413).

Textele epice despre „calatoria fratelui mort” apartin baladei fantastice. Ele au la baza un set de credinte, ilustrand un univers mentalitar de o anume arhaicitale, dar cu prelungiri pana in contemporaneitate. De altfel, baladele fantastice (mitologice) fac parte, considera exegetii, din fondul cel mai vechi al cantecului nostru batranesc. Textele, citite atent, ofera informatii de cel mai marc interes referitoare la relatiile interumane caracteristice unor vremi trecute, la structura familiei traditionale, la raporturile dintre parinti si copii, dintre frate si sora etc. Ele pot, de asemenea, revela lucruri importante referitoare la modul de concepere a casatoriei (si nuntii), la obiceiurile legate de moarte si inmormantare (cultul mortilor) si, inclusiv, la raporturile dintre cei vii si cei morti, dintre lumea de aici si lumea de dincolo. intre cele doua universuri nu exista, conform mentalitatii arhaice, o ruptura definitiva, ci dimpotriva, o comunicare permanenta, cu momente marcate ritual, de-a lungul anului ori de-a lungul diferitelor etape ale vietii. De aici si grija de a se respecta cutuma si de a-i impiedica astfel pe cei dusi in lumea de dincolo de a reveni sub forma de strigoi si de a pune in pericol viata celor (inca) vii.

O astfel de norma de comportament cultural si care ne duce cu gandul la perioada marcata, posibil, de trecerea de la casatoria endogama la cea exogama era si aceea care statua ca fata sa nu se instraineze, sa nu se indeparteze prea mult, prin casatorie, de familia ei. In centrul baladei pe care o discutam, accentul nici nu cade pe „fratele strigoi”, cat pe fata maritata departe si, in consecinta, pe suferinta mamei provocata de instrainarea odraslei. Constantin (fratele) nu are liniste si devine strigoi tocmai pentru a ispasi o vina, aceea de a o fi sfatuit pe mama sa-i ingaduie fetei sa se marite peste mari si tari, sa se indeparteze, asadar, de familia ci. Dupa ce-si aduce sora acasa, el se intoarce in mormant. Abaterea de la norma este resimtita si de mama, si de fata, care, in finalul unor variante, mor si ele ori sunt transformate in stei de piatra (Gh. Vrabie).

Balada este, pana la urma, o meditatie grava in marginea vietii si a mortii, asa cum au fost ele imaginate de omul societatilor folcloric-traditionale. Fantasticul si fabulosul, un anume mister intretinut cu abilitate de cantaretii si poetii populari se imbina in chip fericit in cuprinsul acestei balade, dand, in variantele cele mai izbutite, stralucire unui discurs narativ de o mare densitate ideatica si de o admirabila coerenta si sensibilitate poetica.

……………………………………………………………………………………..

”Nu mă tem de moarte. Mă tem de însingurare. Eu, care am fost prezent la toate tragediile şi victoriile acestei ţări, mă simt ca un par în mijlocul furtunii. Singura nădejde este că, om cum sunt, Dumnezeu mă iubeşte şi aşa…”..Petre Ţuţea
“Patriotismul, nu-i brăţară sau papion sau pălărie, să-l porţi sau nu. Să ţi se pară că-ţi vine sau nu-ţi vine. ŢIE. Te naşti cu el. Ţi-e-n-datul sorţii, n-ai cum să-l lepezi după tine. Îl porţi ca pe o cămaşă a morţii, nu-l cumperi de la curţi străine.
Şi de vândut n-ai cum să-l vinzi.
E un fel de suferinţă crestată dureros, de suflet vechi şi de credinţă..”
(Tudor Gheorghe)
Ma tem si eu, ca desi sunt printre romani,rar mai vad cate unul ….

TR031

 

 

Blăstăm de mamă,de George Cosbuc 

Frunză verde tulburea,
Avea Lena nici ca ea
Trei feciori frumoşi avea;
Trei feciori şi-o fată mare
Lena cea veselă are.
Trei feciori ca nişte zmei,
De-a dragul să cauţi la ei,
Iar copila râzătoare,
Subţirea şi-ncântătoare
Ruptă dintr-un raz de soare:
Mult cu mă-sa sămăna,
Deci Lenuţă-o boteza
Pe numele maică-sa.
Câţi feciori au fost prin ţară
Toţi venit-au să o ceară,
Mândri şi viteji feciori,
Venit-au ca peţitori.
Dar Lenuţa, ţi-e mirare,
Răspundea la fiecare,
Că-i prea tânără şi-aşa
Încă nu s-a mărita.
Mai la urmă s-arătară
Peţitori din altă ţară:
Doi feciori, ca două flori.
Lenuţa cât ce-i vedea
Mamei sale-aşa zicea:
Vezi, iubită maica mea!
Din voinicii aceşti doi,
Cari au venit azi la noi,
Mie-mi place unul tare
Şi la mers şi la cătare,
Că-i înalt şi subţirel
Şi m-aş duce după el!
Dar Lena pe gânduri sta;
Gândurile-o frământa
Şi cu jale cuvânta:
Draga mea, Lenuţă fată!
Fiind aşa-ndepărtată
Dor de tine-o să m-apuce,
La mine cin te-a aduce!?
Doi fii ai Lenei strigau
Şi din gură cuvântau:
Pe Lenuţa nu o da
Şi de noi n-o strămuta!
Dar feciorul cel mai mic,
Constantin, copil voinic,
Lăcrima din ochi cu jale
Şi-aşa-i zise mamei sale:
Nu eşti, mamă, cu dreptate
Nici la soră, nici la frate!
Că suntem doară trei fraţi,
Toţi crescuţi ca nişte brazi
Şi noi ţi-om pute aduce
Pe Lenuţa ta cea dulce!…
Aşcultă, mamă iubită,
Pe Lenuţa o mărită:
N-o lasă nemăritată,
Pire-ar cât de-ndepărtată:
Căci, de te-a ajunge dor
Io-ţi rămân doară fecior.
Eu la dânsa duce-m-oi,
Acasă aduce-o-voi.
Şi Lena se-ndupleca
Pe Lenuţa-o mărita.

II

Dar a fost ce-a fost să fie,
C-au fost boale şi urgie
Şi-a dat Dumnezeu cel sfânt
Vremuri grele pe pământ.
Şi de multă răutate
Mureau oamenii pe sate
Şi-au murit şi trei feciori
Ai Lenuţei frăţiori:
Constantin încă-a murit
Gândul nu şi l-a-mplinit.
Lena singură rămase,
Fără de feciori în casă:
e dor o inimă arsă.
Şi ea, biata, supărată,
De jale multă sfărmată,
Se ducea pe-al lor mormânt
Şi se văieta plângând
Şi plângea şi suspina
Şi din suflet cuvânta:
Dragii mei! D-al vostru dor
Stau pe gândul să mă-omor,
Fie-vă somnul uşor!
De-altă dată blăstăma
Şi blăstămând cuvânta:
Constantine, Constantine!
Blăstămat să fii de mine!
Blăstămat de mamă-ta
Că ai dat pe soră-ta!
Fraţii tăi mie-mi striga:
Pe Lenuţa nu o da!
Tu ai dat-o, blăstămate,
Pe hotară-ndepărtate;
Dar te blăstăm, blăstăm greu
Din tot sufleţelul meu:
Pământul nu te primească,
Ţărna nu te mai voiască,
Lutu-afară te izbească,
Căci de dorul Lenuţei
Rumpu-mi firul vieţii!
Astfel dânsa blăstăma
Şi-azi şi mâini şi-alaltă mâini
Şi zile şi săptămâni.
Şi de multul blăstămat,
Vai, blăstămul s-a legat.

III

Într-un amurgit de seară,
Constantin ieşi afară
Din groapa, galben la faţă,
Cu trup rece ca de gheaţă.
El plângea şi lăcrăma
Şi cu jale cuvânta:
Duce-m-aş, că-s blăstămat,
Dar nu pot, că-s îngropat,
Duce-m-aş, că maica cere,
Dar nu pot, că n-am putere;
Nici am cal, nici căpeneag;
N-am pe lume om cu drag,
Căci oricine m-a vede
S-a-nfrica, s-a spăria
Făcându-şi răpede cruce…
Nici la mama nu m-oi duce,
Căci m-a blăstămat măicuţa,
Că eu i-am dat pe Lenuţa!
Şi cum sta şi cugeta
Gândurile-l asudă,
El prin lacrămi se ruga:
Şălaş, mândru sălăşel,
Fă-te-un şoim de căluşel,
Şi tu, pânză din sălaş,
Fă-te un căpenegaş,
Şi tu, cruce, schimbă-te,
Spadă de fier fă-mi-te,
Iar tu, Doamne, mă învie,
Dă-mi putere astăzi mie:
La Lenuţa duce-m-oi,
Acasă-aduce-o-voi.
Dumnezeu l-a ascultat:
Putere de viu i-a dat;
Sălaşul l-a ascultat:
Şi-ntr-un cal s-a preschimbat;
Giolgiu-n căpeneag îndată,
Crucea-n spadă de fier, lată.
Constantin suie călare
Şi porneşte-n fuga mare;
Şi fugea calul ca vântul,
De-abia atingea pământul,
Şi zbura, dar nu glumea,
Căci ca dorul se ducea,
Căci stăpânul îi zicea:
Zboară, murgule, cu mine,
Căci zbor alături de tine,
Zboară, murgule, pe cale,
Căci zbor pe urmele tale!
Şi murguţul, pui păgân,
Duce-se cu-al său stăpân,
Încât n-a fost bine seară,
Când ei îşi descălecară,
La Lenuţa-n altă ţară.

IV

Lenuţa cât ce-a zărit
P-al său frăţişor iubit,
Din grai dulce i-a vorbit:
Constantine, Constantine,
Spune-mi dacă-i rău sau bine;
Nouă ani, vezi, au trecut,
Că pe voi nu v-am văzut,
Ba nici veşti nu mi-aţi trimis,
Nice carte nu mi-aţi scris!
Constantin a cuvântat:
De când tu te-ai măritat
Rău nimic nu s-a-ntâmplat.
Suntem sănătoşi acasă,
Mama înca-i sănătoasă.
Veste nouă n-am ce-ţi spune
Totuşi îţi aduc veşti bune:
Fraţii noştri se-nsurară,
Dar ei pe gând se luară,
La nuntă nu te chemară!
Eu ţi-s frate mai cu dor,
Şi fiindcă eu mă-nsor,
Am grăbit aici; de-i vre,
Vino dar la nunta mea!
Astfel zise Constantin
Cu glasul de jale plin,
Din ochi lacrimi îi cădea
Şi suspine-l năpădea;
Dar Lenuţa-l cunoştea
Şi de nou l-a întrebat:
Spune-mi, frate,-adevărat
De mă chemi la veselie,
Să mă-mbraca bucurie,
Să-mi pun struţ roşu şi dalb
Şi cai suri la hinteu alb;
Dar de mă chemi la jelane,
Eu să-mbrac de jale haine;
Să iau cai şi hinteu negru
Să pornim, frate, pe-ntregu!
Ba io-ţi spun drept, soră, ţie,
Că te chem la veselie.
Şi ea mândru s-a gătat,
Haine albe şi-a luat
Şi-apoi ambii au plecat
Pe cărarea cea mai lată
De voinici codreni călcată,
Pe cărarea cunoscută
De codreni voinici bătută.
Iar pe cale cum mergeau
Păsările-i urmăreau,
Munţii răi din grai grăiau:
De când soarele e soare
Şi pe câmpuri floarea-i floare,
Şi de când e lumea lume
N-a mai fost aşa minune:
Să meargă viul cu mortu
Tot alăturea cu codru,
Să meargă viul aproape
Cu cel mort, ieşit din groape!
Alelei! minune mare,
Viu cu mortu p-o cărare!
Constantin bine-auzea,
Lenuţa nu-nţelegea,
Dar glumind aşa zicea:
Auzi, frate Constantine,
Ce vorbesc munţii de tine?!
Constantin din greu gemând
Îi răspunde-aşa zicând:
Lasă-i, soră, să vorbească,
Minţile să-şi prăpădească;
Ei să fie cu cântatul,
Noi să fim cu ascultatul,
Ei păzească-şi cântecul
Cum păzim noi umbletul
Asta-n seamă n-o băgară,
Calea lor că şi-o urmară.
Patru zile lungi de vară
Ei au tot călătorit,
Puţintel au odihnit.

V

Când a fost a cincea zi,
Soarele când răsări,
Au zărit şi satul lor,
Plin de negură şi nor.
Când aproape-au fost de sat,
Constantin a cuvântat:
Lenuţă! Cu-al tău căruţ
Vină mai câtelenuţ,
Căci eu cu-al meu căluşor
O să merg mai tărişor,
Ca să dau mamei de ştire
Să-ţi facă bună primire,
Să-ţi deschiză porţile,
Să-ţi aştearnă mesele,
Să-ţi umple paharele!
Şi el frâu calului da,
Calul îşi împintena
Şi-ntr-o fugă alerga,
Nu la mă-sa, pe cuvânt,
Ci de-a dreptul la mormânt
Aci a descălecat
Şi din gură-a cuvântat:
Cal crescut sub glii ierboase,
Sălaş strângător de oase!
Dusu-m-ai şi m-ai adus
Şi pe cale şi pe sus
Şi-ai făcut un mare bine
Pentru mama, pentru mine,
Pentru mamă, pentru fată,
Pentru mine totodată!
Şi tu, căpeneag iubit,
Pânză albă de-nvălit,
Şi tu, spadă lucitoare,
Crucea mea de la picioare:
Ne-a sosit vremea, sosit,
Să-ntrăm de unde-am ieşit!
Tu, cal bun năzdrăvănaş,
Schimbă-ţi trupul în sălaş,
Şi tu, spadă lucitoare,
Fă-te cruce la picioare,
Şi tu, căpeneag iubit,
Fă-te pânză de-nvălit,
Iar tu, Doamne, Doamne sfânt,
Dă-mi iar locul din mormânt,
C-am scăpat de ce fu greu,
Împlinit-am gândul meu:
La Lenuţa dusu-m-am,
Acasă adus-o-am!
Dumnezeu l-a ascultat,
Pământul s-a despicat,
Lutul iar s-a ridicat:
Constantin era-ngropat

VI

Şi Lenuţa cât ce-ntra
În sat, mult se minuna,
Căci erau toate schimbate,
Toate de jale sfărmate,
Dar mai mult s-a minunat
Când acasă c-a aflat
Porţile stricate, rele,
De puteai sări prin ele,
Staulul stricat şi gol,
Iarbă mare prin ocol.
Ea sărmana aştepta,
Că fraţii vor alerga
În prag a o-ntâmpina,
Dar nimeni nu s-a ivit:
Constantin n-a fi venit.
Ea la uşă se repede,
Uşa încuiată-o vede;
Deci începe ca să bată
În cea uşă încuiată:
Lasă-mă, mămucă, lasă,
Lasă-mă să intru-n casă,
Că îţi sunt iubita fată,
Lenuţa cea-ndepărtată!
Mă-sa, din casă, plângând,
O alungă blăstămând:
Du-te-n foc şi-n câte rele,
N-amărî zilele mele,
Du-te-n foc, te du d-aci
Şi nu mă batjocori!
Trei feciori eu am avut,
Pe toţi trei i-am pus sub lut,
Pe toţi trei i-am pus sub glie,
Sfântul Dumnezeu să-i ştie!
Iar Lenuţa, scumpa-mi fată,
Măritată-i, măritată,
Într-o ţară depărtată:
N-oi vedea-o niciodată!
Însă fie blăstămat
Cine o a-ndepărtat!
Dar Lenuţa nu-nceta,
Tot bătea şi se ruga:
Lasă-mă să intru, lasă!
Şi mă-sa cu greu o lasă,
Şi pe scaun o punea
Şi la dânsa cum privea,
Pe Lenuţa-o cunoştea.
Draga mea şi-a mamei floare:
Nu mă-ncred, că tu eşti oare?
Oh, că nice n-am visat,
Că te-oi mai vede vrodat!
Şi plângând, Lena spunea
Câte-a mai suferit ea:
A dat sfântul Dumnezeu
Multe boale şi mult rău
Şi-au murit feciorii mei
Şi-am rămas fără de ei!
Măcar tu, scumpa mea fată,
De nu erai măritată
Într-o ţară-ndepărtată!…
Mi-ar fi traiul mai uşor
Şi mi-aş mai uita de dor;
Tu m-ai ajuta pe mine,
Eu m-aş bucura de tine!
Dar să fie blăstămat
Cine mi te-a-ndepărtat:
Pământul să nu-l primească,
Ţărna să nu-l mai voiască,
Lutu-afară să-l izbească!
Lenuţa se-nfiora,
Reci fiori o-mpresura
Şi cu glas rupt cuvânta:
Vezi, măicuţă,-ai blăstămat
Şi blăstămul s-a legat!
Constantine, Constantine,
Cum m-ai amăgit pe mine
Ca să plec pe drum cu tine!
Şi spunea măicuţii sale
Cum a venit ea pe cale,
Cum Constantin o aduse
Şi câte mai câte-i spuse.
Lena-atunci se-nfiora
Şi cum sta, cum asculta,
Lacrămile-o îneca,
Trupu-ntreg îi tremura,
Minţile-i se tulbura,
Fruntea i se înnora,
Pe Lenuţa săruta
Şi i-a zis cu glas înfrânt:
Haid, Lenuţă, la mormânt,
Haid, Lenuţă, să grăbim
La morminte-n cintirim!

VII

La mormânt dacă sosiră,
Jos pe el se prăvăliră
Şi-ncepură-a lăcrima
Şi din gură-a cuvânta:
Constantine, ieşi afară;
Vină, Constantine, iară;
Mai ieşi, dragă Constantine,
Că ni-e dor, ni-e dor de tine!
Pământul însă râdea,
Groapa de râs hohotea;
Constantin amar gemea.
Ieşi din groapă şi vorbeşte,
Spune şi ne povesteşte
Cum trăieşti în groapă, cum?
Vină şi ne spune-acum!
Vină să ne vezi măcar,
Vină, Constantine, iar!
Pământul nebun râdea,
Groapa de râs hohotea,
Lutul glumind răspundea:
Nu te mai ruga de mine,
Blăstemă, Lenă, mai bine,
Nu te tot ruga mereu:
Ce-i al nostru, nu-i al tău!
Pământul mereu râdea,
Groapa de râs hohotea,
Lutul nencetat glumea.
Morminte, nu fi păgân,
Slobozi-mi pe Constantin;
Oh, nu fi, morminte, rău,
Slobozi-mi copilul meu,
Ori măcar dă-i glas, morminte,
Pentru câteva cuvinte!
Pământul atunci tăcea,
Groapa nimic nu vorbea,
Constantin din greu zicea:
Oh, mamă, tu eşti de vină,
Că n-am pace şi odihnă,
Că n-am loc nici în mormânt,
Că n-am stare sub pământ
Nici sunt mort, nici cu viaţă,
Nici sunt foc şi nice gheaţă,
Nici în groapă nu pot fi,
Nici afar nu pot ieşi,
Căci m-ai blăstămat, măicuţă,
Pentru scumpa ta Lenuţă,
Pământul nu mă primească,
Ţărna să nu mă iubească,
Lutu-afar să mă izbească;
Lutu-afară m-a izbit,
Ţărna m-a batjocorit,
Pământul m-a prigonit!…
Mamă, dacă-mi vrei tu bine,
Fă-l acuma pentru mine
Şi-mi dezleagă blăstămul
Că-mi apasă sufletul!
Lena din suflet ofta,
Gânduri grele o mustra
Şi ea, biata, cuvânta:
Dragul meu! Să fii iertat
Şi de blăstăm dezlegat.
Însa… fie blăstămat
Pământul, că nu m-ascultă,
Bată-l jalea mea cea multă,
Şi nu te mai lasă-afară,
Bată-l jalea mea amară!
Ţărna-atuncea tremura,
Lutul mânios urla;
Pământul se despica:
Nu-i destul c-ai blăstămat
Pe-un copil nevinovat,
Acum mă blăstămi pe mine,
Blăstâmu-te eu pe tine!
Căci n-ai inimă de mamă,
Nu ţi-e sufletul de seamă,
Nici eşti vrednică sub soare
Să mori cum tot omul moare,
Ci pământul prin urgie,
Să te înghiţă de vie!
Ţărna-n laturi se-mprăştia
Pământul se deschidea;
Lena din mormânt zicea:
Blăstămată să fiu eu,
Vai, pentru blăstămul meu!
ca mine pe vecie
Fie blăstămată, fie
Orice mamă s-ar afla
Pe copil a-şi blăstăma!
Fie dânsa blăstămată,
N-aibă pace niciodată,
N-aibă prapori la-ngropare,
Nici popă la comandare!
Vai de-aceea mamă, care
Blăstămă fără mustrare
Pe copilul ei, căci ea
Blastămă pe fiul său,
Dar pe dânsa Dumnezeu!..

 

 

Eliberarile

Porumbel

Eliberarile

Eliberez toată agresivitatea şi autoagresivitatea.

Eliberez toată trufia, aroganţa, sfidarea, furia, frustrarea şi rutina.

Eliberez toată neiubirea, nelumina, nearmonia, neiertarea, necredinţa, falsitatea, amânarea, egoismul.

Eliberez toate cauzele sărăciei: frică, ruşine, vinovăţie şi energii datorate şi toate jurămintele de sărăcie de la facere până ACUM..

Eliberez toată agitaţia, grijile, temerile, sperieturile, spaimele, graba, stresul, controlul, judecăţile de sine şi ale semenilor şi alergiile.

Eliberez toată persecuţia, perversitatea, prostituţia de orice fel, promiscuitatea, iluziile minţii, iluziile timpului care ucide.

Eliberez toate conflictele, luptele, cruzimea, tortura, abuzurile, protestle, violul, ura, certurile, teroarea, mânia, supărările, tirania.

Eliberez toată corupţia, mita, batjocura, haosul, dispreţul, vandalismul, minciunile, demagogia, bârfele, abuzul, excesele.

Eliberez toate stările de inferioritate, de victimă, de zădărnicie, de nelinişte, de abandon, de ratare, starea că nu sunt bun de nimic, că nu fac faţă vieţii, de slugă, de neputinţă, umilinţă, înveninare şi ranchiună.

Eliberez toată dualitatea, traume, răni, regrete, manipulare, laşitate, trădare, timiditate, emoţii, datorii, neîmpliniri de orice fel, suferinţă, durere tristeţe şi compromisuri.

Eliberez toată hoţia, laşitatea, lăcomia, zgârcenia, credinţe vechi, nemernicia, superstiţii, prejudecăţi, încătuşare, superficialitate, îngâmfare, răutate, mofturi,linguşire, măşti, prefăcătorii, căinţă, vicii din toate punctele de vedere, depresie şi atacuri de panică.

Eliberez toate blestemele, făcăturile, legăturile, magiile, vrăjile, farmecele, agresiunile de orice fel, gândurile negre, înjurăturile, toate energiile malefice şi entităţile malefice, toţi demonii, vulgaritatea.

Eliberez toată negativitatea din mine de la Facere până acum şi tot ce mă opreşte să fiu unime în lumină, sferă liberă.

Eliberez starea de a fi ocupat şi tot ce mă opreşte să-mi folosesc la maximum toate capacităţile şi capabilităţile pe care le am în această viaţă din toate punctele de vedere.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să-mi folosesc la maximum toate harurile şi darurile divine hărăzite mie pentru această viaţă!

Eliberez toate dezechilibrele din mine şi în special cele dintre energiile masculine şi feminine.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să fiu eu însumi, să fiu autentic şi să-mi asum responsabilitatea totală pentru mine.

Eliberez toate programele de autodistrugere, de invadare, dirijare, bruiaj şi control al creierului, de hipnoză, de incitare la autodistrugere şi sinucidere, toate programele de depresie şi atacuri de panică, psihoze şi angoase, indiferent cum au fost produse sau induse de către oricine şi în orice scopuri.

Eliberez toate cauzele arestărilor, infracţiunilor, contravenţiilor şi tot ce mă determină să încalc legile pământeşti, morale, ale universului şi cele spirituale, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, cu voie sau fără voie.

Eliberez toată nelibertatea, încătuşarea, îndoielile, reaua-voinţă, nesimţirea, încăpăţânarea, şmecheria, violenţa, nesiguranţa, suspiciunile, energiile reziduale şi meteodependenţa.

Eliberez toate cauzele prin care atrag radiaţii, de orice natură ar fi ele, prin antene GSM, telefoane mobile, computere, aparatură electrocasnică, radiaţii chimice, biologice şi altele.

Eliberez efectele negative ale radiaţiilor şi toată agresiunea asupra vieţii, a oamenilor, a solului, a apelor, a aerului, a vegetaţiei, a animalelor, sub orice formă, inclusiv prin substanţe chimice toxice.

Eliberez toate cauzele care determină sacrificarea mieilor, animalelor în masă şi individual şi toate efectele negative cauzate de sacrificarea animalelor, precum şi carmele şi energiile produse.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să trec din stadiul de animal care se hrăneşte cu alte animale.

Eliberez toate cauzele prin care brutalizez animalele, le sacrific, le consum.

Eliberez toată înşelătoria, falsurile, escrocheriile, cămătăria şi discriminarea.

Eliberez toate abuzurile care mi se fac prin taxe, impozite, preţuri, deprecierea monedei naţionale şi toate cauzele abuzurilor conştiente şi inconştiente.

Eliberez toate cauzele care duc la scăderea nivelulu de trai, umilinţe, dispreţ, desconsiderare, sărăcire, disperare, şovinism.

Eliberez toată dezordinea, delăsarea, lenea, nechibzuinţa, fărădelegea, necredinţa, jaful.

Eliberez toate cauzele care mă determină să pun intersul personal înaintea celui divin.

Eliberez toate cauzele dezbinării şi a efectelor ei în toate relaţiile mele.

Eliberez toată nepriceperea, lipsa de iniţiativă, de prosperitate, de performanţe.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să devin un exemplu demn de urmat pentru întreaga umanitate din toate punctele de vedere.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să conştientizez toată cunoaşterea de la Facere până Acum.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să fiu stăpân în manifestare a energiilor şi materiei.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să am conştientizare totală de sine.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să am neclintire în nemurire şi nemurire în neclintire.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să mă împac cu mine însumi şi să fac ascultare totală de Divinitate.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să TAC şi Dumnezeu să vorbească prin mine.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să ajung înger uman, maestru înălţat de dimensiunea 5D.

Eliberez toate bolile şi toate handicapurile din mine.

Eliberez toate energiile înţepenite din mine.

Eliberez toate energiile de care nu mai am nevoie în această viaţă şi toate regretele trecutului.

Eliberez toate blocajele energetice din mine.

Eliberez toate regretele trecutului.

Eliberez toate carmele, de la Facere şi până acum. Acum se încheie ciclul carmic, nimic nu mai am de plătit, indiferent câte vieţi mai vin aici, pe Pământ, absolut, dar absolut nimic, niciodată nu mai am nimic de plătit.

Eliberez toate suferinţele şi toate durerile, tristeţea şi toate legăturile până la al şaptelea neam.

Eliberez toate fricile din mine: frica de viitor, frica de sărăcie, frica de critică, frica de boală, frica de moarte, frica de pierderea fiinţei iubite, frica de înălţime, frica de întuneric, frica de fenomenele naturii: de ploaie, fulger, trăznet, tunet, frica de apă, frica de înec, frica de semenii noştri, de oamenii, de public, de aglomeraţie, frica de a fi prădat, furat, frica de agresiune, frica de animale, frica de organele de control, frica de autorităţi, frica de singurătate, frica de bătrâneţe, frica de examene, frica să nu pot duce la îndeplinire sarcinile pe care le am în această viaţă, frica de adversari, frica de duşmani, frica că nu mă ridic la pretenţiile partenerului meu din toate punctele de vedere, frica că nu sunt, nu fac şi nu am ceea ce ar trebui, frica de zădărnicie, frica de energiile malefice, frica de superstiţii, frica de blesteme şi vrăji, frica de morţi, frica de spirite, frica de cimitire, frica de a avea iniţiative, frica de nou, frica de singurătate, de neputinţă şi sărăcie la bătrâneţe, frica de examene ale vieţii, frica de întâlniri, frica că nu sunt suficient de bun, suficient de înalt, frica de a-mi satisface partenerul din toate punctele de vedere, frica de pierdere, frica de soţ sau soţie, frica de puşcărie, frica că nu fac faţă concurenţei, frica de cutremure, inundaţii, grindină, secetă, vânturi puternice, furtuni, tornade, frica de calculator şi de toate aparatele electrice.

Eliberez toate emoţiile şi toate blocajele emoţionale, superstiţii şi prejudecăţi.

Eliberez toate rănile trecute şi prezente.

Eliberez toate angoasele, reziduurile, îndoielile, încăpăţânarea şi insuccesele.

Eliberez toate reziduurile.

Elibera toate îndoielile.

Eliberez toată încăpăţânarea.

Eliberez te orgoliile, toate lipsurile, toate blocajele.

Eliberez toate energiile înţepenite din mine, din toate părţile corpului meu, din cap, din creier, din dinţi, din ochi, din urechi, din gât, din toate organele interne, din membrele superioare şi inferioare, din piele şi din toate celulele corpului meu.

Eliberez toate stările: de inferioritate, de victimă, de slugărnicie şi servilism, de hipnoză, de sărăcie, de neputinţă, de dependenţă.

Eliberez toate energiile malefice, toate răutăţile din mine şi toate ataşamentele.

Eliberez toate blocajele care mă opresc să am credinţă în Divinitate, să am credinţă în mine, în tot ceea ce am de împlinit, ca şi cum s-ar fi împlinit deja.

Eliberez toate promisiunile, toate făgăduielile, toate jurămintele şi toate legămintele, toate obligaţiile, toate sarcinile şi toate angajamentele, indiferent cum s-au făcut de la Facere până acum, cu voie sau fără voie, prin constrângere, conştient sau inconştient, sub formă scrisă sau verbală, oficial sau neoficial şi din toate punctele de vedere de la Facere până ACUM pentru a fi cu adevărat LIBER şi INDEPENDENT, adică LIBERTATE MAXIMĂ ABSOLUTĂ ÎN VID TOTAL, ACUM ŞI AICI..

Eliberez toate înşelăciunile, toate minciunile, toate umilinţele.

Eliberez toată gelozia şi toată invidia, toate nereuşitele şi toate dezechilibrele.

Eliberez toată prostituţia din mine şi toate fanteziile sexuale.

Eliberez energiile distructive, demolatoare şi devastatoare ale lui Azura Tamu şi din toate punctele de vedere.

Eliberez toată încătuşarea şi tot zbuciumul.

Eliberez toate blocajele pentru ca să mă împac cu mine însumi şi cu corpul meu, cu divinitatea şi umanitatea.

Eliberez toate blocajele pentru a-mi activa total creierul şi ADN-ul şi a-mi creşte la maximum imunitatea.

Eliberez toate Seminţele Destinului şi toate nepotrivirile.

Eliberez toate reţelele energetice vechi din viaţa mea.

Eliberez toate blocajele pentru ca să permit corpului meu fizic să se elibereze total, din toate punctele de vedere. Eliberez toate blocajele pentru a deveni o fiinţă liberă şi independentă, armonioasă şi echilibrată, să trăiesc în bucurie, fericire şi abundenţă, în demnitate şi prestanţă, în împlinire totală.

Eliberez toate relaţiile nepotrivite şi relaţiile nepotrivite din viaţa mea, cu soţul sau soţia, cu copiii, cu rudele, cu părinţii, cu şefii sau cu subalternii, cu toţi semenii mei.

Eliberez toate legăturile nepotrivite de la Facere până acum cu toţi pe care i-am cunoscut în această viaţă, chiar dacă sunt decedaţi.

Eliberez toate blocajele care mă opresc să-mi reclădesc, regenerez, întineresc şi înfloresc corpul fizic.

Eliberez toate obstacolele pentru a-mi accelera la maximum procesul de întinerire şi a-mi reduce la minimum procesul de îmbătrânire.

Eliberez toate obstacolele pentru a ajunge eu însumi – înger uman.

Eliberez toate obstacolele care mă blochează ca abundenţa financiară să intre în viaţa mea.

Eliberez toate obsesiile şi insatisfacţiile din viaţa mea.

Eliberez toată lipsa de ofensivă, de iniţiativă şi de acţiune.

Eliberez toată lenea, comoditatea, inacţiunea, toată lipsa de vlagă şi delăsarea.

Eliberez toate blocajele care mă opresc să am o mentalitate sigură, de învingător.

Eliberez toate blocajele pentru ca în viaţa mea să intre partenerul sau partenera cea mai potrivită din toate punctele de vedere.

Eliberez toate blocajele pentru a-mi dezlega căsătoria şi a-mi întemeia o familie.

Eliberez toate blocajele pentru a da naştere la copii, atâţia câţi îmi doresc.

Eliberez toate blocajele pentru a depune pe mine kilogramele care îmi lipsesc din greutatea corporală pentru a ajunge la greutatea normală, după vârstă şi înălţime.

Eliberez toate blocajele pentru a avea o talie de vis şi a fi frumoasă.

Eliberez toate blocajele pentru a trăi în lux, confort şi eleganţă, oriunde m-aş afla, în plăceri şi satisfacţii depline.

Eliberez toate blocajele pentru ca viaţa mea să fie o adevărată sărbătoare în fiecare clipă a vieţii mele, să trăiesc starea de iubire divină.

Eliberez toate blocajele pentru a fi SUVERAN, adică a avea independenţă totală, creaţie totală şi împuternicire totală.

Eliberez toate limitele din mine, toate comportamentele nedemne, din toate punctele de vedere.

Eliberez toată chelia şi toate cauzele pentru care mi-a căzut părul de pe cap.

Eliberez toată inconsecvenţa şi toate nepotrivirile din mine şi toate nelămuririle.

Eliberez toate tainele deţinute de mine care nu sunt în Şi din iubire de Dumnezeu.

Eliberez toată batjocura şi toate poverile şi greutăţile vieţii.

Eliberez toate blocajele care mă ţin, sub orice formă în energia veche.

Eliberez toată lăcomia, toate exagerările şi toată stinghereala.

Eliberez toată ticăloşia, toată nesimţirea, tot cinismul şi toată nevrednicia.

Eliberez toate reţinerile de toate felurile, toată lipsa de ofensivă, de iniţiativă şi de acţiune.

Eliberez toate tendinţele şi toate dorinţele de a consuma droguri sau alte substanţe asemănătoare.

Eliberez tot egoismul din mine şi toată duritatea şi toată nepăsarea faţă de mine, de viaţa mea, de familia mea, de comunitatea în care trăiesc, de glia străbună şi identitatea naţională.

Eliberez toată teama din mine, teamă că îmi pierd slujba şi nu o să am din ce să trăiesc, eu şi familia mea, teama de tot ce mă înconjoară.

Eliberez toată jena şi ruşinea şi reţinerile de a-i întreba pe cei care mă slujesc sau care îmi sunt angajaţi despre îndeplinirea sarcinilor pe care le au conform înţelegerilor făcute şi pentru care sunt plătiţi, precum şi jena, ruşinea şi reţinerile de a-i lua la întrebări pe cei a căror superior sunt, şi care îmi sunt subordonaţi şi pe care eu îi plătesc prin salarii şi alte drepturi, despre integritatea averii mele pe care ei o gestionează, pur şi simplu, eliberez toate blocajele care mă opresc, care mă blochează să-i iau la întrebări despre lipsurile din gestiune, despre neîndeplinirea sarcinilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă.

Eliberez toate blocajele pentru ca job-ul meu să fie acelaşi cu misiunea mea aici şi acum pe Pământ.

Eliberez toate obiceiurile proaste şi comportamentele nedemne.

Eliberez toată lipsa de demnitate, de fermitate, de victorii, în fiecare situaţie din viaţă.

Eliberez toate kilogramele în plus pe care le am şi toate cauzele care au dus la acumularea acestora.

Eliberez toate incertitudinile, toată neîncrederea şi toată nesiguranţa, loialitate, vulnerabilitate.

Eliberez toată starea de boală închipuită, de ipohondrie.

Eliberez toate mofturile şi toată dezordinea şi indisciplina din viaţa mea.

Eliberez lipsa de scrupule, de blândeţe şi de tandreţe.

Eliberez toată plictiseala şi toată dezorientarea din mine.

Eliberez toate blocajele pentru a fi sănătos, armonizat, vindecat şi echilibrat din toate punctele de vedere.

Eliberez toate blocajele pentru a avea tărie, forţă şi putere inepuizabile şi integritate totală din toate punctele de vedere.

Eliberez toată scleroza şi lipsa de discernământ.

Eliberez toate blocajele minţii şi imposibilitatea de a memora, de a judeca, de a reţine tot ce am studiat şi de a reda.

Eliberez „boala vitezei” pe care o am în timpul conducerii autoturismului.

Eliberez lipsa de comunicare totală sau parţială, de atenţie şi conştientizare totală.

Eliberez toate dereglările pe care le am de orice natură ar fi ele, toate dezechilibrele.

Eliberez toată starea de agitaţie şi de nelinişte în care mă aflu şi toată nemernicia.

Eliberez toată teroarea şi toate energiile care mă terorizează, din toate punctele de vedere.

Eliberez toate afecţiunile pe care le am şi toate lipsurile şi inclusiv lipsa apetitului sexual.

Eliberez toate cauzele şi toate blocajele şi absolut tot ceea ce mă opreşte să fiu eu însumi, să permit binele cel mai înalt din toate punctele de vedere, să manifest în permanenţă EU SUNT CEEA CE SUNT, nu întreb pe nimeni şi nu cer nimic nimanui !!!!!!!!
Ioan Dumitru Branc…..http://www.scribd.com/doc/15135627/Dumitru-Ioan-Branc-Autovindecare-Prin-Alchimia-Fragment

La multi ani Romania !!!!!

1402127_600455763354570_447577114_o

Concert complet al Maestrului Tudor Gheorghe,o incantare pentru suflet….

Nu mi te mâhni, copile,
Cine are-n luptă zile
Nu s-atinge plumb de el.
Ori aici, ori dealtădată,
Moartea nouă tot ni-e dată
Fiecăruia-ntr-un fel.

Glas de trâmbiţă răsună
Şi coloanele s-adună
Fiţi cu inimă, copii!
Nu e rece glas de-aramă,
Ci e jalnic plâns de mamă,
Plânsul sfintei Românii!

Tu ne vezi din cer, Părinte,
Fie-ţi şi de noi aminte
Că suntem şi noi ai Tăi!
Fie-i blestemat mormântul
Cui îşi calcă jurământul.
Şi-am jurat pe cer, flăcăi!

Lasă tobele să bată!
Căpitane, du-ne-odată
Unde-i foc şi unde-i fum.
Steagu-n vânt! Trăiască ţara!
Vesel sune-acum fanfara,
Dumnezeu cu noi de-acum!

fragment din Cantec ostasesc ,George Cosbuc